Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Încheierea nr. 1/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE PENALĂ Nr. 1/CO
Ședința Camerei de Consiliu din data de 08 ianuarie 2015
Președinte: D. V.
Grefier: A. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror C. M. U..
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de inculpatul D. I. C. împotriva Încheierii penale din data de 06.01.2015 pronunțată de T. T. în dosar nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul Dascălescu I.-C. personal, în stare de arest la domiciliu și asistat de avocat ales G. A., Care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța întreabă părțile prezente la dezbateri dacă mai au alte cereri.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, în temeiul art. 4251 raportat la art. 206 NCPP admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestului la domiciliu față de inculpat. În motivare arată că încheierea atacată este criticată întrucât aprecierea primei instanțe că pericolul social descrește nu este justificată.
Se arată că, potrivit art. 239 NCPP, în cursul judecății în primă instanță, durata maximă a arestării preventive a inculpatului nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată, or, în cauză, inculpatul se află în arest preventiv de 6 luni, iar maximul de pedeapsă pentru faptele pentru care este judecat este de 12 ani, astfel că, perioada de arest preventiv a inculpatului este mult sub maximul legal. Se mai arată că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol social, având în vedere gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, respectiv infracțiuni de violență, distrugere, por și uz de armă, iar datorită modului și circumstanțelor în care faptele au fost comise, consideră că se impune menținerea stării de arest la domiciliu a inculpatului, această măsură fiind proporțională cu acuzațiile aduse.
Apărătorul ales al inculpatului D., avocat G. A. solicită repingerea contestației formulată de P. de pe lângă T. T. și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală. În motivare arată că judecătorul primei instanțe a ținut cont de prevederile art. 4 NCPP și art. 6 alin. 2 din legislația CEDO, respectiv prezumția de nevionvăție, conform căruia orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public, desfășurat cu respectarea garanțiilor dreptului la apărare. Judecătorul din cadrul Tribunalului T. în mod corect a apreciat că că prelungirea arestului la domiciliu al inculpatului, peste termenul de aproximativ 6 luni împlinit, poate fi interpretată ca fiind o transformare a măsurii preventive într-o pedeapsă anticipată, ceea ce ar contraveni principiului prezumției de nevinovăție. Mai arată că inculpatul G. a fost cercetat și se află și în prezent în liberate, și, cu toate acestea nu s-a apreciat că ar influența bunul mers al desfășurării procesului penal, așa cum nici inculpatul D. nu ar putea influența buna desfășurarea a procesului penal și a cercetării judecătorești. Solicită să se țină cont de faptul că inculpatul și-a respectat obligațiile impuse în perioada în care s-a aflat în arest la domiciliu, nu a luat legătura cu inculpatul aflat în libertate, și de circumstanțele personale ale inculpatului, inculpatul nu are nici un fel de venit, are doi copii minori în întreținere, iar față de unul dintre aceștia este obligat la plata a 200 euro pensie de întreținere, și este întreținut de mama sa care este pensionară, iar pensia acesteia este în cuantum de 400 lei lunar; iar din expertiza efectuată în cauză nu reiese că s-a tras din dreapta față a autoturismului, contrar depozițiilor martorilor audiați în cauză.
Apărătorul ales al inculpatului mai arată că prima instanță în mod corect a precizat faptul că pericolul social pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Precizează că parchetul generalizează atunci când arată că interlopii se încaieră pe stradă, aspect care nu este fondat și dovedit, pe rolul parchetelor nu se află în cercetare un număr mare de dosare penale cu privire la asemenea fapte.
Inculpatul D. I. C., având ultimul cuvânt, solicită respingerea contestației și menținerea măsurii preventive a controlului judiciar.
C.,
Deliberând asupra contestației, constată următoarele:
Prin încheierea penală pronunțată la data de 06.01.2015 de T. T. în dosar nr._ 14 s-a dispus, în baza art.362 alin.2 C.p.p. raportat la art.208 C.p.p., art.242 alin.2 C.p.p. și cu aplicarea art.215 C.p.p. înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul D. I. C., cu măsura preventivă a controlului judiciar.
În baza art.215 alin.1 C.p.p. inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi si libertăți sau la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată instanța de judecată sau organul judiciar în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
- să se prezinte la IPJ T. - Serviciul de Investigații Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art.215 alin.2 C.p.p. s-a impus inculpatului D. I. C., pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, respectarea următoarele obligații:
- să nu depășească limita teritorială a Municipiului Timișoara, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată;
- să nu se apropie si să nu comunice cu inculpatul G. P. G., martorul T. A. și părțile civile C. M. F., P. V. si B. L. direct sau indirect, pe nicio cale;
- să comunice lunar informații relevante despre mijloacele sale de existență;
- să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
În baza art. 215 alin.3 C.p.p. a fost atarsă atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive.
S-a amânat judecarea cauzei la data de 16.01.2015, ora 09.00 termen dat în cunoștința părtilor, pentru când s-a dispus citarea martorilor M. F., Talpos A. și C. C. I. și efectuarea unei adrese către IGPR – Institutul Național de Criminalistică.
Pentru a se pronunța astfel, T. T. a reținut că prin rechizitoriul nr. 618/P/2014 din data de 13.10.2014 emis de P. de pe lângă C. de A. Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 15.10.2014 sub număr unic de dosar_ 14, inculpatul D. I. C., a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 32 alin. 1 C.p., raportat la art. 189 alin. 1 lit. f C.p., art. 253 alin. 1 C.p., art. 342 alin. 1 C.p., art. 343 alin. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului D. I. C. că în data de 22.07.2014, în jurul orelor 20,30, în zona stadionului D. P., a executat mai multe focuri cu o armă letală calibrul 9 mm., pe care o deținea fără drept și care nu a fost găsită, asupra autoturismului marca Nissan, cu numărul de înmatriculare_, în care se aflau persoanele vătămate C. M. F., P. A. V. și B. L., proiectilele oprindu-se în grila radiatorului, în portiera dreaptă față, în locul în care se afla persoana vătămată P. A. V. și în ușa din spate a autovehiculului menționat anterior, provocând daune autoturismului și aducându-l în stare de neîntrebuințare.
Potrivit dispozițiilor art.362 alin.2 C.p.p. în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, urmând ca în situația în care temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin, să fie menținută această măsură.
În ceea ce priveste starea de arest la domiciliu al inculpatului D. I. C., prima instanță a reținut că unul dintre principiile fundamentale în cadrul procesului penal, consacrat atât prin dispozițiile art.4 C.p.p., cât și prin prevederile art.6 alin.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este cel al prezumției de nevinovăție, conform căruia orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public, desfășurat cu respectarea garanțiilor dreptului la apărare.
Este unanim acceptat faptul că arestul preventiv sau arestul la domiciliu reprezintă o excepție de la prezumția de nevinovăție atâta timp cât nu prezintă caracterul unei pedepse anticipate, înainte de stabilirea legală a vinovăției. Or, în cauză, inculpatul D. se află în arest la domiciliu din data de 24.07.2014. În consecință, prima instanță a apreciat că prelungirea arestului la domiciliu al inculpatului, peste termenul de aproximativ 6 luni împlinit până în prezent, poate fi interpretată ca fiind o transformare a măsurii preventive într-o pedeapsă anticipată, ceea ce ar contraveni principiului prezumției de nevinovăție.
Pe de altă parte, s-a menționat faptul că pericolul social pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În aprecierea gradului de pericol social al lăsării în libertate a inculpatului s-au avut în vedere alte elemente decât cele care privesc gradul de pericol social al faptei, respectiv persoana inculpatului, antecedentele sale, sau orice altă împrejurare care ar justifica temerea că lăsarea inculpatului în libertate ar putea provoca o tulburare a ordinii sociale.
Pericolul concret pentru ordinea publică este ulterior săvârșirii faptei și are un caracter limitat în timp, presupunând existența unor riscuri de natură a pune în primejdie funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. În acest sens, nu poate fi pus la îndoială faptul că, odată cu timpul petrecut în detenție preventivă, gradul de pericol pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică descrește, astfel că anumite motive ce inițial puteau justifica luarea unei măsuri privative de libertate, este posibil ca odată cu trecerea timpului să nu mai fie suficiente pentru menținerea inculpatului în stare de arest.
În același timp, orice persoană arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză în cursul procesului (art.5 alin.3 CEDO).
Ca atare, în opinia primei instanțe, luând în considerare faptul că pericolul pentru ordinea publică descrește odată cu timpul petrecut de inculpat în detenție preventivă, în cauză motivele ce inițial au justificat luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul D., datorită trecerii timpului, nu mai sunt suficiente pentru menținerea arestului față de acesta.
Prima Instanță a mai reținut faptul că în momentul în care se decide cu privire la prelungirea lipsirii de libertate, este obligată să analizeze în ce măsură este suficientă instituirea unor garanții care să asigure prezența persoanei în cauză la proces. În consecință, raportându-se la probele administrate în cauză și luând în considerare și persoana inculpatului, precum și faptul că lăsarea în libertate a celuilalt inculpat care este judecat în stare de libertate nu s-a răsfrânt negativ asupra desfășurării procesului penal, prima instanță a apreciat că impunerea unor garanții, care să asigure prezența inculpatului în fața instanței de judecată, în momentul de față, este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, motiv pentru care măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar inculpatului D. i-au fost impuse obligațiile prevăzute de art.215 alin.1 și 2 lit. a, d, f, h și j C.p.p., urmând ca libertatea de circulație a inculpatului să fie limitată la raza municipiului Timișoara.
Pe fondul cauzei, prima instanță a dispus efectuarea unei adrese către IGPR - Institutul Național de Criminalistică pentru a-și exprima un punct de vedere în sensul de a indica dacă, raportat la locurile din autoturismul Ford Mondeo unde au fost identificate reziduuri de tragere – urme secundare ale împușcăturii se poate stabili locul din autoturism de unde au fost executate focurile de armă.
În vederea citării martorilor M. F., Talpos A. și C. C. I., soluționarea cauzei a fost amânată.
Împotriva încheierii penale din data de 06.01.2015 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ 14 a formulat contestație în termenul legal P. de pe lângă T. T., apreciind că încheierea atacată este netemeinică, în sensul greșitei înlocuiri a măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpat, cu măsura preventivă a controlului judiciar.
În motivare se arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara nr. 618/P/2014 din data de 13.10.2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului D. I. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, distrugere, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, fapte prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cp. rap. la art. 189 alin. 1 lit. f Cp., art. 253 alin. 1 Cp., art. 342 alin. 1 Cp., art. 343 alin. 1 Cp., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp., și a fost descrisă pe scurt starea de fapt.
Reprezentantul parchetului arată că inculpatul a fost reținut în baza ordonanței nr. 618/P/2014 a Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, pe o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind prezentat Tribunalului T. cu propunere de arestare preventivă. T. T. a respins propunerea de arestare preventivă formulată de către P. de pe lângă C. de A. Timișoara și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul D. I. C.. Această măsură a fost ulterior prelungită, dar la data de 19.09.2014 T. T. a dispus înlocuirea acestei măsuri cu măsura controlului judiciar. Împotriva acestei încheierii a formulat contestație Ministerul Public - P. de pe lângă T. T., contestație pe care C. de A. Timișoara a admis-o și a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului. La termenul din data de 06.01.2015, fiind pusă în discuție menținerea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul D. I. C., T. T. a dispus înlocuirea acestei măsuri cu măsura controlului judiciar, apreciindu-se că încheierea penală este netemeinică.
Se consideră că în speța dedusă judecății nu există motive de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu, temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, menținându-se în continuare și nu există temeiuri noi care să justifice o altă măsură. Se arată că, examinând dosarul de urmărire penală și dosarul instanței se poate constata că măsura arestului la domiciliu este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului în prezenta cauză, apreciindu-se că trebuie făcută o raportare și la natura faptelor comise, la gravitatea acestora, la modul și circumstanțele în care acestea au fost săvârșite, la consecințele produse și care s-ar fi putut produce.
Faptele imputate inculpatului sunt îndreptate împotriva vieții și săvârșite prin folosirea armei, inculpatul neprezentând niciun fel de garanții cu privire la adapatarea propriului comportament la normele de conviețuire socială în situația înlocuirii măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Incidentul care a avut loc în data de 22.07.2014 este un incident de proporții, în cauză mai sunt de audiat 3 martori pentru termenul din 16.01.2015, iar în ipoteza lăsării în libertate a inculpatului, există și posibilitatea ca acesta să încerce a influența depozițiile acestora.
Măsura arestului la domiciliu este din punctul de vedere al parchetului necesară pentru protejarea ordinii publice, fiind în același timp o măsură proporțională cu acuzațiile care i se aduc inculpatului. Este vorba de un conflict între două grupări, prin manevre de urmărire cu mașina și folosirea armei, impactul social al infracțiunilor de acest gen impunând luarea unor măsuri de prevenire și combatere fermă care să garanteze păstrarea ordinii publice, indiferent că a trecut o perioadă de timp de când inculpatul este arestat la domiciliu. Se solicită să fie avute în vedere declarațiile persoanelor vătămate audiate la termenele anterioare, depozițiile acestora confirmând starea de fapt reținută prin actul de inculpare și aspectul în virtutea căruia inculpatul D. I. C. a fost cel care a tras cu arma, „nu Ia întâmplare, ci cu intenția clară de a ucide".
Pentru aceste considerente, parchetul solicită admiterea contestației, desființarea încheierii din data de 06.01.2015, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ 14 privind pe inculpatul D. I. C. și, în rejudecare, menținerea măsurii arestului la domiciliu față de acesta.
Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, instanța constată că este întemeiată și va fi admisă, pentru cele ce vor fi expuse în continuare:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara nr. 618/P/2014 din data de 13.10.2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului D. I. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, distrugere, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, fapte prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cp. rap. la art. 189 alin. 1 lit. f Cp., art. 253 alin. 1 Cp., art. 342 alin. 1 Cp., art. 343 alin. 1 Cp., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp., și a fost descrisă pe scurt starea de fapt.
S-a reținut în sarcina inculpatului D. I. C. că în data de 22.07.2014, în jurul orelor 20,30, în zona stadionului D. P., a executat mai multe focuri cu o armă letală calibrul 9 mm., pe care o deținea fără drept și care nu a fost găsită, asupra autoturismului marca Nissan, cu numărul de înmatriculare_, în care se aflau persoanele vătămate C. M. F., P. A. V. și B. L., proiectilele oprindu-se în grila radiatorului, în portiera dreaptă față, în locul în care se afla persoana vătămată P. A. V. și în ușa din spate a autovehiculului menționat anterior, provocând daune autoturismului și aducându-l în stare de neîntrebuințare.
Prin încheierea numărul 93/DL/24.07.2014, pronunțată în dosarul numărul_, T. T., în temeiul art. 223 C.p.p., a respins propunerea de arestare preventivă formulată de către P. de pe lângă C. de A. Timișoara și, în temeiul art. 219 alin. 7 C.p.p., a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul D. I. C., din data de 24.07.2014 până la data de 22.08.2014 inclusiv.
Măsura preventivă a arestului la domiciliu a fost, ulterior, prelungită prin încheierea numărul 130/DL/18.08.2014, pronunțată de către T. T. în dosarul numărul_, pentru o perioadă de 30 de zile, din data de 23.08.2014 până la data de 21.09.2014 inclusiv, și apoi cu încă 30 de zile, din 22.09.2014 – 21.10.2014, prin încheierea nr. 82 din 21.09.2014 pronunțată de C. de apel Timișoara.
În procedura de cameră preliminară și ulterior în cursul judecății, măsura arestului la domiciliu a fost menținută de prima instanță, până la data de 06.01.2014, când, prin încheierea atacată s-a dispus înlocuirea măsurii.
La luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul D. I. C., judecătorul a apreciat că sunt incidente disp. art. 223 alin.2 C.p.p., respectiv art. 218 C.pr.pen., respectiv există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și privarea acestuia de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Potrivit dispozițiilor art. 208 C.p.p., în cauzele în care față de inculpat s-a luat o măsură preventivă, instanța este obligată să verifice din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă mai subzistă temeiurile care au determinat menținerea arestării preventive sau a aretului la domiciliu, urmând ca, atunci când temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța să mențină măsura arestării preventive sau măsura arestului la domiciliu.
Procedând la analiza necesității menținerii măsurii arestului la domiciliu dispusefață de inculpatul D. I. C., se constată că și la acest moment procesual, această măsură preventivă se impune, temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat și nu există împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea arestului la domiciliu.
Potrivit art. 242 alin.2 C.p.p. măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin.1 C.pr.pen..
În ceea ce privește art. 202 alin.1 C.pr.pen., acesta prevede că măsurile preventive pot fi dispuse dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. În același timp însă, trebuie să subziste și prima condiție prevăzută de acest text legal, respectiv să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana a săvârșit o infracțiune.
În cauză, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului la domiciliu față de inculpat, au vizat faptul că există probe sau indicii temeinice că acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, conform art. 218 C.pr.pen. rap. la art.202 al.1,3 C.pr.pen..
Raportat la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, infracțiuni de violență, care aduc atingere relațiilor sociale privind dreptul la viață al persoanei, relațiilor sociale cu caracter patrimonial, referitoare la integritatea, substanța și potențialul de utilizare al bunurilor și relațiilor sociale care implică respectarea regimului legal al armelor și munițiilor, C. constată că și la acest moment procesual, ambele condiții sunt îndeplinite, atât prima condiție cerută de art.218 C.pr.pen. rap. la art. 223 alin.2 Cpr.pen., cea privind natura și cuantumul pedepsei, cât și cea de-a doua condiție prevăzută de textul legal, existând probe sau indicii temeinice în sensul că lăsarea inculpatului în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică, aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta, printre altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai datele legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
În cauză mai trebuie audiați trei martori, citați pentru termenul de judecată din data de 16.01.2015, existând astfel posibilitatea ca inculpatul să influențeze depozițiile acestora.
Este de remarcat că aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică are în vedere și modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul acesteia precum și reacția generată în rândul societății civile de faptul că împotriva unor asemenea infracțiuni organele statului nu acționează eficient.
Față de toate acestea, C. apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului, chiar și în situația instituirii unui control, prezintă pericol pentru ordinea publică, ci și pentru buna desfășurare a procesului penal.
În ce privește durata rezonabilă a măsurii preventive reținută de judecătorul fondului, C. reține:
Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acestora.
La acest moment procesual C. apreciază că, față de natura infracțiunilor presupus a fi comise de inculpat - tentativă de omor calificat, distrugere, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, care aduc atingere relațiilor sociale privind dreptul la viață al persoanei, relațiilor sociale cu caracter patrimonial, referitoare la integritatea, substanța și potențialul de utilizare al bunurilor și relațiilor sociale care implică respectarea regimului legal al armelor și munițiilor - ținând cont de rezonanța acestora în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane împotriva cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică menținerea măsurii arestului la domiciliu, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Pentru toate aceste considerente, C., în baza art. 206 C.pr.pen., va admite contestația formulată de P. de pe lângă T. T. împotriva încheierii penale din data de 06.01.2015 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ 14.
Va desființa încheierea penală contestată și rejudecând:
În baza art. 362 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen și art. 207 alin. 4 C.pr.pen., va menține măsura arestului la domiciliu a inculpatului D. I. C., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 10.03.2015.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 206 C.pr.pen. admite contestația formulată de P. de pe lângă T. T. împotriva încheierii penale din data de 06.01.2015 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ 14.
Desființează încheierea penală contestată și rejudecând:
În baza art. 362 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen și art. 207 alin. 4 C.pr.pen., menține măsura arestului la domiciliu a inculpatului D. I. C. – fiul lui I. și V., născut la 23.09.1976 în Jimbolia, jud. T., domiciliat în Timișoara, .. 7-9, ., CNP –_, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 10.03.2015.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.01.2015.
Președinte, Grefier,
D. V. A. S.
Red. D.V/30.01.2015
Tehnored/A.S./4 ex/08.01.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
