Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 474/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-05-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.474/A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05 mai 2015

Completul de divergență este constituit din:

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR: C. C.

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C. P.

D.-S. TERITORIAL TIMIȘOARA a fost reprezentat de procuror S. A..

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de D.-S. Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 285/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ și a apelului declarat de D.-S. Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 508/18.07.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.04.2015, potrivit căreia pronunțarea a fost amânată pentru termenul de astăzi, 05.05.2015, când,

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T.- S. Teritorial Timișoara nr.92/D/P/2013, înregistrat la Tribunalul T. sub nr._ la data de 30.09.2013, așa cum a fost precizat, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților D. P. M. A., D. I. C. și S. I., fost U., pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art.8 din Leg.39/2003, și trafic de persoane, prev. de art. 12 al.1,2 lit.a din Leg.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 C.p.

În fapt, s-a reținut că inculpatul S. I. a pus bazele unui grup infracțional, iar inculpații D. P. M. A. și D. I. C. au aderat la acesta, grup ce era specializat în racolarea unor persoane pe care, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă bine plătite în domeniul construcțiilor, le-au transportat in Germania, unde, prin acte de inducere în eroare, precum și prin acte de violentă, amenințare și abuz de autoritate le-au exploatat prin munci ilegale.

În concret, s-a reținut că inculpatul S. I. era liderul, el fiind cel care se ocupa de contractarea lucrărilor de la cetățenii germani și de încasarea contravalorii lucrărilor prestate, bani pe care și-i însușea fără să plătească muncitorilor salariile promise. S-a arătat că acest inculpat a racolat un număr de 16 părți vătămate din România, pe care, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă bine plătite în Germania, cu contract de muncă, a transportului, cazării și mesei, le-a transportat în Germania, le-a cazat la rulote, precum și la un imobil al său, iar apoi le-a exploatat prin muncă, în folosul său financiar.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D. P. M. A., s-a reținut că acesta exercita acte de violență și amenințare asupra părților vătămate care se opuneau condițiilor de muncă, solicitau salariile sau fugeau de la locurile de muncă pentru a le intimida, pentru a genera temere în rândul lor și a le anihila orice reacție de ripostă la condițiile inumane de muncă și salarizare, participând astfel la exploatarea părților vătămate.

În ceea ce o privește pe inculpata D. I. C., s-a reținut că aceasta era concubina inculpatului S. I. și avea rolul de preluare a părților vătămate de la autocare și cazare în rulote special amenajate pe un teren de camping, de repartizare a lucrărilor ce urmau a fi executate în fiecare zi de muncă, de plată către transportator a cheltuielilor ocazionate de transportul victimelor din țară către Germania, precum și de inducere în eroare a părților vătămate cu privire la încheierea de contracte de muncă.

Prin încheierea din data de 10.01.2014, având în vedere necesitatea judecării de urgență și cu precădere a cauzei în ceea ce îl privește pe inculpatul D. P. M. A. raportat la starea de arest preventiv a acestuia, precum și neîndeplinirea repetată a procedurii de citare cu inculpatul S. I., instanța a dispus, în baza art.38 C.p.p., disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe inculpatul S. I. și continuarea judecății separat față de acesta, fiind format un alt dosar, dosarul nr._ .

Prin sentința penală nr. 285/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._,

În baza art.386 C.p.p., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de procuror, din infracțiunea prev. de art. 8 din Lg. 39/2003 rap. la art.323 C.p., reținută în sarcina ambilor inculpați, în infracțiunea prev. de art. 367 alin.1 C.p..

În baza art.386 C.p.p., s-a schimbat încadrarea juridică din infr. prev. de art. 12 alin.1,2, lit.a din Lg.678/2001, cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. din 1968, în infr. prev. de art. 210 alin.1 lit.a,b C.p., cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. din 1968 și art.5 C.p.

În baza art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.b teza I C.p.p., a achitat inculpatul D. P. M. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 8 din Lg. 39/2003 rap. la art.323 C.p.

În baza art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.c C.p.p., a achitat inculpatul D. P. M. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 210 alin.1 lit.a,b C.p., cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. din 1968 și art.5 C.p.

În baza art. 399 C.p.p. rap. la art. 241 C.p.p., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul D. P. M. A. prin încheierea din data de 21.02.2014.

A constatat că inculpatul D. P. M. A. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 09.07._14.

În baza art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.b teza I C.p.p., a achitat inculpata D. I. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 8 din Lg. 39/2003 rap. la art.323 C.p.

În baza art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.c C.p.p., a achitat inculpata D. I. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 210 alin.1 lit.a,b C.p., cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. și art.5 C.p.

A constatat că inculpata D. I. C. a fost reținută în data de 09.07.2013.

În baza art. 25 C.p.p. raportat la art.397 C.p.p.,a luat act că numiții S. M., C. N., P. D., C. V. G., P. D., I. N., A. P. C., A. N., N. A. N., M. L., D. M., P. B., A. C., nu au formulat pretenții civile raportat la cei doi inculpați.

În baza art. 19, 25 C.p.p. raportat la art.397 C.p.p. și cu aplicarea art.1349, 1357 C.civ., s-au respins pretențiile civile formulate de L. D., P. T. și R. Johhan H., raportat la cei doi inculpați, ca nefondate.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

În faza cercetării judecătorești instanța a readministrat, în condiții de oralitate și contradictorialitate, probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv a audiat inculpatul D. P. M. A., persoanele indicate în rechizitoriu drept părți vătămate: S. M., L. D., C. N., P. D., C. V. G., P. D., I. N., P. B., A. P., A. N., N. A., M. L., D. M., A. C., precum și martorii J. S., D. S., S. A. C., și a administrat probe cu înscrisuri. În ceea ce îi privește pe P. T. și R. J. H., nu s-a putut proceda la audierea acestora de către instanța de judecată întrucât din procesele-verbale întocmite de organele de poliție cu ocazia executării mandatelor de aducere emise pe numele acestora a rezultat că sunt plecați în străinătate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 al.1,2 lit.a din Leg.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. din 1969, și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art.8 din Leg.39/2003.

Raportat la modificările legislative intervenite pe parcursul judecății prezentei cauze, respectiv . data de 01.02.2014 a Noului Cod Penal, adoptat prin Lg. 286/2009, instanța apreciază că primul aspect care se impune a fi stabilit, înainte de a se proceda la orice analiză cu privire la existența faptelor imputate și a vinovăției inculpaților, îl reprezintă identificarea legii penale mai favorabile aplicabile inculpaților raportat la faptele reținute în sarcina acestora.

Astfel, în primul rând, trebuie observat că în ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane în varianta reținută în sarcina inculpaților, textul legal în vigoare la data sesizării instanței - art. 12 al.1,2 lit.a din Leg.678/2001 – reglementa această infracțiune ca fiind ˝recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane˝, fapta fiind mai gravă ˝dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună˝ și fiind pedepsită cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În ceea ce privește noțiunea de ˝exploatare a unei persoane˝, aceasta era definită de art. 2 pct.2 din Lg. 678/2001 ca fiind ˝ a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituției, cerșetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; d) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispozițiilor legale; e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Odată cu . Noului Cod penal, respectiva infracțiune se regăsește în disp. art.210 al.1 lit.a C.p., conform căruia constituie infracțiunea de trafic de persoane și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi ˝recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea ori primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate˝. În ceea ce privește forma agravată prev. de alin.2 lit.a ˝săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună˝ - aceasta nu a mai fost preluată de noul Cod Penal, fiind practic dezincriminată.

Totodată, și în ceea ce privește noțiunea de ˝exploatare a unei persoane˝ se observă că au intervenit modificări, în prezent conform art.182 C.p. prin ˝exploatarea unei persoane˝ înțelegându-se ˝a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituției, manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerșetoriei; e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.˝, nemaifiind inclusă deci în noțiunea de exploatare ˝ supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate˝.

Or, prin raportare atât la conținutul constitutiv – relevante fiind aici modul de definire al acțiunii scop (˝exploatarea unei persoane˝) și nepreluarea formei agravate a săvârșirii faptei ˝de două sau mai multe persoane˝, cât și la limitele de pedeapsă prevăzute pentru respectivele infracțiuni, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă o reprezintă în mod evident noul cod penal – respectiv disp.art.210 al.1 lit.a C.p., astfel că a procedat la schimbarea încadrării juridice în acest sens.

În ceea ce privește infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 8 din Lg. 39/2003 rap. la art.323 C.p. din 1969, instanța apreciază că în privința acesteia a intervenit dezincriminarea întrucât la data de 01.02.2014 atât articolul 8 din Legea nr.39/2003, cât și art. 323 C.p. din 1969 au fost abrogate.

Referitor la solicitarea reprezentantei Parchetului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de grup infracțional organizat, prev. de art. 367 din Noul C.p., instanța a apreciat că se impune respingerea acesteia ca nefondată întrucât, din analiza celor două reglementări reiese că art.367 din Codul penal reia incriminarea art.7 din Legea 39/2003, iar nu cea prev. de art. 8 din Lg. 39/2003, în privința acesteia operând dezincriminarea.

Procedând în continuare la analiza materialului probatoriu administrat în cauză pentru a stabili dacă faptele imputate inculpaților există, sunt infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpați cu forma de vinovăție cerută de lege, instanța a constatat următoarele:

Potrivit disp. art. 8 din C.p.p., procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal, consacrat prin dispozițiile art.4 C.p.p. este cel al prezumției de nevinovăție, în virtutea căreia orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Conform al.2 al acestui text legal, după administrare întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază s-au produs o . restructurări ale procesului penal și concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, întrucât simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăție; sarcina probei revine organelor judiciare astfel că interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de dubii, acestea vor fi interpretate în favoarea inculpatului.

Or, în cauză instanța a constatat că nu există astfel de probe care să aibă forța necesară de a demonstra cu certitudine, dincolo de orice îndoială, vinovăția inculpaților D. P. M. A. și D. I. C. cu privire la faptele imputate.

Astfel, instanța a reținut că, conform art.210 al.1 lit.a C.p., infracțiunea de trafic de persoane presupune, ca element material al laturii obiective, o activitate de recrutare, transportare, transferare, adăpostire ori primire a unei persoane în scopul exploatării acesteia, activitate care trebuie săvârșită prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate.

Totodată, conform art. 182 C.p., prin ˝exploatarea unei persoane˝ se înțelege ˝a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituției, manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerșetoriei; e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.˝

Or, probele administrate în cauză nu confirmă săvârșirea de către cei doi inculpați a vreuneia dintre acțiunile care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane raportat la niciuna dintre persoanele indicate în rechizitoriu drept victime, după cum nu există dovezi certe nici în ceea ce privește existența acțiunii scop - ˝exploatarea unei persoane˝, așa cum este definită de art. 182 C.p., în ceea ce privește niciuna dintre persoanele respective.

Atât declarațiile persoanelor indicate drept părți vătămate, cât și cele ale martorilor audiați în cauză, evidențiază faptul că cei doi inculpați nu au avut nici un rol în deplasarea părților vătămate în Germania, cazarea și organizarea activității acestora, în modul și condițiile în care acestea au derulat activitate sau în obținerea vreunor beneficii în urma muncii prestate de respectivele persoane, și, în același timp, că nici nu a fost nici un moment vorba de executarea, de către respectivele persoane, a vreunei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat – condiție absolut necesară pentru a fi întrunite elementele constitutive ale respectivei infracțiuni.

Din coroborarea materialului probatoriu administrat în cauză reiese în mod evident că toate cele 16 persoane la care se face referire ca având calitatea de victime au plecat în Germania în mod voluntar, cu intenția de a lucra în construcții prin intermediul inculpatului S. I., concubinul inculpatei D. C., fiind chemate de alte persoane care lucrau deja acolo, au desfășurat activitate în construcții în mod voluntar, fără a fi obligate în vreun fel, nu au fost amenințate sau agresate în acest scop, iar nemulțumirea tuturor vizează faptul că au existat neînțelegeri, mai mari sau mai mici, cu S. I. cu privire la sumele cuvenite drept contravaloare a muncii prestate – respectiv că S. I. nu le-a achitat salariile la termenele și în sumele cuvenite. Declarațiile tuturor persoanelor audiate în cauză au evidențiat faptul că numitul S. I. locuia împreună cu inculpata într-un parc de rulote în localitatea Niederzen, în apropierea orașului Bohn, și a dezvoltat o afacere având ca obiect derularea de activități în domeniul construcțiilor, chemând de-a lungul timpului mai multe persoane din România, interesate de munca în construcții. Acesta era cel care conducea și organiza desfășurarea activității, el contracta lucrările, organiza echipele, încasa banii, achita sumele aferente muncitorilor. Totodată, el a asigurat și cazare persoanelor venite din România atât în parcul de rulote în care locuia și el, cât și în cadrul unui imobil situat la câțiva zeci de kilometri. O mare parte dintre persoanele indicate drept victime în actul de inculpare nu se aflau pentru prima dată acolo, având deci în mod evident cunoștință atât de condițiile de viață și muncă, cât și de împrejurarea că S. I. nu respecta întotdeauna înțelegerile privind salariile (nu le achita la timp sau integral)), iar ceilalți au venit la chemarea acestora, fiind toți rude, prieteni sau cunoștințe. Respectivele persoane au desfășurat activități în construcții în baza înțelegerii avute cu S. I., în mod voluntar, fără a fi obligați în vreun fel, fiind toți de acord cu condițiile de muncă și cazare oferite, apărând divergențe doar pe parcursul derulării activității în ceea ce privește plata de către S. I. a contravalorii muncii prestate. În urma nemulțumirilor pe acest subiect, unui dintre ei și-au găsit alte locuri de muncă în Germania, iar alții au plecat în România fără a le fi achitate integral salariile, nefiind nici un moment obligați în vreun fel să rămână în acele locuri de muncă sau să presteze activitate împotriva voinței lor. Totodată, trebuie observat că, în momentul în care au apărut nemulțumirile legate de plată, o parte dintre aceștia s-au adresat autorităților germane, fără a exista însă nicio referire cu privire la vreun act de violență sau amenințare prin care să fi fost obligați la prestarea respectivelor activități.

Referitor la perioadele în care aceste persoane au prestat activitate în Germania, a rezultat că o mare parte dintre aceștia au prestat activitate mai multe luni în anul 2012 (C., D., M., A. C., A. P., S. M., P. D., P. B., P. T.), iar problemele legate de neplata salariilor s-au ivit în a doua jumătate a anului 2012, până la acel moment fiindu-le achitate sumele cuvenite, chiar dacă nu integral. În ceea ce îi privește pe numiții L. D., C. N., N. A., I. N., P. D., în cazul acestora a fost vorba de aproximativ o lună și două săptămâni, aceștia mergând în Germania în jurul datei de 22 august și muncind până la începutul lunii octombrie 2012, când au refuzat să mai meargă la muncă întrucât li se plătiseră foarte puțin bani până la acel moment. Aceștia din urmă au format o echipă care a preluat de la S. I. o lucrare mare – respectiv reabilitarea unui . suma aferentă lucrării global, iar ei să și-o împartă ulterior, iar nemulțumirea acestora a vizat faptul că S. I. a refuzat să le achite contravaloarea lucrării, care, conform declarațiilor acestora, era în mare parte finalizată, motivând că nu a fost bine realizată.

Îl ceea ce îl privește pe inculpatul D. A., a rezultat că acesta s-a aflat și el în Germania în perioada august – octombrie/noiembrie 2012, însă că a avut calitatea de simplu muncitor, la fel ca și persoanele indicate drept victime, că a locuit și a muncit în aceleași condiții ca toate celelalte persoane aflate acolo, fără a avea vreun privilegiu legat de faptul că era cumnatul lui S. I.. Acesta nu s-a ocupat de racolarea, transportul sau cazarea respectivelor persoane în Germania, după cum nu a avut nici atribuții legat de coordonarea activității acestora sau de obligarea în vreun fel a acestora să muncească. Referitor la existența unui caracter violent al inculpatului folosit pentru a crea un climat de teroare, pentru a obliga persoanele vătămate să muncească în continuare și să nu solicite banii cuveniți, acesta nu a fost confirmat de materialul probatoriu administrat în cauză, din coroborarea acestuia reieșind că singurele altercații în care a fost implicat acest inculpat au fost generate de un consum excesiv de alcool, neavând însă nicio legătură cu munca sau salarizarea. În ceea ce privește incidentul cu L. D., trebuie observat, în primul rând, că, cu excepția declarației acestei persoane vătămate, nu există nicio altă probă care să determine concluzia certă a implicării inculpatului D. A., toate celelalte persoane care au făcut referire la acest aspect precizând că nu au asistat la producerea acestuia, ci au luat conștiință de el doar din relatările ulterioare ale respectivei persoane vătămate. Mai mult, chiar apreciind că acesta ar fi fost lovit de inculpatul D. A., raportat la momentul în care a avut loc (la mai multe zile de la momentul în care respectiva persoană încetase munca, însă nu voia să părăsească imobilul, după plecarea celorlalți muncitori în România) și în condițiile în care nu există nicio dovadă cu privire la derularea anterioară de către acest inculpat a vreunor acțiuni care să realizeze latura obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane și la realizarea de către respectivele persoane a vreunei munci în mod forțat, instanța constată că acesta nu reprezintă o acțiune de natură a realiza latura obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane.

În ceea ce o privește pe inculpata D. C., a rezultat că era concubina inculpatului S., însă că nu avea nici un fel de atribuții raportat la persoanele aflate la muncă acolo, nu a desfășurat activități de racolare, nu coordona activitatea acestora, nu se ocupa de repartizarea lucrărilor sau plata salariilor, nu a exercitat acțiuni de inducere în eroare sau constrângere a persoanelor vătămate pentru a veni în Germania la muncă, pentru a desfășura activitate sau a nu-și solicita banii aferenți. Împrejurarea că ar fi gătit pentru acestea, că i-ar fi însoțit pentru obținerea vizei temporare de ședere sau că le-ar fi cerut să părăsească imobilul după ce aceștia au refuzat să mai muncească nu pot conduce la condamnarea unei persoane pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, nefiind acțiuni de natură a întruni elementele constitutive ale respectivei infracțiuni, cu atât mai mult cu cât respectivele persoane au desfășurat activitate în mod voluntar, iar nu în mod forțat. Mai mult, trebuie subliniat că toate aceste persoane au afirmat că aveau cunoștință că nu le-au fost încheiate contracte de muncă, context în care nu se poate reține că prin respectiva deplasare pentru obținerea vizei ar fi fost induși în eroare cu privire la acest aspect, și, în plus, trebuie observat că o parte dintre aceste persoane au arătat în mod expres că nu îi interesa încheierea contractelor de muncă.

În acest sens, pentru reținerea acestei stări de fapt, instanța a avut în vedere în primul rând, declarațiile persoanelor indicate în rechizitoriu drept părți vătămate date în fața instanței de judecată, toate acestea arătând, în cadrul respectivelor declarații, date în condiții de publicitate, contradictorialitate și oralitate, că niciunul dintre inculpați nu a exercitat nicio acțiune de natură a realiza elementul constitutiv al respectivei infracțiuni.

1. Astfel, numitul C. V. a arătat că a mers în Germania în vara anului 2012, fiind chemat de un vecin de-al său pe nume A. L., care mai fusese la muncă la S. I. în Germania. Acesta i-a spus că o să fie vorba de un salariu de 1300 euro, transport plătit și cazare și mâncare asigurată acolo, urmând a lucra în construcții. Transportul a fost asigurat și plătit de S. I., care le-a reținut ulterior din salariu contravaloarea acestuia. Toate discuțiile legate de programul și condițiile de muncă au fost purtate cu S. I., care s-a ocupat și de cazarea lor, într-un parc de rulote, unde locuia și acesta. A rămas acolo vreo trei luni, fiindu-i achitată contravaloarea muncii prestate. Referitor la inculpatul D. A., numitul C. V. a precizat că acesta nu a fost acolo în toată această perioadă, iar referitor la D. C., a arătat că aceasta era concubina lui S. I. și locuia împreună cu acesta, însă că nu a avut nicio discuție cu aceasta referitor la activitatea desfășurată și nici nu a sesizat ca ea să fi luat vreo hotărâre în legătură cu activitățile desfășurate și condițiile de desfășurare, toate acestea fiind discutate cu S.. Ulterior, în luna august 2012, a mers din nou la muncă la S. în Germania, având în mod evident cunoștință de condițiile de cazare și mâncare, care nu îl deranjau, și a stat până la sfârșitul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie 2012. În această perioadă era și inculpatul D. A. acolo, acesta lucrând și el pe șantier, fiind un simplu muncitor ca toți ceilalți români de acolo. A precizat numitul C. V. că D. A. locuia cu ei în rulote, mânca împreună cu ei și nu era tratat de S. I. diferit față de ceilalți muncitori, iar el l-a perceput niciodată pe D. A. ca fiind altceva decât un coleg de muncă. Totodată, a mai arătat că el nu l-a văzut niciodată pe D. A. să exercite acte de violență sau să amenințe pe vreunul dintre muncitorii care-și cereau banii de la S. și că, de multe ori el mergea să discute cu S. în calitate de reprezentant al tuturor muncitorilor și îi cerea acestuia să le dea bani, de mâncare, de țigări. C. D. a mai precizat că pe el personal nici D. A. și nici vreo altă persoană, nici măcar S. nu l-au lovit, amenințat, mințit sau înșelat în vreun alt mod pentru a sta în Germania și a desfășura acea activitate sau pentru a nu cere banii aferenți, iar nemulțumirea sa vizează doar faptul că S. I. nu i-a dat banii la timp, i-a tot eșalonat și în final a rămas o diferență neachitată de 1000 euro. Totodată, a mai precizat că în acea perioadă - în august – mai era o echipă de muncitori din Jimbolia, formată din P. B., P. D., P. T., N. A. și încă câțiva, care stăteau la o casă la vreo 30 km distanță, însă cu aceștia se vedeau cam o dată pe săptămână. Referitor la incidente violente, acesta a precizat că toți se mai certau pe fondul consumului de alcool.

2. Numitul D. M. a arătat că în anul 2012 a lucrat inițial în Germania în cadrul unei echipe coordonate de M. L., acesta fiind cel care îl plătea, însă după Paști, când a mers din nou acolo la muncă, M. L. nu a mai luat lucrări, astfel că a mers să lucreze în aceeași modalitate pentru S. I.. A precizat că a stat vreo 2 luni în acea perioadă, locuind în același rulote în care fusese cazat și când a lucrat pentru M., având deci cunoștință de condițiile de cazare și mâncare din momentul în care a început să lucreze pentru S.. Înțelegerea cu acesta a fost că i se va asigura masa și cazarea și va primi 800 euro salariu lunar. În acest interval, inculpatul D. A. nu a fost în Germania. A precizat că a primit banii eșalonat și ulterior a plecat pentru că s-a certat cu S. I. fiindcă acesta nu i-a dat până în final toți banii. Apoi, la sfârșitul lunii august, el personal l-a contactat pe S. I. și i-a cerut să îl primească acolo la muncă, deși știa că acesta nu plătește la timp și că nici data trecută nu îi dăduse toți banii. În această perioadă, a locuit tot la rulote și era și inculpatul D. A. acolo, care a plecat însă în luna septembrie în țară la înmormântarea tatălui. A precizat partea că el l-a perceput pe acest inculpat ca simplu muncitor, cu același statut ca și el, majoritatea timpului lucrând împreună. Totodată, a arătat că nu l-a amenințat și nici nu l-a lovit vreodată pentru a munci sau pentru a nu cere bani, nu a văzut să facă acest lucru raportat la nicio altă persoană și nici nu este adevărat că ar fi fost responsabil de crearea unui climat de teroare pentru ceilalți muncitori pentru a nu solicita banii sau a nu comenta legat de condiții, ci dimpotrivă, de multe ori se gândea și era îngrijorat de soarta celorlalți și le ducea mâncare.

A mai arătat că a avut anumite altercații cu inculpatul D. A., însă că acestea nu au avut nici un fel de legătură cu serviciul sau salariul, ci a fost din cauza alcoolului consumat în exces, același fiind motivul și pentru altercația pe care inculpatul a avut-o în aceeași seară și cu un alt coleg pe nume S.. Totodată, a mai arătat că inculpatul D. A. a plecat în România înaintea lui și nici el nu și-a primit banii atunci când a plecat, ulterior sunându-l pe el și cerându-i să meargă cu telefonul la S. să-i poată spune acestuia să-i trimită banii.

În ceea ce o privește pe D. C., D. M. a arătat că nu avea nicio contribuție în activitatea derulată de S., ea era doar soția lui. Aceasta nu a fost niciodată violentă fizic sau verbal cu el sau cu alți muncitori pentru a nu solicita banii sau pentru a îi obliga să muncească, nu s-a ocupat de organizarea activității lor pe șantier, nu i-a indus în eroare cu privire la nici un aspect, el nici măcar neavând discuții cu D. C..

3.Același aspecte sunt evidențiate și de declarația numitului M. L., care a arătat că, începând de vreo 3-4 ani a lucrat periodic, în reprize de câte o lună jumătate, două luni, pentru S. I. în Germania. M. împreună cu D. A., făcând echipă împreună și lucrau amândoi în construcții, sub coordonarea lui S.. Acesta contracta lucrările și tot el îi plătea, fără însă a le încheia contracte de muncă. Referitor la salarii, a precizat că le erau achitate de S., însă nu neapărat la timp, rămânând sume mai mici restante, pe care li le dădea când mergeau tura următoare la muncă. De fiecare dată, locuiau în respectivele rulote, unde locuia și S.. În cursul lunii ianuarie 2012 a mers din nou cu o echipă de muncitori din România, pe care i-a adunat el, respectiv A. C., Ulița I. Loredan, Rendo D. și S. D., și a preluat o lucrare de la S. I., având ca obiect placarea unui ., urmând ca el împreună cu echipa sa de muncitori să efectueze toată lucrarea contra sumei de 10.000 euro. Referitor la contracte, a precizat că acestea urmau să fie făcute pe o firmă pe care el o avea înființată în Germania, însă că nu știe dacă s-a mai întâmplat acest lucru. Transportul le-a fost achitat de S. I., reținându-le ulterior costul acestuia, iar cazarea le-a asigurat-o la rulote. A precizat că au lucrat la acel . luni și în acea perioadă au primit sume mici de bani, ajungându-le doar pentru țigări și ceva mâncare, și că, la terminarea lucrării, el a primit banii care i se cuveneau pentru acea lucrare.

Referitor la inculpatul D. A., a precizat că acesta nu s-a aflat în Germania în perioada în care el a fost la muncă la S. în 2010, venind doar cu vreo 3 zile înainte de plecarea sa și în acel interval scurt de timp nu l-a văzut să exercite acte de violență sau amenințare față de vreunul dintre muncitori.

Totodată, a precizat că nu se consideră în nici un fel vătămat de D. C. sau D. A. întrucât aceștia nu au făcut nici un act de recrutare, transport, transfer, cazare sau primire a sa prin amenințări, violențe, înșelăciuni sau prin altă modalitate în scopul de a-l exploata prin muncă, singura sa nemulțumire vizând faptul că S. I. nu i-a achitat suma de 1500 euro, contravaloarea muncii prestate în ultimele 3 săptămâni, când a lucrat în altă parte, fapt ce l-a determinat să-și caute un alt loc de muncă la un patron german. A arătat în mod expres că el a cunoscut de la început condițiile de trai și faptul că S. I. nu achită tot timpul integral sau la timp salariile, a știut că minte cu privire la aceste aspecte, și a ales totuși să meargă acolo.

De asemenea, a mai arătat că el personal l-a chemat în Germania pe A. C., iar acesta, în timp ce era acolo și muncea pentru S. de câteva luni, întrucât mai era nevoie de muncitori, l-a chemat acolo pe A. C., fratele său, iar apoi și pe A. N., tatăl său.

4. Numitul A. C. a arătat că a mers în Germania la muncă la numitul S. I. împreună cu un verișor de-al său, care vorbise cu acesta. Au fost cazați la rulote și la început au lucrat câte 7-8 ore, iar S. le-a achitat salariile aferente. El l-a chemat și pe fratele său acolo, iar ulterior și pe tatăl său. Toate aspectele referitoare la condițiile de muncă și salarizare le-a discutat cu S. I., D. C. și D. A. neavând nicio implicare în acest sens.

Referitor la inculpatul D. A., a arătat că l-a cunoscut acolo la muncă, venind spre sfârșitul verii, în ultima perioadă, lucrând împreună vreo două luni și că era muncitor ca și el, lucrând pentru S. I., neavând atribuții cu privire la plata salariilor. Totodată a precizat că nu a existat nici un fel de schimbare cu privire la condițiile de muncă sau la discuțiile cu S. odată cu venirea lui D. A. acolo și că nici el, nici alte persoane, nu au fost niciodată obligate de către acesta sau intimidate, prin amenințare sau violență sau orice alt mod, pentru a munci în continuare, pentru a nu pleca de acolo sau pentru a nu mai solicita banii de la S.. A precizat că el avea o relație foarte bună cu D. A., fiind prieteni, neavând niciun incident violent, precum și că atunci când muncitorii îi cereau banii lui S. și inculpatul D. A. era cu ei și se certa cu S. I. pentru plata salariilor. Referitor la incidentul la care au făcut referire tatăl și fratele său, a arătat că nu a avut nicio legătură cu activitatea desfășurată, ci că fusese o problemă cu un ceas care dispăruse dintr-o casă unde lucrau ei, ceas pe care l-a găsit tatăl său, iar tatălui său i-a fost frică că D. A. se va lua de el legat de dispariția ceasului. D. A. a mers în acea noapte să-și cumpere bere, iar tatăl său a zis că mai bine să plece ca să nu se genereze anumite discuții cu A. legat de acel ceas. Totodată, a precizat că el nu a asistat la altercații care să le aibă D. A. cu vreo altă persoană și nu cunoaște nimic în legătură de incidentul cu L. D..

În ceea ce o privește pe inculpata D. C., a arătat că nu i-a obligat în nici un fel să muncească sau să nu solicite banii și nici nu consideră că i-a indus în vreun fel în eroare.

Numitul A. C. a precizat că, în opinia sa condițiile de muncă au fost bune, iar nemulțumirea sa vizează faptul că S. I. i-a mințit în legătură cu plata contravalorii muncii prestate, el lucrând vreo 7-8 luni și nefiindu-i achitată contravaloarea muncii prestate în ultimele 4 luni. Referitor la inculpații D. A. sau D. C., a arătat că nu se consideră în nici un fel vătămat.

5. Numitul A. P. a arătat că el a mers în Germania la muncă în perioada august-septembrie 2012, iar inculpatul D. A. a venit în ultima lună, fiind la un moment dat plecat o săptămână în România la decesul tatălui său. A. P. a precizat că anterior mai fusese o lună, o lună jumătate la muncă la S. I., fiind plătit. Activitatea era organizată de acesta din urmă, cu el având toate discuțiile, el contractând lucrările și el trebuind să îi plătească. Condițiile de muncă au fost bune, însă a fost nemulțumit de condițiile de cazare, însă, cu toate acestea, l-a chemat și pe tatăl său la muncă acolo.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D. A., a arătat că acesta coordona o echipă de muncitori, mergea cu ei la șantier și le arăta ce trebuie să lucreze, lucrând și el cu ei acolo, nu i-a obligat în nici un fel să muncească și nici nu avea cunoștință ca A. să fi avut vreo atribuție legată de bani, toate discuțiile și plata salariilor fiind realizate S. I.. D. A. nu a exercitat acte de violență sau amenințare asupra lor pentru a nu mai solicita salariul aferent de la S., însă lui îi era frică de modul în care reacționa inculpatul când consuma alcool – întrucât devenea violent. A precizat că tatăl său a avut un incident cu D. A. la un moment dat - o discuție contradictorie, fără acte de agresiune, altercație care însă nu a avut niciun fel de legătură cu lucrul sau cu banii aferenți. Totodată, a arătat că într-o seară, D. A. s-a îmbătat și a început să țipe lângă rulota în care locuia el și tatăl său, împrejurare care i-a speriat și i-a determinat să se ascundă în pădurea de lângă parcul de rulote, însă că anterior el nu fusese amenințat sau agresat în vreun fel de acesta.

Referitor la comportamentul inculpatului D. A., A. P. a precizat că acesta devenea violent atunci când consuma băuturi alcoolice, respectivele stări de violență neavând nici un fel de legătură cu activitatea desfășurată acolo. În acest context, inculpatul a avut altercații cu alte două persoane aflate acolo la muncă, niciuna neavând legătură cu lucrul, ci generate de consumul de alcool.

A. P. a precizat că nemulțumirea sa vizează faptul că S. I. nu i-a dat toți banii pentru munca prestată, acesta amânând mereu plata, iar apoi spunându-i că ii va trimite în țară, fără a se mai realiza acest lucru. Nici S. I. și nici D. A. nu l-au amenințat vreodată în legătură cu acești bani sau cu modul de desfășurare a muncii, nefiind vorba nici un moment de vreo atmosferă de teroare între muncitori pentru a-i determina pe aceștia să muncească și să nu solicite salariile.

În ceea ce o privește pe D. C., a arătat că aceasta le transmitea ce-i spunea S. să le spună referitor la bani, adică că nu sunt bani și să mai aștepte și să meargă la muncă, fără însă ca aceasta să-i fi obligat în vreun fel să muncească;

6. Același aspecte au fost relatate și de A. N., care a arătat că a mers la muncă în Germania în vara anului 2012, fiind chemat de fii săi care se aflau la muncă pentru S. I., aceștia spunându-i că sunt condiții bune - cazare în niște rulote și va primi salariu și bani de mâncare de la S. I.. Acesta i-a promis că îi va plăti 1000 de euro pe lună și el a muncit aproximativ 3 luni, însă nu i-a mai fost plătită contravaloarea muncii. A precizat că nu a fost obligat de nimeni și muncească sau să nu ceară banii, că S. I. nu a fost violent cu el cât a stat în Germania, însă e nemulțumit deoarece i-a tot mințit cu privire la plată, iar în final nu i-a mai plătit.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D. A., a arătat că acesta muncea și el în construcții ca toți ceilalți, având calitatea de angajat al lui S. I., și nu l-a obligat niciodată, prin acte de violență sau amenințare, să muncească sau să nu solicite banii de la S. și nici nu a văzut să facă aceste lucruri raportat la alte persoane.

A. N. a precizat că acesta devenea violent când consuma alcool – fără legătură cu lucrul - și din acest motiv, într-o noapte, când l-a văzut consumând alcool, s-a speriat și s-a ascuns împreună cu băieții săi. A arătat că nu știe dacă acesta vroia să îi bată, că nu avea nici un motiv să creadă acest lucru, însă că s-a gândit că poate caută scandal, știind că fusese violent cu alții pe fondul consumului de alcool, precum și fiindcă existase o problemă cu o zi înainte legată de dispariția unui ceas. Totodată, a precizat că, cu o zi înainte, au existat niște probleme cu un ceas reclamat ca fiind dispărut de proprietarul imobilului la care muncea el, ceas pe care el nu l-a sustras, ci l-a găsit în subsolul imobilului și pe care i l-a restituit lui S. I..

A. N. a mai arătat că, după întoarcerea din Germania, el nu s-a mai întâlnit cu D. A. și nu a fost vreodată amenințat de acesta, iar în faza de urmărire a spus că îi e frică să meargă în satul Grabaț din cauza acestui inculpat doar pentru că s-a gândit că poate A. are ceva cu el.

Referitor la D. C., a arătat că aceasta era soția lui S., însă nu avea nici un fel de atribuții privind munca lor, nu stabilea unde mergeau ei la muncă, nu îi supraveghea pe șantier și nici nu era cea care trebuia să-i plătească. Nu a fost niciodată agresat fizic sau verbal de C. și nu se consideră vătămat de aceasta.

7. S. M. a arătat că a plecat în Germania împreună cu D. A., știind că vor fi plătiți cu 1200 euro/lunar și niciunul dintre ei nu și-a primit toți banii, fiind într-o situație identică la întoarcerea în țară – când s-au întors împreună. Condițiile de cazare și de salarizare le-a știut de când a plecat din România, nu a fost mințit în vreun fel de cineva cu privire la aceste aspecte, iar legat de încheierea unui contract de muncă, nu a discutat cu S. acest lucru și nici măcar nici l-a interesat acest aspect, tot ceea ce îl interesa fiind să primească bani pentru munca prestată.

S. M. a precizat în mod expres că nu a existat o atmosferă de teamă, de teroare, ci singura sa nemulțumire vizează faptul că S. I. nu i-a achitat toți banii pentru munca prestată, el muncind aproximativ 3 luni, în perioada august – octombrie 2012, și primind doar banii aferenți primelor două, eșalonat.

Referitor la D. A., a arătat că a fost coleg de echipă cu el, lucrând împreună, și avea același regim. Niciodată nu l-a obligat prin violență, amenințări sau alt mod să lucreze sau să nu-și ceară banii de la S. și nici nu l-a văzut să facă acest lucru raportat la nicio altă persoană. Nu s-a comportat niciodată ca un șef al lor, nu a excitat acte de intimidare împotriva muncitorilor nemulțumiți de faptul că nu-și primeau banii, ci, dimpotrivă, de multe ori mergea el la S. și îi cerea să plătească salariile tuturor muncitorilor.

În ceea ce o privește pe inculpata D. C., a arătat că nu consideră că aceasta a făcut vreo acțiune în sensul de a-i vătăma interesele, lui sau celorlalți muncitori, ea nu lua hotărâri legate de activitatea prestată de ei și de salarizare, ci, de multe ori, ea îi ajuta cu mâncare când S. nu le dădea banii.

8. P. D. a arătat că a mers în Germania în iulie 2012, fiind chemat de un prieten, B. S., care discutase cu S. I. și știa că acesta avea nevoie de muncitori în construcții. Transportul și cazarea au fost asigurate de S. I., la niște rulote, iar mâncarea urma să și-o asigure el. A precizat că el a stat o lună acolo și a fost nemulțumit de faptul că S. I. nu îi dădea banii la timp, precum și de programul de muncă. Toate discuțiile legate de bani nu le-a purtat decât cu S. I., acesta fiind șeful și stând și muncind câteodată cu ei pe șantier. Petreecu D. a mai arătat că S. I. vorbea uneori urât cu muncitorii, iar acest fapt i-a insuflat un anumit sentiment de teamă, precizând în mod expres însă că nu au existat acte de agresiune exercitate de acesta sa de vreo altă persoană supra vreunui muncitor.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D. A., a arătat că l-a cunoscut acolo, că era cumnatul lui S. I., locuia și muncea în construcții în același condiții ca și el, însă că au lucrat doar puțin în același loc ( doar în vreo 2-3 zile, câteva ore). A precizat că nu i-a fost frică de acesta, nu a avut absolut nimic cu el, D. A. neexercitând niciodată amenințări sau acte de violență asupra sa sau a vreunei alte persoane pentru a continua să muncească sau pentru a nu solicita banii pentru munca prestată. Referitor la existența unor discuții contradictorii cu cei doi frați P., a precizat că acestea nu au fost determinate de condițiile de muncă sau de salarizare, ci din cauza faptului că D. A. punea muzică duminica, iar cei doi erau deranjați din cauza religiei. Totodată, a subliniat că el nu a perceput că D. A. ar menține o stare de teroare, nu s-a simțit speriat sau amenințat de acesta și nici nu a aflat de la alte persoane să fi fost amenințate sau lovite de acest pentru a nu ridica pretenții cu privire la plata salariilor sau pentru a nu pleca de la S..

În ceea ce o privește pe D. C., a arătat că nu aveau discuții cu ea legat de salarizare, S. fiind singurul cu care discutau acest lucru, și că această inculpată nu a exercitat nici un fel de acțiune de inducere în eroare sau obligare a muncitorilor pentru a munci sau pentru a nu solicita banii aferenți.

9. P. B. a arătat că a aflat de oferta de muncă din Germania de la P. D., acesta spunându-i că e vorba de un salariu de 1.300 euro, cu contract de muncă și cazare asigurată, iar mâncarea și-o va plăti fiecare, aceste aspecte discutându-le la telefon și cu S. înainte de a pleca din țară. A mers în Germania în cursul lunii iulie 2012 și a stat până în luna octombrie, chemând și alte persoane din țară să muncească acolo. Inițial a fost cazat la rulote, iar ulterior a locuit într-o casă, împreună cu cei doi frați ai săi și cu persoanele care au venit împreună cu aceștia: L. D., C. N., N. A., I. N.. Pentru prima lună și-a primit banii aferenți de la S. I., respectiv 1300 euro, însă ulterior au existat probleme cu plata, S. le dădea foarte puțini bani, care nu îi erau suficienți nici pentru mâncare. A precizat că toate discuțiile referitoare la lucrările prestate au fost purtate cu S. I. și, doar în virtutea relației de rudenie dintre ei, când îl mai vedeau pe A. îi spuneau acestuia să-i spună el lui S. să le dea banii. Totodată, a precizat că de multe ori a condus el automobilul cu care mergeau la șantier. Referitor la nemulțumirea sa, a precizat că aceasta vizează faptul că S. I. nu i-a achitat integral contravaloarea muncii prestate și acesta este aspectul pe care l-a reclamat și în Germania.

Referitor la inculpatul D. A., a arătat că acesta locuia și el într-o rulotă și muncea în construcții, însă nu au lucrat în aceeași echipă. Acesta nu l-a amenințat sau agresat niciodată pentru a munci, pentru a nu solicita banii de la S. sau pentru a nu părăsi acel loc de muncă și nici nu l-a văzut pe inculpat să exercite astfel de acte raportat la vreo altă persoană. A precizat că a existat o altercație între D. A. și fratele său, însă nu poate spune că aceasta ar fost ca să-l intimideze pe acesta să nu-și ceară banii: muncitorii îi spuneau problemele lor lui A. și el se ducea mai departe să-i spună lui S., iar conflictul a fost generat de faptul că D. A. ar fi refuzat să meargă într-o seară că ceară banii pentru P.. În perioada în care a locuit la casă, A. a venit acolo doar de vreo 5-6 ori, venind la un moment dat împreună ci inculpata D. C. și un șofer și aducându-le ceva mâncare, despre care el cred la acest moment că îi expirase termenul de valabilitate, mâncare care era consumată și de inculpatul D. A..

Totodată, P. B. a precizat că lui nu i-a fost niciodată frică de A. și nu a fost niciodată în situația de a nu-și solicita banii cuveniți de frica acestuia, că el nu l-a văzut pe inculpat să amenințe sau să lovească pe cineva cu o bâtă de baseball și că a declarat în faza de urmărire penală că A. era mâna dreaptă a lui S. pentru că el coordona echipa de muncitori și îi relata ce se întâmplă, același lucru putând afirma și despre propria sa persoană întrucât el a coordonat lucrarea de la . șef de echipă.

Referitor la inculpata D. C., a arătat că el nu știe să fi fost implicată în activitate, că nu a fost violentă fizic sau verbal cu ei și nu are de unde să știe că aceasta ar fi fost cea care colecta banii pentru munca lor. A precizat doar că l-a auzit pe S. când i-a spus acesteia să ia bani de la ea și să le plătească lor ceva și el a însoțit-o în calitate de șofer la bancomat să scoată niște bani.

Referitor la momentul în care au părăsit imobilul, a arătat că D. C. le-a solicitat acest lucru și a chemat și poliția, și că D. A. a fost și el acolo, însă singurul lucru care acesta l-a făcut a fost să le spună că e mai bine să plece.

În ceea ce privește incidentul relatat de numitul L. D., a arătat că a discutat că acesta la telefon și acesta i-a relatat că a fost luat de D. A. și de șofer de la casă și dus la rulotă și acolo a fost agresat de D. A. pe motiv că nu își ține gura și știe prea multe.

10. Numitul P. D. a arătat că el a fost chemat la muncă în Germania de fratele său P. B., care era deja acolo de vreo 3 săptămâni, acesta spunându-i că condițiile sunt bune, că are cazare, că salariul este de 1300 euro lunar, iar mâncarea și-o cumpără fiecare. Când a ajuns în Germania, a discutat toate aceste aspecte cu S. I. și a fost cazat împreună cu alte persoane într-un imobil al acestuia, ei înțelegându-se cu acesta să realizeze integral o lucrare, urmând să primească banii global. A precizat că programul de lucru și-l stabileau ei, nu venea nimeni să îi supravegheze pe șantier, însă S. le dăduse anumite indicații cu privire la durată.

Referitor la inculpații D. A. și D. C., a arătat că nu a avut discuții cu vreunul dintre aceștia legat de cazare, muncă sau salarizare și că niciunul dintre aceștia nu a exercitat amenințări, violențe și nici nu i-a indus în eroare în vreun fel cu privire la respectivele condiții sau pentru a-i determina să muncească în continuare sau să nu solicite banii aferenți. Totodată, a arătat că nici nu i-a văzut să încaseze banii din contractele încheiate de S. I..

D. A. era muncitor ca toți ceilalți, coordona o echipă, și au lucrat împreună în prima săptămână, iar acesta nu obliga oamenii să lucreze și nici nu se punea problema supravegherii acestora ca să nu fugă de la lucru. Nu participa la discuțiile lor cu S. I. și avea exact același rol ca și șoferul.

În ceea ce o privește pe D. C., a arătat că singurul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost că a venit de câteva ori și le-a adus banii de la S. I., iar la sfârșit, înainte de plecarea lor, a venit și le-a oferit suma de 200 euro de persoană, spunându-le că S. le va trimite diferența în România când se vor încasa banii, cerându-le totodată să părăsească imobilul.

Referitor la incidentul cu L. D., a precizat că acesta i-a relatat telefonic că, după plecarea lor din Germania, a fost condus de A. și de șofer la rulotă, iar acolo A. l-ar fi lovit cu pumnul, iar apoi cu un obiect în zona capului, fără însă a-i relata și motivul pentru care l-a lovit.

11. C. N. a arătat că a mers în Germania în luna august 2012, aflând de oferta de muncă de la I. N., care i-a relatat că vor lucra în construcții în cadrul unei firme, cu contracte de muncă, vor primi cazare gratuit la S. I., patronul firmei, iar mâncarea și-o vor asigura ei. Transportul a fost organizat și asigurat de Schmit I.. Acesta a arătat că a fost cazat împreună cu celelalte 7 persoane în casa lui S. I., condițiile fiind acceptabile, și că a stat acolo în jur de 2 luni și a lucrat împreună cu cei cu care locuia la un . un program pe care îl respectau, însă nu era nicio persoană care să îi oblige în vreun fel să muncească. C. N. a precizat că, din punctul său de vedere, condițiile de muncă și de cazare au fost normale, neexistând nici un fel de atmosferă de teamă, de teroare, nu are nemulțumiri cu privire la aceste aspecte, singura nemulțumire vizând faptul că S. I. nu i-a dat banii pentru munca prestată. A precizat că au tot avut discuții cu S. I. pe acest subiect, iar acesta îi tot amâna, le spunea că nu are nici el încă banii, iar, la un moment dat ei au luat hotărârea să nu mai muncească și au depus și o reclamație la forțele de muncă din Germania pentru că acesta ne le-a făcut contracte de muncă și nu le-a plătit salariile. În aceste condiții, S. I. le-a solicitat să părăsească imobilul în care locuiau, neexistând însă nicio altercație în acele momente, astfel că ei au plecat în România.

Referitor la D. A., a precizat că acesta era cumnatul lui S. I. și lucra și el ca și muncitor în construcții, coordonând o echipă, însă au lucrat puțin împreună, doar în vreo 6-7 zile. A arătat că acesta nu a exercitat niciodată amenințări sau violențe asupra sa sau a altei persoane pentru a-i determina sau obliga să muncească sau să nu părăsească acel loc de muncă, și că mai venea în vizită la imobilul în care locuiau ei la sfârșit de săptămână în calitate de prieten, de coleg de serviciu și stăteau toți la povești. Au existat discuții legate de lucru și de bani cu acesta, dar în calitate de colegi, D. A. neavând nici un fel de atribuții legate de plata salariilor. A mai precizat că, atunci cânt au avut discuțiile finale cu S. I. și acesta le-a spus să părăsească imobilul, a fost și D. A. de față, însă acesta nu i-a amenințat în niciun fel, doar a spus că se va muta el împreună cu soția sa la casă. Totodată, a mai arătat că în perioada în care a fost în Germania, D. A. a fost plecat o perioadă în România la înmormântarea tatălui său. Referitor la D. C., a arătat că aceasta era soția lui S. I. și că nu a avut niciun fel de discuții contradictorii cu aceasta, că au mai discutat cu ea despre plata salariilor, iar ea le spunea că o să le primească, însă că nu i-a amenințat în niciun fel.

În ceea ce privește incidentul cu L. D., a precizat că acesta a rămas singur în acel imobil și că, în cadrul unei discuții telefonice cu unul dintre băieții cazați la rulote, a aflat că D. A. l-ar fi lovit pe L., iar acesta ar fi în spital, însă că nu cunoaște motivul pentru care s-a iscat acel incident.

12. Aceleași aspecte au fost relatate și de numitul I. N., care a arătat că a mers în Germania în 22 august 2012, fiind chemat de P. B., care se afla acolo împreună cu fratele său P. T. de o lună, și a stat până în luna noiembrie 2012. Acesta i-a spus că o fie un salariu între 1300 și 2000 euro și va avea cazarea, urmând ca mâncarea să și-o asigure el. Referitor la condițiile de cazare, cei doi frați P. locuiau la rulote și i-au spus că sunt condiții bune, iar ulterior au fost toți cazați într-un imobil, el apreciind condițiile de acolo și mai bune decât cele de la rulotă.

A precizat că el i-a mai chemat și pe L. D., C. N. și N. A. și P. D. și au efectuat deplasarea împreună, transportul fiind organizat de S. I..

În Germania au stabilit cu S. I. ca ei, cei care locuiau la casă și erau o echipă, să execute o lucrare contractată de S., la un . suma de 30.000 euro, pe care să-i împartă între ei. Referitor la program, a arătat că era stabilit de ei, ei fiind interesați să termine lucrarea cât mai repede, S. neavând nimic de spus că privire la acest aspect. Înțelegerea a fost ca S. I. să le dea inițial 10.000 euro, însă acesta le-a dat mult mai puțin și îi tot amâna, spunându-le că nu are momentan bani. Ei au efectuat aproape integral lucrarea contractată, însă S. I. a refuzat că le mai plătească, spunându-le că patronul german a spus că ei au greșit lucrarea și nu i-a plătit nici lui. În acest context, ei au depus reclamație la autoritățile germane și, după vreo două săptămâni, au găsit o firmă de transport și au plecat în România.

I. a precizat că S. I. nu a exercitat nici un moment acte de amenințare sau violență raportat la ei și nici nu a pus vreo altă persoană să îi amenințe sau să exercite acte de violență pentru a-i determina să muncească sau a nu mai solicita bani și ei nici nu au reclamat acest lucru, ci doar faptul că nu le-a fost achitată contravaloarea lucrării realizate.

Referitor la muncitorii care locuiau la rulote, a arătat că s-au întâlnit destul de rar, lucrând împreună doar 2-3 zile la început și în câteva zile de sâmbătă și mergând ei la rulote de vreo 3-4 ori. În aceste împrejurări l-a cunoscut și pe inculpatul D. A., care era și el muncitor acolo, având același regim de muncă ca toți ceilalți, fără nici un privilegiu. Nu l-a văzut pe acesta să amenințe sau să lovească vreo altă persoană, nu i-a supravegheat nici un moment pe șantier și nici nu poate da relații despre comportamentul acestuia pe șantier întrucât au lucrat doar 3 zile împreună.

În ceea ce o privește pe D. C., a arătat că aceasta nu s-a ocupat în nici un fel de muncitori, de organizarea activității acestor sau de plata banilor, S. I. fiind cel care făcea aceste lucruri. Nu a văzut-o pe această inculpată să amenințe pe cineva sau să exercite acte de agresiune, singurul aspect pe care l-a sesizat raportat la ea fiinf faptul că, atunci când ei nu au vrut să părăsească imobilul, ea a chemat poliția.

Referitor la incidentul cu L. D., a arătat că acesta nu a plecat cu ei în România, rămânând în acel imobil, iar ulterior i-a relatat că în aceeași seara a venit cineva și l-a dus la S. la rulotă, iar acolo a fost lovit cu o rangă în cap, fără însă a-i relata cine este persoana care l-a lovit. Ulterior, pe parcursul acestui proces, i-a relatat că D. A. l-ar fi lovit.

13. Numitul N. A. N. a arătat că a mers la muncă în Germania împreună cu I., P., L. D. și C., el aflând de informații despre oferta de muncă de P. și de la I., fără a discuta vreun moment cu persoana pentru care urma să lucreze. Nemulțumirea sa cu privire la respectiva perioadă îl vizează pe S. I., care nu i-a achitat contravaloarea muncii prestate și nu i-a încheiat contract de muncă. Referitor la condițiile de muncă, a precizat că nu le supraveghea nimeni durata și modul de desfășurare al activității pe șantier, ei stabileau cât lucrau și erau interesați să lucreze cât mai mult ca să termine cât mai repede lucrarea.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D. A., a arătat că în respectiva perioadă s-a întâlnit cu acesta de vreo 20 de ori, acesta fiind și el un simplu muncitor, și că niciodată nu l-a amenințat sau lovit, nici pe el, nici vreo altă persoană pentru a munci sau pentru a nu solicita banii cuveniți, și nici D. C. nu a făcut astfel de lucruri.

Referitor la cei doi inculpați, a precizat că nu a avut discuții cu niciunul dintre aceștia legat de cazare sau de condițiile de muncă și nici nu a fost indus în eroare de aceștia cu privire la aceste aspecte, că niciunul nu au coordonat activitatea și nici nu îi supravegheau, iar eventualele discuții referitoare la plata pe care trebuia să o facă S. I. erau colegiale. Totodată, a arătat că știe că ar fi existat un incident între D. A. și un băiat pe nume S., însă că nu a auzit că acel incident ar fi avut legătură cu munca.

În ceea ce o privește pe D. C., a arătat că nu a prea avut contact cu aceasta și doar la sfârșit s-au certat în legătură cu părăsirea imobilului.

Privitor la incidentul cu L. D., a arătat că acesta i-a relatat în cadrul unei convorbiri telefonice că ar fi fost luat cu microbuzul de către A. și alte 2 persoane și dus la rulote la S., iar acolo A. l-ar fi lovit în zona capului, fără însă a indica și motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru.

14. L. D. a arătat că a plecat în Germania împreună cu I., C., P. D. și N. A., aflând de respectiva ofertă de muncă de la I., care i-a spus că e vorba de muncă în construcții, de un salariu între 1500-2000 euro lunar, transport și cazare, iar mâncarea și-o vor cumpăra ei. Transportul a fost asigurat cu un microbuz de un băiat pe nume A. și a fost plătit de S. I.. Când a ajuns acolo, a discutat el personal cu S. I., acesta spunându-i că salariul va fi doar 800 euro, fapt ce l-a nemulțumit, însă nu a plecat înapoi în România întrucât nu avea bani. Au fost cazați la o casă a lui S. I., iar condițiile au fost acceptabile. A stat în Germania din luna august până pe 20 octombrie și a muncit pe mai multe șantiere, însă S. I. nu l-a plătit, dându-i doar 200 euro. Referitor la condițiile de muncă și salarizare, a precizat că nimeni nu a amenințat sau obligat în vreun alt mod pe vreunul dintre muncitori pentru a munci sau pentru a nu solicita banii pe parcursul acestei perioade, însă S. I. i-a tot amăgit cu privire la plată, spunând că nu are banii sau că patronii sunt plecați. În jurul datei de 04 octombrie, S. I. le-a spus că nu mai pot merge la muncă, iar apoi a încercat să-i convingă să plece în România fără a fi plătiți, urmând să le trimită el salariile ulterior în țară. Ei nu au fost de acord, așa că au mai rămas în acel imobil o perioadă, așteptându-și banii. În acea perioadă, a arătat că la un moment dat nu au mai avut bani de mâncare și atunci D. A. le-a adus niște mâncare gătită de la un magazin sau fast-food, spunându-le că și el mănâncă din acea mâncare, cu privire la care ei au observat că era depășită data expirării. A mai arătat L. D. că nu au fost nici un moment amenințați de S. I. sau de vreo altă persoană pentru a pleca, însă că li s-a solicitat în mod repetat să părăsească imobilul.

Referitor la inculpatul D. A., a arătat că acesta era șef de echipă și lucra cot la cot cu oamenii, însă că nu au lucrat împreună decât vreo 4-5 zile. Nici acest inculpat, și nici D. C. nu aveau atribuții legate de gestionarea banilor și plata muncitorilor, S. I. fiind singurul care se ocupa de asta. A precizat că nu a fost niciodată obligat în vreun fel, prin violență, amenințare sau altă modalitate, de D. A. să muncească sau să nu-și solicite banii pentru munca prestată, și că singurul conflict cu acest inculpat a avut loc după plecarea celorlalți muncitori în România, când D. A. l-a agresat.

Cu privire la acest incident, a arătat că, după plecarea colegilor în România, a venit la imobil D. A. împreună cu alți 3 bărbați și l-au luat la rulote, spunându-i că acolo își va primi banii. Când a ajuns acolo, S. I. i-a făcut semn lui D. A. să-l lovească, acesta a încercat să-l lovească cu pumnul, dar el s-a ferit, iar apoi A. l-a lovit din spate cu un obiect din spate în zona capului. În urma acelei lovituri, a fost internat mai multe zile în spital. A precizat că el nu a văzut că a fost lovit atunci în cap de D. A. fiindcă lovitura a venit din spate, însă știe că acesta l-a lovit întrucât D. C. a strigat „ nu mai da A.”, iar de față erau doar S., C. și șoferul V..

L. D. a mai precizat că în ceea ce îl privește pe D. A., consideră că acesta i-a vătămat drepturile întrucât l-a lovit în cap, a vrut să-l ucidă, iar raportat la D. C., a arătat că aceasta nu l-a obligat în nici un fel pentru a munci sau pentru a nu cere bani, însă consideră că i-a adus o vătămare întrucât i-a spus să părăsească imobilul.

Este adevărat că declarațiile date de aceste persoane în fața instanței diferă substanțial de cele din faza de urmărire penală raportat la susținerile care îi vizau pe cei doi inculpați, precum și la condițiile de desfășurare a activității în Germania, însă, în condițiile în care declarațiile date în fața instanței sunt cele care se coroborează cu restul materialului probatoriu administrat în cauză, acestea sunt apreciate de instanță ca reflectând adevărul, context în care sunt cele avute în vedere la soluționarea acesteia.

În acest sens, instanța a reținut, că aceste declarații sunt cele care sunt susținute și de declarațiile martorilor audiați în cauză, J. S. și D. S., persoane care au desfășurat și ele activitate în Germania, și S. A., persoană care a realizat transporturile persoanelor în Germania, și acestea fiind de natură a susține nevinovăția inculpaților raportat la infracțiunile imputate.

Astfel, martorul J. S. a arătat că este consătean cu inculpatul D. A. și că a mers împreună cu acesta în anul 2012 în Germania să muncească în cadrul unei afaceri organizate de S. I.. Amândoi au locuit și muncit în aceleași condiții, respectiv au prestat activități în construcții în calitate de muncitori, alături de alte persoane, în cadrul unor lucrări contractate de S. I.. Martorul a precizat că a lucrat acolo aproximativ o lună jumătate, că nu au existat probleme legate de atmosfera de la locul de muncă și cazare, nu a fost nici un moment vorba de o atmosferă de tensionată sau de teroare, nu a exercitat nimeni amenințări sau violențe asupra muncitorilor pentru a munci, pentru a nu părăsi acea locație sau pentru a nu solicita banii aferenți, existând doar anumite divergențe cu S. I. legat de plata banilor aferenți muncii prestate. Martorul a precizat că el a primit mare parte din bani, rămânând de achitat doar contravaloarea aferentă câtorva zile. În ceea ce în privește pe inculpatul D. A., a arătat că acesta nu a exercitat nici un fel de acte de violență sau amenințare asupra muncitorilor, iar în ceea ce o privește pe D. C., că aceasta nu avea nicio implicație în activitatea organizată de S. I., nu desfășura vreo activitate care să vizeze muncitorii aflați acolo, doar le mai gătea câteodată seara.

Martorul D. S. a arătat că a lucrat în anul 2011 în Germania ca muncitor în construcții, în cadrul unor activități organizate de S. I., împreună cu inculpatul D. A., aproximativ 2 luni, și că găsirea respectivului loc de muncă a reprezentat pentru el un act de ajutor. D. A. a avut același statut ca toate celelalte persoane aflate acolo la muncă – simplu muncitor, și, mai mult, se certa de multe ori cu S. I. pentru ca acesta să le plătească salariile. În anul 2012, în cursul lunii martie, martorul a plecat din nou în Germania la muncă împreună cu M. L., fratele acestuia și cu A.. Atunci a muncit sub coordonarea lui M., care subcontractase anumite lucrări de la S. I., primea banii de la acesta, iar apoi el în repartiza propriilor muncitori. Legat de atmosfera de la locul de muncă și cazare, martorul a arătat că aceasta era plăcută, familiară, nu a existat nici un moment vreo atmosferă de teroare, nu au fost niciun moment amenințați. Martorul a precizat că a muncit acolo până în luna mai 2012, iar inculpatul D. A. nu s-a aflat acolo în acea perioadă, venind doar cu trei zile înainte de plecarea martorului. Referitor la inculpat, martorul a arătat că acesta nu era asociat cu S. I., ci avea același statul ca și ceilalți muncitori, și nici nu a exercitat acte de violență sau amenințare asupra acestora, iar în ceea ce o privește pe D. C., a precizat că aceasta nu avea nici un rol în contractarea lucrărilor, repartizarea muncitorilor sau plata salariilor, ci era concubina lui S. și doar i-a gătit în anul 2011, nu și în 2012.

Martorul S. C. A. a arătat că a prestat ocazional servicii de transport în străinătate pentru diverse persoane, printre care și niște bărbați din Grabaț care și-au găsit de lucru la S. I., și în acest mod acesta a aflat numărul său de telefon. Ulterior, a fost contactat de mai multe ori de acesta pentru transportul unor persoane care mergeau la el la muncă în Germania, stabilind împreună prețul, care era achitat la destinație. Martorul a arătat că în cursul anului 2012 au fost efectuate maxim 10 astfel de transporturi, însă că nu a fost el de fiecare dată șoferul, mai mergând și anumiți prieteni de-ai săi. Referitor la inculpatul D. A., a arătat că nu îl cunoaște, că acesta nu s-a ocupat niciodată de organizarea vreunui transport pentru alte persoane, și că își amintește doar că l-a contactat telefonic pentru a-l transporta pe el personal în Germania, însă că ulterior nu a mai venit, motivând că cumnatul său nu vrea să-i plătească. În ceea ce o privește pe inculpata D. C., a arătat că a văzut-o o singură dată la Sânnicolau nu ea este femeia care i-a remis banii aferenți transportului la destinație, respectiva femeia având altă conformație. A precizat că a mai discutat cu aceasta la telefon pentru realizarea unor transporturi, ea spunându-i că va fi contactat de persoanele pe care urma să le transporte.

De asemenea, trebuie observat că în același sens a fost și poziția constantă a celor doi inculpați, ambii arătând că nu se fac vinovați de faptele imputate, că nu au avut nici un rol în deplasarea și desfășurarea activității în Germania de către respectivele părți vătămate.

Totodată, respectivele declarații se coroborează cu declarațiile date de persoanele vătămate P. T., L. D., I. N., N. A., P. D. și C. N. în fața autorităților germane în data de 15.10.2012 (vol.1 u.p.), deci chiar în perioada în care se presupune că s-ar fi derulat activitatea infracțională imputată inculpaților D. A. și D. C.. Din conținutul respectivelor declarații reiese cu claritate că nemulțumirile acestora au vizat faptul că au prestat activitate pentru S. I., iar acesta nu le-a încheiat contracte de muncă și nu le-a achitat salariile aferente, dându-le doar niște sume parțiale. Niciunul dintre aceștia nu s-a plâns că ar fi fost amenințat sau agresat pentru a fi adus în Germania sau pentru a rămâne acolo, că ar fi fost în vreun fel obligat să presteze activitate sau să nu solicite banii cuveniți (pentru a se putea reține existența exploatării), după cum nu există nici măcar o referire la vreo acțiune derulată de inculpații D. A. sau D. C. care să le fi vătămat în vreun fel drepturile, la derularea de către aceștia a oricărei activități raportat la persoanelor lor, ci doar la faptul că S. I., în calitate de angajator de fapt, nu și-a îndeplinit obligațiile legale.

Or, în opinia instanței a apărut greu de crezut că, în situația în care ar fi existat acte de amenințare si agresiune exercitate asupra lor de D. A. sau vreo altă persoană pentru a desfășura activitate sau a nu solicita banii cuveniți, sau vreo altă modalitate în care aceste persoane să fi fost obligate să desfășoare activitate împotriva voinței lor, acestea să nu sesizeze autoritățile cu privire la aceste aspect întreaga perioadă și nici măcar în momentele în care ele personal au reclamat neplata salariilor organelor de poliție germane.

Instanța a apreciat că lipsa de sinceritate a conținutului declarațiilor date de părțile vătămate în faza de urmărire penală este evidențiată în mod evident și de împrejurarea că o parte dintre aceștia nu se aflau pentru prima dată acolo, având deci în mod evident cunoștință de toate condițiile de cazare și muncă, precum și de faptul că ei au fost cei care i-au chemat și pe ceilalți acolo, fiind neverosimil că ar fi făcut acest lucru în condițiile în care ar fi fost vorba de o exploatare a lor prin muncă – respectiv de obligarea lor, prin amenințări sau violențe, să presteze activitate, să rămână în Germania sau să nu aibă pretenții financiare, sau dacă ar fi fost nemulțumiți de condițiile de cazare.

Totodată, în același sens instanța a avut în vedere și împrejurarea că declarațiile date în faza de urmărire penal prezintă în mare parte un conținut identic, precum și ambiguitatea și generalitatea afirmațiilor cuprinse în acestea, lipsa oricăror detalii cu privire la acțiunile concrete derulate de inculpații D. A. și D. C. în ceea ce privește activitatea infracțională, lipsa oricăror repere temporale, și chiar contradicțiile evidente, în ceea ce privește prezența părților vătămate în Germania și a inculpatului. Mai mult, trebuie observat că nici succesiunea în timp nu confirmă respectivele susțineri raportat la prezența fiecăruia acolo. Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere chiar afirmațiile făcute de respectivele persoane cu ocazia audierii în procedura contradictorie, toate arătând că nu s-au adresat autorităților judiciare române la întoarcerea în țară și au ajuns să dea respectivele declarații întrucât au fost căutate de un lucrător de poliție la domiciliu sau la locurile de muncă, unde le-au și fost luate declarațiile.

Pentru aceleași considerente, mai sus expuse, instanța nu a avut în vedere la soluționarea cauzei nici declarațiile date de persoanele vătămate P. T. și R. J. în faza de urmărire penală, persoane care nu au mai putut fi audiate în mod nemijlocit în fața instanței întrucât din verificările efectuate a rezultat că sunt plecate din țară. Totodată, în ceea ce privește declarația dată de partea vătămată R. J., instanța a apreciat că nu poate fi avută în vedere nici prin prisma faptului că a fost luată de organul de urmărire penală cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului în condițiile în care a existat o cerere scrisă formulată de apărătorul acestuia de a fi încunoștințat despre actele procedurale ce vor fi efectuate pentru a asista la acestea, iar respectiva audiere s-a realizat fără încunoștințarea acestuia.

Raportat la toate considerentele mai sus-expuse, apreciind deci că în cauză nu există probe relevante și suficiente pentru a demonstra cu certitudine, dincolo de orice îndoială, pe de o parte, că inculpații D. P. A. M. și D. I. C. ar fi fost implicați în săvârșirea vreuneia dintre acțiunile care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane raportat la niciuna dintre persoanele indicate în rechizitoriu drept victime, iar, pe de altă parte, că desfășurarea activităților în construcții din Germania de către respectivele persoane s-ar fi realizat în mod forțat ( pentru a se putea reține existența acțiunii scop - ˝exploatarea unei persoane˝),iar alte probe relevante în acest sens nu există, instanța a constatat că în mod evident nu se poate reține că aceștia ar fi săvârșit faptele imputate, context în care se impune achitarea acestora,în temeiul art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.c C.p.p., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 210 alin.1 lit.a,b C.p., cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. din 1968 și art.5 C.p. (așa cum s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice).

Totodată, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 8 din Lg. 39/2003 rap. la art.323 C.p., s/a dispus achitarea celor doi inculpați în baza art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.b teza I C.p.p.

În baza art. 399 C.p.p. rap. la art. 241 C.p.p., s/a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul D. P. M. A. prin încheierea din data de 21.02.2014, precum și faptul că acesta a fost reținut și arestat preventiv în perioada 09.07._14.

Totodată, s/a constatat că inculpata D. I. C. a fost reținută în data de 09.07.2013.

În baza art. 25 C.p.p. raportat la art.397 C.p.p., a luat act că numiții S. M., C. N., P. D., C. V. G., P. D., I. N., A. P. C., A. N., N. A. N., M. L., D. M., P. B., A. C., nu au formulat pretenții civile raportat la cei doi inculpați.

Totodată, în baza art. 19, 25 C.p.p. raportat la art.397 C.p.p. și cu aplicarea art.1349, 1357 C.civ., s/au respins pretențiile civile formulate de L. D., P. T. și R. Johhan H., raportat la cei doi inculpați, ca nefondate.

În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Prin sentința penală nr. 508/18.07.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._,

În baza art.386 C.p.p., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului S. I. din infracțiunea prev. de art. 8 din Lg. 39/2003 rap. la art.323 C.p. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 367 al.1 C.p. și art.5 C.p., și din infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin.1,2 lit.a din Lg.678/2001, cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. din 1969, în 16 infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin.1 lit.a C.p., și art.5 C.p.

În baza art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.a C.p.p., a achitat inculpatul S. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de grup infracțional organizat, prev. de art.367 al.1 C.p. și art.5 C.p C.p.

În baza art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.b C.p.p., a achitat inculpatul S. I. sub aspectul săvârșirii a 16 infracțiuni de trafic de persoane, prev. de prev. de art. 210 alin.1 lit.a C.p., și art.5 C.p.

În baza art. 399 C.p.p. rap. la art. 241 al. 1 lit.b C.p.p., a constatat încetată de drept măsura arestului preventiv dispusă față de inculpatul S. I. prin încheierea nr. 98/CC/02.09.2013 pronunțată de tribunalul T. în dosarul nr._ .

A luat act că părțile civile A. N. și M. L. au renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 al.1,2 lit.a din Leg.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 C.p. din 1969, și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art.8 din Leg.39/2003.

Raportat la modificările legislative intervenite pe parcursul judecății prezentei cauze, respectiv . data de 01.02.2014 a Noului Cod Penal, adoptat prin Lg. 286/2009, instanța apreciază că primul aspect care se impune a fi stabilit, înainte de a se proceda la orice analiză cu privire la existența faptelor imputate și a vinovăției inculpatului, îl reprezintă identificarea legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului raportat la faptele reținute în sarcina acestuia.

Astfel, în primul rând, trebuie observat că în ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane în varianta reținută în sarcina inculpatului, textul legal în vigoare la data sesizării instanței - art. 12 al.1,2 lit.a din Leg.678/2001 – reglementa această infracțiune ca fiind ˝recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane˝, fapta fiind mai gravă ˝dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună˝ și fiind pedepsită cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În ceea ce privește infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 8 din Lg. 39/2003 rap. la art.323 C.p., raportat la Decizia nr. 12/02.06.2014 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală., instanța a constatat că se impune în mod obligatoriu schimbarea încadrării juridice din respectiva infracțiune în infracțiunea de grup organizat, prev. de art. 367 al.1 C.p.

Procedând în continuare la analiza materialului probatoriu administrat în cauză pentru a stabili dacă faptele imputate inculpatului există, sunt infracțiuni și au fost săvârșite de către acesta cu forma de vinovăție cerută de lege, instanța a constatat următoarele:

Or, în cauză instanța a constatat că nu există probe care să aibă forța necesară de a demonstra cu certitudine, dincolo de orice îndoială, vinovăția inculpatului S. I. cu privire la faptele imputate, existând numeroase dubii cu privire la existența și întrunirea elementelor constitutive ale respectivelor infracțiuni.

Analiza coroborată a întregului material probatoriu administrat în cauză în ceea ce privește raporturile existente între inculpat și persoanele indicate în rechizitoriu drept victime nu confirmă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, neputându-se reține în privința niciuneia dintre respectivele persoane existența acțiunii scop - ˝exploatarea unei persoane˝, așa cum este definită de art. 182 C.p., neexistând nicio probă certă în sensul că respectivele persoane ar fi executat munci sau ar fi îndeplinit servicii în mod forțat – condiție absolut necesară pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane. Totodată, instanța a constatat că probele administrate în cauză nu confirmă nici existența unei asocieri, a unei rezoluții infracționale între inculpatul S. I. și numiții D. C. și D. P. M. A. și nici exercitarea de către aceștia din urmă de acte ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane sau de acte de ajutor în acest sens, după cum nu confirmă nici săvârșirea de către inculpatul S. I. sau de vreo altă persoană de acte de violență, amenințare sau orice altă formă de constrângere raportat la persoanele indicate drept părți vătămate. Nu în ultimul rând, instanța a constatat că există dubii serioase și în ceea ce privește existența unor acțiuni de inducere în eroare din partea inculpatului cu privire la anumite aspecte de fapt care să fi fost determinante în luarea de către persoanele indicate drept victime în rechizitoriu a hotărârii de deplasare în Germania și muncă în subordinea inculpatului.

Instanța a apreciat că analiza coroborată a materialului probatoriu administrat în cauză evidențiază faptul că toate cele 16 persoane la care se face referire ca având calitatea de victime au plecat în Germania în mod voluntar, cu intenția de a lucra în construcții prin intermediul inculpatului S. I., fiind chemate de alte persoane care lucrau deja acolo, au desfășurat activitate în construcții în mod voluntar, fără a fi obligate în vreun fel, nu au fost amenințate sau agresate în acest scop, iar nemulțumirea tuturor vizează faptul că au existat neînțelegeri, mai mari sau mai mici, cu inculpatul S. I. cu privire la sumele cuvenite drept contravaloare a muncii prestate – respectiv că S. I. nu le-a achitat integral salariile la termenele și în sumele cuvenite – punându-se deci problema incidenței răspunderii civile contractuale sau privind raporturile de muncă – respectiv nerespectarea anumitor clauze contractuale de către inculpat (neplata contravalorii muncii prestate în sumele stabilite de comun acord), fără însă a exista probe certe referitoare la incidența unor aspecte de natură penală.

Declarațiile tuturor persoanelor audiate în cauză ca părți vătămate și martori au evidențiat faptul că inculpatul S. I. locuia împreună cu concubina sa, D. I. C., într-un parc de rulote în localitatea Niederzen, în apropierea orașului Bohn, și derula activități în domeniul construcțiilor, pe care le realiza împreună cu mai multe persoane din România, interesate de munca în construcții, cărora le punea la dispoziție și anumite locații pentru cazare - în parcul de rulote în care locuia și el și în cadrul unui imobil situat la câțiva zeci de kilometri. El contracta lucrările și organiza echipele, încasa banii și achita sumele aferente muncitorilor, prestând totodată și el activitate pe șantier.

După cu rezultă chiar din declarațiile date de respectivele persoane în fața instanței, o mare parte dintre persoanele indicate drept victime în actul de inculpare nu se aflau pentru prima dată acolo, mergând periodic, de mai mulți ani, la muncă în acea locație, având deci în mod evident cunoștință atât de condițiile de viață și muncă, cât și de împrejurarea că inculpatul S. I. nu respecta întotdeauna înțelegerile privind salariile (nu le achita la timp sau integral)) – context în care nu se poate reține existența unei induceri în eroare a acestora raportat la condițiile de cazare și muncă, iar ceilalți au venit la chemarea acestora, fiind toți rude, prieteni sau cunoștințe – ceea ce determină concluzia rezonabilă că și ei au avut cunoștință de respectivele condiții.

Respectivele persoane au desfășurat activități în construcții în baza înțelegerii avute cu inculpatul S. I., în mod voluntar, fără a fi obligați în vreun fel, fiind toți de acord cu condițiile de muncă și cazare oferite, apărând divergențe doar la un moment dat, pe parcursul derulării respectivelor activități, în ceea ce privește plata de către S. I. a contravalorii unei părți din munca prestată. În urma nemulțumirilor pe acest subiect, unui dintre ei și-au găsit alte locuri de muncă în Germania, iar alții au plecat în România fără a le fi achitate integral salariile, nefiind nici un moment obligați în vreun fel să rămână în acele locuri de muncă sau să presteze activitate împotriva voinței lor.

Totodată, referitor la o presupusă acțiune de inducere în eroare derulată de inculpat în ceea ce privește condițiile de muncă și cazare, mai trebuie observat, pe de o parte, că, așa cum reiese chiar din declarațiile părților vătămate, în fapt acestea nici nu au avut discuții cu privire la aceste aspecte înainte de plecarea din România în Germania cu inculpatul, ci cu alți muncitori aflați deja la muncă acolo, iar, pe de altă parte, că o mare parte dintre aceste persoane au precizat că nici nu erau foarte interesați de respectivele condiții, nu au cerut detalii cu privire la acestea, și că, din punctul lor de vedere, au fost bune.

În același timp, referitor la perioadele în care aceste persoane au prestat activitate în Germania și presupusa inducere în eroare cu privire la plata contravalorii muncii prestate, instanța a reținut că din materialul probatoriu administrat în cauză a rezultat că o mare parte dintre respectivele persoane au prestat activitate atât în anii anteriori anului 2012, cât și în decursul mai multor luni în anul 2012 (C., D., M., A. C., A. P., S. M., P. D., P. B., P. T.), iar problemele legate de neplata salariilor s-au ivit abia în a doua jumătate a anului 2012, până la acel moment fiindu-le achitate sumele cuvenite, chiar dacă nu integral, și neexistând nicio nemulțumire a acestora până la acel moment, context în care nu se poate reține existența unei acțiuni de inducere în eroare a inculpatului cu privire la aceste aspecte în momentul în care acei muncitori au venit în Germania. În ceea ce îi privește pe numiții L. D., C. N., N. A., I. N., P. D., în cazul acestora a fost vorba de aproximativ o lună și două săptămâni, aceștia mergând în Germania în jurul datei de 22 august și muncind până la începutul lunii octombrie 2012, când au refuzat să mai meargă la muncă întrucât li se plătiseră foarte puțin bani până la acel moment. Aceștia din urmă au format o echipă care a preluat de la inculpatul S. I. o lucrare mare – respectiv reabilitarea unui . suma aferentă lucrării global, iar ei să și-o împartă ulterior, iar nemulțumirea acestora a vizat faptul că inculpatul a refuzat să le achite integral activitatea realizată, însă chiar ei au arătat că inculpatul a motivat acest lucru pe lipsa banilor, care nu i-au fost achitați de beneficiar, întrucât ei nu au realizat bine lucrarea. Totodată, trebuie subliniat, referitor la condițiile de muncă, că din declarațiile date de aceste persoane în cauză a reieșit că ei erau cei care își stabileau programul de lucru, iar faptul că au muncit multe ore pe zi se datora faptului că doreau să termine cât mai repede lucrarea, iar nu impunerii respectivului program de către inculpat.

Instanța a apreciat că respectiva neplată integrală a contravalorii muncii prestate nu este în măsură să susțină, prin ea înseși, existența unei intenții a inculpatului, anterioară deplasării părților vătămate în Germania, de a-i induce în eroare cu privire la aceste aspecte, în condițiile în care din probele administrate în cauză a rezultat că această problemă a intervenit pe parcursul derulării raporturilor între inculpați și acele persoane, iar nu de la început, în cazul multora dintre aceștia, până la acel moment fiindu-le achitate sumele cuvenite, putându-se datora, la fel de bine, unei situații financiare precare a inculpatului; instanța a apreciat că, cu privire la acest aspect, trebuie avută în vedere inclusiv apărarea inculpatului – evidențiată chiar de declarațiile părților vătămate, în sensul că respectiva lucrare nu a fost bine realizată și că i s-a refuzat plata de către beneficiar, apărare care însă nu a fost în nici un fel verificată de către acuzare, deși exista obligația administrării probelor atât în defavoarea, cât și în favoarea inculpatului.

Referitor la celelalte două persoane, D. C. și D. P. M. A., raportat la care s-a reținut în rechizitoriu că ar fi fost asociate cu inculpatul S. I. în vederea săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, materialul probatoriu a evidențiat faptul că acestea nu au avut niciun fel de atribuții raportat la persoanele aflate la muncă acolo, nu coordonau activitatea acestora, nu se ocupau de repartizarea lucrărilor sau plata salariilor, nu au efectuat acte de constrângere sau inducere în eroare în vederea racolării acestora. În ceea ce o privește pe D. C. a rezultat că aceasta era concubina inculpatului S. I., iar în ceea ce îl privește pe inculpatul D. A., a rezultat că acesta s-a aflat și el în Germania în perioada august – octombrie/noiembrie 2012 în calitate de simplu muncitor, la fel ca și persoanele indicate drept victime, a locuit și a muncit în aceleași condiții ca toate celelalte persoane aflate acolo, fără a avea vreun privilegiu legat de faptul că era cumnatul lui S. I.. Acesta nu s-a ocupat de racolarea, transportul sau cazarea respectivelor persoane în Germania, după cum nu a avut nici atribuții legat de coordonarea activității acestora sau de obligarea în vreun fel a acestora să muncească. Referitor la existența unui caracter violent al inculpatului, materialul probatoriu administrat în cauză a evidențiat faptul că singurele altercații în care a fost implicat acest inculpat au fost generate de un consum excesiv de alcool, neavând însă nicio legătură cu munca sau salarizarea.

La reținerea acestei stări de fapt instanța a avut în vedere în primul rând, declarațiile numiților C. V., D. M., M. L., S. M. date în fața instanței de judecată, în condiții de publicitate, contradictorialitate și oralitate, aceștia arătând că au fost de mai multe ori la muncă acolo și aveau deci cunoștință de toate condițiile de muncă, cazare și salarizare, nefiind vorba de nicio acțiune de inducere în eroare, că nu au avut nemulțumiri cu privire la aceste aspecte, că nu au existat acte de constrângere pentru desfășurarea activității, că celelalte două persoane indicate în rechizitoriu drept inculpați nu au avut nici un fel de contribuție la activitatea derulată de ei și că nemulțumirile lor vizează doar faptul că nu au primit integral sumele de bani stabilite cu inculpatul Schimidt I. drept contravaloare a muncii prestate.

Astfel, numitul C. V. a arătat că a mers în Germania în vara anului 2012, fiind chemat de un vecin de-al său pe nume A. L., care mai fusese la muncă la S. I. în Germania. Informațiile despre condițiile de muncă le-a aflat de la vecinul său, acesta relatându-i că o să fie vorba de un salariu de 1300 euro, transport plătit și cazare și mâncare asigurată acolo, urmând a lucra în construcții, fără a menționa că va fi încheiat contract de muncă. În ceea ce privește condițiile de cazare, a arătat că nu a fost în nici un mod indus în eroare întrucât nu a discutat aceste aspecte. În Germania a fost cazat într-un parc de rulote, unde locuia și inculpatul, și a rămas acolo vreo trei luni, fiindu-i achitată contravaloarea muncii prestate. Referitor la inculpatul D. A., numitul C. V. a precizat că acesta nu a fost acolo în toată această perioadă, iar referitor la D. C., a arătat că aceasta era concubina lui S. I. și locuia împreună cu acesta, însă că nu a avut nicio discuție cu aceasta referitor la activitatea desfășurată și nici nu a sesizat ca ea să fi luat vreo hotărâre în legătură cu activitățile desfășurate și condițiile de desfășurare, toate acestea fiind discutate cu S.. Ulterior, în luna august 2012, a mers din nou la muncă la S. în Germania, având în mod evident cunoștință de condițiile de cazare și mâncare, care nu îl deranjau, și a stat până la sfârșitul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie 2012. În această perioadă, era și inculpatul D. A. acolo, acesta lucrând și el pe șantier, locuind în rulote, mâncând împreună cu ei, având deci același regim ca și ceilalți muncitori. C. D. a mai precizat că pe el personal nici D. A. și nici vreo altă persoană, nici măcar inculpatul S. I., nu l-au lovit, amenințat, mințit sau înșelat în vreun alt mod pentru a sta în Germania și a desfășura acea activitate sau pentru a nu cere banii aferenți, iar nemulțumirea sa vizează doar faptul că inculpatul S. I. nu i-a dat banii la timp, i-a tot eșalonat și în final a rămas o diferență neachitată de 1000 euro.

Numitul D. M. a arătat că în anul 2012 a lucrat inițial în Germania în cadrul unei echipe coordonate de M. L., acesta fiind cel care îl plătea, însă după Paști, când a mers din nou acolo la muncă, M. L. nu a mai luat lucrări, astfel că a mers să lucreze în aceeași modalitate pentru inculpatul S. I.. A precizat că a stat vreo 2 luni în acea perioadă, locuind în același rulote în care fusese cazat și când a lucrat pentru M., având deci cunoștință de condițiile de cazare și mâncare din momentul în care a început să lucreze pentru acest inculpat. Înțelegerea cu acesta a fost că i se va asigura masa și cazarea și va primi 800 euro salariu lunar. În acest interval, numitul D. A. nu a fost în Germania. A precizat că a primit banii eșalonat și ulterior a plecat pentru că s-a certat cu inculpatul S. I. fiindcă acesta nu i-a dat până în final toți banii. Apoi, la sfârșitul lunii august, el personal l-a contactat pe inculpatul S. I. și i-a cerut să îl primească acolo la muncă, deși știa că acesta nu plătește la timp și că nici data trecută nu îi dăduse toți banii. A stat în Germania, locuind tot la rulote, până la sfârșitul lunii noiembrie. A mai precizat că numitul D. A. a fost și el acolo în această ultimă perioadă, însă niciodată nu l-a amenințat sau lovit, pe el sau pe vreo altă persoană, pentru a munci sau pentru a nu cere bani de la inculpatul S., și nici nu este adevărat că ar fi fost responsabil de crearea unui climat de teroare pentru ceilalți muncitori pentru a nu solicita banii sau a nu comenta legat de condiții. În ceea ce o privește pe D. C., D. M. a arătat că nu avea nicio contribuție în activitatea derulată de S., ea era doar soția lui.

Numitul M. L., care a arătat că, începând de vreo 3-4 ani a lucrat periodic, în reprize de câte o lună jumătate, două luni, pentru inculpatul S. I. în Germania. M. împreună cu D. A., făcând echipă împreună și lucrau amândoi în construcții, sub coordonarea inculpatului. Acesta contracta lucrările și tot el îi plătea, fără însă a le încheia contracte de muncă. Referitor la salarii, a precizat că le erau achitate, însă nu neapărat la timp, rămânând sume mai mici restante, pe care li le dădea când mergeau tura următoare la muncă. De fiecare dată, locuiau în respectivele rulote, unde locuia și inculpatul S. I.. Numitul M. L. a arătat în mod expres că el a știut de la început că inculpatul S. I. nu achită tot timpul integral sau la timp salariile, că avea cunoștință de condițiile de trai dinainte de a merge în Germania și a ales totuși să meargă, iar nemulțumirile sale au vizat faptul că acesta nu a respectat tot timpul înțelegerea de a le da o anumită sumă de bani la o lună sau jumătate de lună, neplătindu-le la timp acei bani, astfel că a mai rămas fără bani de mâncare. În cursul lunii ianuarie 2012 a mers din nou cu o echipă de muncitori din România, pe care i-a adunat el, respectiv A. C., Ulița I. Loredan, Rendo D. și S. D., și a preluat o lucrare de la S. I., având ca obiect placarea unui ., urmând ca el împreună cu echipa sa de muncitori să efectueze toată lucrarea contra sumei de 10.000 euro. Referitor la contracte, a precizat că acestea urmau să fie făcute pe o firmă pe care el o avea înființată în Germania, însă că nu știe dacă s-a mai întâmplat acest lucru. Transportul le-a fost achitat de S. I., reținându-le ulterior costul acestuia, iar cazarea le-a asigurat-o la rulote. A precizat că au lucrat la acel . luni și în acea perioadă au primit sume mici de bani, ajungându-le doar pentru țigări și ceva mâncare, însă că, la terminarea lucrării, el a primit banii care i se cuveneau pentru acea lucrare. Referitor la suma solicitată cu titlu de despăgubiri civile, a precizat că aceasta reprezintă contravaloarea muncii prestate în ultimele 3 săptămâni, în altă locație.

M. L. a arătat în mod expres că nici S. I., nici D. C. și nici vreo altă persoană nu au exercitat acte de amenințare sau violență asupra sa pentru a-și desfășura activitatea sau pentru a nu părăsi acel loc de muncă, ci, dimpotrivă, D. C. l-a ajutat să-și aducă familia în Germania. Referitor la inculpatul D. A., a precizat că acesta nu s-a aflat în Germania în perioada în care el a fost la muncă la S. în 2010, venind doar cu vreo 3 zile înainte de plecarea sa și în acel interval scurt de timp nu l-a văzut să exercite acte de violență sau amenințare față de vreunul dintre muncitori. Totodată, a precizat că nu se consideră în nici un fel vătămat de D. C. sau D. A. întrucât aceștia nu au făcut nici un act de recrutare, transport, transfer, cazare sau primire a sa prin amenințări, violențe, înșelăciuni sau prin altă modalitate în scopul de a-l exploata prin muncă, singura sa nemulțumire vizând faptul că S. I. nu i-a achitat contravaloarea muncii prestate în ultimele 3 săptămâni, fapt ce l-a determinat să-și caute un alt loc de muncă la un patron german. De asemenea, a mai arătat că el personal l-a chemat în Germania pe A. C., iar acesta, în timp ce era acolo și muncea pentru S. de câteva luni, întrucât mai era nevoie de muncitori, l-a chemat acolo pe A. C., fratele său, iar apoi și pe A. N., tatăl său.

S. M. a arătat că a plecat în Germania împreună cu D. A., amândoi fiind muncitori care au beneficiat de același tratament, și că condițiile de cazare și de salarizare le-a știut de când a plecat din România, nu a fost mințit în vreun fel de cineva cu privire la aceste aspecte, iar legat de încheierea unui contract de muncă, nu a discutat cu inculpatul S. acest lucru și nici măcar nici l-a interesat acest aspect, tot ceea ce îl interesa fiind să primească bani pentru munca prestată. Acesta a precizat în mod expres că nu a existat o atmosferă de teamă, de teroare, iar singura sa nemulțumire vizează faptul că inculpatul S. I. nu i-a achitat toți banii pentru munca prestată, el muncind aproximativ 3 luni, în perioada august – octombrie 2012, și primind doar banii aferenți primelor două, eșalonat. Referitor la D. A., a arătat că a fost coleg de echipă cu el, lucrând împreună, și avea același regim; acesta nu l-a obligat niciodată prin violență, amenințări sau alt mod să lucreze sau să nu-și ceară banii de la inculpatul S. I. și nici nu l-a văzut să facă acest lucru raportat la nicio altă persoană. Nu s-a comportat niciodată ca un șef al lor, nu a excitat acte de intimidare împotriva muncitorilor nemulțumiți de faptul că nu-și primeau banii. În ceea ce o privește pe inculpata D. C., a arătat că nu consideră că aceasta a făcut vreo acțiune în sensul de a-i vătăma interesele, lui sau celorlalți muncitori, ea neluând hotărâri legate de activitatea prestată de ei și de salarizare.

În același sens sunt și declarațiile numitului A. P., date în fața instanței de judecată, care a arătat că el a mers în Germania la muncă în perioada august-septembrie 2012, iar anterior mai fusese o lună, o lună jumătate la muncă la inculpatul S. I., fiind chemat de către fratele său – A. C., care se afla deja acolo și care i-a spus că toate condițiile de muncă și cazare sunt bune, că nu va avea probleme. Nici inculpatul S. I. și nici D. A. sau vreo altă persoană nu l-au amenințat vreodată în legătură cu banii care i se cuveneau sau cu modul de desfășurare a muncii, nefiind vorba nici un moment de vreo atmosferă de teroare între muncitori pentru a-i determina pe aceștia să muncească și să nu solicite salariile. Referitor la numitul D. A., a arătat că acesta lucra și el cu ei acolo, nu i-a obligat în nici un fel să muncească și nici nu avea cunoștință ca A. să fi avut vreo atribuție legată de bani, toate discuțiile și plata salariilor fiind realizate inculpatul S. I.. D. A. nu a exercitat acte de violență sau amenințare asupra lor pentru a nu mai solicita salariul aferent, iar lui îi era frică de acesta doar raportat la modul în care reacționa când consuma alcool – întrucât devenea violent. A mai arătat că și tatăl său și alte două persoane au avut discuții contradictorii cu D. A., însă fără niciun fel de legătură cu lucrul sau cu banii aferenți. Referitor la D. C., a arătat că aceasta le transmitea ce-i spunea inculpatul S. să le spună referitor la bani, adică că nu sunt bani și să mai aștepte și să meargă la muncă, fără însă ca aceasta să-i fi obligat în vreun fel să muncească. Acesta a mai arătat că, în opinia sa, condițiile de muncă au fost bune și că el l-a chemat și pe tatăl său să muncească acolo, iar nemulțumirea sa vizează faptul că inculpatul nu i-a achitat integral contravaloarea muncii prestate, l-a tot amânat cu privire la efectuarea plății motivând că nu are bani, iar apoi spunându-i că ii va trimite în țară, fără a se mai realiza acest lucru.

Referitor la susținerea respectivei persoane legat de faptul că ar fi fost nemulțumit de condițiile de cazare, instanța a constatat, pe de o parte, cu nu se poate vorbi de o acțiune de inducere în eroare a inculpatului în condițiile în care, pe de o parte, A. P. a arătat că fratele său, A. C., a fost cel care l-a chemat acolo și i-a descris condițiile, iar, pe de altă parte, el l-a chemat în acele condiții chiar pe tatăl său, fiind neverosimilă o asemenea acțiune dacă ar fi fost nemulțumit de acele condiții.

Același aspecte au fost relatate și de A. N. în declarația dată pe parcursul cercetării judecătorești, care a arătat că a mers la muncă în Germania în vara anului 2012, fiind chemat de fii săi care se aflau la muncă pentru inculpatul S. I., aceștia spunându-i că sunt condiții bune - cazare în niște rulote și va primi salariu și bani de mâncare de la S. I.. A precizat că nu a fost obligat de nimeni și muncească sau să nu ceară banii, că inculpatul S. I. nu a fost violent cu el cât a stat în Germania, iar nemulțumirea sa vizează doar faptul că inculpatul nu i-a achitat contravaloarea muncii prestate în aproximativ 3 luni, ei înțelegându-se că salariul va fi de 1000 de euro/lunar.

În ceea ce îl privește pe D. A., a arătat că acesta muncea și el în construcții ca toți ceilalți, având calitatea de angajat al lui S. I., și nu l-a obligat niciodată, prin acte de violență sau amenințare, să muncească sau să nu solicite banii de la inculpatul S. și nici nu a văzut să facă aceste lucruri raportat la alte persoane. A. N. a precizat că acesta devenea violent când consuma alcool – fără legătură cu lucrul - și din acest motiv, într-o noapte, când l-a văzut consumând alcool, s-a speriat și s-a ascuns împreună cu băieții săi. A arătat că nu știe dacă acesta vroia să îi bată, că nu avea nici un motiv să creadă acest lucru, însă că s-a gândit că poate caută scandal, știind că fusese violent cu alții pe fondul consumului de alcool, precum și fiindcă existase o problemă cu o zi înainte legată de dispariția unui ceas. Totodată, a precizat că, cu o zi înainte, au existat niște probleme cu un ceas reclamat ca fiind dispărut de proprietarul imobilului la care muncea el, ceas pe care el nu l-a sustras, ci l-a găsit în subsolul imobilului și pe care i l-a restituit lui S. I.. Referitor la D. C., a arătat că aceasta era soția inculpatului S. I., însă nu avea nici un fel de atribuții privind munca lor, nu stabilea unde mergeau ei la muncă, nu îi supraveghea pe șantier și nici nu era cea care trebuia să-i plătească. Nu a fost niciodată agresat fizic sau verbal de C. și nu se consideră vătămat de aceasta.

Această situație de fapt este reținută de către instanță și din declarația dată de numitul Ryntye J. H. în fața instanței, acesta arătând că, începând de câțiva ani, a mers de mai multe ori în Germania la muncă la inculpatul S. I., inițial fiind chemat de un vecin, fără ca el să discute personal cu inculpatul. Prima oară a stat 4 luni, fiindu-i achitată contravaloarea muncii prestate, și, deși a avut anumite nemulțumiri legat de condițiile de cazare, după 2,3 luni, a mers din nou acolo la muncă, din proprie inițiativă. A stat 8 luni, achitându-i-se și cu această ocazie contravaloarea muncii prestate, dar cu anumite întârzieri. A precizat că nu a fost obligat în nici un fel să meargă în Germania sau să desfășoare respectiva activitate și nici nu a fost ținut acolo împotriva voinței sale, că nu a existat nicio atmosferă de teroare acolo, nici el și nici ceilalți muncitori nu au fost amenințați sau agresați de nicio persoană pentru a presta acea muncă sau a nu-și solicita banii, nici nu au fost obligați să rămână acolo. Ulterior, a mai mers o dată în condiții identice și a stat aproximativ 4 luni, cu această ocazie inculpatul S. achitându-i doar contravaloarea a jumătate din munca prestată. Referitor la numitul D. P. M. A., a arătat că acesta a fost coleg de muncă cu el, că acesta nu a avut nici un rol în derularea activități idin Germani, nu l-a amenințat sau agresat niciodată, au revenit împreună în România și au fost și au rămas prieteni. Totodată, referitor la D. C., a arătat că nici aceasta nu a avut nici un rol în deplasarea sa în Germania și munca derulată acolo.

Starea de fapt reținută de instanța de judecată este confirmată și de declarațiile numiților P. B. și P. D., date pe parcursul cercetării judecătorești, ambele evidențiind inexistența unor acte de constângere exercitate de inculpat sau de altă persoană asupra persoanelor indicate drept părți vătămate pentru deplasarea în Germania sau desfășurarea activității acolo (nefiind deci confirmată executarea de către aceștia a unei activități în mod forțat) sau de inducere în eroare cu privire la condițiile de muncă și cazare, cât și inexistența unor contribuții ale celorlalte două persoane indicate în rechizitoriu drept inculpați cu privire la activitatea derulată de ei în Germania.

Astfel, P. B. a arătat că a aflat de oferta de muncă din Germania de la P. D., acesta spunându-i că e vorba de un salariu de 1.300 euro, cu contract de muncă și cazare asigurată, iar mâncarea și-o va plăti fiecare, aceste aspecte discutându-le la telefon și cu inculpatul S. I. înainte de a pleca din țară. A mers în Germania în cursul lunii iulie 2012 și a stat până în luna octombrie, inițial locuind la rulote, iar ulterior într-o casă, împreună cu cei doi frați ai săi, pe care el i-a chemat, și cu persoanele care au venit împreună cu aceștia: L. D., C. N., N. A., I. N.. A precizat că toate discuțiile referitoare la lucrările prestate au fost purtate cu inculpatul S. I., iar nu cu alte persoane. Referitor la D. A., a arătat că acesta locuia și el într-o rulotă și muncea în construcții, însă nu au lucrat în aceeași echipă. Acesta nu l-a amenințat sau agresat niciodată pentru a munci, pentru a nu solicita banii sau pentru a nu părăsi acel loc de muncă și nici nu l-a văzut să exercite astfel de acte raportat la vreo altă persoană. În perioada în care a locuit la casă, A. a venit acolo doar de vreo 5-6 ori, venind la un moment dat împreună ci inculpata D. C. și un șofer și aducându-le ceva mâncare, despre care el cred la acest moment că îi expirase termenul de valabilitate, mâncare care era consumată și de inculpatul D. A.. Totodată, P. B. a precizat că lui nu i-a fost niciodată frică de A. și nu a fost niciodată în situația de a nu-și solicita banii cuveniți de frica acestuia, că el nu l-a văzut pe inculpat să amenințe sau să lovească pe cineva cu o bâtă de baseball și că a declarat în faza de urmărire penală că A. era mâna dreaptă a inculpatului S. pentru că el coordona echipa de muncitori și îi relata ce se întâmplă, același lucru putând afirma și despre propria sa persoană întrucât el a coordonat lucrarea de la . șef de echipă. Referitor la inculpata D. C., a arătat că el nu știe să fi fost implicată în activitate, că nu a fost violentă fizic sau verbal cu ei și nu are de unde să știe că aceasta ar fi fost cea care colecta banii pentru munca lor. A precizat doar că l-a auzit pe inculpatul S. când i-a spus acesteia să ia bani de la ea și să le plătească lor ceva și el a însoțit-o în calitate de șofer la bancomat să scoată niște bani. Referitor la momentul în care au părăsit imobilul, a arătat că D. C. le-a solicitat acest lucru și a chemat și poliția, și că D. A. a fost și el acolo, însă singurul lucru care acesta l-a făcut a fost să le spună că e mai bine să plece. Referitor la nemulțumirile sale, a precizat că aceasta vizează faptul că inculpatul S. I. nu i-a achitat integral contravaloarea muncii prestate și acesta este aspectul pe care l-a reclamat și în Germania. Cu privire la acest aspect, a precizat că pentru prima lună a primit integral salariul promis, respectiv 1.300 euro, însă ulterior au existat probleme cu plata, primind de la inculpat doar vreo 150-200 euro în decurs de două luni.

Totodată, numitul P. D. a arătat că el a fost chemat la muncă în Germania de fratele său P. B., care era deja acolo de vreo 3 săptămâni, acesta spunându-i că condițiile sunt bune, că are cazare, că salariul este de 1300 euro lunar, iar mâncarea și-o cumpără fiecare. Când a ajuns în Germania, a discutat toate aceste aspecte cu inculpatul S. I. și a fost cazat împreună cu alte persoane într-un imobil al acestuia, ei înțelegându-se cu acesta să realizeze integral o lucrare, urmând să primească banii global. A precizat că programul de lucru și-l stabileau ei, nu venea nimeni să îi supravegheze pe șantier, însă inculpatul S. le dăduse anumite indicații cu privire la durată. Referitor la numiții D. A. și D. C., a arătat că nu a avut discuții cu vreunul dintre aceștia legat de cazare, muncă sau salarizare și că niciunul dintre aceștia nu a exercitat amenințări, violențe și nici nu i-a indus în eroare în vreun fel cu privire la respectivele condiții sau pentru a-i determina să muncească în continuare sau să nu solicite banii aferenți. Totodată, a arătat că nici nu i-a văzut să încaseze banii din contractele încheiate de S. I.. D. A. era muncitor ca toți ceilalți, coordona o echipă, și au lucrat împreună în prima săptămână, iar acesta nu obliga oamenii să lucreze și nici nu se punea problema supravegherii acestora ca să nu fugă de la lucru. Nu participa la discuțiile lor cu S. I. și avea exact același rol ca și șoferul. În ceea ce o privește pe D. C., a arătat că singurul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost că a venit de câteva ori și le-a adus banii de la S. I., iar la sfârșit, înainte de plecarea lor, a venit și le-a oferit suma de 200 euro de persoană, spunându-le că S. le va trimite diferența în România când se vor încasa banii, cerându-le totodată să părăsească imobilul. Referitor la incidentul cu L. D., a precizat că acesta i-a relatat telefonic că, după plecarea lor din Germania, a fost condus de A. și de șofer la rulotă, iar acolo A. l-ar fi lovit cu pumnul, iar apoi cu un obiect în zona capului, fără însă a-i relata și motivul pentru care l-a lovit.

În ceea ce privește referirile referitoare la condițiile de cazare făcute de aceste două persoane, ambii susținând că au fost nemulțumiți de respectivele condiții, instanța constată că nu se poate reține în mod cert o acțiune de inducere în eroare a inculpatului cu privire la acest aspect în condițiile în care, pe de o parte, niciuna dintre aceste persoane nu a susținut că i s-ar fi relatat alte aspecte legat de cazare, care nu s-au confirmat ulterior, iar, pe de altă parte, așa cu reiese din declarațiile celor doi, P. D. a fost chemat acolo de către fratele său – P. B., care se afla deja acolo și cunoștea respectivele condiții, afirmând că sunt bune.

În același timp, instanța a apreciat că și declarațiile date de C. N., I. N., N. A. și L. D. în fața instanței de judecată evidențiază aceeași stare de fapt în ceea ce privește natura și împrejurările de derulare a raporturilor cu inculpatul, nefiind în măsură să susțină acuzațiile aduse acestuia prin actul de inculpare.

Astfel, trebuie observat că C. N. a arătat că a aflat de oferta de muncă de la I. N., acesta fiind cel care i-a relatat despre condițiile de muncă, și a mers în Germania în luna august 2012 împreună cu acesta și cu alte persoane. A locuit împreună cu celelalte 7 persoane într-un imobil al inculpatului S. I., condițiile de cazare fiind, în opinia sa, acceptabile, și a stat acolo în jur de 2 luni, lucrând împreună cu cei cu care locuia la un . un program pe care îl respectau, însă nu era nicio persoană care să îi oblige în vreun fel să muncească. Din punctul său de vedere, condițiile de muncă și de cazare au fost normale, neexistând nici un fel de atmosferă de teamă, de teroare, astfel că nu are nicio nemulțumire cu privire la aceste aspecte, singura nemulțumire vizând doar faptul că inculpatul S. I. nu i-a dat banii pentru munca prestată. A precizat că au tot avut discuții cu S. I. pe acest subiect, iar acesta îi tot amâna, le spunea că nu are nici el încă banii, iar, la un moment dat ei au luat hotărârea să nu mai muncească și au depus și o reclamație la forțele de muncă din Germania pentru că acesta ne le-a făcut contracte de muncă și nu le-a plătit salariile. În aceste condiții, S. I. le-a solicitat să părăsească imobilul în care locuiau, neexistând însă nicio altercație în acele momente, astfel că ei au plecat în România. Referitor la D. A., a precizat că acesta era cumnatul lui S. I. și lucra și el ca și muncitor în construcții, coordonând o echipă, însă au lucrat puțin împreună, doar în vreo 6-7 zile. A arătat că acesta nu a exercitat niciodată amenințări sau violențe asupra sa sau a altei persoane pentru a-i determina sau obliga să muncească sau să nu părăsească acel loc de muncă, și că mai venea în vizită la imobilul în care locuiau ei la sfârșit de săptămână în calitate de prieten, de coleg de serviciu și stăteau toți la povești. Au existat discuții legate de lucru și de bani cu acesta, dar în calitate de colegi, D. A. neavând nici un fel de atribuții legate de plata salariilor. A mai precizat că, atunci cânt au avut discuțiile finale cu S. I. și acesta le-a spus să părăsească imobilul, a fost și D. A. de față, însă acesta nu i-a amenințat în niciun fel, doar a spus că se va muta el împreună cu soția sa la casă. Totodată, a mai arătat că în perioada în care a fost în Germania, D. A. a fost plecat o perioadă în România la înmormântarea tatălui său. Referitor la D. C., a arătat că aceasta era soția lui S. I. și că nu a avut niciun fel de discuții contradictorii cu aceasta, că au mai discutat cu ea despre plata salariilor, iar ea le spunea că o să le primească, însă că nu i-a amenințat în niciun fel. În ceea ce privește incidentul cu L. D., a precizat că acesta a rămas singur în acel imobil și că, în cadrul unei discuții telefonice cu unul dintre băieții cazați la rulote, a aflat că D. A. l-ar fi lovit pe L., iar acesta ar fi în spital, însă că nu cunoaște motivul pentru care s-a iscat acel incident.

Aceleași aspecte au fost relatate și de numitul I. N., care a arătat că a mers în Germania în 22 august 2012, fiind chemat de P. B., care se afla acolo împreună cu fratele său P. T. de o lună, și a stat până în luna noiembrie 2012. Acesta i-a spus că o fie un salariu între 1300 și 2000 euro și va avea cazarea, urmând ca mâncarea să și-o asigure el. Referitor la condițiile de cazare, cei doi frați P. locuiau la rulote și i-au spus că sunt condiții bune, iar ulterior au fost toți cazați într-un imobil, el apreciind condițiile de acolo și mai bune decât cele de la rulotă. A precizat că el i-a mai chemat și pe L. D., C. N. și N. A. și P. D. și au efectuat deplasarea împreună, transportul fiind organizat de S. I.. În Germania au stabilit cu inculpatul S. I. ca ei, cei care locuiau la casă și erau o echipă, să execute o lucrare contractată de inculpat, la un . suma de 30.000 euro, pe care să-i împartă între ei. Referitor la program, a arătat că era stabilit de ei, ei fiind interesați să termine lucrarea cât mai repede, inculpatul S. I. neavând nimic de spus că privire la acest aspect. Înțelegerea a fost ca inculpatul să le dea inițial 10.000 euro, însă acesta le-a dat mult mai puțin și îi tot amâna, spunându-le că nu are momentan bani. Ei au efectuat aproape integral lucrarea contractată, însă inculpatul a refuzat că le mai plătească, spunându-le că patronul german a spus că ei au greșit lucrarea și nu i-a plătit nici lui. În acest context, ei au depus reclamație la autoritățile germane și, după vreo două săptămâni, au găsit o firmă de transport și au plecat în România. I. a precizat că inculpatul S. I. nu a exercitat nici un moment acte de amenințare sau violență raportat la ei și nici nu a pus vreo altă persoană să îi amenințe sau să exercite acte de violență pentru a-i determina să muncească sau a nu mai solicita bani și ei nici nu au reclamat acest lucru, ci doar faptul că nu le-a fost achitată contravaloarea lucrării realizate.

În ceea ce o privește pe D. C., a arătat că aceasta nu s-a ocupat în nici un fel de muncitori, de organizarea activității acestor sau de plata banilor, S. I. fiind cel care făcea aceste lucruri. Nu a văzut-o pe această inculpată să amenințe pe cineva sau să exercite acte de agresiune, singurul aspect pe care l-a sesizat raportat la ea fiind faptul că, atunci când ei nu au vrut să părăsească imobilul, ea a chemat poliția.

Numitul N. A. N. a arătat că a mers la muncă în Germania împreună cu I., P., L. D. și C., el aflând de informații despre oferta de muncă de P. și de la I., fără a discuta vreun moment cu persoana pentru care urma să lucreze. Nemulțumirea sa cu privire la respectiva perioadă îl vizează pe S. I., care nu i-a achitat contravaloarea muncii prestate și nu i-a încheiat contract de muncă. Referitor la condițiile de muncă, a precizat că nu le supraveghea nimeni durata și modul de desfășurare al activității pe șantier, ei stabileau cât lucrau și erau interesați să lucreze cât mai mult ca să termine cât mai repede lucrarea. În ceea ce îl privește pe numitul D. A., a arătat că în respectiva perioadă s-a întâlnit cu acesta de vreo 20 de ori, acesta fiind și el un simplu muncitor, și că niciodată nu l-a amenințat sau lovit, nici pe el, nici vreo altă persoană pentru a munci sau pentru a nu solicita banii cuveniți, și nici D. C. nu a făcut astfel de lucruri. Totodată, a precizat că nu a avut discuții cu niciunul dintre aceștia legat de cazare sau de condițiile de muncă și nici nu a fost indus în eroare cu privire la aceste aspecte, că niciunul nu au coordonat activitatea și nici nu îi supravegheau, iar eventualele discuții referitoare la plata pe care trebuia să o facă S. I. erau colegiale. Totodată, a arătat că știe că ar fi existat un incident între D. A. și un băiat pe nume S., însă că nu a auzit că acel incident ar fi avut legătură cu munca. În ceea ce o privește pe D. C., a arătat că nu a prea avut contact cu aceasta și doar la sfârșit s-au certat în legătură cu părăsirea imobilului.

L. D. a arătat că a plecat în Germania împreună cu I., C., P. D. și N. A., aflând de respectiva ofertă de muncă de la I., care i-a spus că e vorba de muncă în construcții, de un salariu între 1500-2000 euro lunar, transport și cazare, iar mâncarea și-o vor cumpăra ei. Transportul a fost asigurat cu un microbuz de un băiat pe nume A. și a fost plătit de inculpatul S. I.. Când a ajuns acolo, a discutat el personal cu inculpatul S. I., acesta spunându-i că salariul va fi doar 800 euro, fapt ce l-a nemulțumit, însă nu a plecat înapoi în România întrucât nu avea bani. Au fost cazați la o casă a inculpatului, iar condițiile au fost acceptabile. A stat în Germania din luna august până în octombrie și a muncit pe mai multe șantiere, însă inculpatul S. I. nu l-a plătit, dându-i doar 200 euro. Referitor la condițiile de muncă și salarizare, a precizat că nimeni nu a amenințat sau obligat în vreun alt mod pe vreunul dintre muncitori pentru a munci sau pentru a nu solicita banii pe parcursul acestei perioade, însă inculpatul S. I. i-a tot amăgit cu privire la plată, spunând că nu are banii sau că patronii sunt plecați. În jurul datei de 04 octombrie, S. I. le-a spus că nu mai pot merge la muncă, iar apoi a încercat să-i convingă să plece în România fără a fi plătiți, urmând să le trimită el salariile ulterior în țară. Ei nu au fost de acord, așa că au mai rămas în acel imobil o perioadă, așteptându-și banii. În acea perioadă, a arătat că la un moment dat nu au mai avut bani de mâncare și atunci D. A. le-a adus niște mâncare gătită de la un magazin sau fast-food, spunându-le că și el mănâncă din acea mâncare, cu privire la care ei au observat că era depășită data expirării. A mai arătat L. D. că nu au fost nici un moment amenințați de inculpatul S. I. sau de vreo altă persoană pentru a pleca, însă că li s-a solicitat în mod repetat să părăsească imobilul.

Referitor la numitul D. A., a arătat că acesta era șef de echipă și lucra cot la cot cu oamenii, însă că nu au lucrat împreună decât vreo 4-5 zile. Nici acesta și nici D. C. nu aveau atribuții legate de gestionarea banilor și plata muncitorilor, și nici nu a fost niciodată obligat în vreun fel, prin violență, amenințare sau altă modalitate, de D. A. să muncească sau să nu-și solicite banii pentru munca prestată, și singurul conflict cu acesta a avut loc după plecarea celorlalți muncitori în România, când D. A. l-a agresat. Cu privire la acest incident, a arătat că, după plecarea colegilor în România, a venit la imobil D. A. împreună cu alți 3 bărbați și l-au luat la rulote, spunându-i că acolo își va primi banii. Când a ajuns acolo, inculpatul S. I. i-a făcut semn lui D. A. să-l lovească, acesta a încercat să-l lovească cu pumnul, dar el s-a ferit, iar apoi A. l-a lovit din spate cu un obiect din spate în zona capului. În urma acelei lovituri, a fost internat mai multe zile în spital. A precizat că el nu a văzut că a fost lovit atunci în cap de D. A. fiindcă lovitura a venit din spate, însă știe că acesta l-a lovit întrucât D. C. a strigat „ nu mai da A.”, iar de față erau doar S., C. și șoferul V..

Este de subliniat faptul că toate aceste declarații avute în vedere de instanță, respectiv cele date de aceste persoane în cursul cercetării judecătorești, diferă substanțial de cele din faza de urmărire penală, însă, în condițiile în care acestea se coroborează cu restul materialului probatoriu administrat în cauză, acestea sunt apreciate de instanță ca reflectând adevărul, urmând a fi avute în vedere la soluționarea acesteia.

În acest sens, instanța a avut în vedere că respectivele declarații se coroborează și cu declarațiile date de P. T., L. D., I. N., N. A., P. D. și C. N. în fața autorităților germane în data de 15.10.2012 (vol.1 u.p.), deci chiar în perioada în care se presupune că s-ar fi derulat activitatea infracțională, din conținutul respectivelor declarații reieșind cu claritate că nemulțumirile acestora au vizat faptul că au prestat activitate pentru inculpatul S. I., iar acesta nu le-a încheiat contracte de muncă și nu le-a achitat salariile aferente, dându-le doar niște sume parțiale – deci nu și-a respectat obligațiile contractuale, fără însă a exista vreo referire în sensul că ar fi executat munci sau ar fi îndeplinit servicii în mod forțat – condiție absolut necesară pentru a fi vorba de ˝exploatarea unei persoane˝ - conform art. 182 C.p., și a se putea reține, pe cale de consecință, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane. Niciunul dintre aceștia nu s-a plâns că ar fi fost amenințat sau agresat pentru a fi adus în Germania sau pentru a rămâne acolo, că ar fi fost în vreun fel obligat să presteze activitate sau să nu solicite banii cuveniți, după cum nu există nici măcar o referire la numiții D. A. sau D. C., la derularea de către aceștia a oricărei activități raportat la persoanelor lor, ci doar la inculpatul S. I. în calitate de angajator de fapt, care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.

Or, în opinia instanței pare greu de crezut că, în situația în care ar fi existat acte de amenințare si agresiune exercitate asupra lor de inculpatul S. I., de numitul D. A. sau vreo altă persoană pentru a desfășura activitate sau a nu solicita banii cuveniți, sau vreo altă modalitate în care aceste persoane să fi fost obligate să desfășoare activitate împotriva voinței lor, acestea să nu sesizeze autoritățile cu privire la aceste aspecte, în condițiile în care ele personal s-au prezentat la organele de poliție pentru a sesiza neplata salariilor.

Totodată, respectivele declarații se coroborează și cu declarațiile date martorii J. S. și D. S., persoane care au desfășurat și ele activitate în Germania, și S. A., persoană care a realizat transporturile persoanelor în Germania, și acestea confirmând derularea de activități de muncă de către mai multe persoane în Germania sub coordonarea inculpatului S. I. și existența unor probleme legate de plata integrală a contravalorii acestora, fără însă a evidenția că respectivele persoane ar fi executat munci sau ar fi îndeplinit servicii în mod forțat, ca urmare unei stări de temere, a unor acte de agresiune sau de amenințare derulate de inculpatul S. I. sau de vreo altă persoană aflată în complicitate cu acesta din urmă.

Totodată, în același sens instanța a avut în vedere și împrejurarea că declarațiile date în faza de urmărire penală prezintă în mare parte un conținut identic, precum și ambiguitatea și generalitatea afirmațiilor cuprinse în acestea, lipsa oricăror detalii cu privire la acțiunile concrete derulate de inculpat sau de numiții D. A. și D. C. în ceea ce privește activitatea infracțională, lipsa oricăror repere temporale, și chiar contradicțiile evidente, în ceea ce privește prezența părților vătămate în Germania și a numitului D. P. M. A.. Mai mult, trebuie observat că nici succesiunea în timp nu confirmă respectivele susțineri raportat la prezența fiecăruia acolo. Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere chiar afirmațiile făcute de respectivele persoane cu ocazia audierii în procedura contradictorie, toate arătând că nu s-au adresat autorităților judiciare române la întoarcerea în țară și au ajuns să dea respectivele declarații întrucât au fost căutate de un lucrător de poliție la domiciliu sau la locurile de muncă, unde le-au și fost luate declarațiile.

Raportat la toate considerentele mai sus-expuse, apreciind deci că în cauză nu există probe relevante și suficiente pentru a demonstra cu certitudine, dincolo de orice îndoială, pe de o parte, existența unei asocieri, a unei rezoluții infracționale între inculpatul S. I. și numiții D. C. și D. P. M. A. și exercitarea și de către aceștia din urmă de acte ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane sau de acte de ajutor în acest sens, sau săvârșirea de către inculpatul S. I. sau de vreo altă persoană de acte de violență, amenințare sau orice altă formă de constrângere raportat la persoanele indicate drept părți vătămate, iar, pe de altă parte, că desfășurarea activităților în construcții din Germania sub coordonarea inculpatului S. I. de către persoanele indicate drept victime s-ar fi realizat în mod forțat – prin obligarea acestora în orice mod de către inculpat la acest lucru ( pentru a se putea reține existența acțiunii scop - ˝exploatarea unei persoane˝, așa cum este definită de art. 182 C.p.), instanța a constatat că în mod evident nu se poate reține că acesta se face vinovat de faptele imputate, context în care se impune achitarea acestuia, în temeiul art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.b C.p.p., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin.1 lit.a C.p. (16 fapte), precum și, în baza art.396 alin.5 C.p.p. și art.16 pct.1 lit.a C.p.p., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de grup infracțional organizat, prev. de art.367 al.1 C.p. și art.5 C.p C.p. (așa cum s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice).

În baza art. 25 alin. 5 C.p.p. raportat la art.397 C.p.p., a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile S. M., C. N., P. D., C. V. G., P. D., I. N., A. P. C., N. A. N., D. M., P. B., A. C., L. D., P. T. și R. Johhan H. și a luat act că părțile civile A. N. și M. L. au renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva celor două sentințe a declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –S. Teritorial Timișoara criticându-le pentru netemeinicie.

Prin încheierea penală din data de 16.02.2015 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Timișoara s-a dispus conexarea dosarului nr._ din 07.01.2015 al Curții de Apel Timișoara la prezentul dosar nr._ /2014 din 02.12.2014.

În motivare se arată că soluția de achitare a inculpaților pentru săvârșirea celor două infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată nu se fundamentează pe probele administrate în cauză din care rezultă dincolo de orice bănuială că cei trei inculpați se fac vinovați de săvârșirea acestora. Părțile vătămate audiate în cauză descriu cu lux de amănunte modul în care în care inculpatul S. I. a coordonat misiunea de atragere a victimelor precum și comportamentul de autoritate și activitățile violente pe care inculpatul D. P. A. M. le afișa în raport cu persoanele aduse din România, la cererea și îndemnul inculpatului S. I., pentru a le sili să muncească la lucrările de construcții.

În ce o privea pe inculpata D. I. C. persoanele vătămate au subliniat rolul pe care aceasta l-a avut în activitatea infracțională. Inculpata prelua victimele de la autocarele cu care erau transportați din țară, achita cheltuielile ocazionate cu transportul și distribuia felul lucrărilor de construcție ce urma să se efectueze în ziua respectivă.

Cu privire la infracțiunea prev. de art.8 din Legea 39/2003 aceasta nu a fost dezincriminată regăsindu-se în întregime în prevederile art.367 Ncp, în conformitate cu Decizia nr.12 /2014, pronunțată de ICCJ.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și drept, în conformitate cu prevederile art.417 al.2 Cpp, se constată că apelurile D. sunt fondate pentru următoarele considerente.

Analizând actele dosarului Curtea apreciază că instanța de fond printr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză a dispus achitarea inculpaților, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire în grup infracțional organizat, prev. de art.8 din Legea 39/2003 și trafic de persoane prev. de art.12 al.1,2 lit. a din Legea 678/2001, cu apl. art.41 al.2 Cp.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere declarațiile părților vătămate audiate în cursul cercetării judecătorești a căror conținut era diferit față de declarațiile date în cursul urmăririi penale și în care toate părțile vătămate susțineau că se consideră victime ale traficului de persoane în raport cu cei trei inculpați.

Din actele de la dosar se reține că, inculpații S. I., D. P. A. M. și D. I. C. au fost trimiși în judecată avându-se în vedere declarațiile celor 16 părți vătămate audiate de organele de urmărire penală.

În cursul urmăririi penale au fost audiate părțile vătămate S. M., L. D., C. N., P. D., C. V. G., P. D., I. N., P. T., A. P. C., N. A. N., D. M., R. J. H., P. B. și A. C., A. N. și M. L. care în esență au relatat aceleași aspecte, respectiv că au fost racolați de inculpatul S. I. care le-a oferit un loc de muncă și un salariu atractiv în Germania, de 1300,1500 sau 2000 de euro pe lună și care le-a asigurat și transportul până în această țară. După ce au ajuns în Germania inculpatul a promis părților vătămate că se vor încheia contracte de muncă, permise de ședere și echipament de protecție și că vor avea asigurată masa și cazarea însă aceste promisiuni nu s-au mai realizat decât în mică măsură . O parte din părțile vătămate au fost cazate într-o casă ( L. D., P. D.,) iar o parte într-o rulotă (P. D.,S. M., I. N., C. V. G., P. T., A. P. C., A. N., N. A. N., D. M., M. leonardo, R. Johan- H., P. B., A. C.). Persoanele care au fost cazate în rulote s-au plâns că au fost nevoite să lucreze în condiții foarte grele și după program precum și la sfârșit de săptămână iar condițiile de cazare erau improprii, locuiau mai multe persoane într-o rulotă, nu aveau electricitate și apă curentă și pentru a face baie trebuiau să plătească. Aceștia au mai relatat că nu au primit bani nici pentru a-și cumpăra suficiente alimente, conform înțelegerii, fiind nevoiți să mănânce din tomberoane sau alimentele expirate de la supermarket-urile din zonă.

În ce privește condițiile de salarizare toate părțile vătămate au arătat cu nu au primit decât o parte din sumele negociate cu inculpatul S. I. și de câte ori îi cereau să le plătească inculpatul susținea că nu a primit banii de la beneficiar, ceea ce nu era adevărat întrucât unele părți vătămate au arătat că au aflat direct de la aceștia că ei și-au respectat obligațiile de plată față de inculpat pentru lucrările efectuate( D. M., A. N., A. P.,C., C. V. G. s.a.).

În ce privește inculpații D. P. A. M. și D. I. C. părțile vătămate, menționate mai sus, au arătat care a fost rolul și implicarea lor în activitatea infracțională.

Astfel, toate părțile vătămate au relatat că cei doi inculpați erau într-o relație apropiată cu inculpatul S. în sensul că inculpatul D. P. A. M. era fratele inculpatei D. I. C. iar aceasta din urmă era concubina inculpatului S.. Cei doi inculpați îl ajutau pe inculpatul Schmdt să exploateze prin muncă părțile vătămate exercitând activități de supraveghere a părților vătămate sau de plată a unor sume de bani pentru muncile prestate.

Părțile vătămate P. D. și P. D. au arătat că inculpatul S. I. a colaborat cu inculpatul D. P. A. M. în sensul că cel dintâi se folosea de comportamentul acestuia din urmă pentru a menține o stare de teroare în rândul muncitorilor pentru a nu ridica pretenții în legătură cu neplata salariilor sau dacă aceștia vroiau să plece.

De asemenea inculpata D. I. C. era persoana care supraveghea muncitorii în parcul de rulote și cunoștea toate aspectele legate de munca lor de pe șantier, ea fiind cea care gestiona banii pe care inculpatul S. îi încasa de la proprietarii germani ai clădirilor unde lucrau, bani pe care trebuiau să-i plătească părților vătămate. În acest mod au relatat părțile vătămate A. P. C.,A. N., D. E., M. leonardo, R. J. H., P. B..

Parțile vătămate P. D. și I. N. au relatat că la sfârșitul lunii septembrie 2012, din cauza faptului că nu primeau banii pentru munca prestată, la locul lor de cazare a venit inculpata D. I. C. care a oferit la 5 persoane care locuiau acolo suma de câte 200 de euro la fiecare pentru a se putea întoarce în România însă aceștia nu au fost de acord cu această propunere, neavând încredere că își vor mai recupera banii dacă se vor întoarce în țară.

Partea vătămată P. T. a declarat că în Germania inculpata D. I. C. a fost cea care l-a preluat la sosirea în Germania și l-a cazat în niște rulote în apropierea unui râu.

În ce-l privește pe inculpatul D. P. A. M. aproape toate părțile vătămate au relatat că avea un comportament agresiv, le amenința cu bătaia și le înjura pe acele persoane care își cereau drepturile salariale pentru munca prestată.

În ce privește comportamentul agresiv al inculpatului, mai sus menționat, este de reținut declarația părții vătămate L. D. care a relatat că, întrucât și-a manifestat într-un mod mai deschis nemulțumirea pentru condițiile în care lucra, într-o seară, fiind singur în baracă a fost imobilizat de inculpatul D. A., care era însoțit de patru persoane de etnie rromă, și dus cu foța la locuința inculpatului S. iar acesta i-a ordonat inculpatului D. P. A. M. să-i aplice o corecție deoarece a avut îndrăzneala să meargă la poliție să facă plângere.

Inculpatul D. P. A. M. a lovit partea vătămată cu un corp contondent, fiind grav rănit. Inculpata D. I. C., fiind de față, a intervenit și a i-a cerut inculpatului să nu mai lovească și i-a înfășurat rana cu un prosop pentru a nu mai curge sânge. Urmare a rănilor produse prin agresiune partea vătămată a fost internată 3 zile în spital.

Despre această împrejurare au relatat și părțile vătămat A. P. C., A. N., D. E. iar partea vătămată P. B. a declarat că inculpatul D. P. A. M. mergea înarmat cu bâtă de baseball și l-a amenințat că îi taie venele de la picioare.

Declarațiile părților vătămate privind nemulțumirile legate de condițiile de muncă și cazare se coroborează cu înscrisurile de la dosar din care rezultă că părțile vătămate L. D., I. N., C. N. și N. A. au formulat sesizări autorităților germane referitoare la fapte de exploatare prin muncă la care au fost supuși.

Prin urmare probele menționate mai sus arată fără nici un dubiu că inculpații sunt vinovați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al.1,2 lit. a din Legea 678/2001, cu apl. art.41 al.2 Codul penal anterior.

Curtea reține că exploatarea prin muncă a părților vătămate s-a făcut prin amenințare, violență și înșelăciune în varianta prevăzută de art. 12 din Legea 678/2001 sau prin constrângere și inducere în eroare în varianta prevăzută de art.210 Cod penal.

Instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat toate declarațiile părților vătămate din dosarul de urmărire penală reținând doar declarațiile date de aceste părți în cursul cercetării judecătorești în care acestea nu și-au mai susținut acuzațiile inițiale arătând că nu au fost exploatați prin muncă aducând anumite acuzații doar inculpatului S. și doar pe motiv că nu și-au promit în totalitate salariile pentru munca prestată.

În conformitate cu prevederile art. 103 al.1 Cpp instanța de judecată este obligată să facă o apreciere globală a probelor administrate în cauză și să stabilească care este relevanța acestora în stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților întrucât ele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege.

Din motivarea sentinței apelate se reține că instanța de fond a înlăturat toate declarațiile părților vătămate din dosarul de urmărire penală apreciind, fără temei, că sunt lipsite de sinceritate.

În contradicție cu opinia instanței de fond Curtea apreciază că părțile vătămate, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, au prezentat o stare de fapt care a corespuns realității, neexistând nici un motiv pentru a se aprecia că declarațiile au fost luate prin constrângere sau că au fost sugerate să fie date într-un anumit fel de către anchetatori.

Se mai reține că în cursul cercetării judecătorești instanța de fond, cu ocazia audierii părților vătămate, nu a fost preocupată pentru a lămuri condițiile în care acestea au fost audiate în cursul urmării penale pentru a-și putea forma o impresie cu privire la condițiile, contextul și împrejurările în care au fost consemnate declarațiile.

Curtea mai apreciază că nu poate fi reținută nici susținerea instanței că declarațiile din cursul urmăririi penale prezintă în mare parte un conținut identic și că acestea sun ambigui, generale sau că nu prezintă detalii cu privire la acțiuni concrete, desfășurate de cei trei inculpați.

Din actele dosarului de urmărire penală se poate reține că părțile vătămate, în mare parte și-au scris personal declarațiile de mână iar activitățile descrise sunt cele specifice unor activități infracționale privind exploatarea prin muncă, respectiv că au lucrat o perioadă determinată în Germania, au lucrat în condiții grele și după program, au locuit în condiții improprii, nu și-au primit banii pentru munca depusă și a era întreținută o atmosferă amenințare și violențe pentru cei care își exprimau nemulțumirea pentru condițiile de muncă și pretindeau să le fie plătite salariile.

Părțile vătămat au prezentat și detalii legate de anumite perioade în care s-au exercitat activități ce au intrat în conținutul infracțiunii de trafic de persoane respectiv perioada în care au lucrat în Germania, perioada în care inculpata D. I. C. a efectuat o plată parțială unor părți vătămate pentru a-i convinge să plece în România și să nu își mai exprime nemulțumiri legate de condițiile de muncă și salarizare.

De asemenea este precizat și momentul și perioada în care s-a petrecut incidentul cu partea vătămată L. D. în care acesta a fost agresat de inculpatul D. P. A..

Prin urmare în opinia Curții vinovăția inculpaților este dovedită și nu există nici un dubiu cu privire la acuzațiile ce li se aduc pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În ce privește legea penală aplicabilă în cauză Curtea apreciază că aceasta este vechea reglementare în vigoare până la data de 01.02.2014 având în vedere că faptele s-au petrecut în perioada anului 2012. Chiar dacă regimul sancționator prevăzut de actuala reglementare prev. de art. 210 Cp este mai blând în sensul că este prevăzută o pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare în raport cu vechea reglementare prev. de art. 12 al.1,2 din Legea 678/2001, care prevede o pedeapsă pentru infracțiunea de trafic de persoane cuprinsă între 5 și 15 ani închisoare, se reține că în condițiile în care inculpații sunt trimiși în judecată în forma continuată prev. de art.41 al.2 Codul penal anterior, vechea reglementare prevede reguli mai puțin severe de sancționare a unei infracțiuni comise în aceste condiții.

În ce privește infracțiunea de constituire în grup infracțional organizat, prev. de art.8 din Legea 39/2003, se reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia infracțiuni.

Este cunoscut că potrivit Deciziei nr.12/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma unei sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, infracțiunea prev. de art.8 din Legea 39/2003 rap. la art.323 Cp nu a fost dezincriminată și ea se regăsește în prevederile art.367 Cp.

Se observă însă că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni norma de incriminare cere condiția premisă să existe un grup structurat format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multe infracțiuni.

Din declarațiile părților vătămate și din celelalte probe administrate nu rezulte că s-a dovedit că cei trei inculpați s-au constituit într-un grup infracțional în sensul de a acționa pe o anumită perioadă de timp, în mod coordonat cu roluri și sarcini precise pentru fiecare membru.

Toți inculpații au acționat în mod spontan, conjuctural, fără o coordonare și o planificare prealabilă pentru a determina părțile vătămate, în modalitățile menționate mai sus, să presteze activități în folosul lor.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor Curtea apreciază că raportat la condițiile și împrejurările în care au fost comise faptele, la lipsa antecedentelor penale în ce privește pe inculpații D. I. C. și S. I. se pot reține circumstanțele atenuante prev. de art.74 al.2 Cp anterior.

De asemenea referitor la individualizarea modalității de executare a pedepselor Curtea consideră că scopul acestora poate fi atins chiar fără executarea lor în detenție astfel că în conformitate cu prevederile art.81, art.82 Cp se va dispune suspendarea condiționată a executării.

Cu privire la modul de soluționare a laturii civile se constată că în cursul urmăririi penale părțile vătămate s-au constituit părți civile cu următoarele sume: S. M. cu suma de 1000 euro, L. D. cu suma de 3500 euro, C. N. cu suma de 3000 euro, P. D. cu suma de 1200 euro, C. V. G. cu suma de 1000 euro,P. D. cu suma de 4000 euro, I. N. cu suma de 4000 euro, P. T. cu suma de 5000 euro, A. P. C. cu suma de 2500 euro, A. N. cu suma de 3000 euro, N. A. N. cu suma de 3000 euro, M. L. cu suma de 1500 euro, D. M. cu suma de 1500 euro, Rinye J. H. cu suma de 1300 euro, P. B. cu suma de 6000 euro, A. C. cu suma de 6000 euro.

Se observă că nici unul dintre inculpați nu a făcut dovada pretențiilor sale. În afara declarațiilor și a plângerilor formulate nici unul dintre părțile civile nu a prezentat dovezi din care să rezulte durata concretă în care a prestat activitatea, înțelegerile făcute pentru plata unor lucrări, sumele încasate și diferența care a mai rămas de plată pentru a se stabili certitudinea pretențiilor solicitate.

Prin urmare se vor respinge acțiunile civile ca nefondate cu excepția părților civile A. N., M. L. care au renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

Față de aceste considerente în baza art. 421 pct.2 lit. a Cpp vor fi admise apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –S. Teritorial Timișoara

Se vor desființa sentințele menționate și rejudecând cauza:

În baza art.396, al.5 rap. la art. 16 lit. c Cpp se va dispune achitarea inculpaților D. P. M. A., D. I. C. și S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire în grup infracțional organizat, prev. de art. 8 din Legea 39/2003.

În baza art.12 al.1,2 lit. a din Legea 678/2001, cu apl. art.41 al.2, art.74 al.2 din Codul penal anterior și art. 5 Codul penal, vor fi condamnați inculpații D. P. M. A., D. I. C. și S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane la câte 3 (trei) ani închisoare fiecare, cu interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II-a, lit.b Cp anterior.

În baza art. 81,82 Codul penal anterior se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor și se va stabili termene de încercare pentru fiecare inculpat de câte 5 ani.

Se va atrage atenția inculpaților asupra prevederilor art.83 Cp.

În baza art.71 al.5 Cp anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor se vor suspenda și executarea pedepselor accesorii.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D. P. M. A. arestul preventiv din data de 09.07.2014 la data de 24.02.2015 iar din pedeapsa aplicată inculpatei D. I. C. se va deduce reținerea din data de 09.07.2014.

Se vor respinge acțiunile civile formulate de părțile civile: S. M., L. D., C. N., P. D., C. V. G., P. D., I. N., P. T., A. P. C., N. A. N., D. M., R. J. H., P. B. și A. C..

Se va lua act că părțile civile A. N., M. L. au renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art. 274 al.1 Cpp va fi obligat fiecare inculpat la câte 1500 de lei cheltuieli judiciare în prima instanța.

În baza art.275 al.3 Cpp cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 421 pct.2 lit. a Cpp admite apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –S. Teritorial Timișoara împotriva Sentințelor penale nr.285/PI/2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ și nr.508/PI/2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Desființează sentințele menționate și rejudecând cauza:

În baza art.396, al.5 rap. la art. 16 lit. c Cpp achită pe inculpații D. P. M. A., D. I. C. și S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire în grup infracțional organizat, prev. de art.8 din Legea 39/2003.

În baza art.12 al.1,2 lit. a din Legea 678/2001, cu apl. art.41 al.2, art.74 al.2 din Codul penal anterior și art. 5 Codul penal, condamnă pe inculpații D. P. M. A., D. I. C. și S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane la câte:

-3 (trei) ani închisoare fiecare, cu interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II-a, lit.b Cp anterior.

În baza art. 81,82 Codul penal anterior dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor și stabilește termene de încercare pentru fiecare inculpat de câte 5 ani.

Atrage atenția inculpaților asupra prevederilor art.83 Cp.

În baza art.71 al.5 Cp anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor se vor suspenda și executarea pedepselor accesorii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D. P. M. A. arestul preventiv din data de 09.07.2014 la data de 24.02.2015 iar din pedeapsa aplicată inculpatei D. I. C. se va deduce reținerea din data de 09.07.2014.

Respinge acțiunile civile formulate de părțile civile: S. M., L. D., C. N., P. D., C. V. G., P. D., I. N., P. T., A. P. C., N. A. N., D. M., R. J. H., P. B. și A. C..

Ia act că părțile civile A. N., M. L. au renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art. 274 al.1 Cpp obligă fiecare inculpat la câte 1500 de lei cheltuieli judiciare în prima instanța.

În baza art.275 al.3 Cpp cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2015.

Președinte,Judecător,Judecător,

I. PopescuConstantin CosteaAnca N.

Cu opinie separata,

în sensul admiterii apelului declarat de

D. și a condamnării inculpatului S. I.

și a respingerii apelului D. împotriva

sentinței penale nr. 285/PI/2014 a Tribunalului T.

pentru inculpații D. Poker M. A. și D. I. C..

GREFIER,

C. P.

Red. C.C./13.05.2015

Tehnored. C.P./4 ex/03.06.2015

Primă instanță: Trib.T. – jud.A.C.Țira

Motivarea opiniei separate a domnului judecător I. P. în sensul admiterii apelului declarat de D. și a condamnării inculpatului S. I. și a respingerii apelului D. împotriva sentinței penale nr. 285/PI/2014 a Tribunalului T. pentru inculpații D. Poker M. A. și D. I. C..

Procedând la analizarea apelurilor declarate de D. atât cu privire la motivele invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în temeiul art. 417 alin. 2 c.p.p. apreciez ca fiind întemeiat numai apelul în ceea ce privește pe S. I. sub aspectul reținerii infracțiunii de trafic de persoane pentru următoarele considerente:

Astfel cum a reținut și prima instanță și au arătat părțile vătămate precum și martorii audiați atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, aceștia au ajuns să i-a cunoștință despre existența unei oferte de muncă în construcții în Germania.

Inculpatul S. I. locuise anterior o perioadă de timp în aceeași localitate cu unele dintre părțile vătămate și astfel avea cunoștință atât de nevoile acestora cât și de calitățile lor în domeniul construcțiilor.

Profitând de situația economică precară a părților vătămate precum și de nevoile acestora ca în urma unei munci prestate să câștige o anumită sumă de bani cu care să își poată întreține familia, inculpatul S. I. a luat legătura cu diferite părți vătămate promițându-le ca în cadrul societății pe care o deține îi poate angaja în domeniul construcțiilor, și le poate asigura un salariu în jurul sumei de 1000-1300 euro.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, părțile vătămate au ajuns în Germania în diferite perioade de timp, fie pe cont propriu, fie transportate de către martorul S. C. A. sau alte persoane, iar la destinație pentru serviciul prestat erau retribuite de către S. I. personal sau prin intermediul concubinei acestuia (inculpata D. C.).

Odată ajunși la destinație, părțile vătămate purtau negocieri cu inculpatul S. I., negocieri la care a asistat și inculpatul D. A. atunci când acesta s-a aflat și el la muncă în Germania.

Trebuie precizat faptul că părțile vătămate în declarațiile date au arătat faptul că și inculpatul D. A. a mers ca și ele pentru a lucra în străinătate și pentru a-și obține sume de bani.

Unele dintre părțile vătămate au arătat în instanță faptul că au mers la muncă în Germania chiar înainte ca inculpatul D. A. să se afle și el acolo, au stat diferite perioade de timp, una dintre aceste perioade suprapunându-se peste perioada în care inculpatul D. A. s-a aflat și el la muncă.

În ceea ce privește locațiile unde au fost cazate părțile vătămate se poate constata faptul că acestea u cunoscu încă de la început că vor locui fie într-un parc de rulote, fie într-un imobil aparținând inculpatului S. I., în funcție de locul unde urmau să presteze activitatea precum și de fluctuațiile de personal.

Toate părțile vătămate audiate în instanță au arătat faptul că inițial S. I. nu doar că le promitea un salariu atractiv, dar le și plătea parte din bani, pentru ca ulterior să plătească sume mici de bani, necesare pentru asigurarea traiului zilnic (și chiar mai puțin) sub pretextul că nu a încasat nici el banii la rândul său.

Cu toate acestea nu se poate reține această apărare a inculpatului S. atâta timp cât părțile vătămate au arătat în declarațiile date că au executat pentru acest inculpat diverse lucrări de-a lungul timpului, fără a fi încadrați în muncă sau a exista un contract încheiat în mod valabil și înregistrat la autoritățile de stat din Germania, iar inculpatul S. a încasat banii pentru lucrările efectuate fără a plăti în întregime salariile promise.

În ceea ce privește pe inculpatul D. A., părțile vătămate în declarațiile date au arătat fie faptul că au mers împreună cu acesta în Germania pentru a muncii, fie l-au găsit acolo făcând parte dintr-o echipă de muncitori, fie nu s-a aflat în perioada în care unele dintre părțile vătămate au fost în Germania.

Este adevărat faptul că între inculpatul D. A. și inculpatul S. a existat o anumită legătură, având în vedere faptul că sora inculpatului D. A. (inculpata D. C.) este concubina inculpatului S., astfel că în cadrul uneia dintre echipe ce desfășura munca, inculpatul D. A. era perceput ca fiind „șef de echipă” chiar dacă nu acesta stabilea unde urma să lucreze echipa din care făcea el parte sau ce anume lucrări trebuiau efectuate.

Părțile vătămate au arătat în declarațiile date faptul că inculpatul S. I. efectua mai multe lucrări concomitent în locații diferite astfel că oamenii erau împărțiți pe echipe și trimiși să își desfășoare activitatea în alte locații, și astfel se poate explica de ce inculpatul D. A. pe perioada cât s-a aflat la muncă în Germania era perceput ca și șef de echipă.

Mai mult decât atât, părțile vătămate arată faptul că în cadrul echipei din care făcea parte inculpatul D. A., acesta desfășura muncă ca și părțile vătămate, iar uneori coordona echipa și făcea aprecieri cu privire la modul în care unele dintre părțile vătămate își desfășoară activitatea.

Referitor la sumele de bani pe care trebuiau să le încaseze părțile vătămate, acestea au arătat că în momentul în care S. I. a întârziat cu plata salariului și i-a amăgit prin acordarea unor sume mici de bani, părțile vătămate au apelat la inculpatul D. A. nu pentru a le plăti banii ci pentru a discuta cu inculpatul S. să le fie plătiți banii, avându-se în vedere calitatea sorei inculpatului D. A. (inculpata D. C. fiind concubina inculpatului S.).

Nemulțumirile oamenilor s-au datorat neplății sumelor de bani în urma efectuării lucrărilor precum și a imposibilității recuperării acestor sume ca urmare a neîncheierii unor convenții de muncă și a înregistrării la organele de drept.

Peste aceste nemulțumiri s-au adăugat și cele legate de condițiile de cazare și de viață (unele dintre părțile vătămate fiind cazate în rulote și primind sume mici de bani) care le ajungeau doar pentru a-și asigura hrana zilnică.

În ceea ce privește condițiile de cazare și de viață, se poate constata cu ușurință din declarațiile părților vătămate că acestea au aflat unele de la altele despre existența unor posibile locuri de muncă în Germania în cadrul societății inculpatului S., astfel că acestea știau încă de la început că există posibilitatea cazării lor în rulote, fie chiar și în anotimpul rece, iar despre condițiile de muncă în construcții, acestea puteau și trebuiau să-și dea seama că urmează să desfășoare muncă în condiții grele, uneori în aer liber, fiind supuși intemperiilor vremii.

Astfel cum mai sus am arătat pentru munca prestată părțile vătămate inclusiv inculpatul D. A. urmau să fie remunerate de către inculpatul S. I. și nu de către alte persoane, acestea cunoscând încă de la început faptul că prestează activitatea pentru inculpatul S..

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane în forma exploatării muncitorilor se poate reține faptul că inculpații D. A. și D. C. nu au avut nici o contribuție în obligarea părților vătămate să presteze muncă pentru inculpatul S., aceste părți vătămate venind de bună voie în Germania în urma unor înțelegeri cu inculpatul S., cu care de altfel au și încheiat convenții verbale referitoare atât la cuantumul salariului cât și la locațiile unde vor desfășura activitatea și unde vor fi cazate.

Niciuna dintre părțile, vătămate nu a declarat instanței că ar fi existat vreo înțelegere (cel puțin verbală) cu inculpații D. A. sau D. C. în ceea ce privește desfășurarea activității, iar discuțiile purtate cu acești doi inculpați pentru plata salariilor vizau intervenția pe care acești din urmă inculpați urmau să o facă pe lângă inculpatul S. pentru ca acesta din urmă să-și respecte obligațiile asumate verbal referitoare la plata salariilor.

În cadrul discuțiilor purtate între părțile vătămate și inculpații D. A. și D. C. se făcea vorbire doar despre plata sumelor de bani pentru munca prestată, și despre intervențiile pe care cei doi urmau să le facă pe lângă S. I. și nici de cum despre modificarea condițiilor de muncă sau a celor de trai (respectiv mutarea muncitorilor din parcul de rulote).

Având în vedere cele mai sus arătate, apreciez că doar inculpatul S. I. poate fi gras la răspundere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, hotărârea primei instanțe în ceea ce privește pe inculpații D. A. și D. C. fiind nu doar temeinică și legală ci și judicios motivată.

În ceea ce privește infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni se poate constata astfel cum s-a arătat și de către cei doi colegi faptul că această infracțiune nu a fost abrogată ci a fost introdusă în cazul disp. art. 367 alin. 1 c.p.

Pentru a se putea vorbi despre constituire de grup infracțional organizat, apreciez ca și colegii mei, că în speță nu suntem în prezența unui astfel de grup atât pentru cele arătate de către colegii mei în motivarea hotărârii cât și pentru următoarele considerente:

Pentru a fi în prezența unei astfel de infracțiuni este necesar ca grupul astfel format să fie compus din cel puțin trei persoane fiecare dintre acestea având atribuții bine stabilite și existând o ierarhie în cadrul grupului, grupul fiind constituit în vederea comiterii de infracțiuni.

În speța dedusă judecății, s-ar putea vorbi despre existența unui grup format din trei persoane (inculpații S. I., D. A. și D. C.), și posibil despre o ierarhie inculpatul S. I. fiind cele care conducea întreaga operațiune, însă nu se poate vorbi despre existența unor atribuții bine stabilite în vederea comiterii de infracțiuni.

Astfel cum mai sus am arătat nici inculpatul D. A. și nici inculpata D. C. nu au avut atribuții în ceea ce privește racolarea de persoane în vederea traficării sau exploatarea acestora prin muncă în vederea obținerii de beneficii pentru ei sau pentru altul.

Părțile vătămate audiate precum și martorii arătând faptul că inculpatul S. I. a fost cel care a lansat oferta de muncă, a discutat cu unele dintre părțile vătămate despre modalitatea de transport și despre aducerea și a altor persoane, a negociat salariile, a împărțit oamenii pe lucrări și pe echipe, fiind cel care trebuia să încheie convenții de muncă în formă scrisă și să le înregistreze la autoritățile statului german,

Activitatea inculpatului D. A. de coordonare a echipei din care făcea și el parte și alături de care lucra (tot fără forme legale) nu poate fi privită ca și o activitate specifică unei persoane din cadrul grupului, desfășurată în vederea obținerii de beneficii atât pentru el cât și pentru ceilalți membrii ai grupului.

Atunci când oamenii au refuzat să mai lucreze, inculpatul D. A. nu a avut la îndemână nici un mijloc prin care să-i determine pe aceștia să-și continue munca, iar incidentul petrecut în timpul căruia inculpatul D. A. a lovit pe partea vătămată L. D. s-a produs nu pentru a-l determina pe acesta să muncească sau să nu-și mai ceară banii, ci ca o răzbunare urmare a faptului că această parte vătămată împreună cu altele l-au reclamat pe inculpatul S. la organele de poliție, care procedând la efectuarea unui control în locațiile indicate de părțile vătămate au aplicat sancțiuni ca urmare a desfășurării activităților fără respectarea normelor legale în materia întocmirii și înregistrării unor contracte de muncă.

În ceea ce privește pe inculpata D. C., s-a imputat acesteia activitatea sa de retribuire a muncitorilor cu sume de bani primite de la inculpatul S. precum și activitatea acesteia de preparare a hranei pentru părțile vătămate și de determinare a oamenilor să lucreze, apreciindu-se că prin natura activității desfășurate, aceasta și-a adus aportul în cadrul grupului.

Astfel cum mai sus am arătat, inculpata D. C. nu a avut nici un rol nici în racolarea persoanelor, nici în stabilirea echipelor sau a locurilor de muncă și nici în retribuirea oamenilor sau a încheierii de contracte, părțile vătămate știind încă de la început că urmează să se deplaseze în Germania unde vor lucra pentru S. I..

Nici măcar prepararea hranei în unele situații sau oferirea de sume mici de bani unor părți vătămate (bani proveniți de la S. I.) nu poate fi reținută ca o activitate desfășurată în cadrul unui grup, atâta timp cât părțile vătămate au arătat că nu exista stabilit printr-o convenție verbală faptul că această inculpată urma să-și desfășoare activitatea în sensul mai sus arătat.

Calitatea inculpatei D. C. de concubină a inculpatului S. și de soră a inculpatului D. A. nu poate duce singură la atragerea acesteia în cadrul unei asocieri sau a unui grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni.

Nu se poate vorbi despre sarcini bine determinate pentru inculpata D. C. în cadrul unei asocieri sau a unui grup care să aibă ca scop comiterea de infracțiuni (exploatarea unor persoane prin muncă) atâta timp cât inculpatul S. era cel care contracta lucrările, angaja oamenii, îi plătea cu diverse sume de bani stabilind pentru fiecare dintre părțile vătămate echipa din care făcea parte, locul unde își vor desfășura activitatea și locul unde aceștia urmau să fie cazați.

Date fiind cele mai sus arătate apreciez faptul că sentința penală nr.285/03.04.2014 a Tribunalului T. este temeinică și legală în ceea ce privește pe inculpații D. A. și D. C., iar sentința penală nr. 508/18.07.2014 a Tribunalului T. în ceea ce-l privește pe inculpatul S. I. trebuie reformată numai sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, iar acest inculpat să fie condamnat în limitele și la pedeapsa arătată de colegii mei prin decizie, menținându-se achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

JUDECĂTOR,

I. P.

GREFIER,

C. P.

Red. I.P./17.06.2015

Tehnored. C.P./2 ex/17.06.2015

← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 393/2015....		Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1294/2015. Curtea... →

Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA