Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 239/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 239/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 239/A
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de inculpatul L. A. și partea civilă S. L. M. împotriva sentinței penale nr.582 din 30.09.2014 pronunțată de J. L. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul asistat de avocat N. C., partea civilă asistată de avocat S. C. și martorul I. F. C..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, a fost audiat martorul I. F. C., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul părții civile solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și în rejudecare, majorarea pedepsei inculpatului, întrucât prima instanță a aplicat acestuia o pedeapsă prea blândă în raport cu fapta comisă și consecințele acesteia, iar în latură civilă majorarea daunelor morale și materiale, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea apelului părții civile ca nefondat, întrucât nu se impune majorarea cuantumului daunelor morale, iar în subsidiar, limitarea despăgubirilor. Arată în acest sens că partea civilă a depus mai multe bonuri de combustibil decât cele care ar justifica folosirea combustibilului pentru cele două deplasări la spital în Timișoara, aspect susținut și de martorul I..
Solicită admiterea apelului formulat de inculpat, apreciind că nu se impune majorarea pedepsei și nici a daunelor, întrucât, așa cum rezultă din raportul medico legal, inculpatul a aplicat o singură lovitură părții vătămate, inculpatul a fost provocat de partea vătămată și în cursul cercetărilor a colaborat și a recunoscut comiterea faptei. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul părții civile solicită respingerea apelului formulat de inculpat.
Procurorul solicită admiterea apelului părții civile și urmare rejudecării, majorarea cuantumului daunelor morale și aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu închisoarea, având în vedere urmarea socialmente periculoasă a faptei și numărul de zile îngrijiri medicale necesare părții vătămate pentru vindecare. Solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de inculpat.
Inculpatul apelant, având cuvântul, arată că regretă fapta, că a aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă din cauza părții vătămate, care l-a și provocat cu atitudinea sa.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 582/30.09.2014 pronunțată de J. L. în dosar nr._, în baza art. 180 alin. 2 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., a art. 396 al. 10 C.pr.pen. si a art. 63 al. 3 C.pen. din 1969, s-a dispus condamnarea inculpatului L. A., la o pedeapsa de 400 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire în dauna părții civile Szolloși L. M..
S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 63¹ C.pen. din 1969 privind inlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii.
În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen., cu aplicarea art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Szolloși L. M. și inculpatul L. A. a fost obligat la plata către partea civila a sumei de 2500 lei, reprezentând daune morale. S-au respins în rest pretentiile civile ale partii civile.
În temeiul art. 276 alin. 1 și 2 C.pr.pen., s-a admis în parte cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare și inculpatul a fopst obligat la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prrin rechizitoriul nr. 2131/P/2013 din data de 29.04.2014 emis de P. de pe lângă J. L. și înregistrat la instanță la data de 30.04.2014 sub număr unic de dosar_, inculpatul L. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 180 alin.2 din vechiul C.pen. - art.193 al.2 C.pen, cu aplicarea art.5 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că partea civilă S. L. M. și inculpatul L. A. erau angajați (ambii) la . L. și se aflau în data de 13.11.2013 la locul de muncă. În jurul orelor 14,30 inculpatul (după ce în prealabil avusese anumite discuții cu reprezentanții societății în biroul de resurse umane, aducându-i-se la cunoștință despre desfacerea contractului de muncă urmare a unor abateri disciplinare) s-a deplasat în zona în care se afla S. L. M. și, apropiindu-se de aceasta, fără a-și spune unul altuia ceva în acel moment, i-a aplicat o lovitură cu palma peste față, după care a fugit. Din actele medicale depuse la dosar (respectiv certificatul medico-legal nr. 1891/14.11.2013, raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei) rezultă că victima a necesitat în final 10 zile de îngrijiri medicale.
Prin incheierea pronuntata in camera de consiliu la data de 17.06.2014, in baza art. 346 al. 2 C.pr.pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În faza de judecată a fost audiat inculpatul (filele 18-19 dosar), care a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a caracterizării de la locul de muncă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că starea de fapt expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime de probele administrate.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul L. A. a recunoscut fapta comisă motivând că a acționat în acest mod necontrolat deoarece era supărat și revoltat că i s-a desfăcut contractul de muncă.
Cu prilejul audierii sale în faza de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a caracterizării de la actualul loc de muncă.
În drept, fapta săvârșită de inculpat care, în data de 13.11.2013, în jurul orelor 14,30, i-a aplicat o lovitură cu palma părții vătămate, cauzându-i acesteia vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 10 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire, faptă prevazută și pedepsită de art. 180 al. 2 din vechiul C.pen. (art. 193 al. 2 C.pen.).
Potrivit art. 5 din noul C.pen., „În cazul în care de la săvârsirea infractiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.” S-a constatat că în speță legea mai favorabilă este vechiul C.pen., întrucât pedeapsa prevăzută de acest cod pentru fapta săvârșită este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, mai mică decât fapta prevăzută în noul C.pen. – închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda.
În baza art. 19 al. 1 pct. 1 lit. a din vechiul C.pen. a fost reținută în cauză intenția directă, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul dăunător al faptei sale, cauzarea de suferinte fizice părții vatamate, rezultat pe care l-a urmărit prin aplicarea loviturii cu palma.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 din vechiul Cod penal care arată că la stabilirea și aplicarea pedepselor se va ține seama de dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea speciala, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Fapta inculpatului prezintă pericol social, deoarece prin actele sale a adus atingere relațiilor care ocrotesc unul din drepturile fundamentale ale oricărei persoane, respectiv dreptul la integritate corporală și sănătate. Raportat la persoana inculpatului, s-a avut in vedere si faptul ca acesta are antecedente penale, dar și că a recunoscut săvârșirea faptei, solicitând judecarea cauzei în baza probelor administrate în dosarul de urmarire penala. Devin astfel incidente dispozițiile art. 396 al. 10 C.pr.pen., care impun reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii, ținând cont și de numărul redus de zile de îngrijiri medicale ce au fost necesare pentru însănătoșirea victimei și de caracterizarea favorabilă inculpatului de la noul său loc de muncă.
La cuantificarea daunelor morale acordate părții civile au fost avute în vedere suferintele fizice si psihice cauzate părții civile determinate de lovitura aplicată de inculpat. Astfel, inculpatul i-a aplicat părții civile o singură lovitură cu palma, cauzându-i vătămări ce au necesitat 10 zile de îngrijiri medicale.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute, consecințele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Instanța a apreciat că suma pretinsă de către partea civila pentru repararea acestui prejudiciu moral (9400 lei) este una exagerată în raport de gravitatea vătămării suferite, astfel încât pretențiile civile cu titlul de daune morale au fost admise doar în parte. În privința daunelor materiale, partea vătămată nu a propus probe în dovedirea acestora, astfel încât instanța nu a acordat părții civile nicio sumă cu acest titlu.
În temeiul art. 276 alin. 1 și 2 C.pr.pen., având în vedere admiterea doar în parte a acțiunii civile, instanța a admis în parte și cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare.
Împotriva sentinței penale nr. 582/30.09.2014 pronunțată de J. L. în dosarul nr._ /3014 au formulat apeluri inculpatul L. A. și partea civilă S. L. M., criticând-o ca netemeinică.
În motivele de apel formulate de partea civilă S. L. M. s-a solicitat în principal, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, motivat de faptul că nu a fost disjunsă latura civilă, pentru ca partea civilă să aibă posibilitatea de a propune probe și a depune acte în vederea dovedirii pretențiilor civile. În subsidiar, s-a solicitat în ceea ce privește latura penală a cauzei reaprecierea probelor și condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai aspră, întrucât nimeni nu își poate face singur dreptate și raportat la fapta comisă și consecințele acesteia se impune aplicarea unei sancțiuni mai mari; iar în privința laturii civile s-a solicitat majorarea daunelor susținându-se că suma de 4.000 lei și cheltuieli de judecată ofertată de inculpat cu titlu de despăgubiri, nu este o sumă rezonabilă, deoarece partea civilă a avut de suferit de pe urma agresiunii, a suportat o intervenție chirurgicală asupra urechii, fiindu-i afectat auzul, astfel că, pentru a compensa suferințele la care partea civilă a fost expusă. În acest sens, partea civilă a învederat că suferințele psihice cauzate de o faptă ilicită, reprezintă un prejudiciu moral reparabil în conformitate cu prevederile art. 998, 999 din vechiul cod civil și art. 1349 din Noul Cod civil.
În motivarea apelului său, inculpatul L. A. a criticat hotărârea în ceea ce privește modul de soluționare al laturii civile a cauzei, susținând că prima instanță ar fi acordat o sumă excesivă drept despăgubiri morale.
Analizând apelurile formulate în cauză prin prisma motivelor de apel și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că doar apelul declarat de partea civilă este întemeiat, cel al inculpatului urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor expuse în continuare:
Starea de fapt reținută de prima instanță corespunde realității, fiind rezultatul evaluării corecte și complete a probelor administrate în cursul urmăririi penale, în condițiile în care inculpatul a recunoscut fapta și a uzat de procedura prevăzută de art. 374, 375 C.p.p.
Încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului este legală, în speță fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. prin aceea că a în data de 13.11.2013 a aplicat o lovitură cu palma peste față persoanei vătămate Szolloși L. M., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 10 de zile de îngrijiri medicale.
În ce privește natura și cuantumul pedepsei, instanța de apel apreciază că nu s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale reglementate de prevederile art. 72 C.pen. din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, aspecte care nu se reflectă în sancțiunea aplicată. Astfel, se constată că în mod corect a fost determinată legea în vigoare la momentul comiterii faptelor ca lege penală mai favorabilă, atât prin prisma limitelor mai reduse de pedeapsă, dar și prin modalitatea de executare, fiind posibilă suspendarea condiționată conform art. 81 C.p. din 1969.
Potrivit dispozițiilor art. 52 C.p. din 1969, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Instanța de apel reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În speță, se impune o reindividualizare a pedepsei, având în vedere atât modalitatea comiterii faptei (inculpatul aplicând o corecție persoanei vătămate, nemulțumit de faptul că îi fusese desfăcut disciplinar contractul de muncă și apreciind că aceasta s-ar face responsabilă), dar și lipsa de înțelegere față de gravitatea unei asemenea conduite (considerându-se provocat de persoana vătămată și oarecum îndreptățit să aibă un comportamentul în speță). Deși în persoana inculpatului se identifică elemente spre autoreeducare, instanța de apel apreciază că aplicarea unei sancțiuni cu amenda penală nu este suficientă pentru prevenirea unor fapte similare și că se impune pedeapsa cu închisoarea în cuantum egal cu minimul special prevăzut de art. 180 alin. 2 C.p. din 1969 redus conform art. 396 alin. 10 C.p.p., respectiv 4 luni închisoare, pentru care se va dispune suspendarea condiționată a executării, cu termen de încercare de 2 ani și 2 luni. În acest sens, se reține că inculpatul are antecedente penale, care deși nu atrag interdicții sau incapacități, denotă o ignorare a consecințelor pe care anumite conduite, chiar dacă de un pericol social mai redus, le pot atrage; . s-a produs la locul de muncă al părților și în prezența altor persoane, ceea ce denotă că nici măcar împrejurarea că existau martori care puteau interveni și relata ulterior cele întâmplate nu a fost de natură a împiedica lovirea persoanei vătămate; precum și că deși inculpatul susține că regretă fapta, încă învinovățește partea civilă într-o anumită măsură de conduita proprie, ignorând împrejurarea că dacă cele imputate ar fi fost reale, ar fi trebuit să apeleze la organele și procedurile legale și nu să agreseze persoana în speță.
Referitor la cererea părții civile de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță cu motivarea că se impunea disjungerea laturii civile pentru a se administra probe, instanța de apel constată că o asemenea măsură nu poate fi dispusă decât în ipoteza reglementată de art. 421 alin. 2 lit. b C.p.p., ceea ce nu este situația în speță. Mai mult, efectul devolutiv al apelului presupune posibilitatea administrării de probe și în calea de atac, drept exercitat de partea civilă.
În ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile a cauzei, instanța de apel constată că în calea de atac s-au depus mai multe înscrisuri (filele 20 -21 dosar apel) în probarea cuantumului daunelor materiale și a fost audiat martorul I. F. C.. Potrivit art. 1357 din noul Cod civil: „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.” Raportat la înscrisurile depuse rezultă că daunele materiale au fost probate la un cuantum de 195,68 lei, constând în taxele privind eliberarea certificatelor medico legale – 63 lei și 40 lei - facturile fiscale seria_ _/12.02.2014 și nr._/14.11.2013; 60 lei cost benzină – bon fiscal TM_/14.11.2013; 20 lei – taxă audiogramă – chitanța . WLL nr. 2704/13.02.2014; 12,68 lei – medicamente – bon fiscal TM_/18.11.2013. Instanța de apel nu va reține celelalte bonuri fiscale privind achiziționarea de carburant în condițiile în care datele/orele de emitere (20.11.2013, 21.11.2013, 13.11.2013) nu probează o legătură cu fapta inculpatului și îngrijirile medicale ce i-au fost acordate (fapta s-a comis în 13.11.2013 la ora 14,30; bonul apare ca emis la ora 20:11 în L., localitatea de comitere a faptei; datele de 20.11.2013 și 21.11.2013 nu se coroborează cu nici un înscris medical sau act de procedură care să fi implicat prezența părții în altă localitate decât cea de domiciliu sau deplasarea cu autoturismul, pentru data de 14.11.2013 apar două bonuri de achiziționare carburant ambele din L., ora 09.05, respectiv 22:20, neexistând nicio justificare rezonabilă). În ceea ce privește declarația martorului I. F. C., instanța de apel constată că nu poate fi valorificată în sensul solicitat de partea civilă întrucât este singulară, nu se coroborează cu alte mijloace de probă, iar martorul nu a putut decât să susțină că din discuțiile cu partea civilă a aflat că ar fi cheltuit suma de 5.000 – 6.000 lei cu deplasarea la IML Timișoara și policlinică, însă fără a cunoaște detalii despre derularea tratamentului și ce a presupus acesta. Ca atare, această declarație nu poate fi reținută ca o probă obiectivă și cu informații certe, fiind doar reproducerea susținerilor părții și nu a unor constatări personale ale martorului.
Referitor la daunele morale, instanța de apel apreciază că se impune majorarea acestora de la suma de 2500 lei la suma de 7000 lei. Potrivit art. 1391 alin. 1 Cod civil: „În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.” La stabilirea sumei de 7000 lei, cu titlu de daune morale, sunt avute în vedere atât suferințele părții civile, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Astfel, în speță se reține că partea civilă a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecarea 10 zile de îngrijiri medicale, însă i-a fost afectat și timpanul, fiind și a fost necesară închiderea perforației cu peliculă. Mai mult, nu se poate omite disconfortul psihic resimțit de o persoană de sex feminin lovită de un bărbat în public, cu atât mai mult cu cât este vorba de o agresiune petrecută la locul de muncă, unde partea civilă îndeplinește și anumite atribuții de conducere și control.
Față de considerentele anterior, în temeiul art.421 alin.1 lit.B C.p.p. se va respinge apelul declarat de inculpatul L. A. împotriva sentinței penale nr.582 din 30.09.2014 pronunțată de J. L..
În temeiul art.421 alin.2 lit.a C.pr.pen. se va admite apelul declarat de partea civilă S. L. M. împotriva aceleiași sentințe penale, care va fi desființată și rejudecând:
În temeiul art.180 alin.2 Cod penal anterior cu aplicarea art.5 C.pen. și art.396 alin.10 C.pr.pen. va dispune condamnarea inculpatului L. A. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.
În temeiul art.81 din Codul penal anterior va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, în temeiul art.82 C.penal va stabili termen de încercare 2 ani și 2 luni pe seama inculpatului și va atrage acestuia atenția asupra prevederilor art.83 și 84 din Codul penal anterior a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
Va majora de la suma de 2500 lei la suma de 7000 lei daune morale și 195,68 lei daune materiale cuvenite părții civile S. L. M..
Va menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 și alin.3 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.421 alin.1 lit.B C.p.p. respinge apelul declarat de inculpatul L. A. împotriva sentinței penale nr.582 din 30.09.2014 pronunțată de J. L..
În temeiul art.421 alin.2 lit.a C.pr.pen. admite apelul declarat de partea civilă S. L. M. împotriva aceleiași sentințe penale pe care o desființează și rejudecând:
În temeiul art.180 alin.2 Cod penal anterior cu aplicarea art.5 C.pen. și art.396 alin.10 C.pr.pen. condamnă inculpatul L. A. la:
- 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.
În temeiul art.81 din Codul penal anterior dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, în temeiul art.82 C.penal stabilește termen de încercare 2 ani și 2 luni pe seama inculpatului și atrage acestuia atenția asupra prevederilor art.83 și 84 din Codul penal anterior a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.
Majorează de la suma de 2500 lei la suma de 7000 lei daune morale și 195,68 lei daune materiale cuvenite părții civile S. L. M..
Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. obligă inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar în temeiul art.275 alin.3 C.p.p. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
A. N. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red. LB/2.03..2015
Tehnored A.J. /2 ex/5.03 2015
Prima instanță: Judec.L.- O. S.
| ← Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 185/2015. Curtea de Apel... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 236/2015.... → |
|---|
