Mandat european de arestare. Sentința nr. 20/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-02-2015
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 20/PI
Ședința publică de la 13.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M. C. FLORENȚA
Grefier A. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
S-a luat în examinare sesizarea formulată de P. de pe lângă C. de A. Timișoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data 02.06.2014 de Procurorul Republicii din Aix en Provence, în dosarul nr.H 12/17 și nr. 12/240 089 împotriva persoanei solicitate P. A. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă persoana solicitată, asistată de avocat din oficiu Buruntia D. din Baroul T.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se înmânează persoanei solicitate o copie de pe mandatul european de arestare emis pe numele acesteia, tradus în limba română.
Se aduce la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, a propunerii de arestare formulată de procuror, drepturile prevăzute de Legea nr. 302/2004, precum și drepturile conferite de regula specialității, pune în vedere persoanei solicitate că are posibilitatea de a consimți la predare și aduce la cunoștință consecințele juridice ale consimțământului la predare, după care constată că persoana solicitată consimte la predare, dar nu renunță la regula specialității, iar față de dispozițiile art. 103 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 republicată, procedează la întocmirea unui proces verbal.
Nemaifiind alte cereri formulate, instanța acordă cuvântul procurorului pentru susținerea cererii.
Reprezentanta parchetului, arată că susține propunerea formulată de P. de pe lângă C. de A. Timișoara, și având în vedere că a fost depus mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Franța precum și traducerea acestuia în limba română, solicită admiterea propunerii și dispunerea arestării preventive a persoanei urmărite internațional pe o durată de 30 de zile, în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța.
Avocatul din oficiu, pentru persoana solicitată respingerea propunerii de arestare, iar luând în considerare consimțământul exprimat de persoana solicitată internațional dispunerea predări acesteia către autorității judiciare din Franța în stare de libertate.
Persoana urmărită internațional, P. A. N. achiesează la concluziile avocatului său.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța, comunicată prin P. de pe lângă C. de A. Timișoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare,emis la data de 02.06.2014 de Procurorul Republicii din Aix en Provence, în dosarul nr.H 12/17 și nr. 12/240 089împotriva persoanei solicitate P. A. N..
Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, judecătorul a reținut următoarea stare de fapt:
Persoana solicitată este suspectată că ar fi comis furturi de anvelope pe tot teritoriul francez pentru un prejudiciu de sute de mii de euro comis pătrunzând prin efracție în locațiile societăților care Ie comercializau: în noaptea de 23 spre 24 martie 2012 în Redon și în noaptea de 13 spre 14 septembrie 2011 în Chantonnay. Se considera că persoana solicitată este unul din autorii furturilor, acesta fiind găsit . anvelope furate în 2011 și ADN ul sau este prezent la locul faptelor în 2012
Prin urmare, faptele comise de către persoana solicitată P. A. N. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de articolele 311-1, 311-9, 311-13, 311-14 și 311-15 din Codul Penal francez.
În ședința publică de la data prezentei, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața judecătorului, se reține că persoana solicitată a arătat că dorește să fie predată autorităților judiciare din Franța și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.
Analizând sesizarea formulată și actele depuse, judecătorul constată că sunt respectate dispozițiile art. 86 din Legea 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare; art. 96 alin.1 pct. 18 din aceeași lege, cu privire la infracțiunile de furt organizat sau armat, și la faptul că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune de legea statului emitent este mai mare de 3 ani, nu au fost formulate obiecții privind identitatea; nu este incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din aceeași lege, termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit, iar judecătorul constată că persoana urmărită este de acord cu predarea sa în Franța.
Potrivit art. 84 alin.2 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus amintite și că nu este incident în cauză niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării, precum și față de consimțământul persoanei solicitate de a fi predată autorităților judiciare din Franța, în baza art. 107 al. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, se va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă C. de A. Timișoara.
Va dispune executarea mandatului european de arestare,emis la data de 02.06.2014 de Procurorul Republicii din Aix en Provence, în dosarul nr.H 12/17 și nr. 12/240 089împotriva persoanei solicitate P. A. N. și va dispune predarea acestuia către organele judiciare din Franța.
Va constata că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
Având în vedere întrunirea tuturor condițiilor privind punerea în executare a mandatului european de arestare, lipsa vreunui motiv de refuz al executării prevăzut la art. 98 și consimțământul la predarea către autoritățile judiciare emitente în baza art. 102 rap. la art. 103 al. 10 din Legea nr. 302/2004 modificată, va dispune arestarea persoanei solicitate P. A. N. pe o perioadă 30 de zile începând cu data de 13.02.2015, până la data de 14.03.2015, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța.
Față de dispozițiile exprese ale art. 103 alin 6 din Legea nr. 302/2004, măsura arestării preventive apare ca singura măsură preventivă instituită de legiuitor în cazul întrunirii condițiilor predării în baza mandatului european de arestare, din dispozițiile art. 103 alin 11 teza finală din Legea nr. 302/2004 rezultând că arestarea în vederea predării constituie modalitatea de executare a mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispunându-se și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nefiind astfel posibilă luarea altor măsuri preventive, măsurile preventive alternative arestării fiind posibile doar pe parcursul derulării procedurii instituite de art. 101 din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 107 al. 1 raportat la art.103 alin.6 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, admite sesizarea formulată de P. de pe lângă C. de A. Timișoara.
Dispune executarea mandatului european de arestare emis la data 02.06.2014 de Procurorul Republicii din Aix en Provence, în dosarul nr.H 12/17 și nr. 12/240 089 împotriva persoanei solicitate P. A. N. ,cetățean român, fiul lui I. și MARETA, născut la 24.09.1988 în mun.Drobeta Trunu S., jud. M., domiciliul în com Căzănești, . posesor a CI cu . și nr._, CNP_ și dispune predarea acestuia către organele judiciare din Franța.
Constată că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
În temeiul prevederilor art. 103 alin.10 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată admite propunerea formulată de către P. de pe lângă C. de A. Timișoara și în consecință:
Dispune arestarea persoanei solicitate P. A. N. ,cetățean român, fiul lui I. și MARETA, născut la 24.09.1988 în mun.Drobeta Trunu S., jud. M., domiciliul în com Căzănești, . posesor a CI cu . și nr._, CNP_, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 13.02.2015, până la data de 14.03.2015, inclusiv.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 320 lei, onorariu avocat din oficiu.
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.02.2015.
PREȘEDINTE,
F. M. C. FLORENȚA
GREFIER,
A. I. C.
RED: F.M.C.F/13.02.2015
Dact:A.C/2 exempl/13.02.2015
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ 13 februarie 2015
C Ă T R E,
ARESTUL IPJ T. – Fax 0256-_
Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr20/PI din13 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, privind persoana solicitată P. A. N., având ca obiect mandat european de arestare.
Cu deosebită considerație,
JUDECĂTOR,
F. M. C. FLORENȚA
GREFIER,
A. C.
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ 13 februarie 2015
C Ă T R E,
MINISTERUL JUSTIȚIEI - BUCUREȘTI
SERVICIUL COOPERARE JUDICIARĂ
INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ
Fax 0040 37.204.1079
Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr20/PI din13 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, privind persoana solicitată P. A. N., având ca obiect mandat european de arestare.
Cu deosebită considerație
JUDECĂTOR,
F. M. C. FLORENȚA
GREFIER,
A. C.
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ 13 februarie 2015
C Ă T R E,
CENTRULUI DE COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ DIN C. INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
BIROUL SIRENE
Fax-_
Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr20/PI din13 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, privind persoana solicitată P. A. N., având ca obiect mandat european de arestare.
Cu deosebită considerație
JUDECĂTOR,
F. M. C. FLORENȚA
GREFIER,
A. C.
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ 13 februarie 2015
C Ă T R E,
Procurorul Republicii din Aix en Provence
CU REFERIRE LA DOSARUL NR..H 12/17 și nr. 12/240 089
40 boulevad Carnot –_ Aix en Provence
FAX:_
Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr20/PI din13 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, privind persoana solicitată P. A. N., având ca obiect mandat european de arestare.
Cu deosebită considerație
JUDECĂTOR,
F. M. C. FLORENȚA
GREFIER,
A. C.
| ← Distrugerea din culpă. Art. 219 C.p.. Decizia nr. 182/2015.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 4116/2015. Curtea... → |
|---|








