Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 457/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 457/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-08-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA nr. 457/CO
Ședința publică din data de 13 august 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. M. C. FLORENȚA
GREFIER: A. I. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror C. M. - U..
Pe rol se află judecarea contestației formulate de condamnatul C. V. sentinței penale nr. 647 din 26 iunie 2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul C. V. asistat de avocat din oficiu R. E., din Baroul T.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța constată că nu mai sunt alte cereri și acordă cuvântul avocatei din oficiu pentru susținerea contestației.
Avocatul de oficiul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței atacate, iar în baza art. 598 lit. d Cpp micșorarea pedepsei pentru care se află în detenție contestatorul, conform legii penale mai favorabile.
Procurorul solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât în mod corect prima instanță a respins contestația la executare formulată de condamnat, apreciind că motivele invocate nu se subscriu celor prev. de art. 598 Cpp, care se referă la executarea pedepsei și nu presupun reanalizarea probelor din dosar.
Condamnatul contestator solicită aprobarea unui reduceri de pedeapsă conform noului cod penal care apreciază ca este lege penală mai favorabilă. Arată că a executat deja 3 ani, nu este recidivist, are 59 ani și lucrează în penitenciar, sens în care consideră că merită o reducere de pedeapsă deoarece nu prezintă pericol pentru societate.
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 647 din 26 iunie 2014 pronunțată în dosarul nr._, T. A. în baza art. 597, raporta la art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, a respins contestația la executare formulată de condamnatul C. V., fiul lui T. și F., născut la 15.09.1955 în Șicula, jud. A., CNP_, deținut în P. A., privind executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 280/07.06.2011, pronunțată de T. A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 125/A/05.09.2011 a Curții de A. Timișoara.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat condamnatul la plata sumei de 130 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 Cod procedură penală, a dispus virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A..
Pentru a hotărî astfel, T. a constatat că:
Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2014, condamnatul C. V. a formulat contestație la executare, criticând modul în care s-a desfășurat ancheta penală în privința sa și solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei conform legii noi.
Din analiza actelor existente la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Condamnatul C. V. se află în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 280/07.06.2011, pronunțată de T. A. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 125/A/05.09.2011 a Curții de A. Timișoara, fiind deținut în P. A..
Potrivit art. 598 noul Cod procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Prima instanță a reținut că ceea ce caracterizează contestația la executare, este faptul că nu mai repune în discuție vinovăția condamnatului și nici o individualizare nouă a răspunderii penale și a pedepsei, cu excepția cazurilor de aplicare obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile sau de contopire a mai multor pedepse. În rest, pedeapsa stabilită și eventualul spor aplicat, o dată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dobândesc autoritate de lucru judecat și nu mai pot fi modificate, întrucât nu se mai poate pune în discuție fondul cauzei și reanaliza răspunderea penală a condamnatului ori încadrarea juridică dată faptei săvârșite de acesta.
Totodată, instanța de fond a reținut că contestația la executare pedepsei nu este o cale de atac, ci un mijloc procesual, prin care sunt soluționate situații ivite în cursul executării pedepsei, iar împrejurarea că domnul C. V. este nemulțumit de modul în care a fost stabilită vinovăția sa sau de individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, nu constituie motiv de contestație la executare, conform art. 598 Cod procedură penală.
Față de aceste considerente, în baza art. 597, rap. la art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, contestația la executare formulată de acesta, a fost respinsă.
Ca urmare a respingerii cererii, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, condamnatul a fost obligat la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 130 lei.
În baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din Fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A..
Împotriva acestora a formulat contestație condamnatul C. V..
Examinând cazurile în care se poate formula contestația la executare, C. de apel constată că în mod corect prima instanță a respins prezenta contestație, întrucât motivele invocate de condamnat nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 598 Codul de procedură penală.
C. reține că, în lumina dispozițiilor legale în vigoare, contestația la executare se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârii penale și prin urmare nu poate avea ca obiect nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Ca atare, este inadmisibilă contestația la executare prin care se tinde a se soluționa o problemă de fond, rezolvată cu autoritatea de lucru judecat, cum este modul în care s-a desfășurat ancheta penală, lipsa anumitor probe sau soluționarea unei cereri de schimbare a încadrării juridice a faptei dintr-o infracțiune contra vieții într-o infracțiune contra integrității corporale sau sănătății persoanei, aceste aspecte fiind stabilite cu autoritate de lucru de judecat.
Față de considerentele ce preced și constatând că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 598 Codul de procedură penală, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală (modificat prin OUG nr. 3/2014) respinge ca nefondată contestația formulate de C. V. împotriva sentinței penale 647/26.06.2014 pronunțată de T. A., Secția penală în dosarul_ .
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală (modificat prin OUG nr. 3/2014) respinge ca nefondată contestația formulate de contestatorul C. V. împotriva sentinței penale 647/26.06.2014 pronunțată de T. A., Secția penală în dosarul_ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.08.2014.
Președinte,
F. M. C. Florențapentru grefier A. I. C.,
aflat în C.O. semnează grefier șef secție penală
A. A.
Red. F.F./08.09.2014
Tehnored. A.C.
Nr. ex. 4
Jud. fond. M. C.
Se comunică
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








