Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 223/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 223/2015
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 223/A
Ședința publică din 29 aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. O.
Judecător M. V.
Grefier A. M. H.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelantul-revizuent B. R. - fiul lui Erno și P., născut la data de 09.06.1989 în mun. D., jud. Hunedoara, domiciliat în com. Batoș, ., jud. M., CNP_, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 32/09.02.2015, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 8 aprilie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 23 aprilie 2015, apoi pentru data de astăzi, 29 aprilie 2015.
C. DE A.
Deliberând asupra prezentului apel:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de A. Târgu-M. sub nr._ la data de 26.02.2015, revizuentul B. R. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 32/09.02.2015 pronunțată de Tribunalul Harghita.
Apelul nu a fost motivat, însă în fața instanței s-a invocat netemeinicia hotărârii atacate.
A fost asigurată asistența juridică prin apărător desemnat din oficiu.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 32/09.02.2015 pronunțată de Tribunalul Harghita, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul-revizuent B. R..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.561/27.10.2014, Tribunalul Harghita a mai soluționat o cerere de revizuire formulată de B. R., prin care solicita revizuirea aceleiași hotărâri judecătorești.
Întrucât prin sentința penală mai sus menționată s-a soluționat o cerere de revizuire formulată de aceeași parte împotriva aceleiași hotărâri, instanța apreciază că nu mai poate interveni în această sentință, întrucât se opune principiul autorității de lucru judecat.
Legea penală ori procesual penală nu oferă o definiție noțiunii autorității de lucru judecat și nu îi identifică natura și nici regimul juridic, așa cum o face legea civilă, potrivit căreia este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Există doar mențiuni expressis verbis ale principiului în unele dispoziții procesual penale (art. 16 lit. i, art. 28, art 52 din Codul de procedură penală ).
Cu toate acestea, principiul funcționează deplin și în dreptul procesual penal, doctrina fiind aceea care a configurat definiția sa ca fiind „ansamblul de efecte acordate de lege hotărârii judecătorești definitive, în scopul de a fi executată și de a împiedica o nouă urmărire pentru aceeași faptă (…) hotărârea penală definitivă este considerată că exprimă adevărul”.
Cu toate că definiția se referă la hotărârile penale prin care se soluționează un raport de drept substanțial având ca obiect tragerea la răspundere penală, principiul trebuie considerat incident și în cazul acelor hotărâri penale care nu au un astfel de obiect, ci prin care se soluționează căi extraordinare de atac (contestația în anulare, revizuirea) ori chestiuni privind faza de executare a procesului penal.
În măsura în care există o hotărâre definitivă în materiile enunțate, privind aceleași părți, având același obiect (beneficiul juridic ce se solicită ori scopul ce se urmărește) și aceeași cauză (faptul juridic sau material care constituie temeiul legal al beneficiului reclamat) se configurează în opinia instanței autoritatea de lucru judecat. Aceasta va putea fi opusă ca excepție care va împiedica reanalizarea fondului cauzei definitiv soluționate .
Este o excepție de ordine publică cu consecința posibilității invocării sale de către orice parte procesuală interesată ori de instanță din oficiu și este, totodată, o excepție de fond, iar nu de procedură. Caracterizarea excepției ca având caracterul de fond este justificată de faptul că privește exercitarea dreptului la acțiune, iar nu acte sau fapte procesuale, așa cum o fac excepțiile de procedură.
Pe de altă parte, exceptia rei iudicatae implică o minimă analiză a fondului hotărârii anterioare pentru a putea concluziona asupra existenței condițiilor lucrului judecat, elementelor structurale ale acestuia (identitățile menționate anterior) .
Sancțiunea procedurală care intervine ca urmare a constatării autorității de lucru judecat va fi inadmisibilitatea cererii; aceasta deoarece se încearcă, printr-o astfel de cerere, exercitarea unui drept epuizat prin utilizarea din nou a unei căi procesuale deja folosite și valorificate .
Identitatea de obiect și de persoană presupune ca în cadrul celei de a doua judecăți să fi fost inculpată aceeași persoană care a mai fost judecată, iar obiectul cauzei să îl constituie aceleași fapte pentru care ea a fost judecată.
Hotărârea penală definitivă este considerată că exprimă adevărul. Totodată, acest fapt impune interdicția unei noi urmăriri și judecăți pentru aceeași faptă.
Examinând apelul promovat, din prisma dispozițiilor art. 416 și urm. rap. la art. 459 alin. 7 C. pr. pen, instanța de control judiciar îl găsește nefondat, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de apel este acela că judecătorul fondului nu a precizat dacă respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă sau ca nefondată.
Nu vom primi această critică, deoarece în mod corect a procedat judecătorul fondului, examinând mai întâi admisibilitatea în principiu, potrivit disp. art. 459 alin. 1, 2 și 5 C. pr. pen. Lipsa din dispozitivul sentinței a mențiunii de respingere a cererii ca “inadmisibilă” nu atrage nulitatea hotărârii și nici nu constituie un motiv de apel care să determine desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, dintre cele prev. de art. 421 alin. 2 lit. b C. pr. pen, cu atât mai mult cu cât în considerentele hotărârii se arată că sancțiunea procedurală a autorității de lucru judecat este chiar inadmisibilitatea cererii.
Al doilea motiv de apel este acela că nu ar fi fost analizată cererea pe fond. Nici acest motiv nu este unul întemeiat, deoarece, în acord cu judecătorul fondului, constatăm că motivele de revizuire au mai fost invocate într-o cerere anterioară, respinsă prin sentința penală nr. 561/27.10.2014, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 36/A/29.01.2015 a Curții de A. Târgu M..
De aici rezultă că nu sunt întrunite cerințele art. 459 alin. 2 lit. d C. pr. pen, respectiv faptele și mijloacele de probă pe baza cărora este formulată cererea, să nu fi fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată în mod definitive.
Cum în fața instanței de apel, petentul nu a invocat motive care să se încadreze în cazurile prev. de art. 453 C. pr. pen, hotărârea primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, urmează ca, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, să respingem ca nefondat apelul declarat de apelantul-revizuent B. R. împotriva sentinței penale nr. 32/09.02.2015 pronunțată de Tribunalul Harghita.
În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, vom menține hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, vom obliga apelantul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-revizuent B. R. (născut la data de 09.10.1979, fiul lui L. si E., deținut în Penitenciarul Mărgineni), împotriva sentinței penale nr. 32/09.02.2015 pronunțată de Tribunalul Harghita.
În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, menține hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, obligă apelantul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2015.
Președinte Judecător
A. O. M. V.
Grefier
A. M. H.
Red.AO/29.04.2015
Thnred./CC/3 exp./05.05.2015
Jd.fd. E.P.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 111/2015. Curtea... | Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... → |
|---|
