Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 76/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-01-2015
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 271
DECIZIA PENALĂ NR: 76/A
Ședința publică din 28 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florența F. M. C.
JUDECĂTOR: F. P.
Grefier: A. I. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror M. V..
Pe rol se află judecarea apelului formulat de inculpatul A. R. împotriva sentinței penale nr. 192 din 26.06. 2014 pronunțată de J. Reșița în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 14.01.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 28.01.2015, când a hotărât următoarele:
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.192 din 26 iunie 2014 pronunțată în dosarul nr._ J. Reșița în baza art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.5 C. pen. și cu aplicarea art.374 al.4 rap la art.395, art.396 al.10 Cod pr.pen., l-a condamnat pe inculpatul A. R. (fost C.), fiul lui C. Ș. și C. S., născut la 13.03.1987, în Mun. Reșița, jud. C.-S., cetățean român, fără studii, fără ocupație, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, domiciliat în Reșița, ., ., .-S., cu reședința în Reșița, ., ., jud. C.-S., cu antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.5 Cod pen. și cu aplicarea art.374 al.4 rap la art.395, art.396 al.10 Cod pr.pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice sau a testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen.1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.33 lit.a, C.pen.1969 rap. la art. 34 lit. b C.pen.1969 a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.81 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, stabilit in conformitate cu art.82 C.pen. 1969.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.274 alin.1 Cod. pr.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Reșița, din data de 14.11.2012, întocmit în dosarul nr. 3020/P/2011, înregistrat, la data de 29.11.2012, sub numărul_, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A. R. (fost C.), pentru săvârșirea infracțiunilor de infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 și infracțiunea de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de la recoltarea probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, prev de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a Cod pen.
S-a reținut în esență, ca situație de fapt, că în data de 07.11.2011, după ce în prealabil a consumat alcool a condus pe drumurile publice autoutilitara marca Iveco, cu numărul de înmatriculare VA 0615 AF, fără a deține permis de conducere, după care a refuzat testarea aerului expirat și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală si materializate în: declarațiile inculpatului A. R.(f.31-34dup), proces-verbal de constatare din data de 07.11.2011, însoțit de planșe foto (f.5-27dup), proces-verbal de consemnare a refuzului de recoltare a probelor biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei (f.47 dup), adresa nr._/29.11.2011 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C.-S. (f.44 dup), fișa medicală nr.3866/07.11.2011 (f.45-46 dup), declarațiile matorilor M. A. și L. C. D. (f.36-39 dup), declarația martorului asistent P. C. (f.40-41 dup).
La dosarul cauzei a fost anexat dosarul de urmărire penalănr.3020/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. Reșița.
Prin Încheierea din data de 08.05.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.3020/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. Reșița, privind pe inculpatul A. R. (fost C.), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 și infracțiunea de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de la recoltarea probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, prev de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a Cod pen.1969, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A. R. (fost C.) și fixându-se termen de judecată la data de 29.05.2014.
La termenul de judecată din data de 29.05.2014, inculpatul a precizat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 374 al.4 C.pr.pen., sens în care a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat că judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe noi. Totodată, inculpatul a consimțit să dea declarație și în fața instanței, sens în care s-a procedat la audierea acestuia, conform 375 al.1 C.pr.pen., declarația sa fiind consemnată și atașată la fila 56 din dosar.
La dosarul cauzei a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului (f.71-72).
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 06.11.2011. în jurul orelor 21,00 inculpatul A. R. a fost trimis de către tatăl său vitreg M. A., la piața agroalimentară Reșița Nord, unde acesta avea parcată, în incinta pieței, o autoutilitară marca Iveco, cu numărul de înmatriculare VA 0615 AF. Numitul M. A. i-a înmânat inculpatului cheile autoutilitarei, solicitându-i să stea în interiorul acesteia pentru a o păzi peste noapte, deoarece era încărcată cu legume.
Inculpatul a stat în interiorul autoutilitarei și a consumat, începând cu orele 23,00 aproximativ 2000 ml de bere cu alcool, până în jurul orelor 00,30 din data de 07.11.2012, după care a trecut la volan, a pornit motorul și a plecat conducând-o până în zona „Stavila” din municipiul Reșița, județul C.-S.. Aici a întors autoutilitara și și-a continuat deplasarea, ajungând pe .>
În timpul deplasării pe . direcția cartierului Muncitoresc către centrul civic, ajungând în zona din fața catedralei ortodoxe, inculpatul a pierdut controlul direcției autoutilitarei și a intrat în coliziune cu două autoturisme (un autoturism marca Ford, cu numărul de înmatriculare AG 778 SR și cu un autoturism marca Ford, cu numărul de înmatriculare_ ) care erau parcate pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, după care s-a răsturnat pe partea stângă, pe partea carosabilă, autoutilitara fiind orientată către .> La momentul sosirii organelor de poliție inculpatul se afla lângă autoutilitara răsturnată și a declarat verbal că el doar aștepta un taxi și că nu cunoștea nimic despre accidentul de circulație în care a fost implicată autoutilitara marca Iveco.
După constatarea elementelor care au dus fără nici un dubiu la concluzia că el a condus autoutilitara (prezența de escoriații la nivelul urechii stângi și la mâna stângă, prezența unor cioburi de sticlă în păr și pe haine, precum și a unor pete de ulei pe haine, găsirea asupra învinuitului a cheilor autoutilitarei) inculpatul a continuat să afirme că nu el a condus autoutilitara, a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și să i se preleveze probe de sânge pentru determinarea alcoolemiei (filele 7, 33, 40, 45-46, 47 dup).
După ce inițial a avut o atitudine de negare totală a faptului că el a condus autoutilitara marca Iveco și că ar avea cunoștință despre modul în care s-a produs accidentul de circulație din data de 07.11.2012, inculpatul A. R. a revenit în declarațiile sale și a descris modul de săvârșire a faptelor, susținând că la momentul respectiv era într-o stare avansată de ebrietate, astfel explicându-se atitudinea sa.
Conform adresei nr._/29.11.2011. a Serviciului Public Comunitar-Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C.-S., inculpatul A. R., nu figurează în evidențele acestei instituții ca deținător al permisului de conducere și nici ca admis în urma unui examen auto, până la data de 29.11.2011. (fila 44 dup).
Cu ocazia audierii inculpatul a declarat că, în data de 07.11.2011, după ce a băut circa doi litri de bere cu alcool, având cheile microbuzului s-a urcat la volanul acestuia și a plecat, deoarece vroiam să se plimbe. În timp ce conducea autoturismul pe . produs un accident rutier, însă nu și-a mai amintit cum s-a produs acest accident rutier și nici ce a lovit deoarece era sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, a arătat că a refuzat recoltarea probelor de sânge precum și îngrijirile medicale.
În faza de judecată, inculpatul a declarat faptul că recunoaște faptele reținute în sarcina sa, astfel cum acestea sunt descrise în actul de inculpare, că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, că nu dorește administrarea altor probe noi și că dorește ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform dispozițiilor art.374 al.4, rap la art.375, art.377, art.396 al.10 Cod pr.pen. (fila 56).
Recunoașterea inculpatului s-a coroborat cu probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, și anume: proces-verbal de constatare din data de 07.11.2011, însoțit de planșe foto (f.5-27dup), proces-verbal de consemnare a refuzului de recoltare a probelor biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei (f.47 dup), adresa nr._/29.11.2011 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C.-S. (f.44 dup), fișa medicală nr.3866/07.11.2011 (f.45-46 dup), declarațiile matorilor M. A. și L. C. D. (f.36-39 dup), declarația martorului asistent P. C. (f.40-41 dup).
Având în vedere faptul că, de la săvârșirea acestor infracțiuni – 07.11.2011– și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, instanța de fond a analizat infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 și infracțiunea de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de la recoltarea probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, prev de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a Cod pen.,în raport de legea determinată ca fiind mai favorabilă, conform art.5 C. pen. De asemenra, pentru identificarea legii penale mai favorabile s-a avut în vedere Decizia Curții Costituționale publicată în MO nr. 373 din 20.05.2014, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin urmare, instanța de fond, pentru a determina legea penală mai favorabilă în raport de infracțiunile comise a avut în vedere, în primul rând regimul sancționator prevăzut în cuprinsul celor două legi penale succesive, respectiv limitele de pedeapsă.
Astfel, prima instanță a observat faptul că, la momentul comiterii faptei de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de la recoltarea probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, aceasta era prevăzută de art. 87 al. 5 din OUG 195/2002 republicat, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani iar, ca urmare a adoptării noului cod penal, această faptă este prevăzută de dispozițiile art.337 Cod pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Totodată, în ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002, fiind sancționată cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar în prezent aceasta este reglementată de dispozițiile art.335 al.1 Cod pen., fiind sancționată cu aceeași pedeapsă a închisorii de la 1 la 5 ani sau cu amenda.
În aceste condiții, având în vedere faptul că regimul sancționator al celor două infracțiuni nu s-a modificat în mod substanțial, instanța de fond a apreciat că un criteriu determinat pentru stabilirea legii penale mai favorabile îl reprezintă tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, prevăzut în cele două legi penale succesive, întrucât potrivit ambelor legi sunt îndeplinite condițiile de existență ale concursului real, fiind săvârșite de către inculpat până la condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, fiind astfel concurente.
Așadar, instanța de fond a constatat că dispozițiile art.34 al.1 lit. b Cod pen. 1969 stabilesc că sancționarea concursului, în cazul aplicării unor pedepse cu închisoarea, se face prin cumul juridic, cu aplicarea unui spor facultativ de până la 5 ani, în timp ce dispozițiile art.43 al.1 Cod pen., consacră pentru sancționarea acestui tip de concurs cumulul juridic cu spor obligatoriu și fix. Prin urmare, instanța de fond a determinat ca fiind lege penală mai favorabilă dispozițiile Codului penal din 1969, având în vedere faptul că nu se impune aplicarea vreunui spor.
De asemenea, analizarea legii penale mai favorabile s-a făcut, în concret, și prin raportare la modalitatea de executare a pedepsei, motiv pentru care, raportat la starea de fapt și la persoana inculpatului, care permit aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia, instanța de fond a determine legea penală mai favorabilă și prin compararea dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată din Codul Penal 1969 cu cele referitoare la amânarea aplicării pedepsei, prevăzută de Noul Cod Penal. Astfel, prin prisma condițiilor de acordare, care sunt mai permisive în vechiul cod penal și a obligațiilor impuse pe durata termenului de încercare, respectiv lipsa lor din reglementarea vechiului cod penal, prima instanța a apreciat ca fiind mai favorabilă instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, astfel cum aceasta este prevăzută de dispozițiile art.81 Cod pen.1969, durata termenului de încercare, care potrivit noii reglementări este mai mică, fiind insuficientă pentru calificarea noului cod penal ca fiind lege penală mai favorabilă, în ceea ce privește regimul de executare.
Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste criterii de determinare a legii penale mai favorabile, analizate în concret în raport de starea de fapt și situația personală a inculpatului, instanța de fond a apreciat, per global, ca fiind lege penală mai favorabilă vechiul cod penal și, astfel a analizat infracțiunile deduse judecății prin raportare la dispozițiile vechiului cod penal.
I. În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului L. S., care, în data de 07.11.2011, după ce a consumat alcool, a condus pe drumurile publice, respectiv pe . Reșița, autoutilitara marca Iveco, cu numărul de înmatriculare VA 0615 AF, fără a deține permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii sus-menționate, instanța de fond a reținut că elementul material al acesteia a constat în acțiunea inculpatului de conducere pe . Reșița, a autoutilitarei marca Iveco, având număr de înmatriculare VA 0615 AF, fără a poseda permis de conducere, aspect ce rezultă din adresa nr._/29.11.2011 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C.-S. (f.44 dup).
Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege și relațiile sociale referitoare la acestea, respectiv viața, integritatea fizică și psihică a participanților la trafic și integritatea bunurilor.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a rezultat ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.
Sub aspectul laturii subiective, prima instanța a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b C. pen.1969, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul, știind că nu deține permis de conducere, a condus autoutilitara marca Iveco pe drumurile publice din municipiul Reșița, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice, precum și pentru valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora a fost cercetat în cauză.
În consecință, instanța de fond a apreciază că s-a făcut dovada existenței infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., a săvârșirii acesteia, cu vinovăție, de către inculpată, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de aceasta.
II. În drept, prima instanță a mai reținut că fapta inculpatului A. R. (fost C.), care în data de 07.11.2011, după ce, în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a condus autoutilitara marca Iveco pe drumurile publice, respectiv pe . Reșița, după care a refuzat testarea aerului expirat și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de la recoltarea probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, prev de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002
În ceea ce privește infracțiunea de refuz de recoltare probe biologice sau a testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia în cazul refuzului, împotrivirii ori sustragerii conducătorului unui autovehicul de la recoltarea probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, legiuitorul necondiționând existența infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice de faptul că acesta a consumat sau nu băuturi alcoolice anterior sau ulterior conducerii autovehiculului pe drumurile publice, ci doar faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliție și să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru care a fost dovedit în cauză în mod neechivoc.
De asemenea, instanța de fond a reținut că art. 38 din același act normativ stabilește obligația pentru conducătorii vehiculelor de a se supune testării aerului expirat și recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la solicitarea polițistului rutier.
Sub aspectul elementului material, componentă a laturii obiective, instanța de fond a reținut că acesta consta înrefuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, aspect confirmat de procesul verbal de consemnare a refuzului de recoltare a probelor biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei (f. 47 dup).
Urmarea imediatăo constat în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite prin norma penală.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată au rezultat ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe, astfel cum aceasta este prevăzută de dispozițiile art.19 al.1 lit.a Cod pen., întrucât acesta a prevăzut și urmărit rezultatul faptei, zădărnicirea stabilirii alcoolemiei prin refuzul nejustificat de a i se recolta probe biologice.
În consecință, instanța de fond a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunii de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de la recoltarea probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, prev de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002, a săvârșirii acesteia, cu vinovăție, de către inculpată, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de aceasta.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 cod penal1969, care arată că, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în O.U.G.nr.195/2002 republicată pentru această infracțiune, reduse cu o treime, în conformitate cu dispozițiile art.396 al.10 C.pr.pen, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În această ordine de idei, instanța de fond la stabilirea pedepsei, a avut în vedere: limitele legale de pedeapsă - închisoare de la 1 an la 5 ani, respectiv închisoare de la 2 ani la 7 ani - reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art.396 al.10Cod pr.pen..
Pentru determinarea pericolului social concret al faptelor, prima instanța a avut în vedere ora la care inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, respectiv în jurul orelor 00:30, anticipând astfel un trafic rutier și pietonal relativ redus, precum și distanța parcursă de acesta. De asemenea, prezintă relevanță faptul că inculpatul, anterior conducerii autoturismului pe drumurile publice, a consumat aproximativ 2000 ml bere cu alcool, iar în aceste condiții a pierdut controlul direcției autoutilitarei și a intrat în coliziune cu două autoturisme (un autoturism marca Ford, cu numărul de înmatriculare AG 778 SR și cu un autoturism marca Ford, cu numărul de înmatriculare_ ), care erau parcate pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, după care s-a răsturnat pe partea stângă, pe partea carosabilă, aspecte care sunt de natură să imprime faptei un grad ridicat de periculozitate.
La stabilirea gradului de periculozitate al inculpatului, instanța de fond a avut în vedere faptul că, inițial inculpatul a dat dovadă de o atitudine procesuală nesinceră, nerecunoscând săvârșirea faptelor, susținând fără temei că se afla lângă autoutilitara răsturnată și doar aștepta un taxi și că nu cunoștea nimic despre accidentul de circulație în care a fost implicată autoutilitara marca Iveco. Inculpatul a continuat să nege săvârșirea faptei în ciuda faptului că prezenta de escoriații la nivelul urechii stângi și la mâna stângă, prezența unor cioburi de sticlă în păr și pe haine, precum și a unor pete de ulei pe haine, găsirea asupra învinuitului a cheilor autoutilitarei, refuzând totodată să se supună testării cu aparatul etilotest și prelevării de probe de sânge pentru determinarea alcoolemiei.
În ceea ce privește antecedența penală a inculpatului, instanța de fond, observând fișa de cazier judiciar (f.71-72), a constatat că acesta a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 2000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau late violențe, față de acesta fiind pronunțate și două soluții de scoatere de sub urmărire penală, cu consecința aplicării unor sancțiuni administrative, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Prin urmare, prima instanță a apreciat că este evident că pronunțarea unei hotărâri de condamnare, precum și aplicarea unor sancțiuni administrative nu a avut efectul scontat de reeducare și corijare a comportamentului, inculpatul perseverând în comiterea de infracțiuni.
Cu privire la reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 al.1 lit.c Cod pen. 1969, instanța de fond, având în vedere că împrejurarea de fapt a recunoașterii de către inculpat a săvârșirii faptei și a modalității sale de comitere a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 374 al.4, art.396 al.10 C.pr.pen., a rezultat că această atitudine procesuală a inculpatului nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c C.pen.1969, deoarece ar însemna că aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, ceea ce, în opinia instanței, nu a fost în intenția legiuitorului, astfel că a respina această solicitare. Mai mult decât atât, prima instață a reținut că în condițiile procedurii recunoașterii învinuirii, art. 396 al.10 C.pr.pen. se aplică cu prioritate față de art. 74 alin. 1 lit. c C.pen.1969, deoarece, din punct de vedere procedural, conduce la soluționarea cu celeritate a cauzei, iar din punct de vedere al dreptului substanțial, constituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă. Așadar, dintr-un anume punct de vedere, s-a putut considera că aplicarea cu prioritate a dispozițiilor speciale prevăzute de art. 396 al.10 C.pr.pen. în raport de prevederile generale cuprinse în art. 74 alin. 1 lit. c C.pen.1969 corespunde principiului “specialia generalibus derogant”, potrivit căruia normele juridice speciale derogă de la normele juridice generale și se vor aplica în consecință.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, instanța de fond a apreciat că atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
În această ordine de idei, instanța de fond a reținut și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, motiv pentru care, în raport de pericolul social concret al infracțiunii precum și de toate criteriile de individualizare prezentate, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii, apreciată ca fiind aptă să răspundă exigențelor și criteriilor stabilite de dispozițiile art. 52 C.pen.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.5 C. pen. și cu aplicarea art.374 al.4 rap la art.395, art.396 al.10 Cod pr.pen., l-a condamnat pe inculpatul A. R. (fost C.) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere, pedeapsă considerată a fi de natură să ducă la atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei, respectând totodată criteriul proporționalității în raport de gravitatea infracțiunii și persoana inculpatului.
În baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.5 Cod pen. și cu aplicarea art.374 al.4 rap la art.395, art.396 al.10 Cod pr.pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice sau a testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, apreciind că pedeapsă, în acest cuantum corespunde pe deplin scopului acesteia, definit prin art.52 din Codul penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal.
În conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Prin urmare, având în vedere că în raport de infracțiunea comisă, în speță a fost identificată ca lege mai favorabilă Cod Penal din 1969, instanța de fond a aplicat dispozițiile acestuia în ceea ce privește pedepsele aceesorii și complementare.
Prin urmare, cu privire la aplicarea pedepselor accesorii inculpatului, instanța de fond a reținut că, aceasta trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C.pen.1969, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, raportat la cauzele C. c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), cauze în care C. Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, prima instanță nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci a analizat în ce măsură, în prezența cauză, aceasta se impune față de natură și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, instanța de fond a avut în vedere și decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen.”, decizie care, este obligatorie, urmând, astfel, să îi dea deplină eficiență juridică în soluționarea prezentei cauze.
Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța de fond a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen.1969 rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.
Instanța de fond a mai reținut că faptele săvârșite de inculpat au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit.a C. pen.1969, toate fiind săvârșite până la condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, astfel că pedepsele ce vor fi aplicate pentru fiecare din infracțiunile concurente se vor contopi, în temeiul art.34 lit.b Cod pen.1969, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 81 Cod pen.1969, potrivit cărora instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38 CP; c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Astfel, având în vedere cuantumul pedepsei principale aplicate și de asemenea, în considerarea gradului de pericol social concret al faptelor, a situației sale personale, instanța de fond a apreciat că pronunțarea condamnării reprezintă un avertisment suficient pentru acesta, scopul coercitiv și educativ al pedepsei putând fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, motiv pentru care urmează să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condițiile art. 82 alin. 1 C. Pen1969.
În baza art. 71 alin. 5 Cod pen.1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.
Totodată, prima instanță a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod Penal 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, în interiorul termenului de încercare și asupra consecințelor acestor revocări.
În baza art.274 alin.1 C. pr.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestora a declarat apel inculpatul A. R..
Examinând sentința penală apelată sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art.417 alin.2 N C.p.p., instanța constată că apelul formulat de către inculpatul A. R., este nefondat, hotărârea fiind temeinică și legală.
Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut starea de fapt dedusă judecăți, respectiv aceea că în data de 07.11.2011, după ce în prealabil a consumat alcool a condus pe drumurile publice autoutilitara marca Iveco, cu numărul de înmatriculare VA 0615 AF, fără a deține permis de conducere, după care a refuzat testarea aerului expirat și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Inculpatul A. R. a recunoscut săvârșirea faptei în fața instanței de judecată unde a solicitat ca judecata să aibă loc în baza art. 375 C. pr. pen.
Raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, C. de A. constată că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpatului și a constatat incidența dispozițiilor privind procedura simplificată prevăzute art.375 Cod procedură penală, încadrarea în drept a faptelor săvârșite, fiind de asemenea corectă, iar pedepsele de câte 1 an, respectiv 2 ani închisoare stabilite pentru infracțiunile deduse judecății, au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art.72 Cod penal menite a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prevăzut de art.52 Codul penal din 1969.
Cu privire la individualizarea pedepselor, C. de A. constată că a pedeapsa de 1anînchisoare stabilită pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere și pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de refuz de recoltare probe biologice sau a testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, corespund criteriilor de individualizare. Pentru a-și îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatei.
În acest sens se va avea în vedere că față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 396 alin 10 C.pr.pen, (închisoarea de la 8 luni -3 ani și 4 luni, respectiv 1 an și 4 luni- 4 ani și 8 luni) pedeapsele aplicate de prima instanță sunt orientate către minimul limitelor aminitite. Reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în baza art. 396 alin 10 C. pr. pen., nu echivalează cu obligația instanței de a aplica inculpatului o pedeapsă chiar la minimul special rezultat din această reducere, individualizarea judiciară efectuându-se tot prin raportare la minimul și maximul pedepsei. Or, față de gradul de pericol social al infracțiunilor, în raport cu natura acestora (contra siguranței rutiere), dar și starea de pericol concret care se evidențiază prin aceea că inculpatul fără a deține permis de conducere a condus totuși pe drumurile publice un autovehicul după ce a consumat 2000 ml bere cu alcool și a pierdut controlul vocalului intrând în coliziune cu alte două autoturisme, astfel încât deși infracțiunile contra siguranței rutiere sunt infracțiuni de pericol, în speță acest pericol s-a materializat printr-o coliziune, acesta refuzând și prelevarea de probe biologice, astfel încât nu se justifică o reducere suplimentară a pedepselor aplicate, faptele avâdn un deosebit grad de pericol socilal.
De asemenea, prima instanță în mod corect nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanței atenuante prevăzute de art.74 al.1 lit.c Cod pen. 1969, în condițiile în care recunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptei a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. art.396 al.10 C.pr.pen., aceeași împrejurare a recunoașterii neputând fi valorificată de două ori..
De asemenea, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 5 C.pen., având în vedere că aplicarea art. 5 C.pen. se face în concret, în funcție de tipul de pedeapsă catre care se orientează instanța și se impune a fi avute în vedere toate instituțiile incidente în stabilirea tratamentului sancționator final, inclusiv modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, cu respectarea Deciziei Curții Constituționale 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2014, prin care s-a constatat că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.
Analizând legea penală mai favorabilă în privința instituției individualizării judiciare a executării pedepsei se constată că suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pr. pen.1968, modalitate de individualizare fără corespondent în noul Cod penal, este mai favorabilă dacă se compară această instituție cu instituția amânării aplicării pedepsei, prev. de art. 83 C.pen. Aceasta deoarece, art. 81 C. pr. pen.1968 nu instituie măsuri de supraveghere și obligații, în schimb prevede reabilitarea de drept la împlinirea termenului de încercare stabilit, spre deosebire de art. 83 C.pen. care instituie o . măsuri de supraveghere și de obligații, printre care și obligația de a nu conduce nici un fel de vehicule prev. de art. 85 alin. 2 lit.g, Cod penal pe durata termenului de supraveghere. Cu atât mai mult, instituția suspendării executării sub supraveghere prevăzută de art. 91 C.pen. instituie și mai multe obligații și măsuri de supraveghere față de art. 81 C. pr. pen.1968.
Referitor la acest aspect, C. de A. constată că inculpatul nici nu ar îndeplini condițiile prev. de art. 91 C.pen., cu atât mai mult cele prev. de art. 83 C.pen. în condițiile în care, informațiile furnizate de către autoritățile italiene privind procedura de executare a pedepselor concurente rezultă că inculpatul a suferit în Italia mai multe condamnări la pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Or, dispozițiile art.83 alin 1 lit. b C.pen. exclud de la aplicarea acestei instituții situațiile în care inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii, iar dispozițiile art. 91 alin 1 lit. b C.pen. exclud de la aplicarea acestei instituții situațiile în care inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de un an. Este adevărat că potrivit art. 41 alin 3 C.pen. pentru stabilirea stării de recidivă se poate ține seama doar de condamnările pronunțate în străinătate pentru fapte prevăzute și de legea penală română, doar dacă hotărârile au fost recunoscute potrivit legii. Cu toate acestea, având în vedere că nici dispozițiile art. 83 C.pen. și nici ale art. 91 C.pen., prevăzând excluderea de la aplicarea acestor instituții, nu fac referire la starea de recidivă ci la condamnări anterioare la pedeapsa închisorii, se poate constata că, deși nu există în privința inculpatului condițiile art. 41 alin 3 C.pen. pentru a se reține starea de recidivă, acesta nu ar putea beneficia de modalitățile de individualizare a pedepsei prev. de art. 83 sau 91 C.pen.
Pentru considerentele expuse, apelul inculpatului apare ca nefondat, motiv pentru care, în temeiul art421 pct.1, lit. b C.pr.pen acesta va fi respins.
Văzând și prevederile art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. Ș. RUDILF (fost C.) împotriva sentinței penale nr. 192/26.06.201, pronunțată de J. Reșița în dosar_ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2015.
Președinte,Pentru Judecător F. P. aflat în C.O.
F. M. C. Florențasemnează Președintele completului
F. M. C. Florența
Grefier,
A. I. C.
Red.F.F./3.02.2015
Tehnored. A.C
Nr. Ex. 5
Jud. Fond. H. L. F.
| ← Infracţiuni privind frontiera de stat a României. O.U.G nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1054/2015. Curtea... → |
|---|
