Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1135/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1135/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-08-2012
Dosar nr._ operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 1135/R
Ședința publică din 29 august 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. P.
JUDECĂTOR: G. B.
JUDECĂTOR: F. I.
GREFIER: A. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. I..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul condamnat M. I. împotriva sentinței penale nr. 246 din 25.06.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul recurent M. I., în stare de detenție, asistat de apărător din oficiu, avocat A. P. din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare admiterea contestației la executare.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului declarat de condamnat ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Contestația contra executării unei hotărâri penale definitive se poate face în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de art.461 Cod procedură penală. Câtă vreme printre cazurile stabilite nu figurează și reducerea pedepsei aplicate ca urmare a reaprecierii probelor administrate, o contestație la executare este inadmisibilă. O eventuală nemulțumire a condamnatului întemeiată pe dispozițiile Deciziei nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, va putea fi valorificată pe calea unui revizuiri.
Condamnatul recurent M. I. solicită admiterea contestației la executare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1347 din 22 mai 2012 pronunțată de Judecătoria A. s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul Magocs I., în favoarea Tribunalului A..
Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 5 iunie 2012.
Prin sentința penală nr. 246 din 25 iunie 2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a respins contestația contra executării sentinței penale nr. 271 din 27 septembrie 2010 a Tribunalului A. definitivă prin decizia penală nr. 163 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 538 din 14 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnatul Magocs I., fiul lui Ș. și C., născut la 24 februarie 1975 în A., deținut în Penitenciarul A..
A obligat condamnatul să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare.
A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului de avocați A. a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat din oficiu.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a constatat următoarele:
Prin cerere condamnatul Magocs I. a formulat contestație contra executării sentinței penale nr. 271/2010 a Tribunalului A., în temeiul dispozițiilor art. 320 alin. 2 Cod procedură penală, invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin.10 și art. 20 alin.5,7 și 8 din Legea nr. 275/2006 precum și art. 21 alin.1,2 și 4 din Constituția României. În fața instanței condamnatul a precizat motivele contestației respectiv reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare, întrucât a recunoscut comiterea faptei.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 271 din 27 septembrie 2010 a Tribunalului A. definitivă prin decizia penală nr. 163/A din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 538 din 14 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat condamnatului Magocs I. pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare.
În executarea acestei pedepse s-a emis mandatul de executare nr. 356/2010 din 16 februarie 2011 a Tribunalului A., în prezent acesta fiind încarcerat în Penitenciarul A..
Contestația contra executării unei hotărâri penale definitive se poate face în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de art.461 Cod procedură penală. Câtă vreme printre cazurile stabilite nu figurează și reducerea pedepsei aplicate ca urmare a reaprecierii probelor administrate, o contestație la executare prin care se tinde la aceasta este inadmisibilă. A admite contrariul ar însemna ca, pe o cale procesuală de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării, să se antameze puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.
O eventuală nemulțumire a condamnatului întemeiată pe dispozițiile Deciziei nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, va putea fi valorificată pe calea unui revizuiri conform art. 408/2 Cod procedură penală.
Așa fiind, tribunalul în baza art. 461 raportat la art. 460 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală a obligat condamnatul să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 189 Cod procedură penală a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului de avocați A. a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat din oficiu conform delegației nr. 1689 din 12 iunie 2012 – avocat Ș. A..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatului. Recursul nu a fost motivat în scris, în fața instanței condamnatul arătând că solicită aplicarea unei pedepse mai mici deoarece a recunoscut fapta
Examinând recursul declarat de condamnat în raport de dispozițiile art. 3856 alin. 1 și 3 C.p.p., tribunalul reține că recursul este nefondat.
Potrivit art. 461 C.pr.pen., „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva unei alte persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, d) când se invocă amnistia, prescripția sau orice altă cauză de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Ceea ce caracterizează contestația la executare este faptul că nu mai repune în discuție nici vinovăția condamnatului și nici o individualizare nouă a răspunderii penale și a pedepsei, cu excepția cazurilor de aplicare obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile sau de contopire a mai multor pedepse. În rest, pedeapsa stabilită și eventualul spor aplicat, o dată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dobândesc autoritate de lucru judecat și nu mai pot fi modificate, întrucât nu se mai poate pune în discuție fondul cauzei și reanaliza răspunderea penală a condamnatului ori încadrarea juridică dată faptei pe care acesta a săvârșit-o. Contestația la executare pedepsei nu este o cale de atac, ci un mijloc procesual prin care sunt soluționate situații ivite în cursul executării pedepsei. În consecință, aplicabilitatea art. 3201 Cod procedură penală în cursul executării pedepsei nu are justificare legală, întrucât textul de lege reclamat de condamnat a instituit o procedură simplificată de judecată în situația recunoașterii de vinovăție, iar condamnatul M. I. se află în faza de executare a pedepsei
Instituția introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/25.10.2010, privitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției are în vedere o judecată, aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Referitor la aplicarea deciziei 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, Curtea reține că prin decizia respectivă excepția invocată într-un dosar având ca obiect contestație la executare a fost respinsă ca inadmisibilă.
Prin aceeași hotărâre, Curtea Constituțională a reținut că „de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.”
Pentru considerentele expuse,Curtea apreciază recursul nefundat, motiv pentru care în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge recursul formulat de petentul condamnat M. I., menținând sentința penală recurată ca legală și temeinică
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge recursul formulat de petentul recurent M. I., născut la data de 24.02.1975, fiul lui Ș. și al C., împotriva sentinței penale nr. 246 din 25.06.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., obligă petentul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariu avocat oficiu.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.08.2012
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. P. G. B. F. I.
GREFIER,
A. A.
Red. F.P./20.09.2012
Tehnored. A.A./2 ex/30.08.2012
Primă instanță: Tribunalul A.:
Jud. C. B. M.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
