Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 320/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 320/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-04-2014

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 320/A

Ședința publică din data de 09.04.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. P.

JUDECĂTOR: F. M. C. FLORENȚA

GREFIER: O. IOȚCOVICI

Ministerul Public- P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror M. V..

Pe rol se află judecarea declarat apelul declarat de revizuientul D. Ș., împotriva sentinței penale nr. 312 din 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuentul D. Ș. în stare de detenție, asistat din oficiu de avocat S. L. din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la interpelarea instanței, revizuientul arată că își menține apelul declarat, susținând că nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat. Totodată critică faptul că instanța de fond nu a audiat martori în apărarea sa.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.

Avocatul din oficiu solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii și pe fond admiterea cererii de revizuire întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. De asemenea, arată că revizuientul a recunoscut săvârșirea faptelor sub presiunea organelor de urmărire penală, conform afirmațiilor acestuia.

Procurorul solicită respingerea apelului ca nefondat, argumentând că motivele cererii formulate de revizuient nu se regăsesc în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege pentru a fi formulată o astfel de cerere.

Revizuientul, având cuvântul, solicită admiterea cererii sale.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr.312 din 11.02.2014, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A., în baza art. 459 alin. 5 Noul Cod de procedură penală, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuientul condamnat D. Ș., născut la data de 01.11.1972, în loc. C., jud. B., fiul lui Natural și Nița, deținut în Penitenciarul A., privind revizuirea sentinței penale nr.135/27.06.2001 pronunțată de Tribunalul A., definitivă prin decizia penală nr.4507/24.10.2002, a Curții Supreme de Justiție București.

De asemenea, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat revizuientul condamnat la plata sumei de 100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat că, prin referatul nr.23/III/6/2014, conținând concluziile de revizuire, al Parchetului de pe lângă Tribunalul A., înregistrat la Tribunalul A. la data de 30.01.2014 au fost înaintate concluziile de respingere a cererii de revizuire formulată de condamnatul D. Ș. fiul lui Natural și Nița, născut la 01.11.1972,deținut în Penitenciarul A., ca inadmisibilă.

În motivarea cererii formulate, revizuientul a susținut că este nevinovat, recunoscând săvârșirea faptelor sub presiunea organelor de urmărire penală.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a constatat că prin sentința penală nr. 135/27.06.2001 a Tribunalului A., pronunțată în dosar nr.3087/2001, a fost condamnat revizuientul la pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, prevăzut de art. 176 lit. d Cod penal și de tâlhărie prev. și ped. de art.211 alin.1 Cod penal.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, raportat la îndeplinirea condițiilor art. 459 al. 3 din Noul Cod de procedură penală, prima instanță a reținut că faptele și mijloacele de probă în baza căreia a fost formulată cererea au mai fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv prin sentința penală nr. 353/23.08.2011, a Tribunalului A., dosar nr._, aspect care în conformitate cu prevederile art. 459 alin. 5 din Noul Cod de procedură penală, a dus la respingerea ca inadmisibilă a cererii și la obligarea condamnatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 100 de lei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel revizuientul, susținând oral motivele, astfel cum au fost redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Analizând apelul declarat de revizuent prin prisma motivelor de apel și din oficiu conform art. 417 alin.2 C.pr.pen., instanța constată că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a verificat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 459 alin. 3 C.pr.pen. C. reține ca revizuirea este o cale extraordinară de atac, a cărei admisibilitate este în mod strict circumstanțiată cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 lit. a - f C.pr.pen. Instanța investită cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găsește admisibilă în principiu calea de atac, iar aceasta se realizează doar în situația existenței vreunuia din cazurile de revizuire. Nici o alta împrejurare de fapt, oricât relevanță ar avea, și nici un alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată decât în cazurile expres si limitativ prevăzute de lege.

Revizuientul nu doar că nu face trimitere la vreunul din cazurile de revizuire prev. de art. 453 C.pr.pen., ci, mai mult, prin această cerere susține nevinovăția sa, deși la judecare cauzei sale a recunoscut fapta.

Revizuirea este mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive ce conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 394 C.proc.pen. din 1968, respectiv art. 453 C.pr.pen. actual.

Referitor la susținerile revizuentului, cum că a declarat săvârșirea faptei, fiind bătut de polițiști, C. apreciază că pe parcursul procesului instanțele au analizat acele declarații și au apreciat dacă corespund adevărului.

Totodată se reține că inculpatul a mai formulat o cerere de revizuire prin care de asemenea, a invocat că recunoaștere faptei s-a datorat faptului că a fost supus unor violențe în cursul urmăririi penale.

C. apreciază că sunt aplicabile în continuare prevederile deciziei 36/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea unui recurs în interesul legii în sensul că: „cererile repetate de revizuire … sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora”.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul D. Ș., împotriva sentinței penale nr. 312 din 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga revizuientul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare și va dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul D. Ș., împotriva sentinței penale nr. 312 din 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă revizuientul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

Dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2014.

Președinte Judecător

F. P. FLORENȚA F. M. C.

GREFIER,

O. IOȚCOVICI

Red. F. P./30.05.2014.2014

Tehnored.O.I. 2ex/; 30.04.2014

Prima instanță - jud. C. V. L. – Tribunalul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 320/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA