Omorul calificat. Art.189 NCP. Încheierea nr. 64/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 64/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-07-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
ÎNCHEIERE 64/CO/CP/CC
Ședința camerei preliminare de la 25 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de inculpatul D. Ș. împotriva încheierii penale din data de 21.07.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._ 14 .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul în stare de arest preventiv, asistat de avocat oficiu M. D..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu solicită admiterea contestației pentru motivele care vor fi învederate de contestator.
Procurorul solicită respingerea contestației și menținerea ca temeinică și legală a încheierii din 21.07.2014 a Tribunalului T..
Inculpatul, având ultimul. Cuvânt, solicită admiterea contestației și judecarea sa în stare de libertate, arătând că a fost atacat de 5 persoane care l-au agresat și au încercat să îi sustragă bunurile, astfel că el doar s-a apărat, solicitând a se avea în vedere și faptul că are 62 de ani iar agresorii erau tineri.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 21.07.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._ 14, în baza art. 348 C.p.p., rap. la art. 207 alin. 4 și 6 C.p.p., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului D. Ș., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 19.08.2014.
În baza art. 242 C.p.p., s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, formulate de inculpat, prin apărător, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 806/P/2014 din data de 27.06.2014 emis de P. de pe lângă T. T., înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 01.07.2014 sub număr unic de dosar_ 14, inculpatul D. Ș. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de de tentativă de omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 C.p. raportat la art.188 alin.1, 189 alin.1 lit.e C.p.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului D. Ș. că în data de 25.05.2014 l-a înjunghiat cu un cuțit pe numitul U. C. F., cauzându-i leziuni care i-au pus viața în pericol.
În probațiune, s-a atașat la dosarul cauzei dosarul de urmărire penală nr. 806/P/2014 al Parchetului de pe lângă T. T. – 1 volum.
Având în vedere că începând cu data sesizării instanței, respectiv 01.07.2014, cauza se află în procedura de cameră preliminară, devin incidente prevederile art.348 C.p.p. referitoare la verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive dispuse față de inculpat.
La data de 03.07.2014 rechizitoriul a fost comunicat inculpatului, termenul reglementat de art.344 alin.2 C.p.p. urmând să expire la data de 25.07.2014.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 02.07.2014 pronunțată de T. T. starea de arest a inculpatului a fost menținută până la data de 31.07.2014.
Potrivit dispozițiilor art.207 alin. 4 C.p.p., atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
Conform art. 207 alin. 6 C.p.p. în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Examinând dosarul de urmărire penală, instanța a constatat că, în prezenta cauză, nu se poate tăgădui legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispusă față de inculpat, măsura arestării preventivă fiind proporțională cu gravitatea acuzației adusă acestuia din prezenta cauză.
În acest sens, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, s-a apreciat că în privința inculpatului D. Ș. subzistă suficiente probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, probe care să convingă un observator independent că persoana în cauză este posibil să fi comis acea faptă.
Ca atare, instanța a considerat că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât, raportat la natura faptei comise, la gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, la modul și circumstanțele în care fapta a fost comisă, la persoana acestuia, la consecințele produse, se poate observa faptul că privarea lui de libertate este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La aprecierea necesității privării de libertate a inculpatului instanța a luat în considerare nu numai gravitatea faptei imputate, ci și persoana vizată de măsura preventivă, inculpatul fiind o persoană fără nicio ocupație, și cunoscut ca având un comportament violent. Totodată, instanța a constatat că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unui alt omor. Situația personală a inculpatului a determinat instanța să considere că numitul D. Ș. nu prezintă niciun fel de garanții cu privire la adaptarea propriului comportament la normele de conviețuire socială, în situația lăsării în libertate, în contextul în care nu are niciun loc de muncă, nu are mijloace de a se întreține, iar comiterea unor fapte antisociale nu constituie un caz izolat în viața acestuia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.207 alin.4 C.p.p. instanța a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 19.08.2014.
Cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsurile preventive ale controlului judiciar sau arestului la domiciliu, instanța a constatat că cele două măsuri nu sunt suficiente pentru realizarea scopurilor prevăzute de dispozițiile art 202 C.p.p. raportat la persoana inculpatului și la gravitatea faptelor imputate, măsura arestului preventiv fiind proporțională cu gravitatea acuzației adusă acestuia.
Împotriva încheierii penale din data de 21.07.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._ 14 a formulat contestație, în termenul legal, inculpatul D. Ș., contestație înregistrată la C. de A. Timișoara la data de 23.07.2014.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale contestate, C. apreciază că aceasta este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție. Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Art. 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
Dispozițiile art. 207 alin.4 stipulează că atunci „când se constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat ”. Potrivit art. 207 alin. 5 C.p.p., „în cazul în care se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este aresta în altă cauză ”.
Având a cenzura legalitatea și temeinicia măsurii dispusă în cauză de către judecătorul de cameră preliminară se constată că măsura arestării preventive a fost luată în mod legal, iar temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului contestator, în privința acestuia fiind incidente în continuare dispozițiile art. 223 alin. 2 C.p.p.
Potrivit art. 202 C.p.p. - scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive - măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art. 223 (2) C.p.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Coroborând aceste dispoziții, instanța, la analizarea menținerii măsurii preventive a verificat dacă sunt îndeplinite cumulativ patru condiții de fond: să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii; infracțiunea să fie din cele menționate în art. 223 alin. 2 C.p.p., măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. La acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
În privința primei condiții necesare în luarea și menținerea măsurii arestării preventive, instanța, în soluționarea contestației, constată că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii – dar și din punctul de vedere al Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se reține că subzistă și în prezent motivele care au determinat arestarea inițială a inculpatului. Astfel, există probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârșirea unei infracțiunii pentru care este cercetat, respectiv tentativă de omor calificat, faptă prev. de art.32 Cod penal raportat la art. art. 189alin.1 lit.e C.pen.
În acest sens sunt avute in vedere probele administrate în dosarul de urmărire pe penală, probe apreciate de Curte ca fiind suficiente pentru a fundamenta concluzia că există suspiciunea rezonabilă a implicării inculpatului D. Ș. în comiterea faptei pentru care este trimis în judecată. Astfel, așa cum rezultă din depozițiile martorului C. S.- filele 92 și urm dosar urmărire penală – inculpatul l-a înjunghiat pe partea vătămată U. C. F. cu un cuțit, pe fondul unor discuții dintre cei doi, inculpatul aflându-se pe o bancă în stația de tramvai de la sala O., de față la incident fiind și numiți V. I. și Tran A. care au anunțat serviciul de urgență. Și V. M. - fila 12 dosar urmărire penală - face vorbire de înjunghierea părții vătămate de către inculpat cu un cuțit în zona abdomenului. Aceeași stare de fapt este confirmată de raportul medico legal nr.950/30 mai 2014- filele 75 și următoarele dosar urmărire penală - care a constatat că partea vătămată a suferit o plagă toracică prin lovire directă cu un corp înțepător-tăietor, suferind leziuni vindecabile în 25 zile îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în pericol. În același timp, prietenii părții vătămate care au perceput direct incidentul l-au identificat pe inculpat după planșa fotografică, inculpatul recunoscând exercitarea lovirii părții vătămate cu cuțitul. Apărările inculpatului formulate în cursul urmăririi penale în sensul că a fost atacat de către partea vătămată și prietenii acestuia care se întorceau de la discotecă, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice nu au fost în măsură să susțină teza inculpatului în sensul că s-a aflat în legitimă apărare în momentul ripostei, aceste apărări urmând a fi analizate de judecătorul investit cu soluționarea cauzei. Instanța apreciază că, până la acest moment procesual planează suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea tentativei de omor de către inculpat.
Sub acest aspect, instanța reține că, așa cum a statuat C. Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan și Murray contra Marea Britanie, luarea măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații complete încă din momentul arestării.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța constată că, este de asemenea îndeplinită, in sarcina inculpatului reținându-se săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra vieții, respectiv infracțiunea prev. de art. 189 N.C.P. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
În speța dedusă judecății, a treia și a patra condiție obligatorie – măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică vor fi analizate de instanță, potrivit art. 223 alin. 2 C.p.p., pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului.
Instanța reține că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de C. Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei stării de arest a inculpatului, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
În momentul în care a fost dispusă măsura preventivă față de inculpat, judecătorul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin prisma gravității deosebite a faptei pentru care este cercetat inculpatul, a modalității concrete în care a fost comisă fapta. Pe de altă parte, așa cum a subliniat C. Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Or, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aceste aspecte nu s-au modificat, iar privarea de libertate a inculpatului este proporțională cu gravitatea acuzației adusă acestuia și necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
Instanța constată că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
De altfel, în cauza Lettelier c. Franței, C. Europeană a Drepturilor Omului a acceptat faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări reale a ordinii publice care pot justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate continuă să fie legitimă dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată.
La aprecierea caracterului proporțional și necesar al măsurii, instanța are în vedere, raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., faptul că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate deosebită, gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, de modul și circumstanțele de comitere a acesteia, precum și de impactul social al infracțiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire și combatere ferme. În concret, pericolul social pentru ordinea publică subzistă și în prezent și este conturat in principal de următoarele elemente: gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului (tentativă la omor calificat), fiind vorba de infracțiune contra vieții persoanei, modalitatea violentă de săvârșire a faptei, prin atacul comis în public, cu un cuțit, împrejurarea că inculpatul denotă o perseverență infracțională deosebită, fiind anterior condamnat pentru săvârșirea unui omor consumat și a unei tentative de omor, fapt ce dovedește dispreț față de valorile sociale ce ocrotesc dreptul la viață al persoanei.
Având în vedere aspectele menționate în analizarea caracterului necesar al măsuriipentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, precum și dispozițiile art. 242 alin. 2 C.p.p., potrivit căruia măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), instanța apreciază că, la acest moment procesual, interesul general de finalizare în bune condiții a anchetei judiciare, precum și de protecție a cetățenilor primează față de interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, urmând a respinge solicitarea inculpatului prin apărător din oficiu de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
Astfel, în temeiul art.205 C.pr.pen raportat la art. la art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b din C.pr.pen va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D. Ș. împotriva încheierii penale din data de 21.07.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._ 14 .
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.205 C.pr.pen raportat la art. la art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b din C.pr.pen respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D. Ș. împotriva încheierii penale din data de 21.07.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._ 14 .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iulie 2014.
Președinte,
A. N.
Grefier,
A. J.
Red.AN 25.07
Tehnored A.J. 25 Iulie 2014
Prima instanță: Trib.T.-R. H.
| ← Luarea de mită. Art.289 NCP. Încheierea nr. 63/2014. Curtea de... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
