Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 1241/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1241/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-12-2015
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 1241/A
Ședința publică din data de 2 decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: F. M. C. FLORENȚA
Judecător: F. P.
Grefier: I. M. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. I. S. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rolul instanței se află judecarea apelurilor formulate de P. DE PE L. J. TIMIȘOARA și inculpatul B. L. V. împotriva sentinței penale nr. 1810 din 28.07.2015, pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ .
Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 04.11.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, instanța stabilind termen pentru deliberare și pronunțare la data de 18.11.2015, dată la care, din lipsă de timp pentru deliberare, precum și pentru legala constituire a completului în fața căruia a avut loc dezbaterea, a amânat pronunțarea în vederea deliberării pentru astăzi, 02.12.2015, când a hotărât următoarele:
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1810 din 28.07.2015, pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._, baza art. 485 alin. 1 lit. b C. proc. pen., a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă J. Timișoara cu inculpatul B. L. V., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 3338/P/2015 și s-a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 05.06.2015 sub nr._, P. de pe lângă J. Timișoara a sesizat instanța cu privire la acordul de vinovăție încheiat cu inculpatul B. L. V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. dosar 333/P/2015 al Parchetului de pe lângă J. Timișoara.
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 12 martie 2015, în jurul orelor 18,44, inculpatul B. L. V. a condus pe . municipiul Timișoara, jud. T., autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, având o îmbibație alcoolică de 2,20 g/l alcool pur în sânge la prima mostră de sânge prelevată, respectiv o îmbibație alcoolică de 1,95 g/l alcool pur în sânge la momentul recoltării celei de a doua mostre de sânge.
Potrivit procesului-verbal întocmit de organele de poliție judiciară din cadrul Poliției mun. Timișoara, Biroul Rutier, la data de 12 martie 2014, în jurul orelor 18,44, organele de poliție au oprit în trafic, pe Calea Șagului din municipiul Timișoara, autovehiculul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, care avea direcția de deplasare dinspre Bld. L. R. înspre .>
Conducătorul autovehiculului a fost identificat în persoana inculpatului B. L. V., iar în urma testării efectuate la ora 18,52 cu aparatul alcotest marca Drager cu .-0043, a rezultat valoarea de 0,84 mg./l alcool pur în aerul expirat.
Pe cale de consecință, organele de poliție au procedat la conducerea inculpatului B. L. V. la sediul Spitalului Județean Timișoara unde, la orele 20,10, respectiv 21,10, i s-au recoltat două mostre biologice de sânge, necesare în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge (f. 6 dosar u.p.).
Organele de poliție din cadrul Biroului Rutier au anexat la procesul-verbal de constatare testul nr._ efectuat cu aparatul alcotest marca Drager cu .-0043, în data de 12 martie 2015, la ora 18,52, din care rezultă că inculpatul B. L. V. a consumat băuturi alcoolice, valoarea indicată fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat (f. 7 dosar u.p.).
Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 90/A/17 martie 2015 emis de către Institutul de Medicină Legală Timișoara reiese că inculpatul B. L. V. a avut la data de 12 martie 2015, la ora 20,10, o concentrație de 2,20 g/l alcool pur în sânge, respectiv la ora 21,10 o concentrație de 1,95 g/l alcool pur în sânge (f. 17 dosar u.p.).
S-a arătat că aspectele mai sus reținute sunt susținute și prin declarația martorului ocular Jungi M. care, la data de 12 martie 2015 se afla în calitate de pasager în autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpatul B. L. V. în momentul depistării sale în trafic de către organele de poliție (f. 10-11 dosar u.p.).
De asemenea, s-a reținut că cele expuse în paragrafele precedente se coroborează și cu declarațiile date de inculpatul B. L. V. care a precizat că la data de 12 martie 2015, în jurul orelor 18,00, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, pe raza municipiului Timișoara, iar pe . aceeași localitate a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție.
Inculpatul a mai menționat că a fost testat cu aparatul alcooltest, testul indicând valoarea de 0,84 mg./l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condus la sediul Spitalului Județean Timișoara, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Inculpatul a declarat că a luat cunoștință de conținutul Buletinului de analiză toxicologică înregistrat cu nr. 90/A/17 martie 2015 emis de Institutul de Medicină Legală Timișoara. Totodată, inculpatul a precizat că recunoaște și regretă fapta comisă (f. 21, 23-24 dosar u.p.).
A fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 3338/P/2015.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă J. Timișoara, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen., în sensul că soluția consemnată în acord este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. Astfel:
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii a constat în acțiunea inculpatului de a conduce la data de 12.03.2015, în jurul orei 18.44, pe . municipiul Timișoara, autoturismul marca VW Passat cu nr. De înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, 2, 20 g/l alcool pur în sânge la prima recoltare, respectiv o îmbibație alcoolică de 1,95 g/l alcool pur în sânge în momentul recoltării celei de a doua probe.
Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru securitatea circulației pe drumurile publice, cunoscut fiind faptul că o persoană care se găsește sub influența băuturilor alcoolice nu mai este în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice pe care le presupune conducerea în siguranță a autovehiculelor. Fiind o infracțiune formală, de pericol, raportul de cauzalitate între urmarea imediată și acțiune se prezumă, starea de pericol fiind inerentă acțiunii.
Cu privire la latura subiectivă, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, a cunoscut că pune în pericol siguranța celorlați participanți la trafic, în condițiile în care o persoană aflată sub influența alcoolului are mult diminuate orice reflexe și reduse orice posibilități de preîntâmpinare a unui eventual pericol pe drumurile publice și, deși nu a urmărit un astfel de rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.
La alegerea și individualizarea pedepsei ce au fost aplicate inculpatului, s-a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, în baza criteriilor generale de individualizare, prev. în cuprinsul art. 74 C.pen., raportate în prezenta cauză, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța de fond a reținut, pe de o parte, gravitatea infracțiunii comise prin raportare la nivelul alcoolemiei cu care inculpatul a fost depistat în trafic (2, 20 g/l alcool pur în sânge la prima recoltare, respectiv o îmbibație alcoolică de 1,95 g/l alcool pur în sânge în momentul recoltării celei de a doua probe), faptul că a săvârșit fapta conducând autoturismul pe o artera intens circulată a municipiului Timișoara la o oră când traficul rutier este intens, 18.44, transportând și pe martorul Jungi M. și încă trei persoane, pasageri, dar și lipsa antecedentelor sale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar și conduita sa în cursul procesului penal, acesta colaborând cu organele judiciare și recunoscând fapta reținută în sarcina sa. Față de cele ce precedă, s-a concluzionat că inculpatul a adoptat cu ușurință o conduită necorespunzătoare exigenței normei penale care protejează relațiile sociale privitoare la siguranța circulației rutiere. Or, reținând împrejurările în care a fost comisă fapta, așa cum au fost descrise mai sus, raportat la nivelul foarte ridicat al alcoolemiei cu care a fost depistat în trafic inculpatul, instanța de fond a apreciat că aplicarea, față de acesta, a unei amenzi penale, nu este în măsură a asigura scopul pedepsei, atitudinea inculpatului față de faptă urmând a fi avută în vedere la individualizarea acesteia.
S-a menționat, pe de altă parte, că procurorul nu a efectuat verificările impuse de către dispozițiile art. 61 alin. 3 C.pen., potrivit cărora cuantumul unei zile amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa. În cauză nu rezultă așadar criteriile la care s-a raportat procurorul când a stabilit suma corespunzătoare unei zile amendă ca fiind de 30 de lei. În procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul procedează el însuși la individualizarea pedepsei, în acord cu dispozițiile art. 482 lit. h C.p.p.
Împotriva sentinței penale nr. 1810 din 28.07.2015, pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._, au formulat apel P. de pe lângă J. Timișoara și inculpatul B. L. V., înregistrate pe rolul Curții de A. Timișoara la data de 22.09.2015 sub nr._ .
În cuprinsul motivelor de apel formulate, P. de pe lângă J. Timișoara a criticat sentința penală atacată pentru netemeinicie sub aspectul respingerii acordului de recunoaștere a vinovăției, prima instanță apreciind în mod greșit că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii. S-a arătat că stabilirea felului și cuantumului sancțiunii s-a făcut cu respectarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen., fiind avute în vedere, totodată, și dispozițiile art. 61 Cpen. Este adevărat că infracțiunea pe care a comis-o inculpatul este una de pericol, prin care se creează o stare de nesiguranță pentru participanții la traficul rutier, însă în speță, raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptei, se poate reține că gravitatea acesteia nu este foarte ridicată. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că, deși nivelul alcoolemiei a fost destul de ridicat, inculpatul era orientat temporal și spațial, era orientat alopsihic și autopsihic, nu prezenta tulburări emoționale și nici de echilibru, neavând nici imprecizii în mișcări, aspecte ce rezultă din buletinul de examinare clinică. Pe de altă parte, cu ocazia conducerii autovehiculului, acesta nu a fost implicat în niciun eveniment rutier. Nu în ultimul rând, trebuie ținut seama și de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, iar în cursul urmăririi penale a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, s-a prezentat în fața organelor judiciare și a colaborat cu acestea, contribuind la aflarea adevărului. Toate acestea îndreptățesc a se aprecia că fapta ce face obiectul cauzei a fost un eveniment izolat în viața inculpatului, ce justifică orientarea în alegerea pedepsei amenzii, aceasta fiind în măsură a asigura scopul pedepsei vizat de legiuitorul penal.
În ce privește cuantumul amenzii penale, s-a arătat că individualizarea acestuia s-a făcut în mod legal și temeinic, ținând seama de circumstanțele reale de comitere a faptei și, totodată, de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv de faptul că inculpatul nu are loc de muncă, fiind liber profesionist și lucrând ocazional în domeniul construcțiilor private.
În motivele de apel formulate, inculpatul B. L. V. a arătat că sentința atacată este netemeinică sub aspectul respingerii acordului de recunoaștere a vinovăției, deși, în opinia sa, soluția acordului este legală și temeinică și își atinge scopul, iar stabilirea felului și cuantumului sancțiunii s-a făcut cu respectarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 C.p., fiind avute în vedere și dispozițiile art. 61 C.p. Inculpatul a precizat că adevărata pedeapsă pe care a primit-o pentru fapta comisă este aceea de a priva familia sa de veniturile care puteau asigura un trai mai bun.
Examinând apelurile formulate de P. de pe lângă J. Timișoara și de către inculpatul B. L. V., prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța apreciază că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 479 C.p.p., acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.
Instanța a fost sesizată de către P. de pe lângă J. Timișoara cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul B. L. V., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal în vederea aplicării unei pedepse de 200 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 30 lei, urmând ca inculpatul să suporte amenda de 6000 lei, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Criticile formulate în apel vizează greșita respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției, solicitându-se admiterea sesizării instanței privind încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției formulată de P. de pe lângă J. Timișoara.
Potrivit art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen., instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și dispune una dintre soluțiile prevăzute de art. 396 alin. 2 - 4, care nu poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; iar potrivit art. 482 lit. e și h, acordul cuprinde încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege, felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției se constată că pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, obiect al acordului a fost stabilită potrivit prev. art. 336 alin. 1 Cod penal, care are ca limite legale închisoarea între 1 an și 5 ani alternativ cu amenda.
În acest context, criticile apelanților vizând aprecierea de către prima instanță a soluției consemnate în acord ca fiind nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului nu pot fi avute în vedere.
Astfel, din probele administrate rezultă că alcoolemia inculpatului era foarte mare, de 2,20 g/l alcool pur în sânge, iar faptul că inculpatul și a luat în autoturism și alți pasageri constituie criterii de individualizare, deoarece inculpatul a pus în pericol nu numai propria sa viață ci și a altor persoane, având în vedere consecințele ce se produc în mod constant prin conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului, respectiv multitudinea accidentelor auto care au loc din acest motiv.
Nu este lipsită de relevanță nici împrejurarea că fapta s-a petrecut la orele 18.44, pe Calea Șagului din municipiul Timișoara, o arteră intens circulată, la o oră la care traficul este intens.
Prin urmare, soluția concretă din prezentul acord, a stabilit o soluție nejustificat de blândă privită ca ansamblu.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 488 alin. 4 lit. a C.pr.pen., va respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă J. Timișoara și inculpatul B. L. V. împotriva sentinței penale nr. 1810 din 28.07.2015, pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul apelant să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel și în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 488 alin. 4, lit. a C.pr.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă J. Timișoara și inculpatul B. L. V. împotriva sentinței penale nr. 1810 din 28.07.2015, pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel și în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2015.
Președinte, Judecător,
F. M. C. FLORENȚA F. P.
Grefier,
I. M. S.
Red. F.F./07.12.2015
Tehnored. I.M.S. - 4 ex./03.12.2015
Primă instanță: J. Timișoara – jud. B. A.
| ← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... | Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 1219/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








