Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 196/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 196/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-03-2014

Dosar nr._ operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 196/A

Ședința publică din 17 martie 2014

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTOR: V. S.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara – este reprezentat de procuror C. M. U.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul S. I. împotriva sentinței penale nr. 86 din 16.01.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant, personal și asistat de avocat ales C. D., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, în temeiul art. 9 alin.2, art.10 alin.2 din Legea nr. 255/2013, recalifică calea de atac din recurs în apel, urmând ca în temeiul art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cauza să se soluționeze în complet constituit din doi judecători.

Instanța, în temeiul art. 420 alin.4 Cpp procedează la ascultarea inculpatului apelant S. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului apelant solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și în rejudecare, aplicarea disp. art. 80 din noul Cod penal, referitoare la renunțarea aplicării pedepsei, întrucât infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă un grad de pericol social redus având în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită și raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de prevederile Noului Cod penal, care sancționează această faptă cu închisoarea de la 1 la 3 ani sau amendă.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului astfel cum a fost susținut de apărătorul său ales.

C.

Deliberând, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A., emis în dosar nr. 6198/P/2013 la data de 18.12.2013, fost trimis în judecată inculpatul S. I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 85 al.1, 2, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, reținându-se următoarele:

În data de 08.09.2013, în jurul orelor 00,15, organele de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Pecica, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza localități Șeitin, respectiv pe D.J. 709/D, l-au oprit în trafic pe învinuitul S. I. în timp ce conducea autoturismul marca „MITSUBISHI PAJERO” cu . JMBONV240PP305254, având aplicate plăcuțele cu numărul de înmatriculare_ .

Organele de poliție au procedat la identificarea persoanei care a condus autovehiculul, stabilindu-se că acesta este învinuitul S. I., din primele verificări rezultând că autoturismul marca „MITSUBISHI PAJERO” cu . JMBONV240PP305254, pe care acesta îl conducea, este neînmatriculat, respectiv numărul de pe plăcuțele de înmatriculare aplicate pe autovehicul este fals aparținând unui autovehicul marca „Dacia”.

În cursul cercetărilor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A., autoturismul marca „MITSUBISHI PAJERO” cu . JMBONV240PP305254, nu figurează înmatriculat (fila 17 dosar).

Prin sentința penală nr. 86 din 16.01.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, în baza art. 334 Cpp s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 85 alin. 1, 2 din OUG nr. 195/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

În baza art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320-1 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul S. I., la pedeapsa de:

-9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație și conducerea unui autovehicul neînmatriculat

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 81, 82 Cod Penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni.

În baza art. 71 alin 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal, referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare.

În baza art. 191 alin.1 Cpp a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Analizând actele si probele administrate in cauza, instanța a reținut o stare de fapt similară întru-totul cu cea prezentată în actul de sesizare al instanței, situație de fapt redată mai sus.

Săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil din declarația acestuia de recunoaștere integrală a faptelor reținute în sarcina sa, prin care solicită aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală, inculpatul descriind totodată în mod detaliat săvârșirea faptelor prin declarația dată în fața organelor de cercetare penală, probe care se coroborează integral cu declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală (filele 19,21), precum și cu cele menționate în adresa Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule A. (f.17).

La individualizarea sancțiunilor aplicabile inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal. Instanța a avut astfel în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, în fața organelor de urmărire penală, precum și a instanței, recunoașterea faptelor reținute în sarcina sa, conduita în baza căreia se va da eficiență dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală și de asemenea împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara a declarat recurs, care a fost recalificat în apel, inculpatul S. I. criticând-o pentru netemeinicie.

În motivare se arată că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată prezintă un grad de pericol social redus având în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită și raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de prevederile Noului Cod penal, care sancționează această faptă cu închisoarea de la 1 la 3 ani sau amendă.

De asemenea, se mai susține că în cauză se impune a se reține circumstanțe atenuante motivat de faptul că a condus autovehiculul la ora 00,15 noaptea și s-a deplasat pe drumurile publice doar pe o porțiune scurtă pentru a ieși pe un câmp.

Pentru toate aceste considerente se apreciază că infracțiunea prezintă un grad de pericol social redus și solicită să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.417 al.2 Cpp, se constată că sentința recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de desființare a acesteia.

Analizând actele de la dosar se constată că inculpatul S. I. a fost condamnat de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 al.1 din OUG 195/2002, reținându-se că în data de 09.09.2013, în jurul orelor 00,15 organele de poliție l-au oprit în trafic pe inculpat pe raza localității Șeitin în timp ce conducea autoturismul marca Mitsubishi Pajero, neînmatriculat și având aplicate plăcuțe de înmatriculare a unui alt autovehicul.

O asemenea faptă comisă în împrejurările arătate prezintă pericol social ce rezidă din faptul că, prin neîndeplinirea obligației de înmatriculare a unui autovehicul, siguranța circulației este periclitată deoarece neexistând posibilitatea de a fi identificați pe baza numărului de înmatriculare în cazul săvârșirii unor abateri, conducătorii auto vor acorda mai puțină atenție respectării regulilor de circulație și astfel riscul producerii unor accidente va spori.

În al doilea rând, prin neînmatriculare, autovehiculul este sustras verificării tehnice, existând posibilitatea ca anumite defecțiuni tehnice grave să rămână neremediate, ceea ce poate crea o stare periculoasă pe drumurile publice.

Prin urmare, împrejurarea că inculpatul a condus autovehiculul pe timpul nopții sau că noul cod penal prevede pedepse mai mici pentru această infracțiunea nu pot constitui argumente suficiente pentru a aprecia că infracțiunea comisă de inculpat prezintă un pericol social redus.

Față de aceste considerente, în baza art.421 pct.1 lit. b Cpp, se va dispune respingerea apelului inculpatului ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 275 al.2 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct.1, lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. I. împotriva sentinței penale nr. 86/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17.03.2014.

Președinte, Judecător,

C. C. V. S.

Grefier,

C. I.

Red. C.C./25.03.14

Tehnored. C.I./03.04.14

PI. – L. M. U. – Jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 196/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA