Infracţiuni la legea cecului. Legea nr. 59/1934. Decizia nr. 1594/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1594/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-11-2012

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1594 /R

Ședința publică din data de 21.11.2012

Completul constituit din

PREȘEDINTE: F. P.

JUDECĂTOR: F. P.

JUDECĂTOR: C. I. M.

GREFIER: L. P.

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror A. S..

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș și inculpata L. D. R. împotriva sentinței penale nr. 338 din 29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat desemnat din oficiu B. R. din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar pentru inculpata recurentă L. D. R. lipsă, lipsind părțile civile intimate . SRL, ., . S., . SRL, ., SC C. I. SRL S. D., . B., . C. SRL, ., ., ., . SRL, ., SC I. C. SRL, ..HERCULANE, părțile responsabile civilmente . S.R.Lși ..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată depusă la dosar prin registratură o cerere de amânare formulată de inculpata recurentă pentru a-și angaja un apărător.

Instanța în deliberare respinge cererea de amânare formulată având în vedere că inculpata a fost citată cu mai bine de 30 de zile înaintea termenului de judecată, aceasta a formulat recurs împotriva sentinței primei instanțe la începutul lunii iunie 2012, cunoscând astfel că va fi chemată în fața Curții de Apel, având timp suficient pentru angajarea unui apărător. Se constată că au fost respectate dispozițiile art. 294 C.pr.pen., în sensul că inculpatei îi asigurată apărarea printr-un avocat din oficiu

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, potrivit art. 38513 C.p.p., acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Procurorul susține recursul așa cum a fost formulat în scris, apreciind că sentința penală este nelegală și netemeinică. În susținerea recursului arată că în speță nu au fost respectate prevederile deciziei nr. IX/2005 a Înaltei curți de Casație și Justiție- secțiile Unite, întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că părțile civile nu au cunoscut, în momentul primirii filelor CEC, că nu există disponibil necesar acoperirii instrumentului de plată la tras. Mai arată că în cauză nu au fost respectate prevederile art. 356 Cod procedură penală întrucât prima instanță nu a precizat în mod expres care sunt martorii care confirmă că nu s-a realizat o inducere în eroare a părților vătămate. De asemene, instanța nu a detaliat care sunt concluziile din raportul de expertiză care au condus la decizia de schimbare a încadrării juridice, care atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct.9 Cod procedură penală. Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei este prea mică în raport cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite întrucât inculpata a emis un număr foarte mare de instrumente bancare, care nu au avut acoperire în momentul introducerii la plată, a persistat în comiterea de fapte penale, având în vedere durata mare a activității infracționale, iar prejudiciul cauzat este foarte mare și deși instrumentele bancare au fost emise în urmă cu mai mult de 4 ani, nici până în prezent prejudiciul nu este achitat în totalitate. Având în vedere al doilea motiv de recurs invocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Avocatul desemnat din oficiu solicită admiterea recursului inculpatei, casarea sentinței cu consecința diminuării pedepsei. Cu privire la recursul declarat de procuror pune concluzii de admitere, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpată.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

P. sentința penală nr. nr. 338 din 29.06.2012 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Caransebeș a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata L. D. R., prin apărător.

A dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art.215 alin.4 C.p.în infracțiunea de „ emitere file CEC fără a avea la tras disponibil suficient” și „ emitere de CEC-uri cu dată falsă sau cărora le lipsește unul din elementele esențiale „ fapte prev. și ped. de art. 84 pct.2 și pct.3 din Lg.59/1934 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p.

În baza art. 84 pct.2 și 3 din Lg.59/1934 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. a condamnat inculpata L. D. R., fiica lui D. și M., născută la data de 02.06.1974 în Caransebeș, județul C.-S., CNP-_, posesor al CI . nr._, domiciliată în com.Iablanița, ., județul C.-S., locuind efectiv în Timișoara, ., ., județul T., la pedeapsa de:

-15.000 (cincisprezece mii lei) lei amendă penală.

A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.63 ind.1 Cod penal.

A respins ca inadmisibile acțiunile civile formulate de părțile civile ., .- P. L. J. R. PARTNERS, . S., ., ., SC C. I. SRL –S. D., . B..

În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. a obligat inculpata L. D. R. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:

P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din data de 30 septembrie 2009, înregistrat la prima instanță sub nr._ din data de 08 octombrie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei L. D. R. pentru săv.infr.prev.și ped.de art. art.215 alin.4 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.84 pct.2 și 3 din Legea nr.59/1934 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 25.06.2007, învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 1901,32 lei către . .>, fără a avea disponibil în cont. Fila CEC a fost refuzată la plată întrucât plătitorul se afla în interdicție bancară. Reprezentantul . . A. A., a declarat că suma de 1901,32 lei a fost încasată de la . și nu se mai constituie parte civilă în cauză.

La data de 09.07.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313 cu nr._ în valoare de 3296,30 lei pentru ., care l-a girat pentru ., care ulterior l-a girat pentru . Orșova, filă CEC care a fost refuzată la plată întrucât a fost emisă de un trăgător aflat în interdicție bancară, CEC-ul aparținând unui set de instrumente retras din circulație. În cursul urmăririi penale, numitul M. I. – administratorul . a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, deoarece prejudiciul a fost recuperat.

La data de 25.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 766,41 lei pentru . Satu-M., filă care a fost refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont. La data de 03.07.2007 a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 1850 lei; la data de 05.07.2007 a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 1850 lei, iar la data de 09.07.2007 a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 1850 lei pentru ., file CEC ce au fost ulterior girate pentru . Satu M.. Filele CEC au fost refuzate la plată din cauza lipse totale de disponibil în cont și aparțineau unui set de instrumente retras din circulație. Prejudiciul total creat de . Satu M. a fost de 6314,41 le, din care s-a recuperat suma de 3450 lei. Partea vătămată L. V., administrator al . Satu M., a declarat în cursul urmăririi penale, că deși prejudiciul nu a fost recuperat în întregime, nu se constituie parte civilă în cauză.

La data de 27.06.2007, învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 1500 lei pentru ., filă CEC care a fost, ulterior, girată pentru . SRL Drobeta Turnu Severin, fiind refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont. Fila CEC a fost emisă de un trăgător aflat în interdicție bancară. Partea vătămată D. G. – administrator al . SRL Drobeta Turnu Severin, a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu suma de 1500 lei.

La data de 25.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 489,50 lei pentru . Băile Herculane, fila fiind refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont. Partea vătămată P. I., administrator al . Băile Herculane, a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, întrucât prejudiciul a fost recuperat.

La data de 29.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313 nr._, la data de 06.07.2007 fila CEC . 313 nr._, la data de 13.07.2007 fila CEC . 313 nr._, la data de 20.07.2007 fila CEC . 313 nr._, iar la data de 27.07.2007 fila CEC . 313 nr._ pentru . din Drobeta Turnu Severin, valoarea totală fiind de 10.000,06 lei. Filele CEC au fost refuzate la plată din cauza lipsei total de disponibil în cont. În cursul urmăririi penale, partea vătămată V. N. – administrator al . Drobeta Turnu Severin, a declarat că și-a recuperat prejudiciul, motiv pentru care nu se constituie parte civilă în cauză.

La data de 29.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 2500 lei pentru . Drobeta Turnu Severin, fila fiind refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont. Partea vătămată V. B. M. – administrator al . SRL Drobeta Turnu Severin a declarat că și-a recuperat prejudiciul și nu se constituie parte civilă în cauză.

La data de 26.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313_ în valoare de 2225,30 lei, pentru ., care a girat-o pentru ., filă care a fost refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont, trăgătorul fiind în interdicție bancară. Partea vătămată Viericiu D. – administrator al . că și-a recuperat prejudiciul în întregime și nu se constituie parte civilă în cauză.

La data de 30.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313_ în valoare de 1245,66 lei, iar la data de 06.07.2007 a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 1120,70 lei, pentru .>, file care au fost refuzate la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont. Directorul economic al ., A. G., a declarat că prejudiciul suferit este de _,88 lei, diferența de sumă reprezentând livrări de marfă pentru care au fost emise bilete la ordin, sumă cu care se constituie parte civilă în cauză.

La data de 20.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC ._ în valoare de 501,79 lei pentru . S., filă care a fost refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont. Reprezentantul . S. – Șerpou A. I. a declarat în cursul urmăririi penale că prejudiciul nu a fost recuperat de societatea pe care o reprezintă și se constituie parte civilă cu suma de 501,79 lei.

La data de 28.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 1154 lei pentru . Timișoara, fila fiind refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont și trăgător aflat în interdicție bancară. M. O. A. – administrator al . a declarat nu se constituie parte civilă în cauză. La data de 25.09.2009 înv.L. D. R. a depus la dosarul de urmărire penală copia chitanței nr._/14.11.2008 din care rezultă că a achitat prejudiciul creat . Timișoara, în valoare de 1154 lei.

La data de 23.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 2500 lei pentru ., care a girat-o către . SRL Reșița, filă care a fost refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont, trăgătorul fiind în interdicție bancară. Partea vătămată M. G. – administrator al . SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 2500 lei, întrucât prejudiciul nu a fost recuperat.

La data de 01.06.2007 învinuita L. D. R., în calitate de administrator la ., a emis fila CEC . 313 nr._ în valoare de 1080,60 lei pentru . din Drobeta Turnu Severin, fila fiind refuzată la plata din cauza lipsei totale de disponibil în cont. Partea vătămată P. Tănțica, administrator al . Orșova, s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, cu suma de 1080,60 lei, întrucât prejudiciul nu a fost recuperat.

La data de 10.06.2008 învinuita L. D. R., în calitate de asociată în cadrul . SRL, a emis fila CEC . 308 nr._ în valoare de_,49 lei pentru . D., fila fiind refuzată la plată pentru lipsa totală de disponibil în cont și fiind emisă de un trăgător aflat în interdicție bancară și aparținând unui set de instrumente care a fost retras din circulație. O parte a prejudiciului creat a fost achitat de . SRL, rămânând de recuperat suma de 6463,49 lei, sumă cu care . D. – prin reprezentant M. M., a declarat că se constituie parte civilă în cauză.

La data de 15.06.2008 învinuita L. D. R., în calitate de asociată în cadrul . SRL, a emis fila CEC . 308 nr._ în valoare de 7899,55 lei pentru . B., fila fiind refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil în cont, în cazul prezentării înainte de expirarea termenului de prezentare, CEC emis de un trăgător aflat în interdicție bancară și aparținând unui set de instrumente care a fost retras din circulație. Partea vătămată M. G. D. – administrator al . B. a declarat că prejudiciul creat este de 7899,55 lei, din care a fost achitată suma de 2500 lei și se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5399,55 lei.

Fiind audiată în cursul urmăririi penale, învinuita L. D. R. a declarat că în momentul emiterii filelor CEC, în contul bancar nu erau sumele disponibile pentru aceste plăți, din sumele disponibile să făceau plăți scadente, urmând ca până la data scadentă să intre în cont și alte sume de bani. În luna iunie 2007 . a intrat în incidență de plată și contul bancar a fost blocat, situație în care contul nu a mai fost alimentat și filele introduse la plată au fost refuzate.

Starea de fapt descrisă a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarații părți vătămate și părți civile (f.29, 37,49,58, 67, 75, 85, 94, 108, 125, 142, 152, 162, 174, 192, 203, 212, 224 vol.I dosar urmărire penală), declarații martori (f.250-251, 252, 254 vol.I dosar urmărire penală), adresă Registrul Comerțului C.-S. (f.256-259vol.I dosar urmărire penală), adrese Banca Transilvania (f.261, 263, 264-265, 269-292 vol.I dosar urmărire penală), raport constatare tehnico științifică privind semnătura trăgătorului pe file CEC (f.299-304, 309-314, 323-328, 338-343 vol.I dosar urmărire penală), copii file CEC (f.344, 16, 28-35, 37, 38, 42-46, 54-56, 89, 93-101, 112, 119-120, 125 vol.II dosar urmărire penală), declarații martori f.272-277, 278, 279-280 vol.II dosar urmărire penală) declarații învinuit (f.225-242 vol.I dosar urmărire penală).

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă :declarația inculpatei( fila 239, vol. I dosar), declarații martori, raport de expertiză contabilă ( filele 190-204).

Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății nu sunt incidente dispozițiile art.215 alin.1 și 4 C.p.

Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934, oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, constituie delict și se pedepsește cu amendă sau închisoare de la 6 luni la un an.

Conform art. 215 alin. (4) C. pen., emiterea unui cec, știind că pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesară, în scopul prevăzut în alin. (1) și dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, constituie o formă agravată infracțiunii de înșelăciune.

S-a constatat, deci, existenta unui concurs de texte sub aspectul elementului material al laturii obiective, și anume emiterea unui cec fără acoperire; ele se diferențiază, însă, prin cerința inexistentă în Legea 59/1934 și prevăzută în art. 215 alin. (4) partea finală, ca fapta să fie comisă în scopul arătat în alin. (1), și anume de a obține pe această cale un folos material injust, și să se fi pricinuit o paguba posesorului cecului.

Ca atare, emiterea unui cec fără să existe la tras disponibilul necesar acoperirii acestuia constituie infracțiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934 dacă această situație a fost cunoscută și acceptată de beneficiar, iar când s-a făcut prin inducere în eroare a acestuia, în scopul obținerii unui folos material injust și dacă s-a cauzat beneficiarului o pagubă, fapta constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.

Așa cum reiese din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și din declarațiile martorilor audiați, inculpata L. R., emițând filele CEC nu a avut intenția de induce în eroare partenerii contractuali.

Față de aceste considerente, instanța în baza art.334 C.pr.pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata L. D. R., prin apărător.

A dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art.215 alin.4 C.p.în infracțiunea de „ emitere file CEC fără a avea la tras disponibil suficient” și „ emitere de CEC-uri cu dată falsă sau cărora le lipsește unul din elementele esențiale „ fapte prev. și ped. de art. 84 pct.2 și pct.3 din Lg.59/1934 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p.

În drept, faptele săvârșite de inculpata L. D. R. care în perioada 01.06._07 în calitate de administrator al . a emis un nr. de 36 de CEC -uri fără a avea la tras disponibil suficient îndeplinesc elementele constitutive ale prev.de art 84 alin.1 pct.2 iar faptele săvârșite de inculpată, care în perioada 28.05._08, în calitate de asociat la . a emis un nr. de 4 CEC-uri fără a avea la tras disponibil suficient, cecuri cu dată falsă sau cărora le lipsește unul din elementele esențiale îndeplinesc elementele constitutive ale prev.de art 84 alin.1 pct.2 din Legea 59/1934, fapte săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșită de inculpată este prevăzută de legea penală, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de aceasta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acesteia.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile generale privind temeiul răspunderii penale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, circumstanțele reale în care au fost săvârșite faptele și cele personale ale inculpatei.

Instanța a considerat că, amenda penală este suficientă pentru realizarea constrângerii necesare, a prevenției și a readaptării inculpatei la viata socială.

Relativ la cuantumul amenzii ce a fost aplicată, este de arătat că potrivit art. 84 din Legea 59 din 1934 asupra cecului, infracțiunile descrise la punctele 1-4 se pedepsesc cu amenda de la 5._ lei și închisoare de la 6 luni până la 1 an, afară de cazul când faptul constituie un delict sancționat cu o pedeapsă mai mare,în care caz se aplică această pedeapsă.

Instanța a fost pusă în situația de a constata că infracțiunea analizată este sancționată cu închisoare de la 6 luni la 1 an alternativ cu pedeapsa amenzii. Pentru că legiuitorul nu a adaptat limitele pedepsei amenzii, s-a considerat că textul infracțiunii nu stabilește aceste limite. Ca atare, s-a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 63 alin 3 conform cărora ,, atunci când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de un an, minimul special al amenzii este de 300 lei și maximul special este de 15.000 lei’’.

P. urmare în baza art. 84 pct.2 și 3 din Lg.59/1934 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. a condamnat inculpata L. D. R., la pedeapsa de 15.000 (cincisprezece mii lei) lei amendă penală.

Cu privire la latura civilă instanța a respins ca inadmisibile acțiunea civilă formulată de părțile civile ., .- P. L. J. R. PARTNERS, . S., ., ., SC C. I. SRL –S. D., . B., întrucât infracțiunile prev. art. 84 din Legea nr. 59/1934 sunt infracțiuni de pericol, iar scopul acestei încriminări este acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube materiale .

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș și inculpata.

În memoriul cuprinzând motivele de recurs, P. a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu au fost respectate dispozițiile deciziei IX/2005 ale Înaltei Curți de casație și Justiție în sensul că prevederile art. 215 C.pen sunt întrunite în ipoteza în care beneficiarul nu a cunoscut în momentul emiterii CEC-ului că nu există disponibilul necesar acoperirii instrumentului de plată

De asemenea nu au fost respectate dispozițiile art. 356 C.pr.pen în sensul că „expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei cât și a celor care au fost înlăturate... precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză

Motivele de recurs ale inculpatei au fost învederate oral în ziua judecății de către apărătorul din oficiu al inculpatei potrivit art. 38510 alin. 3 C.pr.pen.

Examinând sentința penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța de recurs a constatat că recursurile formulate de către P. și inculpată sunt fondate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost investită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin. 4 C.penși art. 84 alin. 2 și 3 din Legea 59/1934.

Dispozițiile procesual penale cuprinse în art.356 C.pr.pen. prevăd pentru sentință, necesitatea arătării temeiurilor de fapt și de drept ale soluției pronunțate cu privire la latura penală cât și cea civilă a cauzei. Lipsa de motivare a soluției face ca hotărârea judecătorească să nu fie convingătoare, să lase o suspiciune asupra conformității sale cu legea și adevărul.

Prima instanță a menționat doar că din probele administrate în cauză, respectiv declarația inculpatei declarațiile martor si celelalte probe administrate în faza de urmărire penală a rezultat că inculpata nu a avut intenția de induce în eroare partenerii contractuali.

Se poate observa că hotărârea primei instanțe este complet nemotivată, fapt ce împiedică instanța de control judiciar să poată realiza un examen eficient asupra motivelor ce au determinat judecătorul cauzei să pronunțe soluția adoptată.

Nemotivarea primei instanțe nu poate fi acoperită prin soluția dată de instanța de recurs câtă vreme lipsesc cu desăvârșire motivele avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea unei soluții pentru a se putea verifica legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate.

Astfel, se constată în primul rând că prin Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut: „În cazul în care beneficiarul are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui însă infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal, deoarece îi lipsește un element constitutiv esențial, respectiv inducerea în eroare, condiție cerută fără echivoc prin alin. 1 al aceluiași articol.

Dar o atare faptă este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit căruia săvârșește infracțiunea prevăzută în acest text de lege "oricine emite un cec fără a avea la tras disponibilul suficient, sau după ce a tras cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut.”

P. urmare, esențial pentru reținerea infracțiunii de înșelăciune este de a se stabili dacă părțile civile, beneficiari ai CEC-urilor au cunoscut în momentul emiterii acestora că nu există disponibilul necesar.

În al doilea rând, se constată că prima instanță nu a indicat care sunt declarațiile de martori ori de părți civile din care rezultă că aceștia au cunoscut la data emiterii CEC-urilor faptul că nu există disponibil.

În modul în care a procedat instanța de fond, hotărârea atacată este supusă arbitrarului care nu poate caracteriza activitatea de judecată, și cu atât mai puțin o hotărâre care are drept consecință condamnarea unei persoane. Prima instanță nu a arătat în concret probele care stabilesc lipsa intenției de inducere în eroare, modul în care a înlăturat declarațiile părților civile care au susținut contrariul, iar după analizarea și interpretarea probatoriului administrat în cauză să motiveze soluția adoptată, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Chiar daca obligația impusa instanțelor naționale prin dispozițiile art. 6 din Convenție, de a-și motiva deciziile (cauza B. împotriva României), nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problema ridicată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ca trebuie sa fie examinate în mod real problemele esențiale, care au fost supuse analizei instanței, iar in considerentele hotărârii sa fie redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia.

În speța, este de observat ca instanța de fond nu a motivat soluția pronunțată, limitându-se la o singura fraza în analizarea probelor dosarului, neefectuând un examen propriu si obiectiv al probelor si mijloacelor de probă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut într-o decizie de speță că „motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional. Hotărârea judecătoreasca nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces logic de analiza științifică a probelor administrate în cauza în scopul aflării adevărului, proces de analiza necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe si reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanța și care își găsesc exponențialul în motivarea hotărârii judecătorești. Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză”.( ÎC.C.J., Secția penală, decizia nr. 4222 din 25 noiembrie 2010).

Așadar, neputându-se proceda la cenzurarea hotărârii judecătorești pronunțate în cauză din lipsa totală a motivării acesteia, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C.pr.pen. se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a pronunța o hotărâre legală raportat la dispozițiile legale menționate anterior.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va administra și va analiza probele din care rezultă că părțile civile cunoșteau împrejurarea că nu există disponibilul necesar și. În funcție de această analiză, va stabili încadrarea juridică corectă a faptelor reținute în sarcina inculpatei precum și, în cazul în care există, prejudiciul produs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c C.pr.pen. va admite recursurile declarate de recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș și inculpata L. D. R. împotriva sentinței penale nr. 338 din 29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ .

Va casa sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Caransebeș.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 3 C.pr.pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515 pct. 2 lit. c C.p.p. admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș și inculpata L. D. R. împotriva sentinței penale nr. 338 din 29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ .

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C.p.p. dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..

DEFINITIVĂ.

Pronunțată î n ședința publică, azi, 21.11.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. P. F. P. C. I. M.

GREFIER,

L. P.

Red. F. P./07.12.2012

Tehnored.L.P. 2ex/; 27.11.2012

Prima inst. E. S. - Judecătoria Caransebeș

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 1594/R

Ședința publică din data de 21.11.2012

În baza art. 38515 pct. 2 lit. c C.p.p. admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș și inculpata L. D. R. împotriva sentinței penale nr. 338 din 29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ .

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C.p.p. dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..

DEFINITIVĂ.

Pronunțată î n ședința publică, azi, 21.11.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. P. F. P. C. I. M.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Operator 2711

C Ă T R E,

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus, privind pe inculpata Lăzărecsu D. R., întrucât prin decizia penală nr.1594/R din 21.11.2012,s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.

Dosarul cusut și numerotat conține file.

Anexe:dosar nr._ al Judecătoriei Caransebeș vol. II -264 file, vol. I-395 file, dosar nr. 3129._ al Judecătoriei Caransebeș-88 file, dosar nr. 474/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș vol. III-24 file, vol. I- 344 file numerotate, vol. II-279 file.

PEȘEDINTE,

F. P. GREFIER,

L. P.

Tehnored. L.P. 27.11.2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Operator 2711

C Ă T R E,

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus, privind pe inculpata Lăzărecsu D. R., întrucât prin decizia penală nr.1594/R din 21.11.2012,s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.

Dosarul cusut și numerotat conține file.

Anexe:dosar nr._ al Judecătoriei Caransebeș vol. II -264 file, vol. I-395 file, dosar nr. 3129._ al Judecătoriei Caransebeș-88 file, dosar nr. 474/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș vol. III-24 file, vol. I- 344 file numerotate, vol. II-279 file.

PEȘEDINTE,

F. P. GREFIER,

L. P.

Tehnored. L.P. 27.11.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la legea cecului. Legea nr. 59/1934. Decizia nr. 1594/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA