Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 56/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 56/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-04-2015
Dosar:_
Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 56/PI
Ședința publică din 9 aprilie 2015
PREȘEDINTE: L. ANI B.
GREFIER: C. U.
Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul M. G. M., aflat în executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 8/14.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M., definitivă și modificată prin decizia penală nr. 88/A/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul M. G. M. în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu L. C. A..
P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. T. Timișoara este reprezentat de procuror L. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea contestației.
Apărătorul din oficiu al condamnatului, avocat L. C. A., solicită admiterea cererii, considerând că sunt îndeplinite condițiile ca pedeapsa aplicată să fie redusă, intervenind legea penală mai favorabilă.
Procurorul solicită respingerea cererii formulate de condamnat.
Condamnatul M. G. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii și prin urmare reducerea pedepsei, arătând că în propria cale de atac i s-a aplicat pedeapsa maximă.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin contestați la executare înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr._, condamnatul M. G. M. a contestat cuantumul pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8/14.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M., definitivă și modificată prin decizia penală nr. 88/A/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p.
În motivarea contestației, condamnatul a susținut că nu i s-a aplicat corect legea penală mai favorabilă de către Înalta Curte de Casație și Justiție și că i-a fost agravată situația în propria cale de atac. Astfel, condamnatul a arătat că prin sentința penală nr. 8/14.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, care era sancționată cu închisoare de la 5 la 20 ani; că a declarat apel împotriva hotărârii, fiind nemulțumit de cuantumul pedepsei și că admițându-i apelul, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a redus pedeapsa la 4 ani închisoare reținând încadrarea juridică din noul Cod penal, respectiv art. 367 alin. 1 cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare. Condamnatul a învederat că în considerentele sentinței penale nr._ pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. (fila 1008) s-a menționat că pedeapsa aplicată nu va depăși cu mult minimul special prevăzut de lege, aspect care nu a ar fi fost avut în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție, în propriul apel aplicându-i o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de art. 367 alin. 1 din noul Cod penal.
Analizând contestația formulată de condamnat prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p., instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p., contestația la executare se poate face atunci „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.”. Prin contestație la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce se referă exclusiv la executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă și intrată în puterea lucrului judecat. În prezenta contestație la executare condamnatul critică modul de aplicare a legii penale mai favorabile conform art. 5 C.p. prin decizia penală nr. 88/A/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că i s-ar fi agravat situația în propria cale de atac prin modalitatea de individualizare a pedepsei, aspect care nu poate fi repus în discuție în această procedură, nefiind o cale de atac.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. art. 597 C.p.p. raportat la art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p. va respinge contestația la executare formulată de condamnatul M. G. M., aflat în executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 8/14.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M., definitivă și modificată prin decizia penală nr. 88/A/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 597 C.p.p. raportat la art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p. respinge contestația la executare formulată de condamnatul M. G. M., aflat în executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 8/14.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M., definitivă și modificată prin decizia penală nr. 88/A/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.04.2015.
PREȘEDINTE,
L. ANI B. GREFIER,
C. U.
Red.L.B.- 10.04.2015
Tehnored C.U – 20.04.2015
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








