Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1003/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1003/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-10-2015

Dosar nr._ operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1003/A

Ședința publică din 12 octombrie 2015

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTOR: I. P.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara – este reprezentat de procuror V. F..

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul R. C. împotriva sentinței penale nr. 1655/08.12.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant, în stare de detenție și asistat de avocat din oficiu C. I., cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind persoana vătămată intimată . Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Inculpatul apelant declară că își retrage apelul formulat și nu îl mai susține, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Apărătorul din oficiu al inculpatului apelant, procurorul și inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea apelului.

C.

Deliberând, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 03.11.2014 în dosar nr. 5806/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului R. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p. și art.5 C.p.

În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că în data de 24.04.2013, în jurul orelor 12:00, în timp ce se afla în incinta . Timișoara, ..26 inculpatul R. C. a sustras de pe rafturi 14 role de cașcaval în valoare de 285,86 lei.

Organele de urmărire penală au arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului R. C.; declarația martorului Magheți M.; dovezi de ridicare, respectiv de predare a bunurilor sustrase de inculpatul R. C. (f. 19-20); bon nefiscal; proces-verbal de control corporal preventiv; proces-verbal de control al bagajelor; proces-verbal de constatare din data de 24.04.2013, având anexată planșa fotografică.

În ședința publică din 24.06.2015, instanța a încuviințat cererea inculpatului R. C. privind soluționarea cauzei prin aplicarea art. 374 alin. 4 C.pr.pen.

Prin sentința penală nr. 1655 din 08.07.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în temeiul art. 228 alin. 1 C.pen., raportat la art. 396 alin. 1 și 10 C. proc. pen, cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul R. C., la pedeapsa de:

-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului R. C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și lit. b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 1 (un) an, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.

În baza art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal,din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea de furt pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 223/28.01.2014 a Judecătoriei Ploiești, pronunțată în dosar_, definitivă prin decizia penală nr. 195/10.03.2014 a Curții de A. Ploiești, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și a fost săvârșită în termenului de încercare de 4 (patru) ani stabilit prin sentința penală nr. 1186/13.05.2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la data de 31.05.2011, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 83 C.pen., rap. la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1186/13.05.2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la data de 31.05.2011.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 223/28.01.2014 a Judecătoriei Ploiești a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 1186/13.05.2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la data de 31.05.2011.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală 223/28.01.2014 a Judecătoriei Ploiești și repune în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 C.pen. și aplic art. 396 alin. 10 C.proc.pen.;

- 2 (doi) ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1186/13.05.2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la data de 31.05.2011.

S-a menținut revocarea dispusă prin sentința penală nr. 223/28.01.2014 a Judecătoriei Ploiești definitivă prin decizia penală nr. 195/10.03.2014 a Curții de A. Ploiești.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 223/28.01.2014 a Judecătoriei Ploiești, în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an, la care adăugă un spor de 2 (două) luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul R. C. să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 83 C.pen., rap. la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, s-a dispus executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1186/13.05.2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la data de 31.05.2011, alături de pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă finală de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare, în regim de detenție, în condițiile art.60 C.pen.

În temeiul la art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului R. C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și lit. b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 1 (un) an, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.

În temeiul art. 65 alin. 1 și 3 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal,din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

S-a dedus din pedeapsa de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare aplicată inculpatului R. C., durata arestării preventive și a perioadei executate de la 12.12.2013 până la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 254/2014 din 11.03.2014 emis de Judecătoria Ploiești în temeiul sentinței penale sentința penală nr. 223/28.01.2014 a Judecătoriei Ploiești definitivă prin decizia penală nr. 195/10.03.2014 a Curții de A. Ploiești, și dispune emiterea unui nou mandat de executare.

S-a luat că persoana vătămată S.C. K., F. 1 Timișoara nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care 900 lei aferente fazei de urmărire penală).

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut starea de fapt descrisă în rechizitoriu, respectiv că în data de 24.04.2013, în timp ce se afla în magazinul K. din Timișoara, ..26, pe fondul nevoii de bani, inculpatul R. C. a sustras mai multe produse alimentare, respectiv 14 role de cașcaval, în valoarea de 285,86 lei, pe care le-a ascuns în geanta pe care o avea asupra sa, ulterior trecând de casele de marcat cu intenția de a părăsi incinta magazinului moment în care a fost depistat de personalul de securitate.

Împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara a declarat apel inculpatul R. C. care nu a fost motivat.

La termenul de azi inculpatul, fiind prezent la dezbateri, a declarat că își retrage apelul formulat, astfel că instanța, în baza art.415 Codul de procedură penală va lua act de retragerea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.415 Cpp ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul R. C. împotriva sentinței penale nr. 1655/08.12.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

În baza art.275 al.2 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 360 de lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 260 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul T.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.10.2015.

Președinte, Judecător,

C. C. I. P.

Grefier,

C. I.

Red. C.C./14.10.15

Tehnored. C.I./27.10.15

PI. – D. L. – Jud. Timișoara

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1003/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA