Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1294/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1294/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1294/A
Ședința publică din 10 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de partea civilă Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara și P. de pe lângă Judecătoria M. Nouă împotriva sentinței penale nr. 97 din 15.09.2015 pronunțată de Judecătoria M. Nouă, privind pe inculpata O. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpata O. L. lipsă, se prezintă avocat ales M. L., nereprezentate partea civilă apelantă Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara – AJFP C.-S. și partea responsabilă civiliemnte . SRL M. Nouă.
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care procurorul solicită amânarea cauzei pentru a depune motivele cu privire la poziția cu privire la apelul formulat.
Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare formulată de procuror,apelantul având posibilitatea de a-și prezenta poziția procesuală până la acest termen de judecată și nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.
Procurorul solicită respingerea apelului ca nefondat, precum și respingerea apelului formulat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, întrucât în speță s-a pronunțat o hotărâre de achitare față de inculpată.
Apărătorul ales al inculpatei, avocat M. L., solicită în principal respingerea apelului formulat de partea civilă Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara ca tardiv formulat, iar în subsidiar, respingerea ambelor apeluri ca nefondate, întrucât în mod just prima instanță a constatat că fapta e dezincriminată prin Decizia Curții Constituționale și a achitat inculpata, lăsând nesoluționată latura civilă. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă nr. 79/P/2012 din 22.10.2013, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei O. L. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 6 din Legea 241/2005 C.p.
În expozitivul rechizitoriului a fost reținută următoarea situație de fapt:
La data de 18.01.2012 organele de poliție s-au sesizat din oficiu asupra faptului că învinuita în calitate de reprezentant legal al . SRL M. Noua a reținut și nu a virat cu intenție sumele de bani cu reținere la sursă la bugetul general consolidat de stat, cu toate că în perioada respectivă societatea a desfășurat activități comerciale încasând diverse sume de bani care dupa . societății au fost retrase de către învinuită și virate în conturile personale nr.RO27RZBR_7795 și RO85BTRL_48XX pe numele O. L..
In urma inspecției fiscale efectuate de către organele de control fiscal din cadrul DGFP C. S. s-a stabilit că învinuita a prejudiciat bugetul general consolidat cu suma totală de 31.594 lei sumă cu care DGFP C. S. se constituie parte civilă – adresa nr.9319/30.07.2012.
S-a arătat că fiind audiată, inculpata a încercat prin atitudinea sa să minimalizeze gradul de vinovăție, invocând greutățile întâmpinate în desfășurara activităților comerciale, iar după formularea declarațiilor date în fața organului de cercetare penală învinuita nu a mai putut fi audiată părăsind țara, împrejurare în care nu i s-a mai prezentat materialul de urmărire penală.
Prin sentința penală nr. 97 din 15.09.2015 pronunțată de Judecătoria M. Nouă în dosarul nr._, în baza art.16 al.1 lit. b) teza I CPP a fost achitată inculpata O. L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.6 din L.241/2005.
În baza art.275 al.3 CPP s-a dispus achitarea onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei din fondul special al Ministerului Justiției.
În baza art.276 al.6 CPP s-a dispus restituirea avansului de onorariu de expert în cuantum de 1.200 lei către inculpata O. L..
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria M. Nouă a reținut că în fapt, în data de 09.04.2012 s-a efectuat la sediul Societății L.D.T. L. TRANS S.R.L. un control de către comisarii din cadrul Gărzii Financiare – Secția Jud. C.-S., în urma acestui control rezultând că inculpata O. L., în calitate de administrator al societății de mai sus, nu a achitat la Bugetul de Stat obligațiile fiscale privind taxele și impozitele cu reținere la sursă pentru perioada septembrie 2008 – iunie 2011, prejudiciul creat un prejudiciu prin neachitarea acestor obligații fiscale ridicându-se la suma de 63.637 lei.
De asemenea, s-a reținut că comisarii au constatat faptul că inculpata O. L. a solicitat societăților cu Societatea L.D.T. L. TRANS S.R.L. avea relații comerciale să vireze sume de bani în contul său personal și nu cel al societății, cu scopul de a evita plata la Bugetul de Stat a sumelor enunțate anterior, toate aceste aspecte fiind consemnate în procesul-verbal nr._ din 10.04.2012 de la fila 47 din dosarul de urmărire penală.
S-a mai reținut de către prima instanță că inculpata O. L. fiind audiată în cadrul urmării penale, a recunoscut săvârșirea faptei, invocând anumite motive pentru neachitarea obligațiilor fiscale, iar în faza de judecată inculpata inițial a solicitat judecarea în procedură simplificată în temeiul art.320 ind.1 din Codul de Procedură Penală din 1968, cerere care a fost admisă de instanță, însă ulterior inculpata și-a schimbat poziția procesuală și nu a mai recunoscut cuantumul prejudiciului, motiv pentru care judecată a continuat în vederea efectuării unei expertize de specialitate pentru stabilirea întinderii prejudiciului.
S-a constatat de către prima instanță că Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. s-a constituit parte civilă cu suma de 31.594 lei în faza de urmărire penală, iar în faza de judecată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, noua entitate juridică apărută în urma reorganizării întregului aparat al Ministerului de Finanțe, s-a constituit parte civilă pentru suma de 144.731 lei.
În drept, prima instanță a reținut că fapta inculpatei de a nu vărsa la Bugetul de Stat sumele reținute cu titlu de taxe și impozite a fost prevăzută de art.6 din L.241/2005.
S-a constatat de către prima instanță că prin Decizia nr.363 pronunțată de Curtea Constituțională a României în 07.05.2015 și publicată în Monitorul Oficial al României nr.495 din 06.06.2015 acest text de lege a fost declarat neconstituțional.
De asemenea, s-a reținut că potrivit art.147 al.1 din Constituția României „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare … constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile constituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”. Aceleași prevederi se regăsesc și în art.31 al.3 din L.47/1992 privind organizarea și funcționare Curții Constituționale.
Prima instanță a reținut că această decizie a Curții Constituționale a României echivalează cu o dezincriminare a faptei prevăzută de art.6 din L.241/2005 deoarece prin încetarea efectelor acestei norme, fapta nu poate fi încadrare într-o altă prevedere legală.
Cu privire la reprezentantul Ministerului Public, s-a reținut că acesta a pus concluzii de încetare a procesului penal raportat la infracțiunea prevăzută de art.6 din L.241/2005, conform art.16 lit. h) CPP, prima instanță constatând că dezincriminarea nu reprezintă o cauză de nepedepsire.
Cu privire la cauza de nepedepsire, prima instanță a reținut că aceasta presupune săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, dar o circumstanță anume prevăzută de lege ferește persoana respectivă de aplicarea unei pedepse penale. Cu titlu de exemplu, desistarea înaintea producerii rezultatului sau tăinuirea săvârșită de un membru al familiei sunt cauze de nepedepsire. S-a constatat că în cazul dezincriminării, fapta săvârșită nu mai este considerată una penală, deoarece nu mai este prevăzută de legea penală, situație în care nu se poate dispune încetarea procesului penal.
Deoarece fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpata O. L. nu mai este prevăzută de legea penală, prima instanță a dispus achitarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.6 din L.241/2005 în baza art.16 lit. b) teza întâi CPP, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat, prima instanță a dispus ca această să rămână în sarcina statului, în baza art.398 și art.275 al.3 CPP, iar referitor la cheltuielile suportate de inculpată, compuse din avansul pentru onorariul de expert, în cuantum de 1.500 lei, achitat conform chitanței nr._/1 de la fila 90 din dosar, în valoare de 1.000 de lei, și nr._/1 de la fila 135 din dosar, în valoare de 500 de lei, s-a reținut că apărătoarea inculpatei a solicitat instanței să dispună restituirea acestuia.
Totodată, la termenul din 01.09.2015 instanța de fond a revenit asupra probei cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, considerând că nu se mai impune administrarea acestei probe, de vreme ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia de declarare neconstituțională a temeiului de drept pentru incriminarea faptei.
Deși s-a reținut că inculpata prin apărătorul din oficiu a considerat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.276 al.5 CPP, respectiv „în caz de achitare, persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului și, după caz, părții responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceștia, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă”, prima instanță a reținut că în speță sunt de fapt aplicabile prevederile art.276 al.6 CPP.
Nu s-a putut reține culpa părții vătămate pentru cheltuielile efectuate de inculpată în cadrul judecății deoarece s-a constatat că această probă a fost încuviințată de instanța la insistențele apărătorului din oficiu al inculpatei.
S-a reținut că responsabilitatea dovedirii prejudiciului revine acuzării, iar în cazul în care înscrisurile Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. depuse de parchet în susținerea dovedirii acestui element constitutiv al infracțiunii nu sunt concludente, s-a apreciat de către prima instanță că acest lucru nu poate decât să profite inculpatei conform principiului in dubio pro reo.
Întrucât s-a reținut că legea penală nu reglementează situația cheltuielilor judiciare efectuate de inculpat în cazul achitării fără a se reține culpa părții civile, prima instanță s-a îndreptat spre prevederile O.G. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.
De vreme ce instanța de judecată are dreptul de a numi expert, de a stabili onorariul provizoriu și cel definitiv, de a înlocui și de a dispune restituirea sumelor în cazul neîndeplinirii obligaților din culpa expertului, prima instanță a apreciat că poate să dispună și restituirea către inculpată a avansului de onorariu pe motiv de revenire asupra administrării probei cu expertiza.
Mai mult, s-a arătat că revenirea asupra acestei probe s-a efectuat anterior întocmirii raportului de expertiză, totuși, doamna expert a analizat situația dosarului, dovadă în acest sens fiind adresele către instanță prin care și-a exprimat poziția referitoare la obiective și la actele necesare pentru întocmirea raportului de expertiză, cât și cererea de eliberare a unor copii din dosar. Instanța de fond a considerat că expertul nu poate fi privat de onorariu pentru aceste verificări prealabile pe care le-a făcut în vederea întocmirii raportului de expertiză, motiv pentru care a dispus restituirea avansului de onorariu în limita sumei de 1.200 de lei.
Împotriva sentinței penale nr. 97/15.09.2015 pronunțată de Judecătoria M. Nouă în dosarul nr._ au declarat apeluri, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria M. Nouă și partea civilă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara.
Prin apelul declarat de partea civilă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, s-a solicitat desființare hotărârii și obligarea inculpatei la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat în cuantum de 144.731 lei, precum și la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente acestuia, de la data scadenței și până la data executării integrale; fără a se indica motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii.
În ceea ce privește apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria M. Nouă se constată că nu au fost depuse motive de apel, iar în data de 03.11.2015, prin adresa nr. 940/III/2/2015 s-a comunicat faptul că în conformitate cu prevederile art. 415 C.p.p. înțelege să retragă calea de atac. Analizând cele două cereri, atât declarația de apel, cât și cea de retragere a apelului, Curtea constată că ambele aparțin prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă. În aceste condiții, se reține că nu sunt îndeplinite exigențele art. 415 alin. 3 C.p.p. – „apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior”, ceea ce presupunea ca actul de retragere a căii de atac să emane de la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. –S.. Astfel fiind, constatând că declarația de retragere a apelului nu provine de la persoana abilitată, urmează ca instanța să analizeze pe fond calea de atac a Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă.
Analizând apelurile declarate în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă nr. 79/P/2012 din 22.10.2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei O. L. pentru săvârșirea infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005 C.p.
Prin decizia nr. 363/07.05.2015 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 06.07.2015, s-a constatat că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat că: aceste prevederi „nu respectă cerința de accesibilitate a legii, întrucât dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noțiunea de "impozite sau contribuții cu reținere la sursă", nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă, în care s-ar afla și impozitul pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Singura mențiune cu privire la acesta este cuprinsă într-un act administrativ dat în aplicarea unor acte normative de reglementare primară, fără a exista o legătură cu obiectul de reglementare al Legii nr. 241/2005, lege penală în sensul art. 173 din Codul penal. În acest context, Curtea reține că, potrivit tezei întâi din art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege - din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei (paragraful 145), reiterând jurisprudența sa anterioară, arată că art. 7 din Convenție prevede, printre altele, principiul că numai legea poate defini o crimă și prescrie o pedeapsă (nullum crimen, nulla poena sine lege) și, de asemenea, stabilește principiul că legea penală nu trebuie să fie interpretată extensiv în detrimentul acuzatului. Rezultă că infracțiunile și pedepsele relevante trebuie să fie clar definite de lege, cerință care este îndeplinită numai în cazul în care individul își poate da seama din conținutul dispoziției legale care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală.”
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În același sens, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Totodată, se constată că alin. (3) al articolului sus menționat redă, întocmai, prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României.
În aceste condiții, câtă vreme textul de incriminare a fost declarat neconstituțional, soluția de achitare pronunțată de Judecătoria M. Nouă în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p. este temeinică și legală.
În ceea ce privește latura civilă, în speță sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. 5 C.pr.pen potrivit cărora „în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j), precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă”, astfel că apelul declarat de partea civilă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara este neîntemeiat. Astfel, instanța penală nu se mai poate pronunța asupra pretențiilor civile formulate în cauză dat fiind modul de soluționare al laturii penale.
Prin urmare, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. instanța va respinge ca nefondate apelurile declarate de, P. de pe lângă Judecătoria M. Nouă și partea civilă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței penale nr. 97/15.09.2015 pronunțată de Judecătoria M. Nouă în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va fi obligată partea civilă apelantă la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar în temeiul art. 275 al. 3 C.pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 al. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de partea civilă Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara și P. de pe lângă Judecătoria M. Nouă împotriva sentinței penale nr. 97 din 15.09.2015 pronunțată de Judecătoria M. Nouă.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă partea civilă apelantă la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar în temeiul art. 275 al. 3 C.pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N.
Grefier,
C. U.
Rred.-L.B.-16.12.2015
Tehnored- .C.U.- 16.12.2015
Prima inst.: C. C. – Judecătoria M. Nouă
| ← Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1285/2015. Curtea... → |
|---|
