Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 907/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 907/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 907/A
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Judecător G. B.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de inculpatul N. NELUȚU I. și partea responsabilă – civilmente . SIBIU, împotriva sentinței penale nr. 658 din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul apelant personal, asistat de avocat ales M. D., pentru partea responsabilă – civilmente apelantă, consilier juridic P. D., pentru partea civilă intimată lipsă, avocat ales D. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat declarație inculpatului, aceasta fiind consemnată în proces – verbal atașat separat la dosar.
Apărătorul din oficiu, avocat D. C. solicită acordarea unui onorariu parțial.
Apărătorul ales al inculpatului arată că nu mai persistă în probele arătate în motivele de apel.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor, potrivit art.420 alin.6 C.p.p.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate, care este netemeinică și nelegală, deoarece din probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, nu rezultă vinovăția inculpatului și, să se dispună achitarea inculpatului în baza art.16 lit.b C.p.p., pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.178 alin.2 C.p. și, respingerea acțiunii civile.
Reprezentantul părții responsabile – civilmente solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, ori rejudecând cauza să se dispună, cu privire la latura penală a cauzei, în principal, achitarea inculpatului având în vedere materialul probator administrat în cauză precum și concluziile raportului de expertiză, iar în subsidiar să se constate culpa concurentă atât a inculpatului cât și a victimei, cu un procent mai ridicat în sarcina victimei. Cu privire la latura civilă a cauzei solicită, în principal, respingerea acțiunii civile dacă se va dispune achitarea inculpatului, iar în subsidiar diminuarea corespunzătoare a daunelor morale acordate de către instanța de fond, avându-se în vedere și proporția culpelor celor doi participanți la trafic.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea apelului părții responsabile – civilmente.
Apărătorul ales al părții civile intimate solicită respingere a celor două apeluri formulate în cauză, ca nefondate, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală și în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, prima instanță reținând corect culpa inculpatului. Raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul Nacov nu este clar, în acest sens urmând a se vedea declarațiile martorilor, din care rezultă că nu există dubii cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelurilor formulate în cauză, ca nefondate, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, din probatoriul administrat în cauză rezultă săvârșirea infracțiunii de către inculpat.
Inculpatul, având cuvântul, solicită admiterea apelului și a se dispune achitarea sa. Se judecă de 4 ani fără fi vinovat de săvârșirea faptei; putea încheia acord cu procurorul; nu s-a ținut cont de expertiza judiciară efectuată.
C.,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința penală nr. 658/26.03.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în baza art. 178 al. 2 C.pen din 1969, cu aplic.art. 5 C.pen. a fost condamnat inculpatul N. Neluțu I., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
I-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.
În baza art. 81 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.82 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., s-a stabilite în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 ani și 6 luni închisoare, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 404 C.pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, sau neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare,are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În baza art.19, art.25, art.86 și art.397 alin.1 C.proc.pen., raportat la art. 1357 și urm. din C.civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile: V. M., V. Ioța și I. D., și în temeiul art. 397 alin.1, art. 86 C.proc.pen, rap.la art. 49 alin.1 și art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 a fost obligată partea responsabilă S.C. C. A. S.A., în limitele contractului de asigurare, la plata următoarelor sume: 6.000 lei daune materiale și 30.000 euro daune morale către partea civilă V. M.; 40.000 euro daune morale către partea civilă V. Ioța; 40.000 euro daune morale către partea civilă I. D..
S-a luat act că S. C. M. Timișoara nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 276 a.1 și al. 2 C.proc.pen. raportat la art. 26 al.1 lit.d din Ordinul C.S.A. nr.14/2011 a fost obligat asigurătorul S.C. C. A. S.A., la plata sumei de 1949,28 lei reprezentând onorarii apărător ales, către partea civilă V..
În baza art. 4 și 7 alin. 1 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea, de la inculpatul N. Neluțu I., de probe biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
A fost respinsă cererea de prelungire a dreptului de circulație pe drumurile publice.
În temeiul art.274 alin.1 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
P. rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara la data de 23.10.2013 în dosarul nr. 1324/P/2011 și înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 11.12.2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului N. Neluțu I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 lin. 2 C. pen. din 1969.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în data de 18.01.2011, în jurul orei 2245, inculpatul N. Neluțu I., în timp ce conducea autoutilitara marca Ford Transit cu numărul de înmatriculare_ pe drumul național DN 6 dinspre Timișoara spre localitatea Sînnicolau M., pe raza localității Șadra, din cauza neacordării priorității de trecere numitei V. E., care traversa . de pietoni, a accidentat-o pe aceasta, accidentul de circulație produs de inculpat având ca urmare decesul victimei.
Pentru a reține această stare de fapt, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarația învinuitului N. Neluțu I. din 21.06.2011 (filele 143-144); declarația părții civile V. M. din 18.03.2011 (filele 45-47); declarația martorei C. L. din 16.11.2011(fila 27); declarația martorei S. P. din 14.07.2011 (fila 32); declarația martorei J. V. din 20.02.2012 (fila 33); declarația martorului L. D. din 13.09.2011 (fila 34); declarația martorului O. I. C. din 16.02.2012 (fila 37); declarația martorului G. D. C. din 16.05.2011 (fila 53); declarația martorului M. M. din 16.05.2011 (fila 55); procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița de orientare a locului accidentului din data de 18.01.2011 (filele 10-11, 12); planșa fotografică nr.125/2011 ce cuprinde aspecte de la investigarea tehnico-științifică a locului accidentului efectuată de I.P.J. T. - Serviciul Criminalistic (filele 14-21); raportul medico-legal de necropsie nr.35/A3/19.01.2011 întocmit de I.M.L. - Timișoara (filele 41-42); buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie cadavre nr.31/C/20.01.2011 întocmit de I.M.L. – Timișoara (fila 44); buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.48/A/20.01.2011 întocmit de I.M.L. –Timișoara în cazul învinuitului (fila 140); procesul-verbal de prelevare și buletinul de examinare clinică a învinuitului din data de 18.01.2011(filele 138-139); raportul de expertiză tehnică judiciară auto din 05.09.2011 (filele 61-78); supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară auto din 30.03.2012 (filele 81-82); raport de expertiză criminalistică nr. 50 din 29.04.2013 (filele 90-96); raport de constatare tehnico-științifică nr._ din 26.03.2012 (filele 121-141); copia permisului de conducere al învinuitului, copia certificatului de înmatriculare și copia poliței de asigurare (filele 134-136).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 11.12.2013 sub nr._ .
P. încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 01.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, din data de 04.06.2014 având procedura legal îndeplinită, ulterior citirii, în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului negativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C.p.p. declarație aflată la filele 71.
În cursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: a fost chemat și audiat expertul tehnic judiciar G. N. pentru a da lămuriri în legătură cu raportul de expertiză tehnică judiciară auto întocmit în cursul urmăririi penale(f.109), acesta depunând la dosar „Lămuriri”(f.110), au fost audiați martorii: C.(actual B.) L.(f.161), J. V.(f.162), L. D.(179), O. I. C.(f.180), G. D. C.(f.220), V. M.(221) și martorii pe latură civilă, B. Bojidar(f.222), L. M.(223). Instanța a făcut aplicarea disp. art. 381 al.7 c.p.p. cu privire la martorii din rechizitoriu M. M. și S. P..
Prima instanță a pus în discuție efectuarea unei noi expertize criminalistice, părțile arătând că nu solicită efectuarea unei astfel de expertize, motiv pentru care instanța a prorogat pronunțarea asupra acestei probe din oficiu, până după audierea martorilor din rechizitoriu.
După audierea martorilor din rechizitoriu, prima instanță a apreciat că această nouă probă nu este utilă cauzei, motiv pentru care a dispus că acesta nu se va efectua.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 18.01.2011, în jurul orei 2245 inculpatul N. Neluțu I., a condus autoutilitara marca Ford Transit cu nr. de înmatriculare_, pe DN 6, dinspre Timișoara spre Sînnicolau M. și din cauza faptului că nu a acordat prioritate de trecere numitei V. E., care s-a angajat în traversarea drumului național DN 6, în calitate de pieton, regulamentar pe trecerea pentru pietoni, semnalizată prin indicator și marcaj de traversare, de la stânga la dreapta, având în vedere direcția de deplasare a autoutilitarei, a surprins-o și accidentat-o pe aceasta.
Prima instanță a reținut că accidentul de circulație a avut ca urmare decesul la scurt timp după impact al numitei V. E. moartea acesteia fiind, potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie nr.35/A3/19.01.2011 întocmit de către Institutul de Medicină Legală Timișoara, de natură violentă și a fost cauzată de politraumatism soldat cu: traumatism toracic cu multiple fracturi costale, contuzii și rupturi pulmonare cu hemotorax secundar, traumatism abdominal cu rupturi hepatice și de splină cu hemoperitoneu secundar, traumatism de membre cu fractură de bazin, humerus drept și ambe oase gambă stângă.
Pentru a reține această situație de fapt, prima instanță a avut în vedere probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, probatoriu readministrat în fața instanței.
Astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 18.01.2011, în jurul orei 2245 agenți de poliție din cadrul Serviciului Rutier T. au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație pe DN 6, pe raza comunei Ș. județul T., pe sensul de deplasare Timișoara -Sînnicolau M., în care au fost implicat un autovehicul și un pieton, și în urma căruia a rezultat decesul unei persoane, precum și pagube materiale.
Prima instanță a reținut că nici inculpatul și nici victima nu consumaseră anterior băuturi alcoolice, aspect dovedit de buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.48/A/20.01.2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara, respectiv de buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie cadavre nr.31/C/20.01.2011.
De asemenea, autoutilitara marca Ford Transit cu numărul de înmatriculare_ condusă de inculpat, potrivit certificatului de înmatriculare și poliței de asigurare auto ./17/_ nr._ (fila 136), corespundea din punct de vedere tehnic, având ITP valabilă până la data de 18.01.2013 și era asigurată la firma de asigurări S.C. C. A. S.A. până la data de 04.02.2011.
Potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului la locul accidentului au fost descoperite și fixate următoarele mijloace materiale de probă: un pantof de damă, tip sport, ce se afla pe spațiul verde din afara sensului de deplasare Timișoara-Sînnicolau M., la o distanță de aproximativ 24,00 metri față de marcajul pietonal, către Sînnicolau M.; un ciob de material plastic, de provine de la spargerea farului stânga față a autoutilitarei marca Ford cu numărul de înmatriculare_, aflat pe sensul de deplasare Timișoara-Sînnicolau M., la o distanță de aproximativ 8,00metri, față de marcajul pietonal, precum și la o distanță de l,20m, față de marginea părții carosabile a sensului Timișoara-Sînnicolau M.; un ciob de material plastic, ce provine de la spargerea farului stânga al autoutilitarei marca Ford cu numărul de înmatriculare_, aflat pe sensul de deplasare Sînicolau M.-Timișoara, la o distanță de aproximativ 3,40 metri față de marcajul pietonal, precum si la o distanță de aproximativ 0,30 metri față de marginea părții carosabile a sensului de deplasare Sînnicolau M.-Timișoara; un ciob de material plastic, ce provine de la spargerea farului stânga față a autoutilitarei marca Ford cu numărul de înmatriculare_, aflat pe sensul de deplasare Sînnicolau M.-Timișoara, la o distanță de aproximativ 9,00 metri față de marcajul pietonal, către Sînicolau M., precum și la o distanță de aproximativ l,40 metri față de marginea părții carosabile a sensului de deplasare antemenționat.
În cauză a fost întocmit un Raport de expertiză tehnică judiciară auto, expertul concluzionând că viteza de deplasare a autoutilitarei înainte de impact a fost de între 54,99 km/h și 56,46 km/h și că locul producerii impactului a fost la aproximativ 8,0 m distanță după marcajul pietonal, înspre Cenad.
Cu privire la raportul de expertiză tehnică judiciară, raport invocat în apărare de către inculpat, instanța a constatat că expertul tehnic, atunci când a analizat dinamica accidentului, respectiv faza de contact între autoutilitară și victimă, nu s-a raportat la toate mijloacelor de probă găsite la fața locului, respectiv nu a avut în vedere ciobul de far înregistrat pe „schița locului accidentului” la poziția 7 - probele 3 și 4 - cioburi de sticlă, dintre care unul (cel pe care îl are în vedere instanța), aflat la 3,40 m după trecerea de pietoni și la 0,30 m de marginea carosabilului din partea stângă, pe sensul opus de deplasare al autoutilitarei.
Astfel, expertul reține că primul ciob se află la 8 m după trecerea de pietoni, înspre Cenad și la 1,20 m față de marginea din dreapta a sensului de deplasare al autoutilitarei, reține instanța, în schița locului accidentului, proba cu nr. 2 aflată la poziția 6 (f.12 dup).
Prima instanță a constatat că expertul nu a avut în vedere în analiza dinamicii accidentului ciobul aflat la o distanță de 3,40 m după trecerea de pietoni și nu a făcut referire la acesta. Expertul a pornit în analiza dinamicii accidentului de la premiza că primul ciob este cel de la 8 m (proba 2 – poziția 6 din schiță) cu toate că, potrivit cercetării la fața locului, primul ciob se afla la 3,40 m după trecerea de pietoni, pe celălalt sens de mers(proba 3 și 4 – poziția 7 din schiță).
Este de reținut că potrivit procesului verbal de la cercetarea locului, toate fragmentele de far erau din sticlă, inclusiv cel aflat la poziția 7 din schiță.
Expertul tehnic a concluzionat că „se cunoaște în literatura de specialitate că primul ciob de sticlă, va fi găsit lângă punctul de impact. De aici se poate deduce că locul impactului a fost la aproximativ 8,00 m după trecerea de pietoni, înspre Cenad.”
Având în vedere că din Schița accidentului a reieșit că primul ciob s-a aflat la 3,40 m după trecerea de pietoni, înspre Cenad, reținând că expertul tehnic, spre deosebire de cel criminalist, nu a avut în vedere această probă și nu a făcut referire la ea, reținând că ambele expertize au avut ca element principal de pornire „primul ciob”, instanța a apreciat utilă audierea acestui expert tehnic pentru a da lămuriri în acest sens, motiv pentru care l-a citat, iar acesta s-a prezentat la termenul din data de 09.07.2014.
Expertul a depus la dosar lămuriri, în care a precizat referitor la probele 3 și 4(cioburi de sticlă aflate pe sens opus) că acestea, ”provenite din partea de sus a farului, odată cu aruncarea în sus a pietonului au fost proiectate în lateral, de pe șoldul pietonului, pe sensul opus de circulație al autoutilitarei...”
Verbal, în fața instanței, expertul a precizat cu privire la ciobul aflat la 3,4 m după trecerea de pietoni, că acesta s-a deplasat înapoi, ca urmare a dinamicii producerii accidentului și că având în vedere că era pe sens opus nu are cum să fie locul de producere al accidentului. Expertul a mai precizat că este posibil ca acest ciob să fi fost deplasat înspre trecerea de pietoni de autoturismele care au continuat să circule după accident.
În cuprinsul lămuririlor depuse în scris, expertul a detaliat pe larg modul de stabilire a dinamicii producerii accidentului, făcând în același timp și o analiză a restului materialului probator administrat în cauză, probatoriu care nu confirmă concluziile acestui raport.
Prima instanță a reținut că în cauză a fost întocmit și un Raport de expertiză criminalistică cu nr.50/29.04.2013.
Potrivit concluziilor acestui raport „locul impactului în plan longitudinal al drumului a fost pe marcajul trecerii pentru pietoni. Distanța probabilă de proiectare a victimei a fost cuprinsă între 29 și 31 m”
A concluzionat expertul că viteza autoutilitarei în momentul impactului a fost între 65-67 km/h.
În analiza dinamicii producerii accidentului și stabilirii locului impactului, expertul criminalist a reținut, referitor la cioburile din far că: „Este bine cunoscut că aceste fragmente având o masă inerțială mică nu pot cădea exact în locul în care s-a produs primul contact dintre autovehicul și victimă. Datorită vitezelor inițiale de care acestea au dispus după desprinderea de autovehicul, cioburile au fost proiectate în sensul de mișcare al autoutilitarei și totodată în direcția poziției finale a victimei(două din cele 3 cioburi), rezultând în acest sens spațiul dintre locul impactului și poziția ciobului de plastic. Întrucât primul fragment se afla la distanța de 3,4 m față de extremitatea marcajului trecerii pentru pietoni acest fapt arată în mod evident că locul impactului în plan longitudinal al drumului a fost situat anterior poziției în care a fost identificat acest ciob de plastic.
Totodată, se exclude posibilitatea ca locul coliziunii să fie situat în zona delimitată de primul și ultimul fragment de plastic, pentru că în această situație, primul ciob s-ar fi deplasat în sens opus față de bucățile de plastic proiectate spre înainte, în direcția de mișcare a autovehiculului, pe ambele sensuri de circulație”.
Analizând cele două rapoarte de expertiză, prima instanță a constatat că acestea sunt în contradicție, făcând aprecieri diferite asupra motivelor poziționării cioburilor de far astfel cum au fost arătate în Schița de la locul accidentului și pe cale de consecință prezentând dinamici diferite producere a accidentului.
Cu privire la împrejurarea că cioburile de sticlă din far ar fi putut fi deplasate din poziția inițială în condițiile în care traficul nu a fost oprit, (arătată de expertul tehnic în susținerea propriilor concluzii), prima instanță a constatat că o eventuală deplasare este posibilă pentru toate cioburile de far, inclusiv cele pe sensul de deplasare al autoutilitarei, aceasta în condițiile în care traficul a continuat în ambele sensuri, ultim aspect ce reiese din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Având în vedere contradicțiile dintre cele două expertize referitoare la locul impactului și dinamica producerii accidentului, prima instanță a avut în vedere și restul probatoriului administrat în cauză, pentru a vedea, potrivit dispozițiilor legale, măsura în care acesta se coroborează cu constatările științifice ale celor două expertize.
Prima instanță a reținut că în cursul cercetării locului faptei, nu au fost identificate urme de frânare create de pneurile autovehiculul implicat în accident.
La data și ora producerii accidentului, partea carosabilă era umedă, vizibilitatea fiind specifică desfășurării traficului rutier pe timp de noapte, la lumina farurilor autovehiculelor și iluminatului public stradal.
Astfel cum s-a reținut anterior, în cursul cercetării judecătorești au fost readministrate probele din dosarul de urmărire penală, printre altele, fiind reaudiați pe latura penală a cauzei martorii: C.(actual B.) L.(f.161), J. V.(f.162), L. D.(179), O. I. C.(f.180), G. D. C.(f.220) și V. M.(221). Prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 381 al.7 c.p.p. cu privire la martorii din rechizitoriu M. M. și S. P..
În analizarea declarațiilor de martori, prima instanță a avut în vedere și faptul că în cursul urmăririi penale declarațiile inițiale au fost luate la o zi după accident, ulterior, după câteva luni martorii fiind reaudiați, în timp ce în fața instanței martorii au fost audiați la aproape 4 ani de la data producerii accidentului.
Prima instanță a reținut că în cursul urmăririi penale martora C. (actual B.)L., a declarat că în data de 18.01.2011 în jurul orelor 2300 a coborât împreună cu victima pe ușa din față a autobuzului.
Aceasta a declarat că se afla pe raza comunei Ș. județul T., la marginea părții carosabile a sensului de deplasare Sînnicolau M.-Timișoara, în dreptul trecerii pentru pietoni semnalizată prin indicator și marcaj de traversare, urmând să traverseze drumul național pe sensul opus.
Aceasta a declarat că la începutul trecerii de pietoni se mai aflau martorii S. P., V. M., J. V. și un coleg L..
Martora a precizat că în fața sa a traversat pe trecerea pentru pietoni, victima V. E.. Aceasta a declarat că poate preciza cu exactitate că se aflau în dreptul trecerii de pietoni(f.22 verso dup).
A declarat martora că la un moment dat, autoutilitara marca Ford Transit cu numărul de înmatriculare_, care se deplasa dinspre Timișoara spre Sînnicolau M. nu i-a acordat prioritate de trecere părții vătămate V. E., surprinzând-o și accidentând-o, iar în urma impactului aceasta a fost proiectată în față, la o distanță de aproximativ 20-30 metri, către interiorul comunei. Menționează de asemenea că partea vătămată s-a angajat în traversarea regulamentară pe trecerea pentru pietoni, având în vedere ca ea se afla în dreptul acesteia, perpendicular și cu fața orientată spre accident, iar autovehiculele care circulau dinspre Sînnicolau M. spre Timișoara s-au oprit în dreptul marcajului pietonal, pentru a le acorda prioritate de trecere, atât acesteia, cât și altor persoane ce o însoțeau.
A mai menționat martora că autobuzul plecase din stație și era la aproximativ 200 m spre Timișoara.
În fața instanței (f.161) martora a declarat că își menține declarațiile inițiale, că nu își aduce aminte pe ce ușă a coborât din autobuz victima, că autobuzul a oprit înainte de trecerea de pietoni și că acesta a intrat și pe marginea drumului în momentul opririi, că victima a fost prima care a trecut pe trecere, că victima a traversat ., trecând câteva secunde între plecarea autobuzului și momentul impactului.
A declarat martora că nu a văzut momentul impactului deoarece se asigura în acel moment dar a auzit impactul și este absolut sigură că victima era pe zebră înaintea impactului.
După ce inițial a declarat că din partea stângă era liber, martora a declarat că nu își aduce aminte aspecte referitoare la autoturismele oprite în spatele autobuzului.
Prima instanță a reținut că în cursul urmăririi penale martora S. P.(f.30 și 32 dup), a declarat că în data de 18.01.2011, în jurul orelor 2300, împreună cu un grup de colegi de serviciu, grup din care făceau parte C. L., V. M., J. V., un coleg L. și partea vătămată V. E., a coborât din autobuzul care îi transporta de la serviciu la domiciliu, în apropierea trecerii pentru pietoni semnalizată prin indicator și marcaj de traversare, pe raza comunei Ș. județul T., sensul de deplasare Sînnicolau M.-Timișoara. Din grupul respectiv de persoane, s-a desprins partea vătămată V. E., care s-a angajat prima în traversarea drumului național, regulamentar pe trecerea pentru pietoni, semnalizată prin indicator și marcaj de traversare, iar în momentul în care aceasta se afla la mijlocul trecerii pentru pietoni, a fost surprinsă și accidentată de o autoutilitara care circula dinspre Timișoara spre Sînnicolau M., fiind proiectată în fața autoutilitarei, la o distanță de aproximativ 20-30 de metri, după trecerea pentru pietoni.
Martora a precizat că victima a traversat prin fața sa pe trecerea de pietoni și că poate preciza cu exactitate faptul că se aflau în dreptul trecerii de pietoni, pe marcajul pietonal. A mai declarat martora că autoturismele care au fost oprite în spatele autobuzului le-au acordat prioritate de trecere și că autobuzul a apucat să se deplaseze aproximativ 250 de metri spre Timișoara.
În fața instanței martora nu a putut fi audiată, fiind plecată din țară, motiv pentru care în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 381 al.7 c.p.p.
În cursul urmăririi penale a fost audiat și martora J. V. (f. 34 d.u.p.)care a declarat faptul că în data de 18.01.2013, în jurul orelor 2300, a ajuns cu autobuzul care o transporta de la locul de muncă, în ., acesta a oprit înainte de trecerea pentru pietoni, la o distanta de aproximativ doi metri fata de acesta, pe sensul de deplasare Sînnicolau M.-Timișoara. Că a coborât din autobuz pe la ușa din față a acestuia, împreună cu mai mulți colegi de serviciu, respectiv V. M., V. E., S. P., C. L., autobuzul punându-se în mișcare către Timișoara, ei toți îndreptându-se către trecerea pentru pietoni, în scopul de a traversa drumul național DN6 și a ajunge pe sensul opus de mers, unde de altfel se află casele lor. Au ajuns în dreptul trecerii pentru pietoni, unde se afla și numita V. E., iar în momentul în care martora se asigura dinspre Sînnicolau M. pentru a vedea dacă poate traversa . zgomot puternic, urmat de spusele unei persoane că numita V. E. a fost lovită de un autoturism.
Martora a declarat că nu a văzut-o pe partea vătămată V. E. în momentul în care s-a angajat în traversarea străzii, întrucât era ultima în grupul respectiv, toți îndreptându-se către trecerea pentru pietoni, pe unde de altfel traversau . când veneau de la serviciu.
Audiată în fața instanței, martora și-a menținut declarațiile date în cursul urmăriri penale.
Cu privire la declarațiile date în faza de judecată, prima instanță a constatat unele diferențe în raport de declarațiile date în urmă cu aproximativ 4 ani, în cursul urmăririi penale, respectiv referitor la ușa pe care au coborât martora și victima din autoturism. Întrebată în legătură cu aceste diferențe, martora care a declarat că și le explică prin trecerea timpului.
Astfel, în fața instanței martora a declarat că victima a coborât pe ușa din față, iar ea pe ușa din mijloc.
Martora a declarat că după ce a coborât din autobuz acesta a plecat, ea asigurându-se dacă vin mașini din spatele acestuia, pentru a traversa. Inițial martora a declarat că nu a observat să vină alte mașini dinspre Sânnicolau, după care ulterior a declarat că nu își amintește dacă în spatele autoturismului erau sau nu oprite alte mașini.
Martora a declarat că autobuzul a oprit parțial în afara carosabilului, ca de obicei, dar că nu își amintește unde era autobuzul în momentul impactului, cine făcea parte din grup sau dacă din acesta făcea parte soțul victimei, declarând și faptul că de obicei autobuzul oprea înaintea trecerii de pietoni.
A mai declarat martora că apreciază că ea era în dreptul trecerii de pietoni în momentul în care s-a asigurat dar că nu a văzut momentul impactului.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, martorul L. D., a declarat că în data de 18.01.2013, în jurul orelor 22.50, a ajuns cu autobuzul care îl transporta de la locul de muncă, în ., acesta a oprit înainte de trecerea pentru pietoni, la o distanta de aproximativ doi metri fata de aceasta, pe sensul de deplasare Sînnicolau M.-Timișoara. A coborât din autobuz pe la ușa din față a acestuia, împreună cu mai mulți colegi de serviciu, respectiv V. M., V. E., S. P., C. L., J. V., autobuzul punându-se în mișcare către Timișoara, rămânând în afara părții carosabile.
Martorul a declarat că a plecat autobuzul, precum și un autoturism care se afla oprit în spatele său, acestea îndreptându-se către Timișoara, iar în momentul în care autobuzul se afla la o distanță de aproximativ 50-100 metri, către Timișoara, a auzit un zgomot puternic, văzând totodată ceva de culoare neagră în aer, fără a putea să își dea seama despre ce anume este vorba, și un microbuz care se afla pe sensul de mers Timișoara-Sînnicolau M., la o distanță de aproximativ 10-12 metri după trecerea de pietoni, către Sînnicolau M.. Ulterior a văzut că de fapt acel obiect de culoare neagră era numita V. E., care fusese accidentată de microbuzul respectiv și proiectată pe partea carosabilă a sensului de mers Sînnicolau M.-Timișoara, la o distanță de aproximativ 10-12 metri, după trecerea pentru pietoni, către Sînnicolau M..
Martorul a declarat că nu poate preciza locul prin care victima a traversat . coborâre a ceasta s-a îndreptat spre partea din spate sau față a autobuzului.
În faza de judecată martorul a declarat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală și a declarat că autobuzul a oprit înainte de trecerea de pietoni, că în momentul opririi a prins din trotuar, că nu știe pe ce ușă a coborât victima, că nu a văzut momentul impactului și că nu cunoaște dacă victima a trecut prin fața sau spatele autobuzului.
Diferit de declarația din cursul urmăririi penale, când a afirmat că autobuzul se afla la o distanță de aproximativ 50-100 metri, către Timișoara, în momentul în care a auzit un zgomot puternic, în fața instanței a declara că autobuzul nu era plecat de pe loc în momentul în care a auzit bubuitura.
Cu privire la această afirmație, prima instanță a constatat că nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză, respectiv declarații martori sau expertize, fiind în contradicție chiar cu declarația inițială a martorului, dată în cursul urmăririi penale.
În cauză, în cursul urmăririi penale a fost audiat și numitul O. I., șoferul autobuzului, care a declarat că a oprit autoturismul cu 25 de m înainte de trecerea de pietoni, că au coborât 8 persoane pe ușa din față și spate, că nu a traversat nimeni până la plecarea sa și că nu a observat nici un accident.
A mai declarat martorul că în momentul în care a plecat din stație, din față nu venea nici un autovehicul dar că în spatele său erau oprite câteva mașini.
În cea de-a doua declarație martorul a declarat și că victima a coborât pe ușa din față cu soțul ei și cu alte persoane, rămânând în afara părții carosabile și că în momentul în care el s-a pus în mișcare a observat în oglinda retrovizoare că aceasta se afla în grupul ce se îndrepta spre trecerea de pietoni.
În fața instanței martorul și-a menținut declarațiile din cursul urmăririi penale, declarând că a oprit în stația special amenajată, trecută pe licența de transport, stație ce se află la aproximativ 25 m înainte de trecerea de pietoni, dar care nu este semnalizată prin semne exterioare.
Referitor la stația pentru autobuz, prima instanță a constatat că, din planșele foto aflate la dosar, rezultă că înainte de trecerea de pietoni exista un astfel de refugiu neamenajat corespunzător.
Martorul a mai declarat că autobuzul are două uși, că în acea stație coborau de obicei 5-6 persoane, că a văzut persoane îndreptându-se către trecerea de pietoni, dar că nu își aduce aminte dacă victima făcea parte din grup, că până la plecarea sa nu a traversat nimeni prin fața autobuzului, sau mai în față pe trecerea de pietoni, precum și faptul că în momentul în care a oprit din față nu veneau mașini, ci doar din spate, care au oprit în spatele său, nedepășindu-l.
În cauză a fost audiat și soțul victimei, V. M., care în prima declarație dată în faza de urmărire penală, în ziua accidentului, a declarat că autobuzul a oprit înainte de trecerea de pietoni, că au coborât pe ușa din față, că au așteptat până când a plecat autobuzul 50 de m, după care soția sa a plecat să traverseze drumul pe trecerea de pietoni, el împreună cu alte persoane rămânând mai în urmă.
În cea de-a doua declarație partea civilă a declarat că a coborât din autobuz după trecerea de pietoni, autobuzul plecând, iar ei îndreptându-se către trecerea de pietoni. A declarat că soția sa s-a angajat în trecerea străzii pe trecerea de pietoni, că i-a fost acordată prioritate de trecere de către autoturismele oprite în spatele autobuzului și că la jumătatea drumului a fost surprinsă și accidentată de un microbuz.
În fața instanței, acesta și-a menținut declarațiile din cursul urmăririi penale.
Acesta a declarat că autobuzul a oprit în intersecție, precizând că acesta era la mijlocul trecerii de pietoni.
A declarat că a coborât pe ușa din față cu soția, că a așteptat plecarea autobuzului la aproximativ 100-200 m înainte de a se angaja în traversarea străzii împreună cu soția, care, având pas accelerat se afla cu câțiva metri în fața sa, pe trecerea de pietoni, că le-a fost acordată prioritate de trecere de mașinile ce erau oprite în spatele autobuzului. A mai declarat că din dreapta venea un autoturism, dar acesta se afla la aproximativ 200 m în momentul în care s-au angajat în traversare.
Fiind întrebat în legătură cu diferența dintre declarația inițială și declarațiile ulterioare, referitoare la locul opririi autobuzului, partea civilă a declarat că este vorba de o greșeală de exprimare și că autobuzul era oprit în intersecție, pe trecerea de pietoni.
Prima instanță a constatat că afirmația referitoare la oprirea autobuzului pe trecerea de pietoni nu se coroborează cu nici-o altă probă administrată în cauză, fiind de altfel contrazisă și de propria declarație a pății care inițial, în ziua accidentului, a declarat că autobuzul a fost oprit înainte de trecerea de pietoni.
În cauză a fost audiat martorul asistent Gigor D. C. care a declarat, că a asistat la cercetarea la fața locului.
În fața instanței martorul a declarat că victima era scoasă în afara carosabilului, că nu a văzut accidentul, ajungând la fața locului după producerea acestuia, înaintea poliției și că era un autobuz oprit înainte de trecerea de pietoni, autobuz pe care l-a găsit în aceeași poziție și când s-a întors cu asistenta medicală. A mai declarat că în spate autobuzului erau oprite mașini și se aflau mai mulți oameni, venind și vecini. Martorul a declarat că în locul în care era oprit autobuzul nu era stație amenajată dar autobuzele obișnuiau să lase oamenii de la muncă.
Referitor la autobuzul găsit de acest martor la fața locului, instanța constată că este vorba de alt autobuz decât cel din care a coborât victima, în condițiile în care autobuzul condus de O. I. s-a pus în mișcare înainte de producerea accidentului, părăsind stația, aspect confirmat de tot probatoriul administrat în cauză.
În cauză a fost audiat inculpatul N. Neluțu I. care prin declarația din data de 21.06.2011 (filele 143-144) a descris la rândul său modul și împrejurările în care a fost implicat în evenimentul rutier din seara de 18.01.2011, precizând în acest sens faptul că în timp ce conducea autoutilitara marca Ford Transit cu nr. de înmatriculare_, pe DN 6, dinspre Timișoara spre Sînnicolau M., în centrul loc. Ș. din jud. T., pe sensul opus de mers înaintea trecerii de pietoni era oprit un autobuz. Când inculpatul a ajuns cu autoutilitara pe trecerea de pietoni, autobuzul s-a pus în mișcare, iar din spatele acestuia a apărut brusc în fața autoutilitarei conduse de acesta o persoană de sex feminin, care s-a angajat în traversarea străzii fără a se asigura, după trecerea de pietoni. Observând acea persoană, inculpatul a declarat că a acționat sistemul de frânare, concomitent cu efectuarea virajului spre dreapta, dar nu a mai reușit să evite impactul, acroșând persoana respectivă cu partea stânga față a autoutilitarei. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală din data de 03.09.2013, inculpatul a declarat că recunoaște și regretă fapta, dar consideră că victima a traversat ., iar nu pe trecerea de pietoni.
Audiat în fața instanței, inculpatul a declarat că își menține declarațiile date anterior în faza de urmărire penală și că nu dorește să dea alte declarații(f.71).
Analizând probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței se constată următoarele:
Toți martorii oculari, declară că autobuzul a oprit înainte de trecerea de pietoni, inclusiv partea civilă V. M. declarând acest aspect în prima declarație. De altfel, concluziile ambelor expertize sunt în acest sens.
De asemenea, declarațiile martorilor și părții civile se coroborează în sensul că autobuzul se pusese în mișcare înainte ca victima să traverseze . cuprinsă între 50 și 250 de m, în funcție de aprecierile subiective ale martorilor.
În ceea ce privește locul prin care a traversat victima, prima instanță a avut în vedere declarațiile martorilor oculari, care fie au apreciat că aceasta a trecut pe trecerea de pietoni, raportat la faptul că ei se aflau în dreptul trecerii iar victima traversa înaintea lor, fără a vedea accidentul, fie au precizat că au văzut cu exactitate că victima a trecut în fața lor, pe trecerea de pietoni. Nici un martor nu a afirmat că aceasta ar fi trecut prin alt loc decât trecerea de pietoni.
Prima instanță a constatat că aceste declarații se coroborează cu conținutul raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză, fiind contrazise de declarațiile raportului de expertiză tehnică judiciară. Astfel, prima instanță a constatat că în cauză concluziile raportului de expertiză criminalistică sunt cele care se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză.
În ceea de privește modul de producere al accidentului, descris de către inculpat, prima instanță a constatat că acesta este contrazis de probatoriul administrat în cauză, astfel cum a fost analizat anterior.
Referitor la „constatările rezultate din probele testimoniale” (f.67dup-rap. exp. tehnică) prima instanță a constatat că aprecierile expertului asupra declarațiilor martorilor este făcută în susținerea constatărilor tehnice efectuate în cauză și nu invers, expertul nefiind în măsură să aprecieze asupra subiectivității martorilor audiați în cauză, acesta fiind atributul instanței.
Esențial în cauză este a reține că potrivit ambelor expertize, inculpatul a condus cu o viteză mai mare decât limita legală, în condițiile în care viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv era de 30 km/h, fiind în zona unei treceri de pietoni nesemaforizate.
Prima instanță a reținut așadar existența raportului de cauzalitate (necesar în cazul infracțiunilor de rezultat) dintre deplasarea autoutilitarei Ford cu o viteză peste limita maximă admisă legal și producerea accidentului. Întrucât obligația de acordare a priorității de trecere victimei în traversare nu a fost îndeplinită, rezultă că această inacțiune, alături de deplasarea cu o viteză peste limita legal admisă, se află în legătură cauzală cu producerea accidentului. P. urmare, accidentul s-a produs din cauza neacordării priorității de trecere victimei, aflată în traversare pe marcajul trecerii pentru pietoni. Este astfel dovedit faptul că inculpatul Negriei Neluțu I. nu a respectat regulile de circulație pe drumurile publice, încălcând prevederile articolului 48 din OUG 195/2002 rep., precum și prevederile art. 135 lit. h din Reg. pentru aplicarea OUG 195/2002 rep., faptă ce a avut ca urmare decesul victimei.
Având în vedere cele expuse anterior, s-a constatat că în cauză există suficiente probe care să conducă la concluzia că inculpatul N. Neluțu I. a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
În drept, fapta inculpatului N. Neluțu I., care în timp ce conducea autoutilitara marca Ford Transit cu numărul de înmatriculare_ pe drumul național DN 6 dinspre Timișoara spre localitatea Sînnicolau M., pe raza localității Șadra, din cauza neacordării priorității de trecere numitei V. E., care traversa . de pietoni, a accidentat-o pe aceasta, accidentul de circulație având ca urmare decesul numitei V. E., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 din C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 c.p.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal. Potrivit art. 5 alin. 1 din Codul penal din 2009 „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă”.
Analizând astfel în ansamblu cele două legi penale succesive, prima instanță a avut în vedere nu doar natura pedepsei prevăzute în noua lege pentru infracțiunea de ucidere din culpă ci și individualizarea executării pedepsei și consecințele condamnării.
Astfel, în cauză, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei ce a făcut obiectul prezentului dosar penal, s-a avut în vedere infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 C. pen. din 1969, ca lege penală mai favorabilă.
Elementul material al infracțiunii a constat în acțiunea inculpatului N. Neluțu I., care în timp ce conducea autoutilitara marca Ford Transit cu numărul de înmatriculare_ pe drumul național DN 6 dinspre Timișoara spre localitatea Sînnicolau M., pe raza localității Șadra, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a neacordării priorității de trecere numitei V. E., care traversa . de pietoni, a accidentat-o pe aceasta, cauzându-i decesul.
Prima instanță a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile prevăzute de art.178 alin.2 din C.pen., moartea numitei V. E. fiind urmarea nerespectării de către inculpat a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere referitoare la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul. Astfel, accidentarea urmată de decesul victimei V. E. a fost cauzată de nerespectarea de către inculpat a marcajului „Trecere pentru pietoni” și neadaptării vitezei la condițiile de drum.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea culpei cu prevedere, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1), pct. 2 lit. a) C. pen. din 1969, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv dispozițiile părții generale a codului penal din 1969, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret, prima instanță a reținut că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea reținută în rechizitoriu și de către instanță. Prima instanță a avut în vedere și gradul de pericol al faptei, vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale ale acestuia, așa cum reies acestea din fișa de cazier judiciar, precum și circumstanțele concrete de producere a accidentului de circulație.
Pentru aceste motive, prima instanță a procedat la soluționarea cauzei conform dispozitivului prezentei sentințe penale.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul N. Neluțu I. și partea responsabilă – civilmente . SIBIU.
În motivarea apelului inculpatul a solicitat, casarea hotărârii atacate, care este netemeinică și nelegală, deoarece din probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, nu rezultă vinovăția sa, să se dispună achitarea în baza art.16 lit.b C.p.p., pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.178 alin.2 C.p. și, respingerea acțiunii civile, fiind criticat faptul că instanța de fond nu a audiat experții care au efectuat expertiza tehnică-judiciară auto pentru lămurirea unor aspecte esențiale, nu a ținut cont de existența unui autobuz lângă trecerea de pietoni, autobuz din care a coborât victima fără să se asigure, făcând referire la conținutul declarațiilor martorilor G. D. C., L. D., Osos C., V. M., care au susținut varianta prezentată de inculpat.
Partea responsabilă – civilmente în motivarea apelului a solicitat, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, ori rejudecând cauza să se dispună, cu privire la latura penală a cauzei, în principal, achitarea inculpatului având în vedere materialul probator administrat în cauză precum și concluziile raportului de expertiză, iar în subsidiar să se constate culpa concurentă atât a inculpatului cât și a victimei, cu un procent mai ridicat în sarcina victimei. Cu privire la latura civilă a cauzei a solicitat, în principal, respingerea acțiunii civile dacă se va dispune achitarea inculpatului, iar în subsidiar diminuarea corespunzătoare a daunelor morale acordate de către instanța de fond, avându-se în vedere și proporția culpelor celor doi participanți la trafic.
Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.417 alin.2 C.p.p., instanța constată că apelurile declarate inculpatul N. NELUȚU I. și partea responsabilă – civilmente . SIBIU, sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Astfel, instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății pe baza întregului material probator existent în cauză, respectiv aceea că inculpatul N. Neluțu I., la data de 18.01.2011, în timp ce conducerea autoutilitara marca Ford Tranzit, cu nr. de înmatriculare Sb – 06 –UZK, pe DN.6 dintre Timișoara înspre localitatea Sânnicolau M., pe raza localității Ș. din cauza neacordării priorității de trecere numitei V. E. care traversa . de pietoni, a accidentat-o pe aceasta, fapt care a condus la decesul acesteia, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă în forma prev.de art.178 alin.2 V C.p., fiind aplicată legea mai favorabilă.
Inculpatul nu a negat că a avut loc accidentul de circulație descris mai sus, însă a negat culpa sa în producerea faptei cauzatoare a decesului victimei întrucât în opinia sa numita V. E. a traversat carosabilul într-o manieră în care nu putea fi observată de către conducătorul auto prin spatele autobusului car staționa lângă trecerea de pietoni, iar inculpatul nu a avut posibilitatea să oprească autovehiculul aflat în mișcare.
În cauză au fost administrate o . probe fiind audiați mai mulți martori, respectiv au fost efectuate două expertize de specialitate (auto), conținutul acestora fiind diferit în ceea ce privește concluziile referitoare la culpa inculpatului, însă din coroborarea tuturor probelor administrate se poate concluziona că starea de fapt reținută mai sus este cea care reflectă adevărul judiciar.
Astfel, martorii oculari au declarat în mod constant că autobuzul care transporta inclusiv pe victimă a oprit înainte de trecerea de pietoni, iar autobusul a fost pus în mișcare înainte ca victima să traverseze . fost surprinsă pe trecerea de pietoni și se poate remarca că inculpatul nu a respectat nici regimul de viteză impus pe acel sector de drum, depășind 30 km/h, inculpatul aflându-se în zona unei treceri de pietoni nesemaforizată.
Concluzia finală în raport cu, culpa șoferului este aceea că inculpatul a condus autoutilitara Ford cu o viteză peste limita maximă admisă de lege, iar accidentul de circulație s-a produs din cauza neacordării priorității de trecere a victimei, aflată în traversare pe marcajul pietonal, încălcând astfel prevederile art.48 din OUG.195/2002, precum și prevederile art.135 lit.h din Regulamentul pentru aplicarea OUG.195/2002, încălcarea acestor dispoziții legale având drept consecință constatarea culpei inculpatului N. Neluțu I. în ceea ce privește producerea accidentului de circulație și implicit a infracțiunii de ucidere din culpă, prev.de art.178 alin.2 V C.p., prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speța de față.
Instanța de apel nu poate achiesa la varianta prezentată de către inculpat pe parcursul procesului penal în legătură cu dinamica producerii accidentului și anume că victima ar fi traversat într-un loc nepermis apărând intempestiv din spatele autobusului din care a coborât, iar inculpatul nu ar fi avut timp pentru a reacționa într-o manieră optimă în vederea evitării accidentului de circulație, urmând a avea în vedere acele probe care se coroborează cu majoritatea mijloacelor de probă aflate la dosar, în special raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză a căror concluzii au fost însușite și de către instanța de fond deoarece aceasta se coroborează cu ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei.
În acest context solicitarea de achitare a inculpatului în baza dispozițiilor art.16 lit.b C.p.p., apare ca nefondată, dar și critica privind insuficiența mijloacelor de probă administrate în cauză, că nu ar fi fost audiați experții care au efectuat rapoartele de expertiză de specialitate pentru a da lămuri suplimentare instanței.
Nu se poate adopta nici solicitarea părții responsabile civilmente de a schimba gradul de vinovăție al inculpatului în sensul că atât victima cât și inculpatul să fie considerate ca fiind vinovate de producerea accidentului, deoarece din probele administrate în cauză nu s-a putut decela o asemenea situație.
Astfel, în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea întrucât raportat la forma de vinovăție a inculpatului se impunea sancționarea penală a acestuia.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei instanța constată că, au fost avute în vedere criteriile prev.de art.74 C.p., gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, modul și împrejurările comiterii faptei, rezultatul socialmente periculos, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală parțial sinceră, în raport cu aceste elemente pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost suspendată condiționat, conform dispozițiilor art.81 și urm. V C.p., apare ca fiind o pedeapsă corect individualizată și care este de natură să conducă la reeducarea inculpatului.
Referitor la latura civilă a cauzei se poate constata că aceasta a fost corect soluționată, în sensul obligării părții responsabile - civilmente . la plata daunelor materiale către partea civilă V. M. în limita în care aceasta a fost probată, respectiv acordarea unor sume de 30.000 Euro către partea civilă V. M., respectiv câte 40.000 Euro către părțile civile V. Ioța și I. D., reprezentând daune morale, raportat la suferințele la care au fost supuși în calitate de soț și copii prin uciderea soției și respectiv a mamei, acestea fiind de natură să conducă la acoperirea prejudiciului moral cauzat părților civile, neimpunându-se reducerea cuantumului acestora așa cum s-a solicitat de către asigurător.
Pentru aceste considerente, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p., va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul N. NELUȚU I. și partea responsabilă – civilmente . SIBIU, împotriva sentinței penale nr. 658 din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art.275 lin2 C.p.p., va obliga pe inculpat și partea responsabilă – civilmente la plata sumei de câte 200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului T. a sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p., respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul N. NELUȚU I. și partea responsabilă – civilmente . SIBIU, împotriva sentinței penale nr. 658 din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art.275 lin2 C.p.p., obligă pe inculpat și partea responsabilă – civilmente la plata sumei de câte 200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului T. a sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu parțial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2015.
Președinte, C. I. M. | Judecător, G. B. |
Grefier,
A. B.
RED: GB/14.10.2015.
Dact: A.B. 2 exempl/06 Octombrie 2015
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Jud: N. B.
| ← Organizarea, conducerea sau finanţarea unor operaţiuni... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1056/2015. Curtea de... → |
|---|
