Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 155/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-02-2015
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 155/A
Ședința publică din 11 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florența F. M. C.
JUDECĂTOR: F. P.
Grefier: A. I. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror S. A..
Pe rol se află judecarea apelului formulat de inculpatul C. I. V. împotriva sentinței penale nr. 3983 din 13.11.2014 pronunțată de J. Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul C. I. V. asistat de avocat ales B. V. din Baroul T..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța îi pune în vedere inculpatului prezent, C. I. V. că dispozițiile art. 420 alin 4 C. pr. pen. instituie ascultarea sa în fața instanței de apel, dar beneficiază în continuare de dreptul de a nu da nicio declarație și îi aduce la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 420 alin 4 rap. la art. 378, art, 108 și art. 83 C. pr. pen. Inculpatul este de acord să dea o declarație în fața instanței de apel, aceasta fiind atașată la dosar.
Avocatul ales al inculpatului formulează o cerere în probațiune, respectiv solicită citarea martorului asistent B. S. C. cu date la dosar. Avocatul apreciază că a solicitat audierea acestui martor și în fața instanței de fond, data la care acesta era plecat din țară, dar poate acum a intervenit vreo modificare a acestei situații și se află în țara. În continuare, avocatul arată că din declarațiile din dosar rezultă că inculpatul se afla undeva la sfârșitul străzii S., rămânând instanței să decidă dacă aceasta se afla pe asfalt sau pe drum de țară. De asemenea avocatul indică faptul că cele două declarații din dosar arată că inculpatul se alfa la capătul străzii, respectiv declarația lui B. și declarația agentului care a efectuat actele premergătoare în acest dosar, iar în fața primei instanțe a solicitat primăriei să indice dacă nr. 15 de pe . la intersecția Străzii S. cu . acestei solicitări primăria a depus un plan din care a rezultat că nr. 15 este la 300 m de acea intersecție. Având în vedere acel plan, avocatul solicită instanțe să aprecieze dacă se impune efectuarea unui adrese pentru a se preciza dacă . în câmp sau la marginea localității, deoarece probele în apărare susține avocatul, au indicat ca inculpatul nu a pătruns pe drum public ci se află în câmp la capătul străzii S..
Procurorul având cuvântul pe aceste cereri arată că nu se opune audierii matorului asistent, dar în ceea ce privește adresa apreciază că aceasta nu este necesară întrucât din actele depuse la doar rezultă locația unde se află inculpatul și despre ce .>
Instanța deliberând asupra cererilor va respinge audierea martorului, având în vedere că s-a constatat imposibilitatea prezentării acestuia în fața primei instanțe, iar din datele din procesul verbal nu rezultă decât că este plecat din țara fără a se cunoaște perioada, astfel că se va ține cont de declarația acestuia din faza de urmărire penală. De asemenea, instanța va respinge cererea privind planurile străzii S., aceasta nefiind utilă cauzei în condițiile în care la dosar există deja mai multe variante depuse de inculpat și de primărie, ce pot fi avute în vedere la aprecierea asupra localizăriii acelei străzi.
Nemaifiind alte cererii prealabile sau probe de administrat acorda cuvântul avocatului în susținerea apelului formulat de inculpat.
Avocatul inculpatul solicită admiterea apelului și dispunerea achitării inculpatului pentru motivele depuse în scris. în continuare, arată că prima instanță nu a avut în vedere întreg probatoriul, respectiv faptul că în faza de urmărire penală a au fost audiați martorii Ș. M., C. I. și M. A., martori ai căror declarații sunt concordante cu declarația inculpatul care susține că s-a oprit cu mașina pe câmp și nu a pătruns pe drumul public. Avocatul mai arată că cei doi martori au venit să ridice mașina, în acest context au constatat că mașina era înafara carosabilului.
De asemenea, avocatul arată că condamnarea primei instanță se întemeiază pe declarația olografa a inculpatul pe declarația agentului și pe raportul de constatare, ori o astfel de motivare avocatul apreciază că nu poate fi primită deoarece declarația olografă a inculpatului e fost dată înainte de a fi începută urmărirea penală, și chiar și în condițiile în cere acesta ar fi recunoscut ceva, acea declarație nu îi poate fi opusă inculpatului conform normelor de procedură deoarece acesta nu avea nici o calitate la momentul în care a dat acea declarație, considerente pentru care avocatul apreciază că cea declarație trebuie înlăturată.
Totodată, avocatul susține că prima instanță a ignorat total celelalte probe, luând în considerare doar declarațiile matorului propus pentru reaudiere, dar nu a reținut neconcordanțele dintre declarația martorului asistent și declarația agentului de politie. În acest sens, avocatul arată că în procesul verbal de constatare încheiat la Spitalul Județean agentul arată că a fost acolo și martorul asistente, dar acesta nu a semnat, pe când din declarația matorului rezultă că el nu a fost la Județean ci la fața locului, iar procesul verbal l-a semnat după 4 zile. Avocatul susține că este relevant acest aspect, deoarece în ambele declarații s-a arătat că oprirea a fost efectuată la capătul străzii S., care este în comp, și nu la intersecția străzii S. cu S..
În continuare, avocatul susține că în timpul urmării penale a solicitat să fii comunicat dacă autoturismul condus de martorul asistent era al lui sau dacă era înmatriculat, iar răspunsul a fost ca acel autoturism Pegeout a fost radiat din circulație, de unde apreciază avocatul că rezultă că martorul B. nu este tocmai un martor obiectiv, ci el a fost folosit de poliției.
În concluzie, avocatul susține că doar aceste declarații poziționau pe inculpat pe drum, deși toți ceilalți martori au declarat că inculpatul nu era pe drum public ci pe câmp, context în care apreciază că se impune achitarea inculpatul întrucât infracțiunea nu a fost săvârșită.
Procurorul solicită respingerea apelului declarat de inculpat, sens în care indică faptul că inculpatul a recunoscut că a condus și a avut o îmbibație alcoolică de 1,6-1,50/00, dar nu a recunoscut că a condus pe drum public, susținând că era pe un drum de pământ și implicit pe un drum nepublic. Reprezentanta parchetului arată că din probele administrate în dosar rezultă că ., unde a fost localizat inculpatul este un drum public, iar faptul că este sau nu asfaltată . în cauză, neavând nici o repercusiune cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Inculpatul având ultimul cuvânt arată că achiesează celor susținute de apărătorul său.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3983 din 13.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ J. Timișoara În temeiul art. 396 alin. 1, 2 C.proc.pen. rap.la art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, rep., cu aplic. art. 5 C.pen., l-a condamnat pe inculpatul C. I. V., fiul lui I. și I., născut la data de 19.10.1967, în loc. Șomcuța M., jud. Maramureș, domiciliat în mun. Timișoara, ..140, ., jud. T., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul CabAv. B. V. din mun. Timișoara, P-ța Ț. V., nr.1, ., jud. T., CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de:
-1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev.de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, rep., cu aplic.art. 5 C.pen.
În temeiul art.71 C. pen.1969 cu aplic.art.5 C.pen, rap.la art. 12 din Legea 187/2012 a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen 1969.
În baza art.81, art.82 C.pen 1969 cu aplic.art.5 C.pen a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni ce va începe să curgă de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 71 alin.5 C. pen.1969 cu aplic.art.5 C.pen, a suspendarea pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 404 C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 C.pen.1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
În temeiul art.274 alin.1 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 887/P/2012 din 24.01.2014 al Parchetului de pe lângă J. Timișoara înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 05.02.2014 sub nr. _, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C. I. V., în stare de libertate, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep.
În fapt, prin actul de inculpare, s-a reținut că, în data de 14.01.2012, în jurul orei 01:30, inculpatul C. I. V. a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . C., . îmbibație alcoolică peste limita legală, rezultatul analizei toxicologică-alcoolemie indicând 1,60 g0/00 la prima recoltare de sânge și respectiv 1,50 g 0/00 la a doua recoltare de sânge.
Situația de fapt mai sus menționată a fost susține cu următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului C. I. V. (fila 19,25); declarația martorului B. S. C. (fila 7); declarația martorului C. I. (fila 16); declarația martorului M. A. (fila 17); declarația martorei Ș. M. (fila 15); raportul . 7); buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 33/A/17.01.2012 eliberat de I.M.L. – Timișoara (fila 12); procesul-verbal de prelevare a probelor de sânge și buletinul de examinare clinică a inculpatului din data de 14.01.2012 (filele 10-11).
În vederea justei soluționări a cauzei, din oficiu instanța de fond a dispus administrarea probei cu înscrisuri, fiind înaintată la dosar fișa de cazier a inculpatului.
Prin încheierea camerei de consiliu din 24.03.2014, instanța de fond a respins ca neîntemeiate cererile inculpatului C. I. V. de anulare a procesul-verbal din 14.01.2012, precum și de excludere a probelor reprezentate de declarațiile martorului B. S. C., respectiv de declarația inculpatului din 14.01.2012, și a constatat, în procedura camerei preliminare, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 887/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. Timișoara, precum și legalitatea actelor de urmărire penală și a urmăririi penale efectuate în cauză.
La termenul de judecată din 15.05.2014, a fost audiat inculpatul C. I. V. (f. 27) și au fost încuviințate proba cu înscrisuri solicitată de procuror și de inculpat prin apărător ales și proba testimonială cu martorii din rechizitoriu, solicitată de reprezentantul Ministerului Public.
La termenul de judecată din 26.06.2014, a fost depusă la dosar adresa comunei G. nr. R13455/12.06.2014 din 17.06.2014.
La termenul de judecată din 11.09.2014, a fost audiată, sub prestare de jurământ, martora B.( Ș.) M.(f. 49) și s-a constatat imposibilitatea audierii martorului B. S. C..
La termenul de judecată din 09.10.2014 a fost depusă la dosar adresa Primăriei Comunei G. nr. 782/25.09.2014 și nr. 784/24.09.2014, la care a fost atașat planul situației întocmit de către Serviciul Urbanism.
La termenul de judecată din 06.11.2014 a fost audiat, sub prestare de jurământ, martorul L. M. M.(f. 72).
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 14.01.2012, în jurul orei 01:30, organele de poliție din cadrul PMT Biroul Rutier, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe . C., . pentru control în dreptul imobilului cu nr. 15 autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ care circula dinspre . Șagului din Timișoara, al cărui conducător auto a fost depistat în persoana inculpatului C. I. V..
Întrucât acesta emana miros puternic de alcool, s-a procedat la testarea sa cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect ce a determinat conducerea inculpatului la Spitalul Clinic Județean Timișoara pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma examinării clinice, s-a procedat la recoltarea a două probe de sânge la interval de o oră, stabilindu-se că inculpatul C. I. V. a avut la ora 02:00 o alcoolemie de 1,60 g ‰, respectiv de 1,50 g ‰ la ora 03:00.
Atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, inculpatul nu a negat faptul că ar fi condus autoturismul după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, însă a invocat în apărare faptul că în momentul opririi sale nu se afla pe un drum public, așa încât fapta astfel comisă nu realizează conținutul infracțiunii reținute în sarcina sa.
Astfel, cu prilejul audierii sale inculpatul C. I. V. a declarat că în data de 14.01.2013 în jurul orei 01:30 a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, după ce în prealabil consumase aproximativ 200 ml de palincă și bere la domiciliul surorii sale, dinspre localitatea G., pe . G., unde, aflându-se în mașină cu martora Ș. M., a mai consumat aprox. 1000 ml de bere . Ulterior inculpatul s-a deplasat la volanul aceluiași autoturism spre C., pe uhn drum nepublic, prin câmp și, înainte cu circa 300 metri de a intra pe . C. a oprit pentru a se schimba la volan cu prietena sa Ș. M. care nu consumase băuturi alcoolice. În acel moment, la fața locului a apărut o mașină de poliție, inculpatul fiind legitimat de organele de poliție și condus ulterior la Spital. Acesta a mai declarat că după ce a fost condus la Spital autoturismul a rămas pe câmp, Ș. M. rămânând în mașină, la fața locului sosind ulterior vecinul său, numitul C. I., chemat telefonic de către inculpat pentru a-i lua autoturismul și a-l duce acasă(f.17 d.u.p., f. 27-28). Aspectele relatate de către inculpat au fost susținute și de martora Ș. M. care a relatat că în data de 14.01.2012, după miezul nopții, în jurul orei 01:00, a plecat de la adresa din . inculpatul care a urcat la volanul autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe care l-a condus spre pădure, pe un drum de câmp spre . un moment dat a oprit, pe un drum de pădure, pentru a se duce la toaleta, dar în acel moment a apărut un echipaj de poliție care l-a legitimat și l-a testat cu aparatul alcooltest.
Apărarea promovată de către inculpat a fost apreciată de către prima instanță ca neîntemeiată, care a considerat astfel că acesta a încercat, cu concursul martorei Ș. M., să denatureze adevărul în cauză. În acest context, s-a constatat că declarația olografă a inculpatului dată la 14.01.2012 (f.20 d.u.p.) s-a coroborat cu raportul dat de Agentului Principal L. M. în data de 24.01.2013 (f.7 d.u.p.) prin care acesta din urmă a arătat că în data de 14.01.2012 în jurul orei 01:30, în timp ce executa serviciul în localitatea C. din . faptul că un autoturism rulează pe câmp dinspre G. înspre C. pentru a ocoli controlul în trafic al poliției. De altfel, aceasta presupunere a fost concordantă cu starea reală de fapt, cu prilejul audierii sale de către instanță inculpatul arătând că aflase de la fratele său că în interiorul localității era organizat un filtru de poliție, acesta fiind motivul pentru care a decis ca deplasarea dinspre G. spre C. să se facă prin câmp, iar nu prin interiorul localității. Având în vedere acest aspect cu echipajul de poliție format din numiții L. M. și V. D. s-a deplasat în satul C. pe . intersecția cu . imobilului cu nr. 15, s-a procedat la oprirea autoturismului condus de inculpat, după ce acesta a pătruns pe drumul public. Aspectele relatate în cuprinsul raportului au fost confirmate și cu ocazia audierii nemijlocite de către instanță a numitului L. M. (f.72), declarațiile acestuia coroborându-se cu înscrisurile înaintate de Primăria . f.60-61) din care a reieșit caracterul de drum public al sectorului de drum pe care a fost oprit în trafic inculpatul.
Față de toate cele arătate, instanța de fond a considerat că fapta reținută în sarcina inculpatului, precum și vinovăția acestuia au fost dovedite în totalitate.
Astfel, a apreciat că în drept, fapta inculpatului C. I. V. care în data de 14.01.2012, în jurul orei 01:30, a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . îmbibație alcoolică peste limita legală, rezultatul analizei toxicologică-alcoolemie indicând 1,60 g0/00 la prima recoltare de sânge și respectiv 1,50 g 0/00 la a doua recoltare de sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
S-a menționat că, prin prisma intrării în vigoare, la 01.02.2014 a noului Cod penal, având a face aplicarea în cauză a disp.art.5 C.pen., potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, instanța de fond a reținut că în cazul de față, prin raportare la circumstanțele speței, mai favorabilă pentru inculpat este legea veche, respectiv OUG 195/2002, rep. și C.pen. anterior. În acest sens, prima instanță a avut in vedere și Decizia nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, în cuprinsul căreia s-a statuat că determinarea legii mai favorabile reprezintă o activitate concretă, indisolubil legată de faptă și de autorul său iar alegerea sa este necesar a se face în ansamblu, iar nu prin raportare la instituții autonome mai favorabile, de natură a înfrânge exigențele constituționale. Analizând astfel în ansamblu cele două legi penale succesive, prima instanța a avut în vedere nu doar natura pedepsei prevăzute în noua lege pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului(art.336 alin.1 C.pen. prevăzând pedeapsa închisorii în aceleași limite însă alternativ cu amenda, spre deosebire de reglementarea anterioară), cât și individualizarea judiciară a executării pedepsei și consecințele condamnării. S-a constatat astfel, pe de o parte, că prevederea în noua lege a pedepsei amenzii alternativ cu închisoarea în ceea ce privește infracțiunea de conducere sub influența alcoolului nu atrage de plano constatarea acesteia ca fiind mai favorabilă, atâta vreme cât instanța nu apreciază, față de circumstanțele speței, că s-ar impune aplicarea amnezii și nici renunțarea la aplicarea pedepsei. Pe de altă parte, sub aspectul modalității de executare, s-a reținut că legea veche- Codul penal din 1969, care permite suspendarea condiționată a executării pedepselor, este mai favorabilă inculpatului prin raportare la modalitatea prevăzută în legea nouă- a amânării aplicării pedepsei-, motivat de faptul că nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt mai restrânse, situațiile în care se poate dispune revocarea amânării sunt mai extinse.
La alegerea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare,prev. în cuprinsul art. 72 C.pen.1969, raportate în prezenta cauză, respectiv starea de pericol al faptei concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța va reține, pe de o parte, gradul de pericol al faptei, determinat de alcoolemia cu care a fost depistat(1,60 g/l alcool pur în sânge și respectiv 1,50 g/l alcool pur în sânge la a doua recoltare de sânge), locul și modul comiterii faptei dar și circumstanțele personale ale inculpatului- vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale, așa cum reies acestea din fișa de cazier judiciar(f.22), precum și atitudinea acestuia ulterioară comiterii faptei a cărei comiterea a negat-o după momentul începerii urmăririi penale.
Așadar, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța fondului, potrivit art.396 alin.1,2 C.proc.pen., l-a condamnat pe inculpatul C. I. V., la pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev.de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, rep., cu aplic.art. 5 C.pen.
Totodată, în privința pedepselor accesorii, instanța de fond a avut în vedere disp.art. 12 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, conform cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, așa încât aplicarea acestora urmează a fi realizată atât în baza art. 71 și 64 C.pen.1969, prin rap.la art.5 C.pen, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauza C. c. României -2008 și Hirst c.Marii Britanii - 2004), și a deciziei nr.74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, prima instanță a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art.71 C.pen.1969, rap.la art.3 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,cu aplic.art.5 C.pen. instanța de fond a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit. b C.pen1969., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 C.pen1969.
Cât privește individualizarea judiciară a executării pedepsei ce urmează a i se aplica inculpatului, pentru considerentele expuse anterior, prima instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen.1969, și, considerând că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de textul în discuție, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului care se află la primul contact cu legea penală- instanța de fond, în baza art.81 C.pen.1968, cu aplic.art.5 Cpen, a suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 82 C.pen 1969, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art.404 C.proc.pen., prima instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen.1969, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, astfel cum a fost stabilită în cauză, instanța de fond, în baza art. 71 alin. 5 C. pen 1969., cu aplic.art. 5 C.pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite în cauză.
În temeiul art.274 alin.1 C. proc. pen., reținând culpa procesuală a inculpatului în declanșarea procesului de față, a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestora a declarat apel inculpatul C. I. V..
În motivarea apelului formulat, inculpatul C. I. V. a solicitat stingerea acțiunii penale prin achitare, în temeiul art. 17 alin. 2 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p. prima teză, având în vedere că fapta nu este prevăzută de legea penală. A arătat inculpatul că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, deoarece la aprecierea stării de fapt nu a fost avut în vedere întreg materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței și nu a fost motivată înlăturarea celorlalte probe.
Cu privire la „locul opririi în trafic”, inculpatul arată că starea de fapt astfel cum a fost motivată prin sentință se sprijină doar pe alegațiile polițistului Ag. Princ. L. M., fără a se corobora cu alte probe, iar acesta singure nu pot conduce la formarea convigerii că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, iar principiul in dubio pro reo nu poate coexista cu soluția de condamnare. În cauză prima instanță trebuia să analizeze și să coroboreze întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv și declarația martorilor C. I., M. A. și B. S. C..
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport de actele și lucrările dosarului, dar și în raport de criticile invocate de apelant, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.417 Cod procedură penala, C. constată că apelul inculpatului nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut starea de fapt dedusă judecăți, respectiv aceea că la data de 14.01.2012, în jurul orei 01:30, inculpatul C. I. V. a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . C., . îmbibație alcoolică peste limita legală, rezultatul analizei toxicologică-alcoolemie indicând 1,60 g0/00 la prima recoltare de sânge și respectiv 1,50 g 0/00 la a doua recoltare de sânge.
Inculpatul, deși nu a contestat că a condus autoturismul după ce a consumat băuturi alcoolice, a contestat că s-ar fi aflat pe un drum public la momentul opririi sale.
Aspectele invocate au fost corect înlăturate de către prima instanță.
Astfel, inculpatul recunoaște în declarațiile sale din cursul urmăririi penale și din fața instanței că după ce a consumat băuturi alcoolice la domiciliul surorii sale din com. G., ., dr4um public, a condus autoturismul Dacia L. spre pădure, ieșind din . pe câmp înspre C., aspect confirmat și de către martora Ș. M.. În continuare, inculpatul susține că ar fi oprit înainte de a intra pe ., autoturismul urmând a fi condus de martora Ș. M.. În privința locului exact al acestei opriri declarațiile inculpatului nu sunt concordante, existând totodată contradicții față de declarațiile martorei Ș. (B.) M.. Astfel dacă în declarația olografă din 14.01.2012-f 20 dup inculpatul a arătat că a condus autoturismul Dacia L. până în localitatea C. pe . fost oprit de poliție, în declarația dată la data de 10.04._- f 19 dup, inculpatul declară că a oprit autoturismul la circa 300 m anterior intrării în localitatea C., iar în declarația dată în fața instanței-f 28, acesta nu mia indică o distanță anume la care ar fi oprit autoturismul, afirmînd că a oprit exact la ., înainte de a intra pe . M., care a încercat să confirme apărările inculpatului, arată –f 15 dup că, după ce au rulat pe un drum de pământ spre satul C., inculpatul a oprit, cerându-i acesteia să conducă mașina, iar când a oprit pentru a schimba locurile a apărut un echipaj de poliție, iar locul în care a oprit era la circa 50 m de ., pe un drum în câmp. În declarația dată în fața instanței, martora nu mai susține poziția anteriroară în sensul că au orit autoturismul pentru a schimba locurile ,astfel încât martora să consducă până în Timișoara, ci pentru ca inculpatul să se ducă la toaletă, după care, la 5 min, a apărut echipajul de poliție, oprirea fiind la 70-80 m, pe un drum de pământ.
Față de contradicțiile din cuprinsul declarațiilor inculpatului și ale martorei Ș. M., singurele care susțin apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi rulat pe drum public, se constată că în mod corect prima instanță a înlăturat această apărare.
Împrejurarea că locul opririi l-a reprezentat un drum de pământ nu are relevanță, încadrarea unui drum ca fiind public nefăcându-se după criteriul asfaltării.
Contrar susținerilor inculpatului, constatările Ag. Princ. L. M., în sensul că în data de 14.01.2012 în jurul orei 01:30, în timp ce executa serviciul în localitatea C. din . faptul că un autoturism rulează pe câmp dinspre G. înspre C. pentru a ocoli controlul în trafic al poliției., motiv pentru care echipajul de poliție format din numiții L. M. și V. D. s-a deplasat în satul C. pe . intersecția cu . imobilului cu nr. 15, s-a procedat la oprirea autoturismului condus de inculpat, după ce acesta a pătruns pe drumul public, se coroborează cu celelate probe administrate în cauză. În acest sens, constatările din cuprinsul procesului verbal-f 6, au fost confirmate cu ocazia audierii de către instanță a numitului L. M. în condiții de contradictorialitate, coroborându-se cu adresa comunei G. nr. R13455/12.06.2014 din 17.06.2014 și adresa Primăriei Comunei G. nr. 782/25.09.2014 și nr. 784/24.09.2014, la care a fost atașat planul situației întocmit de către Serviciul Urbanism.
Din aceste acte rezultă nu doar caracterul de drum public al sectorului de drum pe care a fost oprit în trafic inculpatul, ci și împrejurarea că intersecția dintre .. Stejarului se află după . astfel exclusă susținerea inculpatului în sensul că locul opririi ar fi fost chiar la . f 28 dpi, sau la 300 m înainte de . 19 dup, ca și declarațiile martorei Ș. M. în sensul că inculpatul ar fi oprit la 50 sau 70-80 m anterior intrării în .="CaracterCaracterCharChar"> Faptul că această intersecție, cum rezultă din planul de situație, se află înspre capătul străzii S., nu are relevanță, drumul fiind public de la un capăt la altul, neexistând dispoziții care să excludă capătul unei stăzi din categoria de drum public. Pentru acest motiv, declarațiile martorului B. S. C.-f 13 dup nu pot infirma situația indicată în proifcesul verbal în sensul opririi inculpatului la intersecția dintre .. Stejarului, așa cum susține inculpatulu în apel, acestea fiind dimpotrivă, apte să confirme constatările organelor de poliție.
Nici declarațiile martorilor Cojocarul I. sau M. A. nu sunt apte să confirme apărartea inculpatului întrucât aceștia nu au fost de față în momentul opririi de către echipajul de poliție. Astfel, cei doi martori au sosit în C. la solicitarea inculptului, ulterior conducerii acestuia către Spitalul Județean, primul pentru a-i conduce autoturismul Dacia L. acasă, celălalt, taximetrist, pentru a o transporta pe martora Ș. M., care a rămas în mașină. Faptul că, ulterior plecării inculpatului cu echipajul de poliție, cei doi martori au văzut mașina inculpatuli într-un loc, apreciat de aceștia la 30-40 m după terminarea . de țară, nu este relevant. Pe de o parte, nu s-a probat imposibilitatea mutării autoturimului de către martora Ș. M., care deținea permis de conducere și a afirmat că urma chiar să conducă prin localitate mașina inculpatului. Pe de altă parte, percepția martorilor în sensul că autoturismul inculpatului se afla în afara străzii S., la 30-40 m, este determinată de împrejurarea că aceasta se afla pe un drum de țară, după terminarea asfaltului, unde nu erau case. Or, după cum s-a arătat deja, împrejurarea că locul opririi l-a reprezentat un drum de pământ nu are relevanță, încadrarea unui drum ca fiind public, nefăcându-se după criteriul asfaltării și nici după poziția unor case. Dimpotrivă, susținerile celor doi martori sunt concordante cu planul de situație-f61, din care rezultă că până la intersecția .. Stejarului sunt parcelele de teren și nu case, dar acest aspect nu schimbă natura de drum public al respectivei porțiuni de drum.
Raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, C. de A. constată că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpatului, încadrarea în drept a faptelor săvârșite, fiind de asemenea corectă, iar pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare stabilită, a fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C. pr. pen.1968.
La individualizarea și proporționalizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a dat eficiență deplină tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cp, respectiv gradului de pericolul social concret al fiecărei infracțiuni, determinat de modul de săvârșire a faptei, valoarea socială vătămată, urmările care s-au produs și cele care s-ar fi putut produce, cât și persoanei inculpatului.
În raport de toate aceste împrejurări, prima instanță i-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de pentru infracțiunea săvârșită, astfel că în speță nu se justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum și mai redus și care nu ar fi de natură a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prev.de art.52 Cp, așa cum nefondat se solicită.
C. de A., la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului consideră că în contextul cauzei nu se justifică diminuarea acesteia, raportat la criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, la gradul de pericol social al acesteia, în raport atât cu natura infracțiunii săvârșite (infracțiune de pericol) cât și de împrejurările de comitere a acesteia precum și raportat la persoana inculpatului, și atitudinea acestuia după săvârșirea faptei.
Față de aceste criterii prima instanță a făcut și o justă individualizare a executării pedepsei, dispunând aplicarea disp. art. 81 Codul penal din 1969 privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
Față de considerentele expuse, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. I. V. împotriva sentinței penale nr. 3983/13.11.2014, pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga apelantul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. I. V. împotriva sentinței penale nr. 3983/13.11.2014, pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.
Președinte, Judecător,
F. M. C. FlorențaFlorentina P.
pentru grefier A. I. C.,
care și-a încetat activitatea
semnează grefier șef secție penală
A. A.
Red. F.F./12.03.2015
Tehnored. A.C.
Nr. Ex. 5
Jud. Fond. M. A. A.
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Încheierea nr.... → |
|---|
