Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 858/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 858/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-05-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 858/R
Ședința publică din 31 mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR:G. B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul B. N. împotriva sentinței nr. 50/21.02.2012 a Judecătoriei Reșița.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul recurent B. N. A. lipsă, se prezintă avocat ales L. C., pentru partea civilă intimată I. I. A. lipsă, se prezintă avocat ales I. I..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E. Badică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, procurorul invocă excepția inadmisibilității recursului, arătând că recursul vizează decizia pronunțată de Tribunalul C.-S..
Instanța acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat L. C., solicită respingerea excepției, arătând că recursul a fost introdus la Judecătoria Reșița.
Apărătorul părții civile intimate, avocat I. I., solicită respingerea excepției.
Instanța respinge excepția dat fiind faptul că obiectul prezentei cauze este recursul declarat de inculpat împotriva sentinței penale pronunțată de Judecătoria Reșița, recurs ce a fost înaintat la Tribunalul C.-S. de Judecătoria Reșița la data de 27.03.2012 și declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara prin decizia nr.44 din 19.04.2012
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat L. C., solicită admiterea recursului, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, considerând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare, raportat la modul de comitere al faptei, neexistând intenția vădită a inculpatului de a săvârși infracțiunea și nici un fel de altercație dintre inculpat și partea vătămată, considerând că în cauză i se poate aplica inculpatului o pedeapsă cu amendă penală. Cu privire la latura civilă, consideră că despăgubirile materiale nu au fost dovedite pe deplin, iar partea vătămată lucrează în prezent, iar în ceea ce privește daunele morale solicită ca acestea să fie reduse, considerând cuantumul acestora prea mare față de prejudiciul suferit de partea vătămată.
Apărătorul ales al părții civile intimate, avocat I. I., solicită respingerea recursului formulat de inculpat, arătând că situația părții vătămate este tragică, fiind vorba de un tânăr care în urma faptei inculpatului are probleme grave de vedere, suferința părții vătămate fiind continuă, iar faptul că lucrează ca și paznic nu dovedește că beneficiază în totalitate de văz. De asemenea, arată că partea vătămată va fi obligată să mai sufere intervenții chirurgicale, iar recunoașterea inculpatului nu a fost susținută și de regretul acestuia prin compasiune. Consideră că prima instanță a apreciat în mod corect atât despăgubirile materiale acordate, probate cu înscrisuri, cât și daunele morale acordate în cuantum satisfăcător pentru continuarea tratamentelor. Fără cheltuieli de judecată.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că prima instanță a soluționat atât latura penală, cât și cea civilă a cauzei în mod corect.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul din data de 14.10.2011 în dosar nr. 1649/P/2010, P. de pe lângă Judecătoria Reșița a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. N. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. și ped. de art. 182 alin. 2 C. pen.
În fapt, s-a reținut că în data de 12/13.03.2010, mai mulți tineri din localitatea B., s-au deplasat în Municipiul Reșița, la locuința lui Z. I. F.. În timp ce gazda împreună cu M. A. și frații I. jucau cărți, inculpatul vorbea la telefonul mobil și le-a solicitat jucătorilor să nu mai facă gălăgie pentru a putea discuta la telefon. Deoarece I. I. continua să discute pe un ton mai ridicat, inculpatul a luat un pix de pe mobilierul din apropierea sa și de la o distanță de aproximativ 2 metri a aruncat pixul în direcția părții vătămate, nimerind – o chiar în ochiul stâng. În urma acestei lovituri partea vătămată s-a deplasat la spital unde s-a stabilit că a suferit la nivelul globului ocular o hemoragie subconjunctivală difuză, percepând cu ochiul stâng doar lumina motiv pentru care medicii legiști au stabilit că leziunile suferite necesită un număr de 65 zile de îngrijiri medicale, în caz de evoluție favorabilă.
Organele de urmărire penală au arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă: plângerea părții vătămate (fila 6 dos. u.p.); declarațiile parte vătămată (filele 7-9dos. u.p.); declarații martori (filele 45 - 50 dos.u.p.) și certificat medico - legal nr.A-_10 (fila 10 dos.u.p.).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița la data de 27.10.2011 sub nr. de dosar_ .
În cadrul cercetării judecătorești, apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar declarația notarială, prin care a acesta a învederat instanței că dorește aplicarea dispozițiilor art. 320 ind.1 Cod procedură penală, că recunoaște și regretă fapta.
Prin sentința penală nr. 50 din 21.02.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, în baza art.320 ind.1 Cod Procedură Penală a fost admisă cererea inculpatului.
In baza art.182 alin.1 Cod Penal coroborat cu art.320 ind.1 alin.7 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art.74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. d a fost condamnat inculpatul B. I. A., la 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
In temeiul art.71 alin.1 Cod Penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.81 Cod Penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni, stabilit în conformitate cu art.82 Cod Penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul dispozițiilor art.359 alin.1 si 2 Cod Procedură Penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod Penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, în interiorul termenului de încercare și asupra consecințelor acestor revocări.
În baza art. 346 alin. 1 și art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998- 999 din vechiul cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă I. I. A. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.341,61 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale.
In temeiul art.191 alin.1 Cod Procedura Penala a fost obligat inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, Judecătoria Reșița a reținut următoarele:
În data de 26.04.2010, partea vătămată I. I. A. a înregistrat la Poliția Reșița o plângere penală împotriva inculpatului B. N. A. privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de vătămare corporală gravă.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în data de 12/13.03.2010, aflându –se într-un apartament din Municipiul Reșița, inculpatul B. N. A., în urma unor discuții contradictorii avute cu partea vătămată I. I. A., l-a lovit cu un pix în ochiul stâng producându – i leziuni ce au necesitat un număr se 65 de zile de îngrijiri medicale.
Această stare de fapt a fost reținută din declarațiile părții vătămate I. I. A. și cu declarațiile martorilor, precum și cu certificatul de constatare medico-legală care confirmă producerea de leziuni traumatice părții vătămate, leziuni care pot avea vechimea din data de 14.03.2010 și care s-au putut produce prin lovire cu, și sau de corpuri contondente.
S-a reținut de către prima instanță că în cursul cercetării judecătorești, inculpatul B. N. A. a avut o poziție procesuală constantă, în sensul că a avut o atitudine sinceră, recunoașterea sa coroborându-se cu ansamblul probelor administrate în cauză.
În aceste condiții s-a apreciat că, față de probele administrate, este dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, împrejurarea că inculpatul B. N. A. este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, prima instanță a constatat că fapta inculpatului care în urma unor discuții contradictorii avute cu partea vătămată I. I. A., l-a lovit cu un pix în ochiul stâng producându–i leziuni ce au necesitat un număr se 65 de zile de îngrijiri medicale realizează elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod Penal.
Astfel s-a reținut că elementul material este realizat întrucât fapta inculpatului de lovire cu pixul a ochiului stâng al părții vătămate, a necesitat îngrijiri medicale de 65 de zile, mai mari decât cele 60 de zile stabilite de textul legal, iar urmarea imediată a fost atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate, iar raportul de cauzalitate dintre faptă și urmare imediată a fost demonstrat, întrucât urmare a aruncării pixului în ochiul victimei, s-a produs acesteia leziunile traumatice.
Prima instanță a reținut că latura subiectivă a constat în săvârșirea faptei cu praeterintenție, inculpatul având intenția directă de a lovi, pentru ca partea vătămată să facă liniște, a aruncat cu pixul de la o distanță mică -2 m, fiind astfel conștient că a dorit să-l lovească în ochi, rezultatul mai grav, cele 65 de zile de îngrijiri medicale, fiind rezultatul culpei.
La individualizarea pedepsei care a fost aplicaăt inculpatului, prima instanță a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă –închisoare de la 2 ani la 7 ani-, gradul de pericol social al faptei, condițiile concrete în care fapta a fost comisă, pe fondul unor discuții contradictorii, precum și persoana inculpatului caracterizat ca fiind tânăr, necăsătorit, având asigurată existența printr-un contract de muncă în Germania, fără antecedente penale, aflându-se la prima abatere, fiind deci o persoană integrată social, comiterea unei fapte prevăzute de legea penală este un eveniment accidental în viața inculpatului și nu denotă un comportament sau o atitudine constantă antisocială (fișă de cazier judiciar), împrejurări care au fost reținute ca circumstanțe atenuante, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a) Cod Penal și cărora li s-a dat eficiență în sensul prevăzut de dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. d) Cod Penal.
În consecință, în baza art.182 alin.1 Cod Penal coroborat cu art.320 ind.1 alin.7 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art.74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. d prima instanță l-a condamnat pe inculpatul B. I. A., la 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
In temeiul art.71 alin.1 Cod Penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei principale. La interzicerea în parte a drepturilor electorale, prima instanță a avut în vedere Hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 30.03.2004 care a statuat că interzicerea de a vota a tuturor deținuților încalcă art.3 al Protocolului nr.1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. S-a reținut că în această hotărâre s-a statuat că indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a sigura reinserția socială a infractorilor.
De asemenea, s-a reținut că prin decizia nr. LXXIV (74)/2007, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art.71 din C.penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza I) – c din C.penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin.3 din C.penal.
În acest sens, prima instanță a reținut că nu este aplicabil art.64 lit.c, întrucât inculpatul nu s-au folosit de o funcție, o profesie sau de o activitate pentru săvârșirea infracțiunii.
Având în vedere cuantumul pedepsei principale aplicate, precum și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, și apreciind că scopul sancțiunii poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, întrucât pedeapsa în sine, prin natura și cuantumul său, constutuie un avertisment suficient pentru inculpat, în temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen., prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de de 2 ani și 5 luni, stabilit în conformitate cu art.82 al. 1 Cod Penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul dispozițiilor art.359 alin.1 si 2 Cod Procedură Penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod Penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, în interiorul termenului de încercare și asupra consecințelor acestor revocări.
Cu privire la latura civilă a cauzei, în baza art. 14 raportat la art. 346 C. pr. pen., prima instanță a constatat că partea vătămată I. I. A. a solicitat obligarea inculpatului B. I. A. la plata daunelor materiale în cuantum de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, medicamente, consultații medicale, tratamente, precum și 70.000 lei reprezentând dune morale, pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat, prin suferințele îndurate, diminuarea capacității de vedere, deplasare și muncă.
Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, s-a constatat că potrivit art.998 vechiul C.civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar potrivit art.999 vechiul C.civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela cea a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.
S-a reținu că textele legale citate instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat și presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, condiții ce se regăsesc întrunite cumulativ în cauză.
Totodată, s-a reținut că fapta ilicită a inculpatului a constata în provocarea de leziuni la ochiul stâng al părții civile urmare a aruncării de la mică distanță a unui pix.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de partea civilă I. I. A. prima instanță a constatat, întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu.
În ceea ce privește daunele materiale s-a observat că această sumă de bani - 6.000 lei, este parțial reală, având în vedere xerocopiile chitanțelor și facturilor depuse la dosar (filele 28-49 dosar), motiv pentru care acțiunea civilă exercitată partea civilă I. I. A. a fost admisă, în parte, întrucât din calculul sumelor probate, rezultă suma totală de 5341,61 lei.
Sub aspectul daunelor morale s-a reținut că respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului în vederea asigurării unei reparații juste și echitabile a acestuia reprezintă o garanție a imperativului respectării dreptului persoanei la judecată în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță care să hotărască atât cu privire la temeinicia acuzației penale cât și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil. Prejudiciul moral, parte din prejudiciul total cauzat părții civile, constă în consecința negativă și directă a unei fapte culpabile și care aduce atingere valorilor nepatrimoniale persoanei vătămate.
S-a reținut că existența acestuia este incontestabilă în condițiile în care suferințele fizice inerente perioadei de convalescență au fost dublate de suferințe psihice, iar leziunile traumatice cauzate au afectat partea civilă și au lipsit-o în mod evident de bucuriile firești ale unei vieți normale pe o perioadă determinată de timp.
Astfel, pe de o parte față de aceste consecințe, de importanța și gravitatea acestora, de intensitatea durerilor fizice și psihice suferite de către partea vătămată iar, pe de altă parte, față de forma de vinovăție a inculpatului la producerea incidentului, prima instanță a apreciat că suma solicitată de 70.000 de lei, este excesivă, astfel că a redus-o la 25.000 lei având în vedere durata celor 65 de zile de îngrijiri medicale și faptul că nu s-a făcut dovada de către partea civilă a unei eventuale scăderi a acuității vizuale.
Prin urmare, în baza art. 346 alin. 1 și art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998- 999 din vechiul Cod civil prima instanță a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă I. I. A. și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.341,61 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale.
In temeiul art.191 alin.1 Cod Procedura Penala a fost obligat inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei cheltuieli judiciare, în faza de urmărire penală și 50 lei, stabilite prin apreciere de către instanță, cheltuieli judiciare în faza de judecată.
Prin decizia penală nr. 44/R din 19.04.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în baza art. 42 alin. 1 rap. la art. 281 pct. 3 Cpp a fost declinată în favoarea Curții de Apel Timișoara competența de soluționare a recursului declarat de inculpatul B. N. A. împotriva sentinței penale nr. 50 din 21.02.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița.
Împotriva sentinței penale nr. 50 din 21.02.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița a declarat recurs inculpatul B. N. A., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 25.04.2012,.
Recursul nu a fost motivat în scris, fiind susținut oral, conform concluziilor din practicaua deciziei penale.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurată din prisma motivelor de recurs potrivit disp.art. 3856 Cpp, instanța de recurs apreciază că sentința penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Inculpatul B. N. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 al. 1 Cp, reținându-se în sarcina lui că în noaptea de 12/13.04.2010, pe fondul unor discuții contradictorii avute cu partea vătămată I. I. A., l-a lovit pe acesta cu un pix în ochiul stâng, provocându-i leziuni vindecabile în 65 de zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 219/A2 din 14.04.2010 a Serviciului Județean de Medicină Legală C.-S. – fila 10 dosar UP.
În cursul cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut comiterea faptei reținută în sarcina sa, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale – filele 22, 51,52 dosar fond.
Instanța de recurs constată că inculpatul a criticat hotărârea instanței de fond în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și reținerea circumstanțelor atenuante astfel că potrivit art. 3856 C.p.p. numai aceste aspecte formează obiectul analizei recursului, celelalte împrejurări de fapt și de drept dobândind caracter definitiv.
În ce privește cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.pen. În conformitate cu dispozițiile art.72 C.pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 C.pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora. Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale sau că a recunoscut comiterea faptei nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea acestuia deoarece asemenea coordonate nu imprimă faptei un caracter mai puțin grav și nu denotă o periculozitate mai puțin sporită a inculpatului și a faptei comise ținând seama și de urmările produse prin . sa asupra stării de sănătate a victimei.
Potrivit dispozițiilor art. 52 C.p. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Infracțiunea de vătămare corporală gravă aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătății persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În speță, pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.182 alin.1 C.penal cu aplicarea art.320/1 C.pr.pen. este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi fapte sociale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, aceasta a fost corect soluționată prin obligarea inculpatului la plata sumei de 6000 lei daune materiale și 70.000 lei daune morale având în vedere consecințele asupra stării de sănătate a părții civile care a fost lovită cu cuțitul în ochi și care a fost împiedicată să participe la viața socială urmare a atitudinii ilicite a inculpatului. La evaluarea în concret a cuantumului despăgubirilor civile s-a avut în vedere efectele negative asupra dezvoltării și exprimării în societate a părții civile, suferința cauzată acesteia care a fost nevoită să se interneze într-o unitate sanitară pentru refacerea capacitării de vedere suferind două intervenții chirurgicale.
La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere atât suferințele părții civile, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă.
În același sens sunt și reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21 - 25 iunie 1969, dintre care sunt semnificative următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificația și conținutul său exact prezintă diferențe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane, ca defăimarea, amestecul în viața privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 3. În caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit…5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească și măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparația poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejați împotriva devalorizării monedei; …”
În speță, suferințele părții vătămate sunt deosebite în condițiile în care în urma agresiunii inculpatului a suferit vătămări la nivelul ochiului, cu efecte asupra vederii astfel că în mod corect au fost acordate daune atât morale cât și materiale raportat la actele doveditoare ale pretențiilor civile formulate în cauză.
Astfel fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cpp va fi respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul B. N. împotriva sentinței nr. 50/21.02.2012 a Judecătoriei Reșița.
În baza art. 192 al. 2 Cpp va fi obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cpp respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpatul B. N. împotriva sentinței nr. 50/21.02.2012 a Judecătoriei Reșița.
În baza art. 192 al. 2 Cpp obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31 mai 2012.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. Ani B. G. bugarsky A. N.
Grefier,
C. U.
Red. A.N-08.06.2012
Dact. C.U. –08.06.2012
Prima inst.. – jud. G. R. I. – Judecătoria Reșița
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 109/2012. Curtea de... → |
|---|
