Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 36/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-02-2015
Dosar nr._ operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 36/CO
Ședința publică din 18 februarie 2015
PREȘEDINTE: F. P.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție S. T. Timișoara este reprezentat de procuror L. M..
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de inculpatul F. I. R. împotriva încheierii penale din data de 11.02.2015 pronunțată de Tribunalul T., secția penală în dosarul nr._ 4.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales K. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe contestație.
Avocatul ales al inculpatului arată că a înțeles să conteste încheierea dată de tribunal prin prisma netemeiniciei, considerând că este legală dar netemeinică, având în vedere raționamentul primei instanțe cum că perioada de 8 luni în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv nu ar încălca principiul rezonabilității. De asemenea, critică faptul că prima instanță nu a arătat motivele pentru care o altă măsură preventivă nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 C.pr.pen.
În opinia avocatului măsura arestului preventiv nu se mai impune nici față de natura infracțiunii pentru a fost trimis în judecată inculpatul, arătând în acest sens că nu este atât de gravă încât să nu poată fi înlocuită cu o altă măsură mai puțin severă, astfel cum sunt situațiile altor inculpați cercetați pentru infracțiuni similare sau chiar mai grave.
În susținerea celor arătate, avocatul face trimitere la practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în plus precizează că până în acest moment procesual s-au administrat probe, singura probă care se efectuează în prezent fiind expertiza financiar contabilă. Susține, de asemenea, lipsa de echitate având în vedere că față de ceilalți coinculpați s-a dispus o altă măsură preventivă în afara mediului carceral, pe considerentul că au înțeles să uzeze de procedura simplificată, neluându-se în seamă împrejurarea că aceștia și-au schimbat declarațiile date în fața organelor de urmărire penală.
În plus, menționează că și în prezent cuantumul prejudiciului care ar fi fost creat prin faptele inculpatului este incert, deși inculpatul este dispus să îl acopere, că nu se poate reține culpa inculpatului în privința tergiversării soluționării cauzei pe fond (opiniind în acest sens că ar trebui stabilite termene mai scurte în cază) și că spre deosebire de ceilalți coinculpați din dosar, nu este cunoscut cu antecedente penale, și-a achitat obligațiile fiscale către stat și s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor pe care le deține.
Mai arată că, în mod greșit s-a reținut faptul că ar fi influențat unul din ceilalți inculpați, întrucât sfaturile pe care le-a dat acestuia nu au fost de natură să aibă influențe asupra cercetării penale.
În final apărătorul ales al inculpatului depune la dosar două hotărâri date de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu titlu de practică judiciară, atașate la un extras dintr-un articol mass-media.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației formulată de inculpat prin avocatul său ales, considerând că nu s-a depășit un termen rezonabil în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv, că temeiurile subzistă și că nu se tergiversează soluționarea cauzei pe fond ci expertiza încuviințată în cauză nu se poate finaliza din cauza lipsei unor documente financiar contabile în baza cărora experții trebuie să răspundă la obiectivele propuse de inculpat.
Inculpatul, având cuvântul, achiesează la concluziile avocatului său, solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu altă măsură preventivă întrucât nu ar influența experții desemnați în vederea expertizei încuviințată de prima instanță.
De asemenea, solicită instanței să țină cont de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că nu este cercetat pentru o faptă deosebit de gravă și că motivarea instanței de fond cu privire la măsura preventivă în ceea ce îl privește este una stereotipică.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 11 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ 4, Tribunalul T., în baza art. 242 al.1, 2 C.p.p., a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul F. I. R., prin apărător ales, de revocare/înlocuire a măsurii arestului preventiv.
De asemenea, a amânat cauza la data de 11.03.2015, în vederea judecării fondului.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a constatat că, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv susținându-se că nu se mai impune menține starea de arest a inculpatului, că măsura arestării preventive este una exagerată, fiind depășit un termen rezonabil, nu mai subzistă nici un motiv rezonabil pentru menținerea stării de arest a inculpatului și în acest moment arestul preventiv fiind exagerat față de inculpat.
Examinând cererea de revocare, respectiv înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate, instanța de fond a apreciat că cererea este nefondată, nefiind îndeplinite cerințele art. 242 alin.1, 2 C.p.p., deoarece nu se impune revocarea arestului preventiv la acest moment procesual întrucât nu au încetat temeiurile care au determinat măsura arestării preventive și nici nu au apărut împrejurări din care să rezulte nelegalitatea măsurii și pe de altă parte evaluarea circumstanțelor concrete ale cauzei nu justifică luarea unei alte măsuri preventive mai blânde față de inculpat în raport de faptele pentru care inculpatul Fit I.-R. este trimis în judecată - infracțiunile de evaziune fiscală, faptă prev. de art.9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de spălare de bani, faptă prev. de art.29 lit. c din Legea nr. 656/2002, de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă prev. de art.322 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de uz de fals în formă continuată faptă prev. de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. de art.367 C.pen., totul cu aplic. art. 38 C.pen., constând în faptul că inculpatul a inițiat grupul infracțional organizat prin firma ., desfășurând activități de evaziune fiscală și spălare de bani care au avut ca rezultat crearea unui prejudiciu bugetului statului în cuantum de 9.660.763,56 lei și dobândirea de către inculpat a unor sume importante de bani.
Astfel, s-a reținut că potrivit dispoz. art. 242 al. 1, C.p.p., măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În raport de aceste dispoziții legale și datele speței, instanța anterioară a apreciat că la acest moment procesual nu se poate tăgădui legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul F. I. neputându-se reține încetarea motivelor care au justificat luarea acestei măsuri.
De asemenea, s-a avut în vedere că potrivit dispoz. art. 242 al. 2 C.p.p. măsura preventivă se înlocuiește cu o măsură mai ușoară dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării concrete ale cauzei și conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al. 1 C.p.p.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a constatat că nu poate fi aplicată la acest moment procesual o măsură preventivă mai ușoară față de inculpatul F. I. întrucât subzistă și în prezent starea de pericol pentru ordinea publică, având în vedere particularitățile concrete ale cauzei, complexitatea cauzei dată de numărul infracțiunilor pretins a fi comise de inculpat, natura acestor infracțiuni de o gravitate ridicată de numărul mare al inculpaților care au fost implicați în pretinsele acțiuni infracționale de către inculpatul F., precum și valoarea prejudiciului pretins a fi cauzat sunt elemente de natură a duce la concluzia că prin lăsarea în libertate a inculpatului în sensul aplicării unei măsuri preventive mai blânde, s-ar aduce un sentiment de insecuritate în ordinea publică și la acest moment procesual.
Referitor la termenul rezonabil al arestării preventive, prima instanță, reținând că - prin raportare la complexitatea dosarului și materialul probator ce a fost administrat precum și probele ce urmează a fi administrate în apărarea inculpatului, timpul scurs de la momentul luării măsurii arestului preventiv față de inculpat nu a estompat riscul de tulburare a ordinii publice, a apreciat că la acest moment procesual în speță termenul rezonabil nu a fost depășit întrucât simpla trecere a unei perioade de timp (opt luni de la momentul arestării preventive) nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestului preventiv pe considerentul că aceasta se apreciază în concret în raport cu atitudinea procesuală a părților și cu durata procedurilor în fața instanție.
Având în vedere motivele arătate, tribunalul reținând că la acest moment procesual nu se justifică înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv cu măsura arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar, nefiind îndeplinite cerințele art. 242 alin. 2 C.p.p., precum și reținând subzistența temeiurilor care justifică menținerea detenției preventive, a apreciat că cererea de aplicare a unei alte măsuri preventive mai blânde formulată în apărarea inculpatului este nefondată și, în consecință a fost respinsă.
Împotriva încheierii Tribunalului T. a formulat contestație inculpatul F. I. R., solicitând admiterea acesteia cu consecința admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, pentru motivele expuse oral de către inculpat și avocatul său ales, astfel cum au fost redate în partea introductivă a prezentei încheieri.
Examinând contestația, în limitele prevăzute de art. 4251 alin. 4 rap la art. 416 și art. 418 C.pr.pen. instanța constată contestația neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Instanța reține că dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție. Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Art. 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
Dispozițiile art. 262 alin. 2 stipulează că „în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208”. Potrivit art. 208 alin. 4 C.p.p., „în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliul dispuse față de inculpat”.
Potrivit art. 202 C.p.p. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art. 223 alin.2 C.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În speță, se constată fiind îndeplinite și în prezent cerințele legale prev. de art. 208 al. 4 rap. la art. 202 și art. 223 alin. 2 C.p.p., în condițiile în care datele și probele aflate la dosar duc la concluzia existenței unei suspiciuni rezonabile, a unor motive temeinice care să convingă un observator imparțial (conform jurisprudenței CEDO cauza Jeeius c/Lituaniei) că inculpatul a comis fapta - prevăzută de legea penală, pentru care este trimis în judecată.
Instanța observă că împotriva inculpatului au fost formulate acuzații în legătură cu presupusa comitere a unor fapte grave, cu un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează. Cercetarea judecătorească este în curs în fața primei instanțe, iar în raport de data sesizării instanței și de volumul probatoriului nu se poate susține că autoritățile judiciare nu au dat dovadă de diligență și celeritate în instrumentarea cauzei. În acest context, durata privării de libertate a inculpatului nu este excesivă, fiind justificată de natura și complexitatea cauzei. În acest sens sunt avute in vedere probele administrate în dosarul de urmărire pe penală și în cursul cercetării judecătorești până în prezent, apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a fundamenta concluzia că există în continuare suspiciunea rezonabilă a implicării inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
În momentul în care a fost dispusă măsura preventivă față de inculpat, judecătorul a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia ar genera o stare de pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin prisma gravității deosebite a faptelor pentru care este cercetat, a modalității concrete în care au fost comise faptele. Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Or, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aceste aspecte nu s-au modificat, iar privarea de libertate a inculpatului este proporțională cu gravitatea acuzației aduse și necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
În acest sens, nu poate fi reținută critica inculpatului referitoare la faptul că s-ar impune înlocuirea unei măsuri neprivative de libertate, pe considerente de echitate față de ceilalți inculpați, deoarece luarea și respectiv menținerea unei măsuri preventive se efectuează prin raportare la contribuția fiecărui inculpat, iar în cauză există presupunerea că inculpatul a inițiat presupusa asociere infracțională, atrăgând ulterior, în sfera câmpului infracțional și alte persoane apropiate.
Instanța constată că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
La aprecierea caracterului proporțional și necesar al măsurii, instanța are în vedere, raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., faptul că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate deosebită, gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, de modul și circumstanțele de comitere a acesteia, precum și de impactul social al infracțiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire și combatere ferme.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată (cauza Letellier c.Franței).
Instanța mai reține că în speță timpul efectiv scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru fapta de gravitatea celei pentru care este trimis în judecată inculpatul.
Pe de altă parte, instanța reține că acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei, datorită cererilor formulate în apărarea inculpatului și probatoriul ce a necesitat a fi administrat în faza de cercetare judecătorească până la acest moment procesual.
Aspectele legate de evaluarea probatoriului (respectiv, în ceea ce privește valoarea prejudiciului, respectiv lipsa unei expertize financiar fiscale invocate de către inculpat) și a vinovăției nu fac obiectul analizei în acest cadru procesual, fiind împrejurări care urmează să fie analizate prin hotărârea de fond. Prin urmare incidența acestora în cadrul analizei măsurilor preventive este redusă.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul F. I. R. împotriva încheierii penale din data de 11.02.2015 pronunțată de Tribunalul T., secția penală în dosarul nr._ 4.
De asemenea, în baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul F. I. R. împotriva încheierii penale din data de 11.02.2015 pronunțată de Tribunalul T., secția penală în dosarul nr._ 4.
Menține încheierea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2015.
PREȘEDINTE,
F. P. GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F.P./28.02.2015
Tehnored. O.I./.18.02.2015
Prima instanță – Tribunalul T. – jud. A. P.
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 193/2015.... → |
|---|
