Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p.. Decizia nr. 640/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 640/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-06-2015
Dosar nr._ operator 2711
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 640/A
Ședința publică din 15 iunie 2015
PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTOR: I. P.
GREFIER: C. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara – este reprezentat de procuror C. M. U..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul P. de pe lângă J. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 296 din 17.02.2015 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul pune concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței apelate și în rejudecare respingerea cererii de revizuire pentru motivele arătate în memoriul depus la dosarul cauzei.
C.
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19.03.2013 și înregistrată sub nr. 549/III/6/2013 pe rolul Parchetului de pe lângă J. Timișoara, revizuentii au solicitat revizuirea pe latură civilă a sentinței penale nr. 1637/23.07.2009 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/2006, definitivă prin decizia penală nr. 798/11.08.2010 a Curții de A. Timișoara.
În motivarea cererii revizuenții au arătat, în esență, că prin hotărârea de condamnare au fost obligați pe latură civilă la plata către partea civilă S.C. I.C.M. T. S.A. a sumei de 781.924 lei, din care 392.724 lei reprezentând prejudiciul actualizat cauzat acestei părți civile, iar 389.200 lei prejudiciul cauzat părții civile A.N.A.F. și achitat acesteia de partea civilă S.C. I.C.M. T. S.A.
Revizuenții au precizat că adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T. în numele A.N.A.F., prin care s-a atestat faptul că suma de 3._ ROL (389.200 RON) cu care A.N.A.F. se constituise parte civilă în proces a fost achitată în întregime de S.C. I.C.M. T. S.A., conține date necorespunzătoare adevărului, cei care au întocmit-o săvârșind infracțiunea de fals intelectual. La data de 22.04.2013, revizuenții au depus prin avocat o precizare a cererii de revizuire, invocând și caracterul fals al adresei nr._/17.11.2003 emisă de D.G.F.P. T., prin care aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 389.200 RON.
Revizuenții au precizat că au formulat plângere penală împotriva angajaților D.G.F.P. T., care au semnat adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T., respectiv împotriva numiților P. D., P. F. și Sufana I., însă prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă J. Timișoara nr. 9869/P/2011 din 07.12.2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. 1 C.pen, pe motiv că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Revizuenții au mai arătat că cea mai mare parte din această sumă o constituie suma de 350.000 RON (3._ ROL), care reprezintă prețul de vânzare al unui imobil înstrăinat de S.C. I.C.M. T. S.A. către P. Municipiului Timișoara și care nu poate constitui datorie față de stat, astfel că este neîntemeiată obligarea lor la plata acestei sume.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. c C.p.p.
În concluziile înaintate împreună cu cererea de revizuire, P. de pe lângă J. Timișoara a apreciat că cererea de revizuire este neîntemeiată, arătându-se că pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit că inculpații P. M. și T. I. au cauzat prin faptele lor un prejudiciu în valoare de 3._ ROL părții civile A.N.A.F. Pe de altă parte, s-a stabilit că inculpații au cauzat părții civile S.C. I.C.M. T. S.A. un prejudiciu de 392.724 lei (valoare actualizată), necontestat de revizuenți.
S-a precizat că instanța a reținut că, pe parcursul procesului penal, partea civilă S.C. I.C.M. T. S.A. a achitat întreg prejudiciul pe care inculpații l-au cauzat A.N.A.F.-ului și, prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 1106-1109 C.civ. privind subrogația legală, a respins acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. T. ca rămasă fără obiect, obligând inculpații către partea civilă S.C. I.C.M. T. S.A. la plata sumei de 389.200,254 RON - reprezentând prejudiciu cauzat părții civile A.N.A.F. și achitat acesteia de partea civilă S.C. I.C.M. T. S.A.
S-a mai arătat că dacă prin adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T. în numele A.N.A.F. s-ar fi realizat un fals intelectual, cum pretind revizuenții, iar S.C. I.C.M. T. S.A. nu ar fi achitat în realitate suma de 3._ ROL (389.200 RON) către A.N.A.F., atunci soluția corectă era aceea de admitere a acțiunii civile exercitate de A.N.A.F. și de obligare a inculpaților la plata acestei sume către partea civilă A.N.A.F. Iar în cazul în care S.C. I.C.M. T. S.A. a achitat către A.N.A.F. doar o parte din suma de 389.200 RON, atunci pentru partea achitată ar fi trebuit ca inculpații să fie obligați la plată către partea civilă S.C. I.C.M. T. S.A., iar pentru partea neachitată ar fi trebuit să fie obligați la plată către partea civilă A.N.A.F. În ambele situații suma totală datorată de inculpați era aceeași, de 389.200 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat A.N.A.F., numai creditorii plății ar fi fost diferiți - S.C. I.C.M. T. S.A., respectiv A.N.A.F.
În consecință, s-a menționat că chiar dacă s-ar stabili în procedura revizuirii caracterul fals al adresei nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T. în numele A.N.A.F., revizuenții ar datora aceeași sumă de 389.200 RON (la care se adaugă suma necontestată de 392.724 RON), întrucât instanța a stabilit că aceasta este valoarea prejudiciului cauzat prin faptele inculpaților. Or, în aceste condiții nu s-ar putea susține că înscrisul invocat fals a condus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile. Revizuirea întemeiată pe motivul invocat nu ar fi practic în favoarea condamnaților revizuenți, ci doar în favoarea părții civile A.N.A.F.
S-a apreciat că nu se impune administrarea de probe pentru dovedirea falsului intelectual, întrucât înscrisul reclamat fals (adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T. în numele A.N.A.F.) nu a dus la o greșită cuantificare a despăgubirilor civile stabilite în sarcina revizuenților P. M. și T. I., nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 394 alin. 3 C.pr.pen., ca înscrisul respectiv să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
În ceea ce privește motive invocate de revizuenți prin precizarea depusă în data de 22.04.2013, referitor la adresa nr._/17.11.2003, P. de pe lângă J. Timișoara a arătat că nu s-a dovedit falsitatea acesteia prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului. Mai mult, s-a arătat că nu există nici măcar o sesizare (denunț sau plângere) care să fi condus la efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii vreuneia din infracțiunile de fals prevăzute de art. 288-290 C.pen. față de emitenții adresei respective. Nefiind îndeplinită, astfel, cerința formală instituită de art. 395 C.pr.pen., s-a apreciat că nu mai este necesar să se examineze dacă acest înscris a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere și dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
S-a arătat de asemenea că nici celelalte motive invocate de revizuenți prin precizarea depusă în data de 22.04.2013 nu pot fi primite pe calea revizuirii, constituind în fapt critici ce vizează netemeinicia soluției pronunțate sub aspectul cuantificării despăgubirilor civile. Astfel, s-a susținut că suma de 3._ ROL din despăgubire, reprezentând prețul cu care S.C. I.C.M. T. S.A. a vândut un imobil (bază sportivă) către P. Municipiului Timișoara, nu poate constitui datorie față de stat. S-a arătat că aceste critici, dincolo de faptul că sunt nefondate, puteau fi invocate doar cu ocazia judecării cauzei în fond sau în căile ordinare de atac.
Pentru aceste motive, P. de pe lângă J. Timișoara a apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuenți nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. c C.pr.pen. sau în celelalte cazuri prevăzute de lege și a formulat concluzii de respingere a ei ca inadmisibilă.
La data de 29.04.2013 P. de pe lângă J. Timișoara a dispus înaintarea cererii de revizuire formulată de revizuienții P. M. și T. I., Judecătoriei Timișoara spre competentă soluționare, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2013, sub nr._ .
La data de 28.08.2013 instanța a admis în principiu cererea de revizuire formulată de revizuienți pe latură civilă a s.p. nr. 1637/23.07.2009, definitivă prin d.p. 789/R/11.08.2010, pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/3006.
Prin încheierea de ședință din 18.08.2013 instanța a dispus efectuarea unei adrese către Administrația Finanțelor Publice Timișoara pentru a preciza cu exactitate cine a efectuat plățile constând în suma de 2._ ROL, respectiv suma de 39.273.378 ROL, menționate în adresa nr._/12.10.2012 emisă de D.G.R.F.P. T. în numele A.N.A.F. (f. 65 dosar 9869/P/2011).
Prin sentința penală nr. 296 din 17.02.2015 a Judecătoriei Timișoara, în temeiul art. 452 Cod proc. pen., raportat la art. 453 alin. 1 lit. c Cod proc. pen., cu aplicarea art. 6 alin. 1 din Legea 255/2013, s-a admis cererea de revizuire a s.p. nr. 1637/23.07.2009, definitivă prin d.p. 789/R/11.08.2010 a Curții de A. Timișoara, pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/2006, formulată pe latură civilă de către revizuenții P. M. și T. I..
În temeiul art. 454 alin. 1 și 2 Cod proc.pen., raportat la art. 453 alin. 1 lit. c Cod proc.pen. s-a constatat caracterul fals al adresei nr._/18.10.2005 emise de D.G.F.P. T..(f. 116 dosar_/325/2006) și s-a dispus desființarea totală a acesteia.
În temeiul art. 462 alin. 1 Cod proc. pen. s-a dispus anularea în parte, numai sub aspectul laturii civile, a s.p. nr. 1637/23.07.2009 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/2006, definitivă prin d.p. nr. 798/11.08.2010 a Curții de A. Timișoara.
În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., art. 86 C.pr.pen., cu aplicarea la art. 397 alin. 1 C.pr.pen, raportat la art. 998 si urm., art. 1106 - 1109 C.civ. din 1864, au fost obligați revizuenții, în solidar între ei si în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. "I.C.I.M. T." S.R.L. Timișoara (cu sediul in Timisoara, ., . jud.T., înmatriculata la ORC sub nr.J_ ), la plata catre partea civila S.C. "I.C.M. T." S.A. Timisoara (cu sediul in Timisoara, ., jud.T., CUI-R5871544), a sumei de 749.651 lei, din care 392.724 lei reprezentând prejudiciul actualizat cauzat acestei parti civile, iar suma de 356.927 lei reprezentând prejudiciul cauzat partii civile A.N.A.F. si achitat acesteia de partea civila S.C. "I.C.M. T." S.A..
În temeiul art. 397 alin. 4 C.pr.pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra imobilelor înscrise în C.F. nr. 134.127 Timișoara, nr. top 8471/1, 8474/1, 8475/3 și 8473/1.
S-a menținut în rest s.p. nr. 1637/23.07.2009 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/2006, definitivă prin d.p. nr. 798/11.08.2010 a Curții de A. Timișoara.
În temeiul art. 273 alin. 4 C.pr.pen. s-a stabilit suma de 1.600 lei onorariu definitiv pentru expertul contabil I. N. L..
În temeiul art. 273 alin. 5 C.pr.pen., raportat la art. 272 C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 1.350 lei din fondurile Tribunalului T. către expertul contabil I. N. L..
În temeiul art. 272 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligată partea civilă S.C. "I.C.M. T." S.A. la plata sumei de 250 lei către expertul contabil I. N. L..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 2 C.p.p. revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea 255/2013 cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluționează de către instanța competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeași lege.
Față de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea 255/2013, în condițiile în care la data intrării în vigoare a legii noi era începută cercetarea judecătorească, instanța a reținut că este competentă să soluționeze prezenta cerere de revizuire exclusiv pe latura civilă.
Prin s.p. nr. 1637/23.07.2009 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/2006, definitivă prin d.p. nr. 798/11.08.2010 a Curții de A. Timișoara, revizuentul P. M. a fost condamnat dupa cum urmează:
- în temeiul art. 246 C.p. rap. la art. 248 ind. 1 C.p. si la art. 258 C.p, la o pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu in forma calificata si interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator la o societate comerciala pe o perioada de 5(cinci) ani după executarea pedepsei principale;
- în temeiul art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p., la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare si interzicerea dreptului de a fi administrator de societate comerciala pe o perioada de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală;
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 al. 1 lit. b C. p. au fost contopite pedepsele, aplicându-i-se inculpatului P. M. pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare si interzicerea dreptului de a fi administrator la o societate comerciala pe o durata de 5 (cinci) ani dupa executarea pedepsei principale.
Prin aceeași sentință penala revizuentul T. I. a fost condamnat după cum urmează:
- în temeiul art. 246 C.p. rap. la art. 248 ind. 1 C.p. si la art. 258 C.p, la o pedeapsa de 5 (cinci) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma calificata si interzicerea dreptului de a ocupa functia de administrator la o societate comerciala pe o perioada de 5(cinci) ani dupa executarea pedepsei principale;
- în temeiul art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p., la o pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare si interzicerea dreptului de a fi administrator de societate comerciala pe o perioada de 5 (cinci) ani dupa executarea pedepsei principale pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 al. 1 lit. b C. p. au fost contopite pedepsele, aplicandu-i-se inculpatului T. I. pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani inchisoare si interzicerea dreptului de a fi administrator la o societate comerciala pe o durata de 5 (cinci) ani dupa executarea pedepsei principale.
Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 14, 346 C.p.p. rap. la art. 998 si urm., art. 1106 - 1109 C.civ., au fost obligati inculpatii in solidar intre ei si in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. "I.C.I.M. T." S.R.L. Timisoara (cu sediul in Timisoara, ., . jud.T., inmatriculata la ORC sub nr.J_ ) la plata catre partea civila S.C. "I.C.M. T." S.A. Timisoara (cu sediul in Timisoara, ., jud.T., CUI-R5871544) a sumei de 781.924 lei, din care 392.724 lei reprezentand prejudiciul actualizat cauzat acestei parti civile, iar 389.200 lei prejudiciul cauzat partii civile A.N.A.F. si achitat acesteia de partea civila S.C. "I.C.M. T." S.A.
S-a respins ca ramasa fara obiect actiunea civila a partii civile A.N.A.F., prin D.G.F.P. T..
S-a reținut că S.C. I.C.I.M. T. S.R.L. Timisoara a preluat activul și pasivul S.C. I.C.I.M. B. Timisoara prin fuziune în anul 2006, așa cum rezultă din mențiunile înscrise la ORC T. (fila 55).
Pentru stabilirea prejudiciului de 389.200 RON (3._ ROL) cauzat partii civile A.N.A.F. si considerat ca fiind achitat acesteia de partea civila S.C. "I.C.M. T." S.A., pe baza rapoartelor de expertiză efectuate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, s-a stabilit că acesta este compus din: diferență impozit pe profit - 5.693.445 ROL, diferență TVA de plată - 26.380.632 ROL, majorări de întârziere la impozitul pe profit - 4.222.017 ROL, penalități de 0,5% la impozitul pe profit - 210.495 ROL, majorări de întârziere la TVA - 2.383.219 ROL, penalități de 0,5% la TVA - 383.570 ROL, impozit pe profit calculat suplimentar pentru_.615.839 ROL, TVA de plată - 54.351.818 ROL, majorări de întârziere la TVA - 7.571.117 ROL, majorări de întârziere la impozit pe profit -_ ROL, penalități de 0,5% la impozit pe profit - 1.855.155 ROL (total parțial-_ ROL), respectiv sustragere de la executarea datoriei - 3._ ROL.
Cu privire la suma de 3._ ROL, reprezentând sustragere de la executarea datoriei, în hotărârea de condamnare s-a reținut că aceasta reprezintă contravaloarea unui imobil - bază sportivă - vândut de S.C. I.C.M. T. S.A., reprezentată de inculpații P. M. și T. I., către P. Municipiului Timișoara, sumă ce nu a intrat, însă, în contul S.C. I.C.M. T. S.A., ci în contul firmei căpușă S.C. I.C.M. B. S.A., întrucât în contractul de vânzare-cumpărare inculpații au consemnat în mod fals contul societății vânzătoare, indicând un număr de cont ce aparținea de fapt firmei căpușă. S-a stabilit că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare inculpații știau că pe contul S.C. I.C.M. T. S.A. exista înființată o poprire (nr. 3220/27.09.2000) de către Administrația Financiară a Municipiului Timișoara pentru suma de 3._ ROL, iar prin manopera frauduloasă arătată inculpații s-au sustras de la încasarea la buget a unor creanțe în sumă de 3._ ROL, pe care S.C. I.C.M. T. S.A. le datora bugetului de stat la data respectivă.
Prin adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T. în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a atestat faptul că suma de 3._ ROL (389.200 RON) cu care A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în proces a fost achitată în întregime de S.C. I.C.M. T. S.A., astfel că instanța, în temeiul dispozițiilor art. 1106-1109 C.civ. privind subrogația legală - a respins acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. T. ca rămasă fără obiect și a obligat inculpații în solidar între ei și în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă S.C. I.C.M. T. S.A. a sumei de 389.200 RON (3._ ROL).
Prin rezoluția din data de 07.12.2012 în dosarul 9869/P/2011 P. de pe lângă J. Timișoara a dispus în temeiul art. 228 alin. 4 și 6 C.p.p., raportat la art. 10 alin. 1 lit. g C.p.p. neînceperea urmăririi penale față de funcționarii care au întocmit adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T., numiții P. D., P. F. și Sulfina I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 C. pen. din 1969.
Din coroborarea plângerii revizuenților din data de 5.09.2011 în dosarul 9869/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. Timișoara cu referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din data de 12.11.2012 instanța reține că obiectul acestui dosar l-a constituit săvârșirea infracțiunii de fals intelectual de către funcționarii care au întocmit adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T., prin care s-a atestat faptul că suma de 3._ ROL (389.200 RON) cu care A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în proces a fost achitată în întregime de S.C. I.C.M. T. S.A.
Prin adresa nr._/12.10.2012 emisă de D.G.F.P. T. în numele A.N.A.F. (f. 65 dosar 9869/P/2011) s-a arătat că suma de_ ROL, stabilită prin P.V. 1590/27.02.2002, precum și toate celelalte obligații aflate în sold la data de 23.08.2002, respectiv suma de 10._ ROL au fost înlesnite la plată conform Convenției nr. 45/06.09.2002 (…), după cum urmează: suma de 2._ ROL a fost eșalonată la plată și achitată conform Convenției nr. 45/06.09.2002(…); suma de 7._ ROL a fost scutită la plată întrucât au fost respectate condițiile din Convenția nr. 45/06.09.2002 (…).
Prin adresa nr._/21.08.2014 emisă de D.G.F.P. T. (f. 575) cu privire la obligațiile fiscale datorate de S.C. I.C.M. T. S.A. s-a arătat că în baza Convenției nr. 45/2002 s-a eșalonat și achitat suma de 2._ ROL și dobânzile simple datorate pe perioada eșalonării în sumă de_ ROL.
Potrivit concluziilor suplimentului la Raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul contabil I. N. Laurențiusuma totală achitată de către partea civila S.C.I.C.M T. SA în baza convenției nr. 45/06.09.2002 încheiată între D. T. și . T. S.A. (f.66-67dosar 9869/P/2011) a fost in valoare totală de 356.927,00 RON, cu luarea în considerare, în principal, a conținutului acestei convenții, a tabelului anexat adresei DGRPF Timișoara nr 5832/27.11.2013 (f.155-191) și a copiilor ordinelor de plată depuse de . T. SA la data de 21.02.2014 (f.241-382), a ordinelor de plată din anul 2002 și completarea ordinelor de plată pentru anul 2003 (f 501 – 529) depuse de I. T. SA la data de 25.06.2014 precum și adresa DGRFP T. nr_/21.08.2014 cu înscrisurile atașate(f575-651).
Expertul contabil a arătat că suma totală de 356.927 RON achitată la Convenția 45/2002 a fost obținută ca urmare a următoarelor sume:
- Suma de 246.738,00 RON (2._ ROL) -suma restanțelor principale menționate în Convenția 45/2002 care se regăsește in Anexa nr 1 ,nr 2 si nr 3 la raportul supliment.
- Suma de 12.183 RON (_,00 ROL) – suma referitoare la garanția de constitiut de I. T. SA.
- Suma de 98.006,00RON – sumă care se referă la dobânzile și majorările menționate în Convenția 45/2002 care se regăsește in Anexa nr 1 ,nr 2 si nr 3 la raportul supliment.
Pentru suma restanțelor în sumă totală de 246.738 RON (2._ ROL) menționate în Convenția 45/2002 expertul a menționat următoarele taxe și impozite achitate: amenzi - în valoare totală de 4 001 ron, contrib invatamant stat - în valoare totală de 1 854 ron, fond pentru handicapati - în valoare totală de 7 181 ron, impozit dividende - în valoare totală de 1 186 ron, impozit pe profit - în valoare totală de 46 942 ron, impozit salarii - în valoare totală de 16 296 ron, TVA - în valoare totală de 169.278 RON
Pentru suma garanției de depus în sumă totală de 12.183,00 ron (_,00 ROL)menționată în Convenția 45/2002 expertul contabil a identificat și suma referitoare la garantia de constituit de către . pentru suma de_,00 ROL, justificată de ordinul de plată nr 568/ 12.11.2004.
Pentru suma majorărilor identificată în sumă totală de 98.006,00 RON, conform Tabel 7 și Anexa nr 2 din raportul supliment din data de 07.10.2014, expertul a menționat următoarele taxe și impozite achitate la Convenția 45/2002: amenzi - în valoare totală de 2 516 ron, contrib invatamant stat - în valoare totală de 80 ron, fond pentru handicapati - în valoare totală de 2589 ron, impozit dividende - în valoare totală de 757 ron, impozit pe profit - în valoare totală de 10 066 ron, TVA - în valoare totală de 81 996 RON.
Față de cele mai sus arătate instanța a reținut că suma achitată de partea civilă . T. S.A. a fost de 356.927 RON, sumă mai mică decât suma menționată în adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T. în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), prin care s-a atestat faptul că suma de 3._ ROL (389.200 RON) cu care A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în dosarul nr._/2003 a fost achitată în întregime de S.C. I.C.M. T. S.A..
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit. a C.p.p. revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză.
Instanța a reținut că în cauză adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T. în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a influențat soluția pronunțată în cauză sub aspectul soluționării laturii civile și că se impune constatarea caracterului fals al acestui înscris.
Față de soluția de neîncepere a urmăririi penale prin rezoluția din data de 07.12.2012 în dosarul 9869/P/2011 P. de pe lângă J. Timișoara dispuse ca urmare a intervenirii prescripției față de autorii adresei nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T., numiții P. D., P. F. și Sulfina I., instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 454 alin. 2 C.p.p., astfel că proba cazului de revizuire prevăzut la art. 453 alin. 1 lit. c se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.
Având în vedere că din probatoriul menționat mai sus, a reieșit că adresa nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T. cuprinde date care nu corespund realității, instanța a constatat caracterul fals al adresei nr._/18.10.2005 emise de D.G.F.P. T..(f. 116 dosar_/325/2006) și a dispus desființarea totală a acesteia.
Având în vedere că prin adresa nr._/12.10.2012 emisă de D.G.F.P. T. în numele A.N.A.F. (f. 65 dosar 9869/P/2011) s-a arătat că suma de_ ROL, stabilită prin P.V. 1590/27.02.2002, precum și toate celelalte obligații aflate în sold la data de 23.08.2002, respectiv suma de 10._ ROL au fost înlesnite la plată conform Convenției nr. 45/06.09.2002 (…), după cum urmează: (…) suma de 7._ ROL a fost scutită la plată întrucât au fost respectate condițiile din Convenția nr. 45/06.09.2002 (…), instanța a reținut că în cauză nu se impune admiterea în parte a acțiunii civile exercitate de A.N.A.F. și de obligare a inculpaților la plata diferenței de sumă către partea civilă A.N.A.F., datoria către această parte civilă fiind stinsă.
În ceea ce privește susținerile revizuenților cu privire la suma de 3._ ROL reprezentând prețul cu care S.C. I.C.M. T. S.A. a vândut un imobil (bază sportivă) către P. Municipiului Timișoara, sumă luată în calcul la stabilirea prejudiciului ca sustragere de la executarea datoriei către partea civilă A.N.A.F., instanța a reținut că aceasta nu poate face obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii, aceste susțineri putând fi invocate doar cu ocazia judecării cauzei în fond sau în căile ordinare de atac.
Reținând că partea civilă . T. S.A. a achitat doar suma de 356.927 RON, iar nu suma de 389.200 RON, reținută în baza adresei nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P. T. cu privire la care s-a dispus anularea totală, instanța a constatat că cererea revizuenților este întemeiată și a dispus anularea în parte sub aspectul laturii civile a s.p. nr. 1637/23.07.2009 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/2006, definitivă prin d.p. nr. 798/11.08.2010 a Curții de A. Timișoara.
Au fost obligați revizuenții, in solidar intre ei si in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. "I.C.I.M. T." S.R.L. Timisoara la plata catre partea civila S.C. "I.C.M. T." S.A. Timisoara a sumei de 749.651 lei, din care 392.724 lei reprezentand prejudiciul actualizat cauzat acestei parti civile, iar suma de 356.927 lei prejudiciul cauzat partii civile A.N.A.F. si achitat acesteia de partea civila S.C. "I.C.M. T." S.A..
A fost menținută măsura sechestrului asigurător asupra imobilelor înscrise în C.F. nr. 134.127 Timișoara, nr. top 8471/1, 8474/1, 8475/3 și 8473/1.
A fosti menținută în rest s.p. nr. 1637/23.07.2009 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/2006, definitivă prin d.p. nr. 798/11.08.2010 a Curții de A. Timișoara.
Potrivit dispozițiilor art. 273 alin. 4 C.p.p. expertul și interpretul au dreptul la o retribuție pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile și în condițiile prevăzute prin dispoziții legale.
Având în vedere complexitatea cauzei, decontul justificativ depus de expertul contabil prin care solicită stabilirea unui onorariu definitiv de 1.500 lei, faptul că prin încheierea din 10.09.2014 s-a solicitat efectuarea unei completări a raportului de expertiză contabilă și a suplimentului la acest raport, reținându-se culpa procesuală părții civile, care a depus în dovedire înscrisuri noi ulterior efectuării raportului de expertiză contabilă, fiind obligată să achite jumătate din onorariul expertului pentru completarea raportului de expertiză contabilă, precum și faptul că prin încheierea din 03.12.2014 s-a solicitat expertului contabil refacerea concluziilor suplimentului la raportul de expertiză contabilă cu luarea în considerare a ordinelor de plată depuse de partea civilă, prin avocat ales, la termenul din 05.11.2014, precum și pentru reformularea sintetică și fără neclarități a acestora, instanța a stabili suma de 1.600 lei onorariu definitiv pentru expertul contabil I. N. L..
Împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara a declarat apel P. de pe lângă J. Timișoara, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivare se arată că în cauză nu s-a dovedit caracterul fals al adresei nr._/18.10.2005 emisă de D.G.F.P T.. Instanța ar fi trebuit să analizeze falsul intelectual al adresei potrivit normelor penale, apreciind atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.
Latura subiectivă presupune vinovăția făptuitorului sub forma intenției, care poate fi directă sau indirectă. Prima instanță nu a dovedit existența intenției pentru săvârșirea falsului intelectual iar în lipsa dovedirii intenției fapta nu ar constitui infracțiune.
De asemenea, admiterea în principiu a cererii de revizuire a fost dispusă în mod netemeinic, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art.394 al.3 Cpp.
Se mai arată că prin admiterea cererii de revizuire nu s-ar schimba radical soluția dată în cauză. Astfel, pentru partea achitată de către . către A. ar fi trebuit ca inculpații să fie obligați la plată către partea civilă ., iar pentru partea neachitată ar fi trebuit să fie obligați la plată către partea civilă A..
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și drept, în conformitate cu prevederile art.417 al.2 Cpp, se constată că apelul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Din conținutul cererii de formulată de revizuienții P. M. și T. I. se reține că aceștia au solicitat revizuirea sub aspectul modului de soluționare a laturii civile a Sentinței penale nr.1637/23.07.2009 pronunțată de J. Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr.798/11.08.2010 a Curții de A., pe motiv că în cauză a fost pronunță o soluție pe baza unei adrese emise de către D. T. care conținea date necorespunzătoare adevărului, cei care au întocmit-o săvârșind infracțiunea de fals intelectual, cererea fiind întemeiată pe prevederile art.394 al.1 lit. c Cpp 1969.
Analizând actele de la dosar, se constată că instanța de fond în mod eronat a apreciat că în cauză este incident cazul de revizuire prevăzut de art.394 al.1 lit. c Cpp., cu consecința admiterii cererii și desființarea, sub aspectul laturii civile, a sentinței a cărei revizuire s-a cerut.
Se observă că actul despre care s-a afirmat că este fals este adresa nr._/18.10.2005 prin care, în timpul judecării cauzei în fond, s-a comunicat instanței că prejudiciul în sumă de 389.200 RON a fost achitat în întregime de către ., deși potrivit cercetărilor efectuate de prima instanță, cu ocazia judecării cererii de revizuire, s-a stabilit că în realitate suma achitată a fost de 356.927RON.
C. reține că un asemenea act nu a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească sau printr-o ordonanță a procurorului, așa cum se cere potrivit dispozițiilor art.395 al.1 Cpp iar pe de altă parte înscrisul menționat nu a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire s-a cerut.
Datele pe care instanța le-a avut în vedere au fost cele privitoare la vinovăția inculpaților și valoarea prejudiciului stabilit la suma de 392.724 lei în dauna . și suma de 389.200 lei în dauna D. T.. Valoarea prejudiciilor au fost stabilite pe baza rapoartelor de expertiză efectuate în cauză în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
Este adevărat că, potrivit datelor obținute cu ocazia judecării cererii de revizuire, . achitat în realitate suma de 356.927 lei către D.,în loc de 389.200 RON, dar acest lucru s-a datorat încheierii Convenției nr.45/2002 în baza căreia aceasta a beneficiat de scutiri de plată a unor sume de bani reprezentând dobânzi și penalități.
Aceste scutiri de plată au fost acordate societății comerciale, în condițiile prevăzute de lege, ca urmare a respectării de către aceasta a disciplinei financiare în raport cu obligațiile pe care avea față de bugetul de stat.
În condițiile în care valoarea prejudiciului a rămas același față de D. T. nu se pune problema că în urma constatărilor efectuate ulterior, revizuienții să fie scutiți de plata unor sume de bani întrucât în orice ipoteză ei ar fi trebuit să plătească prejudiciul stabilit. Astfel, pentru partea achitată de către . către A. ar fi trebuit ca inculpații să fie obligați la plată către partea civilă . iar pentru partea neachitată ar fi trebuit să fie obligați la plată către partea civilă A..
Prin urmare, constatând că în cauză nu este incident nici unul dintre cazurile de revizuire prev. de art. 394 al.1 Cpp anterior, va fi admis apelul parchetului se va desființa sentința apelată și rejudecând cauza în baza art. 462 al.4 Cpp se va dispune respingerea cererii de revizuire.
Văzând și prevederile art.275 al.2 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a C.p.p. admite apelul declarant de P. de pe lângă J. Timișoara împotriva Sp. 296/2015 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ /2015.
Desființează sentința apelată și rejudecând cauza:
În baza art. 462 al.4 Cpp respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire formulate de revizuienții P. M. și T. I. împotriva Sp 1637/23.07.2009, pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/2006.
Obligă revizuienții la câte 1500 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statuui.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.06.2015.
Președinte, Judecător,
C. C. I. P.
Grefier,
C. I.
Red. C.C./23.06.15
Tehnored. C.I./15.07.15
PI. – T. L. M. – Jud.Timișoara
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 673/2015. Curtea de... → |
|---|








