Luarea de mită. Art.289 NCP. Încheierea nr. 63/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 63/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-07-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
ÎNCHEIERE Nr. 63/CP/CP/CC
Ședința camerei preliminare de la 25 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L. M., din cadrul D.N.A S. T. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de inculpatul ROȘEȚI I. împotriva încheierii penale nr. 71/DL din data de 03.07.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14 .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales C. I..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea contestației, desființarea încheierii din 21.07.2014, revocarea măsurii arestului preventiv cu consecința punerii în libertate a inculpatului, întrucât în prezent nu mai persistă temeiurile care au determinat arestarea . în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, prev. de art. 205 alin.10 lit.b sau d c.p.p. în motivare arată că încheierea Tribunalului C. S. nu prezintă o temeinicie concretă care să conducă la menținerea arestului preventiv a inculpatului, instanța chiar dacă a reținut că față de pericolul social al infracțiunii că inculpatului poate beneficia de o măsură mai blândă s-a raportat însă la calitatea sa de director al ADP C. S.. Arată de asemenea că inculpatul a recunoscut și regretat fapta, nu a propus probe în apărare care să îngreuneze urmărirea penală și nu ar împiedica în nici un fel buna desfășurare a procesului penal. Solicită să se aibă în vedere și faptul că la dosarul cauzei există documente medicale care atestă faptul că inculpatul suferă de mai multe afecțiuni care nu pot fi tratate în regim de detenție, neexistând medici de specialitate.
Procurorul solicită respingerea contestației și menținerea ca temeinică și legală a încheierii prin care s-a constatat legală și temeinică măsura arestului preventiv dispusă față de inculpat, întrucât această măsură este proporțională cu natura acuzației și conduita inculpatului raportat la calitatea sa și funcția de administrație deținută. Arată că judecătorul de cameră preliminară în mod corect a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat arestarea inculpatului și că în această fază procesuală se impune privarea în continuare a de libertate.
Inculpatul având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate fiind de acord cu concluziile apărătorului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin încheierea penală din 21.07.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14, în baza art.348 rap. la art.207 și art.223 alin.2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpatul Roșeți I., iar în baza art.207 al.4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul Roșeți I. pe o durată de 30 zile, începând cu data de 21 iulie 2014 până în data de 19 august 2014, inclusiv.
S-a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin rechizitoriul nr.74/P/2014 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Biroul T. Timișoara la data de 10 iulie 2014 și înregistrat pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 14.07.2014, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul Roșeți I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.289 al.1 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000.
În fapt, s-a reținut în esență că, Roșeți I. – director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S., instituție publică aflată în cadrul Consiliului Județean C. - S., a pretins de la V. I. diferite sume de bani, reprezentând 10% din valoarea unor contracte de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate de societatea comercială administrată de către denunțător cu instituția condusă de către Roșeți I., acesta din urmă condiționând atribuirea contractelor și efectuarea plăților pentru fiecare din lucrările facturate de certitudinea remiterii sumelor procentuale avute în vedere.
Inculpatul Roșeți I. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură luată prin încheierea penală nr.71/DL/03.07.2014 a Tribunalului T., pe o perioadă de pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.07.2014, până la data de 01.08. 2014 inclusiv, fiind emis în mod corespunzător mandatul de arestare preventivă nr. 32/UP din 03.07.2014.
La luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că sunt întrunite prev. art. 223 alin 2 cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea față de care este cercetat inculpatul este mai mare de 5 ani, fiind o infracțiune de corupție, infracțiune inclusă in enumerarea textului de lege menționat, dar care, si sub aspectul cuantumul pedepsei prevăzută de lege, se încadrează in limitele acestui text și există probe de natură a forma opinia că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit activitățile care sunt reclamate de acuzare. A mai reținut că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, întrucât activitățile ilicite care se reproșează inculpatului sunt de o gravitate crescută, nu atât prin prisma sumelor de bani ce ar constitui obiectul mitei, ci al valorilor sociale lezate, a modalității de operare care evidențiază un pericol cu privire la corecta dezvoltarea a infrastructurii în întreaga comunitate locală, cu privire la corecta repartizarea a banilor publici și cu privire la calitatea lucrărilor de reabilitate și întreținere a drumurilor și siguranța circulației pe aceste drumuri, acestea fiind și în prezent . deteriorare inacceptabilă într-o țară din secolul XXI. De asemenea gravitatea reiese și din starea de neîncrederea pe care o dezvoltă săvârșirea acestor infracțiuni în rândului cetățenilor care se așteaptă de la funcționarii publici să manifeste diligență cu privire la gestionarea banilor public, să asigure întreținerea corespunzătoare și calitativă a drumurilor. Nu in ultimul rând gravitatea crescută reiese din desfășurarea in timp a acestui tip de infracțiuni, dar și din existența unor date care conduc la opinia că astfel de acte nu sunt singulare în activitatea inculpatului.
În ceea ce privește modul și circumstanțele săvârșirii faptelor, precum și anturajul și mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale, condiții care trebuie avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, potrivit dispozițiilor art. 223 alin 2 cod procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți, a reținut că, modalitatea prin care s-a pus în practică realizarea activității infracționale, modul coordonat al activităților, faptul că, era de notorietate, în rândul administratorilor de societăți comerciale faptul că, accesul la contractele cu fonduri publice nu se face decât prin plata acestui comision, în detrimentul altor criterii de calitate și rentabilitate a procesului de selecție, sunt circumstanțe de natură a accentua starea de pericol în ipoteza lăsării in libertate a inculpatului.Inculpatul este funcționar public, având, potrivit fișei postului și statului de funcții, aprobat chiar in 2014, funcția de director executiv la Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a județului C. - S.. Din statul de funcții, publicat de CJ C. - S., reiese că acesta este cea mai importantă funcție a serviciului de mai sus, având in subordine încă 9 persoane.Este posibil ca mare parte din aceste persoane să fi participat . altul la activitățile privind atribuirea contractelor ce fac obiectul prezentului dosar sau să cunoască detalii cu privire la modalitatea de atribuire. În ipoteza in care, inculpatul ar fi lăsat in libertate și ar relua activitatea, apare evident că, depozițiile acestor persoane ar putea fi influențate, neputând fi contrare susținerilor superiorului lor.
În acest condiții, s-a reținut că apare evident că, lăsarea in libertate sau alegerea altei măsuri preventive, conduce la riscul influențării sau îngreunării anchetei penale întrucât se poate presupune în mod rezonabil că mare parte din probele ce urmează a fi administrate, sunt gestionate de instituția pe care inculpatul o conduce și în interiorul căreia deține o influență.
Verificând din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, potrivit art.348 raportat la art.207 Cod procedură penală, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, judecătorul de cameră preliminară a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului Roșeți I..
Potrivit art.348 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
Din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunii de luare de mită, prev. de art.289 al.1 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, pentru care pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar modul și circumstanțele de comitere a faptelor care fac obiectul prezentului dosar, coroborate cu datele ce caracterizează persoana inculpatului justifică, în continuare, privarea de libertate a acestuia, pentru înlăturarea unei potențiale stări de pericol.
În conformitate cu dispozițiile art.223 alin.2 Cod procedură penală, în cazul acestor infracțiuni, măsura arestării preventive poate fi luată și fără a se avea în vedere limitele de pedeapsă, în situația în care există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele, pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora.Așa cum s-a reținut și la luarea măsurii arestării preventive, starea de pericol și de gravitate a faptelor poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care este trimis în judecată inculpatul, din pedeapsa mare prevăzută de lege, din reacția publică la comiterea unei infracțiuni de acest gen.
Referitor la existența pericolului pentru ordinea publică s-a reținut că acest pericol trebuie apreciat în continuare la modul general atât prin atingerea gravă adusă valorilor sociale ocrotite de lege cât și particular, prin gravitatea deosebită, concretă a unor asemenea fapte constând în perceperea și primirea efectivă direct sau prin intermediari a unor sume de bani de către inculpat, funcționar public, având, potrivit fișei postului și statului de funcții, o funcție publică, de director executiv la Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a județului C. – S.; acesta și-a încălcat atribuțiile de serviciu și în împrejurări concrete relatate pe scurt mai sus, a comis fapte de corupție.
Deși pericolul social al faptei nu este identic și nu poate fi confundat cu pericolul pentru ordinea publică, la justificarea menținerii arestării preventive trebuie ținut seama și de acest pericol social privit prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei și în special a modalităților și împrejurărilor concrete în care inculpatul a comis faptele de corupție exercitându-și contrar dispozițiilor legale autoritatea avută în calitate de director executiv la Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a județului C. – S., slujba lui presupunând a reprezenta un model de corectitudine la nivel de conducere județeană. Chiar dacă inculpatul, ca persoană particulară ar putea fi avut în vedere ca beneficiar al unei măsuri preventive mai blânde de cercetare, în dosar instanța se raportează la inculpat ca persoană publică, el fiind presupusul autor al unei infracțiuni de corupție care necesită folosirea poziției și prerogativelor avute în exercitarea funcției, în conducerea și administrarea comunității locale; faptul că în prezent inculpatul și-a dat demisia din această funcție nu schimbă cu nimic datele problemei, acest aspect reprezentând doar o modalitate de abordare a apărării.
Legalitatea măsurii privative de libertate presupune ca aceasta să fie dispusă cu respectarea dispozițiilor substanțiale și procedurale din dreptul intern și să fie conformă cu scopul art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acela de protejare a persoanei împotriva arbitrariului, fapt ce s-a respectat în cauză. Inculpatul este cercetat cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale menite să asigure respectarea drepturilor omului și a prezumției de nevinovăție. Aspectele de practică europeană invocate de inculpat, prin apărător ales, nu sunt aplicabile în cauză, atât judecătorul de drepturi și libertăți, cât și judecătorul de cameră preliminară a analizat în concret acuzațiile reținute în sarcina inculpatului în raport de dispozițiile legale procedurale în materia măsurilor preventive.
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că prin menținerea măsurii arestării preventive nu i se încalcă inculpatului nici unul din drepturile prevăzute și garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, verificarea legalității și temeiniciei arestării acestuia nepresupunând o analiză asupra fondului cauzei și a vinovăției.
În raport de motivele arătate, cu referire expresă la poziția publică a inculpatului la momentul săvârșirii faptei s-a apreciat că măsura arestului preventiv este necesară pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, iar măsurile alternative la detenție nu prezintă nici o garanție în acest sens, fiind insuficiente pentru a înlătura starea de pericol creată și existentă în societate, o stare de incertitudine și nesiguranță privind bunul mers al comunității locale;așadar nu se impune revocarea și înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, precum măsura preventivă a controlului judiciar, prev. de art.211 și urm. Cod procedură penală.
Faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și că a prezentat caracterizări favorabile din partea unor persoane nu reprezintă un temei legal, suficient pentru revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate; recunoașterea faptelor poate fi considerată o circumstanță atenuantă ce va putea fi avută în vedere de către instanță la individualizarea pedepsei. De asemenea starea de sănătatea a inculpatului, care se pare că suferă de adenom de prostate, cardiopatie ischemică cronică, osteoporoză, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, nu reprezintă de asemenea temei pentru lăsarea în libertate a inculpatului, aceste afecțiuni putând fi tratate și în regim de detenție
Împotriva încheierii penale din data de 3.07.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14 a formulat contestație, în termenul legal, inculpatul Roșeți I., contestație înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 22.07.2014.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale contestate, Curtea apreciază că aceasta este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție. Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Art. 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
Dispozițiile art. 207 alin.4 stipulează că atunci „când se constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat ”. Potrivit art. 207 alin. 5 C.p.p., „în cazul în care se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este aresta în altă cauză ”.
Având a cenzura legalitatea și temeinicia măsurii dispusă în cauză de către judecătorul de cameră preliminară se constată că măsura arestării preventive a fost luată în mod legal, iar temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului contestator, în privința acestuia fiind incidente în continuare dispozițiile art. 223 alin. 2 C.p.p.
Potrivit art. 202 C.p.p. - scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive - măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art. 223 (2) C.p.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Coroborând aceste dispoziții, instanța, la analizarea menținerii măsurii preventive a verificat dacă sunt îndeplinite cumulativ patru condiții de fond: să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii; infracțiunea să fie din cele menționate în art. 223 alin. 2 C.p.p., măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. La acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
În privința primei condiții necesare în luarea și menținerea măsurii arestării preventive, instanța, în soluționarea contestației, constată că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii – dar și din punctul de vedere al Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se reține că subzistă și în prezent motivele care au determinat arestarea inițială a inculpatului. Astfel, există probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârșirea unei infracțiunii pentru care este cercetat, respectiv luare de mită, faptă prev. de art. 289 alin.1 C.penal raportat la art.6 din legea 78/2000.
În acest sens sunt avute in vedere probele administrate în dosarul de urmărire pe penală, probe apreciate de Curte ca fiind suficiente pentru a fundamenta concluzia că există suspiciunea rezonabilă a implicării inculpatului Roșeți I. în comiterea faptei pentru care este trimis în judecată.
Sub acest aspect, instanța reține că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan și Murray contra Marea Britanie, luarea măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații complete încă din momentul arestării.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța constată că, este de asemenea îndeplinită, in sarcina inculpatului reținându-se săvârșirea unei infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
În speța dedusă judecății, a treia și a patra condiție obligatorie – măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică vor fi analizate de instanță, potrivit art. 223 alin. 2 C.p.p., pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului.
Instanța reține că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei stării de arest a inculpatului, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
În momentul în care a fost dispusă măsura preventivă față de inculpat, judecătorul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin prisma gravității deosebite a faptei pentru care este cercetat inculpatul, a modalității concrete în care a fost comisă fapta. Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Or, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aceste aspecte nu s-au modificat, iar privarea de libertate a inculpatului este proporțională cu gravitatea acuzației adusă inculaptului și necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
Instanța constată că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
De altfel, în cauza Lettelier c. Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări reale a ordinii publice care pot justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate continuă să fie legitimă dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată.
La aprecierea caracterului proporțional și necesar al măsurii, instanța are în vedere, raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., faptul că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate deosebită, gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, de modul și circumstanțele de comitere a acesteia, precum și de impactul social al infracțiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire și combatere ferme.
În concret, pericolul social pentru ordinea publică subzistă și în prezent și este conturat in principal de următoarele elemente: gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului (luare de mită), fiind vorba de infracțiune contra derulării în condiții de legalitatea a atribuțiilor de serviciu, funcția deținută de inculpat și influența pe care acesta o avea în cadrul administrației județului raportat la sarcinile de serviciu ale acestuia. Lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual, când de la data luării măsurii arestării preventive nu a trecut nici o lună, poate trezi în conștiința comunității un sentiment de insecuritate socială și de negare a fermității actului de justiție în condițiile în care persoane ce ocupă funcții importante de conducere la nivelul județului C. S., cum era cea ocupată de inculpat- director la ADPP C. S. ar fi cercetate în stare de libertate. Atitudinea sinceră a inculpatului care, în cursul urmăririi penale a recunoscut integral acuzațiile aduse, și actul unilateral de demisie din funcția publică deținută sunt coordonate care vor fi avute de instanța de judecată în cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepsei.
Având în vedere aspectele menționate în analizarea caracterului necesar al măsuriipentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, precum și dispozițiile art. 242 alin. 2 C.p.p., potrivit căruia măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), instanța apreciază că, la acest moment procesual, interesul general de finalizare în bune condiții a anchetei judiciare, precum și de protecție a cetățenilor primează față de interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, urmând a respinge solicitarea inculpatului prin apărător ales de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
Astfel, în temeiul art.205 C.pr.pen raportat la art. la art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b din C.pr.pen va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul ROȘEȚI I. împotriva încheierii penale nr. 71/DL din data de 03.07.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14 .
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.205 C.pr.pen raportat la art. la art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b din C.pr.pen respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul ROȘEȚI I. împotriva încheierii penale nr. 71/DL din data de 03.07.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14 .
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iulie 2014
Președinte,
A. N.
Grefier,
A. J.
Red.AN/25.07.
Tehnored A.J. 25 Iulie 2014
Prima instanță: Trib.C. S. – A. D.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 744/2014. Curtea... | Omorul calificat. Art.189 NCP. Încheierea nr. 64/2014. Curtea... → |
|---|
