Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 692/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 692/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-09-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 692/A
Ședința publică de la 11 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. V., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul D. A. M. împotriva sentinței penale nr. 75 din 28.05.2014 pronunțată de J. S. M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul apelant, asistat de avocat ales B. G..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și urmare rejudecării, în principal aplicarea unei pedepse cu amendă penală raportat la dispozițiile art. 61 al.4 NCp orientată sub minimul special, reținând circumstanțele atenuante prev. de art. 75 al.2, cu amânarea aplicării pedepsei, iar în subsidiar, aplicarea pedepsei cu închisoarea, orientată către minimul general prevăzut de lege, ținând seama de circumstanțele atenuante și de dispozițiile art. 396 al.4 privind amânarea aplicării pedepsei. Solicită ca instanța să constate că inculpatul se află la prima abatere de natură penală, neavând un comportament în societate care să impună aplicarea unei sancțiuni penale mai severe decât cea a amenzii. Arată totodată că inculpatul a circulat cu autoturismul pe o distanță foarte mică, în apropierea imobilului său și doar ca urmare a stării de necesitate în care se afla o persoană apropiată, iar potrivit buletinului de analiză toxicologică gradul de alcoolemie era în scădere, astfel că se confirmă susținerile inculpatului că a consumat băuturile alcoolice mult mai devreme față de ora depistării în trafic.
Procurorul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale pronunțată de instanța de fond, care a aplicat o pedeapsă corect individualizată în raport de starea de fapt, persoana inculpatului și valoarea alcoolemiei.
Inculpatul apelant, solicită admiterea apelului, arătând că regretă fapta și fiind singurul întreținător al familie are nevoie de permisul de conducere.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentinta penala nr.75 din 28 mai 2014 pronuntata de Judecatoria Sannicolau M. in dosar nr._, in baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art.5 din noul Cod penal și art.375 alin.1 și 2 din noul Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul D. A. M., la o pedeapsă de 6 luni închisoare,cu aplic. art. 74 lit. a și art. 76 lit. e din vechiul Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, infr. prev. șiped. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep..
În temeiul disp. art. 71 din vechiul Cod penal, rap la art.64 lit.a, teza a II-a și lit. b din vechiul Cod penal, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 81, 82 din vechiul Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei aplicate, de 6 luni, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani si s-a atras atentia inculpatului asupra disp.artt.83 c.p.
În temeiul art. 71 al. 5 din vechiul Cod penal, dispune suspendarea pedepselor accesorii.
Pentru a pronunta aceasta sentinta penala, instanta de fond a retinut ca, prin rechizitoriul nr.1678/P/2013 întocmit la data de 12.12.2013 de P. de pe lângă J. S. M. și înregistrat sub nr._ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. A. M., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, infr. prev. șiped. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul D. A. M.,la data de 09.11.2013, în jurul orelor 2229a condus pe . S. M. un autoturism marca Ford Escort, cu numărul de înmatriculare_, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Examinând actele si lucrarile dosarului, instanța a reținut următoarele:
În data de 09.11.2013, în jurul orelor 2229, organele de poliție din cadrul Poliției oraș S. M. Secției – Formațiunea Rutieră, efectuând activități specifice circulației rutiere, pe . S. M., au oprit pentru control autoturismul marca Ford Escort, cu nr. de înmatriculare_ . Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele pentru control, ocazie cu care s-a stabilit că acesta este inculpatul D. A. M., care emana miros de alcool. Urmarea acestui fapt a fost testarea inculpatului cu aparatul etilotest marca Drager, . 0161m fiind stabilită o alcoolemie cu o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform bonului alcooltest nr._/19.11.2013.În continure, inculpatul a fost condus la Spitalul Orășenesc S. M., unde i s-au recoltat 2 probe de sânge. În urma analizării celor 2 probe de sânge, conform Buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 502/A/13.11.2013, s-a stabilit că inculpatul D. A. M. a avut, la ora 2250, o îmbibație alcoolică de 1,45 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 2350, o îmbibație alcoolică de 1,30 g/l alcool pur în sânge.
Din declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale, a rezultat că acesta a recunoscut fapta pentru care este cercetat,arătând că în cursul zilei de 09.11.2013, în intervalul orar 16:00 – 19:00, a consumat aproximativ 100 ml de țuică, iar după orele 19:00 a fost sunat de un prieten care l-a rugat să se deplaseze în localitatea Nerău, pentru a-l ajuta, întrucât i s-a defectat mașina.În aceste fel, după ce și-a ajutat prietenul, a fost depistat de organele de poliție din cadrul Formațiunii Poliției Rutiere din oraș S. M..
Fapta săvârșită de inculpat în împrejurările mai sus arătate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, inf. prev.și ped.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep.
Instanța, având în vedre că de la momentul comiterii infracțiunii și până la judecarea definitivă a intervenit o succesiune de legi, respectiv OUG 195/2002 rep., art. 87 alin.1 și art. 336 alin.1 din noul Cod penal, a stabilit legea penală mai favorabilă, astfel:
Conform art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, rep.: “Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoana care are o îmbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.”
Conform art. 336 alin.1 din noul Cod penal: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”
Având în vedere faptul că în OUG 195/2002 rep. este prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la unu la 5 ani, iar în noul Cod penal este prevăzută aceeași pedeapsă cu închisoarea, dar alternativ cu amenda, instanța, față de modul concret de comitere a faptei, raportat la pericolul social al acesteia, a ales pedeapsa închisorii.Instanța a avut în vedere acest aspect întrucât din actele de urmărire penală întocmite în cauză rezultă că inculpatul a avut, la momentul recoltării primei probe biologice de sânge,o îmbibație de 1,45 g/l alcool pur în sânge, conducerea pe drumurile publice a avut loc pe timp de noapte – riscul de a produce un eveniment rutier fiind mai ridicat datorită vizibilității reduse – iar aplicarea unei amenzi nu este îndestulătoare.
Instanța, față de faptul că inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptei, având un comportament de cooperare cu organele de anchetă, s-a îndreptat spre o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special al acesteia.
La stabilirea legii penale mai favorabile, instanța a analizat – în concret – pedeapsa care o va aplica inculpatului pentru fiecare dintre cele două infracțiuni din cele 2 legi penale succesive, după ce limitele acesteia vor fi reduse cu o treime, întrucât inculpatul a solicitat, în baza art. 374 alin.4 noul C.p.p., ca judecata să aibă loc conform procedurii recunoașterii învinuirii.
În consecință, având în vedere că pentru ambele infracțiuni din cele 2 legi succesive pedeapsa cu închisoarea este cuprinsă între 1 an și 5 ani, după aplicarea reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, instanța a avut în vedere o pedeapsă cuprinsă între 8 luni și 3 ani și 4 luni.
În continuare, pentru a putea stabili, în concret, legea penală mai favorabilă, instanța a analizat care pedepse complementare sunt mai reduse ca număr sau ca durată, precum și condițiile de aplicare.
Conform art. 53 alin.2 din vechiului Cod penal, pedepsele complementare sunt: a) interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani și b) degradarea militară.Conform art. 64 din vechiul Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Conform art. 55 din noul Cod penal, pedepsele complementare sunt: a) interzicerea exercitării unor drepturi; b) degradarea militară și c) publicarea hotărârii de condamnare. Iar conform art. 66 din noul Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiulautorității de stat;c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;d) dreptul de a alege;e) drepturile părintești;f) dreptul de a fi tutore sau curator;g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;j) dreptul de a părăsi teritoriul României;k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea;o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoarăactivități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.
Observând în mod comparativ instituțiile pedepselor complementare din cele 2 legi succesive, instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal sub următoarele aspecte:
Dacă legea penală veche prevede interzicerea unor drepturi pe o durată cuprins între unu și 10 ani, legea nouă prevede interzicerea unor drepturi pe o perioadă de la 1 la 5 ani.
Deși la prima vedere s-ar pute aprecia că legea penală mai favorabilă este legea nouă, trebuie avute în vedere numărul de drepturi care pot fi interzise, acestea fiind mai numeroase pe lege nouă, dar și condițiile de aplicare.
Dacă pe vechiul Cod penal, conform disp. art. 65 pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi putea fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită de instanță era de cel puțin 2 ani (pedeapsa complementară putea fi aplicată dacă pedeapsa stabilită de instanță era de 2 ani fix sau mai mare), conform disp. art. 67 din noul Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda.
Așadar, se observă că în noul Cod penal condițiile de aplicare a pedepselor complementare sunt mai puțin restrictive în comparație cu noul Cod penal, putând fi aplicate chiar dacă pedeapsa principală este închisoarea (indiferent de cuantum) și chiar și când aceasta este amenda.
D. fiind faptul că pe vechiul Cod penal nu se puteau aplica pedepse complementare dacă instanța aplica pedeapsa închisorii sub 2 ani sau amenda, conform noul Cod penal acestea se pot aplica chiar dacă pedeapsa principală este închisoarea (indiferent de cuantum) și chiar și când aceasta este amenda.
În mod concret, având în vedere că în cazul de față instanța urmează a aplica o pedeapsă privativă de libertate orientată spre minimul special, dacă va considera legea penală mai favorabilă legea mai veche, instanța nu va putea aplica inculpatului nicio pedeapsă complementară, întrucât pedeapsa privativă de libertate ce va fi aplicată va fi sub 2 ani. Instanța va putea aplica în temeiul disp. art. 71 din vechiul Cod penal, rap la art.64 lit. a), teza a 2-a și lit. b) din vechiul Cod penal, pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiulautorității de stat.
În vederea stabilirii legii penale mai favorabile instanța a avut în vedere și celelalte instituții de drept penal care concură la fixarea limitelor legale de pedeapsă și anume, cauzele de atenuare, precum și regimul sancționator.
În ceea ce privește circumstanțele atenuante, instanța a constatat că vechiul Cod penal, la art. 74, lit. a) prevedea că poate fi considerată circumstanță atenuantă (judiciară) conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii. În noul Cod penal, la art. 75 alin.2 lit. a și b, se prevede că pot constitui circumstanțe atenuante judiciare a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii; b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Deci conduita bună a infractorului înainte de comiterea infracțiunii, materializată prin lipsa antecedentelor penale, nu mai constituie o circumstanță atenuantă în lumina noului Cod penal.În concret, dacă s-ar considera că legea penală mai favorabilă este noul Cod penal, instanța nu ar putea da efect circumstanțelor atenuante judiciare, așa cum sunt ele prevăzute la art. 75 alin.2 noul Cod penal.
Faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, având în vedere și solicitarea acestuia ca judecata să aibă loc conform art. 374 alin.4, rap. la art. 377 din noul Cod de procedură penală, nu constituie o circumstanță atenuantă judiciară care să poată fi reținută, aspect care se aplica în mod similar și pe vechiul Cod penal.
Astfel că, în mod concret, instanța va putea da eficiență dispozițiilor art. 76 din vechiul Cod penal, pedeapsa privativă de libertate redusă cu o treime ca urmare a disp. art. 396 alin.10 din noul Cod de procedură penală, urmând a fi redusă conform disp. art. 76 din vechiul Cod penal lit. e), care prevede că atunci când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare (8 luni în cazul de față), pedeapsa se coboară sub acest minim (obligatoriu), până la minimul general ( care este de 15 zile conform vechiului Cod penal). Așadar instanța va da obligatoriu, în acest caz, o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 15 zile și 8 luni.
Chiar dacă s-ar aprecia că în cazul dat ar fi incidente circumstanțe atenuante conform noul Cod penal, din disp. art. 76 rezultă că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege (8 luni în cazul dat) se reduc cu o treime. Deci limita minimă a pedepsei cu închisoarea ar fi de 5 luni și 20 de zile, limită sub care nu se poate coborî.Așadar și în ceea ce privește instituția circumstanțelor atenuante, în cazul concret dedus judecății, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche.
Cu privire la modul de executare a pedepsei, instanța a apreciat că tot legea veche este legea penală mai favorabilă, pentru următoarele considerente:
În cazul dedus judecății, instanța va putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei întrucât pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
Dacă s-ar aprecia că legea penală mai favorabilă este noul Cod penal, instanța nu va putea aplica instituția renunțării la aplicarea pedepsei întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 alin.1 lit. a din noul Cod penal, respectiv fapta comisă de inculpat nu prezintă o gravitate redusă, ci din contră, prezintă un grad de pericol social destul de ridicat în așa fel încât instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată către minimul special.
De asemenea, conform art.19 din legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind codul de procedura penala:Atunci când, în cursul procesului, se constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispozițiile art. 181 din Codul penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanța dispune achitarea, în condițiile Codului de procedură penală.
Pentru motivele expuse, față de aceste dispoziții, instanța a constatat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 80 alin.1 din noul Cod penal și nu se impune aplicarea instituției renunțării la aplicarea pedepsei.
În ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei conform prevederilor art. 83 și urm. din noul Cod penal, instanța a apreciat că această instituție nu este mai favorabilă decât cea a suspendării executării pedepsei prevăzute de art. 81 și urm. din vechiul Cod penal, astfel:
În primul rând, pentru a dispune aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei pe vechiul Cod penal trebuia ca pedeapsa aplicată de instanță să fie de cel mult 3 ani sau amenda, față de închisoarea de cel mult 2 ani sau amenda conform noului Cod penal, condițiile fiind mai restrictive pe noul Cod. Iar în doilea rând,amânarea aplicării pedepsei presupune din partea inculpatului respectarea unor măsuri de supraveghere obligatorii și a unor obligații care sunt dispuse de instanță facultativ, ceea ce creează pe durata termenului de încercare o restrângere a drepturilor inculpatului, ceea ce nu se prevede în vechiul cod penal decât la măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În raport de toate aceste instituții ale dreptului penal analizate în mod concret la speța în cauză, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche, respectiv OUG 195/2002, prin raportare la prevederile din vechiul Cod penal, urmând ca acestea să se aplice cu toate dispozițiile pe care le cuprind.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost în vedere, în condițiile art.72 din vechiul Cod penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei și împrejurările în care a fost comisă – nivelul alcoolemiei, a condus autoturismul pe un drum circulat la o oră cu trafic redus și pe timp de noapte,urmarea produsă cu referire la starea de pericol creată pentru ceilalți participanți la trafic ori care se putea produce și persoana inculpatului – care nu posedă antecedente penale.
În procesul individualizării judiciare a pedepsei se va face și aplicarea disp.art.374 alin.4, art. 375 alin.1 și 2 și art.377, respectiv art. 396 alin.10 din noul Cod de procedură penală, ce prevăd reducerea limitelor pedepsei închisorii cu o treime, inculpatul recunoscând fapta în condițiile acestui text de lege.
Totodată au fost avute în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului care anterior comiterii faptei a avut o conduita buna nefiind înregistrat cu antecedente penale, împrejurare ce va fi reținută în favoarea inculpatului ca circumstanță atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. „a” rap. la art. 76 lit. „e” din vechiul Cod de procedură penală.
Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate, că inculpatul nu posedă antecedente penale și că este o persoană căsătorită, instanța, a apreciat că acesta prezintă suficiente garanții în sensul că nu va mai săvârșit alte infracțiuni și că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea ei efectivă.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel în termen legal inculpatul D. A. M., apel înregistrat la C. de A. Timișoara la data de 25.06.2014.
În motivele de apel formulate de inculpatul se solicită în principal aplicarea unei pedepse cu amendă penală raportat la dispozițiile art. 61 al.4 NCp orientată sub minimul special, reținând circumstanțele atenuante prev. de art. 75 al.2, cu amânarea aplicării pedepsei, iar în subsidiar, aplicarea pedepsei cu închisoarea, orientată către minimul general prevăzut de lege, ținând seama de circumstanțele atenuante și de dispozițiile art. 396 al.4 privind amânarea aplicării pedepsei. În acest sens se solicită ca instanța să aibă în vedere că inculpatul se află la prima abatere de natură penală, neavând un comportament în societate care să impună aplicarea unei sancțiuni penale mai severe decât cea a amenzii, că inculpatul a circulat cu autoturismul pe o distanță foarte mică, în apropierea imobilului său și doar ca urmare a stării de necesitate în care se afla o persoană apropiată, iar potrivit buletinului de analiză toxicologică gradul de alcoolemie era în scădere, astfel că se confirmă susținerile inculpatului că a consumat băuturile alcoolice mult mai devreme față de ora depistării în trafic. Se apreciază că în mod netemeinic prima instanță a aplicat dispozițiile vechiului Cod penal ca lege penală mai favorabilă în ceea ce privește individualizarea pedepsei ținând seama de disp.art. 5 NCp, în condițiile în care noile reglementări intervenite prin Legea 286/2009 sunt mai favorabile prevăzând posibilitatea aplicării pedepsei amenzii penale și totodată posibilitatea amânării aplicării pedepsei.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel, precum și din oficiu potrivit art. 417 al.2 c.p.p, instanța de apel apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate și din care rezultă că la data de 9.11.2013 inculpatul D. A. M. a condus pe drumurile publice în orașul S. M. autoturismul marca Ford Escort cu nr. înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, respectiv 1,45 gr %o. În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, solicitând ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale-fila 20 dosar fond.
În motivele de apel ale inculpatului s-a solicitat aplicarea unei pedepse cu amendă penală și amânarea aplicării pedepsei, ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a prevederilor noului Cod penal referitoare la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
Instanța de apel își însușește motivarea oferită de către instanța de fond în analizarea comparativă a dispozițiilor din art. 87 al.1 din OUG 195 2002 și art. 336 al.1 cp, în analizarea legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului.
Principiul mitior lex funcționează potrivit art. 5 NCp prin compararea legilor succesive și selectarea celei mai favorabile dintre ele în considerarea a trei criterii ordonate ierarhic, în funcție de instituția fundamentală a dreptului penal căreia îi corespund cu predilecție. Astfel, vor fi mai întâi luate în considerare modificările condițiilor de incriminare (fapta concret comisă menținându-și caracterul infracțional, după o evaluare in concreto), după care – dacă după acest criteriu nu se reușește identificarea uneia dintre legile succesive ca fiind mai favorabilă decât cealaltă (celelalte) – se va trece la comparația sub aspectul modificării condițiilor de tragere la răspundere penală (de urmărire și judecată), pentru ca, abia înc ele din urmă (dacă nici după al doilea criteriu nu s-a impus departajarea unei legi ca fiind mai favorabilă), să se apeleze la comparația sub aspectul regimului sancționator.
Ca regulă generală, toate aceste examinări urmează a se efectua doar în considerarea particularităților fiecărui caz concret în parte, separat de alte ipoteze de aplicare, iar niciodată după o evaluare generică, în abstract. Dacă în urma acestei întreite evaluări graduale niciuna dintre legile succesive nu se impune a fi mai favorabilă, urmează a se aplica întotdeauna (formal) legea nouă, în vigoare la data judecări cauzei, deoarece ea este identică cu legea veche, în privința respectivei spețe, fiind totodată activă (supraviețuirea legii vechi nu se poate justifica decât în mod excepțional, ca efect al ultraactivității legii mai favorabile ori a celei temporare).
Transpunând aceste criterii la starea de fapt dedusă judecății, instanța de apel reține că în mod corect instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului prevederile legii vechi, respectiv art. 87 al.1 din OUG 195/2002 și implicit codul penal din 1969. Astfel, posibilitatea prevăzută de noile reglementări de a aplica inculpatului pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa amenzii nu conduce la concluzia că legea nouă este aplicabilă în toate situațiile ope legis, ci urmează a fi analizat fiecare caz concret și doar în situația în care s-ar aprecia că s-ar impune aplicarea unei amenzi penale inculpatului s-ar putea reține incidența noii legi. În speța de față instanța de apel apreciază că nu se impune aplicarea unei amenzi penale raportat la fapta reținută în sarcina inculpatului, împrejurarea că acesta a condus pe drumurile publice autovehiculul deși avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală respectiv 1,45 gr /l alcool pur în sânge, că a periclitat siguranța participanților la trafic prin conduita sa ilicită.
În același timp, instanța de apel apreciază că nu sunt întrunite nici condițiile prev. de art. 83 referitoare la amânarea aplicării pedepsei, întrucât fiind în prezența unei infracțiuni de pericol nu se poate pune problema atitudinii inculpatului de a înlătura sau diminua consecințele faptei, prin conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice existând posibilitatea producerii unor accidente de circulație cu consecințe neprevăzute de către inculpat. Instanța de apel apreciază că posibilitățile de îndreptare ale inculpatului și riscul săvârșirii unor noi infracțiuni va putea fi evitat doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea. Având a compara prevederile din codul penal actual cu cel anterior referitoare la modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei, instanța de apel reține că este mai favorabilă inculpatului prevederea din codul penal din 1969 care permite suspendarea condiționată a executării pedepsei fără instituirea unor obligații în sarcina inculpatului. Întrucât măsura suspendării condiționate a executării pedepsei nu mai este prevăzută de codul penal în vigoare, care prevede doar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei corelativ cu impunerea obligațiilor prev.de art. 91 și urm din codul penal, instanța de apel apreciază că în mod corect a fost identificat codul penal din 1969 ca lege mai favorabilă aplicabilă în speță.
Cu privire la critica formulată de apărătorul inculpatului relativ la consecințele reținerii noului cod penal ca lege penală mai favorabilă raportat la soarta permisului de conducere, în sensul că s-a susținut că în situația amânării executării pedepsei nu se va dispune anularea permisului ci doar suspendarea acesteia, măsura anulării fiind luată în situația aplicării unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia, instanța de apel apreciază că această critică este neîntemeiată. În primul rând așa cum s-a arătat mai sus nu se impune raportat la situația concretă amânarea executării pedepsei inculpatului, raportat la valoarea socială lezată prin conduita ilicită și la consecințele faptei sale. Pe de altă parte, măsura anulării permisului de conducere conform art. 116 din Codul rutier este o măsură administrativă care se dispune cu titlu de sancțiune contravențională complementară pentru o perioadă de 30 zile conform art.103 al.1 lit.c, iar regimul juridic al sancțiunilor contravenționale nu intră sub incidenta analizării legii penale mai favorabile în înțelesul dat de art. 5 și 173 din Codul penal. Măsura anulării sau suspendării permisului de conducere este o dispoziție ulterioară constatării săvârșirii unei infracțiuni,stabilirii și aplicării pedepsei raportat la legea identificată ca fiind mai favorabilă inculpatului.
Transpunând aceste reguli la speța de față, instanța de apel apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată raportat la probele administrate și circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de către acesta a unei noi fapte antisociale.
Instanța de apel are în vedere că, potrivit art. 72 C .pen., în vigoare la data soluționării cauzei de către instanța de fond, care stabilea criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului atitudinea acestuia de recunoaștere a faptei, modul de derulare a activității infracționale, natura infracțiunii. Potrivit art. 74 alin. 1 C.p. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”
Transpunând aceste reguli la speța de față, instanța de apel apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată raportat la probele administrate și circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de către acesta a unei noi fapte antisociale.
Astfel, în temeiul art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. A. M. împotriva sentinței penale nr. 75 din 28.05.2014 pronunțată de J. S. M..
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. A. M. împotriva sentinței penale nr. 75 din 28.05.2014 pronunțată de J. S. M..
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2014.
Președinte, Judecător,
A. N. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red.AN/2.10.2014
Tehnored A.J. /2 ex/2.10.2014
Prima instanță: Judec.S. M.-M. A.
| ← Conflict de competenţă. pozitiv/negativ. Art. 43 CPP/art51... | Luarea de mită. Art.289 NCP. Încheierea nr. 90/2014. Curtea de... → |
|---|
