Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 853/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 853/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-10-2014
Dosar nr._/325/2013operator 2711
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 853/A
Ședința publică din 20 octombrie 2014
PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTOR: I. P.
GREFIER: C. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara – este reprezentat de procuror V. F..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul P. de pe lângă J. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2586/24.08.2014 pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul intimat V. O., personal și asistat de avocat ales K. F., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul ales al inculpatului intimat depune la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere constând într-o adeverință din care rezultă că inculpatul este student la Facultatea de Agricultură din Timișoara, o adeverință emisă de Primăria Comunei P.-Nou din care rezultă că inculpatul Figurează în registrul agricol cu un efectiv de 52 capete bovine.
Instanța, în temeiul art. 420 alin. 4 Cpp procedează la ascultarea inculpatului intimat V. O., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Apărătorul ales al inculpatului intimat solicită efectuarea unui referat de evaluare a inculpatului de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T..
Procurorul nu se opune acestei solicitări.
Deliberând, instanța respinge cererea formulată, apreciind că din probele administrate în cauză instanța este în măsură să stabilească profilul moral și psihologic al inculpatului.
Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă J. Timișoara, desființarea sentinței apelate și în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru motivele arătate în memoriul depus la dosarul cauzei, în sensul că în speță, cantitatea de canabis consumată de inculpat nu poate fi calificată ca fiind redusă și nu conduce la aprecierea faptei ca fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin conduita sa inculpatul creând o stare de nesiguranță pentru toți participanții la trafic.
Apărătorul ales al inculpatului intimat pune concluzii de respingere a apelului declarat de parchet și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică. Se arată că inițial, procurorul a dispus aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, însă ulterior, din oficiu, soluția a fost infirmată de prim-procuror și s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată fără să fi intervenit elemente noi care să conducă la această soluție, buletinul de analiză toxicologică indicând o valoare a substanței stupefiante sub limita de detecție. Totodată solicită să se aibă în vedere faptul că inculpatul a avut un comportament sincer, este integrat în societate, are preocupări serioase, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la acest termen de judecată.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, regretă fapta și solicită respingerea apelului declarat de parchet.
C.
Deliberând, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 6991/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. Timișoara, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. O. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit a C.p.
În sarcina inculpatului s-a reținut, in esență, că la data de 23.05.2012, în jurul orelor 2125 a condus pe . G., autoturismul marca Hyundai, cu numărul de înmatriculare_ aflându-se sub influența unor substanțe sau produse stupefiante, respectiv canabis.
Inculpatul a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei încă din faza de urmărire penală.
Prin sentința penală nr. 2586/24.08.2014 pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 396 alin. 5 C. pr. pen., coroborat cu art. 19 din Legea 255/2013, raportat la art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 181 alin. 3C. pen. din 1969, a fost achitat inculpatul V. O., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 87 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 ( în prezent art. 336 alin. 2 C.pen.), cu aplicarea art. 37 lit.a C.p. din 1969.
În temeiul art. 181 alin. 3C. pen. din 1969, raportat la art. 91 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 19 din Legea 255/2013, s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei, care se notează în cazierul judiciar.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
În fapt, din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 5 dup), coroborat cu rezultatul testării cu aparatul D.-TEST5000 .-0048 (f. 7 dup), reiese că la data de 23.05.2012, în jurul orelor 21.25, inculpatul a condus autoturismul marca Hyundai cu numărul de înmatriculare_, fiind sub influența unor substanțe ori produse stupefiante, respectiv canabis.
Potrivit Buletinului de analiza toxicologica nr.87/T/V/29.05.2012, analizele GC-MS au confirmat prezenta in probele de sânge si urina a următorilor compuși: sânge: THC 7ng/ml, 11-OH-THC 2ng/ml, THC-COOH 38 ng/ml; urina: THC-COOH 778 ng/ml, THC si 11-OH-THC sub limita de detecție.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei încă din faza de urmărire penală, arătând că în cursul serii de 23.05.2012 a fumat dintr-o țigareta de canabis, după care a condus autoturismul, fiind depistat de lucrătorii de politie (f. 20 dup).
Din declarația martorului P. M. C. (f. 14 dup) reiese faptul că la data de 23.05.2012 a participat ca martor asistent la testarea inculpatului cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru canabis
Situația de fapt reținută este întărită și de recunoașterea inculpatului prin declarația nemijlocită dată de către acesta în fața instanței în ședință publică (f. 88).
În ceea ce privește legea penală aplicabilă instanța a reținut că în cauză s-au produs modificări în ceea ce privește pedepsele aplicabile, în sensul că potrivit art. 336 alin 2 C. pen. se poate aplica și pedeapsa amenzii penale, alternativ cu pedeapsa închisorii, ale cărei limite au rămas nemodificate.
În privința modalităților de individualizare a executării pedepsei instanța a reținut că față de gravitatea faptei nu este suficientă renunțarea la aplicarea pedepsei sau aplicarea amenzii penale, iar în ceea ce privește pedeapsa închisorii dispozițiile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile, suspendarea condiționată a executării pedepsei putând fi dispusă fără a fi însoțită de nicio obligație în sarcina inculpatului de a respecta anumite măsuri de supraveghere sau de a executa una sau mai multe obligații, astfel că în temeiul art. 5 alin. 1 C.pen. vor fi aplicate în cauză dispozițiile art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 și dispozițiile Codului penal din 1969, în vigoare la data săvârșirii faptei.
Având în vedere cele expuse mai sus instanța a constatat că din probele administrate rezultă fără nico îndoială că în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care se află sub influența unor substanțe ori produse stupefiante, prevăzută de art. 87 alin.2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen..
În drept, fapta inculpatului de a conduce de a conduce pe drumul public un autoturism aflându-se sub influenta unor substante sau produse stupefiante, întrunește elementele constitutive ale infractiunii prevăzute de art.87 alin.2 din OUG 195/2002 ( în prezent art. 336 alin. 2 C.pen.), cu aplicarea art. 5 C.pen..
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea 255/2013, atunci când, în cursul procesului, se constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispozițiile art. 18^1 din Codul penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanța dispune achitarea, în condițiile Codului de procedură penală.
Instanța a reținut că prin Ordonanța nr. 6991/P/2012 a Parchetului de pe lângă J. Timișoara emisă la data de 10.09.2012 (f. 76-77 dup) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului în baza art. 10 al 1 lit. b/1 C. pr. pen. din 1969 și art. 18/1 C.pen. din 1969 pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 87 al 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei, considerându-se că fapta nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni, reținându-se în privința învinuitului că acesta se ocupă cu creșterea bovinelor, în cursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră și cooperantă, că fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, iar aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ reprezintă un mod adecvat de sancționare a inculpatului, apt să-l determine să se abțină de la săvârșirea de noi fapte prevăzute de legea penală..
Prin Ordonanța de infirmare nr. 382/II/6/2013 emisă de prim procurorului Parchetului de pe lângă J. Timișoara din data de 30.01.2013 (f. 74 dup) s-a infirmat ca nelegală ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr. 6991/P/2012 a Parchetului de pe lângă J. Timișoara emisă la data de 10.09.2012 și s-a dispus reluarea urmăririi penale față de inculpat, apreciindu-se că în cauză cu erau incidente dispozițiile art. 18/1 C.pen. din 1969.
La data de 14.06.2013 i-a fost prezentat inculpatului materialul de urmărire penală (f. 78 dup).
La data de 26.06.2013 a fost emis Rechizitorul nr. 6991/P/2012 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 al 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. din 1969.
Instanța a constatat că sesizarea instanței a fost făcută la data de 19.07.2013 cu privire la o faptă săvârșită la data de 23.05.2012 pentru care prin Ordonanța nr. 6991/P/2012 a Parchetului de pe lângă J. Timișoara emisă la data de 10.09.2012 (f. 76-77 dup) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 1.000 lei, ordonanță care a fost infirmată prin Ordonanța de infirmare nr. 382/II/6/2013 emisă de prim procurorului Parchetului de pe lângă J. Timișoara din data de 30.01.2013 (f. 74 dup).
Potrivit art. 273 C. pr. pen.1968, redeschiderea urmăririi penale în cazul în care s-a dispus încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire are loc dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire.
Art. 273 alin. 1, alin. 11 și alin. 2 C. proc. pen. prevede reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale, iar dispozițiile art. 220 C. proc. pen., precum cele ale art. 62, art. 64 și art. 65 din Legea nr. 304/2004 consacră principiul controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public. Din coroborarea acestor dispoziții legale instanța constată că prevederile art. 62, art. 64 și art. 65 din Legea nr. 304/2004 sunt norme speciale față de dispozițiile art. 273 C. proc. pen., aplicându-se cu prioritate, nefiind necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.273 C.p.p. pentru redeschiderea urmăririi penale în cazul aplicării principiului controlului ierarhic.
Astfel, până la . noului Cod de procedură penală Parchetului îi era îngăduit să redeschidă urmărirea penală fără să fie obligat să solicite autorizația vreunei instanțe naționale, care să fie obligată să analizeze temeinicia cererii pentru a verifica, de exemplu, dacă redeschiderea cauzei nu era inechitabilă și dacă timpul scurs de la decizia de încetare a anchetei nu era excesiv. C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut și faptul că procurorii români, acționând în calitate de magistrați ai Ministerului Public, nu îndeplinesc condiția de independență față de executiv [V. împotriva României, Hotărârea din 22 mai 1998, Recueil des arrets . hotărâri și decizii) 1998-III, p. 1075, §§ 40-41, și P. împotriva României, nr. 33.343/96, §§ 238-239, CEDO 2003-VI].
După cum s-a arătat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza Stoianova și N. c. României, pentru procuror nu este o simplă posibilitate teoretică de a redeschide procedura (a se vedea, a contrario, Withey împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 59.493/00, CEDO 2003-X), parchetului fiindu-i îngăduit până la data de 01.02.2014 să redeschidă urmărirea penală fără a fi obligat să solicite autorizația vreunei instanțe naționale, care să fie obligată să analizeze temeinicia cererii pentru a verifica, de exemplu, dacă redeschiderea cauzei nu era inechitabilă și dacă timpul scurs de la decizia de încetare a anchetei nu era excesiv (a contrario, Withey împotriva Regatului Unit).
Potrivit art. 18 Cod penal din 1969, raportat la art. 181 Cod penal din 1969, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Instanța a reținut că între momentul soluției de scoatere de sub urmărire penală și momentul redeschiderii urmăririi penale nu au fost efectuate acte de cercetare noi care să permită reaprecierea întrunirii sau nu a condițiilor art. 181 Cod penal din 1969, redeschiderea urmăririi penale la o distanță de peste 4 luni, urmată de trimiterea în judecată la o distanță de peste 10 luni de la aplicarea amenzii administrative, în baza aceluiași material de urmărire penală care a fundamentat o soluție de netrimitere în judecată, fiind inechitabilă din prisma art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat în cauzele Withey împotriva Regatului Unit, dar și Stoianova și N. c. României.
Mai mult, instanța a constatat că nici probatoriul administrat pe parcursul judecății nu a condus la modificarea sau nuanțarea situației de fapt inițiale, prin declarația inculpatului în fața instanței acesta menținându-și poziția de recunoaștere a faptelor exprimată și în cursul urmării penale.
Potrivit dispozițiilor art. 335 alin. 1 Cod proc. pen., dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale. Potrivit dispozițiilor art. 335 alin. 4 Cod proc. pen., redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată (…), asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale.
Din interpretarea acestor dispoziții legale instanța a reținut că opțiunea legiuitorului român a fost în sensul celor reținute de Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stoianova și N. c. României, în sensul că redeschiderea urmăririi penale trebuie supusă confirmării unui judecător, confirmare care nu a avut loc în cauză, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României privind aplicarea legii penale mai favorabile, nemaifiind necesară aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituția României.
În plus, redeschiderea urmăririi penale a fost dispusă pe motiv că nu ar fi întrunite condițiile art. 181 Cod penal din 1969 fără să se efectueze acte de cercetare noi în dovedirea acestui fapt, aspect care nu îi este imputabil inculpatului și nu trebuie, așadar, să-l pună într-o situație defavorabilă.
În condițiile în care nu a fost modificată situația de fapt reținută în Ordonanța nr. 6991/P/2012 a Parchetului de pe lângă J. Timișoara emisă la data de 10.09.2012 (f. 76-77 dup), prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului în baza art. 10 al 1 lit. b/1 C. pr. pen. din 1969 și art. 181 C.pen. din 1969 și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei, în sensul că inculpatul se ocupă în continuare cu creșterea bovinelor (înscris în circumstanțiere-f. 102), a avut o atitudine sinceră în faza de urmărire penală și în faza de judecată, iar fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv în termenul de încercare al pedepsei de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin s.p. 579/10.12.2010 a Tribunalului T., definitivă prin d.p. 52/A/10.03.2011, astfel că starea de incertitudine în care s-a aflat inculpatul a avut o relevanță sporită asupra acestuia, instanța a constatat că singurul remediu procesual în cauză îl reprezintă menținerea în privința inculpatului a constatării lipsei pericolului social al faptei și a incidenței dispozițiilor art. 181 Codul penal din 1969, soluție permisă potrivit dispozițiilor art. 19 Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, fapta fiind săvârșită anterior intrării în vigoare a Codului penal, dispozițiile art. 181 Codul penal din 1969 constituind lege penală mai favorabilă față de dispozițiile art. 80 C.pen.
Împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara a formulat apel P. de pe lângă J. Timișoara, solicitând condamnarea inculpatului și arătând că prima instanță nu a analizat probele și nu a motivat soluția de achitare sub aspectul lipsei pericolului social, ci doar apreciind în mod nejustificat că prima soluție dată în dosarul de urmărire penală este corectă, fără a aprecia și motiva dacă, fată de materialul probator de la dosar, se impunea aplicarea unei sancțiuni administrative. În speță cantitatea de canabis consumată de inculpat nu poate fi calificată ca fiind redusă și nu conduce la aprecierea faptei ca fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin conduita sa inculpatul creând o stare de nesiguranță pentru toți participanții la trafic.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate precum și din oficiu, curtea găsește apelul întemeiat și urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Prima instanță și-a concentrat motivarea pe situația redeschiderii urmăririi penale și a apreciat că în lipsa unor alte probe, decât cele administrate până la dispunerea soluției de scoatere de sub urmărire penală, în speță nu se putea dispune infirmarea soluției și trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost cercetat.
Este adevărat faptul că în speță, după emiterea ordonanței prin care s-a infirmat soluția procurorului de caz nu s-au mai administrat alte probe și s-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală și la trimiterea în judecată a inculpatului, însă nici nu puteau fi administrate alte probe, din moment ce întreg materialul probator a fost administrat și doar aprecierea procurorului de caz a fost considerată ca fiind netemeinică.
În fața primei instanțe inculpatul a uzat de procedura prev. de art. 396 alin. 10 c.p.p. recunoscând și regretând fapta, cauza fiind judecată pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.
În acest context, instanța reține că infracțiunea sus-arătată, anterior reglementată în cuprinsul art. 87 alin.2 din OUG 195/2002, text abrogat prin Legea 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, se găsește în prezent reglementată în cuprinsul art. 336 alin.2 C.pen., potrivit căruia conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta unor substanțe psihoactive, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii a constat în acțiunea inculpatului de a conduce autoturismul marca Hyundai cu numărul de înmatriculare_ pe ., după ce în prealabil a fumat o țigară ce conținea canabis. Afirmațiile apărării referitoare la cantitatea mică de substanțe detectată în urină nu poate echivala cu lipsa compușilor chimici cu atât mai mult cu cât substanțe psihotrope au fost detectate și în sânge.
Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru securitatea circulației pe drumurile publice, cunoscut fiind faptul că o persoană care se găsește sub influența substanțelor psihoactive nu mai este în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice pe care le presupune conducerea în siguranță a autovehiculelor. Fiind o infracțiune formală, de pericol, raportul de cauzalitate între urmarea imediată și acțiune se prezumă, starea de pericol fiind inerentă acțiunii.
Cu privire la latura subiectivă, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, a cunoscut că pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, în condițiile în care o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive are mult diminuate orice reflexe și reduse orice posibilități de preîntâmpinare a unui eventual pericol pe drumurile publice și deși nu a urmărit un astfel de rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare, instanța va avea în vedere criteriile generale prescrise de art.74 Noul Cod penal, în special gradul de pericol social al faptei, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, dar și persoana inculpatului, inclusiv a antecedentelor sale penale, a poziției procesuale în fața organelor judiciare.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive”, prev. și ped. de art. 336 alin.2 C.pen.cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă, instanța apreciază că o pedeapsă cu amendă este o sancțiune corespunzătoare gradului de pericol social concret al infracțiunii, precum și periculozității infractorului care a colaborat cu organele de cercetare penală, recunoscând și regretând fapta comisă.
În temeiul art. 336 al 2 C.pen., cu aplicarea art 41 și art. 5 C.pen. și a prevederilor Dec.C.C. nr 256/2014 și cu aplicarea art 396 al 10 din C.pr.pen va condamna inculpatul V. O. la pedeapsa de:180 zile amendă penală, stabilind un cuantum de 10 lei/zi amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
Având în vedere cele înscrise în fișa de cazier judiciar a inculpatului aflată la fila 9 dosar, urmează ca în baza art. 864 Cod penal anterior rap. la art. 16 din Legea 187/2012 să se dispună revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 579/10.12.2010 a Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 52/A/10.03.2011 a Curții de A. Timișoara și va fi repusă în individualitatea sa pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 53 alin. 2 lit. a, art. 65 alin. 2,3 Cod penal anterior art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 și art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal anterior pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 43 alin. 1 Cod penal se va adăuga pedeapsa aplicată în prezentul dosar la pedeapsa anterioară inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă totală de: 3 ani închisoare și 180 zile amendă penală, stabilind un cuantum de 10 lei/zi amendă penală, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal anterior
În baza art. art. 53 alin. 2 lit. a, art. 65 alin. 2,3 Cod penal anterior art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 se va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal anterior pe o durată de un an de zile după executarea pedepsei.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2586/24.08.2014 pronunțată în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală apelată și rejudecând cauza:
În baza art. 336 alin 2 Cod penal cu aplic art. 41 Cod penal și art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul V. O. la pedeapsa de:
-180 zile amendă penală, stabilind un cuantum de 10 lei/zi amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
În baza art. 864 Cod penal anterior rap. la art. 16 din Legea 187/2012 revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 579/10.12.2010 a Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 52/A/10.03.2011 a Curții de A. Timișoara și repune în individualitatea sa pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 53 alin. 2 lit. a, art. 65 alin. 2,3 Cod penal anterior art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 și art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal anterior pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 43 alin. 1 Cod penal adaugă pedeapsa aplicată în prezentul dosar la pedeapsa anterioară inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă totală de:
-3 ani închisoare și 180 zile amendă penală, stabilind un cuantum de 10 lei/zi amendă penală, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal anterior
În baza art. art. 53 alin. 2 lit. a, art. 65 alin. 2,3 Cod penal anterior art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal anterior pe o durată de un an de zile după executarea pedepsei.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.10.2014.
Președinte, Judecător,
C. C. I. P.
Grefier,
C. I.
Red. I.P./07.11.14
Tehnored. C.I./24.10.14
PI. – T. L. M. – Jud. Timișoara
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 845/2014. Curtea de... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 260/2014. Curtea... → |
|---|
