Conducere fără permis. Art.335 NCP. Hotărâre din 11-06-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 635/A

Ședința publică din 11 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. ANI B.

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C. U.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 706 din 02.04.2015 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ /2015, privind pe inculpații N. A. L. și P. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpații intimați N. A. L. și P. D. lipsă, se prezintă avocat din oficiu S. R. M..

P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror M. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.

Procurorul solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și în rejudecare, desființarea înscrisurilor falsificate.

Apărătorul din oficiu al inculpaților intimați, avocat S. R., solicită respingerea apelului formulat de procuror.

C.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. A. emis în dosar 7704/P/2013 la data de 31.10.2014, înregistrat la J. A. la data de 06.11.2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților N. A. L. și P. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, complicitate la fals în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea prevăzute de art. 32 alin. 1 raportat la art. 262 alin. 1 Cod penal, 48 alin. 1 raportat la art. 320 alin. 1 Cod penal, art. 327 alin. 1,2, cu aplicarea art. 38 alin. 1,2 Cod penal și art. 113 Cod penal și, respectiv pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, complicitate la tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, trei infracțiuni de complicitate la fals material și uz de fals, prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod penal, art. 48 alin. 1 raportat la art. 32 alin. 1 raportat la art. 262 alin. 1 Cod penal, art. 48 alin. 1 raportat la art. 320 alin. 1 Cod penal, 323 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal.

Prin rechizitoriu s-a reținut că față de inculpata N. A.-L. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de mai sus, constând în aceea că, la data de 24.11.2013, a încercat să iasă ilegal din țară prin P.T.F. Nădlac legitimându-se la controlul de frontieră cu C.I. româneasca . nr._, falsificată cu ajutorul său și emisă pe numele lui R. Drăguța-I., și declinându-și această identitate.

S-a mai arătat că față de inculpatul P. D. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de mai sus, constând în aceea că, la data de 24.11.2013, conducând fără a poseda permis de conducere autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_, și având-o ca pasageră pe suspecta N. A.-L., s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară prin P.T.F. Nădlac legitimându-se la controlul de frontieră cu permisul de conducere italian nr.PR405127L emis pe numele său și în care era aplicată fotografia și semnătura sa, document falsificat anterior cu ajutorul suspectului. De asemenea, în autoturismul condus de către suspectul P. D. au mai fost găsite sub preșul din partea șoferului un permis de conducere model românesc cu . și o carte de identitate model românesc cu . nr._, pe care erau aplicate fotografia suspectului P. D. dar datele de identitate erau ale unui cetățean român pe nume R. F..

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 11.01.2014, toate cele patru documente ridicate de la inculpați, respectiv C.I. româneasca . nr._, permis de conducere italian nr.PR405127L, permis de conducere model românesc cu seria B_R și o carte de identitate model românesc cu . nr._, sunt contrafăcute.

S-a constatat că autoritățile italiene au comunicat că inculpatul P. D. nu figurează în Italia ca posesor de permis de conducere, așa cum rezultă din procesul verbal din data de 25.10.2014

Din declarația inculpatei N. A.-L. s-a reținut că, întrucât dorea să plece în străinătate și nu poseda carte de identitate, în cursul lunii noiembrie 2013, a luat legătura cu inculpatul P. D. căruia i-a solicitat să îi procure o carte de identitate pentru a putea trece frontiera. Ca urmare, la data de 24.11.2013, inculpatul i-a înmânat acesteia C.I. model româneasc . nr._, și emisă pe numele lui R. Drăguța-I. dar în care era aplicată fotografia inculpatei.

S-a arătat că inculpatul P. D. a recunoscut săvârșirea faptelor și arată că, deoarece nu poseda permis de conducere, a luat legătura cu o persoană despre care știa că se ocupă de falsificarea documentelor și a rugat-o pe aceasta să îi procure un permis de conducere italian, unul românesc și o carte de identitate românească, acte în care să fie aplicată fotografia inculpatului. După câteva zile, cei doi s-au reîntâlnit ocazie cu care inculpatul a intrat în posesia documentelor solicitate.

Prin sentința penală nr. 706 din 02.04.2015 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ /2015, În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul P. D., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 48 alin. 1 raportat la art. 32 alin. 1 și art. 262 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul P. D., la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

În baza art. 48 alin. 1 raportat art. 320 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul P. D., la trei pedepse de câte 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 323 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul P. D., la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 38 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an pe care o sporește cu 7 luni, rezultând o pedeapsă finală de 1 (un) an și 7 (șapte) luni închisoare

În baza art. 83 Cod penal, a fost amânată aplicarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 85 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la S. de Probațiune B. la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă;

să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În baza art. 83 alin. 4 Cod penal a fost atenționat pe inculpat să aibă pe viitor o conduită corespunzătoare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere instituite or a obligațiilor impuse.

În baza art. 32 alin. 1 raportat la art. 262 alin. 1 Cod penal, art. 48 alin. 1 raportat la art. 320 alin. 1 Cod penal, art. 327 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal și art. 113 și următoarele Cod penal, cu referire la art. 118 Cod penal s-a aplicat inculpatei N. A. L. măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune B..

În baza art. 121 Cod penal s-a dispus ca pe durata executării măsurii educative inculpata trebuie să se supună următoarelor obligații: să se prezinte la S. de Probațiune B. la datele fixate de acesta; să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională; să nu părăsească țara fără acordul serviciului de probațiune

În baza art. 374 alin.1 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata către stat a sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut starea de fapt descrisă în rechizitoriu.

S-a constatat că în drept, fapta inculpatului P. D. care la data de 24.11.2013 conducând fără a poseda permis de conducere autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ și având-o ca pasageră pe suspecta N. A. L. s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară prin PTF Nădlac legitimându-se la controlul de frontieră cu permisul de conducere italian nr. PR405127L emis pe numele său și în care era aplicată fotografia și semnătura sa, document falsificat anterior cu ajutorul inculpatei N. A. L., și care a ajutat la falsificarea unui permis de conducere model românesc cu seria B_R și a unei cărți de identitate model românesc . nr._, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, complicitate la tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, trei infracțiuni de complicitate la fals material și uz de fals, prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod penal, art. 48 alin. 1 raportat la art. 32 alin. 1 raportat la art. 262 alin. 1 Cod penal, art. 48 alin. 1 raportat la art. 320 alin. 1 Cod penal, 323 Cod penal.

Deasemenea s-a constatat că fapta inculpatei N. A. L. care la data de 24.11.2013 a încercat să iasă ilegal din țară prin PTF Nădlac legitimându-se la controlul de frontieră cu CI românească . nr._, falsificată cu ajutorul său și emisă pe numele lui R. Drăguța I., și declinându-și această identitate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, complicitate la fals în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea prevăzute de art. 32 alin. 1 raportat la art. 262 alin. 1 Cod penal, 48 alin. 1 raportat la art. 320 alin. 1 Cod penal, art. 327 alin. 1,2, cu aplicarea art. 38 alin. 1,2 Cod penal și art. 113 Cod penal

La individualizarea sancțiunilor ce au fost inculpaților au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal. Instanța va avea în vedere în favoarea inculpaților atitudinea sinceră a acestora în fața instanței, recunoașterea faptelor reținute în sarcina lor și, de asemenea, împrejurările concrete în care a fost săvârșite faptele.

Prin urmare, prima instanță a dispus condamnarea a celor doi inculpați conform dispozitivului sentinței penale pronunțată.

Împotriva sentinței penale nr. 706 din 02.04.2015 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă J. A. criticând-o ca nelegală sub aspectul omisiunii de a dispune desființarea înscrisurilor falsificate, sens în care au fost invocate dispozițiile art. 25 alin. 3 C.p.p.

Analizând apelul declarat de P. de pe lângă J. A. prin prisma motivelor formulate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, instanța constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, se reține că P. de pe lângă J. A. a criticat hotărârea instanței de fond numai în ceea ce privește omisiunea de a dispune desființarea permisului de conducere românesc cu . emis pe numele lui R. F., a cărților de identitate românești . nr._ emisă pe numele lui R. F. și . nr._ emisă pe numele R. Drăguța I., astfel că numai acest aspect formează obiectul analizei apelului, celelalte împrejurări de fapt și de drept dobândind caracter definitiv.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 3 C.p.p. „Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii”.

În speță, în sarcina inculpaților s-a reținut că în data de 24.11.2013 inculpatul P. D. s-a legitimat la controlul de frontieră cu permisul de conducere italian nr. PR405127L emis pe numele său, falsificat cu ajutorul inculpatei N. A. L., care a ajutat anterior și la falsificarea unui permis de conducere model românesc cu seria B_R și a unei cărți de identitate model românesc . nr._, iar inculpata N. A. L. s-a legitimat cu cartea de identitate . nr._ emisă pe numele R. Drăguța I., de asemenea falsificată, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Astfel fiind, în cauză erau incidente dispozițiile art. 25 alin. 3 C.p.p. privind desființarea înscrisurilor falsificate și folosite de inculpați în fața autorităților.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 706 din 02.04.2015 pronunțată de J. A., va fi desființată sentința penală apelată și în temeiul art. 25 al. 3 C.p.p. se va dispune desființarea permisului de conducere românesc cu seria B_R emis pe numele lui R. F., a cărților de identitate românești . nr._ emisă pe numele lui R. F. și . nr._ emisă pe numele R. Drăguța I..

Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 706 din 02.04.2015 pronunțată de J. A..

Desființează sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 25 al. 3 C.p.p. dispune desființarea permisului de conducere românesc cu seria B_R emis pe numele lui R. F., a cărților de identitate românești . nr.272977emisă pe numele lui R. F. și . nr._ emis pe numele numitei R. Drăguța I..

Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul T. reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. ANI B. A. N.

Grefier,

C. U.

Red.- L.B. – 22.06.2015

Tehnored- .C.U.-26.06.2015

Prima inst.: Jud. L. M. U. – J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Hotărâre din 11-06-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA