Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 843/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 843/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-10-2014

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 843/A

Ședința publică de la 16 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător C. I. M.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul ȘOMLE G. împotriva sentinței penale nr. 2346 din 5.06.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește inculpatul apelant Șomle G., pentru care se prezintă avocat din oficiu M. D. din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la dosar a fost depusă o cerere de amânare a judecării cauzei formulată de inculpatul apelant, pentru a-și angaja apărător și pentru a se putea prezenta în fața instanței, fiind atașat și certificatul medical nr. 3824/14.10.2014 emis de Centrul Medical Dr. S..

Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de inculpatul apelant.

Avocatul din oficiu susține cererea de amânare formulată de inculpatul apelant.

Procurorul nu se opune la amânarea judecării cauzei.

Instanța, deliberând, constată ca fiind neîntemeiată cererea formulată de inculpatul apelant, pe care o respinge întrucât acesta a mai beneficiat de un termen pentru apărare pe parcursul procesului penal, el este titularul căii de atac, hotărârea atacată a fost pronunțată la 5 iunie 2014, dată de la care inculpatul avea suficient timp pentru a-și angaja apărător, iar prezența inculpatului nu este necesară, cu atât mai mult că acesta a depus un memoriu cuprinzând motivele de apel la dosarul cauzei.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Avocatul din oficiu solicită admiterea apelului astfel cum a fost motivat în memoriul depus la dosar de către inculpat, respectiv reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Procurorul pune concluzii de respingere ca nefondat a apelului declarat de inculpat, sentința fiind legală și temeinică, inculpatul a fost găsit vinovat de prima instanță, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost corect individualizată ca și cuantum și modalitate de executare.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2346 din 5.06.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._, în baza art. 85 al 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. a fost condamnat inculpatul Șomle G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 85 al 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare

În baza art. 86 al 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

În baza art. 87 al 5 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza art. 33 lit.a și art.34 al.1 lit.b C.pen din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. au fost contopite pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.

În baza art. 81 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art.82 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 404 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen. s-a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu parțial pentru avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către B. T..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Timișoara nr. 524/P/2010, înregistrat pe rolul instanței la data de 04.06.2013 sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul Șomle G., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și având aplicate plăcuțe cu numere false, prevăzute de art. 85 alin. 1 și alin.2 din OUG 195/2002 rep., infracțiunii de conducere pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat, prevăzută de art. 86 alin. 2 OUG 195/2002 rep. și a infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 al. 5 din OUG 195/2002 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. b C.p.

În sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 18.10.2009, în jurul orei 21.00-22.00 acesta a condus autoturismul marca Mercedes, având aplicate plăcuțele cu nr. de înmatriculare FEW 1389, pe DN 6, ocazie cu care, la km 551+550 m a fost implicat într-un accident rutier, la fața locului prezentându-se un echipaj de poliție. În autoturismul inculpatului s-a aflat ca și pasager martorul M. C..

Cu ocazia verificărilor efectuate de către echipajul de poliție sosit la fața locului, s-a constatat că autoturismul condus de inculpat nu este înmatriculat, având aplicate plăcuțe cu numere false de înmatriculare, inculpatul având dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat. Asupra acestuia s-a găsit certificatul de înmatriculare ._ ce aparține autoturismului Mercedes Benz cu ., având atribuite nr. de înmatriculare KN-J0521, dar autoturismul condus având . sașiu menționată avea aplicate alte numere de înmatriculare, respectiv FEW 1389. Întrucât s-a constatat că inculpatul Șomle G. emana miros de băuturi alcoolice, a fost condus la Spitalul Municipal Timișoara în vederea recoltării probelor de sânge, unde acesta a refuzat.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare, declarații martori, declarații învinuiți, buletin de examinare clinică, adrese Serviciu Rutier și SPCRPCIV, cazier judiciar, proces verbal de recunoaștere de pe planșa foto, procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut aceeași stare de fapt ca și cea reținută prin rechizitoriu.

Instanța a mai reținut că din buletinul de examinare clinică a rezultat că inculpatul Șomle G. „este sub influența alcoolului”, iar pe procesul verbal de prelevare a fost menționat faptul că acesta „refuză recoltarea de probe biologice” în prezența martorului M. C., care a semnat pe procesul verbal respectiv.

De asemenea, din adresa nr._/04.05.2012 emisă de SPCRPCIV a rezultat că autoturismul marca Mercedes . sașiu nu figurează înmatriculat WDB1241901F161199. Din adresa nr._/04.12.2009 emisă de Serviciul Rutier a rezultat că inculpatul Șomle G. nu avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice la data de 18.10.2009, întrucât la data de 18.09.2006 a săvârșit infracțiunea prev. de art. 79 al 4 OUG 195/02, fără drept de a conduce de la data constatării. Inculpatul mai figurează și cu abaterea din data de 04.11.2006, când a condus un autoturism având dreptul de a conduce suspendat.

Instanța de fond a reținut că în cauză, în cursul urmăririi penale a fost audiat martorul ocular M. C., care a declarat faptul că în data de 18.10.2009 s-a deplasat cu autoturismul marca Mercedes cu nr. FEW 1389 dinspre Remetea M. spre Timișoara, în calitate de pasager, autoturismul fiind condus de Șomle G., ocazie cu care s-au oprit la un prieten a lui Șomle G. (la un depozit de marmură de pe Cl. Lugojului din Timișoara) unde au consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 21.00, au plecat cu același autoturism, condus tot de Șomle G., spre Remetea M., iar la un moment dat a pierdut controlul autoturismului și s-a oprit într-un șanț situat pe marginea carosabilului. La fața locului a sosit un echipaj de poliție, care l-au găsit pe Șomle G. pe scaunul șoferului cu capul pe volan, martorul fiind lângă mașină, și întrucât Șomle G. emana miros de băuturi alcoolice, au fost conduși la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În prezența sa, inculpatul a refuzat să fie testat cu aclooltestul și să i se recolteze probe biologice de sânge, recunoscând verbal că a condus autoturismul respectiv, dar nu a dorit să declare și în scris. Martorul l-a recunoscut pe inculpat după planșa foto ca fiind persoana care la data de 18.10.2009 a condus autoturismul menționat.

Instanța a constatat că această declarație a martorului se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză.

Instanța a mai reținut că inculpatul a propus ca martor pe numitul Stețco G., care, audiat fiind în cursul urmăririi penale, a declarat la data de 23.03.2012, în această calitate, că în data de 18.10.2009 autoturismul marca Mercedes cu nr. FEW 1389 a fost condus de o persoană pe care nu o cunoaște și care dorea să îi vândă inculpatului Șomle G. autoturismul. După accident el împreună cu acea persoană au plecat să caute ajutor pentru a scoate mașina din șanț. Nu știe ce se mai întâmplat cu Șomle G. în acea seară. Martorul a refuzat să fie testat cu poligraful.

Cu privire la acest martor, instanța a reținut că la data de 11.04.2012 a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă comisă la data de 23.03.2012 și că, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală Stețco G. a revenit asupra declarației inițiale și a precizat că aspectele menționate în declarația de martor nu au avut loc în data de 18.10.2009, întrucât la acea dată a fost plecat la lucru în Italia, sens în care a depus acte doveditoare, fiind posibil să fie vorba de o dată din cursul lunii noiembrie 2009. Aceeași declarație a dat-o acesta în fața instanței, cu ocazia audierii la 18.12.2013.

În fața instanței a fost audiat și martorul C. T., acesta confirmând declarația dată de inculpat în fața instanței cu privire la împrejurarea că el ar fi condus autoturismul după plecarea din Remetea spre Timișoara. Instanța de fond a reținut că acest martor a declarat că pe drumul de la Remetea până unde a intrat în șanț, inculpatul s-a aflat în dreapta sa, contrazicând astfel declarațiile inculpatului care a afirmat că se afla în spate, pe banchetă.

Astfel, fiind audiat, în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că în seara zilei de 18.10.2009 a primit un telefon de la o persoană pe care o cunoscuse cu câteva zile înainte în Piața Mehala, și de la care era interesat să cumpere un autoturism, această persoană venind la locuința inculpatului din Remetea M., pentru ca acesta din urmă să testeze autoturismul. Inculpatul a mai declarat că s-a urcat în autoturism, pe bancheta din state, în timp ce autoturismul era condus de cel care dorea să îl vândă, în dreapta șoferului aflându-se încă un bărbat, cu privire la care inculpatul a declarat că nu îl cunoștea. În continuare, inculpatul a declarat că în apropiere de Timișoara șoferul a încercat să întoarcă autoturismul, moment în care a pierdut controlul și a intrat în șanț. După acest moment, șoferul a plecat să caute ajutor pentru a scoate mașina din șanț, iar inculpatul a rămas dormind pe bancheta din spate, așa fiind găsit de către poliție. Inculpatul a declarat că nu cunoaște identitatea bărbatului care i-a oferit autoturismul spre vânzare și că nu l-a mai văzut după acel moment.

Fiind audiat de către instanță, inculpatul și-a modificat substanțial declarațiile, precizând că de fapt a cumpărat autoturismul din Piața Mehala, unde a fost împreună cu C. T., acesta conducând autoturismul până la locuința inculpatului. A mai declarat inculpatul că după ce a consumat alcool împreună cu mai multe persoane și C. T., au plecat cu autoturismul către Ghiroda, acesta din urmă fiind cel care conducea, în mașină aflându-se în total patru persoane, el aflându-se pe bancheta din spate, loc în care a fost găsit și de agenții de poliție. Acesta a declarat că a refuzat recoltarea deoarece nu el a condus autoturismul.

Fiind întrebat de către instanță cu privire la diferențele dintre declarațiile date în cursul urmării penale și cele date în fața instanței, inculpatul a precizat că nu își explică aceste diferențe referitoare la cursul desfășurării evenimentelor.

Instanța de fond a apreciat declarațiile inculpatului ca nesincere și conjuncturale, necoroborându-se cu nici o probă administrată în cauză, acesta încercând cu rea credință să inducă în eroare instanța cu privire la modul de desfășurare al faptelor, prezentând de fiecare dată o altă variantă.

De asemenea, instanța a constatat că prin raportare la întregul probatoriu administrat în cauză, declarațiile martorului C. T. sunt nesincere, acesta contrazicând chiar și declarațiile inculpatului cu privire la modul în care s-au desfășurat evenimentele.

Instanța a reținut că la termenul din data de 21.05.2014 inculpatul a declarat că „în data de 18.10.2009 nu aveam permis deoarece îl pierdusem cu mult timp în urmă”.

Instanța de fond a constatat că aceste declarații sunt nesincere, în condițiile în care, din verificările sistemului ECRIS, s-a constatat că la data de 19.12.2013 inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul 8637/P/2006, în dosarul_ al Judecătoriei Timișoara pentru faptul că la data de 18.09.2006 a săvârșit mai multe infracțiuni la regimul rutier, motiv pentru care ia fost ”REȚINUT” permisul de conducere. Aspectul referitor la reținerea permisului este confirmat prin adresa_/04.12.2009.

Astfel, instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauză reiese, dincolo de orice dubiu, că inculpatul avea dreptul de a conduce suspendat și cunoștea acest aspect în momentul în care a condus autoturismul.

De altfel, instanța a reținut că de natura infracțiunii de conducere pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 86 al 2 din OUG 195/2002 republicată, este împrejurarea că inculpatul avea dreptul de a conduce suspendat, și nu aceea că inculpatul avea sau nu permisul asupra sa în momentul opririi în trafic.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că există suficiente probe care conduc, dincolo de orice dubiu, la concluzia că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

În drept, faptele inculpatului Șomle G., de a conduce un autoturism pe drumurile publice neînmatriculat, cu numere false de înmatriculare, având dreptul de a conduce suspendat și refuzând recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 85 al 1, art. 85 al 2, art. 86 al 2 și art. 87 al. 5 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 33 lit. b C.p și cu aplicarea art. 5 c.p.

Prin prisma intrării în vigoare, la 01.02.2014 a noului Cod penal, având a face aplicarea în cauză a disp.art.5 C.pen., potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, instanța a reținut că în cazul de față, prin raportare la circumstanțele speței, mai favorabilă pentru inculpat este legea veche, respectiv OUG 195/2002, rep. și C.pen. anterior. În acest sens, instanța a avut în vedere și Decizia nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, în cuprinsul căreia s-a statuat că determinarea legii mai favorabile reprezintă o activitate concretă, indisolubil legată de faptă și de autorul său iar alegerea sa este necesar a se face în ansamblu, iar nu prin raportare la instituții autonome mai favorabile, de natură a înfrânge exigențele constituționale.

Analizând astfel în ansamblu cele două legi penale succesive, instanța a avut în vedere nu doar natura pedepsei prevăzute în noua lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, ci și individualizarea judiciară a executării pedepsei și consecințele condamnării, ce urmează a fi expuse. S-a constatat astfel, pe de o parte, că prevederea în noua lege a pedepsei amenzii alternativ cu închisoarea nu atrage de plano constatarea acesteia ca fiind mai favorabilă, atâta vreme cât instanța nu apreciază, față de circumstanțele speței, că s-ar impune aplicarea amenzii.

Astfel, la alegerea și individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. în cuprinsul art. 72 C.pen.1969, raportate la cauză, respectiv starea de pericol al faptei concretizată în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța a reținut, pe de o parte, gradul de pericol al faptelor, dar și vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale ale acestuia, așa cum reiese din fișa de cazier judiciar, precum și atitudinea inculpatului, care nu a recunoscut faptele reținute în sarcina.

Așadar, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul Șomle G. astfel cum s-a arătat în dispozitivul sentinței, menționat mai sus, respectiv în baza art. 85 al 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat; în baza art. 85 al 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare; în baza art. 86 al 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat; în baza art. 87 al 5 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Instanța de fond a reținut totodată că inculpatul a săvârșit faptele în condițiile concursului ideal de infracțiuni prev. de art. 33 lit.b C.pen.1969, având în vedere că prin aceeași acțiune de conducere a autoturismului pe drumurile publice, datorită împrejurărilor în care a fost comisă și urmărilor produse, sunt întrunite elementele constitutive ale celor patru infracțiuni sus-arătate. Cât privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, s-a reținut că și sub acest aspect legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal anterior, în condițiile în care dispune aplicarea pedepsei celei mai grele cu un spor lăsat la aprecierea instanței față de aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă de o treime din restul pedepselor supuse contopirii, potrivit legii noi.

Față de această situație, în baza art. 33 lit.a și art.34 al.1 lit.b C.pen din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. au fost contopite pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În ceea ce privește aplicarea unor pedepse complementare și/sau accesorii, precum și modalitatea de executare a pedepsei astfel stabilite, s-au făcut câteva precizări cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C.pen. În considerarea aspectelor enunțate anterior, sub aspectul modalității de executare, s-a reținut că legea veche - Codul penal din 1969, care permite suspendarea condiționată a executării pedepselor, este mai favorabil inculpatului prin raportare la modalitatea prevăzută în legea nouă - a amânării aplicării pedepsei - motivat de faptul că nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt mai restrânse, situațiile în care se poate dispune revocarea amânării sunt mai extinse.

Astfel, în privința pedepselor accesorii, instanța a avut în vedere disp. art. 12 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, conform cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, așa încât aplicarea acestora urmează a fi realizată atât în baza art. 71 și 64 C.pen.1969, prin rap.la art.5 C.pen, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauza C. c. României -2008 și Hirst c.Marii Britanii - 2004), și a deciziei nr. 74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art.71 C.pen.1969, rap. la art.3 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu aplic.art.5 C.pen. instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 C.pen. din1969.

Cât privește individualizarea judiciară a executării pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului, pentru considerentele expuse anterior, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen.1969, și, considerând că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de textul în discuție, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă de 2 ani închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului care se află la primul contact cu legea penală - instanța, în baza art.81 C.pen.1968, cu aplic.art.5 C.pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 C.pen 1969, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, astfel cum a fost stabilită în cauză, instanța, în baza art. 71 alin. 5 C. pen 1969., cu aplic.art. 5 C.pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite în cauză.

În temeiul art. 404 C.pr.pen. instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C.pen. din 1969, în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.

Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context instanța a apreciat că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate la el însuși, cât și la societate în ansamblul său.

Împotriva sentinței penale nr.2346 din 5.06.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ a declarat apel inculpatul Șomle G. înregistrat pe rolul Curții de A. Timișoara la data de 31.07.2014, sub nr._ .

În motivarea apelului inculpatul a arătat că instanța de fond a greșit deoarece autovehiculul a fost cumpărat din piață, avea numere de înmatriculare străine, iar inculpatul nu a știut că mașina era radiată în străinătate. Totodată, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că inculpatul nu avea cunoștință că dreptul de a conduce i-a fost suspendat, deoarece acest lucru nu i s-a comunicat în nici un mod. Solicită instanței să rețină că în momentul incidentului nu inculpatul conducea autovehiculul, ci o altă persoană, motiv pentru care a refuzat recoltarea probelor biologice, menționând că numitul C. T., domiciliat în Timișoara, . nr. 15, era persoana care conducea autoturismului, lucru care rezultă din declarațiile existente la dosar.

Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art.417 al. 2 C.p.p., C. reține următoarele:

Instanța de apel își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat a unui autovehicul neînmatriculat, cu numere false de înmatriculare precum și refuzul inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Vinovăția inculpatului cu privire la faptele reținute prin actul de sesizare al instanței rezultă din declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor M. C., Stețco G., procesului verbal de constatare, adresă SPCRPCIV T., proces verbal de recunoaștere, buletin de examinare clinică și din care rezultă faptul că la data de 18.10.2009 inculpatul condus autoturismul marca Mercedes și a fost implicat într-un accident rutier stabilindu-se că la acea data autoturismul era neînmatriculat, avea nr. false de înmatriculare, iar inculpatul avea dreptul de a conduce suspendat și s-a sustras recoltării de probe biologice.

C. înlătură apărarea inculpatului referitoare la faptul că autoturismul avea numere de înmatriculare străine, iar inculpatul nu a știut că mașina era radiată în străinătate, deoarece asupra acestuia s-a descoperit la data accidentului un certificat de înmatriculare având atribuit nr. de înmatriculare KN-J0521, dar autoturismul avea aplicate alte numere de înmatriculare, respectiv FEW 1389 de unde rezultă faptul că inculpatul cunoștea că autoturismul era neînmatriculat și avea numere false, fapt confirmat și de adresa emisă de SPCRPCIV.

Referitor la faptul că inculpatul avea dreptul de a conduce suspendat la data săvârșirii faptei, instanța de apel constată nefondată apărarea inculpatului referitoare la faptul că nu cunoștea acest aspect în condițiile în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier și i-a fost reținut permisul de conducere.

În ceea ce privește susținerea inculpatului potrivit căreia nu el ar fi condus autoturismul, ci martorul C. T., curtea constată că declarațiile acestui martor sunt nesincere, ele nu se coroborează cu celălalt material probator administrat, inclusiv cu declarația inculpatului, iar martorul ocular M. C., pasager în autoturismul condus de inculpat a confirmat acest aspect.

În ceea ce privește legea mai favorabilă, instanța de apel va da eficiență prevederilor art.418 C.p.p. privind neagravarea situației în propria cale de atac, motiv pentru care va menține raționamentele primei instanțe cu privire la acest aspect, prima instanță stabilind în mod corect ca lege mai favorabilă, legea veche.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare la circulația pe drumurile publice, dar și aspectele favorabile acestuia precum lipsa antecedentelor penale, motiv pentru care nu se impune reducerea pedepselor acestea fiind corect individualizate prin orientarea spre minimul special prevăzut de textul de lege .

În cauză, în mod corect prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei fiind aplicabile dispozițiile art.81 C.p..

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul ȘOMLE G. împotriva sentinței penale nr.2346 din 5.06.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ .

În baza art.275 alin.2 C.p.p. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Se va dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul ȘOMLE G. împotriva sentinței penale nr.2346 din 5.06.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._ .

În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

G. B. C. I. M.

GREFIER,

A. B.

Red. C.I.M./24.10.2014

Tehnored. A.B.

2 ex./30 Octombrie 2014

Prima instanță: N. B.