Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 314/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 314/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-04-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 314/A
Ședința publică din 09 aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. V.
JUDECĂTOR: F. I.
GREFIER: A. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului declarata de inculpatul R. C. G. împotriva sentinței penale nr. 136/17.01.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor si susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 martie 2014 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C.
Prin sentința penală nr. 136 din data de 17 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ s-a dispus, în temeiul art. 89 alin.1din OUG 195/2002, rep., condamnarea inculpatului R. C.-G., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei.
În temeiul art.71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art.81 și art.82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5(cinci) ani, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., s-a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 alin.1 C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 C.pen., respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
În temeiul art.191 alin.1 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că prin rechizitoriul
prin rechizitoriul nr._/P/2011 din 25.04.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 21.05.2013 sub nr. _, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului R. C. G., pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 89 al.1 din OUG 195/2002, republicată.
În fapt, s-a reținut că la data de 02.02.2011, în jurul orelor 1930, inculpatul R. C.-G., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . Timișoara, dinspre Splaiul N. T., în momentul în care a ajuns în dreptul trecerii pentru pietoni marcată și semnalizată ca atare din spatele stației R. Timișoara, unde se află o stație de taximetre, a surprins și accidentat pietonul C. G.-C. care s-au angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, dinspre Gara de Nord, din partea stângă înspre partea dreaptă a direcției de mers a autoturismului, iar în urma impactului cu autoturismul a rezultat vătămarea corporală a susnumitului, leziunile suferite de victima C. G.-C. necesitând un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. După producerea accidentului, inculpatul și-a continuat deplasarea, a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Mijloacele de probă din dosarul de urmărire penală au fost: declarația inculpatului R. C. G. din 12.11.2012(filele 19-20); declarația părții vătămate C. G.-C. din 02.10.2012(fila 22); declarația martorei T. F. din 02.10.2012 (filele23-24); declarația martorului V. B.-A. din 02.10.2012 (filele25-26); procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița locului producerii accidentului de circulație din data de 20.11.2011(filele 9-11, 12); printerul ARZE-0237 ale aparatului alcooltest cu nr. test_ (fila13); plângerea penală formulată de partea vătămată C. G. C. (fila14); certificatul medico-legal nr.1843/15.12.2011 eliberat de I.M.L. – Timișoara în cazul victimei C. G. C. (fila15); copia cazierului judiciar al inculpatului R. C. G. (fila27); proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din data de 25.04.2013.
În cursul cercetării judecătorești, s-a procedat la audierea inculpatului(f.22-23), precum și a martorilor propuși prin rechizitoriu C. G. C.(f.50-51), V. B. A.(f.48-49) și T. F.(f.46-47) administrându-se din oficiu și proba cu înscrisuri, fiind înaintată la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 02.02.2011, inculpatul R. C.-G., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe . din Timișoara, dinspre Splaiul N. T., ajungând în dreptul trecerii de pietoni din spatele stației R. Timișoara, a surprins și accidentat pe numitul C. G.-C., care se angajase în traversarea regulamentară străzii pe marcajul pietonal, dinspre Gara de Nord, în urma impactului rezultând vătămarea corporală a acestuia din urmă, leziunile suferite necesitând un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. După producerea accidentului, inculpatul și-a continuat deplasarea, părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale(f.21-22; f.29), dar și în fața instanței, în calitate de martor în raport de disp.art.82 C.proc.pen., cu prilejul cercetării judecătorești (f.50), persoana vătămată C. G.-C. a declarat că în data de 20.11.2011, în jurul orei 19:30, era angajat în traversarea trecerii de pietoni de pe ., când autoturismul condus de inculpat l-a lovit în piciorul drept, așa încât s-a dezechilibrat, a căzut peste celelalte două persoane cu care se afla, toți trei căzând astfel pe carosabil. Acesta a mai arătat că i-a cerut explicații șoferului care l-a accidentat în legătură cu cele întâmplate, însă acesta din urmă, identificat ulterior în persoana inculpatului, și-a cerut scuze fără a coborî din autoturism, după care a demarat în trombă.
Aspectele relatate de către persoana vătămată sunt confirmate de către cei doi martori oculari, T. F. și V. B. A., care, audiați fiind în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești au arătat că după ce l-a accidentat pe numitul C. G. cu autoturismul pe trecerea de pietoni, inculpatul a părăsit locul faptei, refuzând să dea vreo explicație sau să anunțe organele de poliție despre cele întâmplate.
Astfel, în depoziția sa (f.32, 25-26 dosar u.p.; f.48), martorul V. B. a detaliat evenimentul produs, precizând că după lovirea prietenului său, C. G., inculpatul nici măcar nu a deschis geamul mașinii, plecând imediat în trombă, cumva deranjat de faptul că aceștia se aflau încă pe trecerea de pietoni și încurcau circulația. Același martor a relatat modul în care, fiind angajat în traversarea ., împreună cu C. G. și T. F., în timp ce se aflau pe la jumătatea trecerii de pietoni, au fost loviți de autoturismul condus de inculpat, care l-a acroșat mai întâi pe C. G., acesta dezechilibrându-se și căzând peste martora T. F. care, la rândul său, a căzut peste martorul V. B. A..
Declarațiile sus-menționate se coroborează cu depozițiile martorei T. F. (f. 31, f.23-24 dosar u.p.; f. 46), care confirmă plecarea în grabă a inculpatului de la locul accidentului, precum și „urmărirea” acestuia de către cele trei persoane implicate în evenimentul rutier și surprinderea sa în stația de taxi-uri de pe .. Timișoara, unde au încercat din nou să-i ceară explicații în legătură cu cele petrecute pe trecerea de pietoni de pe .. Același martor a relatat totodată că în momentul impactului dintre autoturismul inculpatului și persoana vătămată, aceasta din urmă prezenta o . zgârieturi, acuzând, la aprox.10 minute, dureri la nivelul genunchiului. Ulterior investigațiilor efectuate s-a stabilit, așa cum rezultă din actele medicale, că accidentul în discuție a avut drept urmare producerea de leziuni părții vătămate, care a fost diagnosticată cu entorsă la genunchi produsă prin accident rutier(relevante în acest sens fiind scrisoarea medicala-f.17 și foaia de prezentare f.37-40, eliberate de Spitalul Județean Timișoara), necesitând pentru vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale( conform certificatului medico-legal nr.1843/15.12.2011-f.15).
În ceea ce privește atitudinea inculpatului, instanța a avut în vedere faptul că acesta a recunoscut parțial situația de fapt descrisă anterior, negând faptul că numitul C. G. și cei doi martori sus-arătați ar fi căzut în urma impactului cu autoturismul său, încercând prin aceasta să demonstreze că accidentul produs ar fi fost unul minor care, prin urmare, să nu necesite intervenția organelor de poliție. Instanța a conchis că, față de modul de derulare a evenimentelor în maniera anterior detaliată și dovedită cu declarațiile martorilor sus-arătați, precum și cu înscrisurile administrate în cauză, dar și cu mențiunile din procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița anexă(f.9-12), declarațiile date de inculpat (f.28, f.19-20, f.45 dosar u.p.; f. 22 dosar instanță) se coroborează doar în parte cu celelalte probe administrate în cauză. În acest context, în raport de caracterul divizibil și condiționat al acestora, așa cum rezultă din disp.art.69 C.proc.pen., instanța a reținut că, în ciuda celor declarate, în realitate inculpatul nu a coborât din mașină pentru a verifica starea de sănătate a persoanei vătămate, cu atât mai mult cu cât era conștient de lovirea acesteia chiar pe trecerea de pietoni, pentru a putea aprecia prin urmare în mod obiectiv și real, dacă incidentul era unul minor sau nu. Mai mult, chiar și când acesta a fost surprins, 10 minute mai târziu, pe . numiții V. B. A. și C. G. și a fost înștiințat despre durerile de la genunchiul acestuia din urmă, inculpatul a manifestat o atitudine indiferentă față de această situație, refuzând să accepte producerea unui accident, deplasându-se la Spitalul Județean doar după ce acesta a fost somat, telefonic, de către organele de poliție.
În contextul declarațiilor sale, instanța a reținut că acesta a avut o atitudine oscilantă, încercând să găsească motive justificative ale neîndeplinirii obligației ce-i incumba în calitate de conducător auto, respectiv de a anunța organele de poliție despre incidentul produs, arătând în fața instanței: „la momentul plecării din Gara de Nord, eram conștient de faptul că în momentul în care mă voi opri în stația de taxi (pe . să anunț dispeceratul serviciului în legătură cu evenimentul produs, dar nu am mai apucat să fac acest lucru întrucât imediat, la 10 min. după oprirea în stația de taxi, m-a sunat șeful de garaj(…)Am fost contactat de șeful de garaj al serviciului care mi-a comunicat că voi fi contactat de poliția de la serviciul rutier în legătură cu accidentul în discuție.” Or, în raport de precizările inculpatului făcute în cuprinsul acestei declarații date în fața instanței(f.22), s-a reținut atitudinea sa de completă ignoranță față de obligațiile legale pe care le avea, refuzând să ia legătura cu organele de poliție pentru a anunța accidentul chiar și după ce fusese avertizat despre faptul că evenimentul petrecut cu puțin timp în urmă ajunsese deja la cunoștința acestora.
S-a reținut că în urma accidentului de circulație, persoana vătămată C. G. C. a depus plângere prealabilă împotriva inculpatului, solicitând tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 C.pen., în data de 22.02.2012 (fila14), așadar după expirarea termenului legal de 2 luni. Prin rechizitoriul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 89 alin.1 din OUG 195/2002, rep., s-a dispus totodată în baza art.228 alin.6 raportat la art.10 lit.f din C.p.pen și încetarea urmăririi penale față de acesta, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 184 alin.1 și alin.3 C.pen., reținându-se caracterul prioritar al acestei cauze de încetare a procesului penal, chiar dacă s-a constatat că fapta inculpatului care, în data de 02.02.2011, în jurul orelor 1930, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . Timișoara, dinspre Splaiul N. T., în momentul în care a ajuns în dreptul trecerii pentru pietoni marcată și semnalizată ca atare din spatele stației R. Timișoara, a surprins și accidentat pietonul C. G.-C. care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, dinspre Gara de Nord, iar în urma impactului cu autoturismul a rezultat vătămarea corporală a susnumitului, leziunile suferite de victima C. G.-C. necesitând un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.184 alin.1,3 Cod Penal.
Față de aspectele sus-arătate, instanța a apreciat ca inaplicabile în cauză disp.art. 10 alin 1, lit.b ind.1 C.proc.pen., care să atragă achitarea inculpatului în considerarea lipsei de pericol social al faptei, așa cum s-a solicitat cu prilejul dezbaterii în fond a cauzei de către apărătorul ales al acestuia. În acest context, instanța a reținut că potrivit art. 18 ind.1 alin.2 C.pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana sau conduita făptuitorului. În aprecierea gradului de pericol social, instanța consideră că se impune mai întâi analizarea scopului în vederea căruia legiuitorul a înțeles să incrimineze această faptă, respectiv preîntâmpinarea situațiilor de împiedicare a reconstituirii împrejurărilor în care s-a săvârșit o infracțiune - în cazul de față, cea prev. de art. 184 alin.1 și alin.3 C.pen.- și în final a tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate de comiterea acesteia. Nu mai puțin relevante sunt, în cuprinsul prezentei analize, și urmările efectiv produse- vătămarea corporală a numitului C. G. cu consecința producerii unor leziuni ce au necesitat pentru îngrijire un număr de 25 de zile -, împrejurările în care fapta a fost comisă – cu nerespectarea de către inculpat a normelor legale privind acordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător -, precum și conduita inculpatului manifestată în momentul comiterii faptei, dar și ulterior, în cursul cercetărilor penale, din cuprinsul căreia se desprinde faptul că acesta nu a înțeles nici până în momentul de față consecințele faptei sale.
De asemenea, s-a constatat inaplicabil în cauză cazul de achitare prev. de art. 10 lit.c C.proc.pen., fapta descrisă anterior fiind săvârșită de către inculpat, iar nu de o altă persoană, pentru considerentele expuse anterior.
Față de toate cele arătate, instanța a considerat că fapta reținută în sarcina inculpatului, precum și vinovăția acestuia sunt dovedite în totalitate.
În drept, fapta inculpatuluiR. C. G., care în data de 02.02.2011, în jurul orelor 1930, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . Timișoara, dinspre Splaiul N. T., în momentul în care a ajuns în dreptul trecerii pentru pietoni marcată și semnalizată ca atare din spatele stației R. Timișoara, a surprins și accidentat pietonul C. G.-C. care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, dinspre Gara de Nord, iar în urma impactului cu autoturismul a rezultat vătămarea corporală a susnumitului, leziunile suferite de victima C. G.-C. necesitând un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep.
Analizând infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere că, sub raport obiectiv, elementul material al acesteia este reprezentat de acțiunea inculpatului care, aflându-se la volanul autoturismului Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, după ce a accidentat, pe trecerea de pietoni, pe numitul C. G., cu consecința vătămării corporale a acestuia, a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Neacordând, așadar, prioritate de trecere persoanei vătămate angajată regulamentar în traversarea străzii, acțiunea inculpatului este contrară dispozițiilor legale pe care trebuie să le respecte o persoană care conduce un autovehicul pe drumurile publice, prevăzute de art.72 alin.2 din OUG nr.195/2002, potrivit cărora, pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de autovehicule atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, precum și cele prevăzute de art.135 lit.h din HG nr.1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, conform cărora, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Din perspectiva laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a intenției directe întrucât, fiind conștient că a produs o vătămare corporală, a părăsit locul accidentului, cu scopul de a împiedica reconstituirea împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta și în final tragerea sa la răspundere penală.
La individualizarea pedepsei ce fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art.52 C.pen., precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 C.pen., raportate în prezenta cauză, respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite, concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța a reținut, pe de o parte, lipsa antecedentelor penale(așa cum rezultă din fișa de cazier a acestuia-f.17), iar pe de altă parte gradul de pericol social al faptei ce face obiectul cauzei de față, determinat de modul săvârșirii acesteia (în contextul nerespectării normelor impuse a fi respectate conducătorilor auto pentru circulația pe drumurile publice), de scopul urmărit de către inculpat(de a împiedica efectuarea în condiții optime a cercetărilor penale în raport de accidentul rutier soldat cu vătămarea persoanei vătămate), dar și de urmările produse (cauzarea persoanei vătămate a unor vătămări corporale ce au necesitat pentru îngrijire un număr de 25 zile de îngrijiri medicale). Mai mult, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei au fost analizate și prin raportare, pe de o parte, la ocupația inculpatului care, șofer de taxi fiind, ar fi trebuit să manifeste o diligență suplimentară față de respectarea normelor relative la siguranța circulației pe drumurile publice, dar și la atitudinea acestuia, necooperantă și nesinceră în fața organelor de urmărire penală și a instanței, respectiv ostilă și lipsită de suport, regret sau compasiune față de situația persoanei vătămate.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșite de inculpat, instanța, potrivit art.345 alin.2 C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul R. C. G., la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. de art. 89 al. 1 din OUG 195/2002.
În privința pedepselor accesorii, instanța a reținut că aplicarea acestora trebuie realizată atât în baza art. 71 și 64 C.pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauza C. c. României -2008 și Hirst c.Marii Britanii - 2004), și a deciziei nr.74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art.71 C.pen., rap.la art.3 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 C.pen.
Cât privește individualizarea judiciară a executării pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni; se apreciază de către instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Astfel, având în vedere că inculpatul poate să conștientizeze rezultatul faptelor sale și necesitatea adoptării unei conduite viitoare corespunzătoare celei prescrise de normele juridice, instanța consideră că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Considerând că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de art.81 C.pen., respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate instanța, în baza art.81 C.pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5(cinci) ani, stabilit în condițiile art. 82 C.pen, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art.359 alin.1 C.proc.pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale instanța, în baza art. 71 alin. 5 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs (devenit apel în temeiul art. 10 alin. 2 din Lege nr. 255/2013) inculpatul R. C. G., prin care solicită desființarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului, potrivit disp. art. 396 alin. 5 N.C.pen coroborat cu disp. art. 338 alin. 3 lit. a N.C.pen.; în subsidiar, solicită aplicarea unei pedepse orientate spre minim pentru infracțiunea prevăzută de art.338 N.C.pen..
În motivare critică sentința atacată din mai multe puncte de vedere.
În primul rând arată că instanța de fond a omis faptul că partea vătămată nu prezenta urme de vătămare precum și că nu a circumstanțiat corect producerea evenimetului, elemente care ar fi putut dovedi faptul că accidentul nu a fost grav.
O altă critică se referă la reținerea de către prima instanță privind conduita nesinceră a inculpatului, cu toate că nu si-a schimbat declarațiile și nu a împiedicat în vreun fel desfășurarea anchetei. Atitudinea inculpatului a fost motivată de faptul că nu a avut reprezentarea gravității accidentului, cum nici partea vătămată nu a avut-o. Cea din urmă critică adusă hotărârii atacate se referă la încadrarea juridică și condamnarea inculpatului cu privire la infracțiunea prevăzută de disp. art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, în condițiile în care, consideră inculpatul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru săvârșirea acestei infracțiuni, dat fiind că, așa cum rezultă din întreg probatoriul administrat, inculpatul nu a părăsit locul accidentului decât după ce a avut convingerea că partea vătămată este bine. S-a mai arătat că, la fata locului nu era nici un organ de politie care să efectueze cercetări și care să nu permită inculpatului sa părăsească locul accidentului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele art. 417 și art. 418 C.pr.pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, C. constată că apelul declarat de inculpat este fondat pentru cele ce vor fi expuse în continuare:
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății.
Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că în data de 02.02.2011, inculpatul R. C.-G., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe . din Timișoara, dinspre Splaiul N. T., ajungând în dreptul trecerii de pietoni din spatele stației R. Timișoara, a surprins și accidentat pe numitul C. G.-C., care se angajase în traversarea regulamentară străzii pe marcajul pietonal, dinspre Gara de Nord, în urma impactului rezultând vătămarea corporală a acestuia din urmă, leziunile suferite necesitând un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. După producerea accidentului, inculpatul și-a continuat deplasarea, părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Fapta inculpatului R. C.-G., care în data de 02.02.2011, în jurul orelor 1930, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . Timișoara, dinspre Splaiul N. T., în momentul în care a ajuns în dreptul trecerii pentru pietoni marcată și semnalizată ca atare din spatele stației R. Timișoara, a surprins și accidentat pietonul C. G.-C. care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, dinspre Gara de Nord, iar în urma impactului cu autoturismul a rezultat vătămarea corporală a susnumitului, leziunile suferite de victima C. G.-C. necesitând un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep.
Nu poate fi primită susținerea inculpatului în sensul că după impact persoana accidentată nu prezenta răni, ceea ce conduce la concluzia că accidentul nu a fost grav, întrucât așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați T. F. și V. B. A. care se coroborează cu declarația persoanei vătămate Cojogea G.-C., acesta în timp ce era angajat în traversarea . pe trecerea de pietoni, autoturismul condus de inculpat l-a lovit în piciorul drept, așa încât s-a dezechilibrat, a căzut peste cei doi două cu care se afla, toți trei căzând astfel pe carosabil. Deși persoana vătămată Cojogea i-a cerut explicații în legătură cu cele întâmplate șoferului, identificat ulterior în persoana inculpatului, acesta și-a cerut scuze fără a coborî din autoturism, după care a demarat în trombă, părăsind locul faptei și fără să dea vreo explicație sau să anunțe organele de poliție despre cele întâmplate. Inculpatul nu a coborât din mașină pentru a verifica starea de sănătate a persoanei vătămate și a putea aprecia dacă incidentul era unul minor sau nu, deși avea această obligație, mai ales că accidentul a avut loc chiar pe trecerea de pietoni.
În urma impactului, persoana vătămată Cojogea G.-C. prezenta o . zgârieturi, acuzând, la aprox.10 minute, dureri la nivelul genunchiului suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.
Nu se poate reține nici buna credință a inculpatului, acesta și când a fost surprins, 10 minute mai târziu, pe . martorii V. B. A. și persoana vătămată C. G. și fiind înștiințat despre durerile ce le acuza la genunchi, a manifestat o atitudine indiferentă față de această situație, iar la Spitalul Județean s-a deplasat doar după ce a fost somat, telefonic, de către organele de poliție.
Fapta săvârșită de inculpatul R. C. G., așa cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prev. de art. 89 alin. alin.1 din OUG 195/2002 și este încriminată și în Codul penal în vigoare la art. 338 alin.1.
Potrivit art. 5 Cod penal, „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârșirii faptei și cea din momentul judecării faptei) în raport de normele și instituțiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecății. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei legi care oferă soluția cea mai favorabilă pentru infractor.
Analizând modalitatea de săvârșire a infracțiunii, dispozițiile cuprinse în cele două legi penale care încrimiează fapta și în funcție de împrejurările care atenuează sau agravează pedepasa, instanța identifică legea penală mai favorabilă ca fiind art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și Codul penal din 1969.
Astfel, în raport de limitele de pedeapsă, se observă că acestea nu au suferit modoficări, infracțiunea fiind pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și potrivit 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cât și art. 338 alin. 1 Cod penal. Însă, sub aspectul individualizării pedepsei, Codul penal din 1969 cuprinde dispoziții mai favorabile.
În ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, C. constată că prima instanță nu a făcut o individualizare corectă în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod Penal de la 1969. Procedând la o reindividualizare a pedepsei, C. va ține seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod Penal de la 1969 care arată că la stabilirea și aplicarea pedepselor se tine seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea specială pentru această infracțiune, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, prima instanță a aplicat o pedeapsă. Astfel, se are în vedere caracterul faptei săvârșite: aceasta fiind săvârșită prin neacordarea priorității de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecere de pietoni corespunzător semnalizată, dar și de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, s-a deplasat la Spitalul Județean, într-adevăr, după ce a fost somat de organele de poliție, atitudinea procesuală a acestuia fiind parțial sinceră, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Raportat la aceste criterii instanța apreciază că aplicarea unei pedepse în limita minimă prevăzută de lege este în măsură să conducă la o reeducare a inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta.
În ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, în mod corect prima instanță a considerat că sunt întrunite cerințele art. 81 Cod penal din 1969 și a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În consecință, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de inculpatul R. C. G. împotriva sentinței penale nr. 136 din 17.01.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Va desființa parțial sentința apelată, numai sub aspectul individualizării pedepsei.
Rejudecând în aceste limite va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului R. C. G. de la 3 ani închisoare la 2 (doi) ani închisoare.
Va modifica termenul de încercare la 5 ani la 4 ani potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal din 1969.
Va menține în rest sentința atacată.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul ROTRU C. G. fiul lui C. și M., născut la data de 30.04.1974 împotriva sentinței penale nr. 136 din 17.01.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Desființează parțial sentința apelată, numai sub aspectul individualizării pedepsei.
Rejudecând în aceste limite:
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului ROTRU C. G. de la 3 ani închisoare la 2 (doi) ani închisoare.
Modifică termenul de încercare la 5 ani la 4 ani.
Menține în rest sentința atacată.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.04.2014.
Președinte Judecător
D. V. F. I.
Grefier,
A. S.
Red: DV
2ex
Judecător fond: M. A. A.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 305/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
