Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 917/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 917/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 917/A
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Judecător G. B.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul C. T. S. împotriva sentinței penale nr.1145 din 20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul apelant personal, asistat de avocat ales B. V., lipsă fiind partea civilă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul ales al inculpatului depune la dosar înscrisuri în circumstanțiere.
S-a luat declarație inculpatului, aceasta fiind consemnată în proces – verbal atașat separat la dosar.
Apărătorul din oficiu, avocat D. C. solicită acordare onorariu parțial.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în dezbaterea apelului, potrivit art.420 alin.6 C.p.p.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 C.p.p., instanța poate și trebuie să dispună reducerea pedepsei.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Instanța poate să dispună respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar pe de altă parte instanța nu poate modifica pedeapsa.
Inculpatul, având cuvântul arată că își însușește concluziile apărătorului său ales.
C.,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1145/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara cu inculpatul C. T.-S., privind săvârșirea infracțiunii de „Contrabandă simplă”, în variantă asimilată în modalitatea normativă a deținerii prevăzută de art. 270 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, obiect al cauzei penale nr. 8493/P/2013.
În temeiul art. 270 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, a fost aplicată pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen., a fost aplicată pedeapsa complementară prevăzută la art. 66 alin. 1 lit. a) și b), alin. 2 C.pen., interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru o perioadă de 2 (doi) ani, executarea urmând să înceapă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 65 alin.1 C.pen., au fost interzise cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit. a) și b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile prev. de art. 65 alin.3 C.pen.
În temeiul art. 91 alin. 1 C.pen, s-a dispus suspendarea executării pedepsei stabilite.
În temeiul art. 92 alin. 1 C.pen., a fost stabilit termen de supraveghere pe o perioadă de 3 (trei) ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T.; să primească vizitele consilierului de probațiune, la datele fixate de acesta; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune T. sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul . sau ., instituție ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T..
În baza art. 404 alin.2 C.proc.pen. rap. la art. 91 alin. 4 C. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei în regim de detenție.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc.pen., rap. la art. 72 C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 17.07.2014, ora 11:00 până în data de 18.07.2014, ora 11:00.
În temeiul art. 112 alin.1, lit. a) C.pen. s-a dispus confiscarea, în folosul statului a cantității de 10 pachete cu țigarete marca ,,Jing Ling”, 8 pachete cu țigarete marca Marble, 8 pachete cu țigarete marca Fast, 6 pachete cu țigarete marca Ashima și 8 pachete marca LD violet”, aflate în posesia Direcției Generale a Finanțelor Publice T. - SSCV-BSCVF Timișoara în bara adeverinței de reținere a bunurilor nr. 226A . nr._ din data de 18 iulie 2014.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., inculpatul va suporta plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1000 lei.
În temeiul art. 272 C.proc.pen., onorariul avocatului din oficiu I. A. în sumă de 100 lei și onorariul av. din of. D. P. în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 26.03.2015 sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a sesizat instanța cu privire la acordul de vinovăție încheiat cu inculpatul C. T. S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă simplă”, în variantă asimilată în modalitatea normativă a deținerii prevăzută de art. 270 alin. 3 teza a-II-a din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, obiect al cauzei penale nr. dosar 8493/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a reținut următoarea stare de fapt: la data de 17 iulie 2014, în jurul orelor 10.30, inculpatul C. T.-S. a fost depistat de către organele de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Timișoara, în timp ce se afla pe bld. Dâmbovița din municipiul Timișoara, în apropierea localului ..-Viper Cafe, deținând asupra sa, în vederea comercializării, un număr de 40 de pachete cu țigarete provenite din contrabandă, de producție externă, netimbrate și sustrase de la controlul vamal, inculpatul cunoscând că țigaretele provin din contrabandă.
Potrivit procesului-verbal întocmit de organele de poliție judiciară din cadrul Secției 3 Poliție Timișoara, la data de 17 iulie 2014, în jurul orelor 10:30, organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul 1PJ T.-Secția 3 Poliție Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, deține țigări de contrabandă și încercă să le comercializeze în zona barului „Viper Cafe" situat pe bld. Dâmbovița din Timișoara.
A fost identificat inculpatul C. T.-S., cu această ocazie găsindu-se asupra acestuia un număr de 40 pachete țigări nemarcate fiscal sau timbrate necorespunzător, după cum urmează: 10 pachete țigări marca Jin-Ling netimbrate, 8 pachete țigări marca Marble netimbrate, 8 pachete țigări marca Fast marcate cu timbru Serbia, 6 pachete țigări marca Ashima netimbrate și 8 pachete cu țigări marca LD netimbrate.
Inculpatul Cătana T.-S. nu a putut prezenta acte justificative aferente provenienței, achiziției sau transportului cantității de țigarete descoperite. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Secției 3 poliție unde au fost întocmite actele procedurale de constatare a faptei.
Prin ordonanța emisă în data de 17 iulie 2014 de către organele de poliție judiciară din cadrul Secției 3 Poliție s-a dispus predarea celor 40 de pachete cu țigarete descoperite asupra domnului C. T.-S. către organele judiciare, iar potrivit dovezii întocmite în aceeași zi, organele de cercetare penală au ridicat de la inculpat 10 pachete cu țigarete marca Jing Ling, 8 pachete cu țigarete marca Marble, 8 pachete cu țigarete marca Fast, 6 pachete cu țigarete marca Ashima și 8 pachete cu țigarete marca LD Violet.
Din declarația dată martorul B. N.-Nicușor, persoană care a participat în calitate de martor asistent la depistarea inculpatului C. T.-S., rezultă că, acesta deținea asupra sa, într-o boresetă de culoare neagră, țigarete provenite din contrabandă, martorul aflându-se în barul . din municipiul Timișoara, punctul de lucru Viper Cafe, ținând temporar locul barmanului localului.
Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 18 iulie 2014 organele de poliție au predat Direcției Regionale Vamale Timișoara pachetele cu țigarete ridicate de la inculpatul C. T.-S., după cum urmează: 10 pachete cu țigarete marca Jin Ling cu inscripția For Duty Free Only, având codul de bare_, 8 pachete cu țigarete marca Marble Filter de Luxe fără timbru aplicat, având codul de bare_, 8 pachete cu țigarete marca Fast cu timbru emis de autoritățile din Serbia, având codul de bare_, 6 pachete cu țigarete marca Ashima Luxuri Size, fără timbru aplicat, având codul de bare_ și 8 pachete cu țigarete marca LD Violet Super Slim, cu inscripția For Duty Free Only, având codul de bare_.
Conform procesului-verbal înregistrat cu nr. 9880, încheiat la data de 05 septembrie 2014 de către lucrătorii din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, Direcția Regională Vamală, reiese că prin deținerea de către inculpatul C. T.-S. a celor 40 de pachete cu țigarete, total 800 fire de țigarete, reținute prin adeverința de reținere a bunurilor . cu nr._ din data de 18 iulie 2014, ARB 226/A/18.07.2014, acesta a desconsiderat prevederile art. 38 și 40 din Regulamentul nr. 2913/1992 privind Codul Vamal Comunitar, persoanele fizice sau juridice, trebuind să prezinte biroului vamal desemnat, mărfurile care intră pe teritoriul vamal al Comunității, pentru a li se acorda o destinație vamală autorizată pentru astfel de mărfuri necomunitare, punerea în liberă circulație a mărfurilor atrăgând aplicarea măsurilor de politică comercială, precum și încheierea celorlalte formalități vamale prevăzute cu privire la importul mărfurilor și aplicarea drepturilor legal datorate.
Prin deținerea cantității de 40 de pachete cu țigarete, nemarcate fiscal, cu inscripția „for duty free only” se demonstrează proveniența necomunitară a țigaretelor. În aceste condiții, C. T.-S. știa sau ar fi trebuit să știe că acestea au fost introduse ilegal în țară. Mai mult, s-a procedat la calcularea estimativă a prejudicului cauzat bugetului de stat prin deținerea celor 40 de pachete cu țigarete de contrabandă, acesta ridicându-se la suma de 462 lei, constând în taxe vamale, accize și TVA. (filele nr. 13-17)
De asemenea, prin adresa înregistrată cu nr. 9880/09 septembrie 2014, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 462 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin deținerea celor 40 de pachete cu țigarete de contrabandă. Totodată, a rezultat că domnul C. T.-S. nu deține autorizație de antrepozit fiscal. (filele nr. 18-19)
Ulterior, prin copiile chitanțelor cu ./2012 nr._ și CHANV/2012 nr._ emise de Agenția Națională de A. F., Unitatea F. B.V. T., inculpatul C. T.-S. a făcut dovada achitării prejudiciului cauzat bugetului de stat, prin efectuarea unei plăți în sumă totală de 499 lei. (fila nr. 20)
Inculpatul C. T.-S. a recunoscut și a regretat fapta comisă, confirmând că în data de 17 iulie 2014, în jurul orelor 10.30, în timp ce se afla lângă barul .-bar Viper Cafe, în zona . Timișoara, județul T., a fost depistat de organele de poliție, care au găsit asupra sa 40 de pachete cu țigarete, ulterior procedând la ridicarea respectivelor bunuri.
Inculpatul a avut declarații oscilante în ceea ce privește proveniența țigaretelor, afirmând că le-a cumpărat de la o persoană necunoscută din zona Pieței 700 din Timișoara, cu suma de 280 de lei, iar ulterior a revenit, precizând că le-a achiziționat din Piața V. din municipiul Timișoara. Totuși, inculpatul a recunoscut în declarațiile pe care le-a dat în cursul urmăririi penale că acesta cunoștea că țigaretele pe care le avea într-o borsetă de culoare neagră și în buzunare, proveneau din activități de contrabandă pentru că era evident acest lucru din moment ce pachetele cu țigarete aveau aplicate timbru fiscal de Serbia și le-a cumpărat la un preț mai mic decât prețul pieței.
Mai mult, deși în momentul depistării domnul C. T.-S. a declarat organelor de poliție că deținea țigaretele în vederea comercializării în zona localului unde a fost surprins, afirmând că în ziua respectivă a apucat să vândă aproximativ 10 pachete, iar în mod uzual comercializează aproximativ 3-4 cartușe cu țigarete pe zi, în declarația dată în calitate de suspect a revenit asupra poziție sale, afirmând că țigaretele de contrabandă le-a cumpărat și le deținea pentru uz propriu.
Prin declarația dată în calitate de inculpat, C. T.-S. a nuanțat pozițiile sale anterioare, menționând că pachetele cu țigarete deținute le-a cumpărat, în principiu, pentru consum propriu, dar pentru că s-a ivit ocazia, în ziua depistării sale în zona barului Viper Cafe situat pe bld. Dâmbovița din municipiul Timișoara, a vândut aproximativ 10 pachete unor persoane necunoscute.
În lumina celor expuse mai sus, rezultă că elementele de fapt relevate prin declarațiile inculpatului, declarația martorului, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și înscrisurile de la dosar, se coroborează între ele, conturând corespunzător starea de fapt reținută mai sus.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 17 iulie 2014, în jurul orelor 10.30, a fost depistat de către organele de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Timișoara, în timp ce se afla pe bld. Dâmbovița din municipiul Timișoara, în apropierea localului ..- Viper Cafe, deținând asupra sa, în vederea comercializării, un număr de 40 de pachete cu țigarete provenite din contrabandă, de producție externă, netimbrate și sustrase de la controlul vamal, inculpatul cunoscând că țigaretele provin din contrabandă.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că fapta săvârșită de inculpat realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de „Contrabandă simplă”, în variantă asimilată, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal, prin faptul că inculpatul a deținut bunuri, în concret țigarete, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă. În acest sens, inculpatul cunoștea fără niciun dubiu, că țigările provin din contrabandă, observând că o parte din pachetele de țigări erau netimbrate, iar celelalte pachete erau timbrate necorespunzător cu banderole de marcaj emise de autoritățile din Serbia, achiziționându-le la un preț mult subevaluat, în raport cu valoarea acestora reală din magazinele de profil din comerț.
Mai mult decât atât, inculpatul nu se afla în necunoștință de cauză privind săvârșirea unor astfel de activități ilicite, fapt rezultat din copiile proceselor verbale întocmite de organele de jandarmi din cadrul UM 0805 Timișoara prin care inculpatul a fost sancționat in repetate rânduri pentru deținerea și comercializarea de pachete de țigarete netimbrate necorespunzător.
Prima instanță a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi penale.
În drept, fapta inculpatului C. T.-S., care la data 17 iulie 2014, în jurul orelor 10.30, a fost depistat de către organele de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Timișoara, în timp ce se afla pe bld. Dâmbovița din municipiul Timișoara, în apropierea localului ..- Viper Cafe, deținând asupra sa, în vederea comercializării, un număr de 40 de pachete cu țigarete provenite din contrabandă, de producție externă, netimbrate și sustrase de la controlul vamal, inculpatul cunoscând că țigaretele provin din contrabandă, întrunește elementele constitutive atât sub aspect obiectiv cât și sub aspect subiectiv ale infracțiunii de „Contrabandă simplă”, în variantă asimilată, în modalitatea normativă a deținerii prevăzută de art. 270 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu, cu împuternicire avocațială pentru asistență juridică obligatorie, depusă la dosarul de urmărire penală.
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara cu inculpatul C. T. S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă simplă”, în variantă asimilată în modalitatea normativă a deținerii prevăzută de art. 270 alin. 3 teza a-II-a din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, obiect al cauzei penale nr. dosar 8493/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, procedând la soluționarea cauzei conform dispozitivului prezentei sentințe penale.
Împotriva sentinței penale nr.1145 din 20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a declarat apel inculpatul C. T. S. înregistrat pe rolul Curții de A. Timișoara la data de 25.06.2015, sub nr._ .
Apelul nu a fost motivat în scris.
Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art.417 al. 2 C.p.p., C. reține următoarele:
Instanța de apel își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz al conducătorului de vehicule de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Vinovăția inculpatului cu privire la fapta reținută prin actul de sesizare al instanței rezultă din declarațiile inculpatului, declarațiile martorului O. L. G., procese verbale de constatare a infracțiunii și din care rezultă faptul că la data de 02.06.2014 inculpatul a condus autoturismul pe raza localității Săcălaz, iar după ce a fost testat cu aparatul etilotest a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De altfel, starea de fapt, vinovăția, nu au fost contestate de către apelant, inculpatul uzând de procedura simplificată a recunoașterii de vinovăție potrivit art.375 C.p.p., motiv pentru care instanța de apel va analiza critica inculpatului privind individualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 cod penal.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.
La stabilirea pedepsei instanța de apel a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare circulația pe drumurile publice, valoarea mare a rezultatului alcooltest, dar și aspectele favorabile inculpatului respectiv, recunoașterea faptei și lipsa antecedentelor penale, motiv pentru care nu se impune reducerea pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare în condițiile în care elementele favorabile inculpatului au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei prin orientarea acesteia sub minimul special prevăzut de textul de lege ca urmare a aplicării dispozițiilor art.396 alin.10 C.p.p. privind recunoașterea de vinovăție.
În ceea ce privește modalitatea de executare, în cauză fiind îndeplinite prevederile art.83 C.p. privind amânarea aplicării pedepsei, în mod corect prima instanță a dat eficiență acestor dispoziții legale.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. T. S. împotriva sentinței penale nr.1145 din 20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuielile judiciare avansate de stat .
Va dispune plata sumei de 75 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. T. S. împotriva sentinței penale nr.1145 din 20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuielile judiciare avansate de stat .
Dispune plata sumei de 75 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2015.
Președinte, C. I. M. | Judecător, G. B. |
Grefier,
A. B.
RED:CIM/29.09.2015
Dact: A.B. 2 exempl/29 Septembrie 2015
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Jud: S. M. E.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 188/2015.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 903/2015. Curtea de... → |
|---|








