Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 185/2013. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 185/2013 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 185/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ nr. 185/R

Ședința publică din 07 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. C. U.

Judecător A. O.

Judecător M. V.

Grefier D. B.

Pe rol soluționarea recursurilor promovate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție-Biroul teritorial Târgu M., de părțile civile-recurente: S. R. prin M. E. și Finanțelor- DGFP M., Stațiunea de cercetare, dezvoltare și Creștere a B. S. de M., . S. de M., . Târgu M., . Târgu M., . S. de M., . Târgu M. și . S. de M., împotriva sentinței penale nr.743 din 08.07.2011, pronunțată de Judecătoria Târgu M., în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a Reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror V. O. din cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Târgu M. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 februarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 07 martie 2013, orele 13,00,sala 52.

CURTEA DE APEL

P. sentința penală nr. 743/08.07.2011 Judecătoria Târgu M. a dispus următoarele:

I. 1. În temeiul art. 334 C. pr. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a celei de-a doua fapte imputate inculpatului V. I., din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal; în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și art. 248¹Cod penal.

2. În temeiul art. 334 C. pr. pen., s-a respins cererea formulată de părțile civile de rând 2-8, prin apărător ales G. V., de schimbare a încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului V. I., din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248¹Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal; în infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și cu aplicarea art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 (formată din 5 acte materiale – reprezentate de falsificarea dispoziției nr. 211/31.03.2003, falsificarea dispoziției nr. 641/13.10.2006, falsificarea dispoziției nr. 835/16.07.2007, falsificarea dispoziției nr. 895/15.08.2007, falsificarea certificatului de urbanism nr. 220 din 02.08.2007); infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 (constând în folosirea dispoziției nr. 895/15.08.2007 la OCPI M.); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prev. de art. 248, art. 248¹ Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (acțiunea de emitere a dispozițiilor sus menționate și a certificatului de urbanism – 6 acte materiale în raport cu SCDCB Sg de M.); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, prev. de art. 246, art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale constând în emiterea dispozițiilor nr. 835/2007 și nr. 895/2007 și a certificatului de urbanism, în raport cu . – daune materiale 49.100 EURO plus daune morale 11.500 EURO); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, prev. de art. 246, art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale constând în emiterea dispozițiilor nr. 835/2007 și nr. 895/2007 și a certificatului de urbanism, în raport cu . – daune materiale 78.000 EURO); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, prev. de art. 246, art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale constând în emiterea dispozițiilor nr. 835/2007 și nr. 895/2007 și a certificatului de urbanism, în raport cu . – daune materiale 63.000 EURO); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și calificată, prev. de art. 246, art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale constând în emiterea dispozițiilor nr. 835/2007 și nr. 895/2007 și a certificatului de urbanism, în raport cu . – daune materiale 71.400 EURO); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (în raport cu . – daune materiale 27.000 EURO); infracțiunea abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (în raport cu . – daune materiale 29.148 EURO); ultimele 7 infracțiuni fiind în concurs ideal prevăzut de art. 33 alin. 1 lit. b Cod penal și toate cele 9 infracțiuni fiind în concurs real, prevăzut de art. 33 alin. 1 lit. a Cod penal.

3. În temeiul art. 334 C. pr. pen.,s-a respins propunerea formulată din oficiu, de schimbare a încadrării juridice a celei de-a doua fapte imputate inculpatului V. I., din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal; în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale).

1. L-a condamnat pe inculpatul V. I. [fiul lui M. și I., născut la data de 11.05.1948 în ., jud. M., domiciliat în ., nr. 600, jud. M. și cu locuința cunoscută în ., ., jud. M., posesor al B.I. ..C. nr._, eliberat de Poliția Mun. Tîrgu-M. la data de 11.01.1999, CNP:_ fără antecedente penale] la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea, împotriva părții vătămate S. R., prin M. Finanțelor, prin ANAF, prin DGFP M., a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248¹Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte materiale – corespunzătoare Dispozițiilor nr. 211/31.03.2003, nr. 641/13.10.2006 nr. 835/16.07.2007 și nr. 895/15.08.2007 emise de inculpat).

2. L-a condamnat pe inculpatul V. I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea, împotriva părților vătămate Stațiunea de C., D. și Creștere a B. Sîngeorgiu de M., ., ., ., SC C. T. SRL și ., ., la data de 29.10.2010, a infracțiunii abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și art. 248¹Cod penal.

S-a constatat că infracțiunile pentru care s-au stabilit cele două pedepse de câte 3 ani închisoare menționate mai sus au fost săvârșite în stare de concurs ideal de infracțiuni, prevăzut de art. 33 alin. 1 lit. b C. pen.

În temeiul art. 34 alin. 1 lit. b C. pen., s-au contopit pedepsele, de 3 ani închisoare și de 3 ani închisoare, stabilite prin prezenta sentință și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, ca pedeapsă rezultantă.

În temeiul art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare menționate mai sus, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat potrivit art. 86²C. pen.

În temeiul art. 86³ alin. 1 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M., conform programului întocmit în acest sens de serviciul menționat;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Datele prevăzute la literele b, c și d se vor comunica de către inculpat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul M., potrivit art. 86³ alin. 2 C. pen.

În temeiul art. 359 C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 346 alin. 1 C. pr. pen. raportat la art. 14 și art. 15 alin. 3 lit. a C. pr. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ. S-a dispus anularea Dispoziției nr. 211/31.03.2003, a Dispoziției nr. 641/13.10.2006, a Dispoziției nr. 835/16.07.2007 și a Dispoziției nr. 895/15.08.2007, emise de inculpatul V. I., în calitate de P. al Comunei S. de M..

În temeiul art. 346 alin. 1 C. pr. pen. raportat la art. 14 și art. 15 alin. 3 lit. a C. pr. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de partea civilă S. R., prin M. Finanțelor, prin ANAF, prin DGFP M. [cu sediul în mun. București, ., sector 5 și cu sediul reprezentantului în mun. Târgu M., .. 1-3, jud. M.], de obligare a inculpatului V. I. și a părții responsabile civilmente ., prin primar [cu sediul în ., ., jud. M.] la plata de daune materiale.

În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 14 și art. 15 alin. 3 lit. a Cod procedură penală s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de părțile civile Stațiunea de C., D. și Creștere a B. S. de M. [cu sediul în ., ., ., . [cu sediul în mun. Tg M., ., județul M.], . sediul în mun. Tg M., .. 2A, județul M.], . [cu sediul în ., ., județul M.], . [cu sediul în mun. Tg M., ., județul M. ], . [cu sediul în ., ., județul M. și . [cu sediul în mun. Tg M., ., .], de obligare a inculpatului V. I. și a părții responsabile civilmente ., prin primar la plata de daune materiale și morale.

În temeiul art. 346 alin. 1 C. pr. pen. raportat la art. 14 și art. 15 alin. 3 lit. a C. pr. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de părțile civile Stațiunea de C., D. și Creștere a B. S. de M., ., ., ., SC C. T. SRL, . și ., de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numitul Mariaffi A., prin mandatar Rozsa I., în calitate de vânzător și numiții P. C. A. și P. D., contract autentificat sub nr. 2573/21.08.2007 de către Biroul Notarilor Publici Asociați Holbach&Rozsa.

În temeiul art. 357 alin. 2 lit. c Cod procedură penală s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului, instituită asupra averii inculpatului V. I. prin Ordonanța din data de 31.03.2008 emisă în dosarul nr. 36/P/2007 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu-M., până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe sau până la alte dispoziții ale instanței de control judiciar, după caz.

S-a făcut aplicarea art.191 și 193 Cod procedură penală.

Se rețin următoarele:

I. P. rechizitoriul din data de 30.04.2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul M., întocmit în dosarul nr. 36/P/2007, înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu M. sub nr._, la data de 05.05.2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V. I. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248¹Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;

- infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal.

S-a reținut totodată, că aceste infracțiuni ar fi fost comise în stare de concurs ideal, prevăzut de art. 33 alin. 1 lit. b C. pen.

II. În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248¹Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, că inculpatul V. I., în calitate de primar al comunei Sîngeorgiu de M., jud. M., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, ajutat fiind de către numita O. M. – secretara Primăriei, a emis Dispozițiile nr. 211/31.03.2003, nr. 641/13.10.2006, nr. 835/29.07.2007 și nr. 895/15.08.2007, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, dispoziții prin care s-a retrocedat numitului Mariaffi A., un teren din S. de M., ., în suprafață de 58.952 mp, înscris în C.F. nr. 1371 S. de M. (proprietatea publică a statului român și în administrarea Stațiunii de C., D. și Creștere a B. S. de M.) și construcțiile anexe (parte aflate în domeniul public al statului, parte aflate în domeniul privat al statului), prin aceasta cauzând statului român un prejudiciu de 2,8 milioane Euro, teren și construcții anexe care, imediat după retrocedare, au fost înstrăinate (la data de 21.08.2007), la un preț subevaluat, martorului P. C., toate acestea aducându-i un avantaj patrimonial numitului Mariaffi A..

În legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal, s-a reținut că inculpatul V. I., în calitate de primar al comunei S. de M., jud. M., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, ajutat fiind de către numita O. M. – secretara Primăriei, a emis Dispoziția nr. 895/15.08.2007 (de completare a Dispoziției nr. 211/31.03.2003), cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, dispoziție prin care s-a retrocedat numitului Mariaffi A. un teren din S. de M., ., în suprafață de 58.952 mp, înscris în C.F. nr. 1371 S. de M. (proprietatea publică a statului român) și construcțiile anexe (parte aflate în domeniul public al statului, parte aflate în domeniul privat al statului), cu toate că la data de 12.06.2007 o parte din clădirile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Stațiunii de C., D. și Creștere a B. (S.C.D.C.B.) S. de M., fuseseră adjudecate prin licitație publică de către .-M., . S. de M., . Târgu-M., . S. de M., . de M. și . Târgu-M., prin aceasta cauzând o vătămare intereselor legale ale acestor societăți și un prejudiciu de 329.148 Euro, toate acestea aducându-i un avantaj patrimonial numitului Mariaffi A..

S-a reținut totodată, că prin adresa Ministerului E. și Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu nr._/29.04.2008, s-a comunicat faptul că statul român se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2,8 milioane Euro pentru prejudiciul adus prin activitatea infracțională a celor inculpatului.

Totodată, s-a arătat în cuprinsul expozitivului rechizitoriului, că fiecare dintre persoanele vătămate prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (este vorba despre Stațiunea de C., D. și Creștere a B. Sîngeorgiu de M., .-M., . Sîngeorgiu de M., . Tîrgu-M., . S. de M., . de M. și . Tîrgu-M.) s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata unei sume totale de 329.148 Euro cu titlu de daune materiale.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost întemeiată pe următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală:

- plângerea penală din 17.10.2007, depusă împotriva lui V. I. de către S.C.D.C.B., . „C. R.” SRL, ., . și .. 1 – fila 1-3);

- plângerea penală din 14.04.2008, depusă împotriva lui V. I. de către . (vol. 1 – fila 149-154);

- dispozițiile nr. 211/31.03.2003, 641/13.10.2006, 835/16.07.2007 și 895/15.08.2007, toate emise de primarul . (vol. 1 – fila 4-7 și vol. 3 – fila 31-35);

- declarații făptuitori: V. I. (vol. 1 – fila 156-162) și O. M. (vol. 1 – fila 186-192);

- declarații învinuiți: V. I. (vol. 1 – fila 170-174 și 182-183) și O. M. (vol. 1 – fila 201-206 și 211-212);

- fișa postului numitei O. M. (vol. 1 – fila 218-219);

- declarații olografe: V. I. (vol. 1 – fila 169), O. M. (vol. 1 – fila 199-200), O. I. (vol. 2 – fila 2–8), P. T. (vol. 2 – fila 20–23), B. B. (vol. 2 – fila 36–42), O. V. (vol. 2 – fila 47-50), D. G. I. (vol. 2 – fila 69–73), T. Z. (vol. 2 – fila 99-103), C. E. (vol. 2 – fila 178–181), M. I. (vol. 2 – fila 199–205), Sfărăiac A. (vol. 2 – fila 232–236), P. C. A. (vol. 2 – fila 267-272), B. F. (vol. 2 – fila 324-329), Boantă E. D. (vol. 2 – fila 332-333);

- declarații: R. V. (vol. 2 – fila 254-257); Rozsa I. (vol. 2 – fila 283-285);

- declarații martori: C. E. (vol. 2 – fila 188–192), M. I. (vol. 2 – fila 221–225), P. I. (vol. 2 – fila 226–229), Sfărăiac A. (vol. 2 – fila 239–243); I. I.-R. (vol. 2 – fila 246-250), R. V. (vol. 2 – fila 262-266), P. C. A. (vol. 2 – fila 278-282);

- declarații părți civile: O. I., reprezentant al S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. (vol. 2 – fila 15–18); P. T., reprezentant al . M. (vol. 2 – fila 26–29); B. B., reprezentant al . Sîngeorgiu de M. (vol. 2 – fila 43–45); O. V., reprezentant al . Tîrgu-M. (vol. 2 – fila 65-67); D. G. I., reprezentant al . Sîngeorgiu de M. (vol. 2 – fila 76-79); T. Z., reprezentant al . de M. (vol. 2 – fila 120–122); R. F., reprezentant al . Tîrgu-M. (vol. 2 – fila 124–127);

- Adresa S.C.P.C.B. Tg. M. din 18.06.1996 către Judecătoria Tg. M., înregistrată sub nr._/25.06.1996 (vol. 1 – fila 10);

- Lista de inventar întocmită de S.C.P.C.B. Tg. M. (vol. 1 – fila 11);

- Proces-verbal de evidențiere a construcțiilor din 17.06.1996, întocmit de Consiliul Local Sîngeorgiu de M. (vol. 1 – fila 12);

- Proces-verbal de evidențiere a construcțiilor nr. 3856/05.11.1998, întocmit de Primăria Sîngeorgiu de M. (vol. 1 – fila 17);

- Extras C.F. nr. 1371 din 04.11.1998, nr. topo 630 (vol. 1 – fila 18);

- C. fidelă a C.F. nr. 1371/I Sîngeorgiu de M. (vol. 1 – fila 19-48);

- Extras C.F. nr. 1371/I, nr. cadastral 630 din 12.09.2007 (vol. 1 – fila 49-51);

- Procese-verbale de adjudecare a unor imobile (vol. 1 – fila 53-58);

- Certificat de urbanism nr. 220/06.08.2007, emis de Primăria Sîngeorgiu de M. (vol. 1 – fila 59-60);

- Descrierea lucrărilor topografice și geodezice din 24.07.2007 (vol. 1 – fila 68)

- Tabel de mișcare parcelară (vol. 1 – fila 69-71);

- Plan de amplasament (vol. 1 – fila 72);

- Adresa Primăriei Sîngeorgiu de M. nr. 3898/09.08.2007 către Mariaffi A. (vol. 1 – fila 75);

- Încheierea O.C.P.I. M. nr._, soluționată la 17.08.2007 (vol. 1 – fila 77)

- Extras C.F. nr. 1371, nr. topo 594, 592/2/2 din 22.06.2007 (vol. 1 – fila 78);

- Referat O.C.P.I. M. la dosar nr._/06.08.2007 cu privire la anumite nelămuriri (vol. 1 – fila 80);

- Extras C.F. nr. 1371 în care sunt menționate aceste nelămuriri (vol. 1 – fila 81-82)

- Cererea de înscriere în cartea funciară formulată de martorul R. V. către O.C.P.I. M. din 15.07.2007 (vol. 1 – fila 85);

- Schițe și hărți (vol. 1 – fila 86-88);

- Contract de vânzare-cumpărare nr. 2573/21.08.2007 dintre Mariaffi A., prin mandatar Rozsa I. și P. C. A., căsătorit cu P. D. (vol. 1 – fila 89-91);

- Încheierea O.C.P.I. M. nr._ soluționată la 24.08.2007 (vol. 1 – fila 92);

- Extras C.F. 5539/N Sg. M., nr. cadastral 592/2/2–594/2 din data de 02.10.2007 (vol. 1 – fila 93);

- Adresa Primăriei Sîngeorgiu de M. nr. 6234/17.11.2005 către Curtea de Apel Tg. M. (vol. 1 – fila 94);

- Adresa S.C.D.C.B. nr. 345/03.03.2008, de înaintare a unor documente (vol. 1 – fila 100) și copie de pe schița clădirilor (vol. 1 – fila 101 și 104);

- Răspunsul S.C.D.C.B. nr. 432/21.03.2008 (vol. 1 – fila 106-107) și copie de pe documentele solicitate;

- Tabel cu denumirile construcțiilor din Monitorul Oficial (vol. 1 – fila 108-109);

- Ofertă de preț .. 1 – fila 110);

- Raport de evaluare chirie teren la S.C.D.C.B., întocmit de I. Bircea (vol. 1 – fila 111-135);

- C. M.Of. nr. 359 din 29.05.2002, conținând Legea nr. 290/2002 și H.G. nr. 35/2006 (vol. 1 – fila 136-147);

- Proces-verbal din 04.04.2008 pentru nr. administrativ al Grădiniței din . (vol. 1 – fila 222);

- Răspunsul O.C.P.I. M. nr._/02.04.2008 și actele anexate (vol. 1 – fila 259-261);

- Procese-verbale de aplicare a sechestrului asigurator din 16.04.2008 pe bunurile inculpatului V. I. (vol. 1 – fila 265-267);

- Răspunsul Primăriei . nr. 5296 din 29.10.2007 (vol. 3 – fila 2);

- Dovada de ridicare documente din 29.10.2007 (vol. 3 – fila 4) și documentele menționate în aceasta, după cum urmează:

- cererea numitului Mariaffi A., înregistrată sub nr. 6283 din 21.11.2005 și acte anexe (vol. 3 – fila 5-26);

- cererea numitului Mariaffi A., înregistrată sub nr. 3898/09.08.2007 și răspunsul (vol. 3 – fila 27-28);

- dosar intitulat „MARIAFFI A. SÎNG. DE M.”, privind cererea acestuia de restituire a unor imobile conform Legii nr. 10/2001 (vol. 3 – fila 29-90);

- copii xerox ale cererilor cu nr. 2995/07.06.2007, 3529/13.07.2007,_/05.06.2007 și F.N. și fără dată, întocmite de Mariaffi A. către Comisia Locală de Fond Funciar Sîngeorgiu de M. (vol. 3 – fila 91-103);

- Răspunsul Primăriei . nr. 1517 din 17.03.2008 (vol. 3 – fila 105) și documentele menționate, după cum urmează: dosar cu documente, acte și adrese diverse depuse de către numitul Mariaffi A. prin reprezentantul Rozsa I. pe Legea nr. 247/2005 (în original) – (vol. 3 – fila 110-159);

- Răspunsul Primăriei . nr. 1251 din 05.03.2008 (vol. 3 – fila 160) și documentele menționate, după cum urmează:

- cererile numitului Mariaffi A. cu nr. 4477/13.09.2006, 4528/15.09.2006 și 3898/09.08.2007 (vol. 3 – fila 161-163);

- adresele Primăriei . cu nr. 3809/02.08.2007 și 4027/17.08.2007 către Instituția Prefectului Jud. M. (vol. 3 – fila 164-165);

- C. H.G. nr. 964/2002 și anexa nr. 76 cu inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al . (vol. 3 – fila 166 – 171);

- Răspunsul Primăriei . nr. 1467 din 13.03.2008 (vol. 3 – fila 173);

- Procesul - verbal din 14.03.2008 încheiat cu ocazia ridicării de la O. M. a 5 dosare cu evidența dispozițiilor date de către primarul . în perioada 2003-2007 – (vol. 3 – fila 174) și dosarele respective (vol. 3 – fila 175-313);

- Răspunsul O.C.P.I. M. nr. 6654/29.10.2007 (vol. 4 – fila 2);

- Copia fidelă a C.F. nr. 1371 (vol. 4 – fila 3-17);

- Răspunsul O.C.P.I. M. nr._/04.12.2007 și copie de pe documentele anexate (vol. 4 – fila 20-178);

- Răspunsul O.C.P.I. M. nr. 1126/20.03.2008 și în copie documentele anexate (vol. 4 – fila 181-231);

- Răspunsul O.C.P.I. M. nr. 1208/20.03.2008 și în copie documentele anexate (vol. 4 – fila 233-237);

- Răspunsul O.C.P.I. M. nr. 1516/08.04.2008 și în copie documentele anexate (vol. 4 – fila 239-294);

- Dovada de ridicare din 29.10.2007 (vol. 4 – fila 296) și copie de pe documentele menționate, de la B.N.P. Rozsa B. (vol. 4 – fila 297-298);

- Adresa Tribunalului M. din 07.04.2008, de înaintare a dosarului (vol. 4 – fila 304);

- Proces-verbal din 08.04.2008, de xerocopiere a unor acte din dosarul_ (vol. 4 – fila 306) și actele xerocopiate (vol. 4 – fila 307-344);

- Răspunsul Instituției Prefectului Jud. M. nr. 2848/DII/04.03.2008 (vol. 4 – fila 346) și în copie, documentele anexate (vol. 4 – fila 347-353);

- Răspunsul Instituției Prefectului Jud. M. nr. 4080/DII/03.04.2008 (vol. 4 – fila 357-358);

- Răspunsul Instituției Prefectului Jud. M. nr. 5033/SI/10.04.2008 (vol. 4 – fila 359) și în copie, actele anexate (vol. 4 – fila 359-374);

- Adresa D.G.F.P. M. nr._/29.04.2008, de constituire de parte civilă (vol. 4 – fila 383-384);

- Documentele trimise de către A.F.P. Tîrgu-M. – vol. 5;

- Proces-verbal de certificare a înregistrărilor convorbirilor telefonice efectuate de către inculpații V. I. și O. M. (vol. 6 – fila 165);

- Procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală pentru inculpatul V. I. (vol. 1 – fila 277-279, 284-286) și învinuita O. M. (vol. 1 – fila 280-283).

Mijloacele de probă la care s-a făcut referire mai sus sunt mijloace de probă din dosarul de urmărire penală.

III. În cursul cercetării judecătorești s-a procedat, în esență, la administrarea nemijlocită a probei testimoniale administrate anterior în faza de urmărire penală.

S-a încercat și audierea nemijlocită a inculpatului, dar acesta a refuzat să dea declarații în fața instanței de judecată (fila 123, vol. 1).

În fața instanței de judecată însă, au fost audiați martorii propuși de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu M.. Este vorba despre următoarele persoane: O. M. (fila 145-146, 147, 305-307, vol. I), C. E. (fila 148-149 vol. I), M. I. (fila 191-192 vol. I), R. V. (fila 193-195, vol. I), I. I. R. (fila 211-213, vol. I), P. C. A. (fila 233-234, vol. I), P. I. (fila 235-236, vol. I), Rozsa I. (fila 255-257, vol. I), Sfărăiac A. (fila 258-259, vol. I).

De asemenea, la solicitarea inculpatului s-a atașat dosarul nr._ al Tribunalului M., dosar în care Primarul comunei Sîngeorgiu de M. a fost chemat în judecată de numitul Mariaffi A. pentru modificarea dispoziției inițiale de retrocedare, nr. 211/31.03.2003, întrucât în acest dosar se găsesc anumite documente care au legătură și cu pricina dedusă prezentei judecăți.

Nu în ultimul rând, în cursul cercetării judecătorești s-a administrat și proba cu înscrisuri, atât pentru inculpat, cât și pentru părțile civile. În acest sens spre pildă, inculpatul a depus înscrisuri privind preluarea prin expropriere a imobilului retrocedat, de la antecesorul lui Mariaffi A., numitul Mariaffi L., precum și înscrisuri prin care a ilustrat regimul urmat de terenurile și construcțiile expropriate, imediat după emiterea documentelor de expropriere din anii 1945-1946. La rândul lor, părțile civile au depus înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor făcute cu achiziționarea și cu reabilitarea clădirilor cumpărate la licitația organizată de AFP Târgu M., clădiri retrocedate numitului Mariaffi A. de către inculpat și totodată, părțile civile au făcut precizări cu privire la pretențiile pe care le au împotriva inculpatului, cu titlu de daune materiale și morale.

Analizând coroborat actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

IV. La data de 17.10.2007, la D.N.A. – Serviciul Teritorial Tîrgu-M. s-a înregistrat plângerea penală a Stațiunii de C., D. și Creștere a B. (în continuare S.C.D.C.B.) Sîngeorgiu de M., .-M., . Sîngeorgiu de M., . Tîrgu-M., . Sîngeorgiu de M. și . de M., împotriva primarului comunei Sîngeorgiu de M., inculpatul V. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată (vol. 1 – fila 1-3 d.u.p.).

Pe parcursul urmăririi penale s-a înregistrat încă o plângere, depusă de către . Tîrgu-M. împotriva primarului V. I., plângere care s-a conexat la dosarul nr. 36/P/2007, conform Rezoluției din 15.04.2008 (vol. 1 – fila 149-154 d.u.p.).

Examinând probele administrate și faptele care au determinat formularea acestor sesizări, s-a constatat că la data de 13.08.2001, prin executorul judecătoresc P. R., numitul MARIAFFI A. (cu dublă cetățenie – română și canadiană), născut la data de 29.09.1927 în ., jud. M., cu domiciliul în Canada, Toronto, Cleveland, st. 299, Ontario M4S2W7, în calitate de succesor al defunctului Mariaffi L., a depus Notificarea cu nr. 498/13.08.2001, prin mandatarii B. F. și B. JUDITA C., la Instituția Prefectului - Județul M. (vol. 3 - fila 61 d.u.p.).

P. această notificare, Mariaffi A. a cerut Instituției Prefectului - Județul M. ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, să i se restituie imobilul situat în ., . cu terenul alocat, de circa 8 ha, și anexele gospodărești, deținute de mai multe unități aflate în preajmă, iar valoarea acestui imobil, în starea în care a fost preluat, a evaluat-o la circa 250.000 dolari, precum și imobilul aflat în ., .-258, valoarea acestui din urmă imobil, în starea în care a fost preluat, fiind evaluată la circa 25.000 dolari.

La notificarea respectivă au fost anexate următoarele documente: o copie de pe certificatul de deces al numitului Mariaffi L. în limba germană, o copie a traducerii în limba română a certificatului de deces al numitului Mariaffi L., copie de pe certificatul de naștere al numitului Mariaffi A., copie de pe pașaportul aparținând lui Mariaffi A., copie de pe procura specială dată de Mariaffi A. pentru B. F. și B. Judita C., copie extras C.F. nr. 1371 nr. top. 157/158 (n.n. pentru imobilul situat în ., Sîngeorgiu de M.) și copie de pe foaia de posesiune nr. 1371 (vol. 3 – fila 62-89 d.u.p.).

Instituția Prefectului – Județul M. nu a dat curs acestei cereri, motiv pentru care la data de 31.01.2003, numitul Mariaffi A. a revenit cu o nouă solicitare către Instituția Prefectului - Județul M., înregistrată sub nr. 1220/DI/31.01.2003, prin care a cerut restituirea imobilelor conform notificării efectuate prin executorul judecătoresc și înregistrată sub nr. 498/13.08.2001 (vol. 3 – fila 56 d.u.p.).

Acestei adrese i-a fost anexată o copie de pe notificarea înregistrată în luna august 2001 la Instituția Prefectului – Județul M. (vol. 3 – fila 57 d.u.p.).

La data de 10.03.2003, prin adresa cu nr. 1220/DI/04.03.2003, Instituția Prefectului – Județul M. i-a solicitat numitului Mariaffi A. să-și completeze notificarea cu următoarele acte: dovada de naționalizare abuzivă a imobilelor, certificatul de stare civilă legalizat sau certificatul de moștenitor și i s-a mai cerut să precizeze modalitatea de restituire (în natură sau în echivalent bănesc), precum și că termenul de completare a actelor la dosar este până la 14.03.2003 (vol. 3 – fila 55 d.u.p.).

Urmare acestei adrese, numitul Mariaffi A. a solicitat Instituției Prefectului – Județul M., prin împuterniciți, la data de 13.03.2003, să transfere notificarea nr. 498/13.08.2001 și înregistrată la Instituția Prefectului – Județul M. cu nr._/DI/16.08.2001, Primăriei .. Tot prin această adresă, numitul Mariaffi A. a arătat că dorește restituirea în natură a celor două imobile menționate în notificarea sa din luna august 2001 (vol. 3 – fila 37 d.u.p.).

La această solicitare, Mariaffi A. nu a mai depus actele solicitate, acte cerute de Instituția Prefectului – Județul M..

La data de 25.03.2003, prin adresa cu nr. 3574/DI/19.03.2003, Instituția Prefectului – Județul M. a trimis Primăriei . notificarea numitului Mariaffi A., pentru competentă soluționare (vol. 3 – fila 58 d.u.p.).

P. aceeași adresă, Instituția Prefectului – Județul M. a cerut Primăriei . să se pronunțe asupra notificării, să verifice dacă imobilele revendicate sunt libere din punct de vedere juridic și dacă pot face obiectul restituirii în natură în condițiile Legii nr. 10/2001 (vol. 3 – fila 58 d.u.p.).

Din conținutul dosarului de retrocedare al numitului Mariaffi A. s-a reținut faptul că după trimiterea sa la Primăria ., nu s-au mai făcut completările pretinse de către Instituția Prefectului – Județul M., petiționarul nedepunând niciun alt document în susținerea cererii formulate. Deși i s-a cerut persoanei îndreptățite să facă dovada preluării abuzive, aceasta nu a depus la dosar niciun act din care să rezulte această preluare, dosarul de retrocedare rămânând din acest punct de vedere, la stadiul simplelor afirmații făcute de petiționar, coroborate cu mențiunile lacunare ce se regăseau în cuprinsul cărții funciare.

Deși P. a criticat faptul că nu s-a depus nici certificatul de moștenitor, reclamând că din acest punct de vedere dosarul era incomplet, prima instanță nu a fost de acord cu poziția exprimată de reprezentantul Parchetului, întrucât la dosarul de retrocedare existau deja copii ale actelor de stare civilă, documente suficiente în principiu, pentru a proba calitatea de moștenitor.

În această privință, la fel ca și în alte aspecte legate de modul în care inculpatul a ales să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, s-au avut în vedere și reglementările Hotărârii Guvernului nr. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, unde s-au detaliat anumite proceduri, îndatoriri și obligații ale instituțiilor statului chemate să dispună în această materie a retrocedărilor. Chiar dacă această Hotărâre de Guvern a intrat în vigoare la puțin timp după emiterea de către inculpat a primei dispoziții (Dispoziția nr. 211/31.03.2003), apreciem că referirile la aceste Norme metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2010 nu trebuie considerate inutile, întrucât, în primul rând ele vin să confirme și să lămurească o practică deja născută sub incidența Normelor metodologice anterioare (care erau mult mai puțin explicite), în al doilea rând ele erau aplicabile în perioada anilor 2006-2007, când inculpatul a emis celelalte 3 dispoziții puse în discuție în această cauză (Dispoziția nr. 641/13.10.2006, nr. 835/16.07.2007 și nr. 895/15.08.2007), iar în al treilea rând inculpatul însuși a invocat anumite prevederi ale acestor norme metodologice în apărările pe care le-a făcut în acest proces.

Pornind de la aceste observații, s-a constatat că în Normele metodologice, la pct. 4.2., s-a consemnat că la art. 4 alin. (2) din lege, norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moștenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar. P. urmare, așa cum rezultă din aceste norme, existența unui certificat de moștenitor nu era absolut necesară, unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării putând să facă necesarele constatări pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar de către petiționar.

S-a mai arătat că, chiar dacă ar fi acceptat că dovada calității de moștenitor putea fi făcută cu acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate (fapt confirmat și de pct. 22.1 din Normele metodologice, referitor la art. 22 din Legea nr. 10/2001), o critică se impune a fi formulată totuși, vizavi de conduita inculpatului în instrumentarea dosarului de retrocedare al numitului Mariaffi A., în raport de această chestiune a dovezii calității de moștenitor. Astfel, pct. 22.2 din Normele metodologice stipulează că se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor. Or, inculpatul nu a făcut niciun fel de verificări în legătură cu acest aspect, actele de stare civilă depuse odată cu notificarea fiind în mod evident nelegalizate, copii simple care nu erau nici măcar certificate pentru conformitate cu originalul, astfel încât să existe o dovadă certă a asumării lor de către partea interesată.

În fine, în legătură cu dovada naționalizării abuzive a imobilelor pretinse de petiționar, s-a menționat că, întrucât între actele doveditoare la care se referă art. 22 din Legea nr. 10/2001 sunt menționate, la pct. 22.1 lit. c din Normele metodologice, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (potrivit art. 2 alin. 1 din lege), iar în cazul exproprierii prevăzute de art. 11 din lege erau suficiente indicarea actului de expropriere și eventual, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere. Deși petiționarului i se ceruse de către Instituția Prefectului – Județul M. să depună dovada preluării abuzive, inculpatul nu a insistat în obținerea acestor documente, preferând să dispună retrocedarea, prin Dispoziția nr. 211/31.03.2003, exact în forma în care imobilele au fost solicitate de către petiționar, fără alte mențiuni cu privire la motivele avute în vedere și fără alte adăugiri ori limitări. Inculpatul, după cum a arătat pe parcursul procesului, a avut în vedere numai mențiunea din C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., de la poziția B.19, unde se făcea vorbire despre anumite procese-verbale și dispoziții prin care s-ar fi făcut exproprierea mai multor imobile înscrise în cartea funciară pe numele antecesorului lui Mariaffi A., fără să facă alte verificări și să stabilească o corespondență între adresa imobilelor indicate în notificarea de retrocedare depusă (adresă cu nume de stradă și număr administrativ) și conținutul C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., astfel încât să se asigure că imobilele a căror retrocedare s-a solicitat erau chiar cele menționate în cartea funciară. Mai mult decât atât, privitor la același dosar de retrocedare pus în discuție, din examinarea conținutului său s-a constatat că acea copie fidelă a C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M. era departe de a fi completă, astfel că este discutabilă temeinicia argumentului adus de inculpat, potrivit căruia retrocedarea se putea face exclusiv pe baza mențiunilor din cartea funciară, care erau cuprinzătoare. O copie fidelă a cărții funciare care era în mod evident incompletă, nu putea să fie considerată o dovadă suficientă, fiind necesar ca măcar conținutul acesteia să fie întreg, pentru ca în acest mod inculpatul să aibă informații care cel puțin în aparență să fie complete.

S-a reținut că martorul Rozsa I., care a acționat pentru o bună parte din proceduri, în calitate de mandatar al numitului Mariaffi A., a depus la dosarul de urmărire penală, dar și la dosarul instanței, documente din care rezultă că abia în data de 20.08.2007 i s-au comunicat, prin adresa cu nr. C/513, procesul-verbal nr. 8/1945 R.A., procesul-verbal nr. 255/15.07.2006, procesul-verbal nr. VI – 1945, acte din care reiese că numitul Mariaffi L. a fost expropriat cu suprafața de 380 iugăre și 477 stânjeni și 4 iugăre intravilan. Acest lucru demonstrează faptul că la momentul emiterii celor patru dispoziții puse în discuție în prezenta cauză, inculpatul V. I. nu a avut nici pe departe la dispoziție documentația necesară, în sensul avut în vedere de prevederile art. 1-3 din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că, în lipsa unor asemenea verificări, care desigur că erau necesare, retrocedarea imobilelor s-a făcut fără o cercetare prealabilă a situației juridice a acestora, fără a se stabili cu certitudine că bunurile pretinse în cerere sunt cu adevărat acelea care au fost preluate de la antecesorul petiționarului și chiar fără a se determina dacă antecesorului persoanei îndreptățite i s-au preluat prin expropriere sau în alt mod, bunuri imobile. Devine evident faptul că, în lipsa oricăror date de tipul celor indicate mai sus, despre o examinare a caracterului abuziv sau neabuziv al preluării imobilelor, examinare ce trebuia făcută de către inculpat, în calitatea sa de persoană care și-a arogat dreptul de a dispune retrocedarea, nici nu poate fi vorba. Or, verificarea acestor condiții era absolut necesară anterior emiterii oricărei dispoziții de retrocedare, pentru ca aceasta să fie emisă în deplină cunoștință de cauză. În mod natural, cercetarea tuturor acestor date trebuia să se realizeze înainte de a se dispune retrocedarea, de vreme ce numai îndeplinirea prealabilă a cerințelor legale putea să dea naștere dreptului persoanei interesate de a obține retrocedarea, iar în final, putea să justifice dispunerea retrocedării însăși.

S-a mai reținut că, chiar dacă toate aceste verificări nu au fost reglementate de legiuitor printr-o enumerare exhaustivă în cuprinsul Legii nr. 10/2001, această împrejurare nu se poate constitui într-o explicație exoneratoare de orice fel de răspundere pentru inacțiunea inculpatului, în calitatea sa de reprezentant al autorității administrației publice locale, întrucât necesitatea efectuării unor minime cercetări, de tipul celor exemplificate mai sus, reprezintă o chestiune elementară, care transpare din întreg sensul normei juridice aplicabile în speță și totodată, considerăm că nu necesită nici cunoștințe juridice aprofundate. Ține de logica elementară că o persoană pentru a obține restituirea unui drept trebuie să fie îndreptățită la această restituire, iar persoana în căderea căreia se află îndatorirea de a decide asupra restituirii, trebuie să verifice existența acestui drept, izvorul dreptului, întinderea sa și modul în care se va dispune restituirea cu pricina. Aceleași reguli fundamentale trebuiau să fie aplicate și în speță, însă inculpatul nu a respectat niciunul dintre aceste imperative, ci a dispus întocmai după cum i s-a solicitat, fără să facă vreo verificare suplimentară.

S-a arătat că în dosarul de retrocedare s-au mai regăsit, în copie xerox, un „Plan de încadrare în zonă .” și „Propuneri de înscriere în C.F.”, acte care se referă însă la un alt teren, aflat în administrarea Unității Militare de Jandarmi (vol. 3 – fila 51-52). Acest aspect pune odată în plus în evidență confuzia care domnea în documentația pe care inculpatul a avut-o în vedere cu ocazia soluționării cererii de retrocedare, precaritatea actelor pe care le-a examinat și împrejurarea că nu a realizat în mod efectiv, niciun fel de verificare cu privire la existența dreptului persoanei interesate de a obține retrocedarea și cu atât mai puțin cu privire la întinderea acestui drept.

În continuare, o chestiune care se impune a fi dezbătută și tranșată, inclusiv din punct de vedere juridic, întrucât are legătură directă cu acuzația penală care i se aduce inculpatului, este aceea a organului competent să dispună retrocedarea în cazul în care solicitarea petiționarului Mariaffi A. ar fi fost întemeiată. Astfel, s-a reținut de către procuror că inculpatul a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la competența de dispunere asupra cererii de retrocedare, în vreme ce inculpatul a negat încălcarea acestor prevederi legale, afirmând, inclusiv cu ocazia concluziilor asupra fondului și în cuprinsul concluziilor scrise, că era pe deplin competent să procedeze la soluționarea cererii formulate. Pentru a ilustra din punct de vedere juridic faptul că îi aparținea această competență, a depus și extrase de practică judiciară, soluții provenind de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța a notat că această chestiune a competenței de a dispune restituirea se află într-o indisolubilă legătură cu chestiunea stabilirii unității deținătoare a bunurilor imobile retrocedate, iar acesta este motivul pentru care cele două probleme au fost analizate împreună, în cele ce urmează.

Astfel, întrucât în cauză, afirmativ numitul Mariaffi A. nu a cunoscut cine era adevăratul deținător al imobilelor, acesta s-a adresat Instituției Prefectului – Județul M., iar notificarea sa a fost trimisă în final, de către destinatarul inițial, la Primăria .. Împreună cu această notificare au fost trimise și toate documentele depuse de petiționar, iar în adresa de înaintare s-a solicitat Primăriei . să se pronunțe asupra acestei notificări, respectiv dacă imobilele revendicate sunt libere din punct de vedere juridic și dacă pot face obiectul restituirii în natură, în condițiile prevederilor Legii nr. 10/2001 (vol. 4 – f. 36 d.u.p.). Pe parcursul procesului penal, inculpatul s-a apărat invocând între altele, și conținutul acestei solicitări, arătând că a emis prima dispoziție de retrocedare fiindcă a interpretat documentul recepționat de la Instituția Prefectului – Județul M., drept o interpelare prin care i s-a stabilit în sarcină că trebuie să dispună admiterea ori respingerea cererii formulate de petiționar, ceea ce implica desigur, că era și competent să dea o asemenea dispoziție. Examinând cuprinsul actului cu pricina, s-a constatat că această așa-zisă interpretare dată de inculpat era cel puțin tendențioasă, menită să fie folosită drept justificare exoneratoare de răspundere în prezentul proces, deși din sensul celor indicate acolo nu rezultă o asemenea intenție din partea autorității care a făcut expediția. Mai mult decât atât, Instituția Prefectului – Județul M. nici nu putea să dea o asemenea dispoziție inculpatului, între cele două autorități neexistând vreun raport de subordonare. În fine, referirea la dispozițiile Legii nr. 10/2001 este cât se poate de clară și nu putea fi înțeleasă sub nicio formă ca stabilind în sarcina . obligația soluționării cererii petiționarului, dacă această competență ar fi fost în afara dispozițiilor legale.

S-a arătat că normele juridice privind competența de soluționare a cererilor de retrocedare, cuprinse în Legea nr. 10/2001, sunt multiple și cuprind atât reglementări directe ale acestei materii, cât și reglementări implicite, din a căror interpretare sistematică sau a fortiori rezultă cui îi aparține atributul de a decide dacă pretențiile petiționarilor sunt întemeiate ori neîntemeiate. Avem în vedere dispozițiile legii, așa cum erau acestea în vigoare la data emiterii primei dispoziții de retrocedare (Dispoziția nr. 211/31.03.2003), întrucât acesta a produs în realitate, efectul constitutiv de drepturi, celelalte având cu precădere efect lămuritor și eventual completator, al primei manifestări de voință a inculpatului.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data de 31.03.2003), imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. În aceeași ordine de idei, potrivit art. 21 alin. 1 din același act normativ, persoana îndreptățită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. De asemenea, în conformitate cu art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. În fine, potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului București, iar potrivit alin. 2 din același text de lege, în termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

S-a reținut că rezultă așadar, din cuprinsul textelor de lege mai sus citate, că legiuitorul a vorbit în permanență despre unitatea deținătoare a bunului imobil supus restituirii, aceasta fiind singura competentă să se pronunțe asupra caracterului întemeiat al cererii de restituire, asupra întinderii dreptului și asupra modalității în care se va putea face restituirea dacă solicitarea ar fi considerată ca temeinică. P. urmare, prima îndatorire pe care o avea inculpatul, în calitatea sa de primar al ., era aceea de a verifica dacă unitatea administrativ teritorială pe care o reprezenta și o conducea, era deținătoarea imobilului a cărui retrocedare a fost cerută, întrucât lipsa acestei calități de deținător ar fi exclus competența sa de a dispune asupra cererii persoanei îndreptățite și ar fi impus în sarcina sa o unică obligație – aceea de a comunica persoanei îndreptățite, elementele de identificare ale unității deținătoare.

Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală și ale celui de judecată, cu precădere a documentelor ridicate de la Primăria ., s-a notat că nicio verificare în acest sens nu a fost realizată. Mai mult decât atât, se pare că inculpatul a ignorat unele din discuțiile pe care le-a avut cu reprezentanții S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., în care fusese avertizat că imobilele puse în discuție aparțineau, cel puțin cu titlu de drept de administrare, stațiunii de cercetare. În aceste circumstanțe, fără efectuarea unei examinări prealabile și ignorând evidența potrivit căreia ansamblul imobiliar compus din teren și construcții aparținea, cu diferite titluri, S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., inculpatul a dispus retrocedarea către numitul Mariaffi A. a unui întreg număr administrativ, independent de obligația de care îi incumba, de a identifica imobilul și din perspectiva înscrierii în cartea funciară, precum și a suprafeței sale.

Contrar opiniei exprimate de inculpat pe parcursul procesului, instanța consideră că unitatea administrativ-teritorială . nu avea calitatea de unitate deținătoare a imobilelor retrocedate și prin urmare, inculpatul nu era competent să dispună asupra cererii de restituire, nici în sensul admiterii, dar nici în sensul respingerii ei. Probele administrate pe parcursul acestui proces, coroborate cu diferitele acte normative incidente în speță, ne conduc la concluzia că această calitate de unitate deținătoare aparținea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., aceasta fiind singura îndrituită să dispună asupra cererii formulate de petiționarul Mariaffi A.. În mod corespunzător, din cele ce se vor expune în continuare, apreciem că rezultă o vinovăție serioasă a inculpatului în modul de abordare a acestei cereri de retrocedare, vinovăție care nu trebuie ignorată, ci dimpotrivă, trebuie luată în considerare, ca un element probator cu referire la acuzația penală ce i-a fost adusă.

S-a susținut de către inculpat, că atunci când a apreciat că este competent, în calitate de primar al ., să soluționeze notificarea trimisă de numitul Mariaffi A., s-a întemeiat pe înscrierea din C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., de la poziția B.19, din cuprinsul căreia rezulta că bunurile imobile care aparținuseră anterior numitului Mariaffi L., antecesorul petiționarului Mariaffi A., fuseseră înscrise, cu drept de expropriere, în favoarea Statului R.. P. urmare, potrivit inculpatului, ele nu fuseseră trecute în cartea funciară în favoarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., motiv pentru care această unitate nu exercita un drept asupra acestora. A mai susținut inculpatul, că mai mult decât atât, în sensul art. 20 din Legea nr. 10/2001, deținător al bunului imobil preluat abuziv este cel care are calitatea de titular al dreptului de proprietate, iar nu un simplu detentor. Totodată, în sensul art. 20 din Legea nr. 10/2001, primarul localității este reprezentantul organelor statului atunci când se face vorbire despre restituire. În fine, potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, singurul care avea dreptul de a emite o dispoziție motivată de retrocedare era primarul, pentru că bunurile cu pricina, chiar dacă erau date în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., erau în proprietatea statului.

S-a arătat că argumentele invocate de inculpat în sprijinul poziției sale sunt în mod sistematic greșite.

Astfel, de nicăieri din cuprinsul art. 20 din Legea nr. 10/2001 nu transpare ideea că unitatea deținătoare este numai aceea care are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului. Mai mult decât atât, la Cap. 2, în partea introductivă din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498 din 18 aprilie 2003, este definită noțiunea de „unitate deținătoare”, ca reprezentând fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste). Cercetarea acestei definiții contrazice în mod evident argumentele exprimate de inculpat și în plus, conduce către aprecierea ca unitate deținătoare a imobilului ce a făcut obiectul retrocedării, tocmai a S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M.. Așadar, nu are relevanță în stabilirea unității deținătoare dacă aceasta are calitatea de titular al dreptului de proprietate al unui imobil, ci este important ca aceasta să exercite, cel puțin în parte, prerogativele dreptului de proprietate sau să aibă înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care este înregistrat, bunul ce face obiectul cererii de retrocedare.

Prima instanță a arătat că, examinând art. 20 din Legea nr. 10/2001, nu a putut găsi care sunt prevederile ce reglementează faptul că primarul localității este reprezentantul organelor statului atunci când se face vorbire despre restituire. Art. 20 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 stipulează că în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București. P. urmare, această prevedere se aplică numai atunci când unitatea deținătoare este unitatea administrativ-teritorială, ori atunci când unitatea administrativ-teritorială este persoană juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său, dar nu este cazul situației din speță.

În aceeași ordine de idei, apelul la anumite decizii de speță ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins de către instanța de judecată, întrucât jurisprudența nu reprezintă izvor de drept în sistemul dreptului românesc, excepție făcând în această materie deciziile de admitere a recursurilor în interesul legii pronunțate de instanța supremă. Pe de altă parte, dacă trecem peste acest argument, hotărârile judecătorești depuse tot nu vor fi luate în considerare de către instanța de judecată, întrucât ele nu pot fi considerate în mod necesare reprezentative și nici nu sunt apte să conving că reprezintă un curent de opinie care s-ar fi impus în practică prin forța unei majorități covârșitoare, indiferent de natura soluției propuse. În al treilea rând, interpretarea gramaticală, sistematică și chiar teleologică a dispozițiilor legale indicate, ne conduce la o concluzie radical diferită de cea expusă de către inculpat, concluzie care a fost prezentată în cele de mai sus.

P. urmare, argumentul potrivit căruia inculpatul, în calitate de primar al . era abilitat să dispună asupra cererii de retrocedare formulate de numitul Mariaffi A., indiferent dacă imobilul era sau nu în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., nu a putut fi primit de instanță. În cazul în care . nu era unitate deținătoare și dacă această calitate aparținea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., atunci competența inculpatului, în calitatea sa de primar al ., era exclusă.

Revenind însă la stabilirea efectivă a unității deținătoare a imobilului supus retrocedării, luând în considerare chiar documentele lacunare și precare pe care inculpatul le-a avut la dispoziție, s-a apreciat că tragerea concluziei potrivit căreia . ar fi fost unitate deținătoare, a fost cel puțin tendențioasă și în mod evident greșită, menită tocmai să confere o aparență de legalitate acțiunii inculpatului, de emitere a dispozițiilor de restituire despre care se face vorbire în prezentul proces.

Astfel, în primul rând s-a considerat că inculpatul cunoștea cu certitudine faptul că acel imobil nu implica niciun fel de autoritate din partea unității administrativ-teritoriale pe care o reprezenta, această împrejurare apărând ca evidentă pentru orice locuitor al comunei, fiind de notorietate că în acel spațiu își desfășoară activitatea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., unitate de cercetare care în mod tradițional și continuu a existat în comună, începând cu mai multe zeci de ani în urmă. Așadar, orice locuitor al comunei era încredințat că în acel spațiu se află stațiunea de cercetare, care a ființat cel puțin din anii 1940, ceea ce înseamnă că, pentru majoritatea covârșitoare a locuitorilor comunei, stațiunea de cercetare își avea sediul și principala activitate în locația care a făcut obiectul retrocedării, încă dinainte de a se naște.

În al doilea rând, dacă am trece peste acest argument al notorietății, o simplă verificare în teren din partea inculpatului ori a altui angajat al primăriei, ar fi relevat aceeași realitate, a faptului că terenul și clădirile, chiar dacă erau în parte închiriate unor alte societăți comerciale, țineau de stațiunea de cercetare.

Cele două observații făcute mai sus sunt cele care țin de o evidență faptică elementară. În al treilea rând însă, inculpatul, în calitatea sa de primar al ., avea acces și cu siguranță deținea informații suplimentare, de detaliu, despre regimul juridic al terenului și construcțiilor cu pricina, putând să observe cu ușurință că singura legătură a acestor imobile cu . era faptul că se aflau pe raza acestei unități administrativ-teritoriale. Până la data dispunerii retrocedării, inculpatul, prin intermediul autorității pe care o conducea, nu a avut niciun fel de raporturi de control, supraveghere sau supraordonare cu S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. ori cu terenurile și construcțiile pe care le administra această stațiune de cercetare. Pe cale de consecință, este cel puțin surprinzător și desigur că ridică un important semn de întrebare, motivul pentru care, în ciuda acestor date faptice evidente, inculpatul și-a arogat competența de a dispune cu privire la restituirea imobilului cu pricina către persoana care s-a pretins a fi fost proprietar. Intenția inculpatului de a trece peste reglementările legale și de a dispune cu privire la această cerere de restituire, s-a considerat că se desprinde tocmai din insistența și obstinația cu care a ales să ignore toate aceste dovezi faptice elementare, care combinate chiar și cu o cunoaștere extrem de superficială a Legii nr. 10/2001, ar fi trebuit să-i ridice măcar un semn de întrebare cu privire la competența sa de a dispune asupra cererii de restituire.

S-a considerat că aceste argumente expuse mai sus sunt doar cele elementare, pe care inculpatul le-a ignorat în activitatea sa pusă în discuție în cauza de față, întrucât mai există și altele, care coroborate cu cele deja prezentate, creează imaginea de ansamblu a comportamentului său, deviat de la linia instituită de reglementările legale în materie.

Astfel, în al patrulea rând, din examinarea conținutului C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., carte funciară pe care inculpatul a afirmat că și-a întemeiat conduita cel puțin din punct de vedere faptic și juridic, s-a reținut că ignorarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. nu se putea face nici măcar din neglijență, ci impunea cu necesitate ca persoana care adopta o asemenea atitudine să acționeze cu știință. Este adevărat că în C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., la poziția B.19, figurează ca fiind înscrise în proprietatea Statului R. (Statului R.P.R.), bunurile care aparținuseră anterior numitului Mariaffi L.. Însă trebuie remarcat faptul că petiționarul Mariaffi A., în cuprinsul cererii de retrocedare formulate, nu a identificat imobilele pe care le-a solicitat, din perspectiva datelor de carte funciară. Cererea de retrocedare formulată de petiționar se referea, între altele, la imobilul situat în ., ., cu terenul alocat, cca. 8 ha, și anexele gospodărești, deținute de mai multe unități aflate în preajmă. Or, în atare condiții, stabilirea unei corespondențe între înscrierea de la poziția B.19 din C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M. și adresa administrativă indicată de către petiționar, era cel puțin discutabilă și practic, nu se baza pe niciun argument rațional. P. urmare, inculpatul nu se putea fundamenta pe o atare corespondență, iar dacă într-adevăr s-a bazat pe existența ei, atunci atitudinea sa este absurdă și nicidecum nu poate fi apreciată ca scuzabilă din punct de vedere juridic. Pe de altă parte însă, petiționarul însuși, în cererea de retrocedare, a precizat că imobilul din ., . este deținut de mai multe unități aflate în preajmă, fiind evident așadar, ab initio, că acest ansamblu imobiliar se afla în detenția (indiferent de titlu) a mai multor unități. S-a considerat că numai acest detaliu era suficient pentru a provoca din partea inculpatului o verificare suplimentară, dar în aparență această verificare nu a fost făcută, iar lipsa unei conduite active este imputabilă în acest caz inculpatului. În realitate însă, în condițiile în care inculpatul a declarat că s-a ocupat personal, împreună cu secretara O. M., de rezolvarea cererilor formulate pe temeiul Legii nr. 10/2001, s-a apreciat că o asemenea verificare, fie chiar și formală, a fost făcută, iar inculpatul a cunoscut situația juridică a imobilului cu pricina, alegând să treacă peste această împrejurare. Prima instanță s-a bazat pe împrejurarea că toate explicațiile pe care le-am avut în vedere până în acest punct se impun simplu, natural, cu forța evidenței și nu implică discuții aprofundate ori vreun grad înalt de pregătire tehnică sau juridică, fiind așadar, accesibile oricărei persoane care dă dovadă de o prudență și o diligență medie. Mai mult decât atât, examinând aceeași copie fidelă a C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., s-a constatat că la poziția B.46 figurează înscrisă S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., în sensul că aceasta este titulara, încă din anul 1996, a nr. top. 630 din partea I a cărții funciare. Cercetând acum nr. top. 630, astfel cum a fost indicat el la poziția A.86 (ultima poziție la care apare acest nr. top.) s-a constatat că include o suprafață de teren de 21.369 mp și mai multe construcții, menționându-se totodată, că acele elemente de clădire, împreună cu vechile construcții, au fost transcrise în C.F. nr. 1371/I Sîngeorgiu de M.. Or, acest aspect ar fi trebuit să fie remarcat de inculpat și totodată, să-i ridice noi semne de întrebare, întrucât iată, argumentul potrivit căruia S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. nu era înscrisă în cartea funciară începe să-și piardă din forța argumentativă. În fine însă, observația care s-a apreciat ca fiind decisivă în această privință, s-a extras tot din mențiunile care apar în C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., la poziția A.86, nr. top. 630, întrucât la finalul descrierii imobilelor se face referire și la adresa administrativă, indicându-se că acestea se găsesc pe „. ., desigur). P. urmare, devine evident faptul că S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. era înscrisă în cartea funciară, iar din imobilele care făceau obiectul retrocedării, cel puțin o parte erau evidențiate, cu indicarea chiar și a adresei administrative, aceasta fiind coincidentă cu adresa administrativă la care făcuse referire petiționarul Mariaffi A. în cererea de retrocedare, precum și cu adresa administrativă la care a făcut referire inculpatul în Dispoziția nr. 211/31.03.2003.

În raport de aceste considerente, instanța a înlăturat și argumentul inculpatului, potrivit căruia atunci când a apreciat că este competent, în calitate de primar al ., să soluționeze notificarea trimisă de numitul Mariaffi A., s-a întemeiat pe înscrierea din C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., de la poziția B.19, din cuprinsul căreia rezulta că bunurile imobile care aparținuseră anterior numitului Mariaffi L., antecesorul petiționarului Mariaffi A., fuseseră înscrise, cu drept de expropriere, în favoarea Statului R.. Inculpatul a prezenta în mod trunchiat această informație, fiind extrem de facil pentru el să observe, în chiar cuprinsul aceleiași cărți funciare, că imobilele aflate la adresa administrativă din ., . (teren și construcții), fuseseră evidențiate și înscrise pe numele S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M..

În aceeași ordine de idei, s-a reținut că toate construcțiile care au fost retrocedate de către inculpat numitului Mariaffi A., fuseseră evidențiate și înscrise pe numele S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., sub nr. top. 630, odată cu transcrierea lui în C.F. nr. 1371/I Sîngeorgiu de M., încă din anul 2000. Această nouă carte funciară (C.F. nr. 1371/I Sîngeorgiu de M.) nu era nici ea inaccesibilă inculpatului, el neavând scuza că nu ar fi putut să cunoască existența ei. În acest sens, constatăm că referirea la C.F. nr. 1371/I Sîngeorgiu de M. se face chiar în cuprinsul C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., la poziția A.86 și la poziția B.46, despre care s-a vorbit anterior cu referire la S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M.. De asemenea, în procura dată martorului Rozsa I. (aflată în dosarul nr._ al Tribunalului M., la fila 8) și pe care s-au întemeiat și raporturile inculpatului cu numitul Rozsa I. în calitate de mandatar al petiționarului Mariaffi A., se menționează că martorul era împuternicit să obțină retrocedarea terenurilor, cu sau fără construcții, situate pe raza teritorială a ., foste înscrise în C.F. nr. 1371 (1371/I) Sîngeorgiu de M., din această împrejurare reținându-se odată în plus că această carte funciară nu îi era inaccesibilă inculpatului, ci dimpotrivă, trebuia să fi fost luată în considerare la identificarea terenului și a construcțiilor aflate pe acesta.

O altă observație făcută de către inculpat în legătură cu problema competenței sale de a decide asupra temeiniciei ori netemeiniciei cererii de retrocedare formulate de către petiționarul Mariaffi A., s-a referit la momentul în care S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. a dobândit calitatea de deținător, cu titlu de drept de administrare, al imobilelor în care își desfășura activitatea, inclusiv al celor care au făcut obiectul restituirii. S-a susținut de către inculpat că stațiunea de cercetare a primit aceste drepturi abia în anul 2006, deci după ce s-a decis restituirea, adică după emiterea Dispoziției nr. 211/31.03.2003. Prima instanța nu a fost de acord cu acest punct de vedere. Este adevărat că în momentul de față S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. își desfășoară activitatea și își justifică existența juridică pe baza H.G. nr. 35/2006, însă s-a arătat că nu trebuie omis, ci dimpotrivă, trebuie să remarcat faptul că această hotărâre de guvern nu a avut ca efect simpla înființare (din nimic) a stațiunii de cercetare cu pricina, ci ea a apărut în urma unui proces de reorganizare a unei stațiuni de cercetare și producție agricolă. Modificările pe cale le-a operat H.G. nr. 35/2006 nu au fost unele de fond, esențiale, ci mai degrabă am asistat cu această ocazie la modificări de formă. S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. este o instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Academiei Române de Științe Agricole și Silvice „G. I. Sisești” și a Guvernului României și potrivit celor menționate în Anexa 3 din H.G. nr. 35/2006, s-a înființat prin reorganizarea Stațiunii de C. și Producție pentru Creșterea B. Tîrgu-M.. S-a reținut așadar, că S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., ca nouă persoană juridică, nu reprezintă altceva decât continuatoarea personalității juridice a antecesoarei sale, preluând de la aceasta în primul rând patrimoniul și obiectul de activitate. Ca atare, chiar dacă S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. a devenit titulara dreptului de administrare în anul 2006, acest drept nu s-a născut pur și simplu în patrimoniul său, ci a apărut ca urmare a unei transmisiuni care a operat de la vechea persoană juridică. S-a apreciat că argumente suplimentare de natură juridică nu trebuie să se aducă pe marginea acestei chestiuni, întrucât în cursul derulării prezentului proces, inculpatul însuși a prezentat documente din care a rezultat soarta terenurilor și clădirilor expropriate de la numitul Mariaffi L., documente care ilustrau că ele au fost trecute în patrimoniul unei instituții precursoare a S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. de astăzi. La filele 299-303 vol. 1 din dosarul instanței se găsesc documente, inclusiv extrase din Monitorul Oficial nr. 238/14.10.1946, din cuprinsul cărora reiese că după exproprierea numitului Mariaffi L., terenurile și clădirile expropriate de la acesta au fost trecute în patrimoniul Institutului de Cercetări Agronomice al României, în vederea creării unei stațiuni experimentale. Mai mult decât atât, ele au apărut în perioada imediat următoare, în inventarul Stațiunii de Plante de Nutreț Sîngeorgiu de M.. P. urmare, chiar fără a realiza o cercetare mai aprofundată, s-a apreciat că este cel puțin rezonabil să concluzionăm că imobilul pus în discuție în acest dosar, compus din teren și construcții anexe, a fost în întreg intervalul de timp cuprinse între anii 1946-2006, în patrimoniul stațiunilor de cercetare care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul . (cel puțin cu drept de administrare). Această concluzie este întărită de faptul că în locația cu pricina, în mod tradițional deja, de peste 50 ani, se desfășura același tip de activitate, stațiunea de cercetare existând așadar, în mod neîntrerupt.

Pe cale de consecință, toate aceste argumente consemnate în detaliu în cele ce preced, au condus la concluzia că inculpatul a emis mai întâi Dispoziția nr. 211/31.03.2003, iar apoi Dispozițiile nr. 641/13.10.2006, nr. 835/16.07.2007 și nr. 895/15.08.2007, în lămurirea și completarea celei inițiale, deși cunoștea faptul că nu era competent să procedeze în acest mod, întrucât nu era reprezentant al unității deținătoare, această calitate aparținând S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., la data respectivă. P. urmare, încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. 1 coroborat cu art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 s-a făcut cu știință de către inculpat, iar în plus, acesta a nesocotit obligația pe care o avea în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de a identifica unitatea deținătoare și de a comunica persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

În continuare, deși s-a constatat deja faptul că inculpatul, în calitate de primar al ., nu era competent să emită cele patru dispoziții prin care s-a ajuns la retrocedarea unui imobil compus din teren și construcții, aflat în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., se impune totuși, prezentarea și analizarea modalității în care, trecând peste acest neajuns al competenței, s-a dispus finalmente restituirea către cel care s-a pretins urmaș al fostului proprietar. S-a precizat de la bun început, că instanța nu face o analiză a existenței sau întinderii dreptului petiționarului Mariaffi A. de a obține retrocedarea, această chestiune excedând cadrul procesual, ci se limitează la a examina procedura urmată de inculpat în soluționarea acestei notificări și modul în care a acționat în raport de obligațiile pe care le avea și de dispozițiile legale incidente.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 21 teza a 2-a din Legea nr. 10/2001, în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. Consecința care decurge în mod natural din această împrejurare, este aceea că pentru fiecare imobil retrocedat se emite o soluție distinctă, o dispoziție de admitere ori de respingere diferită, cu atât mai mult cu cât soluțiile adoptate pot fi diferite pentru diverse imobile solicitate și este mult mai facil ca ele să urmeze căi de atac separate. În situația din speță însă, persoana îndreptățită a formulat o singură notificare, prin care s-au solicitat două imobile, situate la adrese administrative diferite, iar inculpatul a emis o singură dispoziție (Dispoziția nr. 211/31.03.2003), prin care a retrocedat ambele imobile, exact în forma lacunară în care au fost solicitate, indicându-se în plus numai cartea funciară în care ar fi înscris dreptul de proprietate asupra acestora, fără alte date suplimentare de identificare. P. această dispoziție așadar, practic s-au retrocedat mai multe imobile, care fie au aparținut, fie nu au aparținut familiei Mariaffi, fără a se preciza exact care este suprafața de teren restituită și care sunt imobilele – clădiri – restituite. Totodată, inculpatul nu a făcut nicio verificare pentru a stabili împrejurările în care au fost edificate construcțiile de pe acel teren, data edificării și dacă au existat autorizații de construire pentru acestea, deși acest aspect prezenta o relevanță deosebită, în condițiile în care afecta iremediabil dreptul și mai ales întinderea dreptului de a cere restituirea, precum și împrejurarea dacă restituirea se făcea în natură ori prin echivalent.

În acest context, inculpatul V. I. a arătat în cursul urmăririi penal, că întrucât la primărie era foarte mult de lucru, la nivelul primăriei nu s-a constituit o comisie pe Legea nr. 10/2001. În acest sens, el i-ar fi cerut secretarei O. M. să studieze Legea nr. 10/2001 întrucât avea și studii de specialitate și ulterior, și el s-ar fi ocupat de această lege, întrucât a fost obligat să se pronunțe pe unele cereri de retrocedare. A precizat inculpatul, că o parte de teren (circa 25 ha) aflat în spatele stațiunii de cercetare și până la linia ferată, a fost împărțit în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000 foștilor membri C.A.P. Acest teren a fost al lui Mariaffi A. și preluat de primăria . de la stațiunea de cercetare pe baza unui protocol de predare-primire.

Pornind de la cuprinsul acestei declarații, s-a concluzionat că în alte împrejurări, în care se punea problema aplicării dispozițiilor unor alte legi privind restituirea, inculpatul a recunoscut calitatea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. de entitate de sine stătătoare, cu patrimoniu propriu, deținând în proprietate sau în administrare diferite suprafețe de teren, pe care le-a obținut în vederea retrocedării către cetățeni prin încheierea unui protocol de colaborare, dar în cazul cererii de retrocedare a unor imobile formulate de numitul Mariaffi A., conduita inculpatului s-a modificat brusc și nu a mai găsit de cuviință să analizeze situația S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. din aceeași perspectivă, negându-i caracterul de entitate cu personalitate juridică, de sine stătătoare, cu patrimoniu și drepturi proprii care se întindeau asupra unor ansambluri imobiliare.

Inculpatul a oferit explicații simpliste, care nu au fost primite de instanța de judecată, și pentru modalitatea în care a ajuns, pe parcursul anului 2007, la un calcul atât de exact al suprafeței de teren care urma să fie retrocedată petiționarului Mariaffi A.. Astfel, el a arătat că prin cererea formulată, numitul Mariaffi A. a solicitat să-i fie retrocedate castelul cu anexe gospodărești și terenul aferent de circa 8 ha. Inculpatul a susținut că a scăzut din cele 8 ha solicitate circa 2 ha, pe care și-a amintit că le-a predat pe baza unui protocol unității de jandarmi și ca atare, a stabilit ca terenul care trebuie să fie restituit să fie de circa 58.000 mp. S-a apreciat că această explicație dată de inculpat este mincinoasă întrucât în realitate el nu a făcut niciun fel de cercetare a întinderii dreptului petiționarului, ci s-a bazat exclusiv pe susținerile reprezentantului petiționarului, mandatarul Rozsa I. și pe cele ale expertului R. V., deși acesta din urmă nu avea la rândul său, nicio certitudine cu privire la suprafața de teren care în mod efectiv putea fi supusă retrocedării, el acționând la rândul său, după liniile directoare ce i-au fost trasate de mandatarul Rozsa I. și de martorul M. I., acesta din urmă fiind trimis de inculpat la fața locului pentru a arăta care erau terenurile ce fuseseră anterior retrocedate unor alți cetățeni din comună, pe același amplasament.

A mai arătat inculpatul, că prin anexe gospodărești a înțeles bucătăria care există și azi, un grajd unde erau caii, alte grajduri în care au locuit chiar și foști angajați ai ICAR-ului, însă nu și-a adus aminte câte astfel de grajduri au existat. Potrivit celor arătate în declarația dată în faza de urmărire penală, cert era faptul că o parte din aceste grajduri fuseseră dărâmate și construite altele în locul lor, de către S. R.. A mai arătat inculpatul, că i-a cerut secretarei O. M. să redacteze Dispoziția nr. 211 din 31.03.2003 și împreună au semnat această dispoziție, prin care au retrocedat numitului Mariaffi A. castelul, anexele gospodărești și terenul aferent, situat în ., ., precum și imobilul situat în ., .. El personal, prin Dispoziția nr. 211 din 31.03.2003, a retrocedat toate clădirile care erau situate pe teren, inclusiv cele care au fost construite de S. R., deoarece pentru acestea nu era autorizație de construire eliberată de Primăria ..

S-a arătat că prin această conduită, inculpatul s-a dedat la o nouă încălcare a Legii nr. 10/2001, atât în varianta aflată în vigoare la data de 31.03.2003, cât și în varianta aflată în vigoare în anii 2006-2007, când s-au emis celelalte dispoziții lămuritoare și completatoare. Astfel, deși cunoștea faptul că măcar o parte dintre construcțiile retrocedate odată cu terenul fuseseră edificate de statul român, prin intermediul diferiților săi agenți, reprezentați, inculpatul a ales să ignore în mod deliberat acest aspect și să nu valorizeze în niciun fel această împrejurare, în ciuda faptului că dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamau o cu totul altă atitudine. Potrivit prevederilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în varianta aflată în vigoare la data de 31.03.2003, când s-a emis Dispoziția nr. 211 (prima dispoziție), în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate. P. urmare, la acea dată erau complet exceptate de la retrocedare terenurile și construcțiile aflate pe acestea, dacă au fost edificate după momentul preluării, indiferent dacă fuseseră ridicate cu autorizație sau fără autorizație. Explicația dată de inculpat, potrivit căreia a dispus retrocedarea întregului teren și a construcțiilor aflate pe acesta, chiar dacă fuseseră edificate de statul român, întrucât pentru ele nu fuseseră eliberate autorizații de către Primăria ., s-a apreciat ca fiind profund greșită și nesinceră, întrucât la momentul respectiv inculpatul nu putea sub nicio formă să facă distincția între construcții ridicate cu autorizație și construcții ridicate fără autorizație, de vreme ce legiuitorul a introdus această diferențiere mai târziu. Rezultă așadar, că inculpatul a încercat odată în plus să mascheze reaua sa credință și încălcarea deliberată a dispozițiilor legale, prin invocarea unei împrejurări potențial exoneratoare de răspundere, care la momentul emiterii primei dispoziții de retrocedare nu era în vigoare.

Același art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat ulterior și în perioada 2006-2007, când au fost emise celelalte trei dispoziții incriminate, avea următorul conținut: în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Într-o interpretare per a contrario, s-a conchis că acele construcții care au fost edificate fără autorizație nu exclud dreptul persoanei interesate de a obține restituirea in natură, ci dimpotrivă, presupun recunoașterea acestui drept, în sensul că terenurile pe care se găsesc aceste construcții ar trebui restituite în întregime, inclusiv construcțiile, desigur în măsura în care ele nu se pot ridica de pe amplasament. Teoretic această împrejurare i-ar fi dat inculpatului dreptul de a restitui atât terenul, cât și construcțiile, dar din nou conduita acestuia s-a situat în afara legii, întrucât nu a verificat în mod efectiv dacă pentru imobilele edificate ulterior preluării, fusese emisă sau nu autorizație de construire. Atunci când a susținut în faza de urmărire penală că pentru noile construcții nu fusese emisă autorizație, inculpatul a fost cel puțin în parte nesincer, apărând ca extrem de probabilă împrejurarea că el nu a cunoscut în niciun moment dacă susținerile sale sunt corecte, fiindcă nu s-a informat niciodată asupra acestui aspect. Spre pildă, în vol. 2, filele 162-177 d.u.p., regăsim mai multe documente – fișe de mijloace fixe, depuse de către S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., din cuprinsul cărora rezultă că mare parte dintre clădirile aflate în administrarea acestei stațiuni de cercetare, aflate pe terenul retrocedat, au fost date în folosință în anul 1975 ori în ani anteriori, la un interval de timp important față de data la care s-a făcut preluarea. De asemenea, pentru una dintre construcțiile edificate – grajd de vaci de 110 capete la stațiunea experimentală – s-a depus și copia autorizației pentru executare de lucrări nr. 2080 din data de 11.12.1964. Ca atare, susținerea inculpatului potrivit căreia toate construcțiile ridicate pe acel teren după momentul preluării ar fi fost edificate fără autorizație, s-a considerat că este greșită, iar ușurința cu care a fost făcută afirmația ne conduce la concluzia că în realitate inculpatul nu făcuse nicio verificare în acest sens, încercând numai să formuleze o atare susținere, pentru a încerca să scape de răspundere.

S-a mai reținut că, conform probelor administrate, la începutul lunii august 2006, numitul Mariaffi A. a venit în țară și s-a dus la Primăria ., unde a luat legătura cu inculpatul V. I. și a cerut lămuriri în legătură cu solicitările sale de retrocedare. La această discuție a participat și martorul M. I. (vol. 2 – fila 223). De asemenea, cu acea ocazie Mariaffi A. i-a spus inculpatului V. I. că nu a primit copie de pe Dispoziția nr. 211/2003. La câteva zile, la sediul Primăriei ., numitul Mariaffi A. s-a prezentat cu martorul avocat Rozsa I., care i-a adus la cunoștință inculpatului V. I. că este noul mandatar al numitului Mariaffi A.. La data de 13.09.2006, la Primăria . s-a înregistrat cererea cu nr. 4477, prin care numitul Mariaffi A., prin făptuitorul - mandatar Rozsa I., a solicitat să-i fie comunicată Dispoziția nr. 211/2003, dispoziție prin care i s-a soluționat notificarea privind restituirea unor imobile în baza Legii nr. 10/2001 (vol. 3 – fila 161). La data de 15.09.2006, prin același mandatar, numitul Mariaffi A. a solicitat Primăriei ., prin adresa cu nr. 4528, să i se completeze Dispoziția cu nr. 211/31.03.2003 dată de primar, privind retrocedarea în natură a imobilelor situate în ., . și imobilul situat în Sîngeorgiu de M., ., în sensul că pe baza C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., să fie trecut și nr. top. al imobilelor (vol. 3 – fila 162). S-a mai arătat în cerere, că nr. top. rezultă din extrasele C.F. și din schițe, cu toate că în dosarul ridicat de la primărie nu s-a regăsit nicio schiță în acest sens și niciun act de dezmembrare. Cu toate acestea, la îndemnul inculpatului V. I., martora O. M. a redactat Dispoziția nr. 641/13.10.2006, pe care a înmânat-o acestuia pentru semnare. Din conținutul Dispoziției nr. 641/13.10.2006 rezultă că s-a retrocedat, în natură, numitului Mariaffi A., imobilul situat în ., . (fosta .), înscris în C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M. (C.F. actual 4896/N Sîngeorgiu de M.), nr. top. 592/2/1/2, 591, 594, precum și imobilul situat în ., . (256), înscris în C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., nr. top. 157 și 158. S-a menționat faptul că terenul existent în nr. top. 592/2/1/2 aparținea la acel moment Unității Militare de Jandarmi 0709, iar terenul existent în nr. top 591 fusese retrocedat anterior, conform Legii fondului funciar (vol. 3 – fila 32).

Fiind întrebat de unde a concluzionat că numitului Mariaffi A. trebuie să i se restituie imobilele identificate în nr. top. indicate în Dispoziția nr. 641/13.10.2006, inculpatul V. I. a arătat că s-a consultat în acest sens cu martorul M. I. de la registrul agricol. Cu ocazia audierii sale, martorul M. I. a arătat că nu i s-a cerut sfatul în acest sens, el declarând că după plecarea d-lui Mariaffi A. a văzut că d-l av. Rozsa I. s-a prezentat la primărie și d-l primar i-a spus că acest avocat este noul mandatar al d-lui Mariaffi A. și probabil că i-a fost ascultat sfatul său de a-l numi pe acest mandatar (vol. 2 – fila 223). A mai declarat martorul că el nu a văzut cererea lui Mariaffi A. pe Legea nr. 10/2001, nici actele din acel dosar, întrucât d-na O. M. s-a ocupat de acest lucru. Nici primarul V. I., nici d-na O. M. nu i-au cerut părerea în acest dosar. În fața instanței de judecată martorul a arătat că s-a deplasat o dată în teren împreună cu mandatarul Rozsa I. și cu expertul R. V. pentru a ajuta la stabilirea limitelor terenului care mai era încă liber, neretrocedat la legile fondului funciar, dar acest lucru s-a întâmplat numai în cursul anilor 2006-2007, iar din relatările martorului rezultă că el nu a luat parte efectiv la identificarea în cărțile funciare a terenului, ci a arătat numai limitele fizice de teren care fuseseră deja restituite altor persoane. S-a conchis că, afirmațiile inculpatului V. I. în legătură cu faptul că s-ar fi consultat cu martorul M. I. pentru identificarea în cartea funciară a imobilului sunt și ele nesincere.

Conform actelor din dosarul ridicat de la Primăria ., la data de 14.08.2007 s-a înregistrat, sub nr. 4072, cererea numitului Mariaffi A., prin care a solicitat a se corecta Dispoziția nr. 641/13.10.2006, în sensul că în C.F. nr. 1371 al ., în loc de nr. top. 591 să se treacă nr. top. 592/2/2. Cu toate că nu s-a anexat niciun act în sensul celor solicitate în cerere, numitul Mariaffi A., prin mandatar, a cerut aceste modificări, arătând că din eroare s-a trecut nr. top. 591, în locul nr. top. 592/2/2, (vol. 3 – fila 33 și 94). Cu toate că, potrivit actelor dosarului ridicat de la primărie, solicitarea a avut loc în 14.08.2007, afirmativ la data de 29.07.2007 (anterior deci cererii), s-a emis Dispoziția nr. 835, prin care s-a modificat Dispoziția nr. 641/2006, de completare a Dispoziției nr. 211/2003, în sensul că în loc de nr. top. 591 din C.F. 1371, s-a trecut nr. top. 592/2/2. Nici în această situație nu s-a anexat niciun act din care să rezulte cu certitudine amplasamentul acestor imobile retrocedate, dispoziția bazându-se doar pe cererea formulată de numitul Mariaffi A., prin mandatar (vol. 3 – fila 34). Din conținutul expozitivului Dispoziției nr. 835/29.07.2007 s-a reținut că la emiterea acesteia s-a avut în vedere cererea cu nr. 3556/16.07.2007, formulată de Mariaffi A., prin mandatar, care de altfel, nu se regăsește în dosarul ridicat de la primărie și se mai face referire la un raport de expertiză topografică și completarea de expertiză efectuate de sing. M. O. care, de asemenea, nu au fost identificate în dosarul de retrocedare întocmit pe Legea nr. 10/2001, acest raport regăsindu-se într-o mapă privind corespondența între Primăria . și Tribunalul M. în dosar nr._ . De asemenea, raportul cu pricina a fost găsit în dosarul ante-menționat al Tribunlului M., atașat la solicitarea inculpatului. Din conținutul acestui raport de expertiză și răspunsul la obiecțiuni rezultă că suprafața liberă ce poate fi restituită conform Dispoziției nr. 211/2003, este de 79.087 mp, cu nr. top. 594 și 592/2/2 (aflate, conform schiței expertului M. O., în spatele Unității Militare de Jandarmi). Cu toate acestea, inculpatul V. I., în Dispoziția cu nr. 835/29.07.2007, privind modificarea Dispoziției nr. 211/2003, a dispus retrocedarea unei suprafețe mai mici, respectiv de 58.952 mp, mai puțin cu 20.135 mp, înscrisă în C.F. 1371 Sîngeorgiu de M., nr. top. 592/2/2 și 594, fără a avea vreo justificare în acest sens.

În urma verificărilor efectuate în registrele de înregistrare ale dispozițiilor date de primar, în cursul anului 2007, s-a constatat faptul că Dispoziția cu nr. 835/29.07.2007, are un număr și o dată identică cu o altă dispoziție privind suspendarea unui ajutor social pentru numitul B. Karoly (vol. 3 – fila 289 și vol. 4 – fila 365). Sub acest aspect, martora O. M. a arătat că din eroare s-a dat același număr și la o altă dispoziție de către o colegă de serviciu (vol. 1 – fila 205).

Sub nr. 3898/09.08.2007, la Primăria . s-a înregistrat o nouă cerere a numitului Mariaffi A., depusă prin mandatarul său Rozsa I., prin care acesta a solicitat să i se comunice că imobilele, construcții anexe și teren, în suprafață de 58.952 mp, înscrise în C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M., nr. top. 592/2/2 și 594, i-au fost retrocedate în natură, în temeiul dispozițiilor art. 9, 10 și 20 din Legea nr. 10/2001. A cerut totodată, să i se precizeze data la care i-a fost comunicată Dispoziția nr. 211/31.03.2003. Nici de această dată solicitarea numitului Mariaffi A. nu a fost însoțită de acte justificative (vol. 3 – fila 163). Cu toate acestea, pe baza doar a unei cereri din partea mandatarului Rozsa I., inculpatul V. I. a semnat Dispoziția nr. 895/15.08.2007 (întocmită de către martora O. M.), prin care a arătat că s-a completat Dispoziția nr. 211/31.03.2003, în sensul că imobilele formând obiectul dispoziției susmenționate (deși nu a menționat-o decât pe cea cu nr. 211/2003) – construcții anexe și terenul aferent, în suprafață de 58.952 mp, înscris în C.F. 1371 Sîngeorgiu de M., nr. top. 592/2/2 și 594 – au fost retrocedate în natură numitului Mariaffi A., în baza dispozițiilor art. 9, 10 și 21 din Legea nr. 10/2001, omițând să se mai pronunțe și asupra celuilalt imobil situat în ., . (256).

În legătură cu modul în care inculpatul a ajuns la identificarea construcțiilor și la stabilirea suprafeței de teren ce urma să facă obiectul retrocedării, au oferit informații suplimentare martorul Rozsa I., mandatarul lui Mariaffi A., și martorul R. V., expertul care a întocmit documentația cadastrală în vederea întabulării terenului și construcțiilor retrocedate, pe numele lui Mariaffi A..

Astfel, din declarațiile martorului Rozsa I. s-a reținut faptul că el este cel care a solicitat Primăriei . modificarea Dispozițiilor nr. 211/2003, nr. 641/2006 și nr. 835/2007, având la bază și o documentație întocmită de expertul topograf R. V., documentație care nu se regăsește la dosarul de retrocedare (vol. 2 – fila 283-285).

Cu ocazia audierii sale, martorul R. V. a arătat că a fost contactat de mandatarul Rozsa I. pentru a efectua măsurători în zona respectivă. De asemenea, acesta a mai precizat faptul că în acest sens, împreună cu mandatarul Rozsa I. și cu martorul M. I., s-au deplasat în ., . și au efectuat măsurători. Martorul a declarat următoarele: „După ce am făcut măsurătorile în teren, au venit la mine la birou dl. av. Rozsa I. și dl. M. I. cărora le-am arătat măsurătorile, iar dânșii mi-au indicat care sunt limitele terenului ce urmează a fi retrocedat, respectiv în partea de est este un canal, în partea de vest este gardul care desparte unitatea de jandarmi, în partea de sud este . limita din partea sudică o reprezintă pe o porțiune . porțiunea sud-vestică o alee interioară. Tot atunci, cei doi mi-au indicat limitele terenului, scoțând din acesta terenul aferent sediului stațiunii. Cu acea ocazie dl. Rozsa și dl. M. mi-au spus că acea clădire este nouă, a fost construită de către stațiune, cu toate că nu a fost încă identificată în C.F., iar terenul de sub aceasta ar fi tot al numitului Mariaffi A..

...La discuția pe care am avut-o cu dl. Rozsa în teren, atunci când m-am deplasat pentru a face măsurătorile, eu l-am întrebat pe acesta ce înseamnă construcții anexe din dispozițiile de retrocedare ale primarului, iar acesta mi-a răspuns că toate clădirile existente pe terenul respectiv, cu excepția sediului stațiunii, au fost grajduri aferente castelului aparținând lui Mariaffi A.. Eu am înțeles că de fapt, acele grajduri au fost construite de către fam. Mariaffi și pe parcurs au fost modernizate de către stațiune.

...După ce mi se prezintă o schiță depusă de către SCDCB, în care sunt amplasate construcțiile care se afirmă că sunt proprietatea SCDCB și o confrunt cu planul de amplasament întocmit de mine, constat că de fapt clădirile sunt aceleași. În plus mai constat existența unei clădiri-remiză.

Fiind întrebat, arăt că dl. av. Rozsa mi-a spus că toate cele 16 clădiri, pe care eu le-am denumit C1 – C16, au fost grajduri ale fam. Mariaffi, care au fost modernizate de către stațiune, respectiv statul român.” (vol. 2 – fila 255-256).

Martorul R. V. a mai arătat că, după discuția cu mandatarul Rozsa I., după măsurătorile efectuate în teren și după ce a obținut certificatul de urbanism nr. 220/06.08.2007, s-a dus la O.C.P.I. M., unde a depus cererea înregistrată sub nr._, prin care a solicitat atribuirea de numere cadastrale, respectiv înscrierea în C.F. a primelor trei dispoziții emise de primar. La această cerere martorul R. V. a mai depus: „convenția încheiată cu domnul Rozsa I., descrierea lucrărilor topografice și geodezice, tabel de mișcare parcelară – 1 filă, extras CF 1371 din 22.02.2007 pentru nr. top. 594, 591/1 și 592/2/2, certificat de urbanism nr. 220/06.08.07, Dispoziția nr. 211/31.03.03, Dispoziția nr. 641/13.10.06, Dispoziția nr. 835/16.07.07, plan de amplasament și delimitare a imobilului scara 1:5000, descrierea topografică a punctelor de sprijin, inventar de coordonate sistem stereo 70, harta CF format A4, plan de încadrare în zonă redactat pe baza fotogramelor aeriene, procură specială pentru domnul Rozsa I., buletin de identitate al dl. Rozsa I..” (vol. 2 – fila 263). S-a mai reținut că martorul R. V. a mai arătat că a doua zi a fost sunat de la O.C.P.I. M. de către registratorul șef T. A., care i-a comunicat că documentația depusă de el nu a fost completă, întrucât lipsea calculul suprafeței de teren ce urma să fie restituit conform dispozițiilor date de primar. În atare situație, martorul a arătat că a luat legătura cu mandatarul Rozsa I., care i-a adus și ultima Dispoziție cu nr. 895/15.08.2007 și pe care a depus-o în completare la dosar. Martorul R. V. a declarat că registratorul șef T. A. i-a mai cerut verbal să completeze și tabelul de mișcare parcelară, motivat pe faptul că în dispozițiile primarului se retrocedează și construcții anexe, ce trebuie să fie înscrise în C.F. (vol. 2 – fila 264). D. urmare, a completat „tabelul de mișcare parcelară”, în care a făcut mențiunea „C 1 – C 16 – Spații industriale și de depozitare, ., Sîngeorgiu de M.” (vol. 4 – fila 148-151).

Tot cu ocazia audierii, martorul R. V. a fost întrebat cum a identificat nr. top. 592/2/2 și 594 și cum a stabilit calculul suprafeței ce urma să fie restituită lui Mariaffi A., sens în care acesta a arătat: „În urma identificărilor topografice și a măsurătorilor efectuate la fața locului, în prezența dl. M. I., am constatat că terenul care face obiectul retrocedării se suprapune pe două nr. topografice, respectiv 592/2/2 și 594. Întrucât în CF, nr. top. 594 avea o suprafață mai mare decât cea măsurată de mine, conform regulamentelor noastre de funcționare acest nr. top. trebuia dezmembrat fără a se cere în mod expres acest lucru de către beneficiarul lucrării și fără a se întocmi un act autentic de dezmembrare, certificatul de urbanism având acest rol, fiind vorba de un teren al statului român.

Fiind întrebat din ce acte a rezultat suprafața de 58 952 mp, menționată de mine în tabelul de mișcare parcelară arăt că acest lucru a reieșit din certificatul de urbanism nr. 220/06.08.2007.

De fapt, anterior eliberării certificatului de urbanism nr. 220/06.08.2007 eu i-am trimis tabelul de mișcare parcelară domnului Rozsa I., care l-a dus la primăria Sîngeorgiu de M., iar rubrica «Suprafața din acte (mp)» din tabelul de mișcare parcelară trebuia în mod obligatoriu să o completez, chiar dacă suprafața respectivă nu îmi rezulta din niciun alt act.” (vol. 2 – fila 264-265).

Pornind de la aceste observații, s-a concluzionat, că la emiterea Dispoziției nr. 895/15.08.2007, nici martorul R. V. și nici inculpatul V. I. nu cunoșteau suprafața exactă ce urma să-i fie restituită lui Mariaffi A. în baza Legii nr. 10/2001. Inculpatul, pe de o parte, a arătat că s-a bazat pe calculele făcute de martorul R. V. în calitate de expert ales exclusiv de persoana interesată Mariaffi A., iar martorul R. V. a arătat, în esență, că a avut în vedere poziția adoptată de către inculpat, prin emiterea certificatului de urbanism nr. 220/06.08.2007. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a dedus însă, că inculpatul din nou nu a făcut niciun fel de verificări, ci s-a lăsat influențat în mod decisiv de însemnările martorului R. V., ales în exclusivitate prin voința numitului Mariaffi A., întrucât suprafața retrocedată în final, era aceea trecută de expertul topograf în tabelul de mișcare parcelară.

Documentația întocmită în final de martorul R. V. a fost însoțită și de un plan de amplasament și delimitare (scara 1:2000), din care rezultă amplasamentul terenului și clădirile construite pe acesta, imobile ce s-au restituit lui Mariaffi A. în baza dispozițiilor date de inculpatul V. I. (vol. 4 - fila 205). Clădirile identificate de către expertul R. V. în acest plan sunt aceleași cu cele identificate pe schița depusă la dosar de martora C. E. – consilier juridic la S.C.D.C.B., clădiri care fuseseră date în administrarea stațiunii de cercetare (vol. 2 – fila 163-177).

P. activitatea desfășurată de inculpat, împreună cu martorul Rozsa I. și cu expertul R. V., s-a ajuns în cele din urmă la individualizarea clădirilor care au făcut obiectul retrocedării, în dreptul unor numere topografice diferite, de vreme ce, după cum s-a arătat deja pe parcursul prezentelor considerente, ele fuseseră deja evidențiate și înscrise în cartea funciară anterior. Tocmai în acest scop, în cursul urmăririi penale s-a solicitat O.C.P.I. M. să comunice când și în ce temei s-au evidențiat în C.F. nr. 1371/I Sîngeorgiu de M., nr. cadastral 630, următoarele construcții: grajd tineret femel, grajd tineret taurin îngrășat faza II, grajd maternitate, grajd carcasa mare, grajd tineret taurin îngrășat permanent, grajd vaci sistem legat, grajd vaci stabulație liberă, grajd tineret femel cu așternut permanent, grup de muls tandem, grup de muls inv. IV, pavilion studiu, lăptărie, filtru sanitar, magazie, șopron deschis, bucătărie furajeră, siloz dejecții solide, platforma deshidr. dejecții, bazin lichide, cantină, fânar, atelier prototipuri, pavilion expo, siloz de suprafață, pivniță, pod basculă, atelier întreținere+GE, grajd animale de muncă, platformă deshidratare dejecții, bazin lichide, siloz dejecții solide, siloz de suprafață, în condițiile în care în C.F. 1371 Sîngeorgiu de M., la rubrica „foaia de avere”, acestea nu fuseseră evidențiate la poziția A.86, nr. top. 630 (vol. 4 – fila 179-180). O.C.P.I. M., prin adresa cu nr. 1126/20.03.2008, a comunicat faptul că C.F. nr. 1371/I Sîngeorgiu de M. s-a deschis în anul 2000, în baza încheierii nr._/27.12.1999, prin care s-au evidențiat construcțiile situate în ., ., cuprinse pe terenul înscris în C.F. 1371 Sîngeorgiu de M. cu nr. top. 630. Acest înscris a avut la bază o solicitare a S.C.D.C.B. (vol. 4 – fila 184) și un proces-verbal al Primăriei ., înregistrat sub nr. 4645/14.12.1999 (vol. 4 – fila 187), prin care inculpații V. I. și O. M. au constatat existența clădirilor aparținând S.C.D.C.B., situate în ., . terenul înscris în C.F. 1371, nr. top. 630, Sîngeorgiu de M. (vol. 4 – fila 181-182). Fiind întrebați ce au de spus în legătură cu acel proces-verbal din decembrie 1999, inculpatul V. I. și martora O. M. au recunoscut că l-au semnat și au arătat că l-au întocmit la solicitarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M.. Cert este faptul că, deși în anul 1999 inculpatul V. I. a constatat că imobilele aflate în administrarea S.C.D.C.B. erau situate la nr. top. 630, în dispozitivul celor patru Dispoziții a acceptat varianta propusă de către expertul topograf, martorul R. V. și solicitată nejustificat de mandatarul Rozsa I., respectiv nr. top 592/2/2 și 594, fără a avea o documentație completă.

Chiar dacă există o neconcordanță între numerele topografice, totuși din compararea schițelor întocmite de martorul R. V. cu cele avute la dispoziție de S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., s-a reținut că imobilele – clădiri înscrise în cele două cărți funciare, la numere topografice diferite, sunt aceleași și sunt situate în ., .. De fapt, chiar din certificatul de urbanism eliberat de Primăria . sub nr. 220/02.08.2007 și semnat de inculpatul V. I., la capitolul „Regim economic”, ca destinație aceștia au precizat că sunt dotări și instituții publice, folosință actuală: zonă centrală, fermă. La capitolul „Regim juridic” s-a trecut suprafața de 58.952 mp ca fiind proprietatea statului român (cu toate că nu aveau documente din care să rezulte cu exactitate suprafața de teren respectivă), ceea ce denotă că inculpatul cunoștea în folosința cui sunt imobilele respective (vol. 1 – fila 59-60 și vol. 4 – fila 162).

În aceste circumstanțe, pe baza Dispoziției nr. 895/15.08.2007, date de inculpatul V. I. și a documentației trimise de martorul R. V., O.C.P.I. M., la data de 17.08.2007, în baza încheierii nr._ din dosarul nr._/06.08.2007, a admis cererea și a dispus întabularea în favoarea lui Mariaffi A., a dreptului de proprietate dobândit prin restituire în natură în baza Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 895/2007 (vol. 1 – fila 77 și vol. 4 – fila 142).

S-a arătat că dacă ar fi fost contestată înscrierea inițială a acelor construcții și evidențierea lor în nr. top. 630, s-ar fi putut proceda la o eventuală corectare a acestei erori, în cazul în care s-ar fi constatat că este vorba despre o astfel de eroare. În niciun caz însă, modalitatea de acțiune nu trebuia să fie aceea de a înscrie aceleași construcții în cărți funciare diferite, la numere topografice diferite, întrucât o asemenea situație era generatoare de grave confuzii, astfel consecințe negative producându-se de altfel, în mod efectiv, în ipoteza din prezenta speță.

În continuare, s-au făcut observații referitoare la situația terenului și a construcțiilor retrocedate, după momentul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate pe numele petiționarului Mariaffi A.. Astfel, cu toate că exista o notificare a numitului Mariaffi A., de retrocedare a acestui imobil încă din anul 2001, nesoluționată decât în anul 2007, iar procura pentru noul mandatar este din august 2006, martorul P. C. A. a declarat că anterior lunii august 2007, cu circa 18 luni înainte (n.n. februarie 2006), a aflat de la avocatul Rozsa M. (n.n. fiul mandatarului Rozsa I.) faptul că societatea lor de avocați urmează să obțină o retrocedare a unui imobil compus din teren și clădiri „în genere cu destinația grajduri – anexe agricole”, situate în ., . (vol. 2 – fila 267). Martorul P. C. A. a mai arătat că numitul Rozsa M. l-a asigurat de faptul că solicitantul retrocedării este pe deplin îndreptățit și că este unica persoană în măsură să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001 privitor la această proprietate. În atare situație, la data de 21.08.2007, martorul Rozsa I., în calitate de mandatar pentru numitul Mariaffi A., a încheiat cu numiții P. C. A. și P. D., la B.N.P. Rozsa B. (n.n. nepotul mandatarului), contractul de vânzare-cumpărare nr. 2573, prin care s-a vândut cu deplin drept de proprietate imobilul compus din teren intravilan în suprafață de 58.952 mp, edificat cu construcții anexe, înscris în C.F. nr. 5539/N Sîngeorgiu de M. (formată din C.F. nr. 1371), nr. top. cadastral 592/2/2, 594/2, situat în ., ., jud. M. (vol. 2 – fila 273). Prețul stabilit a fost de 768.560 Euro, din care s-a achitat în momentul încheierii contractului suma de 8.560 Euro, iar pentru diferența de 760.000 Euro s-a înscris în C.F. un privilegiu pentru vânzător (vol. 1 – fila 89-91 și vol. 2 – fila 273-275).

În continuare s-au formulat considerații suplimentare în legătură cu consecințele negative care s-au produs, din punct de vedere practic, decurgând din faptul că imobilele construcții care au făcut obiectul retrocedării dispuse de către inculpatul V. I., au fost evidențiate și înscrise în mai multe numere topografice diferite, pe numele unor titulari diferiți, în două cărți funciare distincte.

Astfel, ca urmare a neachitării la termen a unor datorii la bugetul de stat, o parte din clădirile existente – proprietatea privată a statului și aflate în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., au fost vândute în cadrul procedurii de executare silită organizată de Administrația Finanțelor Publice (A.F.P.) Tîrgu-M. la data de 05.06.2007. În urma acestor licitații, dreptul de proprietate asupra unor clădiri a fost adjudecat în favoarea unor societăți comerciale care, în parte, deja își aveau spațiile închiriate de la S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M..

În acest sens, ., administrată de numitul D. I., a achiziționat alături de . de numitul P. T.) și . (administrată de B. B.), un grajd identificat pe schiță C 19 (vol. 1 – fila 101). Această clădire a fost achitată conform facturii fiscale . VFY nr._ din 19.06.2007 și ulterior, dreptul de proprietate a fost întabulat în cartea funciară (vol. 2 – fila 74).Audiat fiind D. I., a precizat că în ziua licitației li s-a spus că terenul este proprietatea publică a statului român, arătând însă, că după achiziționarea imobilului a primit, în luna octombrie 2007, o somație de la martorul P. C. A., prin care l-a înștiințat că el este proprietarul clădirii, cerându-i să evacueze clădirea.

., prin administratorul D. I., a apreciat că i s-a produs o vătămare prin emiterea ultimei Dispoziții, cea având nr. 895 din data de 15.08.2007 și ca atare, a arătat că s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 27.000 Euro (vol. 2 – fila 73-78 și 161).

., administrată de numitul O. V., a participat la licitația organizată de A.F.P. Tîrgu-M. la data de 05.06.2007, ocazie cu care a achiziționat un grajd identificat C 18, aflat în ., ., conform facturii fiscale . VDD nr._ din 21.06.2007 (vol. 2 – fila 51). Și acest administrator a arătat că la licitație terenul i s-a prezentat ca fiind proprietatea statului român și aflat în administrarea stațiunii (vol. 2 – fila 47).

După luna august 2007, această societate a primit o somație din partea martorului P. C. A., care i-a comunicat că este proprietarul clădirii și i-a cerut să o evacueze. Astfel, . s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 71.400 Euro (vol. 2 – fila 65-66, 161).

În urma participării la licitația organizată de A.F.P. Tîrgu-M., . de numitul P. T., a achiziționat un grajd C 21, un atelier identificat C 16 și o parte din C 19, acest ultim imobil fiind achiziționat alături de . și .. Prețul imobilelor a fost achitat și rezultă din factura fiscală . VDD nr._ din 12.06.2007 și respectiv factura fiscală . VFY nr._ din 19.06.2007 (vol. 2 – fila 24-25). Numitul P. T. a arătat și el, cu ocazia audierii, că terenul de sub clădiri li s-a prezentat ca fiind proprietatea statului (vol. 2 – fila 21 și 27).

.-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 49.100 Euro, solicitând și daune morale de 11.500 Euro (vol. 2 – fila 26-28 și 161).

., administrată de numitul B. B., a achiziționat, prin licitație publică, un imobil – grajd, identificat C 20, situat în ., ., despre care știa că este în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. (vol. 2 – fila 80-82). La puțin timp, alături de . și . mai achiziționat încă un imobil – grajd, identificat C 19, situat în ., ., conform facturilor fiscale . VFY nr._ și_, ambele din 19.06.2007 (vol. 2 – fila 25 și 74).

Numitul B. B. a menționat și el faptul că terenul le-a fost prezentat ca făcând parte din domeniul public al statului român. În cauză, . s-a constituit parte civilă cu suma de 78.000 Euro (vol. 2 – fila 43-44, 161).

., administrată de numitul R. F., a depus plângere penală, motivând că societatea pe care o administrează a achiziționat prin vânzare directă un imobil – identificat C 15 – lăptărie de la S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., cu acordul A.F.P. Tîrgu-M.. P. ordinul de plată nr. 112/20.06.2007, numitul R. F. a achitat suma de 77.685 lei (vol. 2 – fila 158).

În cursul lunii noiembrie 2007 și această societate a fost somată de către P. C. A., care i-a cerut să evacueze spațiul respectiv, întrucât el este proprietarul acestor clădiri. În cauză . Tîrgu-M. s-a constituit parte civilă cu suma de 29.148 Euro (vol. 2 – fila 125).

. de numitul T. Z., la data de 05.06.2007 a participat la licitația organizată de A.F.P. Tîrgu-M., ocazie cu care a achiziționat o clădire identificată C 11, situată în ., ., aflată în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., conform facturii fiscale . VDD nr._/21.06.2007 (vol. 2 – fila 119). Din punctul său de vedere, T. Z. a arătat că spațiul cumpărat de el este construit în urmă cu circa 15-20 de ani.

La data de 01.11.2007, . fost somată de martorul P. C. A., care i-a cerut să părăsească clădirea (vol. 2 – fila 104-105).

În cauză .-a constituit parte civilă cu suma de 63.000 Euro (vol. 2 – fila 121 și 161).

S-a reținut că interesele legale ale societăților comerciale menționate mai sus, care au cumpărat în urma unei licitații publice mai multe clădiri care anterior fuseseră date în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., au fost lezate numai prin ultima dispoziție emisă de inculpatul V. I. – Dispoziția nr. 895/15.08.2007. Argumentul care stă la baza acestui raționament, constă în esență, în aceea că din cele 4 dispoziții emise de inculpat în vederea finalizării activității de retrocedare a ansamblului imobiliar către persoana interesată, doar ultimele două acte au fost emise după desfășurarea licitației și materializarea achiziției făcute de către societăți în cadrul acestei licitații. P. urmare, primele două dispoziții emise de inculpat, fiind apărute înainte de achiziționarea acelor construcții, nu erau apte să lezeze în vreun fel interesele legitime ale acestor persoane, de vreme ce la acea dată ele nu justificau niciun astfel de interes și prin urmare, lipsea obiectul protecției instituite de lege. Deși după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a acelor clădiri au mai fost emise două dispoziții de primar (Dispoziția nr. 835/16.07.2007 și Dispoziția nr. 895/15.08.2007), s-a constatat că prima dintre ele – Dispoziția nr. 835/16.07.2007 nu produce efecte constitutive de drepturi, ci din punct de vedere juridic nu face decât să îndrepte o eroare materială despre care s-a considerat că s-a produs odată cu emiterea Dispoziției nr. 641/13.10.2006, în ceea ce privește corecta identificare a numerelor topografice în care se regăsește întreaga suprafață de teren retrocedată. P. urmare, această penultimă dispoziție de primar nu produce efecte juridice în contradictoriu cu societățile comerciale constituite părți vătămate și părți civile. Dispoziția nr. 895/15.08.2007 pe de altă parte, produce astfel de efecte, care le implică și pe societățile ce au achiziționat la licitație o parte dintre spațiile retrocedate, întrucât în cuprinsul acestui document inculpatul a precizat în mod explicit, pentru prima dată, că se restituie numitului Mariaffi A. suprafața de teren de 58.952 mp, împreună cu construcțiile care au fost edificate pe acest teren, iar retrocedarea se face în natură. Această completare a dispoziției inițiale, vine să lămurească în deplinătate voința inculpatului, în calitatea sa de organ care și-a asumat obligația de restituire și să permită, datorită nivelului ridicat de detalii, înscrierea în cartea funciară a dreptului dobândit de persoana în favoarea căreia s-a făcut retrocedarea. S-a mai precizat că împrejurarea că mandatarul numitului Mariaffi A. s-a prezentat cu ocazia organizării licitației publice, la locul ținerii acesteia, nu prezintă niciun fel de relevanță juridică în cauza de față, în sensul că nu afectează în niciun fel relevanța din punct de vedere penal sau civil a conduitei avute de inculpat la momentul emiterii dispozițiilor prin care a realizat retrocedarea.

S-a reținut că S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. este o instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Academiei Române de Științe Agricole și Silvice „G. I. Sisești” și a Guvernului României (vol. 2 – fila 9). P. plângerea penală înregistrată la D.N.A. – Serviciul Teritorial Tîrgu-M., directorul S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., numitul O. I. (instituție care avea în administrare aceste clădiri și terenul), a arătat că prin emiterea dispozițiilor de primar de către inculpat, cu încălcarea dispozițiilor legale, s-a cauzat statului român un prejudiciu de circa 3 milioane Euro (vol. 1 – fila 3). Conform H.G. nr. 35/2006 privind înființarea unor stațiuni de cercetare-dezvoltare, în domeniul zootehniei prin reorganizarea stațiunilor de cercetare și producție agricolă din domeniul zootehniei, patrimoniul S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. se constituie din bunuri proprietate publică a statului român, bunuri proprietate privată a statului și bunuri proprii (vol. 1 – fila 136-138). Repartizarea acestor bunuri este realizată conform anexelor 3 a, 3 b și 3 c (vol. 1 – fila 139-147). Conform plângerii, schiței și anexei 3 c la H.G. nr. 35/2006, terenul aflat în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. și restituit lui Mariaffi A. și ulterior vândut martorului P. C. A., este în domeniul public al statului (vol. 1 – fila 101). În aceeași ordine de idei, o parte dintre clădirile care fuseseră dedicate derulării activității stațiunii de cercetare, figurau ca făcând parte din domeniul public al statului. Nu în ultimul rând, în anexa 3 b a H.G. nr. 35/2006 sunt menționate bunurile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M.. Dintre imobilele identificate în anexa 3 b, o parte au fost vândute prin licitație publică de către A.F.P. Tîrgu-M., respectiv imobilele – clădiri pentru care societățile comerciale au formulat plângere.

În scopul dovedirii acestui prejudiciu, S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M. a depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară, în care s-a stabilit valoarea terenului retrocedat de către inculpat numitului Mariaffi A., din cuprinsul acestui document rezultând că 1 mp de teren în zona cu pricina era evaluat la prețul de 43 Euro. P. adăugarea la această sumă de bani a valorii clădirilor care se regăseau pe teren, s-a concluzionat că valoarea care trebuie avută în vedere este situată în preajma sumei de 3.000.000 Euro.

În fine, în aceeași ordine de idei, prin adresa Ministerului E. și Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu nr._/29.04.2008, s-a comunicat faptul că statul român se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.800.000 Euro pentru prejudiciul adus prin activitatea infracțională pusă în discuție în speță (vol. 4 – fila 383). Este vorba despre aceeași contravaloare a terenului și construcțiilor edificate pe acesta, despre care a făcut vorbire și S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., prin intermediul reprezentantului său legal.

În cuprinsul rechizitoriului, unul dintre argumentele pentru care s-a afirmat vinovăția inculpatului și s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, a fost acela că ar fi emis cele 4 dispoziții prin care a retrocedat către petiționarul Mariaffi A. un ansamblu imobiliar compus din teren și construcții, ignorând faptul că măcar o parte dintre aceste imobile (cu precădere terenul) făceau parte din domeniul public al statului. Pe cale de consecință, s-a apreciat că inculpatul a încălcat principiul inalienabilității bunurilor care face parte din proprietatea publică a statului, principiu recunoscut de Constituție și reglementat, inclusiv în privința regimului său juridic, în Legea nr. 213/1998.

Prima instanță nu a fost de acord cu acest punct de vedere, întrucât conținutul Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 evidențiază că în acest domeniu al retrocedărilor nu își găsește aplicarea această regulă. Aceeași orientare a fost adoptată în mod general de practica judiciară, care deși nu reprezintă un izvor de drept în sistemul dreptului românesc, s-a întemeiat totuși pe argumente suficient de puternice și raționale, suficiente să explice motivele pentru care regula instituită de Legea 213/1998 nu trebuie aplicată cu strictețe. Astfel, este cert că bunurile proprietare publică sunt inalienabile, adică nu pot face obiectul unui act care are ca efect transmiterea dreptului de proprietate, însă s-a considerat că în cazul în care se pune problema restituirii unui bun preluat de stat în mod abuziv în timpul regimului comunist, menționarea bunului cu pricina ca făcând parte din domeniul public al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale este o chestiune pur formală. Dreptul de proprietate numai în mod fictiv a fost dobândit de către stat, în realitate, din punct de vedere juridic, fiind conservat în patrimoniul persoanelor care după apariția legilor reparatorii au dobândit facultatea de a cere restituirea. P. urmare, în cazul în care pentru aceste bunuri s-a formulat o cerere de restituire de către vechii proprietari sau de moștenitorii acestora, ar fi superfluu ca retrocedarea efectivă să fie supusă unei formalități exagerate, de trecere (formală) a bunului din domeniul public în domeniul privat, pentru ca apoi să poată fi oferit celui îndreptățit. Mai mult decât atât, Legea nr. 10/2001 nu operează cu noțiuni precum bunuri aflate în domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale ori cu bunuri aflate în domeniul privat al acestora. Reglementarea nu distinge între aceste categorii de bunuri și nu condiționează în niciun fel existența ori exercițiul dreptului de a obține restituirea, de împrejurarea că bunul a fost inclus în domeniul public sau privat. Iar în aceste condiții, ubi lex non distinguit nec nos distinguere demebus. Pe cale de consecință, deși în sarcina inculpatului se rețin mai multe fapte materiale, care se constituie în încălcări cu știință ale legii, cu precădere Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că o nesocotire a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, prin retrocedarea unor imobile care fac parte din domeniul public, nu îi poate fi imputată.

V. În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, instanța a apreciat că se impun o . considerente pentru fiecare infracțiune în parte. De asemenea, se impune să se discute despre necesitatea schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, în diferite modalități, la solicitarea procurorului, la solicitarea majorității părților civile, dar și la propunerea instanței de judecată.

1. Vizavi de infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 2481 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte materiale – corespunzătoare Dispozițiilor nr. 211/31.03.2003, nr. 641/13.10.2006 nr. 835/16.07.2007 și nr. 895/15.08.2007 emise de inculpat), constatăndu-se că pentru a circumscrie conținutul juridic al acesteia, trebuie să se facă referire la mai multe dispoziții legale.

S-a arătat că în speța de față discutăm despre 4 acte materiale de abuz în serviciu contra intereselor publice, corespunzătoare faptului că inculpatul, în activitatea sa, cu ocazia derulării procedurilor de restituire către persoana interesată Mariaffi A. a unui ansamblu imobiliar, compus din teren și construcții, a emis 4 dispoziții de primar, din care prima a avut un caracter de maximă generalitate, fiind imposibil de pus în executare, în vreme ce următoarele au fost menite să completeze, să modifice ori să lămurească voința dispunătorului (inculpatul V. I.).

Raportându-ne la situația de fapt deosebit de complexă reținută în speță, așa cum a fost ea descrisă în capitolul anterior al considerentelor prezentei sentințe, și la care facem trimitere pentru informațiile de detaliu, s-a reținut că în speță, activitatea inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Cu alte cuvinte, fapta inculpatului V. I., care în calitate de primar al comunei Sîngeorgiu de M., jud. M., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, ajutat de către numita O. M., secretara comunei, a emis Dispozițiile nr. 211/31.03.2003, nr. 641/13.10.2006, nr. 835/29.07.2007 și nr. 895/15.08.2007, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, dispoziții prin care s-a retrocedat numitului Mariaffi A. un teren din ., ., în suprafață de 58.952 mp, înscris în C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M. (proprietatea publică a statului român și în administrarea Stațiunii de C., D. și Creștere a B. Sîngeorgiu de M.) și construcțiile anexe (parte aflate în domeniul public al statului, parte aflate în domeniul privat al statului), prin aceasta cauzând statului pierderea drepturilor exercitate asupra acestui ansamblu imobiliar evaluat la aproximativ 2.800.000 Euro, teren și construcții anexe care imediat după retrocedare au fost înstrăinate (la data de 21.08.2007), martorului P. C. A. și soției acestuia P. D., toate acestea aducându-i un avantaj patrimonial numitului Mariaffi A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 2481 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte materiale – corespunzătoare Dispozițiilor nr. 211/31.03.2003, nr. 641/13.10.2006 nr. 835/16.07.2007 și nr. 895/15.08.2007 emise de inculpat).S-a reținut că avem de-a face cu 4 acte materiale de abuz în serviciu, care deși au fost săvârșite la intervale de timp considerabile, pot fi apreciate ca fiind comise în temeiul unei rezoluții infracționale unice, dacă se iau în considerare circumstanțele concrete ale emiterii lor, faptul că au fost emise în aducerea la îndeplinire a uneia și aceleiași retrocedări de bunuri imobile, precum și scopul unic ce a fost urmărit. Totodată, s-a constatat că în esență, dispozițiile Legii nr. 10/2001 care au fost încălcate de inculpat în desfășurarea activității incriminate, au fost cele ale art. 10 alin. 2, art. 20 alin. 1 și art. 26 alin. 1 și 2, însă aici se discută numai despre încălcările flagrante sesizate de instanța de judecată. Alături de aceste aspecte extrem de concrete din punct de vedere juridic, s-a reținut în sarcina inculpatului grava nesocotire a reglementării Legii nr. 10/2001 în ansamblul său, prin aceea că nu a efectuat nicio verificare cu privire la temeinicia cererii de retrocedare formulate de petiționarul Mariaffi A., limitându-se să dispună după cum i-a dictat solicitantul sau reprezentantul convențional al acestuia. În concluzie, inculpatul și-a ignorat cu rea credință obligațiile pe care le avea în virtutea funcției deținute și prerogativelor ce i-au fost conferite de Legea nr. 10/2001, nefăcând nimic din ceea ce legea îi cerea să facă pentru a soluționa cererea de restituire în deplină cunoștință de cauză. Absența unei atitudini active, alături de grava încălcare a dispozițiilor privind competența de a dispune asupra cererii de restituire, sunt chestiuni care i se impută inculpatului în mod direct și realizează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu de care a fost acuzat.

S-a menționat că prin constatarea făcută de instanță mai sus, în sensul că inculpatul a încălcat cu știință dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța nu a pus în discuție temeinicia cererii de retrocedare formulate de petiționarul Mariaffi A., aceasta fiind o chestiune care nu a fost dezbătută în prezenta cauză, întrucât excede cadrul procesual stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 317 C. pr. pen., atât sub aspectul părților, cât și sub aspectul obiectului judecății.

2. În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal, constatăm că la fel ca și în cazul primei infracțiuni, pentru a circumscrie conținutul juridic al acesteia, trebuie să ne referim la mai multe dispoziții legale.

Astfel, art. 246 C. pen. reglementează abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor: „fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”. Art. 13² din Legea nr. 78/2000 reglementează abuzul în serviciu ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, o formă care prin anumite elemente constitutive suplimentare devine o formă agravată a infracțiunii tip: infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

În legătură cu această infracțiune, primele observații trebuie să privească încadrarea juridică. De altfel, la ultimul termen de judecată, la solicitarea procurorului, instanța a pus în discuția părților problema schimbării încadrării juridice a acestei fapte, din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal; în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și art. 248¹Cod penal. De asemenea, instanța a propus ca alternativă, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal; în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale).

Examinând starea de fapt descrisă în capitolul precedent al considerentelor prezentei sentințe, s-a reținut că în speță, activitatea inculpatului se circumscrie și elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, așa cum s-a solicitat în cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de procuror.

În esență, considerentele formulate cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248¹Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte materiale – corespunzătoare Dispozițiilor nr. 211/31.03.2003, nr. 641/13.10.2006 nr. 835/16.07.2007 și nr. 895/15.08.2007 emise de inculpat), analizată mai sus, la pct. V.1. din prezentele considerente, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazul acestei infracțiuni, observațiile referitoare la îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii ori la dispozițiile legale încălcate, fiind valabile și de această dată

S-a arătat că în cazul de față nu avem de-a face cu un abuz în serviciu contra intereselor publice, ci suntem în prezența unui abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât actorii procesuali implicați în calitate de părți vătămate nu sunt statul, unități administrativ-teritoriale ori autorități sau instituții publice, ci sunt persoane juridice, agenți economici privați, ale căror interese legitime sau chiar drepturi, au fost vătămate de inculpat prin activitatea infracțională. Discutăm de această dată despre o infracțiune unică, cu mai multe părți vătămate, numărul părților vătămate fiind dat de numărul agenților economici cu caracter privat aflați în discuție. Este vorba, de această dată, despre părțile vătămate Stațiunea de C., D. și Creștere a B. Sîngeorgiu de M., ., ., ., SC C. T. SRL și ., ..

Întrucât s-a făcut vorbire despre forma calificată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reglementată de art. 248¹ C. pen., s-a arătat că este dată, ca și în cazul infracțiunii analizate la pct. V.1., de valoarea totală a prejudiciului, ce a făcut ca fapta inculpatului să producă consecințe deosebit de grave. Astfel, s-a reținut că părțile vătămate s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma totală de 329.148 Euro (aceasta depășind în mod evident valoarea de 200.000 lei care reprezintă pragul minim al consecințelor deosebit de grave), iar această valoare se constituie într-o evaluare rațională și rezonabilă a pagubei, de vreme ce ea include în cea mai mare parte sumele cheltuite de aceste societăți cu achiziționarea la licitație a construcțiilor aflate în administrarea stațiunii de cercetare, la care se adaugă unele sume cheltuite cu întreținerea sau îmbunătățirea imobilelor achiziționate. Totodată, stațiunea de cercetare, în cazul în care contractele de vânzare-cumpărare ar fi desființate, s-ar vedea pusă în situația potențială de a garanta pentru evicțiune societățile cumpărătoare.

În fine, deși instanța a pus în discuție din oficiu, posibilitatea ca infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor să îmbrace forma continuată, această formă nu a fost reținută, ci s-a dat credit opiniei exprimate de procuror, în sensul că ne aflăm în fața unei infracțiuni comise în formă simplă. În aparență, argumentul care ar putea conduce la reținerea formei continuate are fi acela că după achiziționarea la licitație a construcțiilor cu pricina de către părțile vătămate, s-au mai emis de către inculpat nu una, ci două dispoziții de primar, ambele în scopul desăvârșirii acțiunii de retrocedare către numitul Mariaffi A., a ansamblului imobiliar despre care s-a făcut deja vorbire. Însă doar cea din urmă dispoziție de primar – Dispoziția nr. 895/15.08.2007 – a lezat drepturile și interesele legitime ale părților vătămate, iar argumentele care stau la baza acestui punct de vedere au fost explicate mai pe larg în capitolul IV. al considerentelor prezentei sentințe, acolo unde s-a descris de altfel, întreaga situație de fapt. Rațiunea principală avută în vedere de instanță, în esență, a fost aceea că cealaltă dispoziție – Dispoziția nr. 835/16.07.2007 – nu produce efecte constitutive de drepturi, ci din punct de vedere juridic nu face decât să îndrepte o eroare materială despre care s-a considerat că s-a produs odată cu emiterea Dispoziției nr. 641/13.10.2006, în ceea ce privește corecta identificare a numerelor topografice în care se regăsește întreaga suprafață de teren retrocedată.

P. urmare, față de toate aceste considerente, coroborate cu argumentele avute în vedere la analizarea celei dintâi infracțiuni (de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată), în temeiul art. 334 C. pr. pen., instanța a schimbat încadrarea juridică a celei de-a doua fapte imputate inculpatului V. I., din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal; în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și art. 2481 Cod penal.

În continuare, s-a constatat că fapta inculpatului V. I., care în calitate de primar al comunei Sîngeorgiu de M., jud. M., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, ajutat de către numita O. M., secretara comunei, a emis Dispoziția nr. 895/15.08.2007, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, dispoziție prin care s-a desăvârșit retrocedarea în favoarea numitului Mariaffi A., a unui teren din ., ., în suprafață de 58.952 mp, înscris în C.F. nr. 1371 Sîngeorgiu de M. (proprietatea publică a statului român și în administrarea Stațiunii de C., D. și Creștere a B. Sîngeorgiu de M.) și a construcțiilor anexe (parte aflate în domeniul public al statului, parte aflate în domeniul privat al statului), cu toate că la data de 12.06.2007 o parte din clădirile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Stațiunii de C., D. și Creștere a B. (S.C.D.C.B.) Sîngeorgiu de M., fuseseră adjudecate prin licitație publică de către . „C. R.” SRL, ., ., . ., prin aceasta cauzând o vătămare intereselor legale ale acestor societăți și un prejudiciu a cărui valoare este rezonabil evaluată la 329.148 Euro, infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și art. 2481 Cod penal.

Prima instanță a constatat că s-a formulat în cursul judecății, o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, și de către părțile civile S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., . „C. R.” SRL, ., ., . ., prin apărător ales G. V.. Acestea au vizat schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului V. I., din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248¹Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal; în infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și cu aplicarea art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 (formată din 5 acte materiale – reprezentate de falsificarea dispoziției nr. 211/31.03.2003, falsificarea dispoziției nr. 641/13.10.2006, falsificarea dispoziției nr. 835/16.07.2007, falsificarea dispoziției nr. 895/15.08.2007, falsificarea certificatului de urbanism nr. 220 din 02.08.2007); infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 (constând în folosirea dispoziției nr. 895/15.08.2007 la OCPI M.); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prev. de art. 248, art. 248¹ Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (acțiunea de emitere a dispozițiilor sus menționate și a certificatului de urbanism – 6 acte materiale în raport cu SCDCB Sg de M.); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, prev. de art. 246, art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale constând în emiterea dispozițiilor nr. 835/2007 și nr. 895/2007 și a certificatului de urbanism, în raport cu . – daune materiale 49.100 EURO plus daune morale 11.500 EURO); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, prev. de art. 246, art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale constând în emiterea dispozițiilor nr. 835/2007 și nr. 895/2007 și a certificatului de urbanism, în raport cu . – daune materiale 78.000 EURO); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, prev. de art. 246, art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale constând în emiterea dispozițiilor nr. 835/2007 și nr. 895/2007 și a certificatului de urbanism, în raport cu . – daune materiale 63.000 EURO); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și calificată, prev. de art. 246, art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale constând în emiterea dispozițiilor nr. 835/2007 și nr. 895/2007 și a certificatului de urbanism, în raport cu . – daune materiale 71.400 EURO); infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (în raport cu . – daune materiale 27.000 EURO); infracțiunea abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 (în raport cu . – daune materiale 29.148 EURO); ultimele 7 infracțiuni fiind în concurs ideal prevăzut de art. 33 alin. 1 lit. b Cod penal și toate cele 9 infracțiuni fiind în concurs real, prevăzut de art. 33 alin. 1 lit. a Cod penal.

Instanța nu a putut accepta acest punct de vedere, iar argumentele principale se regăsesc deja, în modul în care a fost prezentată mai sus încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului. Explicațiilor furnizate până în prezent li se mai adaugă altele suplimentare. Astfel, construcția juridică propusă de părțile civile este una neconformă cu semnificația penală a conduitei adoptate de inculpat, în ceea ce privește infracțiunile de fals nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. S-a arătat că nu suntem în prezența unor infracțiuni de fals intelectual întrucât documentele emise de inculpat (dispozițiile de retrocedare, certificatul de urbanism și altele) nu au fost alterate în vreunul din modurile avute în vedere de lege atunci când vorbește despre astfel de infracțiuni. Nu orice înscris care este nevalabil din punct de vedere juridic, care este lovit de nulitate, este în mod necesar fals. Cu alte cuvinte nu trebuie în niciun caz să fie confundată eventuala nulitate a unui act juridic civil, cu falsitatea acestuia. În speță, faptul că o dispoziție de primar sau un alt act emis de acesta, cum ar fi un certificat de urbanism, s-a emis cu încălcarea unor norme juridice imperative, cu încălcarea dispozițiilor legale privind competența, nu înseamnă că acel act este în mod necesar fals, întrucât altminteri, se ajunge la situația absurdă în care orice nulitate a actului juridic civil ar fi în mod automat infracțiune. Pe de altă parte, reținerea în sarcina inculpatului a unui număr de infracțiuni egal cu numărul părților vătămate este o soluție la fel de greșită, întrucât din modalitatea de reglementare devine evident că nu aceasta a fost voința legiuitorului. Infracțiunea de abuz în serviciu este reglementată în categoria acelor infracțiuni, care au ca obiect juridic protejat relațiile de serviciu ale unei persoane, funcționar sau funcționar public, punându-se așadar accentul pe subiectul activ al infracțiunii și pe calitatea specială pe care acesta o are. În atare circumstanțe, un număr mai mare de persoane lezate prin săvârșirea unei infracțiuni, nu ne face să fim în prezența unui număr mai mare de fapte prevăzute de legea penală. Dacă fapta în materialitatea ei este una singură, atunci vom avea o singură infracțiune, indiferent câte persoane ar fi lezate. Dacă am adopta o altă soluție, atunci ne-am putea găsi în numeroase situații absurde sau imposibil de rezolvat din punct de vedere practic și juridic. Un exemplu ar fi acela în care o persoană, funcționar public, emite în mod abuziv un act cu caracter normativ sau oricum, un act care prin natura sa, se adresează unui număr nedeterminat de persoane. S-ar ridica atunci întrebarea cum se va putea determina latura pasivă a raportului juridic penal de conflict, cum se va putea determina numărul și identitatea persoanelor care sunt victime ale unei asemenea infracțiuni de abuz în serviciu. Este adevărat că în actuala reglementare o barieră este instituită de faptul că acțiunea penală în cazul unei asemenea infracțiuni se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dar această instituție juridică nu este aplicabilă în situația în care abuzul în serviciu contra intereselor persoanei îmbracă forma calificată, prevăzută de art. 248¹ C. pen.

În fine, în legătură cu încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului s-a precizat că infracțiunile menționate mai sus au fost săvârșite prin aceleași acte materiale. Mai precis, prin emiterea Dispoziției nr. 895/15.08.2007, inculpatul a încălcat deopotrivă dispozițiile art. 248 C. pen. și pe cele ale art. 246 C. pen., iar pentru acest motiv, reținem că cele două infracțiuni comise de inculpat se află în stare de concurs ideal de infracțiuni, prevăzut de art. 33 alin. 1 lit. b C. pen.

La individualizarea pedepsei pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile și atitudinea procesuală a inculpatului.

S-a arătat că pedepsele care vor fi stabilite de instanță nu vor fi foarte ridicate, întrucât mai trebuie să luăm în considerare vârsta destul de înaintată a inculpatului, precum și faptul că acesta nu are niciun fel de antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală.

1. Pe cale de consecință, în raport de toate aceste împrejurări, instanța constată că o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 și art. 248¹Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte materiale – corespunzătoare Dispozițiilor nr. 211/31.03.2003, nr. 641/13.10.2006 nr. 835/16.07.2007 și nr. 895/15.08.2007 emise de inculpat), este necesară și suficientă pentru a se îndeplini rolul represiv și educativ al pedepsei.

2. Pentru aceleași rațiuni, prima instanță a apreciat în sarcina inculpatului, o pedeapsă de 3 ani închisoare, și pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și art. 248¹Cod penal.

După cum s-a arătat într-un paragraf anterior, instanța a constatat că infracțiunile pentru care s-au stabilit cele două pedepse de 3 ani închisoare, au fost săvârșite de inculpat în stare de concurs ideal de infracțiuni, prevăzut de art. 33 alin. 1 lit. b C. pen și ca atare s-a făcut aplicarea art.34 Cod penal.

Apreciind că scopul pedepsei potrivit art. 52 C. pen., ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare a condamnatului, poate fi atins fără a se executa pedeapsa în regim de detenție, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile art. 86¹ C. pen. cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în baza acestui articol, precum și în baza art. 86² C. pen. instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani. În acest sens, instanța a avut în vedere că i se poate da credit inculpatului V. I., în sensul îndreptării sale fără a fi introdus în regim de detenție. S-a ținut seama pentru a pronunța această soluție, de faptul că inculpatul este infractor primar. În acest context, executarea pedepsei în regim de detenție apare ca o soluție extremă, mult prea gravă pentru pericolul social concret al faptei comise, șansele de îndreptare a inculpatului fiind mai însemnate dacă va fi lăsat în libertate.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, prima instanță a apreciat că se impun considerente suplimentare, generate de complexitatea crescută a pretențiilor formulate de părți, precum și de numărul acestora.

Astfel, s-a constatat că în cauză au formulat constituiri de parte civilă societățile comerciale care au achiziționat, în urma licitației organizate de A.F.P. Tîrgu-M., mai multe dintre construcțiile retrocedate de inculpat. De asemenea, o constituire de parte civilă a fost formulată de către S. R., prin M. Finanțelor, prin ANAF, prin DGFP M., precum și de către Stațiunea de C., D. și Creștere a B. Sîngeorgiu de M., în considerarea calității lor de titulari ai dreptului de proprietate și ai dreptului de administrare asupra bunurilor care au făcut obiectul dispozițiilor de retrocedare emise de inculpat.

S. R., prin M. Finanțelor, prin ANAF, prin DGFP M. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, cu suma de 2.800.000 Euro, reprezentând contravaloarea ansamblului imobiliar retrocedat.

., prin administratorul D. I., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 27.000 Euro.

., administrată de numitul O. V., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 71.400 Euro.

. de numitul P. T., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 49.100 Euro, solicitând și daune morale de 11.500 Euro.

., administrată de numitul B. B., s-a constituit parte civilă cu suma de 78.000 Euro.

., administrată de numitul R. F., s-a constituit parte civilă cu suma de 29.148 Euro (vol. 2 – fila 125).

. de numitul T. Z., s-a constituit parte civilă cu suma de 63.000 Euro.

Dar părțile civile S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., ., ., . „C. R.” SRL, . și . mai formulat și pretenții de altă natură. Astfel, prin plângerea penală formulată, acestea au solicitat:

- anularea Dispoziției nr. 211/31.03.2003, a Dispoziției nr. 641/13.10.2006, a Dispoziției nr. 835/16.07.2007 și a Dispoziției nr. 895/15.08.2007, emise de inculpatul V. I., în calitate de P. al Comunei Sîngeorgiu de M., prin care s-a ajuns la retrocedarea imobilelor aflate în administrarea S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M.;

- constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numitul Mariaffi A., prin mandatar Rozsa I., în calitate de vânzător și numiții P. C. A. și P. D., contract autentificat sub nr. 2573/21.08.2007 de către Biroul Notarilor Publici Asociați Holbach&Rozsa;

- revenirea la situația anterioară de carte funciară.

De asemenea, la solicitarea părților civile s-a procedat la introducerea în proces, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Comunei Sîngeorgiu de M., prin primar.

În soluționarea laturii civile a procesului penal, s-a pornit de la condițiile generale ale răspunderii civile delictuale. P. urmare, pentru a fi justificată angajarea răspunderii civile a inculpatului trebuie să fie întrunite toate cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale, condiții care se desprind din dispozițiile art. 998-999 cod civil (Codul civil aflat în vigoare la data săvârșirii faptei). Este vorba despre existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției făptuitorului. În speță, aceste condiții sunt îndeplinite.

Totodată, alături de inculpat va răspunde și ., în calitate de parte responsabilă civilmente. Temeiul de drept al răspunderii acesteia este dat de art. 1000 alin. 3 Cod civil (răspunderea comitentului pentru fapta prepusului), chiar dacă situația raporturilor dintre primar și unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce nu este tipică pentru înțelesul noțiunii de raport de prepușenie, așa cum a fost el definit, în general, în doctrina dreptului civil. Însă restrângerea drastică a noțiunii de raport de prepușenie la raporturile de muncă sau la alte raporturi care au în mod strict aceleași caracteristici ca și cele de muncă, apreciem că nu este susținută de dispoziția legală incidentă, textul Codului civil cuprinzând o exprimare generală, în care s-au introdus doar anumite linii directoare pentru definirea noțiunii, linii directoare pe care le găsim și în raporturile juridice desfășurate între primar și unitatea administrativ-teritorială. Chiar dacă mecanismele de subordonare, direcție și control nu sunt cele obișnuite, s-a constatat că în conducerea unei localități primarul are caracterul de organ executiv, el fiind chemat, între altele, să pună în aplicare hotărârile emise de consiliul local, în calitatea sa de organ deliberativ. De asemenea, primarul îndeplinește atribuțiile date de lege în competența sa, având ce e drept, o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește modul de atingere a rezultatului așteptat.

În ceea ce privește modalitatea în care se va putea soluționa latura civilă a acestui proces penal și limitele în care instanța are abilitarea să dispună, s-au avut în vedere dispozițiile art. 14 alin. 3 și 4 C. pr. pen., care arată că repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile:

a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea în natură nu este cu putință.

De asemenea, se acordă despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

Această normă juridică este împrumutată din teoria și practica răspunderii civile delictuale și vine să consfințească în dreptul pozitiv două principii fundamentale pe care s-a construit răspunderea civilă delictuală: principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natură a prejudiciului. P. repararea integrală a prejudiciului înțelegem faptul că despăgubirile se acordă atât pentru paguba efectiv suferită, cât și pentru folosul pe care partea a fost împiedicată să îl realizeze ca urmare săvârșirii faptei ilicite. P. repararea în natură a prejudiciului s-a înțeles că în măsura în care este posibil, paguba trebuie să fie acoperită prin recrearea stării de lucruri anterioare săvârșirii faptei, în materialitatea ei, astfel încât să se realizeze aparența că nimic nu s-ar fi întâmplat. Pornind de la aceste principii, consfințite legislativ în art. 14 alin. 3 și 4 C. pr. pen., s-a concluzionat că în opțiunea legiuitorului român, despăgubirea prin echivalent bănesc este o soluție subsidiară, aplicabilă numai atunci când despăgubirea în natură nu este posibilă ori ar fi extrem de costisitoare. Subsidiaritatea reparării prejudiciului prin plata unei despăgubiri bănești rezultă și din ordinea în care au fost reglementate cele două modalități de acoperire a pagubei în cuprinsul art. 14 alin. 3 C. pr. pen. și este general acceptată de doctrină și de practica judiciară.

Pe cale de consecință, în acord cu aceste principii de drept, în speță instanța a acordat prioritate reparării în natură a prejudiciului, în măsura în care această soluție este posibilă.

S-a remarcat că, privită în ansamblu, acțiunea civilă formulată de părțile civile S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., ., ., . „C. R.” SRL, . și . ca fiind, de plano, imposibil de soluționat favorabil în toate componentele ei. Aceste părți civile au solicitate pe de o parte acordarea de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea imobilelor achiziționate în cadrul licitației organizate de A.F.P. Tîrgu-M., precum și contravaloarea eventualelor investiții ori reparații care au fost făcute la aceste imobile sau chiar daune morale, iar pe de altă parte, au solicitat anularea dispozițiilor emise de inculpat, prin care s-a dispus retrocedarea, anularea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, precum și restabilirea situației anterioare de carte funciară. S-a reținut din examinarea conținutului acestor pretenții, că ele se exclude reciproc, întrucât pe de o parte se solicită acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc, iar pe de altă parte, se solicită repararea în natură a aceluiași prejudiciu. În consecință, dacă am admite ambele componente ale acțiunii civile, am ajunge în situația în care părțile civile și-ar vedea recuperat prejudiciul prin reparare în natură, iar pe de altă parte, acestea ar obține despăgubiri bănești corespunzătoare, care s-ar înscrie desigur, în noțiunea mai largă a îmbogățirii fără justă cauză. Cu alte cuvinte, părțile civile ar fi despăgubite de două ori pentru același prejudiciu. În aceste împrejurări, în acord cu cele expuse mai sus, s-a reținut că acordarea de despăgubiri bănești se va face numai în măsura în care repararea în natură a prejudiciului nu este posibilă.

În altă ordine de idei, prin acțiunea civilă introdusă, partea civilă S. R., prin M. Finanțelor, prin ANAF, prin DGFP M. a solicitat exclusiv acordarea de despăgubiri, tratând superficial poziția procesuală pe care a avut-o și abținându-se de la a analiza dacă, din perspectiva sa, repararea în natură ar mai fi posibilă. Or, persoana vătămată nu are un drept de opțiune între cele două modalități de despăgubire, ordinea de preferință impunându-i-se și ei, în aceeași măsură în care se impune inculpatului. Legea nu conferă niciuneia din părți facultate de a alege, însă ele au posibilitatea să se înțeleagă asupra acestei chestiuni.

Trecând însă la modalitatea concretă în care se poate rezolva acțiunea civilă în prezenta speță, s-a constatat că ne aflăm într-una dintre acele mai puțin obișnuite, în care efectele directe alte faptei inculpatului sunt doar scriptice, fără un corespondent palpabil în realitatea materială înconjurătoare și prin urmare, prejudiciul cauzat de comiterea acesteia poate fi reparat în natură. În realizarea acestui obiectiv al reparării în natură a prejudiciului, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 3 lit. a C. pr. pen., instanța are la îndemână mai multe modalități alternative, care însă se pot și combina între ele. Este vorba despre restituirea lucrului, restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, desființarea totală ori parțială a unui înscris și orice alt mijloc de reparare. Enumerarea este așadar una deschisă, dar cel mai bun rezultat în situația concretă, poate fi atins prin modalitatea desființării unui înscris. Întrucât, după cum s-a arătat, fapta ilicită săvârșită de inculpat nu a produs modificări în realitatea materială, se impune doar armonizarea stării de drept cu starea de fapt. În concret, efectul prejudiciabil a fost produs de emiterea de către inculpat, în calitate de primar al comunei Sîngeorgiu de M., a celor 4 dispoziții prin care, în final, s-a retrocedat în favoarea numitului Mariaffi A., un ansamblu imobiliar compus din teren și mai multe construcții edificate pe acesta. După acest moment, beneficiarul Mariaffi A. și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului, iar la câteva zile de la acest moment, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului retrocedat, către numiții P. C. A. și P. D., aceștia fiind înscriși, la rândul lor, în cartea funciară. Nu s-a realizat însă predarea efectivă a imobilului retrocedat, nici către beneficiarul Mariaffi A. și mai apoi, nici către numiții P. C. A. și P. D.. Operațiunile în legătură cu transmiterea dreptului de proprietate au fost exclusiv scriptice, astfel că în prezent părțile civile din acest proces penal, nu au încercat nicio pagubă în sens material. Mai multe decât atât, și aceste părți se bucură de o înscriere în cartea funciară, întrucât după cum s-a arătat cu ocazia descrierii situației de fapt, imobilul compus din teren și construcții se află înscris în momentul de față, în două cărți funciare diferite, la două numere topografice diferite.

În atare condiții, instanța a constatat că pentru repararea în natură a prejudiciului cauzat în mod direct prin săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de care a fost acuzat, este necesară și suficientă anularea celor 4 dispoziții de primar emise de acesta, prin care s-a realizat retrocedarea ansamblului imobiliar. Eliminarea, prin declararea nulității lor, a actelor juridice emise de inculpat, produce dispariția cu efect retroactiv a drepturilor nelegal constituite de actele cu pricina și pe cale de consecință, conservă din punct de vedere juridic, drepturile pretinse de părțile civile asupra imobilelor aflate în discuție. În al doilea rând, această anulare armonizează starea de fapt cu starea de drept, întrucât desființează o situație atipică din punct de vedere juridic, în care, pe de o parte, petiționarul Mariaffi A. devine titular al unui drept obținut în mod nelegal și fără a avea posesia bunurilor imobile la care se referă dreptul, iar pe de altă parte, părțile civile dețin posesia bunurilor imobile respective și pretind un drept de proprietate sau după caz, de administrare asupra lor, drepturi dobândite pe o altă filieră. Totodată, anularea celor 4 dispoziții de primar este logică, în condițiile în care instanța a constatat că ele au fost emise de inculpat în mod abuziv, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în ansamblul lor, și în special, cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. 2, art. 20 alin. 1 și art. 26 alin. 1 și 2 din acest act normativ. În principal, s-a reținut faptul că nulitatea este angajată de împrejurarea emiterii acestor dispoziții de către inculpat, cu încălcarea regulilor privind competența. S-a reiterat faptul că anularea celor 4 dispoziții de primar nu trebuie să fie înțeleasă în sensul că petiționarul Mariaffi A. nu ar fi avut dreptul să obțină restituirea imobilului revendicat, ci măsura luată de instanță trebuie observată numai în sensul său formal, procedural, ca o consecință a încălcării dispozițiilor legale la emiterea actelor contestate. Instanța nu s-a pronunțat asupra existenței sau inexistenței dreptului de a obține retrocedarea, asupra temeiniciei ori netemeiniciei cererii de retrocedare, ci se limitează să sancționeze nerespectarea, din punct de vedere formal, a legii, la momentul dispunerii restituirii. Dacă este îndreptățită, persoana interesată va putea să obțină în viitor, retrocedarea imobilelor revendicate, dar numai cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, inclusiv a regulilor referitoare la competență. În fine, anularea celor 4 dispoziții de primar, ca remediu prin care se urmărește înlăturarea efectelor faptei ilicite calificate ca infracțiune, este prevăzută și de dispozițiile art. 348 C. pr. pen., fiind guvernată de principiul oficialității: instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță asupra reparării pagubei materiale și a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Pe cale de consecință, chiar în condițiile în care soluția de anulare a celor 4 dispoziții emise de către inculpat nu a fost cerută de toate părțile civile, instanța a dispus această anulare, fie chiar în temeiul principiului oficialității, iar anularea va profita tuturor părților interesate.

În speță, ca o componentă suplimentară a laturii civile a cauzei s-a solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numitul Mariaffi A., prin mandatar Rozsa I., în calitate de vânzător și numiții P. C. A. și P. D., contract autentificat sub nr. 2573/21.08.2007 de către Biroul Notarilor Publici Asociați Holbach&Rozsa. Acest contract reprezintă un act juridic subsecvent încheiat de dobânditorul Mariaffi A. cu subdobânditorii P. C. A. și P. D.. S-a solicitat nulitatea acestui act juridic civil, fără să se explice în mod clar raționamentul pe care se întemeiază cererea cu pricina, însă instanței îi este facil să deducă faptul că s-a avut în vedere unul dintre principiile efectelor nulității actului juridic civil: anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis). De asemenea, în același sens a fost avut în vedere un alt principiu al efectelor nulității actului juridic civil și anume, principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum). P. urmare, s-a considerat că odată cu anularea dispozițiilor de primar prin care s-a decis retrocedarea ansamblului imobiliar către numitul Mariaffi A., ar trebui să se anuleze și actul subsecvent – contractul de vânzare-cumpărare încheiat de acesta cu numiții P. C. A. și P. D..

Prima instanța a apreciat că prin formularea acestui capăt de cerere se confundă noțiunea de restabilire a situației anterioare, ca modalitate de reparare a pagubei (deci instituție juridică aparținând răspunderii civile delictuale) prevăzută de art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, cu noțiunea de restabilire a situației anterioare, ca principiu al efectelor nulității actului juridic civil (instituție juridică ținând de actul juridic, iar nu de faptul juridic). Cele două noțiuni sunt distincte, dar în situația din speță exista într-adevăr, riscul ca ele să fie confundate.

S-a considerat însă, că prin anularea celor 4 dispoziții de primar despre care s-a făcut vorbire mai sus, se produce, din punct de vedere juridic, o reparare integrală a prejudiciului generat în mod direct prin săvârșirea infracțiunii de către inculpat, fără a mai fi necesară anularea de către instanța penală a contractului de vânzare-cumpărare subsecvent.

Mai mult decât atât, cadrul procesual și specificul acțiunii civile alăturate acțiunii penale nu permit instanței de judecată să se pronunțe asupra valabilității acestui contract de vânzare-cumpărare. Totodată, limitele învestirii instanței penale cu judecarea laturii civile a procesului penal ridică aceeași barieră, împiedicând instanța să se pronunțe asupra valabilității ori nevalabilității actului juridic civil contestat. P. urmare, cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numitul Mariaffi A., prin mandatar Rozsa I., în calitate de vânzător și numiții P. C. A. și P. D., contract autentificat sub nr. 2573/21.08.2007 de către Biroul Notarilor Publici Asociați Holbach&Rozsa este inadmisibilă, iar rațiunile care stau la baza acestei concluzii sunt multiple.

S-a reținut în acest sens, că latura civilă a procesului penal nu este cârmuită de dispozițiile Codului de procedură civilă, ci se judecă potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală. codul de procedură civilă se aplică numai atunci când legea procesual penală tace și creează un vid de reglementare, făcând imposibil de rezolvat, din punct de vedere procesual, o anumită situație apărută. Or, în cauza de față, prin acest capăt de cerere, instanța este chemată să soluționeze o cauză de drept civil pur, care are doar o legătură mediată, indirectă și îndepărtată cu procesul penal căruia i-a fost alăturată. Examinarea valabilității sau nevalabilității actului juridic civil subsecvent (în speță contractul de vânzare-cumpărare) excede cadrului procesului penal, atât prin obiectul său, cât și prin subiectele de drept procesual implicate. Suntem puși de către părțile civile reclamante, în fața unui acțiuni în nulitate clasice, pe care instanța penală nu deține mijloacele procesuale să o soluționeze, întrucât, pe de o parte, poartă între persoane care nu pot fi introduse în calitate de părți în prezentul proces penal, iar pe de altă parte, actul supus verificării privind nulitatea nu emană de la inculpat. Mai sus s-a arătat că desființarea unui înscris se regăsește printre modalitățile pe care instanța penală le poate alege pentru a realiza repararea în natură a pagubei cauzate. Iar declararea nulității celor 4 dispoziții de primar emise de către inculpat se înscrie cu strictețe în limitele acestei modalități de soluționare a laturii civile, întrucât aceste dispoziții provin de la inculpat și sunt rezultatul direct și imediat la activității infracționale a inculpatului. Contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a cerut însă, nu respectă aceleași criterii indicate în cele ce preced. În primul rând, el nu provine de la inculpat, nu emană de la acesta și nici nu îl reține pe inculpat ca parte. În al doilea rând, acest contract nici nu este rezultatul direct și imediat al activității infracționale inculpatului. Între activitatea infracțională a inculpatului și actul atacat există numai un raport de cauzalitate mediată, întrucât în lanțul cauzal se impun elemente suplimentare a căror contribuție este decisivă. Este vorba despre manifestările de voință ale înseși părților acelui contract – numitul Mariaffi A. în calitate de vânzător și numiții P. C. A. și P. D. în calitate de cumpărători. Rezultă așadar, că inculpatul, prin conduita sa, nu a creat decât premisa pentru apariția acelui act juridic civil (contract de vânzare-cumpărare) și pe baza doar a acestei simple premise, instanța penală nu este abilitată să analizeze valabilitatea sa.

S-a mai reținut ca un alt argument care conduce către constatarea inadmisibilității cererii formulate de părțile civile, de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pus în discuție, este dată de limitările introduse de legiuitor în ceea ce privește cadrul procesual, sub aspectul părților. La termenul de judecată din data de 16.12.2011, instanța a respins cererea de introducere în cauză a numiților P. C. A., P. D. și Mariaffi A., iar în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată, au fost expuse pe larg motivele avute în vedere de instanță. Alături de argumentele de ordin strict procesual, legate de faptul că această chestiune fusese deja tranșată anterior în sensul respingerii și că momentul procesual la care se putea formula solicitarea respectivă era demult depășit, s-au invocat și anumite rațiuni de oportunitate și legalitate. Aceste ultime argumente justifică în aceeași măsură și soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, dreptul procesual penal actual conține în Codul de procedură penală și în alte reglementări cu caracter special, dispoziții restrictive în ceea ce privește părțile și celelalte persoane care pot dobândi calitatea de participant în procesul penal, iar aceste dispoziții nu permit construirea în întregime a unui cadru procesual care este propriu numai procesului civil. Or, procesul civil este pe drept cuvânt diferit de procesul penal, iar acțiunea civilă alăturată procesului penal se distinge și ea de noțiunea de proces civil care se poate derula în fața unei instanțe civile. Din dreptul procesual penal lipsesc instituții juridice precum chemarea în garanție, care ar fi fost esențiale pentru ca instanța să poată atrage în proces părțile contractului de vânzare-cumpărare, care altminteri, nu pot fi introduse în nicio altă formă în cauză. Iar instituția juridică a chemării în garanție nu poate fi împrumutată din Codul de procedură civilă, întrucât deja Codul de procedură penală și alte legi speciale cuprind numeroase dispoziții în legătură cu părțile și alte persoane care pot apărea în procesul penal. P. urmare, în această materie nu poate opera o aplicare a dispozițiilor Codului de procedură civilă, ca dispoziții de drept comun, întrucât legea procesual penală nu tace, ci dimpotrivă, reglementează în mod restrictiv, în legătură strictă cu noțiunea de cadru procesual, care sunt persoanele ce pot participa la judecată, ce calități pot îmbrăca acestea și ce funcțiuni pot îndeplini în procesul penal. De altfel, inaplicabilitatea dispozițiilor din Codul de procedură civilă privind participarea terților la judecată este o soluție extrem de rațională, întrucât nu trebuie omis faptul că ne aflăm totuși pe terenul unui proces penal, în care latura penală joacă desigur rolul central, iar latura civilă poate fi alăturată laturii penale din rațiuni de celeritate și mai bună administrare a justiției. Dar întrucât latura civilă derivă din latura penală și se află într-o strânsă legătură cu aceasta, s-a concluzionat că instanța penală poate fi chemată să tranșeze numai efectele pe care activitatea infracțională a inculpatului le-a născut în mod direct, adică numai acele raporturi juridice de drept civil care sunt rezultatul direct al faptei incriminate. Pe cale de consecință, instanței îi este imposibil să soluționeze acest capăt de cerere care se referă la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât dispozițiile procesual penale nu permit introducerea în cauză, în nicio calitate, a părților acelui contract – numiții P. C. A., P. D. și Mariaffi A. – iar în lipsa acestora, pronunțarea de către instanță a unei soluții ar fi absurdă și lipsită de eficiență juridică și opozabilitate.

O altă componentă a laturii civile a cauzei a constat în solicitarea de a se dispune de către instanță, revenirea la situația anterioară de carte funciară a imobilului. În soluționarea acestui capăt de cerere s-a aplicat același raționament care a fost expus în paragrafele anterioare cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numitul Mariaffi A., prin mandatar Rozsa I. și numiții P. C. A. și P. D.. În mod corespunzător, soluția a fost aceeași, de respingere ca inadmisibilă a capătului de cerere formulat. În acest sens, constatăm că între cele două capete de cerere există o legătură indisolubilă, cererea de revenire la situația anterioară decurgând în mod automat din cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Totodată, atâta timp cât instanța nu s-a putut pronunța asupra valabilității sau nevalabilității contractului cu pricina, în mod evident nu va putea să dispună nici revenirea la situația anterioară de carte funciară. În altă ordine de idei însă, inadmisibilitatea acestui capăt de cerere este justificată și de inutilitatea și caracterul nenecesar al unei asemenea dispoziții ce îi este cerută instanței de judecată. Astfel, spre pildă, dacă s-ar fi admis cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, realizarea mențiunilor corespunzătoare în cartea funciară s-ar fi făcut în temeiul hotărârii judecătorești, iar din punct de vedere juridic ar fi putut opera o revenire la situația anterioară de carte funciară, fără ca instanța să fie nevoită să dea o dispoziție expresă în acest sens. Reprezentanții O.C.P.I ar fi trebuit să dea eficiență dispozitivului hotărârii judecătorești și să îl pună în aplicare, fără ca instanța să indice textual revenirea la situația anterioară de carte funciară, întrucât o asemenea urmare s-ar subînțelege din sensul celorlalte soluții cuprinse în sentință.

În ceea ce privește cererile formulate de părțile civile, de obligare a inculpatului V. I. și a părții responsabile civilmente ., prin primar, la plata de daune materiale și morale, instanța le-a respins, de asemenea, ca inadmisibile. După cum s-a arătat deja mai sus, prin anularea celor 4 dispoziții de primar emise de inculpat în vederea retrocedării către numitul Mariaffi A. a unui ansamblu imobiliar compus din teren și construcții, instanța a procedat deja la repararea în natură a prejudiciului. Această reparare în natură a prejudiciului este cu atât mai evidentă, cu cât actele juridice nelegale emise de către inculpat au fost desființate și drept consecință, nu mai pot produce efecte juridice constitutive de drepturi în favoarea numitului Mariaffi A.. Totodată, părțile civile nu au fost deposedate de imobilul compus din teren și construcții, asupra căruia pretind că sunt titulare ale dreptului de proprietate și ca atare, starea de fapt a fost armonizată deja cu starea de drept, ele neputând, în acest context, să obțină și despăgubiri bănești. Dacă am acorda părților civile despăgubiri bănești la acest moment procesual, ele ar fi despăgubite de două ori pentru un singur prejudiciu. O situație aparte o are partea civilă S. R., prin M. Finanțelor, prin ANAF, prin DGFP M., care a solicitat numai acordarea de despăgubiri bănești, fără a solicita și anularea dispozițiilor inculpatului. În acest caz, soluția dată de către instanță este aceeași, de respingere ca inadmisibilă a cererii de obligare a inculpatului V. I. și a părții responsabile civilmente ., prin primar, la plata de despăgubiri bănești, întrucât soluția de anulare a celor 4 dispoziții, dată la cererea celorlalte părți civile, precum și în temeiul principiului oficialității consfințit de art. 348 Cod procedură penală, profită și părții civile S. R., prin M. Finanțelor, prin ANAF, prin DGFP M., în sensul că îi produce repararea în natură a prejudiciului, iar acordarea de despăgubiri bănești ar fi echivalentă cu o dublă reparație.

S-a mai precizat în legătură cu acest capăt de cerere, că soluția instanței va fi aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare de despăgubiri bănești, iar nu de respingere ca neîntemeiată, întrucât în acest mod s-a evitat riscul ca, în viitor, părțile să fie împiedicate să obțină eventuale despăgubiri bănești, pe temeiul ideii de autoritate de lucru judecat. Chestiunea aceasta prezintă un interes practic, întrucât chiar dacă în momentul de față părțile civile au posesia bunurilor imobile puse în discuție și reclamă cel puțin aparența unui drept de proprietate decurgând din anumite înscrieri în cartea funciară, această stare a lucrurilor este pusă sub semnul întrebării de eventuala soluție care se va da cu privire la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, dacă acest contract ar fi considerat ca fiind valabil, iar părțile civile ar pierde dreptul și posesia imobilelor cu pricina, atunci la acel moment ele ar putea justifica o acțiune împotriva inculpatului și chiar a părții responsabile civilmente, prin care să solicite obligarea acestora la plata de despăgubiri. Însă la fel cum drepturile lor asupra imobilelor cu pricina sunt puse sub semnul întrebării, și dreptul lor de a solicita despăgubiri bănești de la inculpat și de la partea responsabilă civilmente este pus sub același semn de întrebare. Deși un asemenea drept în sens material și procesual ar putea să se nască în viitor, s-a considerat că soluția respingerii ca inadmisibilă, iar nu ca neîntemeiată a acestei cereri componente a acțiunii civile este preferabilă pentru a elimina orice discuții viitoare cu privire la o posibilă autoritate de lucru judecat.

Ca atare s-a dispus conform celor arătate mai sus.

Prima instanță a constatat că în faza de urmărire penală s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului, asupra averii inculpatului V. I., pentru ca în cazul în care va fi obligat la plata de despăgubiri bănești, să se creeze o garanție suplimentară pentru recuperarea prejudiciului încercat de părțile civile. Chiar dacă prin prezenta sentință penală inculpatul nu a fost obligat la plata de astfel de despăgubiri bănești, instanța notează că acest proces penală nu s-a finalizat, hotărârea judecătorească fiind pronunțată numai în primă instanță și fiind supusă căii de atac a recursului. Or, în eventualitatea declarării acestei căi de atac, soluția dată de instanță asupra laturii civile poate suferi modificări, iar inculpatul să fie obligat să plătească diverse despăgubiri bănești către părțile civile, caz în care garanția oferită de măsura asiguratorie a sechestrului redevine de actualitate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 357 alin. 2 lit. c C. pr. pen. instanța a menținut măsura asiguratorie a sechestrului, instituită asupra averii inculpatului V. I. prin Ordonanța din data de 31.03.2008 emisă în dosarul nr. 36/P/2007 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu-M., până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe sau până la alte dispoziții ale instanței de control judiciar, după caz.

Împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal, recurs DNA-Serviciul Teritorial Târgu M., inculpatul V. I. și părțile civile DGFP M., Stațiunea de C., D. și Creștere a B. S. de M., . S. de M., . Târgu M., . Târgu M., . S. de M., . Târgu M. și . Târgu M..

P. a solicitat, avându-se în vedere decesul inculpatului, să se dispună încetarea procesului penal.

Moștenitorul inculpatului a solicitat, pe latură penală, încetarea procesului penal, iar pe latură civilă a solicitat respingerea integrală a pretențiilor civile formulate în cauză, motivându-se că retrocedarea imobilelor în cauză s-a făcut cu respectarea Legii nr. 10/2001 și în conformitate cu expertizele întocmite de experți autorizați.

Părțile civile recurente au solicitat disjungerea laturii civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a fi introduse în cauză alte două sau trei persoane care au fost mandatar al persoanei care a revendicat imobilul în cauză și respectiv pe numitul P. C., care a cumpărat acel imobil de la Mariaffi.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în integralitatea sa instanța de control judiciar reține următoarele:

Starea de fapt, astfel cum a fost6 reținută și dovedită este corectă. Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că inculpatul V. I., în calitate de primar al comunei S. de M., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, ajutat de către numiții O. M., secretara comunei, a emis Dispoziția nr. 895/15.08.2007, cu încălcarea Legii nr. 10/2001, dispoziție prin care s-a desăvârșit retrocedarea în favoarea numitului Mariaffi A., a unui teren din ., înscris în CF nr. 1371 S. de M.( proprietate publică a Statului R., aflată în administrarea Stațiunii de C., D. și Creștere a B. S. de M.) și a construcțiilor anexe( parte din acestea aflate pe domeniul public al statului, parte aflate în domeniul privat al statului) cu toate că la data de 12.06.2007 o parte din clădirile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Stațiunii de C. menționată, fuseseră adjudecate prin licitație publică de către ., SC Contraco R. SRL, ., ., . și . prin aceasta cauzând o vătămare intereselor legale ale acestor societăți și un prejudiciu a cărui valoare este evaluat la 329.148 euro.

Încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat este corectă. De altfel în recurs nu s-a contestat în nici un fel această chestiune.

Inculpatul V. I. a decedat la 01.11.2011 astfel cum rezultă din copia certificatului de deces aflat la fila 54 din dosarul Curții de Apel Târgu M..

În atare situație constatăm că sunt incidente dispozițiile art.11 pct.1 lit. b raportat la art. 10 lit.g Cod procedură penală.

Cu privire la latura civilă a cauzei considerăm că aceasta a fost soluționată în mod legal și nu se impune reconsiderarea acesteia.

Astfel, acțiunea civilă acțiunea civilă formulată de părțile civile S.C.D.C.B. Sîngeorgiu de M., ., ., . „C. R.” SRL, . și . poate fi soluționată în mod favorabil în toate componentele ei. Aceste părți civile au solicitat, pe de o parte acordarea de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea imobilelor achiziționate în cadrul licitației organizate de A.F.P. Târgu-M., precum și contravaloarea eventualelor investiții ori reparații care au fost făcute la aceste imobile sau chiar daune morale, iar pe de altă parte, au solicitat anularea dispozițiilor emise de inculpat, prin care s-a dispus retrocedarea, anularea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, precum și restabilirea situației anterioare de carte funciară. Aceste pretenții se exclude reciproc, întrucât pe de o parte se solicită acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc, iar pe de altă parte, se solicită repararea în natură a aceluiași prejudiciu.

În altă ordine de idei, prin acțiunea civilă introdusă, partea civilă S. R., prin DGFP M. a solicitat exclusiv acordarea de despăgubiri, tratând superficial poziția procesuală pe care a avut-o și abținându-se de la a analiza dacă, din perspectiva sa, repararea în natură ar mai fi posibilă. Or, persoana vătămată nu are un drept de opțiune între cele două modalități de despăgubire, ordinea de preferință impunându-i-se și ei, în aceeași măsură în care se impune inculpatului. Legea nu conferă niciuneia din părți facultate de a alege, însă ele au posibilitatea să se înțeleagă asupra acestei chestiuni. În lipsa unei înțelegeri trebuie să facem apel la regulile generale, ce introduc această ordine de prioritate.

Deoarece fapta ilicită săvârșită de inculpat nu a produs modificări în realitatea materială, se impune doar armonizarea stării de drept cu starea de fapt. În concret, efectul prejudiciabil a fost produs de emiterea de către inculpat, în calitate de primar al comunei S. de M., a celor 4 dispoziții prin care, în final, s-a retrocedat în favoarea numitului Mariaffi A., un ansamblu imobiliar compus din teren și mai multe construcții edificate pe acesta. După acest moment, beneficiarul Mariaffi A. și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului, iar la câteva zile de la acest moment, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului retrocedat, către numiții P. C. A. și P. D., aceștia fiind înscriși, la rândul lor, în cartea funciară. Nu s-a realizat însă predarea efectivă a imobilului retrocedat, nici către beneficiarul Mariaffi A. și mai apoi, nici către numiții P. C. A. și P. D.. Operațiunile în legătură cu transmiterea dreptului de proprietate au fost exclusiv scriptice, astfel că în prezent părțile civile din acest proces penal, nu au încercat nicio pagubă în sens material. Mai multe decât atât, și aceste părți se bucură de o înscriere în cartea funciară, întrucât cu ocazia descrierii situației de fapt, imobilul compus din teren și construcții se află înscris în momentul de față, în două cărți funciare diferite, la două numere topografice diferite.

Astfel constatată că pentru repararea în natură a prejudiciului cauzat în mod direct prin săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de care a fost acuzat, este necesară și suficientă anularea celor 4 dispoziții de primar emise de acesta, prin care s-a realizat retrocedarea ansamblului imobiliar. Eliminarea, prin declararea nulității lor, a actelor juridice emise de inculpat, produce dispariția cu efect retroactiv a drepturilor nelegal constituite de actele cu pricina și pe cale de consecință, conservă din punct de vedere juridic, drepturile pretinse de părțile civile asupra imobilelor aflate în discuție. În al doilea rând, această anulare armonizează starea de fapt cu starea de drept, întrucât desființează o situație atipică din punct de vedere juridic, în care, pe de o parte, petiționarul Mariaffi A. devine titular al unui drept obținut în mod nelegal și fără a avea posesia bunurilor imobile la care se referă dreptul, iar pe de altă parte, părțile civile dețin posesia bunurilor imobile respective și pretind un drept de proprietate sau după caz, de administrare asupra lor, drepturi dobândite pe o altă filieră. Totodată, anularea celor 4 dispoziții de primar este logică, în condițiile în care prima instanța a constatat că ele au fost emise de inculpat în mod abuziv, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în ansamblul lor, și în special, cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. 2, art. 20 alin. 1 și art. 26 alin. 1 și 2 din acest act normativ.

Cu privire la problematica constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numitul Mariaffi A., prin mandatar Rozsa I., în calitate de vânzător și numiții P. C. A. și P. D., contract autentificat sub nr. 2573/21.08.2007 de către Biroul Notarilor Publici Asociați Holbach&Rozsa, reținem că acest contract reprezintă un act juridic subsecvent încheiat de dobânditorul Mariaffi A. cu subdobânditorii P. C. A. și P. D.. S-a solicitat nulitatea acestui act juridic civil, fără să se explice în mod clar raționamentul pe care se întemeiază cererea cu pricina, însă deducem faptul că s-a avut în vedere unul dintre principiile efectelor nulității actului juridic civil: anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis). De asemenea, în același sens a fost avut în vedere un alt principiu al efectelor nulității actului juridic civil și anume, principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum). P. urmare, s-a considerat că odată cu anularea dispozițiilor de primar prin care s-a decis retrocedarea ansamblului imobiliar către numitul Mariaffi A., ar trebui să se anuleze și actul subsecvent – contractul de vânzare-cumpărare încheiat de acesta cu numiții P. C. A. și P. D..

Considerăm că prin anularea celor 4 dispoziții de primar despre care s-a făcut vorbire mai sus, se produce, din punct de vedere juridic, o reparare integrală a prejudiciului generat în mod direct prin săvârșirea infracțiunii de către inculpat, fără a mai fi necesară anularea de către instanța penală a contractului de vânzare-cumpărare subsecvent.

P. urmare cererea părților civile de disjungere a laturii civile și trimiterea spre rejudecare la prima instanță o găsim neîntemeiată, cu atât m ai mult cu cât cererea de introducere în cauză a numiților Rosza I. și P. C. este inadmisibilă întrucât aceștia nu au nici o calitate în acest dosar și nici nu pot avea atâta timp cât nu s-a formulat cu privire la ei, nici o acuză, având doar calitatea de martori.

În consecință prima instanță a procedat în mod corect la repararea în natură a prejudiciului prin aceasta fiind necesară și suficientă anularea celor patru dispoziții emise în mod abuziv de către primar, eliminarea acestor dispoziții trebuind să conducă la dispariția cu efect retroactiv a drepturilor nelegal constituite și implicit conservarea drepturilor pretinse de părțile civile asupra imobilelor pe care faptic le stăpânesc.

De asemenea considerăm că prima instanță în mod corect a respins celelalte cereri ale părților civile fie ca inadmisibile fie ca depășind cadrul procesual al acestei cauze.

P. urmare, în baza art.385¹⁵ pct.2 lit. d Cod procedură penală vom admite recursurile promovate de DNA Serviciul teritorial Târgu M. și inculpatul V. I., vom casa parțial hotărârea atacată și în rejudecare:

În baza art. 11 pct.2 lit.b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit.g Cod procedură penală vom dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului V. I., în cauză intervenind decesul făptuitorului, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și art.248¹ Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal ( 4 acte materiale) și a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 și art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.b Cod penal.

Vom menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată și care nu sunt contrare prezentei.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de D.N.A. Serviciul Teritorial Târgu M. și inculpatul V. I.- fiul lui M. și al lui I., născut la 11 Mai 1948) - ., ..l.), nr. 621, J. M., împotriva sentinței penale nr. 743 din 08.07.2011 a Judecătoriei Târgu M..

Casează parțial hotărârea atacată și în rejudecare:

În baza art. 11 pct.2 lit.b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit.g Cod procedură penală dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului V. I., în cauză intervenind decesul făptuitorului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 și art.248¹ Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, precum și a infracțiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 și art. 248¹ Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.b Cod penal.

Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.

Respinge ca nefondate recursurile părților civile S. R. P. M. E. ȘI FINANȚELOR P. DGFP M. - TG. M., .. 1-3, J. M.; STAȚIUNEA DE C., D. ȘI CREȘTERE A B. S. DE M. P. DIRECTOR O. I. - TG. M., ., ., STAȚIUNEA DE C., D. ȘI CREȘTERE A B. S. DE M. P. DIRECTOR O. I. - S. DE M., ., ., . S. DE M. P. D. G. I. - ., ., J. M., . TG. M. P. O. V. - TG. M., ., J. M., . TG. M. P. P. T. - TG. M., ., J. M., . S. DE M. P. B. B. - TG. M., .. 2 A, J. M., . TG. M. P. R. F. - TG. M., . B, ., . P. T. Z. - ., ., J. M., formulate împotriva sentinței penale nr. 743 din 08.07.2011 a Judecătoriei Târgu M..

Obligă părțile civile recurente la plata câte unei sume de 20 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale avansate de stat.

Restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07 martie 2013.

Președinte, Judecător, pt. Judecător,

D. C. U. A. O. M. V.

Aflată în concediu de odihnă,

Semnează președintele completului

D. C. U.

Grefier,

D. B.

Red. D.C.U/13.03.2013

Tehnored. A.P/2 ex/14.03.2013

Jud.fond. P. M.

← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 232/2013. Curtea...		Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 27/2014.... →

Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 185/2013. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 185/2013. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ