Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 864/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 864/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-10-2014
DOSAR NR._ cod operator 2711
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 864/A
Ședința publică din 22 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. M. C. FLORENȚA
JUDECĂTOR: F. P.
GREFIER: A. I. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se afla judecarea apelului declarat de P. de pe lângă judecătoria O., împotriva sentinței penale nr. 81 din 24 iunie 2014 pronunțată de J. O. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește inculpatul Ș. I. N., reprezentat de avocat din oficiu P. R. din cadrul Baroului T., lipsește partea vătămată J. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință, după care instanța constată că nu poate proceda la ascultarea inculpatului conform prevederilor art. 420 alin 4 C. pr. pen., întrucât acesta lipsește.
Nemaifiind alte cereri formulate și nici alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul procurorului în susținerea apelului.
Procurorul solicita admiterea apelului formulat de P. de pe lângă J. O., de către arătând că instanța de fond nu a ținut cont de decizia Curții Constituționale privind aplicarea legii penel mai favorabile, reținând ca lege penală mai favorabila legea penala noi, dar a aplicat suspendarea pedepsei în baza legii vechi, contrar deciziei amintite.
Reprezentantul parchetului susține că, în motivarea sentinței se arată că de către instanța fondului că limite de pedeapsa sunt de la 3-15 ani, pedeapsa prevăzută de legea veche, iar după reducerea cu o treime indică că limitele de pedeapsă ar fi de la 1-5 ani, astfel că nu reiese foarte clar care este legea la care se refera când are în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina inculpatului. Pentru aceste motive, procurorul solicită admiterea apelului, condamnarea inculpatului pentru fapta comisă și aplicarea legii penale noi ca lege penală mai favorabilă atunci când va individualiza pedeapsa.
Avocatul inculpatului având în vedere modul în care s-a făcut aplicarea legii penale, solicită admiterea apelului formulat de parchet și aplicarea legii penale noi ca fiind lege penale mai favorabilă inculpatului, ținând totodată cont că acesta a recunoscut faptele și nu are antecedente penale.
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.81 din 24 iunie 2014 pronunțată în dosarul nr._ J. O. în baza art.208, 209 al.1 lit. g,i, CP din 1969 ( în prezent art. 228, 229 alin1 lit. b, d C.p.), cu aplicarea art.5 C.p., cu aplicarea art.374 al.4 C.p.p și art.396 al.10 C.p.p. l-a condamnat pe inculpatul Ș. I. N., la pedeapsa de
-1 (un) an închisoare .
În temeiul art. 81 CP din 1969 cu aplicarea art. 5 CP, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 ani, în condițiile art. 82 CP din 1969.
În temeiul art. 404 C.pr.p. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C.p. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
În temeiul art. 397 C.pr.pen a constatat prejudiciu recuperat de către partea vătămată J. F..
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.p. a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 272 alin.1 C.pr.p., a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu B. M., din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul C.-S..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 20 decembrie 2013 în dosar nr. 1388/P/2013, P. de pe lângă J. O. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului Ș. I. N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 208, 209 alin 1 lit. g,i C. pen.
În fapt, s-a reținut că în data de 24.09.2013, partea vătămată J. F. domiciliat în . plângere la poliție B. prin care a sesizat faptul că inculpatul Ș. I. N. i-a sustras mai multe bunuri în valoare totală de 300 lei.
Organele de urmărire penală au arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal acte premergătoare, declarații învinuit, declarații parte vătămată, declarații martori, cazier judiciar
În cadrul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 17.06.2014 la solicitarea inculpatului a fost încuviințată cererea de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 375 alin. 2 C. pr. pen., inculpatului fiindu-i luată o declarație în acest sens.
În fapt, instanța de fond de fond a reținut că în data de 19.09.2013, în jurul orelor 21,00 inculpatul Ș. I. N. a pătruns în interiorul imobilului cu nr.95 aparținând părții vătămate J. F. situată în loc. G., pe ușa de acces din spatele locuinței pe care a forțat-o și a sustras mai multe bunuri, respectiv un televizor marca SEC Premium, un DVD de culoare negru, un aragaz mic cu trei ochiuri de culoare maro, un telefon mobil de culoare albă.
În data de 20.09.2013 inculpatul a vândut bunurile sustrase numitului B. P. din loc G. motivându-i că a fost plecat din localitatea de domiciliu din Oltenia și acesta bunuri le-a adus de acasă cu scopul e a le vinde, ocazie cu care a primit în schimbul lor, suma de 130 lei. Din declarația părții vătămate a rezultat faptul că acesta a fost plecat în Spania, iar la data întoarcerii, respectiv 24.09.2013 a sesizat că din locuință îi lipsesc mai multe bunuri și i s-a creat un prejudiciu de 300 lei. La data de 24.09.2013 au fost găsite bunurile sustrase de inculpatul Ș. I. N. și returnate părții vătămate J. F., care recuperându-și prejudiciu în totalitate nu se constituie parte civilă.
Starea de fapt a fost dovedită cu declarațiile martorilor, care s-a coroborat cu declarația inculpatului și părții vătămate.
În cauză a fost audiată martora V. O. M. din declarația căreia s-a demonstrat că inculpatul a sustras din locuința părții vătămate bunuri diverse, pe care le-a vândut numitului B. P. a confirmat că în data de 20.09.2013, în jurul orelor 19,00 s-a prezentat la barul din localitate inculpatul, întrebându-l dacă dorește să achiziționeze un televizor marca SEC Premium, un DVD de culoare negru, un aragaz mic cu trei ochiuri de culoare maro, un telefon mobil de culoare albă.
Fiind audiat inculpatul a recunoscut faptul că a sustras bunurile din locuința părții vătămate, bunuri pe care le-a vândut, iar banii obținuți i-a cheltuit pe nevoi personale.
Situația de fapt reținută a fost întărită și de recunoașterea inculpatului prin declarația nemijlocită dată de către acesta în ședință publică .
Cu privire la legea penală aplicabilă în ceea ce privește infracțiunea de furt, instanța de fond a reținut că în cauză s-au produs modificări în ceea ce privește pedepsele aplicabile, în sensul că potrivit art. 228 C. pen. se poate aplica și pedeapsa amenzii penale, alternativ cu pedeapsa închisorii, aceste dispoziții legale fiind mai favorabile.
În drept,prima instanță a apreciat că fapta inculpatului, care la data de 19.09.2013 a pătruns în interiorul imobilului cu nr.95, aparținând părții vătămate pe care a forțat-o și a sustras mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, faptă prevăzută în prezent de art. 228 rap la art. 229 alin 1lit.b,d, C. pen.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii fapta inculpatului, care la data de 19.09.2013 a pătruns în interiorul imobilului cu nr.95, aparținând părții vătămate pe care a forțat-o și a sustras mai multe bunuri, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, faptă prevăzută în prezent de art. 228 rap la art. 229 alin 1lit.b,d, C. pen., și constituie elementul material al infracțiunii prev. de. de art. 228 rap la art. 229 alin 1lit.b,d, C. pen.
Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol a acestei acțiuni de luare a fost reprezentată prin producerea unei pagube materiale în sarcina părții vătămate, iar între acțiunile inculpaților și paguba produsă s-a demonstrat existența legăturii de cauzalitate.
Instanța de fond reținut că în speță acțiunea de luare a fost reprezentată de însușirea de către inculpat a bunurilor sustrase, pe care le-a scos din locuința părții vătămate. Scopul pentru care s-a efectuat sustragerea a fost însușirea pe nedrept a bunurilor având în vedere că inculpatul ave cunoștință că nu are un drept de proprietate, că nu îl poate trece în proprietatea sa și că nu are acordul proprietarului pentru a dispune de acestea. Prima instanță a reținut că paguba produsă în patrimoniul părții vătămate există, ea reprezentând valoarea bunurilor sustrase, fără a avea relevanță recuperarea ulterioară a acestora. Legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și paguba produsă a fost dovedită în cauză deoarece prin trecerea bunurilor în sfera de stăpânire a acestuia partea vătămată a fost lipsită de o valoare pecuniară, neavând importanță faptul că la scurt timp după sustragerea bunurilor acestea s-au reîntors în patrimoniul părții vătămate. Infracțiunea s - a consumat în momentul în care bunurile au intrat în sfera lui de stăpânire a inculpatului care a sustras bunurile de la locul unde fuseseră așezate de proprietar.
Sub aspectul laturii subiective, priam instanță a constatat că infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă inculpatul cunoscând rezultatul faptelor sale, respectiv producerea prejudiciului și urmărind acest lucru.
La alegerea și individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, raportate în prezenta cauză, respectiv starea de pericol al faptei concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța de fond a reținut, pe de o parte, gradul de pericol ridicat al faptei, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului (fila 20), dar și împrejurarea că acesta a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare, prezentându-se în fața organelor de urmărire penală în vederea prezentării materialului de urmărire penală, dar și în fața instanței de judecată, aspecte care îndreptățesc instanța să opineze în sensul aplicării unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special.
În consecință față de cele menționate, precum și faptul că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa înainte de începerea cercetării judecătorești, solicitând că judecarea cauzei să aibă loc doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, prima instanță a făcut aplicarea art. 396 alin. 10C.p.p. și a redus cu o treime limitele de pedeapsa prevăzute de lege, respectiv de la pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 15 ani la pedeapsa cu închisoarea de la 1 un an la 5 ani închisoare
Pentru toate aceste motive, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsa 1 un an închisoare.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, prima instanță a reținut că potrivit art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Analizând condițiile necesare pentru aplicarea pedepselor complementare prevăzute de art. 67 alin. 1 C. pen., instanța de fond a reținut că față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi nu este necesară. Având în vedere că potrivit art. 65 alin. 1 C. pen. pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d - o, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, iar în cauză nu au fost aplicate pedepse complementare, instanța de fond a constatat că nu pot fi aplicate pedepse accesorii.
Cu privire la legea penală aplicabilă, cât privește individualizarea executării pedepsei, prima instanță a reținut că dispozițiile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile în ceea ce privește modalitățile de individualizare a executării pedepsei, astfel că în temeiul art. 5 alin. 1 C. pen. au fost aplicate în această privință dispozițiile Codului penal din 1969, în vigoare la data săvârșirii faptei.
În consecință, față de cuantumul acesteia, de persoana inculpatului, de periculozitatea socială a acestuia, instanța de fond a apreciat că reeducarea inculpatului, precum și scopul sancționator și de prevenție generală al pedepsei pot fi atinse chiar fără executare în regim de detenție. Astfel, văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 C. penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Totodată, în temeiul art. 82 C. penal din 1969, a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 ani, iar în temeiul art. 359 C.proc.penală din 1968 i a atras atenția că, în situația în care în cursul acestui termen va săvârși cu intenție o altă infracțiune se va dispune revocarea suspendării condiționate potrivit art. 83 C. penal din 1969, având drept consecința executarea în întregime a pedepsei pronunțate în prezenta cauză, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.p. a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 272 alin.1 C.pr.p., a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu B. M., din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul C.-S..
Împotriva acestora a declarat apel P. de pe lângă J. O., solicitând desființarea sentinței primei instanței și pronunțarea unei noi hotărâri.
În motivarea apelului se critică hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală, întrucât aceasta a aplicat în mod greșit legea penală mai favorabilă în cazul succesiuni de prevederi legale în timp, respectiv nu a ținut cont de Decizia Curții Constituționale în materia, aplicând dispozițiile atât din legea noi cât și cea vechi, creând astfel o „lex terția”. De asemenea, se arată în motivarea apelului că în mod greșit instanța a redus limitele de pedeapsă, reținând că acestea ar fi de la 1 an la 5 ani.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport de actele și lucrările dosarului, dar și în raport de critica invocată de apelantul P. de pe lângă J. O., precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 417 Cod procedură penala, C. constată că apelul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Se observă că instanța de fond în mod corect a reținut starea de fapt dedusă judecăți, respectiv aceea că în data de 24.09.2013, partea vătămată J. F. domiciliat în . plângere la poliție B. prin care a sesizat faptul că inculpatul Ș. I. N. i-a sustras mai multe bunuri în valoare totală de 300 lei.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor în fața instanței de judecată unde a solicitat ca judecata să aibă loc în baza art. 375 C. pr. pen.
Raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, C. constată că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpatului și a constatat incidența dispozițiilor privind procedura simplificată prevăzute art.375 Cod procedură penală, încadrarea în drept a faptei săvârșite, fiind de asemenea corectă.
Încadrarea juridică dată faptei potrivit legii vechi, respectiv furt calificat este cea prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g și i C.pen. din 1969 . Infracțiunea de furt calificat în varianta agravată pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, are corespondent în legea nouă în prevederile art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, care incriminează infracțiunea cu același conținut juridic în ceea ce privește forma tip, iar din variantele calificate cele reținute în sarcina inculpatului se regăsesc la lit. b și d al art. 229 C.pen. Art. 229 din noul Cod penal sancționează furtul calificat la alineatul 1 cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Având în vedere dispozițiile art. 5 din C.pen referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, instanța de apel analizând legea penală, respectiv codul penal actual și acela anterior cu privire la limitele de pedeapsă se observă că legea penală nouă este mai favorabilă, astfel cum corect a reținut prima instanță.
Analizând critica din apelul Parchetului de pe lângă J. O., se constată că, deși prima instanță a reținut ca fiind mai favorabilă legea nouă, a aplicat inculpatului dispozițiile art. 81-82 C.pen anterior, contrar dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale 265/6.05.2014, prin care s-a constatat că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.
La individualizarea pedepsei pe care o va aplica inculpatului, în rejudecare, C. va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei consacrate de art. 74 Cod penal, potrivit căruia stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Pedeapsa a fost concepută ca o măsură de constrângere proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului și un mijloc eficient de reeducare a condamnatului și recuperare socială a acestuia, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de apel reține că pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.
Infracțiunea de furt calificat aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv siguranța patrimonială, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
În acest sens, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, reduse cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin.10 Cod procedură penală, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, în raport cu natura infracțiunii, dar și împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, coroborate cu datele privind persoana inculpatului, în baza art. 396 alin. 1, 4, 10C. proc. pen., va aplica pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 228 al 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d C. pen. pedeapsă orientată spre minimul special, nejustificându-se aplicarea pedepsei la chiar minimul special redus cu o treime conform art. 396 al 10 din C.pr.pen.
Procedând la o nouă apreciere asupra individualizării judiciare a executării pedepsei, având în vedere necesitatea ca aceasta să fie conformă legii penale identificate ca lege penală mai favorabilă în ansamblul său, instanța de apel consideră că, raportat la conduita și persoana inculpatului, la vârsta sa, precum și la împrejurarea că acesta a manifestat sinceritate și regret pentru fapta săvârșită, atitudinea sa procesuală demonstrând dorința sa de reintegrare, se poate aprecia că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni fiind însă necesară supravegherea conduitei sale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
În persoana inculpatului există astfel suficiente date că are potențialul de a se reintegra în societate și a deveni un membru util atât familiei cât și comunității din care face parte, înțelegând deplin gravitatea infracțiunii săvârșite, că și procesul penal desfășurat împotriva sa, reprezintă un avertisment suficient de grav pentru inculpat pentru a se ține departe de orice comportament infracțional.
Potrivit dispozițiilor art. 91 Cod penal, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
C. constată că în cauză sunt întrunite toate aceste condiții, iar avertismentul dat inculpatului prin condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare și impunerea unei forme de consiliere de specialitate desfășurată de o instituție abilitată pentru un termen de 2 ani, stabilit în condițiile art..92 Cod penal, ca și obligațiile prevăzute de art. 93 alin 1 C.pen. dar și obligația prevăzută de art. 93 alin. 3 C. pen., ca pe parcursul acestui termen de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei B. sau Primăriei comunie Ș. Nou pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, vor putea fi în măsură să determine o reflectare mai profundă a inculpatului asupra faptelor săvârșite și a urmărilor acestora și schimbarea atitudinii față de normele și valorile ocrotite de legea penală, pentru ca, pe viitor, acesta să nu mai comită infracțiuni.
Instanța în baza art. 91 alin. 4 C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen potrivit cărora: dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei. Dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.
Având în vedere aceste considerente, instanța va proceda întocmai prin dispozitivul prezentei decizii, urmând a menține celelalte dispoziții din sentința penală apelată care nu contravin prezentei, admițând pentru aceleași argumente apelul declarat de P. de pe lângă J. O. împotriva. sentinței penale nr. 81/24.06.2014 pronunțată de J. O. în dosar nr._ .
Cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă J. O. împotriva. sentinței penale nr. 81/24.06.2014 pronunțată de J. O. în dosar nr._ .
Desființează sentința penală atacată sub aspectul laturii penale și rejudecând:
În temeiul 228, 229 alin 1 lit. b și d C.pen. . cu aplicarea art 5 C.pen. și art 396 al 10 din C.pr.pen condamnă pe inculpat, la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă T. C.-Sevferin la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei comunei B. sau în cadrul Primăriei Comunei Ș. Nou pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
Menține în rest sentința apelată.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2014
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
F. M. C. FLORENȚAFLORENTINA P.
GREFIER,
A. I. C.
Red.F.P./12.12.2014
Tehnored. A.C/18.11.2014
Nr. Ex.
Jud. Fond. R. P.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 551/2014.... | Uz de fals. Art. 291 C.p.. Sentința nr. 841/2014. Curtea de... → |
|---|
