Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 151/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 151/R
Ședința publică din 31 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. M. C. FLORENȚA
JUDECĂTOR: G. B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul R. A. I. împotriva încheierii penale din 22.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul R. A. I., în stare de arest, asistat de avocat ales P. A..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat P. A., solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Se arată că încă de la începerea urmăririi penale există dubii cu privire la vinovăția acestuia, acuzarea neaducând probe suficiente, singura probă cu privire la faptă fiind declarația unui martor care este direct interesant și prin urmare, neexistând probe în dovedirea vinovăției inculpatului, nu există nici un motiv pentru ca acesta să se afle în stare de arest.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, neintervenind nici un temei care să determine revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia.
Inculpatul recurent R. A., având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 22.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13, în baza 3002 alin. 3 rap. la art. 160 ind. b alin.3 C.p.p., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului R. A. I..
În baza art. 3001 alin. 3 C.p.p. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului R. A. I., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 22.03.2014, în condițiile art. 3002 C.p.p., raportat la art. 160b C.p.p..
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul T., verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, conform art. 3002 C.p.p., a constatat că în raport de probele aflate la dosar se reține existența unor indicii în sensul presupusei comiteri de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani și existența pericolului pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului. Așadar, s-a apreciat că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, cu atât mai mult cu cât, raportat la natura faptei comise, la împrejurările în care a fost săvârșit actul material ce alcătuiește activitatea infracțională și la mijloacele folosite pentru aducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale, observându-se faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă și în acest moment un pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat și prin prisma datelor aflate la dosar.
Avându-se în vedere că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și că temeiurile prev. de art. 148 al. 1 lit. f C.p.p., care au justificat arestarea preventivă subzistă în continuare, prima instanță a constatat că potrivit dispoz. art. 3002 rap. la art. 160b al. 1,3 C.p.p., se impune menținerea arestării preventive, nefiind întemeiată cercetarea inculpatului în libertate.
Astfel, față de împrejurarea că la dosar există date în sensul săvârșirii inculpatului R. A. I. a faptei de omor, faptă prev. de art. 174 al. 1 C.pen., s-a apreciat de către Tribunalul T. că lăsarea inculpatului în libertate ar contribui în continuare la sporirea sentimentului de insecuritate, astfel că persistă pericolul pentru ordinea publică, pericol apreciat și prin prisma gravității infracțiunii de omor pentru care este cercetat inculpatul și a împrejurărilor în care se susține că s-a comis fapta prin lovirea părții vătămate în zona feței, prin ștrangulare și târâre, cu consecința cauzării leziunilor menționate în actele medicale aflate la dosar și decesul victimei.
Prin urmare, Tribunalul T. a menținut starea de arest a inculpatului R. A. I., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 22.03.2014, în condițiile art. 3002 C.p.p., raportat la art. 160b C.p.p..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Se arată că încă de la începerea urmăririi penale există dubii cu privire la vinovăția acestuia, acuzarea neaducând probe suficiente, singura probă cu privire la faptă fiind declarația unui martor care este direct interesant și prin urmare, neexistând probe în dovedirea vinovăției inculpatului, nu există nici un motiv pentru ca acesta să se afle în stare de arest.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856 alin. 1 și 3 C.pr.pen., instanța de recurs apreciază că în mod judicios a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002 C.pr.pen. si 160b C.pr.pen., precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prin actul de acuzare s-a reținut în esență că la data de 3.06.2013 inculpatul R. A. I., în timp ce se afla la coliba martorului C. N., pe un teren viran, a agresat-o pe victima G. N., aplicându-i lovituri la nivelul feței, după care a strangulat-o cu mâinile și a târât-o, cu ajutorul unei chingi, găsite lângă coliba martorului C. N., în afara perimetrului colibei, în fața ușii de acces în curte, unde a fost găsită decedată de către organele de poliție.
Probele administrate până în prezent nu au înlăturat indiciile reținute de către judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului și care au legitimat luarea acestei măsuri, indicii care au determinat presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta dedusă judecății, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Curtea de apel apreciază că subzistă și cealaltă condiție prevăzută de art.148 lit. f C.proc.pen., respectiv lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă și din natura și gravitatea faptei presupus a fi fost comisă de inculpat, din modalitatea și circumstanțele concrete prezumate de săvârșirea faptei, din valoarea socială lezată (dreptul persoanei la viață), urmarea pretins cauzată (moartea victimei).
Instanța de recurs constată, așadar, că luarea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia este pe deplin justificată, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală în referire la art.143 Cod procedură penală si art. 136 Cod procedură penală, în sensul că privarea de libertate se impunea pentru buna desfășurare a procesului, există probe temeinice de natură a crea presupunerea că inculpatul ar fi comis fapta penală reținute în sarcina sa, faptă care este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie”, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției europene a drepturilor omului precum și prin art. 23 din Constituția României.
Prima instanță a apreciat în mod corect că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol social concret, ținând seama de natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, împrejurările în care inculpatul a acționat, gravitatea deosebită a faptei, urmările produse și rezonanța social negativă produsă în comunitate. Infracțiunea de care este acuzat este caracterizată prin violență asupra persoanei, împrejurare de natură a forma convingerea instanței că se impune menținerea măsurii arestării preventive și că punerea în libertate a inculpatului ar conduce la sporirea sentimentului de nesiguranță al cetățenilor, astfel încât o eventuală reacție particulară a opiniei publice justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Existența unor temeiuri plauzibile de a-l bănui pe inculpat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa si riscul ca el să comită fapte de același gen sunt motive suficiente care să legitimeze luarea și menținerea unei masuri preventive adecvate.
În concluzie, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului prima instanță în mod corect, în conformitate cu dispozițiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. 1,3 C.pr.pen, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.38515 pct.1 lit. b C.pr.pen. recursul declarat de inculpat urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art.192 alin.2 C.pr.pen. urmând să fie obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cpp respinge recursului declarat de inculpatul R. A. I. împotriva încheierii penale din 22.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 13, ca nefondat.
În temeiul art. 192 (2) Cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 31.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. M. C. G. B. A. N.
FLORENȚA
Grefier,
C. U.
Red.-FMCF-5.02.2014
Tehnored- .C.U.-.05.02.2014
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 135/2014.... | Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... → |
|---|
