Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Hotărâre din 15-01-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 26/A
Ședința publică din 15 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul P. M. împotriva sentinței penale nr. 260/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul apelant P. M., asistat de avocat ales S. F..
P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror E. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.
Apărătorul ales al inculpatului apelant, avocat S. F., solicită admiterea apelului arătând că deși clientul său a beneficiat de apărare calificată, avocatul acestuia a invocat dispozițiile vechiului cod penal, deși legea penală mai favorabilă în ceea ce-l privește pe inculpat este cea prevăzută de Noul Cod penal. Prin urmare, solicită ca în rejudecare, la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere că din înscrisuri rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră, nu a creat nici un prejudiciu și nu a lezat vreo valoare socială. De asemenea, se arată că acesta are un contract de muncă în Germania, la locul de muncă și în societate având un comportament impecabil. Se mai solicită a se avea în vedere și împrejurarea comiterii faptei, respectiv faptul că acțiunea inculpatului s-a produs în urma unui telefon primit de la familie ce viza starea de sănătate a fiului său. Prin urmare, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare, aplicarea disp.art. 83 C.p.
Procurorul solicită respingerea apelului ca nefondat, considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, infracțiunea imputată inculpatului, prin natura sa este una de pericol.
Inculpatul apelant P. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului, fiind de acord cu susținerile apărătorului său ales.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 2930/P/2013, înregistrat la Judecătoria Caransebeș sub nr._ în data de 24.03.2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P. M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 al 1Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut în fapt că, în noaptea de 29/30.11.2013, în jurul orelor 23,00, inculpatul P. M. a fost oprit pentru control pe raza localității Iablanița DN 57 B de către lucrătorii Postului de Poliție din acea localitate, în timp ce conducea autovehiculul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare_, ce se deplasa pe direcția Orșova – Bozovici, singur în autoturism, dar care emana halenă alcoolică.
În prezența martorului asistent B. I., conducătorul auto P. M. a fost testat cu aparatul etilotest marca Dragner, care la poziția nr._ a indicat o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 274/A12/04.12.2013, s-a reținut faptul că inculpatul P. M. a avut o îmbibație alcoolică de 1,45 g %0 la ora 00,40și o îmbibație alcoolică de 1,25 g %0 la ora 01,40.
În cauză s-a făcut reconstituirea faptei, ocazie cu care inculpatul a arătat lucrătorilor de poliție, în prezența martorilor asistenți, modul de comitere al faptei.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut fapta comisă, regretând-o.
Prin sentința penală nr. nr. 260/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._, în baza art. 87 al. 1 OUG 195/2002, cu aplicarea art. 5 NCP, art. 375 CPP și art. 396 al. 10 CPP, prin schimbarea încadrării juridice din art. 336 al. 1 NCP, a fost condamnat inculpatul P. M., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 81, 82 Cod penal, cu aplicarea art. 5 NCP, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului și stabilește un termen de încercare de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni.
S-a atras atenția inculpatului cu privire la disp. art. 83 Cod penal.
În baza art. 274 al. 1 Cod pr. penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Caransebeș a reținut aceeași stare de fapt ca și cea descrisă prin rechizitoriu.
Totodată, s-a constatat că fiind audiat inculpatul la termenul de judecată din 18.06.2014, a recunoscut fapta astfel cum a fost reținută în rechizitoriul parchetului, și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, solicitând ca la aplicarea pedepsei să i se reducă limitele cu o treime.
Cu privire la persoana inculpatului, prima instanță a reținut că pe tot parcursul cercetărilor, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, a manifestat o atitudine sinceră recunoscând și regretând fapta. Totodată, din fișa de cazier judiciar s-a reținut că inculpatul P. M. nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima abatere infracțională și potrivit caracterizărilor depuse la dosar în circumstanțiere este un element pozitiv al societății, un bun familist, un bun prieten pe care te poți baza oricând.
S-a constatat că în drept, fapta inculpatului P. M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 - corespondent art. 336 al 1Noul Cod penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002- corespondent art. 336 al 1Noul Cod penal, prima instanță a reținut că elementul material constă în acțiunea de conduce un autoturism având în sânge o alcoolemie peste limita legală. Acțiunea inculpatului, care realizează elementul material al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 - corespondent art. 336 al 1Noul Cod penal, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale, starea de pericol fiind generată în mod direct de activitatea infracțională a inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
Având în vedere gravitatea faptei, urmările acesteia și fișa de cazier a inculpatului (din care reiese că nu a mai fost condamnat penal, nici măcar sancționat administrativ, fiind la prima abatere infracțională), faptul că a avut o atitudine sinceră, cooperantă, prima instanță a apreciat ca necesară condamnarea acestuia, prin schimbarea încadrării juridice din art. 336 al. 1 NCP, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, suspendând condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului și va stabili un termen de încercare de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni și atrăgând atenția inculpatului cu privire la disp. art. 83 Cod penal.
În baza art. 274 al. 1 Cod pr. penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere că legea veche este mai favorabilă inculpatului, în condițiile în care permite aplicarea față de acesta a unei pedepse cu suspendarea condiționată, în speță nejustificându-se aplicarea unei pedepse cu amendă penală, ci a unei pedepse cu închisoarea, raportat la gravitatea faptei de natură a avea consecințe grave pentru integritatea corporală sau chiar viața, atât a inculpatului, cât și a celorlalți participanți la traficul rutier.
Sub acest aspect s-a considerat de către prima instanță că nu are relevanță că inculpatul circula doar pe DN 57 B și nu era drum european, mai ales că vizibilitatea era redusă datorită orei (23,00), oră la care însă exista totuși posibilitatea să existe pietoni ori alți șoferi în trafic.
La aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța de fond a ținut seama de cuantumul pedepsei aplicate inculpatului (urmare a reducerii cu 1/3 a limitelor acesteia față de recunoașterea inculpatului), de faptul că acesta nu are antecedente penale și că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
De asemenea, s-a avut în vedere și că acesta poate beneficia de instituția reabilitării de drept cu condiția că în termenul de încercare să nu săvârșească o nouă infracțiune de natură a atrage revocarea suspendării condiționate.
Împotriva sentinței penale nr. 260/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ a declarat apel în termen legal, inculpatul P. M., apel înregistrat la C. de A. Timișoara la data de 18.11.2014.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că instanța de fond nu a apreciat corect probele administrate în cauză, respectiv nu a luat în considerare împrejurările săvârșirii faptei, inexistența antecedentelor penale, faptul că nu s-a creat nici un prejudiciu, minima atingere adusă valorilor ocrotite de lege și atitudinea sa în fața instanței de judecată și ca urmare, i-a aplicat o pedeapsă mult prea aspră în raport cu gravitatea faptei și consecințele acesteia. Prin urmare, se solicită să fie reținute circumstanțele atenuante și acordându-se o eficiență maximă acestora, cât și circumstanțelor personale să se dispună amânarea aplicării pedepsei.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu, conform art. 417 al. 2 C.pr.pen, instanța de apel apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Prealabil, instanța de apel constată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa uzând de procedura simplificată prevăzută de art. 375 C.pr.pen rap. la art. 396 alin. 10 C.pr.pen – fila 27 dosar fond, criticând hotărârea pronunțată de instanța de fond doar în ce privește modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei, solicitându-se amânarea aplicării pedepsei, instituție apreciată ca fiind mai favorabilă inculpatului decât suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. de art. 81 din vechiul Cod penal care a fost aplicată de prima instanță. Prin urmare, doar acest aspect va forma obiectul analizei instanței de apel, fiind singura critică adusă hotărârii primei instanțe.
Modalitățile de individualizare a executării pedepsei reprezintă una dintre componentele părții generale a codului care a suferit modificări de anvergură.
Principiul mitior lex funcționează potrivit art. 5 NCp prin compararea legilor succesive și selectarea celei mai favorabile dintre ele în considerarea a trei criterii ordonate ierarhic, în funcție de instituția fundamentală a dreptului penal căreia îi corespund cu predilecție. Astfel, vor fi mai întâi luate în considerare modificările condițiilor de incriminare (fapta concret comisă menținându-și caracterul infracțional, după o evaluare in concreto), după care – dacă după acest criteriu nu se reușește identificarea uneia dintre legile succesive ca fiind mai favorabilă decât cealaltă (celelalte) – se va trece la comparația sub aspectul modificării condițiilor de tragere la răspundere penală (de urmărire și judecată), pentru ca, abia în cele din urmă (dacă nici după al doilea criteriu nu s-a impus departajarea unei legi ca fiind mai favorabilă), să se apeleze la comparația sub aspectul regimului sancționator.
Ca regulă generală, toate aceste examinări urmează a se efectua doar în considerarea particularităților fiecărui caz concret în parte, separat de alte ipoteze de aplicare, iar niciodată după o evaluare generică, în abstract. Dacă în urma acestei întreite evaluări graduale niciuna dintre legile succesive nu se impune a fi mai favorabilă, urmează a se aplica întotdeauna (formal) legea nouă, în vigoare la data judecări cauzei, deoarece ea este identică cu legea veche, în privința respectivei spețe, fiind totodată activă (supraviețuirea legii vechi nu se poate justifica decât în mod excepțional, ca efect al ultraactivității legii mai favorabile ori a celei temporare).
În cazul în care instanța are de comparat dispozițiile referitoare la suspendarea condiționată din reglementarea actuală cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, se consideră că se impune concluzia potrivit căreia legea veche este lege mai favorabilă. Într-adevăr, reglementarea din art. 81 și urm. C.pen. este mai favorabilă atât prin prisma condițiilor de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puține, etc.). Singurul element prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este durata termenului de încercare, însă acest element este insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă. La această concluzie conduc și prevederile din proiectul LPACP. Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. 1, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal. Prin urmare, legiuitorul prezumă că vechea modalitate de individualizare este mai favorabilă, nefiind necesară modificarea acesteia ca efect al intrării în vigoare a dispozițiilor privind amânarea. Pe de altă parte, art. 16 alin. 2 din același proiect prevede că „pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectelor suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere”. Deși textul se referă la suspendarea sub supraveghere, principiul instituit – prevalența conținutului față de durata termenului de încercare – se aplică și în ipoteza analizată.
Este adevărat că, din punct de vedere administrativ, art. 59 pct. 2 și art. 104 din Legea nr. 255/2013, a modificat conținutul art. 103 al. 1 lit. c potrivit căruia suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehiculul se dispune în cazul persoanei a cărei faptă a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice și în cazul în care instanța de judecată a dispus amânarea aplicării pedepsei, astfel că, în mod aparent noua reglementare penală ar fi mai favorabilă. Această concluzie are la bază împrejurarea că, potrivit vechiului cod penal, pronunțarea unei hotărâri de condamnare, chiar cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru infracțiunea la regimul circulației rutiere, atrăgea după sine în mod automat anularea permisului de conducere. Instanța de apel constată, pe de altă parte, că în analizarea legii penale mai favorabile s-au cristalizat criteriile mai sus enumerate, printre acestea neregăsindu-se și luarea în considerare a măsurilor administrative pe care le-ar atrage una din cele două reglementări penale succesive, iar pe de altă parte că amânarea aplicării pedepsei atrage respectarea măsurilor stricte de supraveghere prevăzute de art. 85 al. 1 C.pr.pen. precum și posibilitatea instanței de judecată de a dispune în temeiul alin. 2 al aceluiași articol ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității sau alte obligații prevăzute de textul citat.
Văzând criteriile pe baza cărora urmează a fi determinată legea penală mai favorabilă, faptul că noua reglementare instituie o obligație importantă ce nu se regăsește în codul penal anterior – munca în folosul comunității – precum și inexistența în noua reglementare a efectului reabilitării de drept în cazul amânării aplicării pedepsei, se concluzionează că vechea reglementare reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului.
Astfel, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. va fi respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. M. împotriva sentinței penale nr. 260/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. M. împotriva sentinței penale nr. 260/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N.
Grefier,
C. U.
Red.-A.N..- 21.01.2015
Tehnored- .C.U.- 21.01.2015
Prima inst. jud. G. D. – Judecătoria Caransebeș
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
