Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 1302/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1302/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-12-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR 1302/A
Ședința publică de la 3 decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Pe rol pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de D. S. T. Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 296/8.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura îndeplinită fără citare.
Mersul dezbaterilor, concluziile procurorului, susținerile apărătorilor inculpaților și ultimul cuvânt al inculpaților, au fost consemnate în încheierile de ședință din data de 13.11.2014, când instanța, datorită timpului scurt pentru deliberare și a complexității cauzei, a stabilit termen pentru pronunțare la data de 21.11.2014 și a amânat pronunțarea la data de 3.12.2014, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie penală.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
P. sentința penală nr.296/PI din 08.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în baza art. 386 C.p.p, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu, astfel:
1- 6. Inculpații Z. M., C. M., C. D., P. A., Z. I. și G. M. I.:- din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 291 V.C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 V.C.p. și art. 215 al. 1,2,3,5 V.C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a V.C.p. în art. 367 al. 1 C.p., cu aplic. art. 5 C.p.; art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p.; art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p.; totul cu aplic. art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p.
7-10. Inculpații P. R., D. V., P. I. și S. E.: din art. 291 V.C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 V.C.p. și art. 215 al. 1,2,3 V.C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a V.C.p. în art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., art. 5 C.p.; art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., art.5 C.p.; totul cu aplic. art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p.
11. Inculpata J. D. : din art. 291 V.C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 V.C.p. și art. 215 al. 1,2,3 V.C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a V.C.p.în art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 36 al.1 C.p., art. 5 C.p.; art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 36 al.1 C.p., art.5 C.p.; totul cu aplic. art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p.
12. Inculpata G. M.: din art. 291 V.C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 V.C.p. și art.20 V.C.p., rap. la art. 215 al. 1,2,3 V.C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a V.C.p. în art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., art. 5 C.p.; art. 32 C.p., rap la art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., art.5 C.p.; totul cu aplic. art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p.
13, 14. Inculpații H. I. și I. I.: din art. 291 V.C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 V.C.p. și art. 215 al. 1,2,3 V.C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a V.C.p. în art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată; art. 32 C.p., rap la art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; totul cu aplic. art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p.
15. Inculpatul B. I.: din art. 291 V.C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 V.C.p. și art. 215 al. 1,2,3 V.C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a V.C.p. în art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., art. 5 C.p.; art. 32 C.p., rap la art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., art.5 C.p.; totul cu aplic. art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p.
16. Inculpata S. Lenunța: din art. 291 V.C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al. 2 V.C.p. și art. 215 alin. 1, 2, 3 V.C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p., totul cu aplic.art.33 lit.a V.C.p. în art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată; art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; totul cu aplic. art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p.
17. Inculpatul P. T.: din art. 291 V.C.p., cu referire la înscrisurile sub semnătură privată și oficiale, cu aplic. art. 41 al. 2 V.C.p. și art. 20 V.C.p., raportat la art. 215 al. 1, 2, 3 V.C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a V.C.p. în art. 323 C.p., cu referire la înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al. 2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p.; art. 323 C.p., cu referire la înscrisurile oficiale, cu aplic. art. 41 al. 2 V.C.p. cu aplic. art.5 C.p.; art. 32 C.p., rap. la art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p.; totul cu aplic. art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p.
În baza art. art. 367 al. 1 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. și art.396 al.10 C.p.p., s-a dispus condamnarea inculpatei Z. M., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat.
În baza art.67 al.2 C.p., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 al. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. și art.396 al.10 C.p.p. aceeași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de: 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. și art.396 al.10 C.p.p.,aceeași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 10 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare.
În baza art. 65 al.1 C.p., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 al.1 lit.a, b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 45 al.1 C.p., s-a aplicat inculpatei alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 al.1 lit.a, b C.p. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale rezultante.
În baza art. 861 și art. 71 al. 5 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere.
În baza art. 862 V.C.p., s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 863 V.C.p., pe durata termenului de încercare inculpata a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., căruia i se încredințează supravegherea la datele fixate de către acesta;
- să anunțe S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;
- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. schimbarea locului de muncă ;
- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
- să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 100 ore în locația anume stabilită de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul T..
S-a pus în vedere inculpaților, în baza art. 359 V.C.p.p., prevederile art. 864 V.C.p., rap. la art. 83 și 84 V.C.p., respectiv săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, precum și neîndeplinirea, cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță, precum și a celor civile, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. 399 C.p.p.,s-a menținut măsura controlului judiciar cu privire la inculpata Z. M..
În baza art.40 al.3 C.p., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată din data de 27.06.2013 până în data de 31.01.2014.
În baza art. art. 367 al. 1 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. și art.396 al.10 C.p.p., au fost condamnați inculpații C. M., P. A. și Z. I. , la câte o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat.
În baza art.67 al.2 C.p., s-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 al. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. și art.396 al.10 C.p.p aceiași inculpați au fost condamnați la o pedeapsă de câte 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. și art.396 al.10 C.p.p., au fost condamnați aceiași inculpați la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni și 10 zile închisoare, urmând ca inculpații să execute fiecare pedeapsa rezultantă de 11 luni și 10 zile închisoare.
În baza art. 65 al.1 C.p., s-a interzis fiecărui inculpat exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 al.1 lit.a, b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 45 al.1 C.p., s-a aplicat fiecărui inculpat alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 al.1 lit.a, b C.p. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale rezultante.
În baza art. 861 și art. 71 al. 5 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere.
În baza art. 862 V.C.p., s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 863 V.C.p., pe durata termenului de încercare inculpații au fost obligați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., căruia i se încredințează supravegherea la datele fixate de către acesta;
- să anunțe S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;
- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. schimbarea locului de muncă ;
- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-au pus în vedere inculpaților, în baza art. 359 V.C.p.p., prevederile art. 864 V.C.p., rap. la art. 83 și 84 V.C.p., respectiv săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, precum și neîndeplinirea, cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță, precum și a celor civile, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art.40 al.3 C.p., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată din data de 27.06.2013 ( pentru inculpata P. A. ) și din data de 28.06.2013 ( pentru inculpații C. M. și Z. I. ) până în data de 23.08.2013.
În baza art. art. 367 al. 1 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., au fost condamnați inculpații G. M. I., și C. D., la câte o pedeapsă de:1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat.
În baza art.67 al.2 C.p., s-a aplicata inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 al. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p., aceiași inculpați au fost condamnați la o pedeapsă de: 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., aceiași inculpați au fost condamnați la o pedeapsă de: 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 luni închisoare, urmând ca inculpații să execute fiecare pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni închisoare.
În baza art. 65 al.1 C.p., s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 al.1 lit.a, b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 45 al.1 C.p., s-a aplicat inculpaților alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 al.1 lit.a, b C.p. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale rezultante.
În baza art. 861 și art. 71 al. 5 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere.
În baza art. 862 V.C.p., s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani și 5 luni socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 863 V.C.p., pe durata termenului de încercare inculpații au fost obligați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., căruia i se încredințează supravegherea la datele fixate de către acesta;
- să anunțe S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;
- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. schimbarea locului de muncă ;
- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-au pus în vedere inculpaților, în baza art. 359 V.C.p.p., prevederile art. 864 V.C.p., rap. la art. 83 și 84 V.C.p., respectiv săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, precum și neîndeplinirea, cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță, precum și a celor civile, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art.40 al.3 C.p., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată din data de 27.06.2013 până în data de 23.08.2013.
În baza art. art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p., au fost condamnați inculpații P. R., D. V., și P. I., la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., aceiași inculpați au fost condamnați la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 lună închisoare, urmând ca inculpații să execute fiecare pedeapsa rezultantă de 1 an și 1 lună închisoare.
În baza art. 81 V.C.p., art. 82 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe un termen de încercare de 2 ani și 1 lună.
În baza art. 359 V.C.p.p., s-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 V.C.p., art.84 V.C.p., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate sau neîndeplinirea obligațiilor civile are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 36 al.1 C.p. și art. 5 C.p., a fost condamnată inculpata J. D. , la o pedeapsă de: 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 36 al.1 C.p., cu aplic. art.5 C.p., condamnă aceeași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 lună închisoare, urmând ca inculpata să execute fiecare pedeapsa rezultantă de 1 an și 1 lună închisoare.
În baza art. 81 V.C.p., art. 82 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe un termen de încercare de 2 ani și 1 lună.
În baza art. 359 V.C.p.p., s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 V.C.p., art.84 V.C.p., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate sau neîndeplinirea obligațiilor civile are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. și art.396 al.10 C.p.p., a fost condamnată inculpata S. E., la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. și art.396 al.10 C.p.p., aceiași inculpaza a fost condamnată la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 20 zile închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni și 20 zile închisoare.
În baza art. 81 V.C.p., art. 82 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe un termen de încercare de 2 ani, 8 luni și 20 zile.
În baza art. 359 V.C.p.p., s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 V.C.p., art.84 V.C.p., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate sau neîndeplinirea obligațiilor civile, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p., au fost condamnați inculpații G. M. și B. I., la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 32 C.p., rap la art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p.; cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., aceiași inculpați au fost condamnați la câte o pedeapsă de: 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 lună închisoare, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare.
În baza art. 81 V.C.p., art. 82 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe un termen de încercare de 2 ani și 7 luni.
În baza art. 359 V.C.p.p., s-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 V.C.p., art.84 V.C.p., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate sau neîndeplinirea obligațiilor civile, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, au fost condamnați inculpații H. I., și I. I., la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 32 C.p., rap. la art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p., aceiași inculpați au fost condamnați la o pedeapsă de: 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 lună închisoare, urmând ca inculpații să execute fiecare pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare.
În baza art. 81 V.C.p., art. 82 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe un termen de încercare de 2 ani și 7 luni.
În baza art. 359 V.C.p.p., s-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 V.C.p., art.84 V.C.p., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate sau neîndeplinirea obligațiilor civile are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, a fost condamnată inculpat S. L., la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p., aceiași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care s-a adaugat un spor de 1 lună închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 1 lună închisoare.
În baza art. 81 V.C.p., art. 82 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe un termen de încercare de 3 ani și 1 lună.
În baza art. 359 V.C.p.p., s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 V.C.p., art.84 V.C.p., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate sau neîndeplinirea obligațiilor civile, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile sub semnătură privată, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p., a fost condamnat inculpatul P. T., la o pedeapsă de: 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile oficiale, cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p., același inculpat afost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.32 C.p., rap. la art. 244 al. 1, 2 C.p., cu aplic. art.5 C.p., cu aplic. art. 41 al.2 V.C.p. și art. 5 C.p., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune.
În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit.b C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.
În baza art. 81 V.C.p., art. 82 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
În baza art. 359 V.C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 V.C.p., art.84 V.C.p., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate sau neîndeplinirea obligațiilor civile, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. 25 C.p.p., raportat la art. 397 C.p.p., art.19 al.2 C.p.p. și cu aplicarea art.1357 C.civ., inculpata Z. M. a fost obligată la plata sumei de 9.012,32 lei, despăgubiri civile, actualizată cu rata inflației la data plății către S. S.a.R.L., prin mandatar K. R. SRL. Respinge în rest pretențiile solicitate.
În baza art. 25 C.p.p., raportat la art. 397 C.p.p., art.19 al.2 C.p.p. și cu aplicarea art.1357 C.civ. și art.1382 C.civ., inculpata Z. M. a fost obligată la plata sumei de 29.250 lei actualizată la data plății efective către S. S.a.S.R.L., prin administrator de active K. R. fosta K. Internațional SRL, pentru creditul și cardul de credit acordat pe numele lui C. V..
În baza art. 25 C.p.p., raportat la art. 397 C.p.p., art.19 al.2 C.p.p. și cu aplicarea art.1357 C.civ. și art.1382 C.civ., au fost obligați în solidar inculpații Z. M., J. D. și P. A. la plata sumei de 19.510,60 lei actualizată la data plății efective către K. I. I. Ro SA, pentru creditul acordat pe numele lui M. M..
În baza art. 25 C.p.p., raportat la art. 397 C.p.p., art.19 al.2 C.p.p. și cu aplicarea art.1357 C.civ. și art.1382 C.civ., au fost obligați în solidar inculpații Z. M., J. D. și P. A. la plata sumei de 3.644,45 lei actualizată la data plății efective către partea civilă M. M., daune materiale.
În baza art. 25 C.p.p., raportat la art. 397 C.p.p., art.19 al.2 C.p.p. și cu aplicarea art.1357 C.civ. și art.1382 C.civ., au fost obligați inculpații, individual/în solidar, după caz, la despăgubiri civile, ce urmează a fi actualizate la plata efectivă, astfel:
- către BRD - GSG – 10.775,20 lei, cu privire la creditul contractat pe numele lui P. R. - inculpații P. R. și Z. M.;
- 11.586,66 lei, cu privire la creditul contractat pe numele lui S. E. - inculpații S. E. și Z. M..
- ERB - R. S. I. – 12.907,30 lei, cu privire la creditul contractat pe numele lui P. I. ( CNP_ ) - inculpata Z. M..
- P. F. R. SA I. – 3.787,27 lei cu privire la creditul contractat pe numele lui P. I. ( CNP_ ) - inculpații P. I. ( CNP_ ), P. T. și Z. M.; - 1.877.27 lei, cu privire la creditul contractat pe numele lui S. E. - inculpații S. E. și Z. M..
- C. I. SA - 10.319,67 lei cu privire la creditele contractate pe numele lui H. E.- inculpata Z. M.. Respinge în rest pretențiile formulate cu privire la creditul acordat pe numele lui P. T..
- . SA - 19.269,54 lei, cu privire la creditul acordat pe numele lui S. L. – inculpații S. L. și Z. M.;
- 12.123,36 lei, cu privire la creditul acordat pe numele lui B. D. – inculpata Z. M.;
- 56.201,13 lei, cu privire la creditele acordate pe numele lui C. G. – inculpatul Z. M.;
- 20.506, 56 lei, cu privire la creditele acordate pe numele lui H. E. – inculpatul Z. M.;
- 39.066,99 lei, cu privire la creditele acordate pe numele lui R. I. – inculpatul Z. M.;
- 42.194,32 lei, cu privire la creditele acordate pe numele lui B. N. I. – inculpații C. D. și Z. M.;
- 42.431,78 lei, cu privire la creditul acordat pe numele lui R. P. – inculpații Zabavă I. și Z. M.;
- 15.678,8 lei, cu privire la creditul acordat pe numele lui J. D. – inculpații J. D. și Z. M.;
- 36.537,11 lei, cu privire la creditul acordat pe numele lui M. Ș. – inculpații C. D., P. A. și Z. M.;
- G. B. ( fosta Ralfi I. ) – 5.000 lei, cu privire la creditul acordat pe numele lui G. D. – inculpații Garure M. I., C. D. și Z. M.;
- R. B. – 1.050 lei, cu privire la creditul acordat pe numele lui H. I. – inculpatul Z. M..
S-a constatat că față de creditele acordate pe numele lui: -M. M., BCR și-a cesionat creanța în favoarea lui K. I. I. Ro SA;
-C. V., BCR și-a cesionat creanța în favoarea lui S. S.a.S.R.L., prin administrator de active K. R. ( fosta K. Internațional SRL);
-Z. M., BRD și-a cesionat creanța în favoarea lui S. S.a.S.R.L., prin administrator de active K. R. ( fosta K. Internațional SRL).
-P. I. ( CNP_ ), BCR și-a recuperat prejudiciul.
În baza art. 25 C.p.p., raportat la art. 397 C.p.p., art.19 al.2 C.p.p., s-au respins daunele morale solicitate de către B. N. I., L. V., H. E., P. I., G. D., M. M. ca neîntemeiate.
În baza art. 25 C.p.p., raportat la art. 397 C.p.p., art.19 al.2 C.p.p. și cu aplicarea art.1357 C.civ. și art.1382 C.civ., s-a luat act că numiții C. I., M. Ș., R. P., C. V., R. I., C. G., H. I., . nu au formulat pretenții civile în cauză.
În baza art.112 d și e C.p., s-a dispus confiscarea sumei de 500 lei, date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe făptuitor, cu privire la care a fost instituit sechestrul asigurator prin ordonanța nr.19/D/P/2013 din 17.06.2013 a D., precum și a sumei de 30.400 lei, provenite din săvârșirea infracțiunii de către inculpatul C. D., sumă depusă la AFP Timișoara cu chitanța . nr._.
În baza art.397 al.3 C.p.p. și art.580 C.p.p., s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri private sau oficiale falsificate: facturi de utilități eliberate pe numele numiților Z. M., C. M., Z. I., P. R., G. M., D. V., H. I., B. I., I. I., J. D., P. I. ( CNP_ ), S. L., S. E., P. T., C. I., B. N. I., M. Ș., H. E., B. D., R. P., H. I., L. V. C., C. V., P. I. ( CNP_ ), R. I., C. G., M. M., precum și o decizie de pensionare, un cupon de pensie și factură de utilități eliberate pe numele lui P. T., regăsite în dosarul de urmărire penală sau la unitățile bancare.
Pentru a pronunța această sentnță penală, instanța de fond a reținut că,prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎCCJ- D. Timișoara nr. 19/D/P/2013 din data de 17.12.2013, au fost trimiși în judecată inculpații Z. M., C. M., C. D., P. A., Z. I. și G. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003, art. 291 Cod Penal, cu aplic. art. 41 C.p., art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 C.P., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. P. (constituire a unui grup infracțional organizat, uz de fals a înscrisurilor sub semnatura privată și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave); P. R., D. V., J. D., P. I., S. E., S. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291 C.P, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.P., art. 215 alin. 1, 2, 3 C.P., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P., totul cu aplic.art.33 lit.b C.p.( uz de fals a înscrisurilor sub semnatură privată și înșelăciune); G. M., H. I., B. I., I. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291 C.P cu aplic. art. 41 alin. 2 C.P., art. 20 C.pen. raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3, C.P. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.( uz de fals a înscrisurilor sub semnatură privată și tentativă de înșelăciune); P. T. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291 C.P cu aplic. art. 41 alin. 2 C.P., art. 20 C.pen. raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3, C.P. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.(uz de fals a înscrisurilor sub semnatură privată și oficiale și tentativă de înșelăciune).
În fapt, s-a reținut că inculpații Z. M., C. M., C. D., P. A., Z. I. și G. M. au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii de înșelăciune și de a obține și de a încerca să obțină credite bancare utilizând documente false în perioada 2011-2013.De asemenea, inculpații P. R., D. V., J. D., P. I., S. E., S. L. au obținut și au încercat să obțină credite bancare utilizând documente false în perioada 2012-2013 .Inculpații G. M., H. I., B. I., I. I. au încercat să obțină credite bancare utilizând documente false în cursul anului 2013.În fine, inculpatul P. T. a încercat să obțină credite bancare utilizând documente false în cursul anului 2013.
Analizind întregul materialul probator administrat în dosar, instanta a reținut că inculpata Z. M. (lideră a grupării), împreună cu inculpații P. A., C. M., C. D., Z. I. șI G. M. I. au constituit un grup infracțional organizat având drept scop obținerea de credite bancare cu ajutorul unor documente false. În acest sens, la indicațiile liderei grupării, unii dintre membrii grupării (inculpatul C. D., inculpatul Z. I.), precum și alți inculpați cercetați în dosar s-au deplasat la unități bancare și au solicitat (în unele cazuri au și obținut) credite bancare folosindu-se de acte false, puse la dispoziție de inculpata Z. M.. În unele situații, documentele care au stat la baza formulării cererilor de credit au fost realizate ca urmare a folosirii unor cărți de identitate sustrase de la titularii lor sau doar ,, împrumtate” de la titularii lor de către unii din membrii rețelei sau alte persoane neidentificate în cauză și predate acestora. Cu aceste cărți de identitate și cu documentele false unii din membrii rețelei (inculpatul C. D. sau inculpata J. D. - concubina inculpatului C. D. ) s-au prezentat la unitățile bancare susținând că sunt persoanele respective și, prin intermediul actelor false puse la dispoziție de către inculpata Z. M. au obținut credite substanțiale, iar urmare a neplății acestora, băncile au început procedura de somație sau executare silită a titularului creditului. În alte situații, unii dintre inculpați s-au prezentat cu cartea lor de identitate la unitățile bancare pentru a solicita credite prezentând în acest sens documente false puse la dispozitia lor de către inculpata Z. M. .Documentele false puse la dispozitia inculpaților de către inculpata Z. M. erau: decizie de pensionare și cupon de pensie ( care purta aparența eliberării de către Casa Județeană de Pensii T./ Casa de Pensii Sectorială București/ Casa Județeană de Pensii N.), factură de utilități (care purta aparența eliberării de către diferiti furnizori de servicii RCS-RDS/UPC/ENEL) sau certificate de revoluționar. Toate aceste documente erau contrafăcute, în sensul că majoritatea persoanelor la care se referă nu au avut calitatea de pensionar, o parte a deciziilor și cupoanelor de pensionare poartă același număr și stabilesc un cuantum identic al pensiei, doar titularii fiind diferiți sau, deși titularul avea în realitate calitatea de pensionar, pensia înscrisă pe aceste documente era mult majorată pentru a se putea obține un credit mai mare. De asemenea, persoanele vizate de documentele depuse la bănci nu au avut niciodată calitatea de revoluționar . În ceea ce privește facturile de utilități, aceste erau contrafăcute, deoarece, în realitate vizau alte persoane raportat la datele înscrise în acestea ( pe facturile false codul eneltel sau codul client era același în cazul mai multor persoane).În unele situații, martorele Cuțulab I. și Ș. F. – funcționari bancari, la solicitatrea inculpatei Z. M., verificau în bazele de date ale băncilor la care acestea erau angajate dacă persoanele care urmau să solicite credite figurează cu datorii sau în Biroul de Credit ca ,, rău platnic sau suspect de fraudă bancară”. Inculpata Z. M. le dădea celor două, verbal sau telefonic, datele personale ale potențialilor beneficiari de credit, iar în cazul unui răspuns favorabil obținerii de credite, inculpata Z. M. demara activitatea de falsificare a documentelor pe numele viitorului solicitant de credit .Toți membrii rețelei racolau la rândul lor persoane cu o stare materială precară, pentru ca ulterior să le înlesnească obținerea de documente false cu care aceștia să se deplaseze la unități bancare pentru a solicita credite. Sumele de bani obținute erau împărțite între solicitanții de credit și Z. M., aceasta din urmă stabilind cuantumul cuvenit fiecărei persoane implicate în întreaga operațiune. Din sumele obținute unii dintre membrii rețelei (inculpata Z. M. și inculpatul C. M. ) au restituit alte credite luate anterior însă tot cu acte false, pentru care fuseseră notificați de către instituțiile bancare.Pentru obținerea unora din creditele de la bănci în mod fraudulos s-au prezentat inculpații cercetați în cauză - titulari ai cărților de identitate prezentate funcționarilor bancari, iar în unele cazuri la unitățile bancare s-au prezentat inculpatul C. D. și învinuita J. D.. Astfel, inculpatul C. D. a uzat de actele de identitate ale inculpatilor sau părților vătămate: B. N. I., C. I., M. Ș., C. G., R. I., C. V., părții vătămate G. D., H. I., R. P. zis N. și P. I. ( CNP :_ ), iar inculpata J. D. a uzat de actul de identitate al părții vătămate M. M..
Derularea în concret a activității infracționale este redată de instanța de fond detaliat de la pct.1 la 28 din hotărâre.
Instanța a reținut că inculpații Z. M., C. M., C. D., P. A., Z. I. și G. M. I. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art.215 al.1, 2, 3 și 5 V.C.p.
Infracțiunea de înșelăciune a fost preluată de NCP la art.244. Însă, în cuprinsul acestei norme de incriminare nu a fost preluată și dispoziția privind forma agravată a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 al.5 V.C.p., practic ”consecințele deosebit de grave” ca și formă agravată a infracțiunii de înșeăciune fiind abrogate.De asemenea, art.244 C.p. nu a preluat nici al.3 al art.215 V.C.p., instanța constatând că și înșelăciunea în convenții a fost abrogată odată cu . noilor dispoziții penale. Practic, odată cu . NCP, legiuitorul a ales să păstreze doar primele două alineate ale art.215 V.C.p., alineate care se regăsesc și în cuprinsul prevederilor art.244 al.1 și 2 C.p.
Față de aceste aprecieri, instanța a considerat că odată cu . NCP, forma infracțiunii de înșelăciune ce poate fi reținută în sarcina celor 6 inculpați este cea reglementată de art.244 al.1 și 2 C.p., infracțiunea fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.Aceleași argumente le-a rețineâut instanța și în cazul celorlalți 11 inculpați care au fost trimiși în judecată pentru art.215 al.1,2,3 V.C.p., ( formă consumată sau tentativă ), faptele lor regăsindu-se la art.244 al.1,2 C.p.
Tentativa este reglementată în NCP la art.32 și are același regim sancționator ca și vechea reglementare, fiind pedepsită de legea penală cu jumătate din limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată.
În consecință, în temeiul art.386 C.p.p., instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor 6 inculpați Z. M., C. M., C. D., P. A., Z. I. și G. M. I. din infracțiunile prevăzute de art.215 al.1,2,3,5 V.C.p., în infracțiunile prevăzute de art. 244 al.1,2 C.p., iar cu privire la ceilalți 11 inculpați din art.215 al.1,2,3 V.C.p., în art. 244 al.1,2 C.p.
Toți inculpații au fost trimiși în judecată și pentru art.291 V.C.p., privind uzul de fals a înscrisurilor sub semnătură privată ( și oficiale doar în cazul inculpatului P. T. ), faptă reglementată în NCP la art. 323, astfel că nu se impune aplicarea art.4 nici în cazul acestei infracțiuni.
Instanța a reținut că inculpații Z. M., C. M., C. D., P. A., Z. I. și G. M. I. au mai fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a anui grup infracțional organizat prevăzută de art.7din Legea nr.39/2003.
Potrivit disopozițiilor art. 127 pct.2 din Legea nr.187/2012, începând cu data de 01.02.2014 dispozițiile art. 7din Legea nr.39/2003 au fost abrogate.În cauză nu sunt însă incidente prevederile art.4 C.p., întrucât, la aceeași dată, au intrat în vigoare dispozițiile art.367 C.p. care incriminează infracțiunea de constituire a anui grup infracțional organizat. În consecință, în temeiul art.386 C.p.p., instanța va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor 6 inculpați din infracțiunile prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003 în infracțiunile prevăzute de art. 367 al.1 C.p.
Potrivit art.5 al.1 C.p., în cazul în care de la săvârșirea faptei și până la judecarea ei definitivă intervine una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. Comparând legea veche și cea nouă, instanța reține că toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații prevăd pedepse mai favorabile în legea nouă: art.244 al.1,2 C.p., închisoare de la 1 la 5 ani ( față de la 10 la 20 de ani închisoare sau de la 3 la 15 ani închisoare, în vechea reglementare ), art. 323 C.p., închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, în cazul înscrisurilor private și închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, în cazul înscrisurilor oficiale ( față de de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amenda, respectiv de la 3 luni la 3 ani închisoare, în vechea reglementare ), art. 367 al.1 C.p., închisoare de la 1 la 5 ani ( față de la …. la … de ani închisoare sau de la … la … ani închisoare, în vechea reglementare ).
Așadar, instanța a stabilit că legea nouă este legea mai favorabilă cu privire la toate infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și la care urmeză a se raporta la stabilirea vinovăției acestora.Întrucât legea nouă a fost identificată ca fiind legea penală mai favorabilă, această lege se va aplica și în privința pedepselor complementare și accesorii.
Forma continuată a infracțiunii este reglementată în prezent de art.35 C.p., legiuitorul stabilind că există forma continuată a unei infracțiuni atunci când, printre altele, acțiunile sau inacțiunile care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, sunt îndreptate împotriva aceluiași subiect pasiv.
În prezenta cauză, nu există unitate de subiect pasiv, părțile vătămate fiind diferite ( cu excepția situației inculpatei J. D., care a solicitat de 2 ori credit de la aceeași bancă - BCR ), astfel că nu ar putea subzista forma continuată a infracțiunilor de înșelăciune sau uz de fals, ci concurs de infracțiuni. Comparând tratamentul sancționator al formei continuate a infracțiunii din V.C.p., conform art.41 al. 2, cu cel al concursului de infracțiuni din noua reglementare, se poate constata că vechea reglementare este mai favorabilă inculpaților.
În ceea ce privește situația inculpatei J. D., comparând tratamentul sancționator al formei continuate a infracțiunii din V.C.p., cu cel din N.C.p., este evident că legea nouă care prevede un spor facultativ de până la 3 ani închisoare,( față de legea veche care prevedea un spor tot facultativ, dar până la 5 ani închisoare ), este mai favorabilă acesteia.
Instanța a procedat la analizarea consecințelor sancționării a concursului de infracțiuni sub aspectul stabilirii legii mai favorabile, reținut și acesta pe seama inculpaților prin rechizitoriu.Sub vechea reglementare, sancționarea concursului de infracțiuni era stabilită de art.34 lit.b V.C.p., care prevedea posibilitatea ca, în cazul concursului de infracțiuni, pedeapsa cea mai grea să fie majorată până la maximul ei special, iar când acest maxim nu era îndestulător, putându-se adăuga un spor de până la 5 ani închisoare, fără însă a se depăși totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente.Practic, sub vechea reglementare, pedeapsa maximă ce putea fi stabilită în sarcina inculpaților, pentru concursul de infracțiuni este de 10 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea, sporită până la maximul special, cu aplicarea unui spor și fără a se depăși totalul pedepselor aplicate pentru concursul de infracțiuni).
Art. 39 alin.1 lit.b C.p., stabilește că, după data de 01.02.2014, în cazul concursului de infracțiuni, dacă sunt stabilite numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În consecință, s-a constatat că noua reglementare este mai favorabilă inculpaților, dat fiind că algoritmul prevăzut de V.C.p. permite ca pedeapsa rezultantă să ajungă la totalul aritmetic al pedepselor stabilite, în vreme ce NCP limitează sporul aplicabil de o treime din suma celorlalte pedepse, în afara celei de bază.
1. La stabilirea vinovăției inculpatului Z. M., instanța a avut în vedere în primul rând declarația dată de acesta la primul termen de judecată, când inculpata a recunoscut săvârșirea faptelor în modalitatea descrisă în actul de inculpare, solicitând aplicarea procedurii prevăzute de art.3201 V.C.p.p., actualmente art.374 al.4 C.p.p., instanța urmând a aplica actualele dispoziții privind reducerea pedepsei, neexistând o lege mai favorabilă în această situație, ambele reglementări, atât cea nouă, cât și cea veche prevăzând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Inculpata a arătat că îi cunoaște pe toți inculpații trimiși în judecată, că din anul 2011 duce pensionari la diferite bănci cu documente falsificate de către alte persoane: decizii de pensionare false, facturi ENEL etc, că cel mai mult a avut relații cu inculpata P. A. care fie racola clienți, fie mergea cu ei la bancă ( B. I., I. I., D. V. ), că inculpatul C. M. este verișorul ei, căruia i-a obținut un credit de la bancă cu acte false, iar inculpatul C. D. este fostul ei socru, care s-a prezentat la bancă în numele altor persoane: C. I., B. N., G. D. și M. Ș., ea fiind cea care a adus actele false. Inculpatul G. M. I. i-a făcut cunoștință cu unchiul său, G. D., care dorea să obțină un credit de la Domo, la care ea a fost girant, tot inculpatul G. M. i-a adus cartea de identitate a numitului L. D. pentru a obține acte false în eventualitatea unui credit, iar despre inculpatul Z. I. a arătat că îl cunoaște de la o prietenă și care a adus o persoană pe numele N. I. care urma să ia credit cu acte false de la BRD Ciacova, precum și o altă persoană pe nume P. R.. Inculpata a ajutat-o pe numita S. E. să falsifice actele și să obțină un credit bancar; cu actele falsificate pentru M. M., mama inculpatei P. A., s-a prezentat la bancă concubina inculpatului C. D., inculpata J. D.. Pe inculpatul H. I. l-a adus P. A. care a fost de acord să se prezinte la bancă pentru a lua credit cu acte false puse la dispoziție de către Z. M.. Și pentru inculpatul P. I. inculpata a obținut acte false, care luase un credit de la P.; la rândul său, inculpatul P. I. i l-a prezentat pe inculpatul P. T.. Numita B. D. i-a fost adusă de către fiul și nora ei, care a reușit să obțină un credit cu acte false puse la dispoziție de către inculpata Z. M., iar D. V. a fost adusă de P. A., însă cu actele false depuse la bancă, nu a obținut creditul. Inculpata Z. M. a mai menționat faptul că din fiecare credit obținut de la bancă, îi revenea suma de 500 euro, iar ceilalți inculpați care aduceau potențiali clinți, își stabileau propriul lor comision.Inculpatul C. D. este cel care a văzut la inculpata Z. M. C.I. a numitului C. V..
Declarația inculpatei se coroborează cu cea a martorilor audiați în cauză.
Vinovăția inculpatei este atestată și de actele bancare existente la dosarul cauzei, precum și de rapoartele de constatate tehnico-științifică, care dovedesc efectuarea falsurilor pe înscrisurile depuse la bancă în vederea obținerii creditelor sau a cardurilor de credite.
2-4. La stabilirea vinovăției inculpaților C. M., P. A. și Z. I., instanța a avut în vedere în primul rând declarația dată de acesta la primul termen de judecată, când inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor în modalitatea descrisă în actul de inculpare, solicitând aplicarea procedurii prevăzute de art.3201 V.C.p.p., actualmente art.374 al.4 C.p.p., instanța urmând a aplica actualele dispoziții privind reducerea pedepsei, neexistând o lege mai favorabilă în această situație, ambele reglementări, atât cea nouă, cât și cea veche prevăzând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Declarațiile celor trei inculpați se coroborează cu declarațiile date de inculpata Z. M., care a afirmat că cel mai mult a avut relații cu inculpata P. A. care fie racola clienți, fie mergea cu ei la bancă ( B. I., I. I., D. V. ), că inculpatul C. M. este verișorul ei, căruia i-a obținut un credit de la bancă cu acte false, iar despre inculpatul Z. I. a arătat că îl cunoaște de la o prietenă și care a adus o persoană pe numele N. I. care urma să ia credit cu acte false de la BRD Ciacova, precum și o altă persoană pe nume P. R..
Inculpatul C. D. a arătat că inculpatul C. M. se ocupa de racolarea persoanelor pentru obținerea de credite și obținea și actele de identitate ale unor persoane în vederea contractării de credite.
Potrivitdeclarației șidenunțului formulat de numitul N. I., inculpatul Z. I. l-a întrebat dacă este interesat de obținerea unui credit bancar, relatându-i că el o cunoaște pe numita ,,M.” - identificată în persoana inculpatei Z. M. care se ocupă cu obținerea de credite bancare, sens în care procură acte false. Martorul N. I. a arătat că și numitul N., alias R. Petrș a fost racolat de către inculpatul Z. I. pentru a lua credite cu acte false.
Partea vătămată R. P. a arătat că i-a dat buletinul lui Z. I., care, l-a dat la rândul său, inculpatei Z., care urma să facă actele pentru un credit.Partea vătămată M. M. a dat buletinul său fiicei sale P. A. în scopul de a face o împuternicire la notar pentru a putea ridica alocația nepoatei sale, cea veche urmând a expira. La începutul anului 2013, aceeași parte vătămată a observat că în contul său deschis la BCR Oradea în care trebuia să aibă banii de la APIA, nu mai avea nimic, spunându-i se de la bancă că banii au fost reținuți pentru un credit contractat la o bancă din Timișoara. Ulterior, partea vătămată a aflat de la inculpata P. că aceasta dăduse buletinul la inculpata Z. M. și că va plăti ea creditul la bancă.Martorul cu identitate protejată, C. G. a arătat că în combinație cu inculpata Z. M. se afla și inculpata „A.” ce o ajuta pe M. la căutatea și găsirea persoanelor de la care putea obține documentele sau a celor dispuse să se prezinte la bancă în vederea ridicării de credite cu acte false.De asemenea, și martora cu identitate protejată C. L. a menționat că inculpata P. A. era una dintre persoanele care îi furniza inculpatei buletine.La dosarul de urmărire penală se regăsesc notele de filaj, planșe foto și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și comunicărilor purtate de inculpați între ei, convorbiri și comunicări care au fost înterceptate și înregistrate în perioada 2012 - 2013 și care atestă realitatea activitatilor infracționale reținute în sarcina inculpaților. Vinovăția inculpaților este atestată și de actele bancare existente la dosarul cauzei, precum și de rapoartele de constatate tehnico-științifică, care dovedesc efectuarea falsurilor pe înscrisurile depuse la bancă în vederea obținerii creditelor sau a cardurilor de credite.
5,6. G. M. I. și C. D.
Inculpatul G. M. I. a negat săvârșirea faptelor pentru care este cercetat, iar despre actele găsite la percheziația sa domiciliară, a arătat că le-a lăsat inculpatei Z. M. drept garanție pentru o sumă de bani pe care trebuia să o primească de la aceasta, întrucât i-a vândut o mașină concubinului ei, C. M..Inculpatul a depus la dosar un înscris sub semnătură privată și a fost audiată în apărare concubina acestuia, T. Sunita care confirmă spusele inculpatului, însă celelate probe din dosar confirmă activitatea infracțională derulată de acest inculpat. Partea vătămată G. D. a arătat în faza de urmărire penală că în cursul anului 2012, i-a dat buletinul de identitate nepotului său G. M. I., pentru a se interesa despre actele unui teren care îl are moștenire de la fratele său, G. I., tatăl inculpatului. Inculpatul G. M. I. i-a făcut cunoștință inculpatei Z. M. cu unchiul său, G. D., care dorea să obțină un credit de la Domo, la care ea a fost girant, și tot inculpatul G. M. i-a adus cartea de identitate a numitului L. D. pentru a obține acte false în eventualitatea unui credit, a afirmat aceeași inculpată.De asemenea, și martora cu identitate protejată C. L. a menționat că inculpatul G. M. era una dintre persoanele care îi furniza inculpatei buletine, cum ar fi cel al unchiului său, G. D..Din procesele verbale privind interceptările și convorbirile telefonice dintre inculpat și martora C. L. reiese că inculpata Z. M. i-a tras mai multe țepe în sensul că nu i-a dat de fiecare dată cota parte din bani pentru clientul racolat ce obținuse creditul. La percheziția domiciliară efectuată la G. M. I. a fost găsită cartea de identitate a numitului L. V. C., precum și documentele false pe numele acestuia: decizie și cupon de pensie. Inculpatul C. D. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de fals și înșelăciune, însă a tăgăduit săvârșirea infracțiunii de constituire a anui grup infracțional organizat. El a relatat că o cunoaște pe inculpata Z. M., ca fiind fosta soție a fiului său vitreg, de care a divorțat în urmă cu 5 ani. În cursul verii anului 2012, inculpata Z. M. i-a propus să facă niște bani, în sensul că îi va face rost de C.I ale altor persoane, împreună cu documentele aferente necesare obținerii unui credit bancar, folosindu-se de un cupon de pensie MAI, decizie de pensionare MAI, facturi de utilități, toate pe numele respectivelor persoane. Cu dosarele complete, inculpatul C. D. s-a prezentat la BCR, o dată pe numele lui C. I., dosarul fiind respins, iar a doua oară, pe numele lui M. Ș., unde a obținut un credit de 30.400 lei, sumă cu care a fost prins inculpatul asupra lui în flagrant. Deși propunerile inculpatei au continuat, C. D. a refuzat să desfășoare această activitate în numele altor persoane.Despre inculpatul C. D., inculpata Z. M. a arătat că este fostul ei socru, care s-a prezentat la bancă în numele altor persoane: C. I., B. N., G. D. și M. Ș., ea fiind cea care a adus actele false.
Inculpata Jelezlogu D. a arătat că inculpatul C. D. a avut repetate discuții telefonice cu inculpata Z. M. prin care aceasta din urmă îi solicita să participe alături de ea pentru a obține niște bani, pentru a ridica credite cu acte false și de a găsi persoane în acest scop și care îl instruia vis-a-vis de ceea ce avea să spună la bancă.
În cauză au fost autorizate interceptări telefonice și audio-video în mediul ambiental, rezultând că în data de 19.12.2012 inculpatul C. D. s-a deplasat la BCR – Ag. Timocului din Timișoara, prezentându-se la ghișeu sub identitatea de „C. I.”, identitate sub care a solicitat un credit bancar, depunând în susținerea cererii de creditare un cupon de pensie și o decizie de pensionare M.A.I., precum și o factură de utilități Enel, precum și cartea de identitate – în original - a numitului C. I. cu . nr._ (vol. VII f.47-53). Existând suspiciuni de fraudă au fost anunțate organele de poliție, care au procedat la identificarea inculpatului C. D., acesta fiind dus la sediul IPJ și audiat. La aceeași dată, după ce a părăsit sediul IPJ inculpatul C. D. a fost surprins în flagrant de către organele de poliție la BCR – Agenția Calea Șagului, unde s-a prezentat cu documentele de identitate aparținând lui M. Ș., pentru a obține un credit în valoare de 30.400 lei ( vol. VII, f. 129-205 ).La dosarul de urmărire penală se regăsesc notele de filaj, planșe foto și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și comunicărilor purtate de inculpați între ei, convorbiri și comunicări care au fost înterceptate și înregistrate în perioada 2012 - 2013 și care atestă realitatea activitatilor infracționale reținute în sarcina inculpaților.
Vinovăția inculpaților este atestată și de actele bancare existente la dosarul cauzei, precum și de rapoartele de constatate tehnico-științifică, care dovedesc efectuarea falsurilor pe înscrisurile depuse la bancă în vederea obținerii creditelor sau a cardurilor de credite.
7-9. P. R., P. I. și D. V.
Inculpatul P. R. a fost abordat de inculpata P. A. pentru a-i facilita obținerea unui credit bancar, iar actele falsificate i-au fost aduse de către inculpata Z. M.. Toți trei s-au deplasat la BRD de unde a obținut în final un credit de 11.000 lei. Inculpatul a mai încercat să oțină un credit de la BCR, însă cererea sa a fost respinsă.
Obținerea creditului de către inculpatul P. R. este confirmată și de către inculpatul H. I..Martorul cu identitate protejată, C. G. a fost cel care trebuia să se prezinte cu inculpatul P. R. la BRD ca să-și ridice banii, însă martorul a refuzat, din motive personale. Ulterior, martorul a aflat de la inculpata Z. M. că P. R. a obținut creditul. Din declarația aceluiași martor, reiese că Z. M. i-a comunicat că urmează să se prezinte la P. pentru un credit pentru inculpatul P. I..Tot astfel, martora cu identitate protejată C. L. s-a deplasat cu inculpatul P. R. la BRD unde a solicitat cu acte false un credit de nevoi personale.
Inculpata D. V. a arătat că a fost de acord ca inculpata Z. să o ajute să obțină credit de la bancă, i-a remis cartea de identitate și un cupon de pensie, a mers cu aceasta la mai multe bănci, R. F., BCR, fiindu-i respinse cererile de credit. Inculpata P. A. a fost cea care i-a restituit cartea de identitate. Inculpata D. V. a fost adusă de inculpata P. A., însă cu actele false depuse la bancă, nu a obținut creditul.Martorul cu identitate protejată, C. G., a declarat despre creditul solicitat de către inculpata D. V., care nu a fost aprobat de către R. BankÎn data de 12.03.2013, martora cu identitate protejată C. L. s-a deplasat la Raiffeissen B. cu D. V., persoană care s-a dat drept pensionară pentru a obține un credit de nevoi personale.
Pentru inculpatul P. I. inculpata Z. M. a obținut acte false, care luase un credit de la P.; la rândul său, inculpatul P. I. i l-a prezentat pe inculpatul P. T. inculpatei Z. M.. La dosarul de urmărire penală se regăsesc notele de filaj, planșe foto și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și comunicărilor purtate de inculpați între ei, convorbiri și comunicări care au fost înterceptate și înregistrate în perioada 2012 - 2013 și care atestă realitatea activitatilor infracționale reținute în sarcina inculpaților. Vinovăția inculpaților este atestată și de actele bancare existente la dosarul cauzei, precum și de rapoartele de constatate tehnico-științifică, care dovedesc efectuarea falsurilor pe înscrisurile depuse la bancă în vederea obținerii creditelor sau a cardurilor de credite.
10. J. D.
Inculpata Julezoglu D. a recunoscut că s-a prezentat la BCR sub numele de M. M. cu acte false primite de la inculapta Z. M., iar în luna noiembrie, 2012, a luat în nume propriu un credit tot de la BCR cu aceleași acte false.
Inculpatul C. D. a indicat faptul că concubina sa, J. D. a solicitat un credit în numele mamei inculpatei P. A.. La dosarul de urmărire penală se regăsesc notele de filaj, planșe foto și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și comunicărilor purtate de inculpați între ei, convorbiri și comunicări care au fost înterceptate și înregistrate în perioada 2012 - 2013 și care atestă realitatea activitatilor infracționale reținute în sarcina inculpatei. Vinovăția inculpatei este atestată și de actele bancare existente la dosarul cauzei, precum și de rapoartele de constatate tehnico-științifică, care dovedesc efectuarea falsurilor pe înscrisurile depuse la bancă în vederea obținerii creditelor sau a cardurilor de credite.
11. S. E.
La stabilirea vinovăției inculpatei S. E., instanța a avut în vedere în primul rând declarația dată de acesta la primul termen de judecată, când inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor în modalitatea descrisă în actul de inculpare, solicitând aplicarea procedurii prevăzute de art.3201 V.C.p.p., actualmente art.374 al.4 C.p.p., instanța urmând a aplica actualele dispoziții privind reducerea pedepsei, neexistând o lege mai favorabilă în această situație, ambele reglementări, atât cea nouă, cât și cea veche prevăzând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.Declarația inculpatei se coroborează cu declarația inculpatei Z. M., care a arătat că a depus la 4 bănci documentele falsificate, iar la ridicarea creditului de la BRD, a fost prezent și soțul inculpatei Z., numnitul M..Din declarația martorului cu identitate protejată, C. G., reiese că Z. M. i-a arătat niște acte ale inculpatei S. E. urmând să obțină un credit pe numele acesteia, iar apoi i-a comunicat că urmează să se prezinte P. pentru un credit pentru inculpatul P. I.. Martorul cu identitate protejată, C. L. a arătat că inculpata S. E. a solicitat credite cu acte false de la P. și BCR.
12,13. G. M. și B. I.
Inculpata G. M. a recunoscut că a solicitat un credit de la o unitate bancară, fiind însoțită de inculpata Z. M., fiind pusă în legătură cu acasta de către inculpata P. A..Inculpatele Z. M. și P. A. confirmă cele spuse de către inculpata G. M..Martorul cu identitate protejată, C. G., a arătat că inculpata Z. M. i-a spus că trebuie să se prezinte la B. Raiffesein din F. unde aceasta îl știa pe director, cu numiții G. M. și L. V. C., fiindu-i remise și actele pentru credite: cupoane de pensie, decizii de pensionare și facturi ENEL.La îndrumarea inculpatei Z. M., martora cu identitate protejată C. L. s-a prezentat la B. R. F. cu documente false în vederea solicitării unui credit pe numele lui G. M. și L. V. C..
Inculpatul B. I. a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, relatând că a fost abordat de către inculpata P. A., care i-a spus despre inculpata Z. M. că ar ajuta oamenii să obțină credite. Având nevoie de bani, a acceptat propunerea, însă condiția era să îi dea lui Z. suma de 400 euro. Împreună cu aceasta, s-a deplasat la două bănci, după ce îi dăduse în prealabil cartea sa de identitate și unde depusese niște acte pe care i le dăduse ulterior Z. M..Inculpatele Z. M. și P. A. au recunoscut că a doua i l-a prezentat primei pentru a-l ajuta în a obține un credit bancar.Martorul cu identitate protejată, C. L. a arătat că s-a deplsat împreună cu inculpatul B. I. și cu inculpata Z. M. la mai multe puncte de lucru ale BCR și BRD din Timișoara, unde au depus documente falsificate.
14, 15. H. I. și I. I.
Inculpatul I. I. a fost abordat de către numitul „I.” în Piața 700 din Timișoara, care l-a întrebat dacă este interesat de obținerea unui credit bancar pe care îi poate obține cu ajutorul numitei „M.”. I. I. a fost de acord în primă fază și i-a dat lui I. buletinul. După ce a fost sunat de către M. să meargă să ridice banii, acesta s-a prezentat la unitatea bancară unde a refuzat să ridice creditul, dându-și seama că actele sunt false.
Inculpatul Z. I. a fost cel care l-a însoțit la bancă pe inculpatul I. I., prezentat de către inculpata P. inculpatei Z., pretinzând că este nepotul său și că îl ajută la citirea și înțelegerea documentelor. Inculpatul H. I. a fost întrebat de către inculpatul R. P. dacă este interesat de un credit de nevoi personale, după care cei doi s-au deplasat la un bar unde a cunoscut-o pe inculpata P. A. și care i-a făcut o copie de pe cartea de identitate. A doua zi, inculpata inculpata P. s-a întâlnit cu inculpata Z. pentru a discuta formalitățile în vederea obținerii banilor. În final, inculpatul H. I. a depus actele la BRD, însă nu a primit niciun credit. Cele două inculpate, Z. M. și P. A., confirmă declarația inculpatului I. I. și H. I..
Martorul cu identitate protejată, C. G., a declarat că inculpatul H. I. și Z. M. au depus actele la BRD și că așteaptă răspunsul bancii.
În data de 23.03.2013, martorul cu identitate protejată C. L. s-a deplasat împreună cu Cipri și cu inculpatul H. I. la BCR, BRD, folosindu-se de aceleași acte false de care s-a folosit și P. R., însă doar la BCR a reușit să depună actele, întrucâât la BRD bazele de date erau nefuncționale. Același martor a pomenit și de falsificarea datelor pe numele inculpatului I. I. de către inculpata Z. M..
16. S. L.
Inculpata S. L. a recunoscut săvârșirea faptelor de care este acuzată, arătând că s-a înțeles cu inculpata Z. M. să obțină un credit de 15.000 lei de la BCR Calea Șagului, sens în care i-a înmânat inculpatei Z. M. o copie după cartea de identitate și o adeverință de la locul de muncă. După ridicarea creditului, inculpata Z. și încă o femeie blondă i-au luat o parte din bani.
La dosarul de urmărire penală se regăsesc notele de filaj, planșe foto și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și comunicărilor purtate de inculpați între ei, convorbiri și comunicări care au fost înterceptate și înregistrate în perioada 2012 - 2013 și care atestă realitatea activitatilor infracționale reținute în sarcina inculpatului.
Vinovăția inculpatei este atestată și de actele bancare existente la dosarul cauzei, precum și de rapoartele de constatate tehnico-științifică, care dovedesc efectuarea falsurilor pe înscrisurile depuse la bancă în vederea obținerii creditelor sau a cardurilor de credite.
17. P. T.
Din declarația martorului cu identitate protejată, C. G., reiese că acesta s-a prezentat împreună cu inculpatul P. T. și cu inculpata Z. M. la BCR pentru un credit de nevoi personale. Apoi, toți trei s-au deplasat la M. G. pentru a achiziționa produse electrocasnice, fiind depuse aceleași acte false: decizie de pensionare, cupon de pensie și factură RDS. Ambele solicitări de credit au fost respinse.
Părțile vătămate C. I., B. N. I., M. Ș., H. E., L. V. C., H. I., R. I. și P. I. au arătat că le dispăruseră în diverse împrejurări cărțile de identitate și că nu au solicitat niciodată credite de la bancă.
Raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că fapta inculpaților Z. M., C. M., C. D., P. A., Z. I., G. M. I., P. R., D. V., P. I., S. E., J. D. și S. L. de a obține și de a încerca să obțină credite pentru ei sau pentru alte persoane de la mai multe societăți bancare, prin inducerea sau menținerea în eroare a acestora cu prilejul încheierii contractelor, intrunește sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art.244 al.l C.p.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că fapta inculpaților G. M., H. I., I. I., B. I. și P. T. de a încerca să obțină credite pentru ei sau pentru alte persoane de la una sau mai multe societăți bancare, prin inducerea sau menținerea în eroare a acestora cu prilejul încheierii contractelor, intrunește sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infractiunii prevazute deart.32 C.p., rap. la art.244 al.l C.p.
P. schimbarea de încadrare juridică, conform art.386 C.p.p., instanța a reținut incidența tentativei cu privire la inculpații H. I., I. I. și B. I., și nu forma consumată a infracțiunii de înșelăciune, cum în mod eronat s-a reținut în rechizitoriu, dat fiind faptul că, cu privire la acești inculpați, deși au fost depuse la bancă actele necesare obținerii creditului, cererile lor au fost respinse, fiind sesizată frauda bancară, în consecință, nefiind produs niciun prejudiciu societăților de creditare.
Considerând că la inducerea în eroare a părților vătămate în ceea ce priveste capacitățile de plată ale persoanelor antemenționate, toți inculpații au utilizat mijloace frauduloase, decizii de pensie, cupoane de pensie, facturi de utilități sau un certificat de revoluționar ( în cazul părții vătămate N. I. ) emise în cunoștință de cauză, în sensul că inculpații aveau reprezentarea lipsei de venituri sau a veniturilor insuficiente în vederea obținerii de credite, aceste instrumente de plată câștigând încrederea băncilor-părți vătămate, instanta constată că în prezenta cauza sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art.244 al.2 C.p.
Fapta tuturor inculpaților de a folosi sau de a depune la diverse bănci acte false ( facturi de utilități ), la realizarea dosarelor de credit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, cu privire la înscrisurile sub semnătură privată. Deși inculpații au depus la bănci și acte oficiale, precum decizii de pensionare sau cupoane de pensii, ori un certificat de revoluționar, aceștia nu au fost cercetați și nici trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, cu privire la înscrisurile oficiale.
Singura excepție o face inculpatul P. T., care a fost cercetat și trimis în judecată pentru ambele infracțiuni, însă, parchetul a omis să rețină și incidența art. 323 C.p., cu referire la teza privind înscrisurile oficiale, astfel că, și în acest caz se impune a fi reținute dispozițiile art.386 C.p.p., în speță fiind incidente două infracțiuni de uz de fals, una pentru actele sub semnătură privată, alta pentru actele oficale, legiuitorul reglementnd două pedepse distincte pentru cele două ipoteze.
În cauza fiind încheiate mai multe convenții și fiind depuse la diferite bănci mai multe înscrisuri sub semnătură privată și oficiale false, instanta va reține, sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelaciune, uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals în înscrisuri oficiale, prevederile art. 41 al.2 V.C.p., respectiv 36 al.1 C.p.în cazul inculpatei J. D., fiecare dintre acțiunile inculpaților ( cu excepția inculpaților H. I., I. I. și S. L. ), realizând conținutul legal al aceleiași infracțiuni din cele enumerate.
În privința inculpaților H. I., I. I. și S. L., în temeiul art.386 C.p.p., instanța a înlăturat dispozițiile privind forma continuată a infracțiunilor enumerate în alineatul precedent și reținute prin actul de inculpare, deoarece doar cu ocazia unui singur act material a fost depus la bancă dosarul pentru obținerea creditului.
Potrivit dispozițiilor art. 367 al.1 C.p., constituie infracțiune inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 de ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit al.6 din același articol, prin grup infracțional organizat se înțelege „ grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni ”.
Din analiza interceptărilor telefonice autorizate în cauza a rezultat legătura dintre membrii rețelei – Z. M., C. M., P. A., Z. I., C. D. și G. M. I. - pe de o parte și dintre inculpații în cauza care au ridicat sau solicitat credite bancare cu documente false, pe de altă parte, precum și solicitările de credit în numele persoanelor ale căror cărți de identitate au fost procurate în mod fraudulos. Tot din observarea interceptărilor a reieșit faptul că membrii rețelei lăsau la unitățile bancare ca și număr de telefon de contact numerele care erau utilizate de către aceștia. (Z. M., C. M., Z. I., C. D.) (vol. II, vol. VIII și vol IX).Dovezile administrate în cauză atestă faptul că fiecare dintre cei 6 inculpați trimiși în judecată a participat, în mod repetat, la comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, beneficiind și de concursul altor persoane, care, însă, nu au fost trimise în judecată. A fost dovedită existența mai multor acte materiale derulate în perioada 2012-2013 și există indicii că această activitate infracțională a fost derulată și anterior acestei perioade ( relevante în acest sens fiind declarațiile martorului sub identitate protejată C. L. ) și că ar fi continuat, fiind întreruptă tocmai de intervenția organelor de cercetare penală. Fiecare dintre cei 6 inculpați avea un rol bine stabilit în cadrul grupului ( Z. M. coordonatoarea grupării, avea ca atribuții: racolarea, personal sau prin intermediari, de persoane dispuse să se prezinte la bănci pentru obținerea de credite cu acte false ori persoane care să sustragă sau să obțină pentru scurt timp cărți de identitate, în baza cărora să obțină celelalte documente necesare obținerii unui credit; verificarea posibilității ca solicitantul să poată obține credit; obținerea documentelor false; stabilire persoanei care să însoțească titularul real al creditului la bancă pentru depunerea documentelor și ridicarea banilor reprezentând creditul obținut; convingere inculpaților C. D. și J. D. să uzeze de identități false și să se prezinte la bănci pentru solicitarea de credite și încasarea acestora; asigura și deținea controlul întregii operațiuni de obținere frauduloasă de credite și dispunea cu privire la împărțirea creditelor obținute în mod ilegal; inculpații P. A., C. M., C. D., Z. I. și G. M. I. aveau ca principală atribuție racolarea de persoane dispuse să se prezinte la bănci pentru obținerea de credite cu acte false ori persoane care să sustragă sau să obțină pentru scurt timp cărți de identitate de la titularii lor de drept, în baza cărora să se obțină celelalte documente necesare obținerii unui credit; inculpata P. A. a reușit să-și îndeplinească această atribuție în barul în care își desfășura activitatea, în plus, aceasta s-a preocupat și de obținerea unor cărți de identitate, precum și de însoțirea la bancă a solicitanților de credit ( inculpați sau învinuiți în cauză ) în vederea depunerii documentației necesare obținerii creditului sau pentru încasarea banilor; inculpatul C. M. și Z. I. au îndeplinit atribuții similare cu inculpata P. A., iar inculpatul G. M. I. s-a preocupat de obținerea de cărți de identitate (în cazul său a fost găsită la percheziția domiciliară cartea de identitate a numitului L. V. C. precum și documente false pe numele acestuia – decizie și cupon de pensie ); inculpatul C. D. a uzat de identitatea unor persoane ale căror cărți de identitate intraseră în mod fraudulos în posesia membrilor rețelei și s-a prezentat la diferite bănci unde a solicitat credite bancare, iar în unele situații cererea sa de creditare a fost admisă, încasând și suma aprobată ), cu certitudine ei având cunoștință de existența și rolul celorlalți participanți.
Coeziunea dintre inculpați este dovedită de declarațiile acestora, ale martorilor audiați, de legăturile telefonice și faptice dintre ei, de evidența operațiunilor bancare, de procesele verbale de percheziție de la domiciliile inculpaților.
În opinia instanței, scopul acțiunilor conjugate era evident, și anume obținerea de sume de bani, în mod fraudulos, prin acțiuni de înșelăciune cu mijloace frauduloase a unităților bancare. P. urmare, în prezenta cauză nu se poate contesta faptul că gruparea inculpaților avea drept scop săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, motiv pentru care va reține în sarcina celor 6 inculpați și infracțiunea prevăzută de art.367 al.1 C.p.
Sub aspectul formei de vinovăție, în cazul tuturor infracțiunilor, inculpații au acționat cu intenție directă, împrejurare ce rezultă din faptul că intenția lor a fost calificată prin scopul urmărit – obținerea unor foloase materiale ilicite.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, cu precizările prvind noua încadrare juridică, urmând ca la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate să țină seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C.p., respectiv gravitatea faptelor săvârșite și periculozitatea infractorului, precum și de dispozițiile art.396 al.10 C.p.p., în cazul inculpaților care au uzitat de această procedură.
Instanța a apreciat că faptele inculpaților prezintă un pericol social relativ ridicat. În acest sens poate fi observată amploarea activităților infracționale, numărul persoanelor implicate, valoarea deosebit de ridicată a prejudiciului, modalitatea în care a fost adusă la îndeplinire hotărârea infracțională, care a presupus pregătirea minuțioasă a întregii activități ce a avut drept consecință fraudarea bugetului privat al unităților bancare, în vederea atingerii scopului urmărit – obținerea unor foloase materiale ilicite.În momentul individualizării pedepselor, instanța a luat în considerare și persoana inculpaților. Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcinalor, cu excepția lui G. M. I. sau P. R., nu au antecedente penale, au vârste medii și o condiție socială și materială precară.Inculpatul C. M. are doi copii minori în întreținere, inculpata P. A. 4 copii minori în întreținere, iar inculpatul Z. I. locuiește în Centrul de Găzduire temporară a persoanelor adulte fără adăpost, muncește și este apreciat de colegi, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar în circumstanțiere.
Instanța a apreciat că toate elemente precitate impun aplicarea unor pedepse minime pe seama inculpaților și nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea lor, astfel cum s-a solicitat în apărare.
În ceea ce priveste latura civila a procesului penal, instanta a retinut urmatoarele:
Băncile comerciale la care au fost solicitate creditele fie s-au constituit părți civile în cauză, fie au recuperat prejudiciul de la unele persoane contractante, fie au cesionat creanțele către alte societăți. Ca atare, societățile comerciale și-au precizat pretențiile în fața instanței de judecată, solicitând creditul efectiv restant.
Potrivit dispozitiilor art.1357 C.civ., orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-1 repara. Așa cum rezultă din starea de fapt și din probele de la dosar, inculpata Z. M. a falsificat prin intermediul și cu ajutorul altor persoane care nu au fost trimise în judecată acte sub semnătură privată și înscrisuri oficiale, care au fost depuse la bănci de către ceilalți inculpați din prezenta cauză, aceștia obținând credite bancare, iar prin faptele lor ilicite au cauzat prejudicii patrimoniilor părților civile care se impun a fi reparate, motiv pentru care, în baza art. 25 C.p.p., raportat la art. 397 C.p.p., art.19 al.2 C.p.p., inculpații for obligați la plata acestora, în funcție de contribuția fiecăruia în parte.
Apreciind ca sumele solicitate sunt dovedite în cauză ( cereri de solicitare a creditului, contracte de creditare, facturi, acte bancare etc.), instanta a obligat inculpații la despăgubiri civile, ce urmează a fi actualizate la data plății.
În ceea ce privește solicitările părților civile B. N. I., L. V., H. E., P. I., G. D., M. M. de acordare a unor daune morale-ca urmare a faptului că au fost puse pe drumuri și stresate cu ocazia cercetărilor fără să aibă vreo vină, întrucât persoane necunoscute le-au sustras cărțile de identitate și au solicitat credite pe numele lor, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu există niciun element care să justifice acordarea acestora, părțile civile neprezentând nicio dovadă din care să rezulte faptul că acțiunile inculpaților ar fi putut determina producerea unor efecte cu caracter nepatrimonial în persoana părților civile, motiv pentru care, în baza art. 25 C.p.p., raportat la art. 397 C.p.p., art.19 al.2 C.p.p., acestea vor fi respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, D. S. T. Timișoara, apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 21.05.2015.
În motivele de apel ale D. S. T. Timișoara s-a arătat că, în ceea ce îi privește pe inculpații Z. M., C. M., P. A., Z. I., G. M. I. și C. D., având în vedere modul de săvârșire a faptelor, racolarea – în vederea săvârșirii faptelor – a unor persoane cu o stare materială precară, perseverență infracțională de care au dat dovadă, perioada mare de timp în care au acționat, prejudiciile create (atât unităților bancare fraudate, cât și părților vătămate în numele cărora au fost obținute creditele), se impune majorarea pedepselor și executarea efectivă a acestora, întrucât pedepsele mici aplicate de prima instanță și modalitatea de executare nu sunt în măsură să asigure reeducarea acestora. S-a arătat în acest sens că, pericolul social al faptelor săvârșite de inculpați este relevat de modalitatea de desfășurare a activității infracționale, activitate care a presupus un plan bine conturat, identificarea potențialilor doritori de a obține un credit bancar în mod fraudulos, obținerea identității unor persoane care îndeplineau condițiile acordării unui credit – și nu figurau deja ca debitori la vreo bancă, falsificarea documentelor necesare obținerii creditului – respectiv falsificarea, prin majorarea fictivă, a drepturilor de pensie stabilite ori plăsmuirea în totalitatea a unor decizii de pensionare și taloane de pensie precum și a unor facturi de utilități, după care urma fraudarea efectivă a unităților bancare. În privința motivelor de nelegalitate s-a arătat că în mod greșit prima instanță nu a dedus măsura preventivă a reținerii – din data de 19.12.2012, față de inculpații Z. M. și C. D. - dispusă în dosarul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în condițiile în care, ulterior, cauza în care aceștia erau cercetați pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals a fost declinată la D.I.I.C.O.T. – S. T. Timișoara și conexată la dosarul nr. 59/D/P/2013, iar acest dosar conexat la dosarul nr. 19/D/P/2013 în care s-a întocmit rechizitoriul prin care a fost sesizată prima instanța și tot astfel, instanța a dedus - în privința inc. C. D. (alături de inc. G. M. I.), în baza art. 40 alin. 3 C. pen., din pedeapsa aplicată – durata executată din data de 27.06.2013 până la data de 23.08.2013, întrucât inc. C. D. a fost reținut doar în data de 27.06.2013 – 28.06.2013, după care s-a dispus față de acesta, de către procuror, măsura obligării de a nu părăsi țara. S-a mai arătat că sentința primei instanțe este nelegală, în condițiile în care inculpații Z. M., P. A. și C. D. au fost obligați la despăgubiri civile, în sumă de 36.537,11 lei către S.C. BCR S.A., cu privire la creditul acordat pe numele lui M. Ș., după care s-a dispus confiscarea sumei de 30.400 lei provenită din săvârșirea infracțiunii de către inc. C. D. (care a depus documentele necesare obținerii creditului pe numele lui M. Ș. – fiind prins în flagrant), suma de bani fiind depusă la A.F.F. Timișoara, cu chitanța ., nr._. S-a apreciat că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât nu s-a dispus anularea înscrisurilor oficiale falsificate, atât pe numele inculpaților, cât și a părților vătămate, respectiv a deciziilor de pensionare, a taloanelor de pensie, cât și a certificatelor de revoluționar folosite de inculpați – și primite de aceștia de la inc. Z. M., în scopul obținerii creditelor, întrucât acestea constituie mijloace frauduloase folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. S-a mai criticat hotărârea primei instanțe și pentru aceea că instanța de fond nu a dispus condamnarea tuturor inculpaților și pentru infracțiunea de uz de fals în înscrisuri oficiale deoarece în partea expozitivă a rechizitoriului fapta nu a fost determinată, cu toate că în dispozitivul rechizitoriului nu s-a menționat în mod expres trimiterea în judecată a tuturor inculpaților pentru infracțiunea de uz de fals în înscrisuri oficiale.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel, precum și din oficiu potrivit art. 417 alin.2 c.p.p, instanța de apel apreciază întemeiat apelul declarat de D. S. T. Timișoara, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente.
În prealabil, instanța de apel va constata că a fost investită cu soluționarea apelului declarat de către D. S. T. Timișoara împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță și în limitele celor patru motive de apel cuprinse în motivarea acestuia, constatându-se în același timp că apelul nu îl privește și pe inculpatul B. I., cu privire la care hotărârea va fi reformată având în vedere combinarea dispozițiilor din cele două legi succesive, impunându-se următoarele precizări.
Potrivit art. 417 c.p.p „ instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces”. A..2 al aceluiași articol prevede că „ în cadrul limitelor prevăzute la alin.1 instanța este obligată ca înafară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept „.
Potrivit art. 418 c.p.p „ instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel”. A..2 menționează că „ în apelul declarat de către procuror în favoarea unei părți instanța de apel nu poate agrava situația acesteia”.
Întrucât devoluția se produce ca o consecință a exercitării căii de atac de către partea nemulțumită de soluția adoptată prin hotărârea atacată, reexaminarea cauzei are anumite limite mărginindu-se la verificarea acelor dispoziții pe care partea care a exercitat calea de atac ordinară le consideră greșite sau nelegale și numai în raport de calitatea pe care o are în proces. Apelul are un efect devolutiv integral în sensul că promovează o reexaminare a cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, nu numai cu privire la temeiurile și cererile formulate de procuror și de părți. Pentru a se putea produce un asemenea efect devolutiv integral este necesar ca apelul să fie declarat de procuror și de toate părțile din proces. Astfel, limitarea efectului devolutiv decurge din calitatea procesuală pe care o are persoana care declară apel în cauză. Îmbinând cele două limite ale efectului devolutiv al apelului, adăugând și consecințe decurgând din efectul neagravării situației celui care a exercitat calea de atac ordinară, instanța de apel apreciază că starea de fapt nu a fost contestată și, cu toate deficiențele sesizate de instanța de apel, nu poate fi corectată pe de o parte, iar pe de altă parte, limitele de pedepse aplicate inculpaților de către instanța de fond nu vor putea fi coborâte, întrucât apelul a fost declarat de către D. S. T. Timișoara în defavoarea inculpaților.
P. urmare, instanța de apel în soluționarea căii de atac declarate în cauză și în virtutea respectării celor două principii mai sus menționate va constata că starea de fapt nu face obiectul analizei instanței de apel, câtă vreme nu a fost contestată de către titularul căii de atac. În aceiași idee și în vederea respectării principiului legalității ce guvernează procesul penal instanța de apel va îndrepta din oficiu erorile pe care le conține hotărârea primei instanțe în ceea ce privește încadrările juridice ale faptelor reținute în sarcina inculpaților fără a putea pronunța o hotărâre care să conducă la diminuarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților. Concluzionând, instanța de apel va proceda la analizarea apelului declarat de D. S. T. Timișoara raportat la motivele invocate și necesitatea respectării principiului legalității ce caracterizează activitatea de judecată.
Instanța de apel constată că activitatea infracțională a celor 17 inculpați trimiși în judecată prin rechizitoriul D. S. T. Timișoara poate fi structurată pe 3 palete, în funcție de natura infracțiunilor reținute în sarcina lor și contribuția lor la comiterea faptelor, după cum urmează:
- Grupul 1 format din G. M. I., Z. I., P. A. M., C. M., C. D. și Z. M., inculpați trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin.1-5 C.p anterior și art. 291 C.p anterior;
- Grupul 2 format din P. T., I. I., B. I., H. I. și G. M., inculpați acuzați de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 cp anterior raportat la art. 215 alin.1-3 C.p anterior și art. 291 C.p anterior;
- Grupul 3 format din S. E., P. I., D. V., S. L. și J. D., inculpați trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin.1,3 C.p anterior și art. 291 C.p anterior.
Importanța acestei grupări derivă din necesitatea asigurării aceluiași tratament juridic inculpaților trimiși în judecată pentru aceleași infracțiuni și efectuării unei diferențieri de sancționare raportat la gravitatea acuzațiilor aduse, având în vedere că este criticată soluția primei instanțe sub aspectul cuantumului pedepselor.
În primul rând, instanța de apel constată că hotărârea penală pronunțată de instanța de fond este nelegală, întrucât s-au combinat dispozițiile favorabile mai blânde din cele două legi penale, respectiv Codul penal din 1968 și Codul penal în vigoare, încălcându-se deciziile Curții Constituționale nr.256 din 6 mai 2014.
Astfel, inculpații din grupul 3, respectiv S. E., P. I., D. V., S. L. și J. D., au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin.1,3 C.p anterior și art. 291 C.p anterior. Instanța de fond a dispus condamnarea lor pentru infracțiunile prev. de art. 323 C.p actual cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p anterior, art. 244 alin.1,2 C.p actual cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p anterior ( la inculpata S. E., instanța de fond a reținut și dispozițiile art. 396 alin.10 cp actual), efectuându-se contopirea pedepselor în temeiul actualului cod penal și aplicându-se prevederile art. 81 din Codul penal anterior relativ la suspendarea condiționată a executării pedepselor.
Inculpații din grupul 2, respectiv P. T., I. I., B. I., H. I. și G. M., au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 cp anterior raportat la art. 215 alin.1-3 C.p anterior și art. 291 C.p anterior. Instanța de fond a dispus condamnarea acestora pentru infracțiunile prev. de art. 323 C.p actual cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p anterior; art. 32 cp raportat la art. 244 alin.1,2 C.p actual cu aplicarea art. 41 alin.2 anterior ( față inculpații I. I. și H. I. nu s-a reținut fără forma continuată prev. de art. 41 alin.2 C.p ), efectuându-se contopirea pedepselor în temeiul actualului cod penal și aplicându-se prevederile art. 81 din Codul penal anterior relativ la suspendarea condiționată a executării pedepselor.
Inculpații din grupul 1, respectiv G. M. I., Z. I., P. A. M., C. M., C. D. și Z. M., au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin.1-5 C.p anterior și art. 291 C.p anterior. Instanța de fond a dispus condamnarea lor pentru infracțiunile prev. de art. 367 C.p actual, art. 323 cp actual raportat la art. 41 alin.2 cp anterior și art. 244 alin.1,2 C.p actual cu aplicarea art. 41 al.2 C.p anterior. Față de inculpații Pușcas A. M., C. M., Z. M. și Z. I., instanța de fond a reținut și dispozițiile art. 396 alin.10 Cpp. Și în privința acestor inculpați s-au aplicat regulile referitoare la concursul de infracțiuni prev. de art. 39 din codul penal în vigoare și dispozițiile art. 86 din codul penal anterior relativ la suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.
Principiul mitior lex funcționează potrivit art. 5 NC.p prin compararea legilor succesive și selectarea celei mai favorabile dintre ele în considerarea a trei criterii ordonate ierarhic, în funcție de instituția fundamentală a dreptului penal căreia îi corespund cu predilecție. Astfel, vor fi mai întâi luate în considerare modificările condițiilor de incriminare (fapta concret comisă menținându-și caracterul infracțional, după o evaluare in concreto), după care – dacă după acest criteriu nu se reușește identificarea uneia dintre legile succesive ca fiind mai favorabilă decât cealaltă (celelalte) – se va trece la comparația sub aspectul modificării condițiilor de tragere la răspundere penală (de urmărire și judecată), pentru ca, abia înc ele din urmă (dacă nici după al doilea criteriu nu s-a impus departajarea unei legi ca fiind mai favorabilă), să se apeleze la comparația sub aspectul regimului sancționator.
Ca regulă generală, toate aceste examinări urmează a se efectua doar în considerarea particularităților fiecărui caz concret în parte, separat de alte ipoteze de aplicare, iar niciodată după o evaluare generică, în abstract. Dacă în urma acestei întreite evaluări graduale niciuna dintre legile succesive nu se impune a fi mai favorabilă, urmează a se aplica întotdeauna (formal) legea nouă, în vigoare la data judecări cauzei, deoarece ea este identică cu legea veche, în privința respectivei spețe, fiind totodată activă (supraviețuirea legii vechi nu se poate justifica decât în mod excepțional, ca efect al ultraactivității legii mai favorabile ori a celei temporare). Dispozițiile mai sus menționate urmează a fi aplicate tuturor inculpaților, urmând a se determina legea penală mai favorabilă raportat la instituțiile analizate. Astfel, instanța de apel reține că grupului 2 și 3 le este mai favorabilă legislația anterioară din prisma condițiilor de existență a infracțiunii continuate, modalității de aplicare a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni și a condițiilor de acordare a suspendării condiționate a executării pedepsei și inexistenței obligativității prestării unei munci neremunerate în folosul comunității.
Astfel, instanța de apel, reținând vinovăția inculpaților din grupul 2 și 3 în ceea ce privește comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, va dispune condamnarea acestora în temeiul dispozițiilor legale prevăzute de legea veche.
Pentru a hotărî cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, instanța de apel are în vedere că, potrivit art. 72 C .pen., în vigoare la data soluționării cauzei de către instanța de fond, care stabilea criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Potrivit art. 74 alin. 1 C.p. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.” P. urmare, instanța de apel apreciază că raportat atât la criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 C.penal anterior, în vigoare la data soluționării cauzei de către instanța de fond și ale art.74 din codul penal se menține necesitatea aplicării unor pedepse cu închisoarea tuturor inculpaților, orientate sub limita minimă prevăzută de lege pentru faptele pentru care s-a dispus condamnarea, cu suspendarea condiționată a executării acestora.
Instanța de apel apreciază că inculpaților din grupul 2 și 3 se impune a le fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.2 din Codul penal anterior pentru infracțiunea prev. de art. 215 C.p, raportat la împrejurarea că nu s-au obținut sume mari de bani, că acești inculpați provin din rândul persoanelor cu venituri materiale precare și care s-au folosit de actele puse la dispoziție de inculpații din grupul 1, care îi și racolau și le puneau la dispoziție actele false, astfel încât acești inculpați, care își plăteau serviciile inculpaților din grupul 1 prin cota parte din creditele luate, erau marionete în atingerea scopului grupului infracțional constituit de inculpații din grupul 1, adevărații artizani ai activității infracționale care acționau organizat, după reguli bine stabilite în cadrul grupului și beneficiind de suportul logistic al unor funcționari bancari.
În ceea ce privește cuantumul pedepselor rezultante ce se impun a fi executate de inculpați, instanța de apel va avea în vedere natura infracțiunilor comise, relațiile sociale nesocotite prin faptele ilicite, contribuțiile inculpaților care au beneficiat de actele false puse la dispoziție de inculpații din grupul 2, valoarea sumelor de bani luate cu titlu de împrumut ( pentru inculpații din grupul 3) sau cu privire la care s-a încercat acordarea creditelor ( pentru inculpații din grupul 2), impunându-se, prin urmare, o diferențiere de tratament dintre cele două grupuri în ce privește cuantumul pedepsei rezultante.
În acest sens, instanța de apel apreciază că urmează a se aplica o pedeapsă rezultantă într-un cuantum mai mare inculpaților în sarcina cărora se reține, pe lângă infracțiunea de uz de fals, infracțiunea de înșelăciune în formă consumată decât celor acuzați de tentativă la infracțiunea de înșelăciune, diferențierea de tratament juridic fiind necesară dat fiind rezultatul infracțiunii principale, cea de înșelăciune, care nu s-a produs precum și asigurării, în interiorul aceluiași grup, a unui tratament juridic identic inculpaților aflați în aceeași situație procesuală.
Deși nu a formulat obiectul criticării hotărârii instanței de fond de către reprezentantul D.I.I.C.O.T S. T. Timișoara, în vederea respectării principiului legalității ce trebuie să caracterizeze activitatea de judecată și în temeiul efectului devolutiv la care s-a făcut referire mai sus, instanța de apel va înlătura omisiunea instanței de fond de a reține în sarcina inculpaților I. I. și H. I. forma continuată prev. de art. 41 alin.2 C.p a infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C.p, acestuia din urmă urmând a i se reține forma continuată și în ce privește tentativa la infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată. Activitatea infracțională a inculpatului I. I. este descrisă la punctul 25 din rechizitoriu (s-a prezentat în data de 25.04.2013 la Agenția B.C.R L. pentru obținerea unui credit, solicitare respinsă, depunând 3 documente false), iar cea a inculpatului H. I. la punctul 23 din actul de acuzare ( s-a prezentat în data de 23.03.2013 la 4 agenții bancare pentru eliberarea creditului – respingându-i-se solicitările - depunând 12 acte false), omisiunea instanței de fond fiind astfel evidentă.
P. urmare, se va admite apelul declarat de D. S. T. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 296/08.04.2014 pronunțată de Tribunalul T., care va fi desființată și și rejudecând:
1). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual va condamna inculpatul P. I. la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual va condamna același inculpat la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acestuia și va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
2). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpata D. V. ( la: 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual va condamna aceiași inculpată la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Va interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal va stabili termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acesteia și va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
3). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual va condamna inculpata S. L. la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual va condamna aceiași inculpată la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Va interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal va stabili termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acesteia și va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
4). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual va condamna inculpata J. D. la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual va condamna aceiași inculpată la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Va interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal va stabili termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acesteia și va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
5). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 din C.p actual va condamna inculpata S. E. la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p actual va condamna aceiași inculpată la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Va interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal va stabili termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acesteia și va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
6). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual va condamna inculpatul P. T. la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual va condamna același inculpat la:
- 8 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal va stabili termen de încercare de 2 ani și 8 luni pe seama acestuia și va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
7). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual va condamna inculpatul I. I. la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual va condamna același inculpat la:
- 7 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal va stabili termen de încercare de 2 ani și 7 luni pe seama acestuia și va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
8). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual va condamna inculpatul B. I. la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual va condamna același inculpat la:
- 7 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal va stabili termen de încercare de 2 ani și 7 luni pe seama acestuia și va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
9). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual va condamna inculpatul H. I. (la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual va condamnaacelași inculpat la:
- 7 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal va stabili termen de încercare de 2 ani și 7 luni pe seama acestuia și va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
10). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual va condamna inculpata G. M. la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual va condamna aceiași inculpată la:
- 7 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Va interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal va stabili termen de încercare de 2 ani și 7 luni pe seama acesteia și va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
În ceea ce îl privește pe inculpatul R. P., potrivit certificatului de deces nr.4 din 2.03.2014 a Primăriei comunei Ș., județ T., la data de 1 martie 2014 a intervenit decesul acestuia, astfel încât în temeiul art. 17 alin.2 C.p.p raportat la art. 16 alin.1 lit.f C.p.p se va dispune încetarea procesului penal.
Cu privire la inculpații G. M. I., Z. I., P. A. M., C. M., C. D. și Z. M. care formează, potrivit celor stabilite de instanța de apel în funcție de faptele comise, contribuția fiecăruia și gravitatea infracțiunilor, grupul 1, instanța de apel apreciază că pe de o parte se impune majorarea pedepselor aplicate de instanța de fond acestora și pe de altă parte executarea acestora în regim de detenție, considerentele relativ la criteriile generale de individualizare a pedepselor prezentate mai sus fiind aplicabile și acestui grup.
Astfel, inculpata Z. M. (lideră a grupării), împreună cu inculpații P. A., C. M., C. D., Z. I. și G. M. I. au constituit un grup infracțional organizat având drept scop obținerea de credite bancare cu ajutorul unor documente false. În acest sens, la indicațiile liderei grupării, unii dintre membrii grupării (inculpatul C. D., inculpatul Z. I.), precum și alți inculpați cercetați în dosar s-au deplasat la unități bancare și au solicitat (în unele cazuri au și obținut) credite bancare cu ajutorul unor documente false, puse la dispoziție de inculpata Z. M.. Având în vedere modul de săvârșire a faptelor, racolarea – în vederea săvârșirii faptelor – a unor persoane cu o stare materială precară, perseverență infracțională de care au dat dovadă, perioada mare de timp în care au acționat, prejudiciile create (atât unităților bancare fraudate, cât și părților vătămate în numele cărora au fost obținute creditele), instanța de apel apreciază că se impune ca executarea pedepselor să se realizeze efectiv, pedepsele însă urmând a fi majorate.
Pericolul social al faptelor săvârșite de inculpați este relevat de modalitatea de desfășurare a activității infracționale. Astfel, activitatea ilicită a celor șase inculpați susmenționați a presupus un plan bine conturat, care implică mai multe etape: identificarea potențialilor doritori de a obține un credit bancar în mod fraudulos (în speță ceilalți unsprezece inculpați) ori obținerea identității unor persoane care îndeplineau condițiile acordării unui credit – și nu figurau deja ca debitori la vreo bancă, falsificarea documentelor necesare obținerii creditului – respectiv falsificarea, prin majorarea fictivă, a drepturilor de pensie stabilite ori plăsmuirea în totalitatea a unor decizii de pensionare și taloane de pensie (îndeosebi având aparența eliberării de către Casa de pensii sectorială a M.A.I., precum și a unui certificat de revoluționar (pe numele de N. I.) și acesta fals, precum și a unor facturi de utilități, după care urma fraudarea efectivă a unităților bancare. Grupul infracțional organizat a acționat pe două paliere, în sistem piramidal, în vârful piramidei aflându-se inculpata Z. M. – inițiatoarea grupului – care a avut rolul de a se preocupa de falsificarea documentelor necesare obținerii creditelor (chiar dacă nu s-a putut dovedi efectiv că aceasta le-a plăsmuit ori falsificat), le înmâna celorlalți inculpați care aveau roluri bine stabilite, așa cum s-a arătat.Faptele inculpaților sunt cu atât mai grave cu cât infracțiunile de înșelăciune și uz de fals au fost săvârșite în formă continuată.
Raportat la natura infracțiunilor, la numărul mare de participanți, la comiterea lor, la consecințele produse și având în vedere natura relațiilor sociale încălcate, nu se poate concluziona că pedepsele mici aplicate tuturor inculpaților și modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate celor șase inculpați în sarcina cărora s-a reținut și comiterea infracțiunii prev. de art. 367 alin. 1 C. pen., sunt în măsură să atingă scopul pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Astfel, instanța de apel va majora după cum urmează, pedepsele aplicate celor 6 inculpați care vor fi executate în regim de detenție.
Astfel, va menține pedepsele de 1 an și 5 luni închisoare, respectiv 11 luni și 10 zile închisoare aplicate inculpaților G. M. I. și C. M. ,reținând incidența art. 35 alin.1 C.p în privința formei continuate a infracțiunilor prev. de art. 323 C.p și art. 244 alin.1 și alin.2 C.p, în loc de art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal, înlăturând și dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării celor două pedepse mai sus menționate, pedepse ce vor fi executare în regim de detenție.
În temeiul art. 367 alin.1 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p va condamnă inculpatul Z. I. la pedeapsa de:
- 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, va condamna același inculpat la pedeapsa de:
- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( partea vătămată N. I.).
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, va condamna același inculpat la pedeapsa de:
- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( partea vătămată R. P.).
În temeiul art. 244 alin. 1 și alin.2 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 și art. 396 alin.10 C.p.p va condamna același inculpat la 2 ( două ) pedepse de câte:
- 8 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune.
În temeiul art. 38, 39 alin.1 lit.b din Codul penal va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din ( 2 + 2 + 8 + 8 luni ), inculpatul urmând a executa pedeapsa de:
-1 an, 2 luni și 20 de zile închisoare, cu executare în detenție.
În temeiul art. 367 alin.1 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p va condamna inculpata P. A. M. la pedeapsa de
- 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, va condamna aceiași inculpată la pedeapsa de:
- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( partea vătămată M. M.).
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, va condamna aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( partea vătămată M. Ș. ).
În temeiul art. 244 alin. 1 și alin.2 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 și art. 396 alin.10 C.p.p va condamna aceiași inculpată la 2 ( două ) pedepse de câte:
-8 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune.
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p, art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p, va condamna aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare ( cu privire la fapta inculpaților S. L., P. R., H. I., I. I. în dauna B.C.R).
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 244 alin.1,2 C.p cu aplicarea art. 35 C.p, art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p, va condamna aceiași inculpată la:
- 8 luni închisoare ( în dauna B.C.R)
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p, art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p, va condamna aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare ( cu privire la fapta inculpaților P. R., H. I. în dauna B.R.D).
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 244 alin.1,2 C.p cu aplicarea art. 35 C.p, art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p,va condamna aceiași inculpată la:
- 8 luni închisoare ( în dauna B.R.D).
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 244 alin.1,2 C.p cu aplicarea art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p, va condamna aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare ( cu privire la fapta inculpatei D. V. în dauna R. ).
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 323 alin.1,2 C.p cu aplicarea art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p, va condamna aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare (cu privire la fapta inculpatei D. V. în dauna R. ).
În temeiul art. 38, 39 alin.1 lit.b din Codul penal va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, sporul fiind de 14 luni închisoare, , inculpata urmând a executa pedeapsa de:
-1 an și 10 luni închisoare, cu executare în detenție.
. În temeiul art. 367 alin.1 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p va condamna inculpatul C. D. la pedeapsa de:
- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, va condamna același inculpat la pedeapsa de:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( credit contractat de la B.C.R).
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin. 10 C.p.p, va condamna același inculpat la câte 3 ( trei) pedepse de:
- 3 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea a trei infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( credite contractate de la R., E. Retails și G. B.).
În temeiul art. 244 alin. 1 și alin.2 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 și art. 396 alin.10 C.p.p va condamna același inculpat la 3 ( trei ) pedepse de câte:
- 1 an închisoare fiecare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune.
În temeiul art. 244 alin. 1 și alin.2 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 35 din Codul penal, art. 74 alin.4 și art. 396 alin.10 C.p.p va condamna același inculpat la:
- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune ( în dauna părții vătămate B.C.R).
În temeiul art. 38, 39 alin.1 lit.b din Codul penal va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, sporul fiind de 1 an și 8 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de:
-2 ani și 8 luni închisoare, cu executare în detenție.
. În temeiul art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p va condamna inculpata Z. M. la:
- 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 din C.p actual va condamna aceiași inculpată la:
- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p actual va condamna aceiași inculpată la:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție.
Va interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
A mai fost criticată hotărârea penală pronunțată de prima instanță și în ce privește greșita deducere a măsurii preventive a reținerii inculpaților C. D. și Z. M..
Instanța de apel constată că, în mod greșit prima instanță nu a dedus măsura preventivă a reținerii – din data de 19.12.2012, față de inculpații Z. M. și C. D. - dispusă în dosarul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în condițiile în care, ulterior, cauza în care aceștia erau cercetați pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals a fost declinată la D.I.I.C.O.T. – S. T. Timișoara (fila 194 – vol. I u.p.) și conexată la dosarul nr. 59/D/P/2013, iar acest dosar conexat la dosarul nr. 19/D/P/2013 în care s-a întocmit rechizitoriul prin care a fost sesizată prima instanța. Tot astfel, instanța de fond în mod greșit, instanța a dedus - în privința inc. C. D. (alături de inc. G. M. I.), în baza art. 40 alin. 3 C. pen., din pedeapsa aplicată – durata executată din data de 27.06.2013 până la data de 23.08.2013, întrucât inculpatul C. D. a fost reținut doar în data de 27.06.2013 – 28.06.2013 (fila 153vol. V u.p.), după care s-a dispus față de acesta, de către procuror, măsura obligării de a nu părăsi țara (fila 72 – vol. XVI u.p.). Pentru aceste considerente, instanța de apel în temeiul art. 424 C.p.p raportat la art.72 C.p va deduce reținerea de 24 ore, din 19.12.2012 luată față de inculpații Z. M. și C. D., măsură luată în dosarul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, precum și cea luată de către D.I.I.C.O.T S. T. Timișoara în privința inculpatului C. D. din 27.06.2013.
De asemenea, instanța de apel va constata că hotărârea primei instanțe este nelegală în condițiile în care i-a obligat pe inculpații Z. M., P. A. și C. D., la despăgubiri civile, în sumă de 36.537,11 lei către S.C. BCR S.A., cu privire la creditul acordat pe numele lui M. Ș., după care a dispus confiscarea sumei de 30.400 lei provenită din săvârșirea infracțiunii de către inculpatul C. D. (care a depus documentele necesare obținerii creditului pe numele lui M. Ș. – fiind prins în flagrant), suma de bani fiind depusă la A.F.F. Timișoara, cu chitanța ., nr._. Întrucât suma de 30.400 lei este la dispoziția A.F.P T. de această sumă de bani trebuie să beneficieze unitatea bancară de la care se obținuse creditul în numele lui M. Ș., respectiv B.C.R, de la inculpați urmând a fi confiscată doar diferența de 6.137,11 lei.
În aceiași ordine de idei și conform criteriilor aduse de D.I.I.C.O.T S. T. Timișoara, instanța de apel constată că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât nu a dispus anularea înscrisurilor oficiale falsificate, atât pe numele inculpaților, cât și a părților vătămate, respectiv a deciziilor de pensionare, a taloanelor de pensie, cât și a certificatelor de revoluționar folosite de inculpați – și primite de aceștia de la inc. Z. M., în scopul obținerii creditelor, întrucât acestea constituie mijloace frauduloase folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Instanța de fond a apreciat că, deși inculpații au depus la bănci și acte oficiale, precum decizii de pensionare sau cupoane de pensii, ori un certificat de revoluționar, aceștia nu au fost cercetați și nici trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals cu privire la înscrisurile oficiale și, în consecință, nu s-a pronunțat cu privire la acest înscrisuri, excepție făcând înscrisurile folosite de inculpatul P. T. care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, în ambele teze și, raportat la această situație nu a dispus anularea înscrisurilor oficiale falsificate, deși aceste înscrisuri au constituit mijloacele frauduloase utilizate de inculpați la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fapt ce ar fi impus anularea actelor.
În acest sens, este de observat adresa nr._/17.04.2013 a Casei de Pensii Sectorială – MAI (fila 142 vol. XV u.p.) din care rezultă că numiții P. I., M. Ș., C. G. și R. P. nu au fost identificați în baza de date a C.P.S. – M.A.I., în aceeași situație fiind și numiții B. N. (adresă fila 18 vol. XI u.p.), C. I. (adresă fila 165 vol. XI u.p.).Din adresa emisă de Guvernul României (fila 193 vol. IV u.p.) – Secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor din decembrie 1989, rezultă că certificatul de revoluționar . – P nr._ eliberat la 15.12.2005 figurează eliberat pe numele P. V., și nu N. I. – care nu figurează ca deținător al calității de revoluționar (față de acest învinuit s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, însă instanța era obligată să se pronunțe și cu privire la anularea înscrisului falsificat).Tot astfel, din adresa nr._/05.11.2012 a Casei Naționale de Pensii Publice – Casa Județeană de Pensii T. (fila 364 vol. XIV u.p.) rezultă că numitele Heghes E. și S. L. nu figurează ca pensionari, iar B. D. figurează cu o pensie în cuantum de 453 lei.
Coroborând relațiile trimise atât de Casa Națională de Pensii Publice – Casa Județeană de Pensii N. (fila 174 vol. IV u.p.), Casa Județeană de Pensii T. (fila 178 vol. IV u.p.), cât și de M.A.I. - Casa de Pensii Sectorială (fila 186 vol. IV u.p.), privind titularii deciziilor de pensionare identificate ca stând la baza documentației necesare acordării unui credit bancar, corelativ și a taloanelor de pensii aferente, rezultă fără echivoc că toate aceste înscrisuri oficiale sunt false, cele mai multe plăsmuite în totalitate, astfel încât se impune anularea acestora – constituind mijloace frauduloase folosite la comiterea infracțiunii de înșelăciune.
S-a mai criticat hotărârea primei instanțe și pentru aceea că instanța de fond nu a dispus condamnarea tuturor inculpaților și pentru infracțiunea de uz de fals în înscrisuri oficiale deoarece în partea expozitivă a rechizitoriului fapta nu a fost determinată, cu toate că în dispozitivul rechizitoriului nu s-a menționat în mod expres trimiterea în judecată a tuturor inculpaților pentru infracțiunea de uz de fals în înscrisuri oficiale.
În conformitate cu art. 371 Cod procedură penală, judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea. P. urmare, obiectul judecații, care este, în același timp obiectul investirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat și ca act de investire. Potrivit articolului menționat, deci, judecata se mărginește la fapta și la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecata și investirea instanței. Pentru a determina ce se înțelege prin "fapta" și "persoana" arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 371 sa fie raportat la cel al art. 328 Cod procedură penală, care se referă la cuprinsul rechizitoriului.
În art. 328 alin. 1 se prevede ca rechizitoriul trebuie sa se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie sa cuprindă, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecata. Este de observat ca, dintre aceste mențiuni pe care trebuie sa le cuprindă rechizitoriul, art. 371 Cod procedură penală, care fixează obiectul judecații, adică limitele investirii, se referă numai la fapta și persoana.
Dar, în accepțiunea acestui text de lege, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită fapta menționată în succesiunea activităților inculpaților, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, și anume de a investi instanța, o atare condiție neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecata pentru acea fapta. Altfel, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanțiilor procesuale înscrise în lege numai pentru o singura fapta sau un număr restrâns de fapte, pentru ca în final, să se ceara condamnarea și pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanții menite sa asigure aflarea adevărului și dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de baza ale dreptului procesual penal, precum și obligației înscrise în art. 5 pct. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la care R. a aderat, potrivit căreia orice persoana arestata trebuie sa fie informată asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa.
Instanța constată că actul de sesizare al instanței de judecată nu satisface cerințele art.328 Cod procedură penală în ceea ce privește infracțiunea de uz de fals în înscrisuri oficiale întrucât pe de o parte descrierea faptei este una globală și nu în raport de contribuțiile fiecărui inculpat la săvârșirea actelor materiale ale acestei infracțiuni pentru care se cere condamnarea de către instanța de apel, iar pe de altă parte instanța nu poate verifica dacă această stare de fapt a fost avută în vedere atunci când, prin rechizitoriu s-a pus în mișcare acțiunea penală, în condițiile în care în actul de sesizare nu s-au indicat numărul de acte materiale de uz de fals în înscrisuri oficiale săvârșite de fiecare inculpat. Precizarea rechizitoriului solicitată de instanța de apel nu clarifică această problemă, sens în care instanța de apel nu poate dispune condamnarea inculpaților și pentru această teză a infracțiunii de uz de fals.
Va menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
Văzând și disp.art. 275 alin.3 C.p.p
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 421 alin.2 lit.a C.p.p admite apelul declarat de D. S. T. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 296/08.04.2014 pronunțată de Tribunalul T..
Desființează sentința penală apelată și rejudecând:
1). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpatul P. I. (fiul lui - și A., născut la data de 10.07.1951, în Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, CNP:_ la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual condamnă același inculpat la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acestuia și atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
2). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpata D. V. (fiica lui D. și I., născuta la data de 16.08.1957, în ., C.N.P. –_) la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual condamnă aceiași inculpată la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acesteia și atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
3). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpata S. L. (fiica lui V. și I.-F., născută la data de 23.02.1958, în localitatea Belinț, județul T., CNP-_) la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual condamnă aceiași inculpată la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acesteia și atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
4). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpata J. D. (fiica lui V. și Cumbrie, născuta la data de 09.07.1956, în ., județul A., CNP-_) la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual condamnă aceiași inculpată la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acesteia și atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
5). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 din C.p actual condamnă inculpata S. E. (fiica lui C. și N., născută la data de 06.10.1956, în localitatea Timișoara, județul T., CNP-_)la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p actual condamnă aceiași inculpată la:
- 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 1 lună închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 3 ani și 1 lună pe seama acesteia și atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
6). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpatul P. T. (fiul lui A. si M.-A., născut la 15.04.1951 în ., CNP-_)la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual condamnă același inculpat la:
- 8 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 2 ani și 8 luni pe seama acestuia și atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
7). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpatul I. I. (fiul lui J. și A., născut la data de 07.10.1951, în ., C.N.P. –_) la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual condamnă același inculpat la:
- 7 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 2 ani și 7 luni pe seama acestuia și atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
8). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpatul B. I. (fiul lui C. și M., născut la data de 15.12.1954, în ., Jud. Timis, CNP-_) la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual condamnă același inculpat la:
- 7 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 2 ani și 7 luni pe seama acestuia și atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
9). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpatul H. I. (fiul lui P. și V., născut la data de 16.11.1956, în Marasti, ., CNP-_)la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual condamnă același inculpat la:
- 7 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 2 ani și 7 luni pe seama acestuia și atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
10). În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 din C.p actual condamnă inculpata G. M. (fiica lui C. și M.-E., născută la data de 03.03.1958, în Mun.Timișoara, Jud.T., CNP-_) la:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul 20 C.p anterior raportat la art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 74 alin.2 din vechiul Cod penal și art. 5 C.p actual condamnă aceiași inculpată la:
- 7 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă.
Interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, în temeiul art. 82 din vechiul Cod penal stabilește termen de încercare de 2 ani și 7 luni pe seama acesteia și atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
În temeiul art. 71 alin.5 din vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatei.
11, 12). Menține pedepsele de 1 an și 5 luni închisoare, respectiv 11 luni și 10 zile închisoare aplicate inculpaților G. M. I. (fiul lui I. și M., născut la data de 27.09.1985, în Timișoara, județul T., CNP-_) și C. M. (fiul lui G. și M., născut la data de 17.08.1973, în localitatea Bivolari, județul Iași, CNP-_), reținând incidența art. 35 alin.1 C.p în privința formei continuate a infracțiunilor prev. de art. 323 C.p și art. 244 alin.1 și alin.2 C.p, în loc de art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal, înlăturând și dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării celor două pedepse mai sus menționate, pedepse ce vor fi executare în regim de detenție.
13). În temeiul art. 367 alin.1 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă inculpatul Z. I. (fiul lui N. și M., născut la data de 19.03.1966, în localitatea Săgeata, județul B., CNP-_), la pedeapsa de:
- 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, condamnă același inculpat la pedeapsa de:
- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( partea vătămată N. I.).
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, condamnă același inculpat la pedeapsa de:
- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( partea vătămată R. P.).
În temeiul art. 244 alin. 1 și alin.2 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă același inculpat la 2 ( două ) pedepse de câte:
- 8 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune.
În temeiul art. 38, 39 alin.1 lit.b din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din ( 2 + 2 + 8 + 8 luni ), inculpatul urmând a executa pedeapsa de:
-1 an, 2 luni și 20 de zile închisoare, cu executare în detenție.
14). În temeiul art. 367 alin.1 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă inculpata P. A. M. (fiica lui I. si M., nascuta la 27.12.1981, in Oradea, jud. Bihor, CNP-_) la pedeapsa de:
- 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, condamnă aceiași inculpată la pedeapsa de:
- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( partea vătămată M. M.).
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, condamnă aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( partea vătămată M. Ș. ).
În temeiul art. 244 alin. 1 și alin.2 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă aceiași inculpată la 2 ( două ) pedepse de câte:
-8 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune.
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p, art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p, condamnă aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare ( cu privire la fapta inculpaților S. L., P. R., H. I., I. I. în dauna B.C.R).
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 244 alin.1,2 C.p cu aplicarea art. 35 C.p, art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p, condamnă aceiași inculpată la:
- 8 luni închisoare ( în dauna B.C.R)
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p, art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p, condamnă aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare ( cu privire la fapta inculpaților P. R., H. I. în dauna B.R.D).
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 244 alin.1,2 C.p cu aplicarea art. 35 C.p, art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p, condamnă aceiași inculpată la:
- 8 luni închisoare ( în dauna B.R.D).
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 244 alin.1,2 C.p cu aplicarea art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p, condamnă aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare ( cu privire la fapta inculpatei D. V. în dauna R. ).
În temeiul art. 48 C.p raportat la art. 323 alin.1,2 C.p cu aplicarea art. 374, art. 396 alin.10 C.p.p, condamnă aceiași inculpată la:
- 2 luni închisoare (cu privire la fapta inculpatei D. V. în dauna R. ).
În temeiul art. 38, 39 alin.1 lit.b din Codul penal aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, sporul fiind de 14 luni închisoare, , inculpata urmând a executa pedeapsa de:
-1 an și 10 luni închisoare, cu executare în detenție.
15). În temeiul art. 367 alin.1 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă inculpatul C. D. (fiul lui T. și I., născut la data de 22.06.1955, în Timișoara, județul T., CNP-_), la pedeapsa de:
- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p, condamnă același inculpat la pedeapsa de:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( credit contractat de la B.C.R).
În temeiul art. 323 C.p cu aplicarea art. 35 C.p și art. 5 C.p, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin. 10 C.p.p, condamnă același inculpat la câte 3 ( trei) pedepse de:
- 3 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea a trei infracțiunii de uz de fals în formă continuată ( credite contractate de la R., E. Retails și G. B.).
În temeiul art. 244 alin. 1 și alin.2 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 374 alin.4 și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă același inculpat la 3 ( trei ) pedepse de câte:
- 1 an închisoare fiecare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune.
În temeiul art. 244 alin. 1 și alin.2 C.p cu aplicarea art. 5 C.p și art. 35 din Codul penal, art. 74 alin.4 și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă același inculpat la:
- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune ( în dauna părții vătămate B.C.R).
În temeiul art. 38, 39 alin.1 lit.b din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, sporul fiind de 1 an și 8 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de:
-2 ani și 8 luni închisoare, cu executare în detenție.
16). În temeiul art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă inculpata Z. M. (fiica lui G. si M., născuta la 25.09.1971 în ., CNP-_) la:
- 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În temeiul art. 291 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 din C.p actual condamnă aceiași inculpată la:
- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 215 alin.1,2,3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal, art. 374 alin.4 C.p.p și art. 396 alin.10 C.p.p și art. 5 C.p actual condamnă aceiași inculpată la:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare, care va fi și pedeapsa rezultantă, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție.
Interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II-a, 64 lit.b prevăzute de vechiul Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 din vechiul Cod penal.
17). În temeiul art. 17 alin.2 C.p.p raportat la art. 16 alin.1 lit.f C.p.p încetează procesul penal privind pe inculpatul P. R. ( date dosar), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 291 C.p anterior, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal anterior, art. 215 alin.1,2,3 vechiul C.p cu aplicarea art. 41 alin.2 vechiul Cod penal, ca urmare a decesului acestuia.
În temeiul art. 424 C.p.p raportat la art.72 C.p deduce reținerea de 24 ore, din 19.12.2012 luată față de inculpații Z. M. și C. D., măsură luată în dosarul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, precum și cea luată de către D.I.I.C.O.T S. T. Timișoara în privința inculpatului C. D. din 27.06.2013.
În temeiul art. 112 C.p dispune confiscarea de la inculpații Z. M., C. D. și P. A. M. a sumei de 6.137, 11 lei, reprezentând diferența dintre creditul obținut de inculpați pe numele M. Ș. de la B.C.R și restituirea către această unitate bancară a sumei de 30.400 lei provenită din săvârșirea infracțiunii de către inculpatul C. D., sumă depusă la AFP Timișoara cu chitanța nr._.
În temeiul art. 422 C.p.p raportat la art. 580 C.p.p dispune anularea înscrisurilor falsificate pe numele inculpaților și numiților H. I., P. I., B. D., C. G., C. V., H. E., G. D., R. I., B. N. I., M. M., R. P., C. I., Naghy I. – decizii de pensionare, cupoane de pensie, facturi de utilități, certificate de revoluționar, adeverințe de venit, contracte de muncă – depuse în vederea acordării creditelor.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 2.800 lei către Baroul T., reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
A. N. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red.AN/9.12
Tehnored A.J. 10.12.2014
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 59/2015. Curtea de... | Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... → |
|---|








