Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 180/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 180/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 180/2014
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ nr. 180/A
Ședința publică din 29 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr.M. V.
Judecător D. C. U.
Grefier G. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul P. C. (fiul lui D. si L., născut la data de 21.01.1997 în Reghin, cu același domiciliu, ., ., CNP_) împotriva sentinței penale nr.320 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul P. C., partea responsabilă civilmente R.(fostă P.)L. S., lipsa restul părților, precum și a reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Ș. C. V. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Târgu M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 14 mai 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29 mai 2014. Încheierea amintită face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C. DE A.
Asupra căii de atac de față,
1. Prezentarea sesizărilor. Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /9 ianuarie 2014, inculpatul P. C. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 320/5 decembrie 2014 pronunțate de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, recursul inculpatului este calificat legal drept apel, urmând să fie tratat ca atare.
În motivarea căii de atac, inculpatul contestă temeinicia hotărârii Judecătoriei Reghin de condamnare la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, considerând că această pedeapsă este prea severă în raport cu gravitatea infracțiunii comise și cu persoana sa. În plus, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, minorilor care au săvârșit infracțiuni nu li se mai pot aplica pedepse, astfel încât în cauză, în raport cu particularitățile acesteia, instanța trebuie să impună o măsură educativă neprivativă de libertate.
Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr._ al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a concluziilor apelantului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. 320/5 decembrie 2013, Judecătoria Reghin, între altele:
-în temeiul art. 211 al. 1, 2 lit. c, al. 2 ind. 1 lit. a C.p cu aplicarea art. 99, alin. 3 Cod penal, coroborat cu art. 109 alin. 1 și 320¹ alin.7 Cod procedura penală si cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit a și b coroborat cu art 76 alin. 1 lit d Cod penal l-a condamnat pe inculpatul P. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în dauna părții vătămate S. N..
-în baza art. 81 alin. 1 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 110 Cod penal, format din pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă o perioadă stabilită de instanță de 2 ani.
-în baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
-în temeiul și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și b Cod penal.
-conform art. 71 alin. 5 Cod penal, a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii.
-în baza art. 346 alin. 1, Cod procedură penală, a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
-în temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpatul P. C. la plata unei părți din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 650 lei, din care suma de 500 lei provine din faza de urmărire penală.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că la data de 23.05.2011, în jurul orelor 15,45, inculpații minori H. C. M., P. C., împreună cu minorii V. A., Barcsa S., M. G. A., în vârstă de 13 ani, pe .. Reghin au acostat-o pe partea vătămată S. N., în vârstă de 14 ani.
Inculpatul H. C. M. i-a cerut părții vătămate 1 leu și să scoată tot ce are în buzunare amenințând-o cu bătaia. Partea vătămată a scos din buzunar un telefon mobil marca Nokia. In acest timp inculpatul minor H. C. M. a ținut-o de mână pe partea vătămată iar inculpatul P. C. i-a smuls din mâna părții vătămate telefonul mobil fugind de la fața locului.
Inculpatul H. C. M. si minorii M. G. A., Barcsa S. s-au deplasat pe digul râului M. unde s-au întâlnit cu inculpatul P. C. si cu minorul V. A..
Cartela de telefon a fost restituită părții vătămate iar telefonul mobil a rămas asupra inculpatului P. C..
Inculpatul P. C. s-a deplasat pe . vândut telefonul mobil martorului Barcsa R., bunicul lui Barcsa Ș., cu suma de 70 lei.
În drept, fapta inculpaților minori H. C. M., P. C. care la data de 23.05.2011, în jurul orelor 15,45, prin amenințare și prin punerea părții vătămate S. N., în vârstă de 14 ani, în imposibilitate de a se apăra, au sustras din posesia acesteia un telefon mobil marca Nokia, în valoare de 200 lei, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1, 2 lit. c, al. 2 ind. 1 lit. a Cod penal cu art. 99 al. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului P. C., instanța a luat în considerare în primul rând circumstanțele personale ale inculpatului care se află la primul conflict cu legea penală din fișa de cazier judiciar reieșind faptul că acesta nu are antecedente penale, a recunoscut fapta comisă, a ajutat organele de poliție la recuperarea bunului sustras. O pedeapsă cu închisoarea cu executare, în timp ar putea avea efecte negative semnificativ mai importante decât pericolul pe care îl constituie lăsarea în libertate a acestuia prin suspendarea condiționată a executării pedepsei.
3. Considerentele instanței de apel. Constatăm, pentru început că este la adăpost de orice critică hotărârea primei instanțe, în ceea ce privește analiza detaliată a probelor, constatarea vinovăției inculpatului P. C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie deduse judecății; modalitatea de soluționare a acțiunii penale și a acțiunilor civile exercitate împotriva inculpatului H. C. M.; obligarea acestui inculpat la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli.
Cu toate acestea, apelul promovat în cauză de către inculpatul P. C. împotriva sentinței Judecătoriei Reghin este fondat și aspecte legate cu prioritate de intervenția legii penale mai favorabile determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. P.., admiterea căii de atac, cu consecințele desființării în parte a hotărârii penale apelate și rejudecării în al doilea grad a pricinii, în următoarele limite:
În urma reexaminării materialului probator administrat în cauză, în acord cu instanța de prim grad, constatăm și noi că în data de 23 mai 2011, în jurul orelor 15,45, inculpații minori H. C. M., P. C., împreună cu minorii V. A., Barcsa S. și M. G. A., în vârstă de 13 ani, pe .. Reghin au acostat-o pe partea vătămată S. N., în vârstă de 14 ani.
Inculpatul H. C. M. i-a cerut părții vătămate 1 leu și să scoată tot ce are în buzunare amenințând-o cu bătaia. Partea vătămată a scos din buzunar un telefon mobil marca Nokia. In acest timp inculpatul minor H. C. M. a ținut-o de mână pe partea vătămată iar inculpatul P. C. i-a smuls din mâna părții vătămate telefonul mobil fugind de la fața locului.
Inculpatul H. C. M. si minorii M. G. A., Barcsa S. s-au deplasat pe digul râului M. unde s-au întâlnit cu inculpatul P. C. si cu minorul V. A..
Cartela de telefon a fost restituită părții vătămate iar telefonul mobil a rămas asupra inculpatului P. C..
Inculpatul P. C. s-a deplasat pe . vândut telefonul mobil martorului Barcsa R., bunicul lui Barcsa Ș., cu suma de 70 lei.
În acest context, infracțiunea de tâlhărie există, a fost săvârșită de inculpatul minor P. C. împreună cu inculpatul H. C. M. și cu minorii V. A., Barcsa S. și M. G. A., și a fost comisă cu forma de vinovăție specifică, a intenției directe.
În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei și tratamentul sancționator al inculpatului minor, . noului Cod penal pe durata procedurilor în apel atrage următoarele observații:
a) Cauza de calificare a tâlhăriei prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. c C. pen. din 1969, nu mai constituie o circumstanță de calificare a faptei în noua reglementare a tâlhăriei. Totodată, cauza de calificare a acestei infracțiuni prevăzută de art. 211 alin. 21 lit. a C. pen. din 1969 constituie agravanta legală generală prevăzută de art. 77 alin. 1 lit. a C. pen. (fapta fiind comisă de cinci persoane împreună). În aceeași ordine de idei, activitatea efectuată de inculpat în data de 23 mai 2011 se circumscrie tâlhăriei simple prevăzute de art. 233 C. pen., pedeapsa pentru tâlhăria simplă fiind închisoarea de la 2 la 7 ani, inferioară față de limitele speciale ale închisorii de la 7 la 20 de ani prevăzute de art. 211 alin. 21 C. pen. din 1969.
De asemenea, în prezenta cauză, la data faptelor inculpatul P. C. era minor. Dispozițiile privind minoritatea cuprinse în noul Cod penal sunt mai favorabile decât cele conținute de Codul penal din 1969, deoarece pentru infracțiunile săvârșite de minori singurele sancțiuni aplicabile sunt măsurile educative, iar natura și regimul de executare al acestora se axează în principal pe reinserția socială a minorului.
În aceste circumstanțe, prin încheierea de ședință din 14 mai 2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a C. pen. din 1969, cu reținerea art. 99 și urm. C. pen. din 1969, în aceeași infracțiune, prev. de art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen. și reținerea art. 113 și urm. C. pen. și art. 5 C. pen.
b) În rejudecare, la alegerea naturii și determinarea duratei măsurii educative aplicabile inculpatului, am avut în vedere condițiile prevăzute de art. 114 alin. 2 lit. b C. pen. și am ținut seama de criteriile prescrise de art. 74 C. pen., precum și de principiul neagravării situației în propria cale de atac.
În acest sens, observăm mai întâi că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie (în sensul dat noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege de art. 187 C. pen.), este închisoare de maxim 7 ani. Apoi, remarcăm că infracțiunea săvârșite de inculpat prezintă o gravitate ridicată din cauza circumstanțelor de loc, de timp și de mijloace în care au fost comise, numărului participanților, împrejurărilor concrete ale săvârșirii actelor specifice tâlhăriei, astfel cum corect le-a surprins prima instanță, gravitatea urmărilor pricinuite. Avem în vedere și contribuția importantă a inculpatului la comiterea activității infracționale; conduita acestuia după săvârșirea infracțiunii, retardul mental constatat prin expertiza medico-legală psihiatrică întocmită în cauză, faptul că dezvoltarea morală a inculpatului a fost marcată pe de o parte de lipsa unui tratament de specialitate în vederea ameliorării stării sale psihice, aspect care a determinat și lipsa școlarizării, iar pe de altă parte, de absența mamei de acasă, datorită prestării unor activități în străinătate.
În considerarea acestor idei, vom aplica inculpatului măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni, măsură care răspunde principiului proporționalității și satisface în concret nevoile reinserției sociale, această instanță neidentificând nici un motiv pentru aplicarea unei măsuri educative de o natură și cu un conținut mai împovărător.
Date fiind natura infracțiunii săvârșite și persoana inculpatului, pentru atingerea obiectivului resocializării, pe durata măsurii educative,în temeiul art. 121 alin. 1 lit. a, c, d, e și f C. pen., vom impune inculpatului:
-să urmeze un curs de pregătire școlară, necesar atât pentru școlarizarea minorului, cât și pentru a-l îndepărta de la preocupările dăunătoare dezvoltării sale fizice și psihice;
-să nu se afle în baruri, cluburi și alte localuri în care se consumă băuturi alcoolice (medii improprii normalei dezvoltări a minorului și care pot favoriza săvârșirea unor noi infracțiunii);
-să nu se apropie și să nu comunice cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunii de tâlhărie și care au o influență nocivă asupra inculpatului. Este vorba de H. C. M. (fiul lui G. și R., născut în 22 iunie 1996, dom. în Reghin, ., .), V. A. (fiul lui S. și E., născut la 29 decembrie 1997, dom. în Reghin, ., jud. M.), Barcsa S. (fiul lui Ș. și O., născut la 1 septembrie 1997, dom. în Reghin, ., jud. M.) și cu M. G. A. (fiul lui G. și A., născut la 25 iulie 2000, dom. în Reghin, ., jud. M.);
-să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă T. M. la datele fixate de acest serviciu, întrucât măsura educativă aplicată constă în controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, acte care sunt efectuate tocmai sub coordonarea Serviciului de probațiune;
-să se supună unui control psihiatric, iar, în funcție de diagnosticul prescris, măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală stabilite de medici. Măsura este necesară dat fiind retardul mintal al inculpatului și pentru posibila ameliorare a acestuia.
Instituirea acestor obligații pe perioada supravegherii nu vine în contradicție cu principiul neagravării în propria cale de atac, deoarece acestea sunt fixate tocmai în scopul favorizării normalei dezvoltări a minorului și al ajutării acestuia să se reintegreze social.
Vom atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de prelungire sau de înlocuire a măsurii educative, prevăzute de art. 123 C. pen., și anume: nerespectarea cu rea-credință a condițiilor de executare a măsurii educative a supravegherii și săvârșirea unei noi infracțiuni pe durata supravegherii.
c) În temeiul art. 114 C. pen., minorului care a săvârșit o infracțiune i se pot aplica doar măsuri educative, nu și pedepse, iar potrivit art. 133 C. pen., măsurile educative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități. În lumina acestor dispoziții, minorului care a săvârșit o infracțiune nu i se pot impune pedepse accesorii și complementare. Astfel, în rejudecare, vom înlătura din hotărârea atacată dispozițiile privind aplicarea pedepsei accesorii și obligarea inculpatului la plata onorariilor avocaților desemnați din oficiu.
d) Exceptând dispozițiile exprese cuprinse în Legea nr. 255/2013, normele procesual penale sunt de imediată aplicate. În legea de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală nu există dispoziții tranzitorii referitoare la suportarea cheltuielilor judiciare.
Conform art. 274 alin. 1 C. pr. P.., „în caz de …, condamnare…., inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu…”. În aplicarea acestor prevederi, în rejudecare, vom înlătura din hotărârea apelată obligarea inculpatului la plata sumei de 300, reprezentând onorariul avocatului care i s-a desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale, inculpatul rămânând totuși obligat, potrivit art. 274 alin. 1 și 2 C. pr. P.., să suporte celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în prim grad, în cuantum de 350 lei, sumă care acoperă suportul tehnic și de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale și procedurale necesare cauzei.
4. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluția principală adusă apelului, conform art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căii de atac vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în apel, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
1. În conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. P.., admite apelul declarat de inculpatul P. C. împotriva sentinței penale nr. 320/5 decembrie 2014 pronunțate de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ și, în consecință:
2. Desființează parțial hotărârea atacată, rejudecând cauza în limitele de mai jos:
2.1.a) În temeiul art. 396 alin. 1 și 2 C. pr. P.., condamnă pe inculpatul P. C. (fiul lui Dezideriu și L., născut la data de 21 ianuarie 1997 în Reghin, jud. M., cetățean român, CNP_, studii -3 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, dom. în Reghin, ., jud. M., fără antecedente penale) la:
- Măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen. și reținerea art. 113 și urm. C. pen. și art. 5 C. pen.
b) Potrivit art. 121 alin. 1 lit. a, c, d, e și f C. pen., pe durata executării măsurii educative a supravegherii, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
- Să urmeze un curs de pregătire școlară;
- Să nu se afle în baruri, cluburi și alte localuri în care se consumă băuturi alcoolice;
- Să nu se apropie și să nu comunice cu H. C. M. (fiul lui G. și R., născut în 22 iunie 1996, dom. în Reghin, ., .), V. A. (fiul lui S. și E., născut la 29 decembrie 1997, dom. în Reghin, ., jud. M.), Barcsa S. (fiul lui Ș. și O., născut la 1 septembrie 1997, dom. în Reghin, ., jud. M.) și cu M. G. A. (fiul lui G. și A., născut la 25 iulie 2000, dom. în Reghin, ., jud. M.);
- Să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă T. M. la datele fixate de acest serviciu;
- Să se supună unui control psihiatric, iar, în funcție de diagnosticul prescris, măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală stabilite de medici.
Atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de prelungire sau de înlocuire a măsurii educative, prevăzute de art. 123 C. pen.
c) Înlătură din hotărârea atacată dispozițiile privind aplicarea pedepsei accesorii și obligarea inculpatului la plata onorariului avocatului desemnat din oficiu.
În baza art. 274 alin. 1 C. pr. P.., obligă pe inculpat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, în sumă de 350 lei.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul urmăririi penale, în sumă de 300 lei, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
2.2. Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate, vizând: modalitatea de soluționare a acțiunii penale și a acțiunilor civile exercitate împotriva inculpatului H. C. M.; obligarea acestui inculpat la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli.
3. Potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în apel, în sumă de 200 lei, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
4. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2014.
Președinte, Judecător,
dr.M. V. D. C. U.
Grefier,
G. C.
Red./thred.M.V./29.05.2014/3ex.
Jud. fond D. D.
← Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 198/2014. Curtea de... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 162/2014. Curtea de... → |
---|