Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 233/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 233/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2014
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 233/A
Ședința publică de la 20 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Judecător C. I. M.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. Timișoara și inculpatul V. G. C. împotriva sentinței penale nr. 3399 din 5 decembrie 2013, pronunțată de J. Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește inculpatul V. G. C., pentru care se prezintă avocat din oficiu S. F. din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar, lipsind și partea civilă T. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
C., având în vedere prevederile art.10 alin.1 din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Noului Cod de Procedură Penală, raportat la dispozițiile art.99 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor de judecată, constată că prin efectul legii prezenta cauză se va judeca în această compunere a completului, potrivit dispozițiilor din legea nou privitoare la apel.
Instanța, față de lipsa inculpatului apelant V. G. C. de la acest termen de judecată, constată imposibilitatea audierii acestuia și văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Procurorul susține oral motivele de apel depuse la dosar, arătând că în mod greșit a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată față de partea vătămată T. A., vinovăția acestuia fiind dovedită cu probele de la dosar, motiv pentru care solicită condamnarea inculpatului. Solicită respingerea apelului declarat de inculpat.
Avocatul din oficiu solicită admiterea apelului declarat de inculpat și achitarea acestuia conform art. 16 al. 1 lit. d C.p.p. și pentru fapta săvârșită față de partea vătămată T. V.. Solicită respingerea apelului declarat de parchet, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică cu privire la achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe pentru partea vătămată T. A..
INSTANȚA
Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3399 din 5 decembrie 2013, pronunțată de J. Timișoara, În baza art. 181 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 39 alin. 4 C.pen. a fost condamnat inculpatul V. G. C., recidivist postexecutoriu, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală față de partea vătămată T. V..
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, Cod proc. penală, raportat la art. 10 alin.1, lit. c, Cod proc. penală, a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.2 Cp. față de partea vătămată T. A..
În baza art.71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, constând în dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau în funcții elective publice și în dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art.346 al.1,2 și 3 și art.14 C.pr.pen., raportat la art. 998-999 C.civ., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă T. V. ca neîntemeiată și acțiunea civilă formulată de partea civilă T. A., ca inadmisibilă.
În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., s-a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
În temeiul art. 191 al. 1 și art. 192 al. 3 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 22.11.2012 în dosar nr. 4073/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. Timișoara, a fost trimis în judecată inculpatul V. G. C., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al.2 C.pen. și vătămare corporală prev. de art. 181 al. C.pen., ambele cu aplicarea art. 37 al.1 lit. b și art. 33 lit. a C. penal.
În fapt, s-a reținut că în data de 27.02.2012, în jurul orei 22.30, inculpatul V. G. C. și numitul C. M., ce aveau fiecare asupra lor o bâtă ciobănească, s-au bătut cu numiții T. A. și T. V., ce aveau asupra lor, primul o bâtă, iar celălalt o toporișcă, pe DJ 691 în dreptul imobilului cu nr. 211 din satul Alioș. În urma altercației, numitul T. A. a suferit un număr de 7 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 259 din data de 04.03.2011, iar numitul T. V. a suferit un număr de 25 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 260 din data de 04.03.2011.
Instanța a reținut că, deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 27.02.2012, în jurul orei 22.30, inculpatul V. G. C. și numitul C. M. ce aveau fiecare asupra lor o bâtă ciobănească, s-au bătut cu numiții T. A. și T. V., ce aveau asupra lor, primul o bâtă, iar celălalt o toporișcă, pe DJ 691 în dreptul imobilului cu nr. 211 din satul Alioș.
Instanța a reținut că în urma altercației, numitul T. A. a suferit un număr de 7 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 259 din data de 04.03.2011, iar numitul T. V. a suferit un număr de 25 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 260 din data de 04.03.2011.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere probatoriul administrat în cauză.
Astfel, instanța de fond a reținut că potrivit declarației martorului N. V. V., în seara zilei de 27.02.2012 acesta i-a văzut pe numiții C. M. și V. G. C., ce aveau fiecare asupra lor o bâtă ciobănească, luându-se la bătaie cu numiții T. A. și T. V., ce aveau asupra lor, primul o bâtă, iar celălalt o toporișcă de aproximativ 50 cm, în dreptul podețului de la imobilul cu nr. 211 din satul Alioș. Acest martor a mai declarat că nu a văzut exact ce s-a întâmplat între cei patru, dar că a văzut momentul în care ciobanul G. l-a lovit cu bâta în cap pe T. V. de vreo trei-patru ori. În fața instanței acesta a declarat că persoana care-l însoțea pe C. M. l-a lovit pe V. (T.) iar M. (C.) l-a lovit pe A., care avea în mână o coadă de topor dar nu a lovit cu ea.
În cursul urmăririi penale, numitul C. M. a declarat că în data de 27.02.2012, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla la barul . din satul Alioș împreună cu V. G. C., a fost lovit cu o palmă de către numitul T. A., după acest incident părăsind barul. În aceeași seară, în jurul orei 22.00, a plecat împreună cu V. G. C. de la stâna de oi înapoi în . cumpere țigări, având asupra lor bâtele ciobănești cum fuseseră la oi, ajungând din nou în apropierea barului de unde anterior plecaseră, pe terasa barului găsindu-se numitul T. A., care s-a luat de ei făcându-i hoți, și numitul T. V.. V. G. C. și C. M. s-au îndepărtat de bar, dar după aproximativ 100 metri au fost ajunși de către numiții T. A. și T. V., ce aveau asupra lor, primul o bâtă, iar celălalt o toporișcă. Numitul T. A. a lovit direct cu bâta, lovitura fiind parată de V. G. C., care a parat și lovitura dată de T. V. cu toporul. Văzând acest lucru, C. M. s-a îndreptat către T. A. pe care l-a lovit cu bâta și cu pumnii, iar V. G. C. rămânând să se bată cu T. V.. Acest martor a mai precizat că el nu l-a lovit pe T. V. și că a văzut când numitul V. G. C. l-a lovit pe acesta o singură dată. În fața instanței numitul C. M. a declarat că inculpatul V. l-a lovit pe T. V. cu bâta și că el, C. M., a fost cel care l-a lovit pe T. A., inculpatul nelovindu-l pe acesta din urmă.
În cursul urmăririi penale, partea vătămată T. A. a recunoscut că în data de 27.02.2012, în jurul orei 20.00, l-a împins și l-a lovit cu o palmă pe numitul C. M. în barul . din satul Alioș. În aceeași seară, s-a întâlnit din nou cu cei doi ciobani în apropierea barului ., el aflându-se împreună cu T. V. și având asupra sa o coadă de topor de 1,5 metri lungime. Cei doi ciobani i-au chemat să se bată, dar eu au refuzat să se ducă. Pe drumul spre casă au fost ajunși de cei doi ciobani în dreptul imobilului cu nr. 211, fiind lovit de C. M. de mai multe ori cu bâta, timp în care V. G. C. l-a lovit cu bâta direct în cap pe T. V., acesta căzând jos. Acest martor a mai afirmat că in timp ce el și C. M. se loveau reciproc, a fost lovit cu bâta de V. G. C..
În ceea ce privește această ultimă susținere, instanța a constatat că nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Astfel, în afară de această declarație a părții vătămate T. A., nu există nici o altă probă din care să reiese faptul că această parte vătămată a fost lovită de către inculpatul G. C..
Fiind audiată, partea vătămată T. V. a declarat că în seara zilei de 27.02.2012 a plecat de acasă împreună cu T. A.. La barul . s-au întâlnit cu numiții V. G. C. și C. M. care au vrut să vină spre ei. În timp ce îl însoțea pe T. A. spre casă, au fost ajunși de către cei doi ciobani în dreptul imobilului cu nr. 211, moment în care a fost lovit de către numitul V. G. C. direct cu bâta în cap, el căzând la pământ. În timp ce era căzut la pământ, a fost lovit de mai multe ori, fără să poată preciza dacă a fost lovit și de către C. M.. Partea vătămată a mai precizat că in momentul altercației nu avea asupra sa toporul pe care îl luase de acasă pentru a tăia lemne la barul unde lucra ca și paznic, întrucât îl lăsase anterior la bar.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul V. G. C. a declarat că în data de 27.02.2012, în jurul orei 20.00, în timp ce se găsea împreună cu C. M. în barul . din satul Alioș, acesta a fost lovit cu o palmă și amenințat cu cuțitul de către T. A., după care au plecat de la bar. În aceeași seară, în jurul orei 22.00, a plecat împreună cu C. M. de la stâna înapoi în . cumpere țigări, având asupra lor bâtele ciobănești, ajungând din nou în apropierea barului de unde anterior plecaseră, unde se găseau numiții T. A. și T. V. care s-au luat după ei. T. V. a aruncat cu toporul ce îl avea în mână asupra lor, el s-a ferit, reușind să pareze cu bâta și lovitura dată de T. A., după care, cei doi au încercat să-i lovească cu pumnii, fapt ce i-a determinat să se apere, astfel că i-au lovit și ei cu pumnii.
Instanța de fond a constatat că în mod greșit s-a reținut în rechizitoriu că inculpatul ar fi declarat că „el s-a apărat și i-a lovit cu pumnii pe T. V. și T. A.”, în condițiile în care în declarația scrisă inculpatul a făcut referire atât la el cât și la C. M..
Instanța a mai constatat că inculpatul nu a dat în fapt o declarație prin care să recunoască lovirea ambelor părți vătămate.
Astfel, pentru a stabili contribuția efectivă a inculpatului și pentru a determina în concret actele materiale exercitate de către inculpat, precum și partea vătămată asupra căreia a exercitat violențe, instanța a avut în vedere restul probatoriului administrat în cauză.
Astfel, a reținut că inculpatul a mai declarat că T. V. a încercat să-l lovească cu toporul, el s-a ferit și l-a lovit pe T. V. cu bâta peste mâini și picioare de vreo 2-3 ori. În acest timp, C. M. se bătea cu T. A..
1. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală față de partea vătămată T. V., prevăzută de art. 181 alin. 1 C.pen, având în vedere cele mai sus reținute, instanța de fond a constatat că din probele administrate în cauză reiese că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
În drept, fapta inculpatului V. G. C. care în data de 27.02.2012, în jurul orei 22.30, pe DJ 691 în dreptul imobilului cu nr. 211 din satul Alioș, l-a lovit cu o bâta pe numitul T. V. cauzându-i acestuia o vătămare a integrității corporale ce a necesitat pentru vindecare un număr de 25 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 al. 1 C.pen.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea de lovire de către inculpat a părții civile, agresiune, în urma căreia partea civilă a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale.
Urmarea imediată a infracțiunii constă în cauzarea unei leziuni traumatice părții civile, fapt probat prin certificatul medico-legal.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de certificatul medico-legal, precum și de celelalte mijloace de probă administrate în cursul procesului penal, din care a rezultat faptul că între acțiunea de lovire și leziunile traumatice există legătură directă de cauzalitate, neinterpunându-se nicio cauză sau condiție care ar fi putut să întrerupă lanțul cauzal.
Latura subiectivă a infracțiunii este realizată sub forma intenție directe reglementate de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei, date fiind circumstanțele în care a lovit-o pe partea civilă și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din întreg probatoriul administrat.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 C.pen., precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. raportate în prezenta cauză, respectiv gradul destul de ridicat de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările care agravează și cele care atenuează răspunderea penală. Astfel, pe de o parte, instanța a avut în vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – integritatea fizică a persoanei, urmările acesteia – leziunile traumatice suferite de partea civilă.
Instanța de fond a reținut, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei și aplicabilitatea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 39 alin. 4 C.pen., având în vedere că din fișa de cazier a inculpatului reiese că acesta a mai suferit o condamnare la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 290/27.01.1995 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare și o condamnare la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 203/04.06.2004 a Judecătoriei F., astfel că fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă post executorie față de cele două condamnări anterioare.
Pentru considerentele de mai sus, instanța, în baza art. 181 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 39 alin. 4 C.pen. l-a condamnat pe inculpatul V. G. C., la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală față de partea vătămată T. V..
2.Având în vedere cele mai sus reținute, instanța de fond a constatat că, în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.2 C.p., reținută a fi fost săvârșită de inculpat față de partea vătămată T. A., din probele administrate în cauză, nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul V. G. C. a săvârșit această faptă.
În cazul în care probele referitoare la vinovăție inculpatului nu sunt certe, sigure, complete, ci există o îndoială cu privire la vinovăția acestuia, se aplică regula de drept in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului.
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 C.p.p., se regăsește în materia probațiunii.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, Cod proc. penală, raportat la art. 10 alin.1, lit. c, Cod proc. penală, instanța l-a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.2 C.p. față de partea vătămată T. A..
În baza art.71 Cod penal instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, constând în dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau în funcții elective publice și în dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În cauză, instanța de fond a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a și lit. b din C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau in funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, astfel că a interzis inculpatului exercițiul acestora pe perioada executării pedepsei. Astfel, s-a impus ca dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice să fie interzis, având în vedere funcția pedepsei accesorii de scoatere din societate a inculpatului prin interdicția de a participa la viața socială, precum și faptul că din penitenciar condamnatul nu și-ar putea îndeplini astfel de funcții și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită și moralitate pentru cetățeni.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, instanța a reținut faptul că asemenea activități ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică și exercițiul autorității nu ar putea fi exercitate în conformitate cu natura lor, din penitenciar.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă T. V., instanța de fond a reținut că acesta nu a făcut în niciun mod dovada cu privire la existența și caracterul cert al prejudiciului suferit, cu toate că instanța i-a pus în vedere să arate toate probele și să depună toate înscrisurile de care înțelege să se folosească în probațiune.
Astfel, în baza art.346 al.1,2 și 3 și art.14 C.pr.pen., raportat la art. 998-999 C.civ., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă T. V. ca neîntemeiată și acțiunea civilă formulată de partea civilă T. A., ca inadmisibilă, având în vedere soluția pronunțată pe latură penală cu privire la fapta ce s-a reținut a fi fost săvârșită de inculpat față de această parte.
Împotriva sentinței penale nr. 3399 din 5 decembrie 2013, pronunțată de J. Timișoara au declarat apel P. de pe lângă J. Timișoara și inculpatul V. G. C., înregistrate pe rolul Curții de A. Timișoara la data de 25.02.2014, sub nr._ .
În motivarea apelului procurorul a criticat netemeinicia achitării inculpatului în baza art. 10 alin. 1 lit. c C.p.p. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al. 2 C.p., față de partea vătămată T. A.. S-a apreciat că prin coroborare, probele administrate în cauză sunt apte să dovedească vinovăția inculpatului V. G. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al. 2 C.p. față de partea vătămată T. A., rezultând existența situației de fapt descrisă în actul de trimitere în judecată, întrucât în declarația din faza de urmărire penală inculpatul a confirmat susținerile părții vătămată T. A. referitoare la faptul lovirii de către inculpat, iar instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat recunoașterea inculpatului V. G. C. de lovire a ambelor părți vătămate, pe motiv că în declarația scrisă inculpatul a făcut referire atât la el, cât și la C. M..
Inculpatul în motivarea apelului a solicitat achitarea acestuia pentru ambele fapte, arătând că el a fost cel agresat de T. V. și T. A., care l-au amenințat cu un topor, pe motiv că inculpatul este prieten cu o persoană cu care aceștia erau în dușmănie. T. V. a sărit de fapt cu toporul la inculpat, iar inculpatul, de frică să nu-l rănească, l-a lovit, iar în acest timp T. A. a venit către inculpat cu o bâtă. Având în vedere că inculpatul a fost agresat de cei doi, acțiunile acestuia de a contracara atacul se înscrie în legitima apărare.
Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art.417 al. 2 C.p.p., C. reține următoarele:
Instanța de apel își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală față de persoana vătămată T. V. prev de art.181 al. 1 Cod penal vechi, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cod penal vechi, în actuala reglementare art. 193 al. 2 Noul C.p. cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cod penal vechi.
Vinovăția inculpatului cu privire la această infracțiune a fost dovedită potrivit declarației inculpatului, declarațiilor martorilor C. M., N. V. V., D. I. N., declarațiile persoanelor vătămate, certificatul medico-legal din care rezultă faptul că inculpatul la data de 27.02.2013 a lovit-o pe persoana vătămată T. V. cu o bâtă cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.
Solicitarea inculpatului privind achitarea sa potrivit art.16 alin.1 lit.d C.p.p. este nefondată, deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legitimei apărări prevăzut de art.19 C.p.
În cauză, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, inculpatul nu s-a aflat în fața unui atac efectiv din partea persoanei vătămate T. V. care să determine apărarea sa și aplicarea dispozițiilor art.19 C.p.
În ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței, instanța de apel constată că în cauză nu există probe pentru dovedirea vinovăției inculpatului, deoarece doar persoana vătămată T. A. arată că ar fi fost lovit de către inculpat, declarație care nu este confirmată de către martorii audiați în cauză sau de către inculpat care a arătat că martorul C. M. s-ar fi bătut cu persoana vătămată T. A., astfel încât soluția de achitare pronunțată de prima instanță este corectă.
Criticile inculpatului privind aplicarea legii mai favorabile sunt fondate.
C. constată că la individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.
La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare la circulația pe drumurile publice, valoarea ridicată a alcoolemiei, dar și aspectele favorabile acestuia precum lipsa antecedentelor penale, motiv pentru care nu se impune reducerea pedepsei aceasta fiind corect individualizată prin orientarea spre minimul special prevăzut de textul de lege .
De asemenea potrivit art.74 alin.1 din N.C.p. „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”
Raportat la dispozițiile art.5 C.p. privind legea mai favorabilă și art.74 N C.p. privind individualizarea pedepselor, instanța de apel constată că deși noua lege enumeră mai multe criterii de individualizare a pedepsei fiind mai favorabilă raportat la dispozițiile art.72 din vechiul Cod penal, prima instanță a aplicat o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de textul de lege și în limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, astfel încât nu se impune reducerea pedepsei raportat la dispozițiile art.5 NC.p.
În ceea ce privește modalitatea de executare aceasta a fost corect stabilită de către prima instanță având în vedere faptul că inculpatul este recidivist.
Referitor la pedepsele accesorii aplicate de către prima instanță, având în vedere faptul că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile noului Cod penal, curtea constată că și pedepsele accesorii vor fi raportate la aceeași lege.
Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr.187/2012 „în cazul succesiunii de legi penale intervenit până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”.
Având în vedere faptul că potrivit Noului Cod penal aplicarea pedepselor accesorii este condiționată de aplicarea pedepselor complementare, potrivit art.65 alin.1 N.C.p., și ținând cont de faptul că în cauză nu au fost aplicate pedepse complementare, curtea va înlătura aplicarea pedepselor accesorii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Noul C.p.p. se va respinge apelul declarat de P. de pe lângă J. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 3399 din 5 decembrie 2013, pronunțată de J. Timișoara.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Noul C.p.p. se va admite apelul declarat de inculpatul V. G. C. împotriva sentinței penale nr. 3399 din 5 decembrie 2013, pronunțată de J. Timișoara, va fi desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând:
În baza art. 386 Noul C.p.p. se va schimba încadrarea juridică a faptei din art. 181 al. 1 Cod penal vechi, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cod penal vechi, în art. 193 al. 2 Noul C.p. cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cod penal vechi.
Se vor înlătura pedepsele accesorii aplicate inculpatului.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Noul C.p.p. respinge apelul declarat de P. de pe lângă J. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 3399 din 5 decembrie 2013, pronunțată de J. Timișoara.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Noul C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul V. G. C. împotriva sentinței penale nr. 3399 din 5 decembrie 2013, pronunțată de J. Timișoara.
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând:
În baza art. 386 Noul C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei din art. 181 al. 1 Cod penal vechi, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cod penal vechi, în art. 193 al. 2 Noul C.p. cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cod penal vechi.
Înlătură pedepsele accesorii aplicate inculpatului.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. B. C. I. M.
GREFIER,
A. B.
Red. C.I.M./21.03.2014
Tehnored.A.B.
2 ex./ 03 Aprilie 2014
Prima instanță: N. B.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 2/2014. Curtea de... → |
|---|
