Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 183/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 183/2014
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 183/CU
Ședința publică din 06 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier D. M.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror C. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu M.
Pe rol judecarea contestației formulată de P. DE PE L. ÎCCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu-M. împotriva încheierii penale pronunțate la data de 01.10.2014 și a celei formulate de inculpatul V. L. V.(fiul lui A. și Juliana, născut la data de 9 august 1984, domiciliat în Târgu M., .. 181, .) împotriva încheierii penale pronunțate la data de 29.09.2014 de Tribunalul M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul contestator V. L. V., personal, asistat de apărător ales, avocat C. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că suntem sesizați cu contestația formulată de P. de pe lângă ÎCCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu-M. împotriva încheierii penale pronunțate la data de 01.10.2014 și cu contestația formulată de inculpatul V. L. V.împotriva încheierii penale pronunțate la data de 29.09.2014 de Tribunalul M., contestații care au fost promovate în termen legal dar care nu sunt motivate.
Reprezentanta parchetului precizează că menține contestația formulată.
Apărătorul inculpatului precizează că menține contestația inculpatului V. L..
Instanța aduce la cunoștința inculpatului V. L. V. că dreptul la apărare îi este garantat pe toată durata procedurilor și că este asistat de apărătorul ales.
Reprezentanta parchetului precizează motivele contestației în sensul că aceasta vizează netemeinicia încheierii atacate, respectiv dispoziția judecătorului de a respinge solicitarea parchetului de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
Apărătorul inculpatului precizează că motivele contestației inculpatului rezidă din cererea pe care au formulat-o în fața instanței de fond, în sensul de a se constata încetată de drept măsura controlului judiciar, prin perspectiva dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, fiind depășit termenul de 60 de zile cu foarte mult timp. În situația în care contestația va fi soluționată în sensul celor solicitate de apărare și va fi constatată încetată de drept, în mod evident că va goli de conținut cealaltă cerere de înlocuire a măsurii controlului judiciar.
Instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că are posibilitatea de a face noi declarații în fața acestei instanțe, însă în același timp are dreptul să nu facă nici un fel de declarație, cu precizarea că ceea ce declară va putea fi folosit și împotriva sa.
Inculpatul V. L. V. precizează că dorește să dea declarație.
Potrivit dispozițiilor art. 238 cu raportare la art. 225 alin. 7, 8 Cod procedură penală, se procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată separat la dosar.
Reprezentanta parchetului solicită în probațiune, încuviințarea probei cu înscrisuri constând într-un proces-verbal din care rezultă intenția inculpatului de a încălca obligațiile ce i-au fost impuse, înscris pe care îl depune la dosar.
Apărătorul inculpatului se opune probei solicitate de parchet, pe care o consideră paradoxală, arătând că din lecturarea acestuia înscris rezultă că a fost întocmit de către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate la data de 5.10.2014 „aflându-se în continuarea cercetărilor în dosarul penal nr. 171/D/P/2012”. Cum se află ”în cercetări” – poliția, în timp ce dosarul se află în cursul cercetării judecătorești”. Referitor la data întocmirii procesului verbal – 5.10.2012, este evident că acesta a fost întocmit pro causa. Eșuează propunerea de arestare preventivă făcută de Ministerul Public, unde, judecătorul fondului nu s-a sesizat din oficiu, unde judecătorul, potrivit temeiurilor legale, putea să pună în discuție din oficiu necesitatea înlocuirii măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă a inculpatului V. L. V.. În mod evident, dacă nu au reușit, au întocmit acest proces verbal. O altă problemă referitoare la acest proces-verbal, este că polițistul – care din punctul său de vedere încă se află în continuarea cercetărilor, arată că a fost adus la cunoștința poliției, de către una dintre părțile vătămate din acest dosar, respectiv de către S. S. că inculpatul V. L. ar fi amenințat-o. dar ar trebui să se știe exact când inculpatul a amenințat-o pe S. S., dacă este adevărat sau nu este adevărat iar dacă este adevărat, atunci ar trebui să se atașeze o dovadă, un extras de pe o discuție telefonică care s-a purtat, dacă procesul verbal nu este susținut de nicio dovadă, în opinia apărării nu poate face nicio probă. Admite că între inculpatul V. L. V. și această parte vătămată S. S. ar fi existat cândva diferende, polițistul spune că au existat oarece acte de amenințare, poate că au existat dar dacă cumva aceste acte de amenințare au existat înainte de a fi arestat inculpatul V. L. și pe baza acestei probe de astăzi ar putea fi arestat din nou. Tot acest proces verbal făcut de poliție, în continuarea cercetărilor într-un dosar care este finalizat, este o probă care ar trebui să fie respinsă, iar după caz, apreciind-o profitabilă fondului cauzei, să fie înlăturată în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. 4 lit. b Cod procedură penală.
În probațiune, apărătorul inculpatului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, arătând că cei doi martori la care inculpatul a făcut referire în declarație, au formulat declarații olografe, întrucât doar vineri au aflat despre soluția dată cu privire la cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar și nu au mai avut posibilitatea de a autentifica aceste declarații ale sportivilor care chiar au auzit conversația.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea acestei probe, arătând că sunt niște declarații pe care probabil că persoanele aflate în relații de prietenie cu inculpatul le-au scris după dictare.
Instanța, deliberând, admite cererile în probațiune așa cum au fost formulate, respectiv proba cu înscrisuri, atât de către reprezentantul parchetului cât și de către apărătorul inculpatului și constată că au fost depuse la dosar cele trei înscrisuri, și anume proces-verbal din 5.10.2014 depus de reprezentantul parchetului și declarații olografe ale numiților F. Hunor și Erbsz Gil depuse de apărătorul inculpatului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța încheie faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului solicită instanței ca în temeiul dispozițiilor art. 4251 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, să admită contestația, să desființeze încheierea penală din 1 octombrie 2014 iar în rejudecare să dispună înlocuirea măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul V. L. V., cu măsura arestării preventive. Deși judecătorul fondului a reținut că rezultă din actele dosarului că inculpatul a încălcat una dintre măsurile ce i-au fost impuse cu ocazia luării măsurii controlului judiciar, respectiv aceea de a nu depăși raza teritorială a municipiului Târgu M., apreciază însă, nejustificat în opinia parchetului, că inculpatul nu a încălcat cu rea credință această obligație. Și în fața instanței de control judiciar inculpatul a încercat să susțină această ideea că nu ar fi încălcat cu rea credință obligația care i-a fost impusă, însă, având în vedere că inculpatul mergea în fiecare zi la organele de poliție având această obligație impusă în cadrul controlului judiciar, putea foarte bine să predea buletinul organelor de poliție, iar partea vătămată putea să meargă să îl ridice de la poliție. Prin urmare, apreciază că inculpatul cui rea credință a încălcat această obligație și solicită desființarea încheierii atacate iar în rejudecare să se admită solicitarea parchetului de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestului preventiv. Solicită instanței să aibă în vedere conținutul procesului-verbal depus la dosar.
Apărătorul inculpatului solicită instanței să respingă contestația formulată de Ministerul public în ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de inculpatul V. L.. Judecătorul fondului nu a reținut reaua credință, inculpatul V. V. nu tăgăduiește că a încălcat obligarea de a nu părăsi localitatea și că s-a dus la locația respectivă, tocmai datorită acestei solicitări imperative a celor două fete, verișoare ale părții vătămate care i-a fost iubită în trecut, cu privire la buletinul acesteia din urmă. Consideră că reaua credință trebuie înlăturată din această ipoteză, susținerea Ministerului Public că inculpatul V. L. V. ar fi putut să predea acest buletin, care probabil că a rămas printre actele sale, serviciului de supraveghere, în opinia apărării nimeni de la acest serviciu nu ar fi fost în măsură să primească asemenea acte, pentru că nu sunt în fișa postului, nu se află în atribuțiilor lor și poate i s-ar fi cerut să se adreseze procurorului, ceea ce nu ar fi fost imposibil de realizat. Inculpatul a dat însă dovadă de sinceritate în fața judecătorului unde nu a tăgăduit o asemenea chestiune. Opoziția pe care o manifestă Ministerul Public la cele două declarații olografe pe care apărarea le prezintă în menținerea punctului de vedere privind lipsa elementului relei credințe prevăzut în alineatul 7 al art. 215 Cod procedură penală, înlocuirea cu arestul preventiv nu se justifică din motivul necesității apelării la principiul egalității armelor în fața justiției, pentru că, atunci când serviciul de supraveghere informează pe judecătorul fondului că s-a întâmplat un scurt-circuit în programul de supraveghere în ceea ce-l privește pe inculpatul V. L. V. în sensul în care a ieșit din localitatea Târgu M. și a ajuns până în . fosta sa concubină. Dacă a fost sesizată instanța de judecată cu niște declarații care confirmă acest aspect, dar atunci, inculpatul, în momentul în care recunoaște această împrejurare în fața judecătorului fondului dar și în fața instanței de control judiciar, atunci, de ce să nu i se dea posibilitate inculpatului, ca în împrejurarea de recunoaștere, poziția că nu a fost de rea credință. Inculpatul se afla la sala de sport, i-a fost impus, i s-a spus că dacă nu aduce buletinul va depune plângere împotriva lui, astfel că este lesne de imaginat că o persoană care a fost în arest preventiv o perioadă de 3 luni de zile, va face tot posibilul să nu ajungă din nou în arest. Chiar dacă ceea ce a făcut a fost chiar inversul a ceea ce ar fi trebuit să facă nu există însă rea credință, cu atât mai mult cu cât judecătorul fondului arată că această persoană nici măcar calitatea de parte vătămată nu vrea să și-o aroge în acest proces, nici parte civilă. În această situație reîncarcerarea inculpatului V. L. V. nu se impune în această situație, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 238 alin. 2 Cod procedură penală impun ca pentru a putea fi luată măsura arestului preventiv în cursul judecății, existența temeiurilor noi, respectiv acele temeiuri noi la care face referire art. 204 Cod procedură penală, adică să facă o nouă infracțiune, să se sustragă urmăririi sau să vrea să fugă din țară. Deși puteau să tăgăduiască, au ales să recunoască ceea ce a făcut. Arestarea preventivă a inculpatului V. L. V. nici din perspectiva celorlalte probleme pe care le are acest inculpat, respectiv mama sa are probleme foarte serioase fiind bolnavă cu nervii la fel și fratele lui, practic inculpatul fiind cel care susține această familie material și moral. A ieșit din localitate ca să ducă un buletin, nu s-a dus să amenințe sau să bată sau să dea cu pumnii în porți.
Pe contestația inculpatului, apărătorul inculpatului arată că practica judiciară abia acum se creează și consideră că măsura controlului judiciar este o măsură care, sub aspectul termenelor de decădere și de încetare care se regăsesc la art. 241 alin. 1 lit. a Cod procedură penală este similară cu măsura arestării preventive. Făcând o paralelă între măsura controlului judiciar și fosta măsură a obligării de a nu părăsi localitatea, se observă că măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată în cursul urmăririi penale, dacă se făcea sesizarea prin rechizitoriu, ea trebuia reluată de judecător, chestiune care nu se regăsește în cazul controlului judiciar care se menține, la fel ca și arestul preventiv. Atunci, dacă procedura de trecere a unei cauze penale din faza urmăririi penale în faza judecății, prin filtrul unui rechizitoriu cu un inculpat sau cu mai mulți inculpați sub control judiciar și între cele două faze procesuale, instituția este de menținere a controlului judiciar, cu alte cuvinte măsura controlului judiciar nu se „rupe” între urmărire penală și judecată cum era înainte obligația de a nu părăsi localitatea, motiv pentru care apreciază că măsura controlului judiciar, este supus acelorași termene, respectiv 60 de zile pentru judecată și 30 de zile pentru camera preliminară, ca și arestul la domiciliu sau arestul preventiv. Această idee se desprinde din dispozițiile art. 362 alin. 1 Cod procedură penală care spune că „instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive” iar la alineatul 2 „în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208”. Spune în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, nu spune că arest preventiv sau arest la domiciliu sau control judiciar. Deci dacă există o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, din oficiu – un text imperativ – legalitatea și temeinicia măsurii preventive, potrivit art. 208. Problema este la felul în care se interpretează art. 208 Cod procedură penală, care face referire atât pe ansamblu la măsurile preventive, cât și la cele 60 de zile în cazul arestului preventiv sau a arestului la domiciliu. S-ar putea deduce, așa cum a reținut judecătorul fondului, că s-ar aplica numai la măsurile preventive cu arestare. Opinează că, atunci când legiuitorul, în art. 362 privind măsurile preventive în cursul judecății, a făcut trimitere la art. 208, dacă ar fi vrut să zică doar art. 208 alin. 1,2,și 3, cu ce atitudine ar fi făcut-o? Atunci nu s-ar fi aplicat integral art. 208 Cod procedură penală, unde, la alineatul 3 spune că „dispozițiile art. 207 alin. 3-5 se aplică în mod corespunzător, deci se referă exact la alineatele 3,4 și 5. Atunci, dacă 362 Cod procedură penală spune că aplică art. 208 integral, consideră că măsura controlului judiciar se supune acelorași termene de decădere, așa cum afirma și profesorul de drept procesual penal M. G. în materia libertăților fundamentale ale omului, orice fel de termen prevăzut de lege cu titlu imperativ, este un termen de decădere și nu unul de recomandare. Apreciază că dacă se face trimitere la art. 208 Cod procedură penală integral, atunci trebuie să se aprecieze că termenul este de 60 de zile pentru judecată și să se constate că judecata a început la 19 mai 2014, când contestația împotriva soluției de cameră preliminară a fost respinsă în mod definitiv, judecata începând de la acel moment. În opinia apărării, încă din camera preliminară când procedura verificării era prevăzută cu 30 de zile, cu atât mai mult măsura preventivă era încetată de drept față de toți inculpații. Solicită să se observe acest ritm de fluență a controlului judiciar care se menține între urmărirea penală și judecată, încetând întocmai ca și arestul preventiv. Consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. a Cod procedură penală privind încetarea de drept a măsurilor preventive, coroborate temeiurile la care a făcut anterior referire și, pe cale de consecință iar cererea de înlocuire formulată de parchet este rămasă fără obiect.
Reprezentanta parchetului, solicită instanței să respingă contestația formulată de inculpatul V. L. V., ca neîntemeiată, așa cum a reținut și judecătorul fondului, verificarea temeiniciei măsurii preventive, periodic, este prevăzută expres doar în cazul arestării preventive și pentru arestul la domiciliu și această verificare nu se referă și la măsura controlului judiciar. Dacă legiuitorul ar fi vrut să includă și această măsură la verificarea periodică, ar fi folosit sintagma ” măsurii preventive” și nu „măsurii arestării preventive și arestului la domiciliu”. Față de aceste aspecte contestația inculpatului este neîntemeiată.
Inculpatul V. L. V., având ultimul cuvânt, solicită respingerea cererii procurorului și arată că de când a ieșit din arest nici măcar nu a văzut-o pe S. S.. El lucrează la sală de 2 luni, a lucrat și la discotecă dar aceasta s-a închis. El este și instructor sportiv. Își întreține familia și nici nu a avut timp și nici nu era în interesul său să facă așa ceva. Nu a văzut-o și nu a amenințat-o pe S. S..
C.,
Prin cererile înregistrate la această instanță la data de 03.10.2014 sub nr._, P. DE PE L. ÎCCJ – DIICOT – SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU-M. a formulat contestație împotriva încheierii penale din 01.10.2014, iar inculpatul V. L. V. a formulat contestație împotriva încheierii penale din 29.09.2014, ambele pronunțate de Tribunalul M..
Contestațiile nu au fost motivate în scris, însă în fața instanței s-a invocat netemeinicia fiecărei hotărâri atacate și s-a solicitat de către parchet admiterea cererii de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv, iar de către inculpat s-a solicitat constatarea încetării de drept a măsurii controlului judiciar.
S-a asigurat asistența juridică prin apărător ales.
S-au depus înscrisuri în probațiune.
Inculpatul a dat o declarație.
Analizând fiecare contestație formulată, prin prisma materialului aflat la dosarul Tribunalului M., a motivelor invocate, a concluziilor apărătorului contestatorului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele investirii, se rețin următoarele:
Prin încheierea penală din 29.09.2014 pronunțată de Tribunalul M., cu privire la inculpatul-contestator, în temeiul art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 2, 3 și art. 207 alin. 3-5 C. pr. pen, s-a constatat temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpat, menținându-se această măsură, așa cum a fost ea modificată prin încheierile din 07.03.2014 și 26.03.2014.
A fost respinsă cererea privind revocarea acestei măsuri preventive.
Apoi, prin încheierea din 01.10.2014, în baza art. 215 alin. 7 C. pr. pen, a fost respinsă solicitarea DIICOT –Serviciul Teritorial Târgu-M. de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de inculpatul contestator.
În motivarea primei dispoziții, se arată că temeiurile inițiale ale luării controlului judiciar, respectiv cele prev. de art. 202, art. 211 și art. 215 C. pr. pen există și în prezent, iar buna administrare pe mai departe a procesului penal impune menținerea inculpatului sub o atentă și strictă supraveghere.
În motivarea celei de a doua încheieri, Tribunalul constată că nu sunt îndeplinite seturile de obligații cerute de artz. 215 alin. 7 C. pr. pen privind înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
Dispozițiile tribunalului de menținere a măsurii controlului judiciar, precum și reținerea temeiurilor prevăzute de art. 202, art. 211 și art. 215 C. pr. pen, ca și de respingere a propuinerii de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestării preventive sunt juste și au fost emise cu respectarea strictă a legalității, astfel încât, în lipsa vreunui alt motiv de anulare a încheierii atacate, pe care să-l reținem din oficiu, contestația promovată este nefondată, atrăgând respingerea acesteia în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C. pr. pen.
Asupra susținerilor inculpatului legate de pretinsa încetare de drept a măsurii controlului judiciar, pe considerentul că această măsură nu a fost verificată și menținută înăuntru termenului de 30 de zile în faza de cameră preliminară, respectiv de 60 de zile în cursul judecății, constatăm că aceste apărări sunt nefondate.
Este adevărat că disp. art. 362 alin. 2 C. pr. pen privind verificarea măsurilor preventive în cursul judecății fac trimitere la disp. art. 208 C. pr. pen, însă acest articol prevede în mod expres la alin. 3 termenul de 60 de zile pentru verificarea a două măsuri preventive, respectiv arestul la domiciliu și arestul preventiv, nu și pentru măsura controlului judiciar.
Aceeași este situația și în privința verificării măsurilor preventive în cursul camerei preliminare, unde, potrivit disp. art. 207 alin. 6 C. pr. pen, termenul de 30 de zile este stabilit doar pentru verificarea a două măsuri preventive, respectiv arestul la domiciliu și arestul preventiv, nu și pentru măsura controlului judiciar.
Ca atare, susținerile apărătorului inculpatului-contestator cu privire la nerespectarea acestor termene, nu poate constitui motiv de încetare de drept a măsurii preventive a controlului judiciar în baza art. 241 alin. 1 lit. a C. pr. pen.
În acord cu judecătorul fondului, constatăm că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea măsurii controlului judiciar, astfel încât și solicitarea de revocare a acestei măsuri este una nefondată.
Reanalizând solicitarea parchetului de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, reținem că încălcarea unei obligații de către inculpat, respectiv aceea de a nu depăși raza teritorială a municipiului Tg-M. fără încuviințarea organului judiciar desemnat, este dovedită fără nici o urmă de îndoială. În acest sens stau declarațiile martorilor menționați mai sus și relatările inculpatului făcute în fața instanței la termenul din data de 26 septembrie 2014.
În schimb, referitor la ultima dintre condiții, respectiv încălcarea obligației cu rea-credință, nu se poate susține că este atât de evidentă.
Motivația oferită de inculpat cu privire la deplasarea sa în localitatea Cornești, distanța dintre Tg-M. și acea localitate, timpul deplasării, durata acesteia, poziția procesuală a numitei F. O. (care la primul termen de judecată a arătat că renunță și la calitatea de persoană vătămată și nu are nici o pretenție), conduita inculpatului de la data deplasării până în prezent, vin să arunce o undă serioasă de îndoială asupra relei - credințe a inculpatului.
Nu trebuie omis nici scopul final al măsurilor preventive, respectiv acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, și nici oportunitatea luării unei măsuri preventive mai severe cum este aceea a arestării preventive.
Din aceste puncte de vedere, nu se remarcă nici o diferență dintre starea actuală a inculpatului și o eventuale plasare a acestuia în arest preventiv, procesul penal putându-se desfășura în continuare fără nici un impediment chiar și cu inculpatul V. L. V. aflat sub control judiciar.
În fine, se apreciază că însăși desfășurarea prezentei proceduri reprezintă pentru inculpat un serios și suficient semnal că nu poate fi indiferent la modul în care trebuie să respecte obligațiile stabilite în sarcina sa, iar o eventuală recidivare va avea o cu totul altă greutate.
Înscrisurile depuse de inculpat, intitulate „declarație” olografă, nu prezintă relevanță câtă vreme inculpatul a recunoscut în declarația dată în calea contestației că a părăsit limita teritorială a municipiului Târgu-M., declarație care se coroborează cu probele reținute de judecătorul fondului.
Totodată, nici înscrisul depus de procuror, intitulat „Proces-verbal” nu vine să schimbe situația de fapt reținută de judecătorul de primă instanță și nici să dovedească pretinsa rea credință cu care ar fi acționat inculpatul, deoarece din conținutul acestui înscris, nu rezultă cer sunt obligațiile stabilite în sarcina inculpatului ce ar fi fost încălcate și care să fie de natură a impune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
Pentru aceste considerente, cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive apare ca fiind nefondată, nefiind îndeplinite cerințele art. 217 alin. 7 C. pr. pen, în sensul că o asemenea măsură preventivă, la acest moment procesual, nu este necesară pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 C. pr. pen, controlul judiciar fiind o măsură suficientă și proporțională care să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Față de cele reținute, urmează ca, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 206 alin. 3-5 C. pr. pen și art. 362 alin. 2 rap. art. 208 alin. 2, art. 215 alin. 7 și art. 241 alin. 1 lit. a C. pr. pen, să respingem ca nefondate contestația formulată de P. DE PE L. ÎCCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu-M. împotriva încheierii penale pronunțate la data de 01.10.2014 și pe cea formulată de inculpatul V. L. V. împotriva încheierii penale pronunțate la data de 29.09.2014 de Tribunalul M..
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 teza finală C. pr. pen, vom menține hotărârile atacate.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, vom obliga inculpatul să suporte cheltuielile judiciare parțiale avansate de stat în judecarea contestației, în cuantum de 50 lei.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 206 alin. 3-5 C. pr. pen și art. 362 alin. 2 rap. art. 208 alin. 2, art. 215 alin. 7 și art. 241 alin. 1 lit. a C. pr. pen, respinge ca nefondate contestația formulată de P. DE PE L. ÎCCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu-M. împotriva încheierii penale pronunțate la data de 01.10.2014 și pe cea formulată de inculpatul V. L. V.(fiul lui A. și Juliana, născut la data de 9 august 1984, domiciliat în Târgu M., .. 181, .) împotriva încheierii penale pronunțate la data de 29.09.2014 de Tribunalul M..
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 teza finală C. pr. pen, menține hotărârile atacate.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, obligă inculpatul să suporte cheltuielile judiciare parțiale avansate de stat în judecarea contestației, în cuantum de 50 lei.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.10.2014.
Președinte, Grefier,
A. O. D. M.
Red. Tehnored. A.O. 7 octombrie 2014
Imprimat D.M. 8.10.2014 – 4 ex.
Judecător fond V. O.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 583/2013. Curtea de... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 180/2014.... → |
|---|
