Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1122/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1122/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-11-2015
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1122/A
Ședința publică din data de 04.11.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. P.
JUDECĂTOR: F. M. C. FLORENȚA
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror B. E..
Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de P. DE PE L. JDUECĂTORIA TIMIȘOARA și de către inculpatul L. I. împotriva sentinței penale nr. 1503 din 24.06.2015 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
Dezbaterile și susținerile se află consemnate în încheierea de ședință din 21.10.2015 care face parte integrantă din prezenta și prin care, pentru lipsă de timp, în vederea deliberării și pronunțării, instanța a stabilit termen la data de 04.11.2015, când:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1503 din data de 24.06.2015, pronunțată în dosarul nr._, J. Timișoara, în temeiul art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu aplicarea art. 5 din Codul penal raportat la art. 396 alin. 1 Cod de procedură penală a condamnat inculpatul L. I., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În temeiul art.71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. din 1969.
De asemenea, a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința dată a fost săvârșită în termen de încercare de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni stabilit prin sentința penală nr. 2436/29.11.2010 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._/325/2009, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.12.2010, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 (opt) luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art. 83 C.pen., rap. la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 8 (opt) luni închisoare aplicată sentința penală nr. 2436/29.11.2010 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._/325/2009, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.12.2010, și a dispus cumularea cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
Totodată, a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința dată a fost săvârșită în termenul de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni stabilit prin sentința penală nr. 1816/04.10.2010 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._/325/2009, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 18.10.2010, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art. 83 C.pen., rap. la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, a revocat suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată sentința penală nr. 1816/04.10.2010 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._/325/2009, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 18.10.2010, și dispune cumularea cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
A mai constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința dată a fost săvârșită în termenul de încercare de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni stabilit prin Sentința penală nr. 55/08.02.2011 a Judecătoriei Reșița, pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 22.02.2011, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 (opt) luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art. 83 C.pen., rap. la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, a revocat suspendarea executării pedepsei rezultante de 8 (opt) luni închisoare aplicată sentința penală nr. 55/08.02.2011 a Judecătoriei Reșița, pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 22.02.2011, și a dispus cumularea cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința dată, rezultând pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
În baza art.33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b C.pen, a contopit pedepsele rezultante de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, fără a aplica vreun spor, stabilind ca inculpatul să execute în final, pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție, în condițiile art.60 C.pen.
În temeiul art.71 C. pen.1969, a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit. b C. P., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen 1969.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 272 alin. 1 C.pr.pen. a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T. (av. C. A. R.).
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 23.09.2014 în dosar nr. 3742/P/2012, P. de pe lângă J. Timișoara a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului L. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep., cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a C.p. din 1969.
Prin același act de sesizare s-a mai dispus și disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare, cu știință, a unui autovehicul unei persoane despre care știe că se află sub influența alcoolului pentru a-l conduce pe drumurile publice, faptă prevăzută de art. 86 alin. 3 din OUG 195/2002 rep.
În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că în data de 19.03.2012, în jurul orei 1640, inculpatul L. I. a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 592, pe raza comunei Moșnița Nouă, jud. T., fără a poseda permis de conducere.
Organele de urmărire penală au arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă: declarațiile învinuit și inculpat ale lui L. I., declarațiile martorului B. G., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 19.03.2012 întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul PMT- Secția 1 Poliție Rurală Timișoara, procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din data de 12.04.2012 întocmit de organul de cercetare penală, adresa nr._/20.04.2012 emisă de SPCPCIV- T. și copia cazierului judiciar al inculpatului.
Împotriva inculpatului nu au fost luate măsuri preventive și în cauză nu au fost luate măsuri asigurătorii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 10.11.2014 sub nr. de dosar_ .
La dosarul cauzei a fost depusă și fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului (fila 89 dosar fond).
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 17.12.2014, în temeiul art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În ședința publică din 08.02.2015, instanța de fond a încuviințat proba cu martorul Bîțu G. din rechizitoriu, precum și cu agenții constatatori M. A. și P. A. formulată de procuror.
La termenul de judecată din data de 13.05.2015 s-a constatat imposibilitatea audierii martorului P. A..
Inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu av. C. A..
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut în fapt, că în data de 19.03.2012, în jurul orei 1640, inculpatul L. I., în timp ce conducea pe DJ 592, pe raza comunei Moșnița Nouă, autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_, a fost oprit în trafic pentru control și cu acest prilej s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere.
Din cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii s-a reținut că în data de 19.03.2012 în timp echipajul de poliție ce executau activități de supraveghere a traficului rutier pe DJ 592, s-au sesizat din oficiu întrucât autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ tracta un tăvălug pe DJ 592, prin aceasta punând în pericol siguranța traficului rutier. Au oprit autoturismul în dreptul km 6 al DJ 592 Moșnița Nouă, și au solicitat actele conducătorului auto în prezența martorului B. G., care a declarat că se numește L. I. și nu posedă permis de conducere.(f. 9 dos.urm.pen.).
Instanța de fond a mai avut în vedere că potrivit adresei nr._ din data de 20.04.2015 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T. inculpatul L. I. nu figurează ca fiind posesor al permisului de conducere.
De asemenea, a remarcat că, fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că recunoaște și regretă fapta, descriind modul și împrejurările în care a fost depistat în trafic la data de 19.03.2012, când a condus autoturismul menționat pe drumurile publice. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de către procuror în data de 06.09.2012, L. I. nu a mai recunoscut fapta, declarând că el doar se afla la volan în timp ce autoturismul se afla pe un podeț pentru a intra cu autoturismul în curte. Aceeași declarație și-a menținut-o și la data de 22.08.2013, când a fost reaudiat, arătând că nu avea cum să conducă, întrucât motorul autoturismului era oprit, iar autoturismul era parcat pe podețul din fața curții martorului B. G.. La data de 09.07.2014, L. I. a fost audiat în calitate de inculpat, ocazie cu care a declarat din nou că nu a condus autoturismul pe drumurile publice, nerecunoscând fapta.
Fiind audiat si în fața instanței de fond, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că el doar se afla la volan în timp ce autoturismul se afla pe un podeț pentru a intra cu autoturismul în curte și nu a apucat să conducă, precizând că declarația din data de 19.03.2012 și declarația din 19.04.2012 au fost dictate de către organele de politie.
Cu ocazia audierii în fața instanței de fond, a martorului M. A. I., acesta a declarat că oprirea autoturismului condus de către inculpat s-a făcut în trafic, astfel ca motorul sigur era pornit, iar inculpatul era singur în mașină, însă nu-și mai amintește dacă se mai afla o altă persoana lângă mașină. (f. 59 dos.cercet.jud.)
A fost audiat de către prima instanță și martorul B. G. care în faza de urmărire penală, a declarat că la data de 19.03.2012 în jurul orelor 16,40 se afla în autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul L. I. pe DJ 592, tractând un tăvălug, și au fost opriți regulamentar care i-au solicitat inculpatului documentele. La această solicitare inculpatul L. I. le-a declarat că nu deține permis de conducere, astfel că au fost conduși la poliție pentru a da declarații. (f. 22 dos.urm.pen.). Prin declarația dată la data de 28.05.2012 martorul a declarat că își menține declarația dată la data de 19.03.2012 (f. 25 dos.urm.pen.).
Ulterior, fiind audiat la data de 02.11.2012 martorul a revenit asupra declarației, și a precizat că în luna martie 2012 a condus autoturismul marca Opel și întorcându-se de la Timișoara la intersecția DJ 592 cu drumul comunal s-a întâlnit cu inculpatul care i-a solicitat să meargă la un alt vecin pentru a lua un tăvălug și a-l tracta. S-au deplasat la locuința sa din localitatea Moșnița Nouă, ajunși în fața porții a oprit motorul și a coborât pentru a deschide poarta. În acel moment, inculpatul ce se afla pe scaunul din dreapta a trecut pe scaunul șoferului spunând că va muta el mașina, moment în care a venit mașina de poliție. Organele de poliție au declarat, a mai susținut martorul, că cel care a condus era inculpatul L. I., fapt neadevărat deoarece acesta nici nu a mutat mașina. (f. 24 dos.urm.pen.).
La data de 11.11.2013 martorul B. G. a revenit asupra declarației, și a precizat că își menține declarațiile date în fața organelor de cercetare penală în care a arătat că numitul L. I. a condus pe drumurile publice, și și-a schimbat declarația deoarece a fost amenințat de inculpat, care de altfel îi este și vecin, că îi va incendia locuința.
La data de 27.03.2014, martorul fiind din nou audiat a declarat că-și menține declarațiile, nu a avut cunoștință că inculpatul nu avea permis de conducere și că l-a mai văzut și anterior conducând alte autoturisme. (f. 26 dos.urm.pen.)
În fața instanței de fond, martorul B. G. a declarat că, își menține prima declarație, însă declarația în care a declarat că a condus el nu și-o mențină. Martorul a declarat că locuiește în Moșnița Nouă, fiind vecin cu inculpatul, iar la data respectivă a fost împreună cu acesta în Timișoara la Piața Iosefin, martorul conducând autoturismul. Pe drumul de întoarcere a condus tot el, iar la rugămintea inculpatului au mers să ia un tăvălug de la un alt vecin. Ajungând la Biserica Penticostală, unde se afla tăvălugul, au coborât din autoturism, martorul mergând în biserică. Revenind la mașină a observat că tăvălugul era legat, iar inculpatul se afla la volan. Urmare a insistențelor acestuia și refuzul inculpatului de a se muta de pe locul șoferului, s-a urcat pe locul din dreapta, inculpatul conducând pe aproximativ 300 m. Inculpatul a oprit mașina în fața porții martorului, care după ce a coborât a remarcat mașina poliției în spatele autoturismului. A mai precizat martorul că și-a schimbat declarația urmare amenințărilor inculpatului. (f. 79-80 dos.cercet.jud.)
În consecință, în raport cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fon a constatat că rezultă cu certitudine că inculpatul a condus autoturismul. Instanța de fond a apreciat că declarațiile ulterioare ale inculpatului nu corespund adevărului, nefiind susținute de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. Astfel, s-a observat că, simplele afirmații, făcută de inculpat, potrivit cărora nu el a condus autoturismul, nu sunt susținute nici de cele consemnate în procesul verbal de constatare, încheiat de agenții de poliție și semnat fără obiecțiuni de inculpat, nici de declarațiile martorilor B. G., M. A. I., și nici de declarația inițială a inculpatului din 19.03.2012, prin care a recunoscut săvârșirea faptei.
Cu privire la legea penală aplicabilă în ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută la data săvârșirii faptei de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, instanța de fond a reținut că potrivit art. 335 alin 1 C. pen în cauză nu s-au produs modificări în ceea ce privește limitele de pedeapsă aplicabile având în vedere și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale 265/2014 (publicată în Monitorul Oficial 372/20.05.2014) potrivit cu care analizarea legii penale mai favorabile se efectuează având în vedere „o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei,” deci prin aplicare în mod global, astfel că prima instanță a apreciat că raportat la art. 5 alin.1 C. pen., ca lege penală mai favorabilă sunt dispozițiile art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. și dispozițiile Codului penal de la 1969.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului L. I. care, în data de 19.03.2012, în jurul orei 1640, a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 592, pe raza comunei Moșnița Nouă, județul T., fără a poseda permis de conducere, în stare de recidivă postcondamnatorie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep., cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a C.p. din 1969.
Instanța de fond a reținut sub aspectul laturii obiective că elementul material este reprezentat de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Infracțiunea incriminată fiind una de pericol, urmarea imediată a faptei săvârșite de către inculpat constă în punerea în pericol a siguranței traficului rutier, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă rezultând din însăși materialitatea faptei. Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale și acceptând posibilitatea producerii lui, cu toate că nu l-a urmărit.
La alegerea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța anterioară a avut în vedere criteriile generale de individualizare, raportate în prezenta cauză, respectiv starea de pericol al faptei concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, a reținut, pe de o parte, gradul de pericol ridicat al faptei, determinat de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, antecedentele penale ale inculpatului care atrag starea de recidivă, atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, acesta inițial a recunoscut comiterea faptei în faza de urmărire penală, iar ulterior în cursul urmăririi penale și în cursul judecății nu a mai recunoscut săvârșirea faptei.
În consecință, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța de fond, în temeiul art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 5 C. pen. raportat la art. 396 alin. 1 din C. proc. pen, a condamnat inculpatul L. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, apreciind că este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, pe linia principiului fundamental al individualizării sancțiunilor de drept penal și al principiului constituțional înscris în prevederile art. 53 alin. 2 din Constituție – potrivit cu care restrângerea unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o – s-a examinat în raport de natura și gravitatea pedepsei principale, proporționalitatea restrângerii drepturilor în cadrul pedepsei accesorii care însoțește de drept pedeapsa principală.
Reținând natura faptei comise, rezultatul produs, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului care conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat - instanța de fond a privat pe inculpat de exercițiul acestor drepturi pe durata executării pedepsei, conform dispozițiilor art. 71 alin. 1 Cod penal.
Prin raportare la actele dosarului, prima instanță a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința dată a fost săvârșită în termenul de încercare al sentințelor penale nr. 2436/29.11.2010 a Judecătoriei Timișoara, nr. 1816/04.10.2010 a Judecătoriei Timișoara, nr. 55/08.02.2011 a Judecătoriei Reșița, pronunțată în dosarul nr._, termene care au curs în mod paralel. S-a remarcat că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin cele trei sentințe antemenționate au fost săvârșite în concurs.
Instanța de fond a concluzionat că, infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința dată a fost săvârșită în termenul de încercare de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni stabilit prin Sentința penală nr. 2436/29.11.2010 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._/325/2009, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.12.2010, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 (opt) luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În circumstanțele redare, s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 83 C.pen. din 1969, rap. la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, sens în care s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 8 (opt) luni închisoare aplicată sentința penală nr. 2436/29.11.2010 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._/325/2009, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.12.2010, și s-a dispus cumularea cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
De asemenea, instanța de fond a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința de față a fost săvârșită în termenul de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni stabilit prin sentința penală nr. 1816/04.10.2010 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._/325/2009, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 18.10.2010, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art. 83 C.pen., rap. la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, prima instanță a revocat suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată Sentința penală nr. 1816/04.10.2010 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._/325/2009, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 18.10.2010, și a dispus cumularea cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Totodată, a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința dată a fost săvârșită în termenul de încercare de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni stabilit prin sentința penală nr. 55/08.02.2011 a Judecătoriei Reșița, pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 22.02.2011, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 (opt) luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art. 83 C.pen., rap. la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, a revocat și suspendarea executării pedepsei rezultante de 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 55/08.02.2011 a Judecătoriei Reșița, pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 22.02.2011, și a dispus cumularea cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
În baza art.33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b C.pen, a contopit pedepsele rezultante de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, fără a aplica vreun spor inculpatul urmând a executa în final, pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție, în condițiile art.60 C.pen.
Cu privire la pedeapsa accesorie, în temeiul art.71 C. pen.1969, instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit. b C. P., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen 1969.
În fine, prima instanță a avut în vedere cheltuielile judiciare, sens în care a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (din care 400 lei aferente fazei de urmărire penală) și a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T. (av. C. A. R.).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă J. Timișoara și inculpatul L. I..
P. de pe lângă J. Timișoara solicită, în temeiul art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 1503/24.06.2015 a Judecătoriei Timișoara, iar în rejudecare, pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului L. loan reținând starea de recidivă postcondamnatorie în care acesta a săvârșit infracțiunea, cu aplicarea unei tehnici juridice de contopire corespunzătoare situației evidențiată de antecedentele sale penale.
În motivare, se învederează cu privire la dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. din 1968, considerându-se că, întrucât infracțiunea ce face obiectul cauzei a fost comisă de inculpat înainte ca pedepsele ce i-au fost aplicate prin sentințele penale pronunțate de J. Timișoara având nr. 1816/04.10.2010 și nr.2436/29.11.2010 precum și sentința penală nr.55/08.02.2011 a Judecătoriei Reșița să fi fost executate, în mod corect în cuprinsul rechizitoriului a fost reținută starea de recidivă postcondamnatorie în care inculpatul L. loan a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Se menționează că, deși acest aspect a fost evidențiat de instanța de fond în cuprinsul hotărârii la momentul expunerii încadrării în drept a faptei acestuia, în dispozitivul hotărârii de condamnare a inculpatului a omis reținerea incidenței dispozițiilor art.37 alin.1 lit.i C.pen. din 1968, cu toate că sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru existența celui de-al doilea termen al recidivei.
Se consideră, totodată că sentința penală apelată este nelegală sub aspectul tehnicii juridice de contopire efectuată de prima instanță în urma revocării suspendării condiționată a executării pedepselor rezultante aplicate prin sentințele penale nr.1816/04.10.2010 a Judecătoriei Timișoara, nr.2436/29.11.2010 a Judecătoriei Timișoara și nr.55/08.02.2011 a Judecătoriei Reșița, ca urmare a săvârșirii de către inculpatul L. loan a infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze în cursul celor trei termene de încercare stabilite în cele trei hotărâri menționate.
Privitor la acest aspect, se argumentează că, întrucât infracțiunea ce face obiectul cauzei a fost comisă de inculpatul L. loan în cursul celor trei termene de încercare stabilite prin sentințele penale mai sus menționate și din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului se observă că sunt concurente infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentințele penale indicate, fără ca pedepsele aplicate să fi fost contopite anterior judecății din prezenta cauză, în cuprinsul acestor hotărâri fiind stabilite trei termene de încercare al căror curs se desfășoară în paralel, ar fi fost prioritară efectuarea concursului, potrivit art.33, art.34 C.pen. din 1968, între pedepsele individuale aplicate (ulterior descontopirii celor trei pedepse rezultante de 8 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 8 luni închisoare), pedeapsa rezultantă stabilită în urma efectuării acestui concurs urmând a fi cumulată, în conformitate cu prevederile art.83 C.pen. din 1968, cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată în cauză.
Inculpatul L. I. consideră că sentința de condamnare este nelegală sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, în sensul că este mult prea mare, în opinia sa, raportat la faptele pe care le-a comis.
În drept, invocă art. 361 și următoarele C.pr.pen.
Examinând apelurile formulate în cauză, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 2 C.pr.pen., Curtea reține că apelul inculpatului este nefondat iar apelul declarat de P. de pe lângă J. Timișoara fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de apel apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat în ceea ce privește starea de fapt cât și în privința pedepsei aplicate de instanța de fond care este corect individualizate raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate art. 72 din C.pen din 1969, cât și prin aplicarea dispozițiilor art.396 alin. 10 C.pr.pen.
În mod judicios prima instanță a analizat și interpretat probele administrate atât în cursul urmăririi penale, probe în temeiul cărora a procedat la aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu executare în regim de detenție, astfel că instanța de apel apreciază că, în speță cuantumul pedepsei este bine dozat și adaptat gravității infracțiunii comise.
S-a avut în vedere în data de 19.03.2012, în jurul orei 1640, inculpatul a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 592, pe raza comunei Moșnița Nouă, județul T. Inculpatul.
Atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, inculpatul nu a contestat săvârșirea faptei, arătând că recunoaște și regretă fapta comisă.
În speță, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținute în sarcina sa, neputându-se dispune reducerea cuantumului acesteia, în condițiile în care nu există elemente care să atragă incidența art. 74 C.pen. anterior., respectiv vreo circumstanță atenuantă.
În aplicarea legii penale mai favorabile prima instanță a avut în vedere legea penală în ansamblul său, reținând că pe lângă limitele de pedeapsă, în aplicarea dispozițiilor privind legea mai favorabilă trebuie analizate și celelalte instituții penale incidente în cauze, în speța de față cel al concursului de infracțiuni, al recidivei.
Astfel, având în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, instanța de apel apreciază că legea mai favorabilă în cazul inculpatului este OUG 195/2002 coroborată cu Codul penal anterior, având în vedere regimul sancționator al concursului de infracțiuni cu spor facultativ de pedeapsă, astfel cum a stabilit și prima instanță.
Procurorul a criticat sentința primei instanțe sub două aspecte. Un prim aspect se referă la omisiunea prime instanțe de a reține prevederile art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.
Această critică este întemeiată. Inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie astfel cum a fost reglementată această în codul penal din 1969, deoarece a fost condamnat definitiv la pedepse de mai mari de 6 luni, care nu au fost executate. Deși în cauză au fost aplicate dispozițiile speciale cuprinse în art. 83 C.pen. din 1969, dispoziții aplicabile în continuare față de prevederile art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, se impune a fi reținute în încadrarea juridică și dispozițiile prev. de art. 37 lit. a C.pen, efect al respectării principiului legalității, datorită consecințelor pe care reținerea stării de recidivă le are asupra cuantumului pedepsei.
Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței apelate că inculpatul se află în stare de recidivă, însă a omis a insera acest aspect în dispozitivul sentinței cu privire la încadrarea juridică, astfel că sub acest aspect, apelul procurorului apare ca întemeiat.
Procurorul a mai criticat sentința penală sub aspectul tehnicii juridice de contopire efectuată de prima instanță în urma revocării suspendării condiționată a executării pedepselor rezultante aplicate prin sentințele penale nr.1816/04.10.2010 a Judecătoriei Timișoara, nr.2436/29.11.2010 a Judecătoriei Timișoara și nr.55/08.02.2011 a Judecătoriei Reșița, arătând că se impunea efectuarea concursului, potrivit art. 33, art. 34 C.pen. din 1968, între pedepsele individuale aplicate anterior) pedeapsa rezultantă stabilită în urma efectuării acestui concurs urmând a fi cumulată, în conformitate cu prevederile art.83 C.pen. din 1968, cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată în cauză.
Instanța de apel apreciază că această modalitate de aplicare a pedepsei rezultante nu este corectă, prima instanță procedând potrivit dispozițiilor legale.
Astfel, potrivit art. 80 alin. 2 C.pen. din 1969: „În caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă.”
Prin urmare legea penală identificată ca lege penală mai favorabilă stabilește că în aplicarea pedepsei pentru o nouă infracțiune săvârșită în stare de recidivă, se aplică mai întâi regulile privitoare la starea de recidivă.
De asemenea, modalitatea de contopire indicată ca fiind corectă de procuror nu poate avea o aplicabilitate practică deoarece în cazul efectuării concursului de infracțiuni pentru cele trei condamnări anterioare cu suspendare condiționată ale căror termen de încercare curg în paralel, instanța nu ar putea efectua și o individualizare a modului de executare a pedepsei rezultante. Astfel, în cazul în care instanța care a pronunțat cea de-a doua condamnare cu suspendarea condiționată, ar fi observat că inculpatul a mai săvârșit o infracțiune, anula suspendarea condiționată anterioară și dispunea executarea pedepsei în detenție ori cu suspendare condiționată, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile legale. Tot astfel instanța care a pronunțat cea de-a treia condamnare cu suspendarea condiționată, ar fi procedat în consecință, anulând suspendările anterioare și pronunțând o pedeapsă rezultantă pentru toate infracțiunile concurente cu executare sau cu suspendare condiționată, dacă erau îndeplinite condițiile legale, doar aceste instanțe fiind în măsură să aprecieze asupra modalității de executare.
De vreme ce nu s-a procedat la anularea suspendărilor condiționate, rezultă că termenele de încercare curg în paralel, iar infracțiunea dedusă judecății în prezentul dosar a fost săvârșită în termenul de încercare al fiecăreia din cele trei condamnări anterioare, astfel că prima instanță a procedat în mod corect
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., va respinge apelul declarat de inculpatul L. I. împotriva sentinței penale nr. 1503 din 24.06.2015, pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ .
În baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., va admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1503 din 24.06.2015, pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._/325/2014.
În consecință, va desființa sentința penală apelată cu privire la încadrarea juridică a faptei și, rejudecând: va stabili încadrarea juridică a faptei ca fiind cea prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. din 1969, art. 5 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
Va menține în rest sentința penală apelată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel și, în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge apelul declarat de inculpatul L. I. împotriva sentinței penale nr. 1503 din 24.06.2015, pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ .
În baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1503 din 24.06.2015, pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._/325/2014.
Desființează sentința penală apelată cu privire la încadrarea juridică a faptei și, rejudecând:
Stabilește încadrarea juridică a faptei ca fiind cea prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. din 1969, art. 5 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
Menține în rest sentința penală apelată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel și, în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. F. M. C. FLORENȚA
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F.P./25.11.2015
Tehnored.O.I. 4 ex- 05.11.2015
Prima instanță– J. Timișoara - jud. D. L.
| ← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
