Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 389/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 389/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-03-2013

Dosar nr._ operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 389/R

Ședința publică din 29 martie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. P.

JUDECĂTOR: F. I.

JUDECĂTOR: V. S.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – S. T. Timișoara – este reprezentat de procuror F. H..

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. – S. T. Timișoara împotriva încheierii penale nr. 27/CC din 28.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul intimat N. T., personal și asistat de avocați aleși I. D. și G. L..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, în temeiul art. 140³ alin.3 Cpp, procedează la ascultarea inculpatului N. T., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul solicită admiterea recursului declarat de procuror, apreciind că în mod netemeinic prima instanță a respins propunerea de arestare preventivă, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit.f, 146 și 143 Cpp, pericolul concret pentru ordinea publică putând fi dedus din pericolul social al faptei, chiar dacă nu poate fi asimilat acestuia. Se mai arată că față de inculpat s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea 39/2003, art. 12 alin.1,2 lit.a din Legea 678/2001, art. 13 din Legea 678/2001 constând în asocierea tuturor membrilor familiei care racolau cetățeni români pe care, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă la așa-zisa firmă a lor de intermedieri auto, îi exploatau prin efectuarea unor munci ilegale în interesul lor financiar, veniturile obținute fiind considerabile.

Apărătorul ales al inculpatului intimat, av. D. I. solicită respingerea recursului declarat de procuror și menținerea ca legală și temeinică a încheierii tribunalului, arătând că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prev. de art. 148 lit.f Cpp – temeiul propunerii de arestare preventivă, având în vedere că urmărirea penală reține faptele pentru care inculpatul este urmărit, a fi săvârșite începând cu anul 2008, astfel că arestarea după 5 ani nu dovedește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în stare de libertate. De asemenea, în cauză nu poate fi vorba de o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, având în vedere că persoanele urmărite penal în acest dosar sunt membri ai aceleiași familii. Totodată, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane având în vedere că nu s-au exercitat nici un fel de violențe, constrângeri, nu există o activitate de control sau supraveghere a părților vătămate, mai mult, sunt părți vătămate care pe parcursul perioadei de timp au revenit în țară și s-au întors în Germania la muncă și cu alte rude; unele părți vătămate au trimis bani în țară prin transfer inter-bancar Wester Union; niciuna dintre părțile vătămate nu a sesizat organele judiciare din Germania cu privire la tratamentul pretins inuman la care au fost supuși de către inculpați.

Avocatul L. G. solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea ca legală și temeinică a încheierii tribunalului, măsura de a nu părăsi localitatea este o măsură suficientă pentru a asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.

Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de parchet, arătând că este nevinovat.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 27/CC din 28.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în baza art.149¹ alin.9 C.p.p. raportat la art.143 C.p.p., art. 136 al. lit.d C.p.p., art.148 alin.1 lit. f C.p.p. s-a respins propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. T. Timișoara privind arestarea preventivă a inculpatului N. T. zis „D.”.

În baza art. 149¹ alin. 12 rap. la art. 146 alin. 11¹ și art. 145¹ C.p.p. s-a dispus față de inculpatul N. T. zis „D.”, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 29.03.2013, până la data de 27.04.2013.

În baza art.145 alin.1¹ C.p.p.pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la Poliția Municipiului Timișoara conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art.145 alin.1² C.p.p.pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

a) să nu se apropie de persoanele vătămate C. T. G., P. E. A., P. L. Alberto, V. I., S. A. C., H. G. I., M. N. T., I. C. C., M. L., M. M. T., Ghircuță S. D., I. F. D., N. C., N. O., F. C. C., L. Filoreta, C. C., L. R., zis „B.”, de martorul L. C., membrii familiilor acestora și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;

b) să nu se afle în locuința persoanelor vătămate.

În baza art.145 alin.2²C.p.p., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În baza art.145 alin.2¹ C.p.p. la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, câte o copie certificată de pe încheiere se va comunica inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește acesta, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, precum și altor instituții, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin.

În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a constatat următoarele:

Prin referatul Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. T. T., înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 28.03.2013, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul N. T., zis „D.”, începând cu data de 28.03.2013, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere într-un grup infracțional specializat în traficul de persoane și trafic de minori, sub forma exploatării prin munci ilegale, prev.de art.8 din Leg.39/2003, art. 12 al.1, 2 lit.a și art.13 din Leg.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 C.p., toate cu aplicarea art.33 lit. a C.p.

În fapt, s-au reținut în sarcina inculpatului următoarele:

Prin ordonanța din 28.03.2013 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile sus menționate în cazul inculpatului N. T..

Starea de fapt reținută în sarcina acestora este următoarea:

În urmă cu circa 20 de ani de zile inculpatul N. T. zis „D.” a hotărât să-și încerce norocul într-o țară străină în speranța că va putea să-și asigure un trai mult mai îndestulat și cu șanse de reușită mult mai rapide decât cele ce i se ofereau în țară. În acest sens a luat exemplul altor persoane din anturajul său care au făcut adevărate averi în străinătate, astfel că inculpatul era convins că va putea să le calce pe urme. Nu s-a înșelat deloc cu privire la această situație întrucât a reușit să se integreze foarte rapid printre cetățenii germani, stabilindu-se în orașul Munchen unde și-a închiriat o locuință în cartierul Haar pe ..6. Pentru a-l sprijini în dorința sa de a realiza sume impresionante de bani, inculpatul și-a adus alături de el pe concubina sa C. E., pe fiul său S. Ministru, pe soția acestuia Ș. Lâmîia și de asemenea pe ginerii săi C. G. și S. I. care toți au fost de acord și au achiesat la planul „măreț”conceput de N. T..

Pentru a-l putea materializa, inculpatul N. T. și-a orientat atenția înspre activități care nu intrau în sfera licitului, dar care îi asigurau în mod cert sume mari de bani și anume achiziționarea de autoturisme de la cei interesați să le vândă fără a respecta condițiile legale impuse de legislația germană. Dând dovadă de inventivitate și perspicacitate nativă, inculpatul N. T. ajutat de ceilalți membri de familie și-a creat o adevărată afacere de familie din intermedierea comercializării mașinilor pe care le achiziționa cu prețuri sub media reală, iar apoi le revindea cu un preț ridicat, în acest mod obținând sume impresionante de bani fără ca acest lucru să necesite depunerea de eforturi fizice.

Pentru a putea ademeni cât mai multe persoane interesate inculpatul N. T. avea nevoie de publicitate, iar acest lucru nu se putea realiza decât prin distribuirea unor colante pe parbrizele mașinilor staționate prin parcări, pe care erau înserate numele și numerele de contact. Această activitate de publicitate era deosebit de importantă pentru inculpat deoarece de ea depindea intermedierea comercializării mașinilor și obținerea sumelor de bani.

Cunoscând că realizarea acestei activități nu este permisă de legislația germană, inculpatul și membrii familiei sale nu puteau risca să fie surprinși de autoritățile judiciare deoarece consecința putea să le pericliteze șederea pe teritoriul Germaniei, astfel că au găsit varianta cea mai atractivă și sigură și anume racolarea mai multe cetățeni români, pe care sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă la așa zisa firmă a lor de intermedieri auto (care de altfel nu exista) să-i exploateze prin efectuarea unor munci ilegale în interesul lor financiar.

Așa se face că fiecare dintre membrii grupului efectuau dese deplasări pe ruta Germania-România și retur pentru a-și putea recruta forța de muncă pe care ulterior să o folosească după reguli proprii și în contra normelor legale privind condițiile de muncă și salarizare. În acest mod inculpații N. T., S. Ministru, C. G. și S. I. au reușit să racoleze pe părțile vătămate C. T., M. L., V. I., P. A. E., P. L. Alberto (minor), H. G., I. C., M. N., M. M., I. F., Ghircuță S., S. C., F. C., N. O., N. C., I. V., S. E., Cîrdean D., M. T., S. D., F. C., cărora le-au promis transport, cazare și masă gratuite și un salariu lunar cuprins între 400-500 euro.

Odată ajunse la destinație, părțile vătămate au constatat cu stupoare că promisiunile făcute de inculpați sunt doar minciuni întrucât ei nu dețineau nici o firmă de intermedieri auto, iar condițiile de cazare și masă erau jalnice și inumane. Despre salariul promis nici nu se punea problema deoarece nici una din aceste părți vătămate nu au încasat vreo sumă de bani din munca de distribuire a pliantelor de publicitate, ci dimpotrivă au devenit debitori către statul german cu sume cuprinse între 5000 - 30.000 euro reprezentând cumularea amenzilor pe care le-au primit prin încălcarea normelor legale de publicitate. Pentru inculpați nu conta foarte mult faptul că unii dintre cei pe care i-a racolat și transportat în Germania nu au împlinit vârsta majoratului așa cum este cazul părții vătămate P. L. Adalbert, deoarece nu exista nici o deosebire de exploatare față de aceștia.

În momentul în care victimele au încercat să riposteze sau să plece de la inculpați aceștia au trecut la acte de violență și amenințare cu moartea pentru ca ulterior aceștia să-și manifeste autoritatea față de victime pentru a le inhiba orice dorință de revoltă. La acest „exercițiu de corecție” au luat parte și învinuitele C. E. și Ș. Lâmîia care dând dovadă de spirit de echipă au contribuit efectiv la constrângerea psihică a victimelor pe care le supraveghea pe tot parcursul zilei de muncă. Mai mult, cele două învinuite raportau inculpaților N. T. și S. Ministru orice abatere pe care victimele le făceau în timpul derulării acțiunii de distribuire a pliantelor publicitare iar atunci când acestea îndrăzneau să arunce la tomberon pliantele, seara aveau parte de o corecție violentă din partea liderului grupului, respectiv „D.”.

Între munca depusă de victime și obținerea sumelor mari de bani există o legătură foarte strânsă deoarece fără prestația părților vătămate de a distribui pliante de intermediere a comercializării de mașini inculpatul nu putea intra în posesia acelor sume de bani întrucât cetățenii germani interesați să-și vândă mașinile nu cunoșteau interesul inculpatului de a le cumpăra.

Comportându-se ca o veritabilă familie, inculpații practic își foloseau reciproc victimele între ei, plasându-și-le reciproc unul altuia, iar munca acestora era deosebit de valoroasă pentru ei întrucât în acest mod puteau intra în contact cu proprietarii mașinilor. În ceea ce-l privește pe inculpatul S. Ministru, deși legal citat, acesta nu s-a prezentat în vederea audierii, iar în acest context urmează a se dispune continuarea cercetărilor față de el urmând ca ulterior să fie efectuate demersurile pentru arestarea sa în lipsă.

Faptele reținute în sarcina inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de constituire și aderare la un grup infracțional specializat în racolarea, transportul, cazarea și exploatarea părților vătămate prin muncă ilegală în folosul lor financiar, fapte ce sunt prevăzute și pedepsite de art. art. 12 al.1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art.41 al. 2 C.p. și art. 8 din Legea 39/2003.

În cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 136, 146 și 148 alin.1 lit. f C.proc.pen. în sensul că inculpații au comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Ca atare, față de probele și indiciile temeinice de săvîrșire a infracțiunilor arătate în cuprinsul referatului, se apreciază că se impune arestarea preventivă a inculpatului, ținând seama de gravitatea faptelor reținute în sarcina lui. Dosarul de urmărire penală privește fapte de o gravitate deosebită manifestate prin perseverența și frecvența cu care inculpatul își exploata victimele, bazându-se pe nevoia acută de bani a acestora, pe situațiile incerte financiar ale persoanelor racolate și nu în ultimul rând pe probelemele sociale pe care acestea le aveau, el mizând în acest mod pe convingerea rapidă și acceptarea ofertelor lui. Trebuie analizat faptul că cei doi inculpați nu acționau singuri, ci în grup cu toți membrii familiei lor, ceea ce creează un atu în plus față de vulnerabilitatea victimelor ajunse într-o stare critică pe teritoriul Germaniei, lipsiți de bani și necunoscători ai limbii.

În acest context, analizând probele care au stat la baza acuzării inculpatului, se consideră în mod just și real că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un real pericol pentru ordinea publică raportat la întregul material al dosarului de urmărire penală. În acest sens grăitoarea este proba amenințării telefonice pe care inculpatul N. T. o transmite prin inculpatul C. G., părții vătămate V. I.. Pentru a-l determina să-și schimbe declarația de acuzare, inculpatul i-a promis moartea copiilor săi minori, amenințare care a determinat-o pe partea vătămată să recurgă la ajutorul organelor de anchetă pentru protecția familiei sale.

De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere flagelul periculos pe care l-a dezvoltat inculpatul alături de ceilalți autori, care au mizat pe frământările sociale și financiare ale acestor victime, sădind în mintea acestora un mod sigur de înavuțire și mai mult cunoscând problemele financiare a fiecărei victime. Folosind acest mijloc, aceștia au fost siguri că nu vor avea eșec în convingerea victimelor prin promisiuni mincinoase. Mai mult, atunci când părțile vătămate aveau curajul de a riposta erau convinși că nu vor face apel la autoritățile competente întrucât abuzul de autoritate, violența și presiunea fizică pe care o manifestau în raport cu victimele îi asigurau de reușita activității lor infracționale.

Se solicită instanței de judecată să aibă în vedere și prev. art.5 al. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului cum sânt cauzele Lettelier contra Franței, Brogan și Muray contra Marea Britanie prin care s-a admis posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice atunci când prin gravitatea faptei și reacția particulară a opiniei publice o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice. În același timp, în cauza Jecius contra Lituaniei s-a considerat că pentru a exista motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat măsura preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală este suficient ca faptele pe care se întemeiază aceste motive să fie autentice, reale și să convingă un observator independent că persoana cercetată este posibil să fi comis infracțiunea. Se apreciază că toate aceste condiții fixate prin aceste decizii, sunt întrunite în cauza de față.

Pentru aceste motive se apreciază că impactul pe care l-a produs activitatea infracțională a inculpatului asupra societății și în special asupra comunității în care locuiește este deosebit de puternic, statul fiind obligat în asemenea cazuri să ia măsuri de prevenire și combatere a unor astfel de fenomene, în special cînd există posibilitatea continuării flagelului infracțional.

În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr. 45/D/P/2012 al D. – S. T. T..

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rezoluția din data de la data de 28.01.2013 s-a procedat la începerea urmăririi penale împotriva inculpatului N. T. pentru săvârșirea infracțiunilor de prev.de art.8 din Leg.39/2003, art. 12 al.1,2 lit.a din Leg.678/2001 și 13 din Leg.678/2001 cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și toate cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

De asemenea, prin ordonanța din 28.03.2013 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile sus menționate.

Totodată, față de inculpat s-a luat măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate în cadrul procesului penal de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.p.p.

Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.

În privința primei condiții necesare în luarea măsurii arestării preventive, instanța a constatat că, atât prin raportare la dreptul intern – existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală – cât și prin raportare la dispozițiile Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – aceasta apare ca fiind îndeplinită în ceea ce îi privește pe ambii inculpați, raportat la probele administrate în cauză și față de încadrarea juridică reținută prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.

Instanța a avut în vedere în acest sens declarațiile inculpaților N. T., S. I. și C. I. G., declarații din care rezultă faptul că într-adevăr inculpatul N. T. se ocupă în Germania cu vânzarea și cumpărarea de autoturisme de la diferite persoane fizice sau juridice, iar pentru a afla despre persoanele ce doreau să vândă autoturisme a fost ajutat de către părțile vătămate C. T. G., P. E. A., P. L. Alberto, V. I., S. A. C., H. G. I., M. N. T., I. C. C., M. L., M. M. T., Ghircuță S. D., I. F. D., N. C., N. O., F. C. C., L. Filoreta, C. C., L. R., în împărțirea de pliante.

Inculpatul N. T. nu a recunoscut că a exploatat pe părțile vătămate, însă în declarațiile date a arătat că a fost ajutat de părțile vătămate pentru a-i transporta atunci când avea nevoie câte o mașină, precum și la împărțirea de pliante. De asemenea inculpatul a arătat că parte din părțile vătămate au fost aduse de el din țară, iar despre altele a aflat de la alte persoane și le-a convins să lucreze pentru el, negociind cu acestea sumele de bani ce urmau a fi încasate de părțile vătămate. Cu toate acestea inculpatul a arătat că părțile vătămate au fost plătite pentru munca prestată și chiar au trimis bani în țară familiilor din banii obținuți de la inculpat.

Referitor la faptul că părțile vătămate au depus plângere împotriva sa arată că acest lucru se datorează faptului că 3 trei persoane în urmă cu un an i-au furat o mașină, iar pentru a-l determina să-și retragă plângerea și a scăpa de acuzația de furt au determinat pe părțile vătămate să formuleze plângere împotriva inculpatului.

Cu toate acestea, prin depunerea plângerilor de către părțile vătămate și prin faptul că inculpatul a recunoscut că a folosit la împărțitul pliantelor pe părțile vătămate instanța apreciază că în speță aceste mijloace de probă conțin suficiente indicii cu privire implicarea inculpatului N. T. într-o activitate organizată mai amplă, care s-a derulat de-a lungul timpului, scopul acestuia fiind obținerea unor beneficii financiare.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție: pentru faptele săvârșite, legea să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de patru ani, instanța constată că și aceasta este îndeplinită, pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea 39/2003 reținută în sarcina inculpatului legea prevăzând pedeapsa închisorii de la 3 la 15 de ani, iar pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a și art. 13 din Legea 678/2001, cu aplic. art .41 alin. 2 C.p. de la 5 la 20 ani – legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.

Astfel, instanța a constatat că propunerea de arestare preventivă a fost întemeiată pe cazul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f C.p.p., respectiv pedeapsa aplicabilă pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, reliefat de săvârșirea faptei prin participarea mai multor infractori, în condițiile grupului infracțional organizat, mediatizarea tot mai frecventă a cazurilor în care cetățenii români sunt exploatați în Germania de către diverse persoane în scopul obținerii unor profituri considerabile.

Comiterea de infracțiuni, chiar de o anumită gravitate – reflectată de exemplu prin natura și cuantumul sancțiunii, nu constituie, prin ea însăși temei pentru privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului în forma detenției preventive.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut că, prin raportare la jurisprudența CEDO, precum și la cea națională, criteriile și elementele care trebuie avute în vedere în analiza existentei "pericolului pentru ordinea publica", având în vedere că această noțiune nu este definită în legislație, se referă la reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și la profilul personal al acestuia, fiind necesar a se face o distincție clară între starea de pericol pe care o reprezintă lăsarea inculpatului în libertate și pericolul social al faptei săvârșite. Totodată, trebuie subliniat că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o noua infracțiune sau de reacția publică declanșată de faptele comise.

În acest sens, tribunalul a avut în vedere Hotărârea pronunțată în cauza Letellier împotriva Franței, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este posibilă arestarea preventivă a unei persoane pentru a se asigura protejarea ordinii publice, dar numai dacă anumite fapte, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, ar putea suscita o atingere adusă ordinii publice, și numai în situația în care lăsarea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică.

În cauza de față, s-a observat că nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiții. Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, deși extrem de grave, nu există nicio probă în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului ar determina o reacție negativă din partea societății într-o asemenea manieră încât să justifice o privare de libertate a acestuia.

Totodată, în ceea ce privește profilul personal al inculpatului, s-a observat că acesta se află la primul contact cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale și că la dosar nu există niciun fel de dovadă în sensul unei persistențe a acestuia în săvârșirea de fapte infracționale, nefăcându-se vreo dovadă în sensul cercetării acestuia și sub aspectul săvârșirii vreunei alte infracțiuni. Mai mult decât atât, deși în cauză se vorbește despre „activități care nu intră în sfera licitului” desfășurate de către inculpat, din dosar nu rezultă care sunt acele activități și în ce constau acestea. Nu s-a putut aprecia că vânzarea-cumpărarea de mașini și obținerea unor sume de bani din diferența pozitivă de preț este în sine o infracțiune, această faptă putând atrage o eventualitate răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală dacă se stabilește că în speță sunt întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

De asemenea, în cauză se fac referiri la faptul că activitatea de împărțire a colantelor publicitare este interzisă de legislația germană, fără însă a se arăta dacă această faptă constituie contravenție sau infracțiune.

Afirmațiile că părțile vătămate au cumulat amenzi primite de la statul german ca urmare a încălcării normelor legale de publicitate, chiar prin cuantumul ridicat al sumelor nu poate constitui motiv de apreciere a unui pericol pentru ordinea publică din parte inculpatului. Despre activitatea mai puțin desfășurată legal părțile vătămate luând cunoștință încă de la aplicarea primei amenzi, astfel că nu s-a putut aprecia că ulterior acestea nu cunoșteau natura activităților lor.

În același timp, judecătorul a mai reținut și faptul că măsurile preventive au un caracter de constrângere, prin ele încercându-se împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal. Această caracteristică a măsurilor preventive rezultă chiar din dispozițiile art.136 C.p.p., unde se arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.

Or, în prezenta cauză, organele de urmărire penală nu au motivat scopul pentru care se impune arestarea preventivă a inculpatului. Nu există nicio dovadă că lăsarea acestuia în libertate s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal, inculpatul prezentându-se de bună voie pentru a da declarații, venind în acest sens din Germania, pentru a clarifica situația sa juridică.

Ca atare, raportat la aceste considerente, precum și la dispozițiile art.136 C.p.p., tribunalul a apreciat că în cauză scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1451 C.p.p. și art.143 al.1 C.p.p., existând probe și indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a infracțiunilor pentru care este cercetat.

S-a apreciat, totodată, că obligațiile pe care, potrivit art.145 al.1¹ C.p.p., inculpatul a fost obligat să le respecte, sunt apte a asigura normala desfășurare a procesului penal, nerespectarea acestora cu rea-credință dând posibilitatea luării măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – S. T. Timișoara, motivele de recurs fiind învederate oral în ziua judecării conform dispozițiilor art. 385¹⁰ alin. 3 C.pr.pen.

Examinând recursul declarat de procuror prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, cu privire la toate motivele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 385⁶ alin. 1 și 3 C.pr.pen., instanța de recurs constată următoarele

Curtea își însușește punctul de vedere al primei instanțe în sensul că nu s-a făcut dovada existenței probelor certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea Europeană, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 paragr. 3 din Convenție – a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni – Hotărârea Matznetter c. Austriei/ 10.11.1969, pericolul de distrugere a probelor – Hot. Wemhoff c. Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor –Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991, pericolul de dispariție al inculpatului – Hot. Neumeister c. Austriei/27.06.1968 sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică – Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991.

Curtea constată că nu există dovezi privind existența vreunui caz dintre cele apreciate de Curtea Europeană, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.

Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franței). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.

Or în prezenta cauză, apreciind în concret necesitatea luării măsurii arestului preventiv față de inculpat, Curtea constată nu se impune detenția provizorie, nefiind îndeplinită și condiția privind existența pericolul public concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.

Susținerea procurorului că luarea măsurii arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal nu se întemeiază pe probe din care să rezulte că inculpatul, lăsat în libertate ar influența buna desfășurarea a procesului penal.

Așa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în cauzele C. și Scundeanu împotriva României, în împrejurări asemănătoare, pericolul pentru ordinea publică necesar arestării unei persoane poate fi luat în calcul potrivit art. 5 din Convenție, în circumstanțe excepționale și nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că libertatea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.

S-a avut în vedere că autoritățile naționale nu au prezentat fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanelor în cauză, că nu au examinat individual situația fiecăruia și că nu au ținut seama de posibilitatea aplicării de măsuri alternative pentru detenție.

În final Curtea a constatat că instanțele interne nu au examinat în mod individual situația reclamantului, profilul său personal și situația sa familială și nu au examinat niciodată posibilitatea adoptării uneia dintre măsurile alternative prevăzute de dreptul intern, deși art.5 paragraful 3 din Convenție conține cerința ca autoritățile să țină seama de asemenea măsuri dacă acuzatul oferă garanții privind prezentarea la audiere.

Curtea Europeană a constatat că, chiar și în absența unei jurisprudențe naționale care să fie în mod constant coerentă în materie, instanțele interne române au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței „pericolului pentru ordinea publică”, printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia.

Curtea a constat că instanțele interne au obligația de a analiza profilul personal al acuzatului și situația sa familială, art. 136 C.pr.pen., prevăzând că astfel de motive trebuie luate în considerare, printre altele, în alegerea celei mai potrivite măsuri provizorii.

În această privință, Curtea reamintește că, potrivit art. 5 parag. 3, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces și de asemenea, a statuat deja că este de datoria instanțelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă acuzatul ar fi lăsat liber.

Instanța de recurs, ținând cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului constată că procurorul nu a prezentat fapte concrete în ceea ce privește riscurile antrenate în caz de punere în libertate a inculpatului, existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertatea a inculpatului fiind apreciată în mod abstract, nefiind probe și nici chiar indicii din care să rezulte o stare de nesiguranță în rândul opiniei publice ce ar putea fi generată prin lăsarea în libertate a acestuia.

În consecință, nefiind făcută dovada niciunui risc din cele patru constate de Curte ca fiind justificative pentru a dispune luarea măsurii arestării preventive, și având în vedere profilul inculpatului care s-a prezentat singur în fața procurorului, când a aflat că se desfășoară o procedură penală împotriva sa, a dat declarații cu privire la faptele imputate atât în fața procurorului, cât și în fața instanței, Curtea apreciază că nu există temeiuri pentru a dispune arestarea preventivă.

Apreciind că măsura preventivă luată de prima instanță este corespunzătoare pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, recursul apare ca fiind nefondat, astfel încât în baza art. 385¹⁵ pct.1, lit. b Cod pr.pen. va respinge recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – S. T. Timișoara împotriva încheierii penale nr. 27/CC din 28.03.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385¹⁵ pct.1, lit. b Cod pr.pen. respinge recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – S. T. Timișoara împotriva încheierii penale nr. 27/CC din 28.03.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin.3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.03.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

F. P. F. I.

Cu opinia separată a doamnei judecător V. S. în sensul admiterii recursului, casării încheierii penale recurate și în rejudecare, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

JUDECĂTOR,

V. S.

GREFIER,

C. I.

Red. F.P./04.04.13

Tehnored. C.I./01.04.13

PI. – I. P. – Trib. T.

Motivarea opiniei separate a doamnei judecător V. S.

Am opinat în sensul admiterii recursului declarat de D.I.I.C.O.T. - S. T. Timișoara, casării încheierii penale atacate și în rejudecare, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului N. T., pentru următoarele considerente:

Chiar judecătorul primei instanțe a împărtășit opinia că, prin depunerea plângerilor de către părțile vătămate, prin faptul că inculpatul a recunoscut că se ocupa în Germania cu vânzarea și cumpărarea de autoturisme de la diferite persoane fizice sau juridice, iar pentru a afla despre persoanele ce doreau să vândă autoturisme a fost ajutat de către părțile vătămate C. T. G., P. E. A., P. L. Alberto, V. I., S. A. C., H. G. I., M. N. T., I. C. C., M. L., M. M. T., Ghircuță S. D., I. F. D., N. C., N. O., F. C. C., L. Filoreta, C. C., L. R., în împărțirea de pliante, precum și prin faptul că inculpatul a arătat că parte din părțile vătămate au fost aduse de el din țară, iar despre altele a aflat de la alte persoane și le-a convins să lucreze pentru el, negociind cu acestea sumele de bani ce urmau a fi încasate de părțile vătămate, se constată existența mijloacelor de probă care conțin suficiente indicii cu privire la implicarea inculpatului N. T. într-o activitate organizată mai amplă, care s-a derulat de-a lungul timpului, scopul acestuia fiind obținerea unor beneficii financiare, urmare a faptului că le-a folosit la împărțitul pliantelor pe părțile vătămate, iar între munca depusă de victime și obținerea sumelor mari de bani există o legătură foarte strânsă deoarece fără prestația părților vătămate de a distribui pliante de intermediere a comercializării de mașini inculpatul nu putea intra în posesia acelor sume de bani întrucât cetățenii germani interesați să-și vândă mașinile nu cunoșteau interesul inculpatului de a le cumpăra.

Instanța de fond a constatat că și cea de-a doua condiție este îndeplinită, pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea 39/2003 reținută în sarcina inculpatului legea prevăzând pedeapsa închisorii de la 3 la 15 de ani, iar pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a și art. 13 din Legea 678/2001, cu aplic. art .41 alin. 2 C.p. de la 5 la 20 ani .

În ceea ce privește cea de-a treia condiție cerută de lege, respectiv existența vreunuia dintre cazurile prev. de art. 148 C.p.p., judecătorul a constatat însă că aceasta nu este îndeplinită în speță, și deși extrem de grave infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, nu există nicio probă în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului ar determina o reacție negativă din partea societății într-o asemenea manieră încât să justifice o privare de libertate a acestuia.

Această din urmă concluzie a judecătorului de caz este greșită.

În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordine publică, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă însă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Din perspectiva nerespectării drepturilor omului, traficul de persoane se manifestă sub forma sclaviei și a muncii forțate.

Din punct de vedere al formei de exploatare a victimei, traficul de persoane cunoaște diverse aspecte printre care și acela al exploatării prin muncă, ca în cazul de față, iar din momentul racolării victimei, traficantul și complicii săi încalcă legea în nenumărate moduri, iar drepturile fundamentale ale omului sunt confiscate.

În sarcina inculpatului N. T. s-au reținut infracțiunile de constituire și aderare la un grup infracțional specializat în racolarea, transportul, cazarea și exploatarea părților vătămate prin muncă ilegală în folosul lor financiar, fapte ce sunt prevăzute și pedepsite de art. art. 12 al.1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art.41 al. 2 C.p. și art. 8 din Legea 39/2003.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii de trafic de minori se realizează prin modalități alternative, și nu cumulative, lărgind astfel aria faptelor reținute ca trafic de persoane: recrutare, transport, transfer, cazare sau primire la care se mai adaugă și găzduirea pentru infracțiunea de trafic de minori.

Acțiunile care constituie trafic de persoane trebuie realizate prin cel puțin unul din următoarele mijloace: amenințare, violență sau alte forme de constrângere prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de situația în care victima nu se poate apăra sau exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Toate aceste mijloace de înfăptuire a activităților specifice traficului constituie alternative de constrângere a victimelor traficului de persoane.

Scopul săvârșirii activității de trafic este acela al exploatării victimei odată ce aceasta ajunge la destinație, exploatarea victimelor fiind susținută ca un element definitoriu al infracțiunii de trafic de persoane, importanța sa răsfrângându-se atât asupra laturii obiective, cât și a celei subiective a conținutului constitutiv al faptei incriminate.

Analizând probele care au stat la baza acuzării inculpatului, respectiv declarațiile părților vătămate, victime ale infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, precum și Notele de interceptări telefonice existente la dosar, se consideră că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un real pericol pentru ordinea publică și că se impunea arestarea preventivă a inculpatului, ținând seama de gravitatea faptelor reținute în sarcina lui raportat la întregul material al dosarului de urmărire penală.

Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul N. T., zis ,,D.”, constă tocmai în maniera în care a acționat pentru săvârșirea acestor infracțiuni, cu un grad de pericol social extrem de ridicat, activitatea infracțională constând în aceea că inculpatul N. T. împreună cu membrii familiei sale racola cetățeni români, profitând de starea lor materială precară, pe care, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă la așa-zisa firmă a lor de intermedieri auto, care de fapt nici nu exista, a reușit să-i exploateze prin efectuarea unor munci ilegale, în interesul lor financiar.

Fiecare dintre membrii grupului infracțional din care făcea parte inculpatul, grup compus din membrii familiei sale, efectuau dese deplasări pe ruta Germania-România și retur pentru a-și putea recruta forța de muncă pe care ulterior să o folosească după reguli proprii și în contra normelor legale privind condițiile de muncă și salarizare. În acest mod inculpații N. T., S. Ministru, C. G. și S. I. au reușit să racoleze pe părțile vătămate C. T., M. L., V. I., P. A. E., P. L. Alberto (minor), H. G., I. C., M. N., M. M., I. F., Ghircuță S., S. C., F. C., N. O., N. C., I. V., S. E., Cîrdean D., M. T., S. D., F. C., cărora le-au promis transport, cazare și masă gratuite și un salariu lunar cuprins între 400-500 euro.

Odată ajunse la destinație, părțile vătămate au constatat că promisiunile făcute de inculpați sunt doar minciuni întrucât ei nu dețineau nici o firmă de intermedieri auto, iar condițiile de cazare și masă erau jalnice și inumane. Despre salariul promis nici nu se punea problema deoarece nici una din aceste părți vătămate nu au încasat vreo sumă de bani din munca de distribuire a pliantelor de publicitate, ci dimpotrivă au devenit debitori către statul german cu sume cuprinse între 5000 - 30.000 euro reprezentând cumularea amenzilor pe care le-au primit prin încălcarea normelor legale de publicitate. Pentru inculpați nu conta foarte mult faptul că unii dintre cei pe care i-a racolat și transportat în Germania nu au împlinit vârsta majoratului așa cum este cazul părții vătămate P. L. Adalbert, deoarece nu exista nici o deosebire de exploatare față de aceștia.

Pericolul social al inculpatului N., este conturat și prin faptul că el își tratează semenii ca pe marfă sau bunuri de pe urma cărora se poate realiza un beneficiu material. Comportându-se ca o veritabilă familie, inculpații practic își foloseau reciproc victimele între ei, plasându-și-le reciproc unul altuia, iar munca acestora era deosebit de valoroasă pentru ei întrucât în acest mod puteau intra în contact cu proprietarii mașinilor.

Este irelevant că unele părți vătămate nemulțumite fiind de banii dați, se întorceau după o lună acasă în România, consumarea infracțiunii de trafic de minori, reținută în sarcina inculpatului N. producându-se în momentul în care a fost realizată cel puțin una dintre operațiunile specifice traficului, determinând urmarea imediată a faptei, adică starea de pericol proprie acestei activități infracționale.

Legea nr. 678/2001 prin dispoziția expresă a art. 16, stabilește în mod irevocabil că răspunderea penală a subiectului activ al infracțiunii de trafic de persoane nu este înlăturată de existența consimțământului victimei, persoanele vătămate fiind victime ale acestei infracțiuni.

JUDECĂTOR,

V. S.

← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr....		Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 161/2013. Curtea de... →

Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 389/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 389/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA