Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 1108/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1108/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-11-2015
Dosar nr._ operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1108/A
Ședința publică din 04 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTOR: I. P.
GREFIER: C. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – este reprezentat de procuror A. S..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul L. M. împotriva Încheierii penale nr.125/C din 27.10.2015, pronunțată de T. C.- S., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește inculpatul apelant, reprezentat de avocat ales P. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului apelant solicită admiterea apelului în condițiile în care singurul motiv invocat de instanță în motivarea încheierii atacate este că excepția invocată nu are legătură cu cauza, nemotivând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Magistratul de la T. C.-S. s-a erijat într-un judecător constituțional, motivând pe fond excepția invocată. Se solicită să se constate că cererea formulată este admisibilă întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 29 din Legea 47/1992.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea încheierii ca legală și temeinică, textul de lege la care se referă excepția de neconstituționalitate nu are aplicabilitate în prezenta cauză.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 125/C din 27.10.2015, pronunțată de T. C.- S., în dosarul nr._, în baza art.4251 al.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, raportat la art.205 Cod procedură penală, au fost respinse, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații M. M., C. I. A. și L. M., împotriva încheierii din 19.10.2015, pronunțată de J. O., în dosarul nr._ 15.
În baza disp. art.29 al.5 din Legea nr.47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.222 Cod procedură penală (conform formei date prin OUG nr.24/2015), formulată de inculpatul L. M., prin apărătorul său ales – avocat P. I..
În baza disp. art.275 al.2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare contestator inculpat la plata a câte de 100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare față de stat, în contestație.
T. C.-S. a apreciat că nu este temeinică și legală cererea de constatare a încetării de drept a măsurii preventive prin ajungerea sa la termenul pentru care ea a fost dispusă sau a termenului legal. Durata procedurii în camera preliminară nu este, oricum, ex lege, de 60 de zile, ci de 120 de zile dacă se ține seama de dispozițiile art. 347 alin. 3 CPP, durata procedurii de cameră preliminară putându-se prelungi dacă se parcurge etapa contestației, iar termenul nefiind unul imperativ, ci de recomandare, mai ales că procedura camerei preliminare a dobândit un caracter contradictoriu ca efect al deciziei CCR în acest sens. Mai mult, față de prevederile art. 222 CPP, modificat prin OUG 24/2015 emisă ca urmare a Deciziei CCR 361/07.05.2015, reiese că durata maximă a măsurii arestării la domiciliu în prima instanță, socotind aici camera preliminară și judecata pe fond, trebuie să fie una rezonabilă, să nu depășească jumătatea maximului special al pedepsei ce ar putea fi aplicată prevenitului și în orice caz să nu fie mai mare de 5 ani. Nu se face nicio referire distinctă la etapele procesuale, deci durata procedurii camerei preliminare nu are nicio influență asupra duratei maxime a măsurii preventive a arestului la domiciliu și încetarea acesteia nu are nicio influență asupra măsurii preventive, în sensul că ea ar trebui să înceteze de drept. De altfel, niciunde în procedura penală nu există și nu ar fi normal să existe o asemenea prevedere, căci există „de lege lata” obligația de verificare a temeiniciei și legalității măsurii dispuse într-o etapă procesuală anterioară la trecerea într-o nouă etapă procesuală, prilej cu care se poate dispune și revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, dar și menținerea acesteia, în condițiile legii. Evident că nu se poate accepta teza că încheierea unei etape procesuale, e.g. a procedurii de cameră preliminară ar fi și moment al încetării de drept a măsurii preventive, pentru că nu ar mai putea exista procedura descrisă anterior și reglementată prin normele CPP, căci teza contrară presupune să acceptăm ca, la finalizarea oricărei etape procesuale în procesul penal, orice măsură preventivă să înceteze de drept, fără a mai putea fi menținută sau înlocuită sau revocată, ceea ce este inacceptabil. Mai mult, această procedură a fost și este apreciată ca satisfăcătoare practic, temeinică, legală și constituțională de către doctrină și jurisprudență, nu doar în materia arestului la domiciliu, ci și în cea, mult mai veche și mai uzitată, a arestului propriu-zis potrivit art. 239 CPP, la care art. 222 modificat trimite prin analogie. Sunt netemeinice susținerile potrivit cărora durata maximă a arestului la domiciliu ar trebui limitată de drept, pentru procedura camerei preliminare, la maximul duratei acesteia, pentru considerentele expuse. Soluționarea prezentei spețe nu depinde de constatarea neconstituționalității art. 222 CPP, modificat prin OUG 24/2015 emisă ca urmare a Deciziei CCR 361/07.05.2015, motiv pentru care, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.222 Cod procedură penală (conform formei date prin OUG nr.24/2015), formulată de inculpatul L. M., prin apărătorul său ales – avocat P. I..
Împotriva dispoziției din încheierea Tribunalului C. S. prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prev. art.222 Cpp, a declarat recurs, care a fost recalificat în apel, inculpatul L. M., acesta nefiind motivat în scris.
Prin concluziile orale, apărătorul ales al inculpatului a solicitat să se constate că cererea formulată este admisibilă întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 29 din Legea 47/1992.
Se susține că obiectul cauzei aflată pe rolul Tribunalului C. S. se referă la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive a arestului la domiciliu și că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu cauza iar Curtea Constituțională nu a constatat că, anterior, prevederile art.222 Cod de procedură penală, în forma dată prin OUG nr.24/2015 ar fi neconstituționale.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art.417 al.2 Cpp, se constată că apelul inculpatului este fondat pentru următoarele considerente:
Din actele de la dosar se reține că în cursul judecării cauzei la T. C. S., având ca obiect contestația formulată împotriva încheierii prin care J. O. a constatat în camera preliminară legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului preventiv, inculpatul L. M. a formulat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.222 din Codul de procedură penală, în forma dată de OUG 24/2015 motivând că din forma actuală a textului menționat nu rezultă cu claritate și într-un mod previzibil care este durata maximă a arestului la domiciliu în faza camerei preliminare.
Se susține că al.12 al art.222, completat prin OUG 24/2015, a prevăzut clar numai durata pentru care se poate lua măsura preventivă a arestului la domiciliu în faza camerei preliminare și în faza de judecată nu și durata maximă a acestei măsuri preventive în faza camerei preliminare, astfel că, față de ineficiența modificărilor aduse prin OUG 24/2015, se consideră că singura interpretare care ar corespunde exigențelor constituționale, privitor la durata maximă a arestului la domiciliu în faza camerei preliminare, este în sensul că această măsură nu poate să exceadă duratei maxime a procedurii de cameră preliminară, respectiv nu poate fi mai mare de 60 de zile.
Examinând excepția formulată se constată că aceasta este admisibilă fiind întrunite condițiile prevăzute de art.29 al.1,2 3 din Legea 47/1992 în sensul că aceasta are legătură cu cauza aflată pe rolul Tribunalului C. S., iar Curtea Constituțională nu a constatat anterior că prevederile art.222 Cod de procedură penală, în forma dată prin OUG nr.24/2015, ar fi neconstituționale.
Opinia instanței asupra excepției este în sensul că aceasta nu este fondată.
În conformitate cu prevederile art. 222 al.12 Codul de procedură penală, în forma dată de OUG 24/2015, în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispozițiile art. 239 se aplică în mod corespunzător."
Potrivit prevederilor art.239 al.1 Codul de procedură penală „ în cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani” . „Termenele prevăzute la al.1 curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă”.
Din interpretarea și coroborarea prevederilor menționate mai sus rezultă cu claritate că durata arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară este aceiași ca și a arestului preventiv în cursul judecății, respectiv jumătate din maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării sau în toate cazurile această durată nu poate depăși 5 ani.
Față de aceste considerente, va fi admis apelul inculpatului în baza art.421 pct.2 lit. a Cpp, se va desființa încheierea apelată doar în ce privește dispoziția prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prev. art.222 Cpp și rejudecând cauza în baza art.29 al.3 din Legea 47/1992 se va sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.222 Cpp, formulată de inculpatul L. M..
Văzând și prevederile art.275 al.3 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit. a Cpp admite recursul, recalificat în apel, declarat de inculpatul L. M. împotriva Încheierii penale nr.125/C/2015, pronunțată de T. C.- S., în dosarul nr._ .
Desființează încheierea apelată și rejudecând cauza:
Sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.222 Cpp, formulată de inculpatul L. M..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 04.11.2015.
Președinte, Judecător,
C. C. I. P.
Grefier,
C. I.
Red. C.C./05.11.15
Tehnored. C.I./06.11.15
PI. – B. R. – Trib. C.-S.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 59/2015. Curtea de... → |
|---|
