Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 188/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 188/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 01-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 188/CO
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de condamnatul I. I. împotriva sentinței penale nr. 299 din 27.08.2015 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul, asistat de avocat oficiu S. A..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, condamnatul arată că își retrage contestația, în acest sens luându-i-se o declarație, care se află atașată în filă separată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu solicită să se ia act de retragerea contestației.
Procurorul solicită să se ia act de manifestarea de voință a condamnatului.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că își retrage calea de atac formulată.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 299/27.08.2015 pronunțată de T. A. în dosar nr._, în baza art. 598 lit.d Cod procedură penală, s-a respins contestația la executare formulată de către persoana condamnată I. I., în prezent aflată în executarea pedepsei în P. A..
În baza art. 398 și art. 275 alin. (2) Cod procedură penală persoana condamnată a fost obligată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 23.06.2015, condamnatul I. I., deținut în P. A., a formulat contestație la executare cu privire la mandatul de executare, arătând că solicită a i se deduce din pedeapsă perioada de 19 luni și 4 zile executată în Londra, în perioada februarie 2008 – septembrie 2009.
Prin sentința penală nr. 1480/2015, Judecătoria A. a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului A. unde a fost înregistrată la data de 27.08.2015.
Analizând cererea formulată, instanța a constatat că persoana condamnată se află în executarea pedepsei de 30 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b vechiul Cod penal, pe o durată de 5 ani, aplicată prin sentința penală nr. 182/29.04.2013, pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 28.03.2013, prin nerecurare, pedeapsa complementară fiind redusă de la 8 ani, prin sentința penală nr. 77/24.02.2015, pronunțată de T. A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 81/CO/27.04.2015 a Curții de A. Timișoara.
În executarea acestei pedepsei a fost emis mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 408/2013 din 28.05.2013 de T. Dâmbovița.
Pedeapsa de 30 de ani închisoare este rezultanta contopirii mai multor pedepse aplicate de către T. Dâmbovița, Judecătoria Moreni și Judecătoria Târgoviște (mandat executare f. 9-10 dosar Judecătoria A.).
Verificând cererea condamnatului raportat la actele de la dosar, s-a constatat că perioada de 19 luni și 4 zile, pe care pretinde contestatorul că a executat-o în perioada februarie 2008-septembrie 2009 în Marea Britanie, nu se regăsește, ca durată a arestării preventive sau a unei pedepse executate, printre pedepsele care au făcut obiectul contopirii ce corespunde mandatului de executare 408/2013 al Tribunalului Dâmbovița.
S-a reținut totodată că contestatorul nu are recunoscută o hotărâre penală de condamnare în străinătate din care să fi executat vreo parte, în condițiile art. 130 și următoarele din Legea nr. 302/2004.
Pentru a putea solicita deducerea unei perioade executate dintr-o pedeapsă, este necesar în prealabil ca cel condamnat să se afle în executarea pedepsei din care a executat o parte. În cazul de față, condamnatul nu a făcut dovada unei condamnări în străinătate printr-o hotărâre judecătorească recunoscută în condițiile Legii nr. 302/2004, în executarea căreia să se afle și nici nu a dovedit că ar fi executat în străinătate o parte din pedeapsa aplicată pe teritoriul României. Mai mult decât atât, s-a reținut că hotărârile judecătorești de condamnare pronunțate de către autoritățile judiciare române sunt ulterioare perioadei la care face referire contestatorul că a executat-o în străinătate.
Pentru aceste motive, în baza art. 598 lit.d Cod procedură penală, s-a respins contestația la executare formulată de condamnat.
Împotriva sentinței penale nr. 299 din 27.08.2015 pronunțată de T. A. în dosar nr._ a formulat contestație în termen legal, condamnatul I. I..
La termenul de judecată din 1 octombrie 2015, condamnatul a arătat că înțelege să își retragă contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 299/27.08.2015 a Tribunalului A., declarația sa fiind consemnată și în scris, fiind atașată în filă separată la dosar.
Instanța, având în vedere manifestarea de voință a condamnatului, în temeiul art. 599 alin.3 3 cpp rap.la art. 598 cpp, va lua act de retragerea contestației formulată de condamnatul I. I. împotriva sentinței penale nr. 299 din 27.08.2015 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul I. I. împotriva sentinței penale nr. 299 din 27.08.2015 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 130 lei către Baroul T., reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2015.
Președinte,
A. N.
Grefier,
A. J.
Red. AN/2.10..2015
Tehnored A.J. /2 ex/2.10. 2015
Prima instanță: Trib.A.- F. M. D.
| ← Luarea de mită. Art.289 NCP. Decizia nr. 953/2015. Curtea de... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








