Falsul privind identitatea. Art.327 NCP. Decizia nr. 902/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 902/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-10-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.902/A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29 octombrie 2014
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR: C. C.
GREFIER: C. P.
Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara a fost reprezentat de procuror C. M. U..
Pe rol se află judecarea apelului declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 1573/05.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul intimat S. I. în stare de detenție asistat de avocat oficiu C. P. Amina.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la audierea inculpatului intimat, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.
Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul părților asupra apelului.
Procurorul susține apelul solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței penal apelate și în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată arătând că în cadrul minutei/dispozitivul sentinței penale apelate au apărut corelări juridice diferite precum și încadrări juridice diferite.
Avocatul din oficiu al inculpatului intimat solicită admiterea apelului.
Inculpatul intimat S. I. lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1573/05.06.2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._,
În baza art. 20 Cod penal 1969 raportat la art. 70 alin. 2 din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art.37 lit. a), b) Cod penal 1969 raportat la art. 5 Cod penal a condamnat inculpatul S. I. – fiul lui I. și F., născut la data de 11.05.1987 în loc. A., jud. V., domiciliat în loc. Argea, ., studii 11 clase, fără ocupație, necăstorit, recidivist, CNP_, în prezent deținut în P. Focșani la:
- 7 (șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat în formă agravată.
În baza art. 26 rap. la art. 288 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit.a,b din Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal a condamnat același inculpat la:
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
În baza art. 26 raportat la art. 293 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art.37 lit. a) și b) Cod penal 1969 rap. la art. 5 Cod penal a condamnat același inculpat la:
6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal 1969.
A constatat că pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.31/25.01.2013 a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 14.06.2013, prin decizia penală nr. 939/14.06.2013 a Curții de A. G. se află în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedepsele aplicate prin prezenta sentință.
În baza art. 39 rap. la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal 1969 a contopit pedepsele de 7 luni, 6 luni, 6 luni, fiecare, cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, rezultând astfel trei pedepse a câte 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare, a contopit cele trei pedepse de 1 an și 2 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare la care a aplicat un spor de 3 luni închisoare, inculpatul S. I. urmând a executa pedeapsa totală de 1 (un) an și 5 (cinci) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal 1969 inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
A anulat mandatul de executare nr.33/2013 din 17.06.2013 emis de J. T., concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform prezentei sentințe.
A dispus desființarea cărții de identitate românești cu . nr._ emisă pe numele de „D. G.”, și cartea de identitate . nr._, emisă pe numele de O. C. contrafăcute (fals total).
A dedus din pedeapsă stabilită perioada deja executată, respectiv din data de 26.06.2013 la zi.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care nu face parte onorariul avocatului desemnat din oficiu.
În baza art. 272 Cod procedură penală, a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul BA A. a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. A., emis la data de 27.02.2014 în dosar nr.4463/P/2013 și înregistrat la această instanță la data de 07.03.2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S. I.(în prezent arestat în alta cauza în P. Focșani), pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 20 Cod Penal din 1969 rap. la art.70 alin. 2 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.37 lit. a, b Cod Penal din 1969, art.5 Cod Penal (art.32 Cod Penal rap. la art. 262 alin. 2 lit. a) Cod Penal cu aplic. art. 43 alin. 1, 5 Cod Penal); art.26 Cod Penal din 1969 rap. la art. 288 alin. 1 Cod Penal din 1969, cu aplic. art.37 lit. a, b Cod Penal din 1969, art.5 Cod Penal (art.48 Cod Penal rap. la art. 320 Cod Penal, cu aplic. art.43 alin. 1, 5 Cod Penal ); art.293 alin. 1 Cod Penal din 1969, cu aplic. art.37 lit. a, b Cod Penal din 1969, art.5 Cod Penal (art.327 alin.2 Cod Penal, cu aplic. art.43 alin. 1,5 Cod Penal), totul cu aplicarea art.33 lit. a) Cod Penal din 1969(art.38 alin. 1 Cod Penal ).
Prin rechizitoriu s-a reținut în fapt că în data de 25.06.2013, inculpatul S. I., s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară la PTF Nădlac, călătorind ca pasager cu destinația Spania în autocarul firmei Saiz Tour, cu numărul de înmatriculare_ și și-a declinat identitatea falsă de D. G.. Astfel, inculpatul a încercat să treacă ilegal frontiera de stat din România în Ungaria, legitimându-se cu ocazia controlului efectuat la PTF Nădlac cu o carte de identitate românească falsă, . nr._, emisă la data de 18.06.2010, pe numele de D. G., pe care era aplicată fotografia sa.
În urma controlului efectuat lucrătorii de poliție de frontieră au găsit în portmoneul inculpatului o alta carte de identitate falsa, . nr._, emisa pe numele de O. C..
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică grafica nr._/12.09.2013, întocmit de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontiera A. –C. Expertiza Documentelor de Călătorie și Criminalistică, cartea de identitate . nr._, emisa pe numele de D. G. și cartea de identitate ._, completata pe numele de O. C. sunt contrafăcute.
Verificările interprinse în baza de date DEPABD au evidențiat că în data de 18.06.2010 a fost emisa de către SPCLEP Focșani o carte de identitate . nr._ pe numele de D. G., CNP-_.
In urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul figurează ca urmărit general, pe numele său fiind emis de către J. T. mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 33 din 17.06.2013, ca urmare a condamnării definitive la pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare, pentru săvârșirea unor infracțiuni silvice.
Cu ocazia audierii, S. I. și-a declinat identitatea reală, declarând însă că intenționa să își găsească un loc de munca în Spania ca sezonier și că nu știa că urmează să fie încarcerat întrucât nu cunoștea conținutul deciziei penale a Curtii de A. G..
Inculpatul a menționat că și-a pierdut cartea de identitate, motiv pentru care l-a contactat telefonic pe numitul D. G., care i-a confecționat cartea de identitate falsa . nr._. Inculpatul susține că a primit documentul de la o persoană cu identitatea necunoscută din localitatea Focșani, care i-a remis suma de 50 euro. Aceeași persoană i-a înmânat încă o carte de identitate, . nr._, emisă pe numele de O. C., pe care inculpatul urma să o predea unui individ din Spania. Acesta din urmă trebuia să îi achite costul călătoriei, oferta acceptata de către inculpat.
La acest termen de judecată a fost depusă la dosar, prin Serviciul registratură al instanței, adresa nr. B_/28.05.2014, emisă de P. Focșani, privind înaintarea declarației inculpatului S. I., care, solicită judecarea în lipsă, conform art.353 alin. 2 și 6 coroborat cu prev. art. 364 alin. 4 Cod procedură penală(f. 18-19).
Văzând probele administrate în cauză:
- în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare(f.3-4), proces-verbal de sesizare din oficiu(f.5), cărți de identitate falsificate(f.38, 49), raport de constatare tehnico-științifică nr._/12.09.2013(f.39-47, 50-58), proces-verbal de control corporal și al bagajelor (f.22), copie mandat de executare a pedepsei închisorii(f.26), declarații martori(f.70,71), cazier judiciar(f.24, 25).
- în cursul judecății: declarație inculpat (f: 18-19), instanța reține starea de fapt din rechizitoriul mai sus menționată.
În drept, fapta inculpatului S. I. de a încerca să treacă frontiera de stat din România în Ungaria în data de 25.06.2013, prin folosirea unei cărți de identitate false, în scopul sustragerii de la executarea pedepsei închisorii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat în formă agravată prev. și ped. de art. 20 Cod penal 1969 rap. la art. 70 alin.2 din OUG 105/2001.
Fapta inculpatului S. I. de a solicita unei persoane falsificarea unei cărți de identitate, oferindu-i suma de 50 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 26 Cod penal 1969 rap. la art.288 alin.1 Cod penal 1969.
Fapta inculpatului S. I. de a se prezenta în data de 25.06.2013 sub o identitate falsă la controlul de frontieră pentru ieșirea din România la P.T.F. Nădlac, legitimându-se cu cartea de identitate . nr._, emisă pe numele de D. G., cu intenția de a induce în eroare organele de control de frontieră ale PTF Nădlac, în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea prev. și ped. de art. 293 alin.1 Cod penal 1969.
Inculpatul a săvârșit infracțiunile menționate mai sus în stare de recidivă post-condamnatorie, raportat la condamnarea de 1 an și 2 luni închisoare și în stare de recidivă post-executorie, raportat la condamnarea anterioară, de 3 ani închisoare, sub forma concursului real, prev. și ped. de art. 33 lit. a) Cod penal 1969.
Prin sentința penală nr. 31/25.01.2013 a Judecătoriei T., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 939/14.06.2013 a Curții de A. G., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 108 alin.1, lit.a, alin.2 lit. a, c din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal 1969 și art. 320 ind. 1 Cpp 1968 și a infr. prev. de art.110 alin.1 lit. a, al. 2 lit. a și c din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal 1969 și art. 320 ind.1 Cpp, 1968, totul cu aplicarea art.33 lit. a) Cod penal.
Inculpatul S. I. a mai fost condamnat anterior pentru comiterea de infracțiuni silvice, acesta executând o pedeapsă de 3 ani închisoare, dispusă prin SP nr. 342/25.10.2007 a Judecătoriei A., definitivă la data de 18.03.2008, conform DP nr. 58/27.02.2008 a Tribunalului V., liberat condiționat la data de 12.10.2010, cu un rest neexecutat de 452 zile, condiție în care se află și în stare de recidivă posteexecutorie.
Prin declarația depusă la dosarul cauzei în conformitate cu art. 353 alin. 2 și 6 coroborat cu prevederile art. 364 alin. 4 Cod de procedură penală, atestat de directorul unității (penitenciarul Focșani) inculpatul S. I., a solicitat ca judecata să aibă loc în lipsa sa, fiind reprezentat de avocatul numit din oficiu, fila 18 -19 dosar instanță.
Vinovăția inculpatului la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu rezultă dincolo de orice dubiu din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul – verbal de constatare, proces-verbal de sesizare din oficiu, cărți de identitate falsificate, raport de constatare tehnico științifică și declarații martorilor și a învinuitului/inculpatului, practic acesta a fost prins în flagrant în timp ce a încercat să părăsească țara.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, raportat la pedepsele prevăzute în cazul celor trei infracțiuni și la regimul sancționator al concursului de infracțiuni și a recidivei, vechiul cod penal este lege penala mai favorabilă în cazul inculpatului S. I..
Față de cele expuse, în baza art. 20 Cod penal 1969 raportat la art. 70 alin. 2 din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art.37 lit. a), b) Cod penal 1969 raportat la art. 5 Cod penal a condamnat pe inculpatul S. I. la:
- 7 (șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat în formă agravată.
În baza art. 26 rap. la art. 288 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit.a,b din Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal a condamnat același inculpat la:
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
În baza art. 26 raportat la art. 293 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art.37 lit. a) și b) Cod penal 1969 rap. la art. 5 Cod penal a condamnat același inculpat la:
6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal 1969.
A constatat că pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.31/25.01.2013 a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 14.06.2013, prin decizia penală nr. 939/14.06.2013 a Curții de A. G. se află în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedepsele aplicate prin prezenta sentință.
În baza art. 39 rap. la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal 1969 a contopit pedepsele de 7 luni, 6 luni, 6 luni, fiecare, cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, rezultând astfel trei pedepse a câte 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare, a contopit cele trei pedepse de 1 an și 2 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare la care a aplicat un spor de 3 luni închisoare, inculpatul S. I. urmând a executa pedeapsa totală de 1 (un) an și 5 (cinci) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal 1969 inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal 1969, cu excepția dreptului de a alege.
A anulat mandatul de executare nr.33/2013 din 17.06.2013 emis de J. T., concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform prezentei sentințe.
A dispus desființarea cărții de identitate românești cu . nr._ emisă pe numele de „D. G.”, și cartea de identitate . nr._, emisă pe numele de O. C. contrafăcute (fals total).
A dedus din pedeapsă stabilită perioada deja executată, respectiv din data de 26.06.2013 la zi.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel P. de pe lângă J. A. solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței penal apelate și în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată arătând că în cadrul minutei/dispozitivul sentinței penale apelate au apărut corelări juridice diferite precum și încadrări juridice diferite.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor de apel invocate precum și din oficiu, instanța găsește cererea de apel ca fiind întemeiată urmând a o admite pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. A. aflat la începutul dosarului de urmărire penală, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 Cod Penal din 1969 rap. la art.70 alin. 2 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.37 lit. a, b Cod Penal din 1969, art.5 Cod Penal (art.32 Cod Penal rap. la art. 262 alin. 2 lit. a) Cod Penal cu aplic. art. 43 alin. 1, 5 Cod Penal); art.26 Cod Penal din 1969 rap. la art. 288 alin. 1 Cod Penal din 1969, cu aplic. art.37 lit. a, b Cod Penal din 1969, art.5 Cod Penal (art.48 Cod Penal rap. la art. 320 Cod Penal, cu aplic. art.43 alin. 1, 5 Cod Penal ); art.293 alin. 1 Cod Penal din 1969, cu aplic. art.37 lit. a, b Cod Penal din 1969, art.5 Cod Penal (art.327 alin.2 Cod Penal, cu aplic. art.43 alin. 1,5 Cod Penal), totul cu aplicarea art.33 lit. a) Cod Penal din 1969(art.38 alin. 1 Cod Penal ).
În ședința publică din data de 05.06.2014 instanța a luat act de faptul că inculpatul a solicitat a fi judecat pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală pe care nu l-a contestat și astfel prin sentința penală nr. 1573/05.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus în baza art. 20 Cod penal 1969 raportat la art. 70 alin. 2 din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art.37 lit. a), b) Cod penal 1969 raportat la art. 5 Cod penal condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 (șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat în formă agravată.
În baza art. 26 rap. la art. 288 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit.a,b din Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, iar în baza art. 26 raportat la art. 293 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art.37 lit. a) și b) Cod penal 1969 rap. la art. 5 Cod penal a condamnat același inculpat la: pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal 1969.
Având în vedere faptul că în speță instanța a reținut aceeași stare de fapt cu cea reținută în rechizitoriu precum și încadrarea juridică fată faptei și cu toate acestea pentru infracțiunea de fals privind identitatea deși s-a reținut complicitate la această infracțiune, s-a arătat faptul că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în forma autoratului.
În același sens deși prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, instanța fără a pune în discuție a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale.
C. constatând că inculpatul nu a fost prezent în fața instanței cu ocazia soluționării dosarului pentru a da declarație astfel încât să-i poată fi reținute dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p. însă a arătat că este de acord cu soluționarea dosarului pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar în faza de urmărire penală acesta a recunoscut constant comiterea faptelor, a reținut aceeași stare de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu precum și cu cea analizată de J. A. la momentul soluționării cauzei.
Singurele aspecte de nelegalitate astfel cum au fost ele și sesizate de către procuror prin motivele de apel sunt cele referitoare la corelările juridice diferite și încadrările juridice diferite pentru infracțiunile de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și cele referitoare la fals privind identitatea.
Posibil ca aceste corelări și încadrări juridice diferite să fie simple greșeli de transcriere care însă nu pot fi remediate pe calea dispozițiilor referitoare la îndreptarea erorii materiale ci numai pe calea apelului, astfel că urmează ca în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p. să admită apelul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 1573/05.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ .
Procedând la judecarea cauzei, va desființa sentința penală apelată și rejudecând cauza:
În baza art. art. 26 Cod penal anterior rap. la art. 288 Cod penal anterior cu aplic. art. 37 lit. a, b Cod penal anterior și art. 5 Cod penal va condamna pe inculpatul S. I. la pedeapsa de:
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale;
În baza art. 293 alin. 1 Cod penal anterior cu aplic. art. 37 lit. a, b Cod penal anterior și art. 5 Cod penal va condamna pe același inculpat la pedeapsa de:
-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea;
Având în vedere faptul că în speță s-a declarat apel numai cu privire la cele mai sus arătate și constând că în cauză nu sunt regăsite alte motive de nelegalitate sau de netemeinice ale hotărârii atacate sau care ar putea influența soluția definitivă pronunțată în cauză, se va menține pedeapsa rezultantă și restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 1573/05.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală apelată și rejudecând cauza:
În baza art. art. 26 Cod penal anterior rap. la art. 288 Cod penal anterior cu aplic. art. 37 lit. a, b Cod penal anterior și art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul S. I. la pedeapsa de:
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale;
În baza art. 293 alin. 1 Cod penal anterior cu aplic. art. 37 lit. a, b Cod penal anterior și art. 5 Cod penal condamnă pe același inculpat la pedeapsa de:
-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea;
Menține pedeapsa rezultantă și restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. PopescuConstantin C.
GREFIER,
C. P.
Red. I.P./20.11.2014
Tehnored. C.P./4 ex/20.11.2014
Primă instanță: Jud..A.
Jud. V..L.
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 806/A
În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 1573/05.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală apelată și rejudecând cauza:
În baza art. art. 26 Cod penal anterior rap. la art. 288 Cod penal anterior cu aplic. art. 37 lit. a, b Cod penal anterior și art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul S. I. la pedeapsa de:
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale;
În baza art. 293 alin. 1 Cod penal anterior cu aplic. art. 37 lit. a, b Cod penal anterior și art. 5 Cod penal condamnă pe același inculpat la pedeapsa de:
-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea;
Menține pedeapsa rezultantă și restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. PopescuConstantin C.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








