Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 330/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 330/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-03-2013

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 330/R

ȘEDINȚA PUBLICĂ D. DATA DE 18 martie 2013

PREȘEDINTE: V. S.

JUDECĂTOR: C. C.

JUDECĂTOR: F. I.

GREFIER: C. P.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de procuror M. V..

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de inculpatul R. P., asigurătorul B. NAȚIONAL „C. V. D. I. – U. CENTRALE ITALIANO” și partea civilă T. D. prin reprezentant legal C. A. împotriva sentinței penale nr. 3394/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de detenție asistat de avocat oficiu R. B. și avocat C. E. în substituirea avocatului ales V. M. pentru asigurătorul recurent, pentru partea civilă recurentă T. D. se prezintă avocat ales D. I. lipsind . A. R. SA și partea civilă intimată T. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 385¹³ C.p.p, acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul ales al părții civile recurente T. D., avocat D. I. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și în rejudecare să se dispună majorarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri morale cel puțin la suma de 75.000 euro sau echivalentul în lei. Face trimitere la două decizii ale Curții de Apel Timișoara, cu titlu de practică judiciară în materie, pe care le anexează în copie, și arată că diferența între sumele acordate părții civile prin sentința recurată și cele două decizii ale Curții de Apel Timișoara justifică admiterea recursului și majorarea despăgubirilor morale. Mai arată că prejudiciul cauzat prin decesul tatălui părții civile nu poate fi recuperat în nici o modalitate. Depune concluzii scrise.

Pentru asigurătorul recurent, avocat C. E. solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, casarea sentinței penale recurate și în rejudecare reducerea daunelor morale la suma de 40.000 lei. Mai solicită respingerea recursului declarat de partea civilă.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent R. P., avocat R. B. solicită admiterea recursului inculpatului, casarea sentinței penale recurate și reducerea despăgubirilor.

Apărătorul ales al părții civile recurente T. D., avocat D. I. solicită respingerea recursurilor declarate de inculpat și asigurător ca nefondate.

Pentru asigurătorul recurent, avocat C. E. solicită admiterea recursului declarat de inculpat.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpat și asigurător ca nefondate. În ce privește recursul părții civile solicită admiterea acestuia și majorarea daunelor morale, inclusiv și daunele materiale și eliminarea sintagmei o pătrime. Arată că prejudiciul moral este prea mic raportat și la jurisprudența Curții de Apel Timișoara.

Inculpatul recurent R. P. solicită admiterea recursului său și al asigurătorului arătând că partea civilă a declarat la notar că nu are nici o pretenție de la el. Mai solicită respingerea recursului părții civile.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. sentința penală nr. 3394 din 26 noiembrie 2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria Timișoara în rejudecarea laturii civile: în baza art. 14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, art. 50, 54 alin. 2 din Legea nr.136/1995, Acordul Multilateral de Garantare ( Directiva nr. 72/166/CEE, la care a aderat Romania - Decizia 2007/482/CE, adoptată la 09 iulie 2007) a admis in parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. D., asistată de reprezentant legal C. A. și a obligat inculpatul alături de B. Național C. V. I.(U. Centrale Italiano), prin reprezentant B. A. de A. din R., în calitate de garant, la plata către partea civilă T. D. a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale și la plata către aceasta a unei rente lunare reprezentând ¼ din venitul minim pe economie, de la data producerii accidentului și până la majoratul părții.

A respins în rest acțiunea civilă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 346 C.p.p. a constatat că partea vătămată T. R. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art.193 alin. 1, 2 Cod procedură penală a obligat inculpatul alături de B. Național C. V. I. (U. Centrale Italiano), prin reprezentant B. A. de A. din R., în calitate de garant, să plătească părții civile T. D. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul apărătorului ales.

Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a constatat:

P. rechizitoriul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, înregistrat pe rolul instanței la data de 14.09.2010 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. P. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art.178 al.2 C.penal, conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 republicată și părăsire a locului accidentului prev. de art. 89 al.1 din OUG 195/2002 republicată, totul cu aplic. art. 33 lit.a C.penal

În motivare se arată că prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul R. P., deși nu este posesor al unui permis de conducere, a deținut mai multe autovehicule pe care le-a pus în mișcare pe drumurile publice

În seara zilei de 18.08.2010, inculpatul a condus autoturismul marca F., cu nr. de înmatriculare AR-210-HX, plecând de la locuința sa din com. Mașloc, ., cu intenția de a ajunge în orașul Recaș. Alături de al se afla și minora C. C.

În jurul orelor 21:00, s-a oprit la un bar din localitatea de domiciliu unde s-a întâlnit cu numiții Orogea A. F., C. D. și T. I. împreună cu care a consumat băuturi alcoolice, și cu care a plecat spre orașul Recaș

Ajungând în loc. Fibiș pe DJ 697, la kilometrul 130 plus 100 m, în dreptul imobilului cu nr. 33, conducătorul auto R. P. a efectuat o manevră de depășire a autoturismului marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_ condus regulamentar de M. Dalibor

Ca urmare a vitezei excesiv de mare și pe fondul consumului de alcool, inculpatul a pierdut controlul volanului părăsind partea carosabilă, lovind un copac (care a fost rupt), după care s-a oprit într-un autoturism marca Dacia parcat regulamentar

În urma impactului, pasagerul din spatele șoferului, numitul T. I. a suferit leziuni ce i-au provocat decesul. După producerea accidentului inculpatul a părăsit locul faptei și, împreună cu minora C. C., au mers la locuința martorei Nescu A. F., unde a fost depistat în jurul orelor 23:30, de lucrătorii de poliție

Conducătorul autoturismului F., a fost testat cu aparatul electronic acesta indicând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal din Timișoara în vederea recoltării probelor de sânge

Conform buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 438/19.08.2010 inculpatul avea o îmbibație alcoolică în sânge la ora 00:15 de 1,30 g⁰/00, iar la ora 01:15 de 1,15 g⁰/00

P. s.p nr. 3369/28.11.2011 a Judecătoriei Timișoara s-a dispus, pe latură penală, condamnarea inculpatului R. P. la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare în stare de detenție, iar pe latura civilă, admiterea în parte a acțiunii civile formulate de partea civilă T. D. exercitată prin reprezentant legal C. A. și obligarea inculpatul alături de B. Național C. V. I. reprezentat în R. de B. A. de A. din R. în calitate de garant, la plata către partea civilă T. D. a sumei de 55.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către aceasta a unei rente lunare reprezentând ¼ din salariul minim pe economie, de la data producerii accidentului și până la majoratul părții, iar, în temeiul art. 346 C.p.p. s-a constatat că partea vătămată T. R. nu a formulat pretenții civile în cauză.

P. d.p nr.523/R/29.03.2012 a Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 385¹⁵ pct.2 lit.d C.p.p, s-au admis recursurile declarate de inculpatul R. P., partea civilă T. D. și asiguratorul B. Național C. V. I. prin reprezentant B. A. de A. din R., în calitate de garant, împotriva s.p nr. 3369/28.11.2011 a Judecătoriei Timișoara și în consecință, s-a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei la instanța de fond, respectiv Judecătoria Timișoara pentru judecarea laturii civile a cauzei.

La data de 01.06.2012 pe rolul Judecătoriei Timișoara a fost înregistrat prezentul dosar sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut, sub aspectul laturii civile a cauzei, următoarele:

Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că partea vătămată T. D., fiica victimei, asistată de reprezentant legal C. A., s-a constituit parte civilă în cauză, astfel:

- suma de 550.000 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale

- suma de 500 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de prestație periodică lunară, de la data producerii accidentului, respectiv a decesului tatălui părții civile, și până la majorat.

Partea vătămată T. R., sora victimei, deși legal citată, nu a precizat cuantumul pretențiilor civile.

Pentru recuperarea prejudiciul generat prin infracțiune, în cauză a fost citat asigurătorul B. Național C. V. I.(U. Centrale Italiano), prin reprezentant B. A. de A. din R., în calitate de garant.

Analizând acțiunea civilă formulată de părțile civile, instanța a apreciat că, în cauză, există pe de o parte o răspundere civilă delictuală în sarcina inculpatului pentru fapta proprie în condițiile art.998-999 C.civ., precum și o răspundere alături de inculpat în sarcina asigurătorului, în limitele contractului de asigurare încheiat în condițiile Legii nr.136/1995.

Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, constată că potrivit art.998 C.civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar potrivit art.999 C.civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela cea a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.

Textele legale citate instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat și presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, condiții ce se regăsesc întrunite cumulativ în cauză.

Fapta ilicită a inculpatului constă în conduita acestuia in trafic, in condițiile nerespectării dispozițiilor legale în materia circulației pe drumurile publice reglementată de O.U.G. nr.195/2002.

Astfel s-a reținut în sarcina inculpatului R. P. fapta acestuia care, în seara zilei de 18.08.2010, a condus fără a poseda permis de conducere autoturismul marca F., cu nr. de înmatriculare AR-210-HX și, ajungând în loc. Fibiș pe DJ 697, la kilometrul 130 plus 100 m, în dreptul imobilului cu nr. 33, a efectuat o manevră de depășire a autoturismului marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, condus regulamentar de M. Dalibor, a pierdut controlul volanului părăsind partea carosabilă, iar în urma impactului, pasagerul din spatele șoferului, numitul T. I. a suferit leziuni ce i-au provocat decesul.

Vinovăția inculpatului îmbracă forma culpei exclusive cu prevedere, astfel cum a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, prin s.p. nr. 3369 din 05.12.2011 a Judecătoriei Timișoara, sentință rămasă definitivă sub aspectul laturii penale.

Instanța nu a reținut susținerile asigurătorului potrivit cărora victima, T. I., prin faptul că, anterior accidentului, a consumat, împreună cu inculpatul, băuturi alcoolice, iar, după aceea, s-a urcat în autoturismul condus de acesta, cunoscând că inculpatul se află în stare de ebrietate, și-a asumat în integralitate riscul producerii acestui eveniment. în acest sens, s-a susținut de către asigurător că „acceptarea deplasării într-un vehicul în cunoștința stării de influență sub alcool a celui care va conduce, precum și îndemnarea reciprocă la un asemenea act, conduce la o culpă exclusivă, pentru consecințele produse, a persoanelor care își manifestă acceptul și contribuie la aducerea la împlinire a actelor materiale în urma cărora s-a produs rezultatul”

Astfel, instanța a constatat că, din actele și lucrările dosarului nu reiese că, în afara acceptului de a urca în autoturismul condus de inculpat, singurul aspect susținut, de altfel, de asigurator, victima ar mai fi îndeplinit acte materiale pentru determinarea inculpatului de a conduce, neputând fi stabilite alte acte materiale sau circumstanțe care să facă parte din antecedența cauzală a rezultatului produs (decesul numitului T. I.) și care să îi fie imputabile victimei. Simplul accept de a urca în autoturismul condus de inculpat, cunoscând că acesta se află în stare de ebrietate, nu este de natură a transfera răspunderea civilă delictuală de la inculpat la victimă și de a înlătura culpa inculpatului în producerea rezultatului ilicit, fapta acestuia, in condițiile nerespectării dispozițiilor legale în materia circulației pe drumurile publice reglementată de O.U.G. nr.195/2002, fiind singurul fapt generator al decesului victimei.

Urmarea imediată constă în decesul numitului T. I., moartea susnumitului fiind de natură violentă și s-a datorat multiplelor leziuni de organe interne, survenite în cadrul unui politraumatism, leziuni ce s-au putut produce ca urmare a unui accident rutier, astfel cum rezultă din raportul medico legal de necropsie nr.370/A/09.09.2010 întocmit de către Institutul de Medicină Legală Timișoara, iar între fapta inculpatului și urmarea imediată existând raport de cauzalitate, astfel cum reiese din materialul probator administrat în cauză și cum a fost precizat mai sus.

Cu privire la acțiune civilă formulată de părțile civile T. D., fiica victimei, asistată de reprezentant legal C. A., instanța a constatat următoarele:

Cu privire la solicitarea Biroului Național C. V. I.(U. Centrale Italiano), prin reprezentant B. A. de A. din R., în calitate de garant, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere faptul că numita C. A., în calitate de reprezentant legal al minorei T. D., a dat o declarație notarială în data de 31.08.2010 prin care arată că nu se constituie parte civilă nici personal, nici în calitate de reprezentantă legală a minorei T. D., s-a împăcat pe latură civilă cu inculpatul R. P., întrucât acesta a acoperit integral și definitiv toate pretențiile de ordin civil, pe viitor nemaiavând alte pretenții legate de acest accident, instanța a constatat următoarele:

Minora T. D., născută la data de 20.03.1996, avea, la data încheierii declarației notariale – 31.08.2010, vârsta de 14 ani, prin urmare, actul respectiv, de renunțare la pretenții, trebuia să fie încheiat de minoră personal, aceasta având capacitate de exercițiu restrânsă, asistată de reprezentantul legal, instanța constatând că partea vătămată T. D. nu și-a exprimat valabil consimțământul, la încheierea actului respectiv. P. urmare, instanța va reține ca valabilă manifestarea ulterioară de voință a minorei T. D., în sensul constituirii ca parte civilă în prezenta cauză.

Mai mult, potrivit art. 17 alin. 1, 3 C.p.p., acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. Instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă. Instanța are în vedere și minuta întâlnirii dintre membrii comisiei „Unificarea practicii judiciare” din 03.03.2010, prin care s-a agreat opinia potrivit căreia instanța, chiar și în ipoteza în care partea vătămată minoră, atât personal, cât și prin reprezentanții legali, declară că nu se constituie parte civilă în cauză, poate acorda despăgubiri civile, în ipoteza in care constată că, prin săvârșirea infracțiunii, minorul a suferit un prejudiciu.

P. urmare, instanța a înlăturat solicitarea Biroului Național C. V. I.(U. Centrale Italiano), prin reprezentant B. A. de A. din R., în calitate de garant, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.

Cu privire la daunele morale solicitate de partea civilă T. D., instanța a reținut că prin decesul tatălui părții civile, s-a cauzat acesteia o suferință psihică - pretium doloris, care justifică acordarea sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale.

La aprecierea cuantumului daunelor morale instanța a avut în vedere legăturile strânse ale victimei cu familia sa, vârsta fragedă a părții civile la decesul tatălui său, cu asupra dezvoltării psihice și morale ulterioare a minorului, precum și caracterul violent al morții, de natură a accentua trauma psihică părții civile.

Totodată, instanța a avut în vedere, în lipsa unor criterii legale de acordare a acestora, necesitatea stabilirii unui just echilibru între suferința părții civile și obligația pe care o va institui în sarcina inculpatului, astfel încât despăgubirile acordate să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză.

Instanța a respins în rest acțiunea civilă a părții civile T. D. ca neîntemeiată, întrucât despăgubirile acordate nu pot constitui o îmbogățire fără justă cauză a părții vătămate, ci o compensație justificată și proporțională pentru prejudiciul suferit.

Cu privire la daunele materiale solicitate, respectiv suma de 500 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de prestație periodică lunară, de la data producerii accidentului, respectiv a decesului tatălui părții civile, și până la majorat, instanța a apreciat că se justifică acordarea către aceasta a unei rente lunare reprezentând ¼ din venitul minim pe economie, de la data producerii accidentului și până la majoratul părții civile.

În acest sens, instanța a avut în vedere că, în temeiul disp. art. 516 C.civ. ( care prevede că obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă), art. 406 C.civ. (rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr-o altă persoană, și că părinții și copiii sunt rude de gradul întâi), art. 499 al. 4 C.civ. ( părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani) partea civilă T. D. este îndreptățită a primi o rentă lunară reprezentând ¼ din venitul minim pe economie, de la data producerii accidentului și până la majoratul părții civile, de care aceasta ar fi beneficiat de la victimă.

Întrucât în privința victimei nu s-a dovedit că a fost salariat ori că ar fi avut alte surse de venit sau mijloace materiale, instanța prezumă că acesta ar putea realiza un venit net lunar cel puțin egal cu salariul minim net pe țară.

Totodată, din adresele Casei Județene de Pensii A. și a Casei Județene de Pensii T., rezultă că numita T. D. nu figurează în evidențele acestora ca fiind beneficiară de pensie de urmaș.

Față de cele se mai sus, instanța a admis în parte acțiunea părții civile T. D. și, ca urmare, ținând seama și de prevederile art. 529 al.2 C.civ., în conformitate cu care, atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său net lunar pentru un copil, a obligat inculpatul să plătească, lunar, o rentă lunară reprezentând ¼ din venitul minim pe economie, de la data producerii accidentului și până la majoratul părții civile,

Analizând răspunderea B. Național C. V. I. reprezentat în R. de B. A. de A. din R. în calitate de garant a constatat că potrivit art.49 al.1 din Legea nr.136/1995, așa cum era în vigoare la data accidentului „Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”, potrivit art.50 al.1, „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri.” iar potrivit art.51 al.1, „Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.” Potrivit art. 54 alin. 2, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul Romaniei de vehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate in străinătate se exercita împotriva asiguratorului prin reprezentantele de despăgubiri sau prin B. Asiguratorilor de Vehicule din Romania, după caz, daca sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 alin. 2.

La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare SR 210 HX condus de inculpat era proprietatea acestuia, iar la data implicării în accidentul de circulație era legal înmatriculat în I., însă nu a fost identificată o societate de asigurare la care să fi fost asigurat pentru RCA/C. verde. B. Național C. V. din I. este semnatar al Acordului Multilateral de Garantare, la care a aderat și B. național C. V. din Romania (B.A.A.R.), prin semnarea acordului, birourile semnatare garantând plata despăgubirilor la care au dreptul persoanele prejudiciate prin accidente produse de autovehicule care au locul obișnuit de staționate în aria lor de competență și care nu sunt asigurate pentru RCA/C. V..

Față de cele de mai sus, în baza art. 14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, art. 50, 54 alin. 2 din Legea nr.136/1995, Acordul Multilateral de Garantare ( Directiva nr. 72/166/CEE, la care a aderat Romania - Decizia 2007/482/CE, adoptată la 09 iulie 2007), instanța a admis in parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. D., asistată de reprezentant legal C. A. și a obligat inculpatul alături de B. Național C. V. I.(U. Centrale Italiano), prin reprezentant B. A. de A. din R., în calitate de garant, la plata către partea civilă T. D. a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale și la plata către aceasta a unei rente lunare reprezentând ¼ din venitul minim pe economie, de la data producerii accidentului și până la majoratul părții. A respins în rest acțiunea civilă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 346 C.p.p. a constatat că partea vătămată T. R. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul R. P., asigurătorul B. NAȚIONAL „C. V. D. I. – U. CENTRALE ITALIANO” prin B. Asiguratorilor de A. din R. – București și partea civilă T. D. prin reprezentant legal C. A..

Inculpatul recurent R. P. a solicitat admiterea recursului său și al asigurătorului, arătând că partea civilă a declarat la notar că nu are nici o pretenție de la el.

În motivele de recurs formulate de partea civilă T. D., reprezentată de mama sa, C. A., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și în rejudecare să se dispună majorarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri morale cel puțin la suma de 75.000 euro sau echivalentul în lei, arătând în esență că suma acordată de prima instanță de 20.000 Euro, nu este de natură a repara prejudiciul moral suferit de ea, iar prejudiciul cauzat prin decesul tatălui său nu poate fi recuperat în nici o modalitate, fiind în contradicție și cu practică judiciară în materie a Curții de Apel Timișoara.

Asigurătorul recurent a criticat sentința pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond, considerându-le nejustificat de mari, raportat la împrejurările cauzei. De asemenea, după decesul victimei, fiica sa, T. D. a rămas în grija mamei sale naturale, C. A., aceasta având calitatea de reprezentant legal al minorei, și a fost despăgubită integral de inculpat pe cale extrajudiciară; aceasta a dat o declarație notarială prin care a arătat că s-a împăcat cu inculpatul pe latură civilă, întrucât acesta din urmă a acoperit integral toate pretențiile de ordin civil, pe viitor ea nemaiavând pretenții. A mai arătat recurenta că o astfel de tranzacție trebuia luată în considerare la aprecierea cuantumului daunelor morale și de instanța de judecată și a se ține cont de prevederile art. 16 ind. 1 alin. 1 și respectiv art. 14 alin. 3 cod proc. pen., referitoare la rezolvarea pretențiilor civile din procesul penal prin Tranzacție, respectiv Acord de mediere.

Analizând recursurile declarate de inculpat și de B. NAȚIONAL „C. V. D. I. – U. CENTRALE ITALIANO” prin B. Asiguratorilor de A. din R. – București, prin prisma motivelor invocate de și din oficiu conform art. 385⁹ alin. 3 C.p.p., Curtea constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Pentru a fi angajată răspunderea materială a inculpatului se cer a fi întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu cert și nereparat încă, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției inculpatului.

În sarcina inculpatului R. P. s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, vinovăția sa sub forma culpei exclusive cu prevedere, astfel cum a fost stabilită prin s.p. nr. 3369 din 05.12.2011 a Judecătoriei Timișoara, sentință rămasă definitivă sub aspectul laturii penale, fapta acestuia constând în aceea că în seara zilei de 18.08.2010, a condus fără a poseda permis de conducere autoturismul marca F., cu nr. de înmatriculare AR-210-HX și, ajungând în loc. Fibiș pe DJ 697, la kilometrul 130 plus 100 m, în dreptul imobilului cu nr. 33, a efectuat o manevră de depășire a autoturismului marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, condus regulamentar de M. Dalibor, a pierdut controlul volanului părăsind partea carosabilă, iar în urma impactului, pasagerul din spatele șoferului, numitul T. I. a suferit leziuni ce i-au provocat decesul. Analiza laturii penale a demonstrat existența faptei ilicite, a vinovăției inculpatului ce au avut ca urmare decesul victimei T. I., precum și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Datorită producerii acestui eveniment, este incontestabilă suferința psihică la care a fost supusă partea civilă, cauzat prin decesul unui membru de familie important (tatăl său), lăsând urme ireparabile în sânul familiei.

P. hotărârea recurată, s-a constatat că partea vătămată T. R. nu a formulat pretenții civile în cauză, iar cu privire la declarația notarială, s-a reținut că minora T. D., născută la data de 20.03.1996, avea, la data încheierii acesteia, 31.08.2010, vârsta de 14 ani, prin urmare, actul respectiv, de renunțare la pretenții, trebuia să fie încheiat de minoră personal, aceasta având capacitate de exercițiu restrânsă, asistată de reprezentantul legal, instanța constatând că partea vătămată T. D. nu și-a exprimat valabil consimțământul la încheierea actului respectiv. P. urmare, instanța a reținut ca valabilă manifestarea ulterioară de voință a minorei T. D., în sensul constituirii ca parte civilă în prezenta cauză, dând eficiență dispozițiilor art. 17 alin. 1, 3 C.p.p., conform cărora, acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, iar instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.

Este întemeiată și legală această constatare, cu atât mai mult cu cât declarația notarială dată la B. Notarului Public M. D., la data de 31.08.2010 reprezentând un acord de împăcare pe latură civilă cu inculpatul, poate avea ca efect stingerea acțiunii civile referitoare la eventualele despăgubiri cuvenite concubinei victimei, T. R., în nume propriu, observând de altfel că aceasta nici nu s-a constituit parte civilă în proces, însă nu poate fi valorificată pentru stingerea acțiunii civile referitoare la despăgubirile cuvenite minorei T. D..

Instanța este obligată, din oficiu, potrivit art. 4 si 17 alin. 4 C.pr.pen., să exercite acțiunea civilă privind drepturile minorilor, cu atât mai mult cu cât din probele administrative rezultă că interesele minorei T. D. sunt lezate în urma încheierii acestui acord de împăcare de către mama sa pe latură civilă cu inculpatul, nefiind evidențiate despăgubirile ce revin acestei minore, și cu certitudine sunt vădit inferioare prestației tatălui decedat ca urmare a infracțiunii.

Recursul părții civile este întemeiat și va fi admis, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond.

În absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a lor, daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de părți, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care le-au fost afectate situația familială, profesională și socială.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. D. acordând suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale; a reținut că prin decesul tatălui părții civile, s-a cauzat acesteia o suferință psihică - pretium doloris, care justifică acordarea acestei sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale.

La aprecierea cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere legăturile strânse ale victimei cu familia sa, vârsta fragedă a părții civile la decesul tatălui său, cu consecințe asupra dezvoltării psihice și morale ulterioare a minorului, precum și caracterul violent al morții, de natură a accentua trauma psihică părții civile.

Curtea apreciază că suma acordată de prima instanță de 20.000 Euro cu titlu de daune morale, nu este de natură a repara prejudiciul moral suferit de partea civilă T. D., aflată la vârsta minoratului la data decesului tatălui, având vârsta de doar 13 ani, fapt care denotă un prejudiciu moral sporit, raportat la capacitatea de înțelegere a minorei, pierderea violentă suferită, reprezentarea pe viitor a relației de familie fără prezența tatălui, cât și la atașamentul oricărui copil față de tată, evident și al acestei părți vătămate.

P. urmare, suma acordată de prima instanță cu titlu de daune morale este mică în raport cu suferințele cauzate în urma producerii accidentului de circulație, considerând că se impune majorarea cuantumului daunelor morale, și că suma de 75. 000 EURO în favoarea părții civile recurente, respectiv T. D., este în măsură să repare prejudiciul moral încercat, în cauză făcându-se dovada că între victimă și partea civilă existau legături afective puternice în momentul decesului, care să determine o reparație suficientă a prejudiciului moral.

În consecință, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d C. pr. pen. se va admite recursul părții civile T. D. prin reprezentant legal C. A., declarat împotriva sentinței penale nr. 3394/26.11.2012 a Judecătoriei Timișoara, se va casa sentința recurată, și rejudecând se va majora cuantumul daunelor morale la 75 000 euro în favoarea părții civile recurente T. D., plătibil în lei conform ratei de schimb practicată de Banca Națională a României la data plății.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței.

De asemenea, dată fiind soluția de admitere a recursului părții civile, în considerarea aspectelor mai sus relevate, baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b Cod pr. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul R. P. si B. Național C. V. din I. prin B. Asiguratorilor de A. din R. – București, împotriva aceleiași sentințe.

Văzând și art. 192 alin. 2 C.p.p.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

În baza art._ pct.2 lit. d C.p.p.. admite recursul părții civile T. D. prin reprezentant legal C. A., declarat împotriva sentinței penale nr. 3394/26.11.2012 a Judecătoriei Timișoara.

Casează sentința penală atacată si rejudecând:

Majorează cuantumul daunelor morale în favoarea părții civile recurente T. D. la suma de 75.000 Euro, plătibil în lei la cursul de schimb al Băncii Naționale, la data plății.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, nr. 3394/26.11.2012 a Judecătoriei Timișoara.

În baza art._ pct.1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul R. P. si B. Național C. V. din I. prin B. Asiguratorilor de A. din R. – București, împotriva aceleiași sentințe.

În temeiul art.192 alin.2 C.p.p. obligă inculpatul – recurent să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, iar pe asigurătorul recurent, să plătească statului suma de 100 lei cu același titlu.

Dispune plata virarea sumei de 200 lei reprezentând onorar avocat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției către Baroului T. în contul Baroului de avocați T..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

V. SandoviciConstantin CosteaFlavius I.

GREFIER,

C. P.

Red. S.V./27.03.2013

Tehnored C.P./ 2 ex/27.03.2013

Primă instanță: Judecătoria Timișoara

Jud. S. L.

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA