Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 387/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 387/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-03-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 387/R
Ședința publică din 28 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
JUDECĂTOR:G. B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul C. R. împotriva încheierii penale din 22 martie 2013 pronunțată în dosar nr._ 13 a Tribunalului T..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent C. R., în stare de arest, asistat de avocat ales A. T..
P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror F. H..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat T. A., solicită admiterea recursului în temeiul art. 3856 al. 3, art. 3859 pct. 17 Cpp. Se consideră că încheierea atacată este netemeinică și nelegală, sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată se arată că inculpatul nu are antecedente penale, că de la luarea măsurii arestării preventive a trecut o perioadă de timp, în care rezonanța faptei comise s-a redus. De asemenea, se arată că inculpatul avea o relație de prietenie și iubire cu inculpatul, a locuit cu acesta, certurile dintre ei decurgând din relația de iubire, iar în prezent este dispărută, lipsa acesteia ducând la neclarificarea cauzei sub aspectul relației dintre cei doi. Consideră că inculpatul poate fi cercetat și în stare de libertate sau că măsura arestării preventive poate fi înlocuită și cu măsura obligării de a nu părăsi țara,
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că încheierea pronunțată de Tribunalul T. este legal și temeinică, în mod justificat fiind menținută măsura arestării preventive, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat.
Inculpatul recurent C. R., având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, fiind victima unei răzbunări din gelozie, este infractor primar si solicită judecarea sa în stare de libertate și să se țină cont de prima declarație a părții vătămate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 22.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13, în baza art. 3002 C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul C. R..
În baza art. 3002 C.p.p., s-a menținut bstarea de arest preventiv a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificate din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile.
În temeiul art. 139 alin.1 C.p.p., a fost respinsă cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a pronunța această încheiere penală, în ceea ce privește legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul C. R., prima instanță a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de acesta nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, în sensul că față de inculpat încă sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cpp, respectiv există suficiente indicii cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Astfel, în ceea ce privește prima condiție, având în vedere probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale de sesizare al BCCO Timișoara, declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, procese verbale de investigații, adrese I. MEDIA, procese-verbale de percheziție domiciliară/informatică, procese verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice și audio, s-a constatat că acestea conferă suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpatul să fie implicat în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, tribunalul a considerat că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura faptei reținute în sarcina acestuia, la modalitatea concretă de săvârșire, la mijloacele folosite pentru aducerea la îndeplinire a rezoluțiilor infracționale, la perioada îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională, la urmările care s-a produs și care s-ar fi putut produce, din datele existente rezultând presupunerea rezonabilă în sensul că inculpatul a desfășurat activități infracționale deosebit de grave, care au putut produce repercursiuni grave asupra vieții ulterioare a părții vătămate.
În același timp, s-a apreciat că această stare de pericol este reliefată și de indiciile cu privire la desfășurarea unei astfel de activități și raportat la alte minore, precum și raportat la tulburarea gravă a ordinii publice pe care ar genera-o lăsarea inculpatului în libertate la acest moment procesual, la starea de nesiguranță, de temere și insecuritate pentru ceilalți cetățeni, având în vedere implicarea acestuia în comiterea unor fapte grave referitoare la demnitatea, integritatea corporală și sănătatea unei femei, libertatea persoanei, inclusiv cea sexuală, reprezentând unul dintre drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană.
Raportat la toate aceste considerente, apreciindu-se că în privința inculpatului se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar buna desfășurare a procesului penal și asigurarea prezenței inculpatului la judecată nu s-ar putea realiza decât prin privarea în continuare a acestuia de libertate, alte masuri preventive restrictive de libertate nefiind în măsură să ofere la acest moment procesual garanții suficiente, în temeiul art.3002 C.p.p. Tribunalul T. a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege de 60 de zile.
În condițiile în care s-a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, în temeiul art. 139 alin.1 Cod de procedură penală, a fost respinsă cererea apărătorului privind înlocuirea acestei măsuri cu o măsură restrictivă de libertate.
Împotriva încheierii penale din 22.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C. R., solicitând judecarea sa în stare de libertate.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar susținerile orale ale inculpatului și apărătorului său ales sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856 alin. 3 C.pr.pen., instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002 C.p.p. si 160b C.p.p., precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul C. R., continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar și declarațiile martorilor. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681 C.p.p., art. 139 și 160b C.p.p., măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul C. R. ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. În acest sens sunt procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, declarațiile inculpatului și părții vătămate.
Totodată, în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor, natura acestora și rezonanța publică.
Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, și chiar sănătatea acesteia, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare. Mai mult, există și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 26 din Legea nr. 678/2001, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă și specială a persoanelor vătămate prin infracțiunile prevăzute de această lege. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.
Astfel fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge recursul declarat de inculpatul C. R. împotriva încheierii penale din 22.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13
În temeiul art. 192 alin. 2 C.proc.pen., constatând culpa procesuală a inculpatului în declararea unei căi de atac nefondate îl va obliga la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p., respinge, ca nefondat recursul formulate de inculpatul C. R. împotriva încheierii penale din 22 martie 2013 pronunțată în dosar nr._ 13 a Tribunalului T..
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, pentru JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N. G. B.
aflat în concediu medical,
semnează președintele completului
de judecată
L. ANI B.
Grefier,
C. U.
Red.-L.B...-29.03.2013
Tehnored- .C.U.- 12.04.2013
Prima inst.-jud.A. C. Țira – Tribunalul T.
| ← Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 80/2013. Curtea de... → |
|---|
