Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 111/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 111/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-01-2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 111/R

Ședința publică din 28 Ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. I.

JUDECĂTOR: V. S.

JUDECĂTOR: C. C.

GREFIER: A. A.

M. Public – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara a fost reprezentat de procuror F. H..

Pe rol se afla judecarea recursului declarat de inculpatul H. I. împotriva Încheierii de ședință din data de 24.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 12.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat P. I., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe și în rejudecare în temeiul art. 160¹- 160² și urm Cod procedură penală admiterea cererii și punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, stabilind în sarcina acestuia oricare dintre obligațiile prevăzute de art. 160² Cod proced. penală menite a garanta buna desfășurare a procesului penal. Solicită a se avea în vedere faptul că nu există pericolul în ceea ce privește persoana inculpatului recurent de a zădărnici aflarea adevărului în cauză sau de a comite alte infracțiuni, câtă vreme la dosar nu există date, potrivit cerinței legale, din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a comite astfel de fapte. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată doar în temeiul art. 148 lit. f C.p.p. neconsiderându-se că inculpatul ar putea influența în vreun mod buna desfășurare a procesului prin influențarea vreunor martori sau alterarea în alt mod a probelor ori că ar putea săvârși noi infracțiuni. Potrivit art. 136 al.1 C.p.p. scopul măsurilor preventive este doar acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea pedepsei, starea de arest preventiv fiind o măsură cu caracter excepțional, ce nu poate deveni o regulă în cursul procesului penale, fiind necesară aplicarea acestei măsuri numai în situațiile în care scopul procesului penale nu poate fi atins prin alte mijloace sau măsuri preventive, decât prin privarea de libertate a inculpatului. Potrivit art. 23 alin.10 din Constituție „persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune”, drept consfințit și prin art. 5 pct.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care prevede că „orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful I lit.c din prezentul articol (…) are dreptul de a fi judecată întrun termen rezonabil sau să fie eliberată în cursul procedurii”. Rațiunea liberării provizorii constă în garantarea libertății individuale în procesul penal și presupune adoptarea unei măsuri care,. Fără a fi privativă de libertate, poate asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile în care se apreciază că, deși temeiurile pentru luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuși, datorită un or motive legate de persoana inculpatului și de circumstanțele cauzei, nu mai este necesară privarea de libertate. Consideră că raportat la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate inculpatul recurent, nu poate fi făcută exclusiv pe considerentul că țin de gravitatea faptelor de care este acuzat, reflectată în limitele de pedeapsă. Dacă gravitatea faptei săvârșite reprezintă un criteriu de evaluare obiectiv, stabilit de legiuitor prin limitele de pedeapsă aplicabile, pericolul concret pentru ordinea publică se circumscrie noțiunii complexe de periculozitate, care poate fi percepută doar prin raportare la o persoană, la caracterul acesteia, statutul, ocupația, sau vârsta sa. Mai arată că alți inculpați din prezenta cauză au fost puși în libertate și pentru motive de echitate se impune ca și inculpatul să beneficieze de același regim în perioada cercetării judecătorești a cauzei. Menționează că inculpatul are cunoștință de prevederile art. 160¹⁰ C.p.p. referitoare la cazurile de revocare a liberării, respectiv situația în care s-ar descoperi ulterior fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data cererii de liberate provizorie și care ar justifica arestarea lui, precum și nerespectarea obligațiilor ce urmează a fi stabilite în sarcina sa, încercarea de a zădărnici aflarea adevărului sau săvârșirea de noi fapte. Pentru toate acestea solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii primei instanțe. Corect prima instanță a respins ca nefondată cererea de libertate provizorie sub control judiciar întrucât inculpatul deși a fost condamnat cu suspendare a fost surprins, din nou, transportând țigarete, precum și faptul că ulterior ar fi continuat activitatea ilicită, fiind suspectat de implicarea in activitatea unui grup. Arată că încheierea primei instanțe este amplu motivată.

Inculpatul recurent H. I., având cuvântul solicită admiterea recursului și liberarea sa provizorie sub control judiciar.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. încheierea de ședință din data de 24.01.2012 pronunțată în dosar nr._ 12, Tribunalul T.:

1. În temeiul art. 139 alin 1 cod pr. penală a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul S. C., prin avocat, de înlocuirea a măsurii arestării preventive luată prin încheierea Tribunalului T. nr. 134/ 28 11 2012.

2. În baza art.160^8a alin.6 C.p.p. raportat la art. 160² C.p.p.a respins ca nefondata cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul H. I., prin avocat.

3. În baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 136 lit. c cod penal și art. 145 /1 Cod procedură penală, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul Dudinică V., arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 131/ 28 11 2012 emis de Tribunalul T. în baza încheierii cu nr. 134/CC/ 28 11 2012, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

În temeiul art. 145 alin. 1¹ a obligat inculpatul Dudunică V. ca pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază – desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv tribunalul T.

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

În temeiul art. 145 alin. 1² lit. c Cpp a impus inculpatului obligația de a nu se apropia de ceilalți inculpați, de martori de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 2² Cpp, conform cărora în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de inculpat măsura arestării preventive.

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Dudunică V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă 131/ 28 11 2012 emis de Tribunalul T., dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.

A dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului Dudunică V. precum și către poliția în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.

4.În baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cod procedură penală, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A. A. I., în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara.

A dispus liberarea provizorie a inculpatului.

În temeiul art. 160 ind. 2 alin. 3 Cod procedură penală, a impus inculpatului respectarea următoarelor obligații:

- să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanță, respectiv județul T.

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale din cadrul Tribunalului T.

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul art. 160 ind. 2 alin. 3/1 lit. c cod pr penală a impus inculpatului obligația de a nu se apropia de ceilalți inculpați, de martori de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 2 Cod procedură penală conform cărora în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care au fost stabilite în sarcina acestuia se va lua măsura arestării preventive, precum și asupra dispozițiilor art. 160 ind. 10 Cod procedură penală, privind cazurile de revocare a liberării provizorii sub control judiciar.

A dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului A. A. precum și către poliția în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului A. Alexandu de sub puterea mandatului de arestare preventivă 130/ 28 11 2012 emis de Tribunalul T., dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.

Prima instanță în deliberare cu privire la măsura preventivă, a constatat:

La termenul din 23.01.2013 inculpatul Dudunică V. și inculpatul S. C. au formulat cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, iar inculpații A. A. I. și H. I. au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar.

Instanța a examinat cererile de mai sus, raportat la materialul probator administrat până în prezent reținând ca întemeiate doar cererile formulate de inculpații Dudunică V. și A. A. I. pentru următoarele considerente:

In legătură cu cererile de înlocuirea a măsurii arestării preventive:

Potrivit art. 139 C.p.p. măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, iar potrivit alin. 3⁵ măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin.1 lit. b și c, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara.

Față de probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și cele administrate până în momentul de față în cursul cercetării judecătorești, instanța a apreciazat ca exista în continuare indicii temeinice de natură a conduce la concluzia că inculpații Dudunică V. și S. C. pot fi suspectați de săvârșirea faptelor pentru care sunt trimiși în judecată și, în consecință, sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.p.p.

La momentul de față, insă, după întocmirea rechizitoriului, înaintarea dosarului la instanța de judecată și începerea cercetării judecătorești în sensul audierii inculpaților s-a apreciat că s-au modificat temeiurile ce au stat la baza arestării preventive față de inculpatul Dudunică V..

Potrivit art. 136 alin. 1 C. proc. pen., scopul măsurii preventive este acela de a asigura buna desfășurarea a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

S- a apreciat că scopul măsurii preventive, astfel cum este definit de acest text de lege, a fost atins relativ la acest inculpat, procesul aflându-se în faza de judecată, etapa cercetării judecătorești. In fața instanței de fond a fost audiat atât inculpatul, precum și ceilalți inculpați, iar depoziția acestui inculpat s-a dovedit a fi constantă în sensul recunoașterii în totalitate a stării de fapt, a împrejurărilor săvârșirii faptelor astfel încât instanța apreciază că nu există pericolul sustragerii acestuia de la judecată.

De asemenea, temeiurile care au justificat arestarea preventivă a inculpatului, privitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea sa in libertate, nu mai subzistă, având în vedere intervalul de timp ce a trecut de la săvârșirea infracțiunii cu consecința diminuării în rândul comunității a ecourilor faptei antisociale comise, dar și faptul că, procedând la o reevaluare a acestui pericol raportat la declarațiile date în etapa cercetării judecătorești se poate observa că activitatea ilicită a acestuia in cadrul grupului, apare mai redusă. De altfel, așa cum se poate observa, chiar în completarea actului de sesizare depusă la acest termen, s-a reținut in sarcina acestui inculpat, săvârșirea infracțiunii în modalitatea aderării, la un moment ulterior perioadei de debut a activității ce intră in componența infracțiunii prev. de art. 7 din Legea 39/2003.

Chiar dacă a fost reținut că actele materiale ce intră in componența acuzațiilor imputate inculpatului au creat pentru moment o tulburarea însemnată ordinii publice, acest temei nu mai subzistă la acest moment față de acest inculpat.

Instanța are în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, care are o familie organizată, are trei minori și un bătrân în întreținere, se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor, având efectiv venituri din care să se întrețină și nefiind în situația de a relua comportamentul infracțional pentru a procura sumele necesare subzistenței.

Astfel instanța a apreciat că circumstanțele reale ale cauzei raportat la acest inculpat, precum și circumstanțele personale pot fi diminuate prin obligațiile legale prevăzute de art. 145 indice 2 cod pr. penală și că asigurarea bunei desfășurări a procesului penal poate fi realizată prin punerea acestui inculpat in libertate.

Instanța a considerat neîntemeiată cererea formulată de inculpatul S., raportat la faptul că, urmare a completării probațiunii, s-au menținut temeiurile avute în vedere inițial, în condițiile în care suspiciunea asupra calității sale de lider al grupului apare a se menține, acesta recunoscând faptul că a deținut cantități de țigări la domiciliul său. Raportat la aceste aspecte se menține și starea de pericol pentru ordinea publică. Acest pericol apare mult mai amplu față de activități constante care se reclamă a fi in sarcina acestui inculpat de livrarea a unor țigări de contrabandă și în contextul încercării de eradicare a acestui fenomen infracțional. Modalitățile de derulare a activităților ilicite furnizează elemente cu privire la persoana inculpatului, care în ciuda faptului că fusese surprins introducând în țară o cantitate de țigări este bănuit că a continuat activități de contrabandă, demonstrând astfel dispreț față de normele legale care reglementează regimul bunurilor supuse taxării și accizării, dar și celor care privesc realizarea justiției în condițiile în care începerea cercetărilor pentru a faptă de contrabandă nu a fost de natură a-l descuraja ci, dimpotrivă, acesta căutat modalități pentru a învinge vigilența organelor de cercetare astfel încât să nu poată fi prins. De asemenea, instanța are in vederea faptul că acesta in prezent nu are un loc de muncă, reîntorcându-se in România în noiembrie 2011 din Spania, unde, susține, nu mai reușea să obțină venituri, fiind in șomaj. Acest element coroborat cu cele relatate mai sus creează suspiciunea instanței că acesta, odată pus în libertate, ar putea să încerce să părăsească țara.

In legătură cu cererile de liberare provizorie sub control judiciar:

Tribunalul a constatat că cererile sunt admisibile în principiu, respectiv fiind însușite de inculpați și totodată având conținutul prevăzut de art. 160 indice 6 alin 2 cod pr. penală.

Potrivit art. 136 alin 1 cod pr penală, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenția pe viața sau închisoare, pentru a se asigura buna desfășurarea a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, se poate lua față de inculpat una din măsurile preventive cunoscute, respectiv reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara și arestarea preventivă.

Potrivit art. 136 alin 2 cod pr penală scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. În concluzie, liberarea provizorie poate fi considerată o modalitatea de individualizarea a măsurii arestării preventive care are același scop și anume buna desfășurarea a procesului penal prin instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății persoanei.

Pentru a se aprecia asupra temeiniciei cererilor instanța a analizat dispozițiile art. 136 alin 2 cod pr. penală prin raportare la prevederile art. 160 indice 2 cod pr. penală.

Se observă faptul că infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală în prezentul dosar, sunt pedepsite de lege cu închisoarea ce nu depășește 18 ani, aspect care demonstrează că este îndeplinită condiția impusă de art. 160 indice 2 alin 1 cod pr. penală care impune o obligație pozitivă privitoare la natura infracțiunii și limita de pedeapsă prevăzută de legiuitor pentru a exista vocația inculpaților de a beneficia de această măsură.

Potrivit art. 160 indice 2 alin 2 cod pr penală „ liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.”

Legiuitorul nu a stabilit criterii care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberarea provizorie sub control judiciar din perspectiva îndeplinirii condițiile negative arătate mai sus, însă jurisprudența a considerat în mod constant că acestea trebuie să se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei cât mai ales la datele privitoare la persoana inculpatului, comportamentul acestuia și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

În opinia instanței, folosind expresia „date” legiuitorul nu a avut în vederea existența unor probe în sensul legii ci a unor situații, împrejurări privitoarea la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită care să creeze o astfel de temere.

Din perspectiv CEDO, în art. 5 par 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audieri.

Totodată, prin Decizia 17/2011 pronunțată de ICCCJ in soluționarea unui recurs în interesul legii, statuează că, la analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cazul în care se constată că temeiurile care au stat la baza arestării preventive subzistă, se verifică în ce măsură buna desfășurarea a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate a inculpatului.

Cu privire la momentul când se poate introduce o cerere de liberarea provizorie din punct de vederea a oportunității, CEDO s-a pronunțata în câteva spețe relevante de natură să cristalizeze, de asemenea, criterii acceptate de instanța europeană privitoare la temeinicia unei astfel de cereri și la momentul în care se poate dispune înlocuirea stării de arest preventiv a unei persoane cu starea de liberate provizorie.

Astfel, în cauza Neumeister contra Austriei, s-a considerat că la analiza posibilității inculpatului de a fugi, instanțele trebuie să se întemeieze nu numai pe gravitatea infracțiunii ci și pe circumstanțe legate de persoana inculpatului, precum și caracterul, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale legăturile cu familia și tara in care este urmărit. De asemenea Curtea a considerat de notorietate faptul că pericolul sustragerii descrește odată cu trecerea timpului. De asemenea in cauza Letellier contra Franței, față de temerea că inculpata ar putea face presiuni asupra martorilor, s-a aprecia de către Curte faptul că acesta poate să fi existat la început dar s-a atenuat și a dispărut cu trecerea timpului. În cauza T. contra Austriei, s-a apreciat excesivă o perioadă de arest preventiv de 2 ani și 1 lună, raportat la complexitatea faptelor și modul defectuos cum s-a condus ancheta. Totodată, în aceeași speță, s-a considerat că motivele care au stat la baza respingerii cererilor de liberare provizorie întemeiate pe temerea că inculpatul s-ar deda la alte acte delictuale, față de numărul pedepselor anterioare și natura infracțiunilor sunt suficiente și pertinente.

Pornind de la criteriile enunțate mai sus, tribunalul a considerat că este întemeiată cererea formulată de inculpatul A. A..

La luarea măsurii arestării preventive față de acest inculpat instanța a avut în vedere pericolul social al infracțiunii, împrejurările concrete de săvârșirea a acesteia, natura infracțiunii, calitatea și rezonanța socială negativă a faptelor sale.

În acest moment, tribunalul observă că acest inculpat este acuzat de un număr mai redus de acte materiale ce ar intra în componența activității grupului organizat.

Din susținerile sale, confirmate de ceilalți inculpați în etapa cercetării judecătorești, faptul că se afla foarte des la în imobilul inculpatului S. C., este explicat prin existența unei vecinătăți dar și unei relații de prietenie între el și inculpatul C. C. I. care locuiește în același imobil și nu neapărat datorită unei relații de colaborare cu inculpatul S. C., contribuția sa efectivă urmând a fi clarificată cu prilejul judecării cauzei pe fond. Pornind de la aceste elemente, precum și de la circumstanțele personale ale acestuia, respectiv faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, deși a fost sancționat administrativ pentru o faptă îndreptată împotriva regimului drogurilor, instanța și-a format părerea că, nu sunt motive de a se bănui că, în ipoteza punerii în libertate, acesta ar comite noi fapte sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Împrejurările de fapt evidențiate în actul de acuzare, probele administrate până în prezent completate la acest termen nu au evidențiat date în acest sens, motiv pentru care instanța concluzionează că nu există un impediment pentru acordarea acestui beneficiu inculpatului.

De asemenea s-a apreciat că relativ la persoana sa, temeiurile care inițial au impus arestarea preventivă pot fi diminuate prin obligațiile legale prevăzute de art.160² al.3 C.pr.pen. și că asigurarea bunei desfășurări a procesului penal poate fi realizată și prin punerea în liberare provizorie sub control judiciar.

Instanța nu poate reține aceleași argumente în ceea ce privește inculpatul H. I., deși și în cazul său apare că ar fi participat la un număr mai redus de acte materiale. Instanța a observat că acesta a suferit anterior o condamnare cu suspendare cu privire la același tip de infracțiune, iar anterior inițierii cercetărilor în prezentul dosar s-au început cercetări pentru o faptă concurentă, săvârșită la dat de 23 11 2012 de P. de pe lângă Judecătoria D., ulterior conexându-se acest dosar la dosarul de față. Faptul că inculpatul deși a fost condamnat cu suspendare a fost surprins, din nou, transportând țigarete, precum și faptul că ulterior ar fi continuat activitatea ilicită, fiind suspectat de implicarea in activitatea unui grup, furnizează elemente de natură a aprecia că, acesta nu prezintă suficiente garații în ipoteza punerii în libertate. Instanța a apreciat că in ceea ce privește persoana sa, perseverența de care a dat dovadă în săvârșirea aceluiași tip de fapte se încadrează în conținutul noțiunii de date, in sensul art. 160 indice 2 alin 2 cod pr penală și că, obligațiile legale prevăzute de art.160² al.3 C.pr.pen nu ar fi suficiente pentru a diminua starea de pericol pe care o reprezintă lăsarea sa in libertate.

Împotriva încheierii Tribunalului T. a declarat recurs inculpatul H. I. care a fost susținut oral de către apărătorul ales.

P. concluziile formulate apărătorul inculpatului a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar motivând că sunt îndeplinite condițiile prev. de lege pentru admiterea cererii și nu există pericolul influențării probelor.

Se mai arată că alți inculpați din prezenta cauză au fost puși în libertate și pentru motive de echitate se impune ca și inculpatul să beneficieze de același regim în perioada cercetării judecătorești a cauzei.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art.385⁶, al.3 Cpp, se constată că recursul inculpatului este fondat pentru următoarele considerente:

În deplină concordanță cu prevederile CEDO, dispozițiile art. 160⁴ alin. 1 raportat la art. 160² alin. 1 C.p.p. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Potrivit prevederilor art.160²,al.2 cpp liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, părți sa experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin asemenea alte fapte.

Din coroborarea celor două texte menționate mai sus rezultă caracterul facultativ al liberării provizorii sub control judiciar astfel că instanța de judecată, cu ocazia soluționării unor astfel de cereri este nevoită să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

Din conținutul încheierii recurate se reține că inculpatul H. a fost trimis în judecată în stare de arest împreună cu inculpații Dudunică V. și A. A. I. față de care s-a dispus liberarea condiționată, pentru aceleași fapte, apreciindu-se că prin punerea în libertate a acestor inculpați nu sunt motive pentru a se bănui aceștia ar comite fapte noi sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Curtea apreciază că aceleași considerente pot fi reținute și în favoarea inculpatului Hordigan I. și nu există nici un motiv pentru a se aprecia că față de el se impune a se aplica un regim diferit pe durata cercetării judecătorești a cauzei.

Simpla împrejurare că inculpatul are antecedente penale nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea cererii fără a se arăta care sunt argumentele pentru care se apreciază că inculpatul va zădărnici aflarea adevărului prin influențarea sau ar comite noi fapte, prin lăsarea sa în libertate .

În acest sens raportat la persoana inculpatului ,care deși are antecedente penale totuși nu se reține că a creat o evidentă stare de tensiune socială, precum și la împrejurările cauzei, se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, măsură care prin instituirea unor obligații în sarcina inculpatului, asigură desfășurarea în bune condiții a prezentului proces penal.

În concluzie, Curtea apreciază că raportat la dispozițiile art. 136 alin. 1 și 8 C.p.p., luând în considerare gravitatea acuzațiilor, natura infracțiunilor, calitatea inculpatului, dar mai ales împrejurarea că urmărirea penală a fost finalizată și că inculpatul nu mai poate influența ancheta el fiind deja trimis în judecată, și pentru identitate de tratament cu alți inculpați, din aceiași cauză, măsura arestării preventive față de acesta nu se mai impune a fi menținută, ca o garanție că acesta se va prezenta la cercetarea judecătorească, astfel că în baza art. în baza art. 385¹⁵, pct.2 lit. d Cpp va fi admis recursul declarat de inculpatul Hordigan I., se va casa încheierea recurată și rejudecând cauza:

În baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cod procedură penală, va fi admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Horghigan I. și se va dispune liberarea provizorie a inculpatului.

În temeiul art. 160 ind. 2 alin. 3 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat să respecte următoarele obligații:să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanță, respectiv județul T.; să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la Secția de poliție din raza de domiciliu, în vederea supravegherii ; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul art. 160 ind. 2 alin. 3/1 lit. c cod pr. Penală se va impune inculpatului obligația de a nu se apropia de ceilalți inculpați, de martori de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 2 Cod procedură penală conform cărora în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care au fost stabilite în sarcina acestuia se va lua măsura arestării preventive, precum și asupra dispozițiilor art. 160 ind. 10 Cod procedură penală, privind cazurile de revocare a liberării provizorii sub control judiciar.

Se va dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului H. I. precum și către poliția în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției locală, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă 132/ 28 11 2012 emis de Tribunalul T., dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.

Văzând și prevederile art.192 al.2 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385¹⁵, pct.2 lit. d Cpp admite recursul declarat de inculpatul H. I. împotriva Încheierii pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._, la data de 24.01.2013.

Casează încheierea recurată și rejudecând cauza:

În baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cod procedură penală, admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul H. I. .

Dispune liberarea provizorie a inculpatului.

În temeiul art. 160 ind. 2 alin. 3 Cod procedură penală, impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:

- să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanță, respectiv județul T.

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Secția de poliție din raza de domiciliu, în vederea supravegherii ;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În temeiul art. 160 ind. 2 alin. 3/1 lit. c cod pr. penală impune inculpatului obligația de a nu se apropia de ceilalți inculpați, de martori de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 2 Cod procedură penală conform cărora în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care au fost stabilite în sarcina acestuia se va lua măsura arestării preventive, precum și asupra dispozițiilor art. 160 ind. 10 Cod procedură penală, privind cazurile de revocare a liberării provizorii sub control judiciar.

Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului H. I. precum și către poliția în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției locală, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă 132/ 28 11 2012 emis de Tribunalul T., dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. I. V. S. C. C.

GREFIER,

A. A.

Red. CC/30 ianuarie 2013

Tehnored. AA/2 ex/30 ianuarie 2013

Primă instanță: Tribunalul T.

Jud. M. B.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

CĂTRE,

PENITENCIARUL TIMIȘOARA,

Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr.111/R/28.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul cu numărul de mai sus, s-a dispus:

„În baza art. 385¹⁵, pct.2 lit. d Cpp admite recursul declarat de inculpatul H. I., fiul lui I. și I., născut la data de 30.08.1984, în Timișoara, domiciliat în Timișoara, ., nr.24, .:_, împotriva Încheierii pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._, la data de 24.01.2013.