Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 793/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 793/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-09-2015

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 793/A

Ședința publică de la 10 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător C. I. M.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul U. M. împotriva sentinței penale nr. 1514 din 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant personal și asistat de avocat ales Zandomeni A. din cadrul Baroului T., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care este audiat inculpatul apelant, declarația acestuia fiind consemnată în scris și depusă la dosar.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Avocatul Zandomeni A. depune la dosar motivele de apel, pe care le susține și oral în fața instanței, solicitând admiterea apelului și aplicarea unei amenzi judiciare sau, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate inculpatului. Menționează că inculpatul și-a recunoscut vinovăția, că a fost judecat în baza probelor de la urmărirea penală, a beneficiat de o reducere de 1/3 din pedeapsă, nu are antecedente penale, nu este un consumator de băuturi alcoolice.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat, sentința fiind legală și temeinică, neimpunându-se reducerea pedepsei.

Inculpatul apelant U. M., având ultimul cuvânt, se declară de acord cu cele susținute de avocatul său ales.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1514/25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în baza art. 396 alin. (1), (4) și alin. (10) CPP raportat la art. 83 din CP, s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului U. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 CP.

În baza art. 83 alin. (1) CP s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 85 alin. (1) CP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune D., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) CP pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune D..

În baza art. 95 alin. (2) lit. b CP, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Amărăștii de Jos sau în cadrul Liceului Teoretic Amărăștii de Jos, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (3) CPP s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

În temeiul art. 86 CP s-a dispus comunicarea unei copii de pe hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probațiune T..

În baza art. 274 alin. (1) CPP inculpatul a fost obligat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr._ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, înregistrat pe rolul instanței la data de 07.04.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului U. M., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană, care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 al. 1 C.p.

În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare, s-a reținut că, inculpatul la data de 12.06.2014, în jurul orei 0100, a condus autoturismul marca BMW X 5, cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice din Timișoara, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,45 g ‰ la prima recoltare și 1,30 g ‰ la a doua recoltare.

În faza cercetării judecătorești, în temeiul art. 375 C.p.p. a fost audiat inculpatul, aceasta recunoscând fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În temeiul art. 375 alin. 2 C.p.p. instanța a administrat proba cu înscrisuri, respectiv fișa de cazier a inculpatului, din care rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Din examinarea coroborată a probelor de la dosar – instanța - raportat la învinuirea adusă inculpatului – a reținut în fapt următoarele:

La data de 12.06.2014, în jurul orelor 0100, inculpatul se afla la volanul autoturismului marca BMW X5 cu nr. de înmatriculare_, circulând din direcția Calea A. spre . de poliție din cadrul Secției 5 Poliție au procedat la oprirea autoturismului și legitimarea și identificarea inculpatului. I s-a cerut acestuia să sufle în aparatul etilotest, concluzia fiind că are o alcoolemie de 0, 71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, unde a fost examinat clinic și totodată i s-au recoltat două probe de sânge la interval de o oră. Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 280/A/13.06.2014 întocmit de către I.M.L. - Timișoara, inculpatul U. M. a avut, la ora 0140 o alcoolemie de 1,45 g ‰, iar la orele 0240 o alcoolemie de 1,30 g ‰.

Inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând că a consumat o cantitate de aprox. 1 litru bere înainte de a urca la volan și nu a mâncat nimic.

În drept, fapta inculpatului U. M., constând în aceea că, în data de 12.06.2014, în jurul orei 0100, a condus autoturismul marca BMW X 5, cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice din Timișoara, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,45 g ‰ la prima recoltare și 1,30 g ‰ la a doua recoltare, constituie infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen..

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, s-a constatat că existența elementului material, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita infracțională, rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale: proces verbal de constatare, tichetul cu rezultatul testării aerului expirat, procese verbal de examinare clinică și de prelevare a probelor biologice, declarații inculpat.

Infracțiunea incriminată fiind una de pericol, urmarea imediată a faptei săvârșite de către inculpat constă în punerea în pericol a siguranței traficului rutier. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită s-a produs prin însăși săvârșirea acțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă rezulta ex re, din însăși săvârșirea faptei.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol a siguranței circulației rutiere și a participanților la trafic și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

La individualizarea pedepsei instanța, având în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal, a ținut seama de limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator pentru fapta săvârșită (limite care vor fi reduse cu o treime, conform prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală respectiv de la pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani la pedeapsa cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni), de starea de pericol al faptei concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța a reținut, pe de o parte, gradul de pericol ridicat al faptei, determinat de alcoolemia mare cu care a fost depistat (0,71 g/l alcool pur în aerul expirat) precum și rezultatul probelor de sânge, dar și împrejurarea că aceasta a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare, prezentându-se în fața organelor de urmărire penală, dar și în fața instanței de judecată, precum și de faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Având în vedere că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii (astfel cum rezultă din fișa de cazier a acestuia), faptul că inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, persoana inculpatului, precum și conduita acestuia după comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, de recunoaștere și regret, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada determinată.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul U. M., apelul nefiind motivat în scris ci doar oral în ziua judecății de către apărătorul ales al inculpatului, care a solicitat aplicarea unei amenzi penale, iar în subsidiar reducerea cuantumului pedepsei aplicate întrucât a recunoscut și regretat fapta comisă, nu este consumator de alcool și nu are antecedente penale.

Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art. 417 al. 2 C.p.p., instanța constată că apelul declarat de inculpatul U. M. este nefondat, hotărârea Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.

Astfel, instanța de fond pe baza întregului material probator, coroborat cu declarația de recunoaștere a vinovăției de către inculpatul U. M., a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, respectiv aceea că inculpatul la 12.06.2014 a condus autoturismul marca BMW X5 cu nr._ pe drumurile publice din Timișoara având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,45 grame la mie la prima recoltare și 1,30 grame la mie la a doua recoltare, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 al. 1 C.p., prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speța de față.

La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 74 C.p., gradul de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, uzând de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției prev. de art. 396 al. 10 C.p.p., iar în raport cu aceste elemente pedeapsa de 1 an închisoare apare ca fiind corect dozată și nu se impune modificarea acesteia.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în mod corect instanța de fond a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, impunând inculpatului ca pe durata acestui termen să respecte o . măsuri de supraveghere care să conducă la reeducarea acestuia.

Se poate observa că raportat la toate elementele cauzei, nu se impune aplicarea unei pedepse cu amenda penală întrucât aceasta nu ar corespunde scopului pedepsei, practica judiciară constantă în această materie fiind aplicarea unei pedepse cu închisoarea, care să fie suspendată condiționat (în cazul C.p. vechi) sau să se dispună amânarea aplicării pedepsei (în cazul C.p. nou).

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul U. M. împotriva sentinței penale nr. 1514 din 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul U. M. împotriva sentinței penale nr. 1514 din 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G. B. C. I. M.

GREFIER,

A. B.

Red. Gh.B./17.09.2015

Tehnored.A.B.

2 ex./19 Octombrie 2015

Prima instanță: A.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 793/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA