Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 233/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 233/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-04-2014
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.233/CO
Ședința publică din data de 14.04.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. P.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
M. P.- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. V..
Pe rol se află judecarea contestației formulate de contestatorul W. L. F. împotriva sentinței penale nr. 134/LF din data de 03.03.2014, pronunțată de T. T., secția penală în dosarul nr._ .
Procedura îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și susținerile se află consemnate în încheierea de ședință din 09.04.2014 care face parte integrantă din prezenta și prin care, pentru lipsă de timp, în vederea deliberării și pronunțării, a stabilit termen la data de 14.04.2014, când:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 134/LF din data de 03.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ T. T. - secția penală, În baza art.595 C.p.p., s-a respins sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate constituită la nivelul Penitenciarului Timișoara privind aplicarea legii mai favorabile față de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului W. Laurențiun F., fiul lui I. și M., născut la data de 20.09.1987, în municipiul Reșița, jud. C. S., domiciliat în Anina, .. 31 B, .-S., cetățean român, studii 8 clase+2 ani școala profesională, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfacut, CNP_, în prezent deținut în P. Timișoara, prin s.p.nr. 4/13.01.2011 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin d.p.nr.43/A/24.02.2011 a CAT, ca nefondată iar în baza art.275 al.3 C.p.p., s-a dispus în privința cheltuielilor judiciare să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat că, prin sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate constituită la nivelul Penitenciarului Timișoara, introdusă și înregistrată la T. T. la data de 10.02.2014 sub nr. de dosar_, s-a solicitat evaluarea situației juridice a condamnatului W. L. F., față de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav și pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin sentința penală nr. 4 din 13.01.2011 pronunțată de T. C. – S. – Secția Penală în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 43/A/24.02.2011 a Curții de Apel Timișoara.
În motivarea sesizării s-a arătat că se impune aplicarea legii penale de dezincriminare/mai favorabilă privind pe condamnatul W. L. F., potrivit motivelor indicate în fișa de evaluare. Din fișa de evaluare s-a constatat că prin sentința penală nr. 4 din 13.01.2011 a Tribunalului C. S. numitul W. L. F. a fost condamnat în baza art. 20 C.p. din 1969 rap. la art. 174, art. 176 lit. d C.p. din 1969, la pedeapsa de 10 de ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, iar în baza art. 211 al. 1 C.p. din 1969, la o pedeapsă de 9 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, că în baza art. 33, 34 C.p. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani, fiind emis în acest sens M.E.P.Î. nr. 4 din 28.02.2011 de către T. C. S., că executarea pedepsei a început la data de 20.03.2010, urmând să expire la data de 19.03.2020, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 32 rap. la art. 188, art. 189 al. 1 lit. d și ale art. 233 Cod penal și că în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal.
Au fost atașate sesizării: în original, fișa de evaluare întocmită de membrii Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate constituită la nivelul Penitenciarului Timișoara, iar în copie, M.E.P.Î. nr. 4/2011 din 28.02.2011 al Tribunalului C. S., sentința penală nr. 4/13.01.2011 pronunțată de T. C. – S. în dosarul nr._ și fișa de cazier judiciar a condamnatului.
Examinând înscrisurile depuse la dosar în sprijinul cererii, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 4 din 13.01.2011 pronunțată de T. C. – S. – Secția Penală în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 43/A/24.02.2011 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul W. L. F. a fost condamnat, în baza disp. art.20 Cod penal din 1969, raportat la art. 174, 176 lit. d Cod penal din 1969, la o pedeapsă de 10 ani închisoare iar în baza disp. art.211 al. 1 Cod penal din 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza disp. art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal din 1969, s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare; în baza disp. art. 71 Cod penal din 1969, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a, b Cod penal din 1969 (cu excepția dreptului de a alege); în baza disp. art. 65 al. 2, art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal din 1969, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b, e Cod penal din 1969 (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 5 (cinci) ani, cu executare în condițiile art. 66 Cod penal din 1969.
De asemenea, în baza disp. art. 88 Cod penal din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 20.03.2010, până la zi iar în baza disp. art. 350 Cod procedură penală din 1968, a fost menținută starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 zile.
În sarcina inculpatului W. L. F. s-a reținut că în cursul zilei de 20.03.2010, a împins-o pe victima N. P. M., în vârstă de 12 ani și a lovit-o de 2 ori cu o piatră în cap, luându-i acesteia telefonul mobil și cerceii (prin smulgere).
În baza sentinței penale nr. 4 din 13.01.2011 pronunțată de T. C. – S. – Secția Penală în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 43/A/24.02.2011 a Curții de Apel Timișoara, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4/2011 din 28.02.2011, de către T. C. S., în dosarul nr._ .
Executarea pedepsei a început la data de 20.03.2000 și urmează să expire la data de 19.03.2020.
T. a avut în vedere că potrivit art. 595 C.p.p., când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează să se execute, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C.p. și că potrivit dispozițiilor art.4 C.p., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
De asemenea, a constatat în privința condamnatului W. L. F., faptul că acestuia, prin sentința penală nr. 4 din 13.01.2011 pronunțată de T. C. – S. – Secția Penală în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 43/A/24.02.2011 a Curții de Apel Timișoara, i-a fost aplicată o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă simplă prevăzută de art. 211 al. 1 din Vechiul C.p.
Astfel, s-a reținut că infracțiunea de tâlhărie în formă simplă pentru care a fost condamnat numitul W. L. F. a fost preluată cu același conținut de Noul C.p. la art. 233, cu excepția limitelor de pedeapsă care sunt cuprinse între 2 și 7 ani, spre deosebire de cele prevăzute de art. 211 al. 1 din Vechiul C.p. care erau cuprinse între 3 și 18 ani iar, în privința condamnatului sunt aplicabile prevederile art.233 C.p., cu privire la tâlhăria simplă, concluzionându-se în acest context că nu se pune problema dezincriminării faptei.
Totodată s-a constatat că numitul W. L. F. a fost condamnat și pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 Vechiul C.p, raportat la art. 174, 176 lit. d Vechiul C.p. În sarcina condamnatului s-a reținut forma agravată a tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, determinată de săvârșirea faptei ”pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii”.
Prima instanță a constatat că deși infracțiunea de omor deosebit de grav nu mai este reglementată în Noul C.p., fiind dezincriminată, fapta condamnatului se regăsește incriminată în disp. art. 32 al. 1 N.C.p., rap. la art. 189 al. 1 lit. d C.p., cu referire la omorul săvârșit „pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni”, iar pedeapsa aplicată, aceea de 10 ani închisoare se înscrie în limitele legale ale pedepsei pentru infracțiunea prev. de art.32 C.p., rap la art. 189 al. 1 lit. d C.p. (7,5 – 12,5 ani închisoare), observându-se că sancționator al tentativei este același în ambele reglementări.
Văzând că pedeapsa aplicată inculpatului pentru tâlhărie este 9 ani închisoare, prima instanță a apreciat că față de limitele prevăzute de art. 233 C.p. (2-7 ani închisoare), la prima vedere, condamnatul ar trebui să beneficieze, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din C.p., de o reducere a pedepsei aplicate pentru tâlhărie la maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv 7 ani închisoare.
Faptele fiind comise în concurs real de infracțiuni, prima instanță a verificat dacă pedeapsa rezultantă aplicată depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 C.p.
Prima instanță a apreciat că este necesar a se proceda la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, iar reducerea rezultantei se va face numai în măsura în care depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi.
S-a ținut conte de faptul că, potrivit art. 39 C.p., contopind cele 2 pedepse, se poate aplica o pedeapsă de cel mult 13 ani (pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa rămasă, de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie). Constatând că rezultanta aplicată inițial este de 10 ani, s-a reținut că aceasta este legală și potrivit legii noi, astfel că nu a fost redusă.
Totodată, s-a reținut că pedeapsa complementară aplicată are corespondent în legea nouă sub aspectul conținutului și se înscrie în limitele legale prevăzute de legea nouă, motiv pentru care pedeapsa complementară a fost menținută.
Pentru considerentele arătate, prima instanță a apreciat că sesizarea este nefondată, în privința condamnatului W. L. F. nefiind incidente dispozițiile referitoare la legea mai favorabilă (art. 4 și 6 din C.p.), motiv pentru care a fost respinsă.
La termenul de judecată din 09.04.2014, petentul a învederat instanței că își retrage contestația.
Potrivit art. 415 C.pr.pen. „Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel”.
Prevederile art. 415 C.pr.pen. sunt aplicabile și la judecarea contestației în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. 3 C.pr.pen.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate precum și manifestarea de voință a petentului materializată prin declarația de retragere dată în fața instanței, urmează a se lua act de retragerea contestație și va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
De asemenea, având în vedere faptul că acesta a fost asistat de avocat din oficiu va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 415 C.p.p., ia act de retragerea contestației formulată de contestatorul W. L. F. împotriva sentinței penale nr. 134/LF din data de 03.03.2014, pronunțată de T. T., secția penală în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2014.
PREȘEDINTE
F. P. GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F. P./ 09.05.2014
Tehnored.O.I. 2ex-28.04.2014
Prima instanță – T. T. – jud. C. D.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 351/2014.... | Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 396/2014.... → |
|---|
