Prelungire durată arestare preventivă dispuse în cursul urmăririi penale. Art. 156 şi urm. C.p.p.. Decizia nr. 1673/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1673/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-12-2012

Dosar nr._ operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1673/R

Ședința publică din 03 decembrie 2012

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTOR: F. I.

JUDECĂTOR: V. S.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – este reprezentat de procuror C. M. U..

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă T. T. împotriva încheierii penale nr. 136/CC/29.11.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpații intimați K. A. și K. M., în stare de arest preventiv și asistați de avocat ales B. I., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare să se dispună prelungirea măsurii arestului preventiv întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială nu s-au schimbat întrucât inculpații au comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din natura infracțiunii și gradul de pericol social concret al acesteia, din modul și mijloacele de comitere a faptei, din atitudinea inculpaților în cursul urmăririi penale, valoarea prejudiciului și există posibilitatea ca lăsarea în libertate a inculpaților să încurajeze și alte persoane să comită fapte similare.

Apărătorul ales al inculpaților intimați pune concluzii de respingere a recursului declarat de parchet și menținerea încheierii ca legală și temeinică.

Inculpații intimați, având fiecare cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de parchet.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 136/CC din 29.11.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în temeiul art. 155. raportat la art.159 cod pr penală s-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților Kukuk M. și Kukuk Ahmed formulată de P. de pe lângă T. T..

În baza art. 136 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 145 Cod procedură penală, s-a dispus luarea față de inculpatul K. M., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.12.2012.

În baza art. 136 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 145 Cod procedură penală, s-a dispus luarea față de inculpatul K. A., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.12.2012.

În temeiul art. 145 alin. 11 Cpp, au fost obligați inculpații K. M. și K. Ahmed ca pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la P. de pe lângă T. T. ori de câte ori sunt chemați;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază – desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului de urmărire penală.

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

În temeiul art. 145 alin. 12 lit. c și f Cpp s-a impus inculpaților:

- să nu se apropie de: martori, experți sau alte persoane care au legătură cu prezenta cauză și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect.

- să nu exercite activitatea de administrator și nici să nu desfășoare efectiv alte activități comerciale direct sau prin persoane interpuse.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22 Cpp, conform cărora în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de inculpați măsura arestării preventive.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a constatat următoarele:

Prin referatul nr. 896/P/2012 din 29.11.2012 al Ministerului Public – P. de pe lângă T. T., înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 29.11.2012 sub număr dosar_, s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților K. A. și K. M. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 05.12.2012 până la data de 03.01.2013.

Motivele care au stat la baza propunerii:

Prin încheierea penală nr.125/CC/16.11.2012 dată de Tribunalului T. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților K. A. și K. M. pe o perioadă de 19 zile, respectiv de la data de 16.11.2012 până la data de 04.12.2012.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că, atât anterior anului 2012, cât și în cursul anului 2012, cei doi inculpați achiziționau produse agroalimentare (respectiv piept de pui), cu precădere de la . B., produse pe care le depozitau și procesau în condiții igienice precare, în spații neautorizate din punct de vedere sanitar-veterinar, pe care ulterior le valorificau, fie prin intermediul magazinelor fast-food pe care le dețineau, fie prin intermediul altor magazine (așa numitele shawormerii) de pe raza municipiului Timișoara.

În acest sens, s-a reținut că inculpatul K. A. este asociat și administrator la .-și activitatea efectivă în 2 standuri din complexul comercial EURO (standurile R4 și R5), profilul de activitate fiind alimentație publică (fast food). În același timp, inculpatul este administrator de fapt și la . (fast-food shawormerie), care are deschis un punct de lucru în centrul municipiului Timișoara (P-ța H.-„fast food Shawarma"). Recent, inculpatul K. A. a preluat și administrarea de fapt a . (cu puncte de lucru în P-ța V.-„fast food Perla Kebap 2"- și Complexul Studențesc-„fast food Perla Kebap").

Inculpatul K. A. comanda telefonic furnizorului . cantitățile de piept de pui necesare, transportul produselor era realizat de către furnizor, cu autoturismele proprii (respectiv autoturismele cu nr. de înmatriculare_ și_ ). Descărcarea mărfii se făcea într-un spațiu închiriat de inculpat la adresa din mun. Timișoara, ..32-34 (după ce în prealabil, din același mijloc de transport, se descărca marfă similară, în spațiul deținut de inculpatul K. M. la aceeași adresă).Din declarațiile inculpatului rezultă că spațiul respectiv este închiriat pentru ., dar societatea nu l-a declarat ca atare la ORC sau organele fiscale. Spațiul nu este autorizat din punct de vedere sanitar-veterinar. Aici, pieptul de pui era supus unor operațiuni de dezosare, de către martorii Csillag F. și P. C., care nu aveau vreo calificare în acest sens. Produsele rezultate în urma dezosări erau transportate de inculpat, singur sau ajutat de martorul Oanți D., la fast-food-urile administrate, în drept sau în fapt, de inculpat (în Complexul EURO, zona centrală a mun. Timișoara, Complexul Studențesc), cu autoturismul marca „Mercedes", cu numărul de înmatriculare_ (fără a fi adaptat în scopul transportări produselor agroalimentare), în saci din naylon, fără respectarea unor reguli minime de igienă, unde erau folosite pentru prepararea mâncărurilor pentru public.

Inculpatul K. M. s-a ocupat în trecut de administrarea ."SRL, cu punct de lucru în P-ța C. din Timișoara, ulterior societatea rămânând în administrarea fostei sale soții Merlușca L.. Inculpatul K. M. arată că în cursul anului 2012 a închiriat un spațiu la locația de pe . Timișoara (în aceeași curte cu spațiul închiriat de inculpatul K. A.). Din materialul de urmărire penală s-a reținut că și K. Metinse se aprovizionează cu carne de la . pentru el fiind date de inculpatul K. A., atunci când acesta comanda produse din carne pentru el. Transportul produselor era realizat de către furnizor, cu autoturismele proprii (respectiv autoturismele cu nr. de înmatriculare_ și_ ) iar descărcarea mărfii se făcea în spațiul închiriat de inculpat la adresa din mun. Timișoara, ..32-34.Inculpatul K. M. arată că nu deține nicio societate comercială și spațiul închiriat de el nu este declarat ca atare la nicio autoritate. Nu există niciun aviz sanitar pentru depozitarea și prelucrarea cărnii de pui pentru spațiul respectiv. Carnea de pui era aici dezosată de inculpatul K. M., ajutat de martorul M. F.. Beneficiarii principali ai produselor de carne de pui procesată de inculpatul K. M. erau; martorul M. Mantz (care o livra către magazinele de tip fast food shawormerie „Frankiva" din Complexul EUR02, „Aiona" de pe .-ul din incinta Spitalului Județean, „Novatim" de pe . Restaurantul Chinezesc de pe . și fast-food-urile pe care le aproviziona direct inculpatul K. M. cu autoturismul_ (fast food „N." din Complexul Studențesc, fast - food „Saurma Kebab" și „Shaorma Kebab Bazar Ray" de pe . și magazinul „Aldis" din P-ța B. C.). Inculpatul K. M. arată că nu primea factură fiscală sau aviz de însoțire a mărfi de la . și nici el nu emitea documente financiar fiscale către cei cărora la vindea produsele prelucrate. Și declarația martorului M. Mantz este în același sens.

În baza informațiilor deținute s-a solicitat Tribunalului T. eliberarea unor autorizații de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice, precum și a unor autorizații de înregistrare audio-video și în mediu ambiental, a activităților desfășurate de inculpați. Urmare punerii în aplicare a acestor autorizații, au rezultat date referitoare la faptul că inculpați se ocupă cu comercializarea produselor din carne, că aprovizionarea și comenzile erau făcute preponderent către ., de către inculpatul K. A., locațiile în care inculpați depozitau și procesau carnea de pui, „beneficiarii” finali ai produselor, cantitățile mari de came pe care le cumpărau și valorificau, faptul că marfa era însoțită de avize și nu de facturi fiscale, nemulțumirea inculpatului K. A. legată de faptul că . nu îi mai livreze marfă fără factură fiscală, dar și valoarea foarte mare a produselor cumpărate de inculpați (în acest sens, a se vedea f.59-60, vol.1, unde inculpatul K. A. arată că anual achiziționează împreună cu inculpatul K. M. marfă de la . în cuantum de_ 000 euro anual).

În data de 15.11.2012, în baza autorizațiilor de percheziție emise de T. T., au fost efectuate percheziții domiciliare în spațiile închiriate de inculpați pe . domiciliile acestora precum și în alte locații, au fost efectuate controale fiscale împreună cu organele de control ale Gărzi Financiare T., dar și cu organele de control ale Direcției Sanitar Veterinare T. și ITM T.. Rezultatele controalelor efectuate sunt în curs de centralizare și valorificare. Cu ocazia controlului efectuat în spațiile inculpaților, la fiecare spațiu a fost găsită cantitatea de 400 kg piept de pui, în curs de prelucrare. De asemenea, din spațiul deținut de K. M. au fost ridicate agende cuprinzând însemnări cu privire la cantitățile de marfă cu care se aproviziona, cantitățile de marfă livrate, sume de bani plate, etc.

Săvârșirea infracțiunii de către inculpați rezultă din:

- procese verbale întocmite de organele de urmărire penală;

- note de redare a convorbirilor telefonice;

- procese verbale de percheziție;

- declarații martori și persoane percheziționate;

- înscrisuri întocmite de reprezentanții Gărzi Financiare T. (înscrisurile întocmite de celelalte organe de control -DSV T. și ITM T. – ce nu au fost înaintate încă;

- declarații învinuit/inculpat.

Temeiul de drept pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive:

- având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială - art.148 lit. f C.pr.pen. - impun în continuare privarea de libertate, respectiv inculpații au comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din următoarele împrejurări:

- natura infracțiunii săvârșite și gradul de pericol social concret al acesteia, exprimat și de cunatumul relativ mare al pedepsei prevăzut de legiuitor pentru infracțiunea săvârșită; posibilitatea ca lăsarea în libertate a inculpaților să încurajeze alte persoane să comită fapte similare (fapte similare fiind evidențiate zi de zi în presa scrisă și audio-vizuală), precum și acreditarea ideii că justiția nu ar acționa ferm împotriva unor manifestări infracționale cu ridicat grad de pericol social;

- modul și mijloacele de comiterea a faptei. Inculpați se aprovizionau cu cantități mari de carne de pui, fără documente legale de proveniență și certificat de calitate, depozitau și procesau carnea în condiții absolut improprii, în spații neavizate din punct de vedere sanitar-veterinar, o comercializau mai departe fără a evidenția veniturile realizate, produsele comercializate către public fiind un real pericol pentru sănătatea consumatorilor.

- atitudinea inculpaților în cursul urmăririi penale;

- cuantumul ridicat al prejudiciului.

S-a mai arătat că, de la data arestării preventive a fost întocmită sesizarea penală nr._/19.11.2012 a Gărzii Financiare T., din care rezultă că în urma controlului inopinant efectuat la . în data de 14.11.2012, s-a constatat un minus în gestiunea societății în cuantum de 202 328 lei, societatea neeliberând bonuri fiscale pentru produsele tip fast-food vândute direct populației. S-a apreciat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 80 931 lei (TVA și impozit pe profit). . este administrată în fapt de inculpatul K. A., acesta transportând marfă de la depozitul de pe . de lucru al societăți din P-ța H..

Au fost luate măsuri asigurătorii, fiind instituit un sechestru asigurător asupra a două imobile aparținând inculpaților precum și asupra sumei de bani găsite asupra inculpatului K. M. la data perchezițiilor domiciliare.

Au fost predate Gărzii Financiare, în vederea efectuări controalelor fiscale, documentele și înscrisurile contabile, agendele cuprinzând însemnările persoanele ale inculpatului K. M., etc. ridicate de la locurile în care au fost efectuate percheziții domiciliare și controale inopinante,. în data de 15.11.2012.

În vederea finalizări urmăriri penale urmează a fi centralizate toate datele de la instituțiile implicate în controalele efectuate la data de 15.11.2012 la mai multe unități tip fast-food pe raza mun. Timișoara, vor fi evaluate prejudiciile cauzate bugetului de stat prin activitățile inculpaților, vor fi dispuse expertizele necesare.

În probațiune a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 896/P/2012 al Parchetului de pe lângă T. T..

T.:

Potrivit art. 155 C.p.p., în cursul urmăririi penale arestarea inculpatului poate fi prelungiră dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Prin încheierea penală nr.125/CC/16.11.2012 dată de Tribunalului T. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților K. A. și K. M. pe o perioadă de 19 zile, respectiv de la data de 16.11.2012 până la data de 04.12.2012, aceștia fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin 1 lit. b din legea 241/2005.

La luarea măsurii instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunii, raportat la împrejurarea că activitatea ilicită s-a desfășurat o perioadă îndelungată de timp, în condițiile în care societățile prin intermediul căruia inculpatul vindea produsele de tip fast food erau amplasate în locuri cu un flux mare de clienți, respectiv in Complexul EURO, iar beneficiarii principali ai produselor procesate de inculpaților, de asemenea, societăți comerciale amplasate in zone precum piața V., Complexul Studențesc, Zona B., etc.

Un alt element avut în vederea la luarea măsurii a fost împrejurarea că, alături de activitatea de evaziunea fiscală inculpații au demonstrat un real pericol din punct de vedere social și uman, în condițiile în care, cu scopul obținerii de venituri ilicite au dezvoltat o activitate de valorificare a produselor de tip carne de pui în condiții total improprii din punct de vedere igienico sanitar, transportând, livrând și prelucrând carnea care urma să fie folosită pentru consum în condiții mizere și nedeținând avizele necesare de la DSV T..

De asemenea s-a avut în vedere că prin fapta lor inculpații au produs o tulburare însemnată ordinii publice cu o rezonanța socială deosebită care impunea, pentru moment, privarea inculpaților de libertate, totodată considerând că apare drept suficientă pentru a realiza scopul de mai sus – respectiv protecția ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal durata de 19 zile.

De asemenea, instanța a avut în vederea împrejurarea că ancheta penală era ., perioada de 24 de ore măsurii reținerii nefiind suficientă pentru stabilirea certă a întinderii prejudiciului în condițiile în care s-a constatat săvârșirea infracțiunii urmare a desfășurării unei percheziții la depozitul în care inculpatul Kukuk M. descărcase o cantitatea de 800 kg de carne achiziționată de la . fără documente fiscale și la societățile administrate de inculpatul Kukuk A., iar pentru conservarea probelor ce urmau a fi ridicate de la aceste societăți și societățile cu care inculpații au colaborat era justificată privarea de libertate a inculpaților.

Având a se pronunța asupra necesității prelungirii măsurii arestării preventive, tribunalul a constatat următoarele: așa cum rezultă din conținutul referatului cu propunerea de prelungire a măsurii preventive, precum și din înscrisurile de la dosar, în acest moment au fost identificate înscrisurile necesare în vederea efectuării raportului de expertiză financiar fiscală, s-a depus la dosar sesizarea penală însoțită de concluziile actului de control al Gărzii Financiare, prin care se stabilește întinderea prejudiciului la suma de 80 931 lei (TVA și impozit pe profit) produs de inculpatul K. A. in calitatea de administrator la .. De asemenea, la dosarul cauzei s-au depus procese verbal de sechestru din care rezultă cu bunurile mobile și imobile ale inculpaților și societăților acestora au fost indisponibilizate in vederea recuperării prejudiciului.

S-a apreciat că, în acest moment, nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților în condițiile în care temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu mai sunt actuale. S-a constatat că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unei infracțiunii economice, că mijloacele de probă ce se impun a fi administrate în acest moment, respectiv efectuarea de rapoarte de constatare financiar fiscală la eventuale furnizori ai inculpaților și expertize financiar contabile, nu poate fi alterate prin lăsarea inculpaților in libertate, că în cauză au fost luate măsuri pentru a se asigura repararea prejudiciului produs statului, iar pe de altă parte, prin perioada de timp petrecută de cei doi inculpați în starea de arest a fost satisfăcută și condiția de protecție a ordinii publice față de rezonanța socială a infracțiunii și necesitatea de a descuraja comiterea de fapte îndreptate împotriva integrității bugetului de stat.

Având in vederea aceste considerente, tribunalul a considerat că față de acești inculpați nu se mai justifică în prezent prelungirea măsurii arestării preventive, motiv pentru care se va dispune respingerea propunerii formulate.

Față de probele administrate în cadrul urmăririi penale, s-a apreciat că în continuare exista indicii temeinice că inculpații au săvârșit fapta pentru care sunt cercetați fiind îndeplinite condițiile prev.de art.143 C.p.p.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. 1 C. proc. pen., scopul măsurii preventive este acela de a asigura buna desfășurarea a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Se consideră că scopul măsurii preventive, astfel cum este definit de acest text de lege poate fi atins și in ipoteza aplicării unei măsuri mai puțin severe, respectiv măsura preventivă prev. de art. 136 lit. a și art. 145 cod pr. penală, respectiv interdicția de a părăsi localitatea Timișoara.

Așa cum a decis în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, menținerea inculpatului în stare de detenție preventivă, în scopul protejării ordinii sociale, se justifică doar în măsura în care există probe că punerea lui în libertate ar aduce atingere în mod real și efectiv acestei valori. Deși în cauza de față persistă motivele plauzibile de a crede că inculpații au săvârșit infracțiunile ce fac obiectul cercetării, acestea nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate, în condițiile în care, în raport de probele existente la dosarul cauzei, nu se justifică presupunerea că lăsarea sa în libertate ar fi de natură să tulbure ordinea publică în cadrul comunității.

Împotriva încheierii Tribunalului T. a declarat recurs P. de pe lângă T. T. criticând-o pentru netemeinicie pe motiv că se impunea prelungirea arestării preventive întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială nu s-au schimbat întrucât inculpații au comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din natura infracțiunii și gradul de pericol social concret al acesteia, din modul și mijloacele de comitere a faptei, din atitudinea inculpaților în cursul urmăririi penale, valoarea prejudiciului și există posibilitatea ca lăsarea în libertate a inculpaților să încurajeze și alte persoane să comită fapte similare.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, conform prev. art. 3856, al.3 Cpp, se constată că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că față de stadiul în care se găsește urmărire penală nu se mai justifică prelungirea arestării preventive a inculpaților.

Într-adevăr, se reține că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și față de natura și specificul acestei infracțiuni, probele relevante ce se impun a fi administrate, pentru a se stabili în ce măsură inculpații pot fi trași la răspundere penală, respectiv acte de constatare fiscală, centralizarea datelor de la unitățile implicate în controalele efectuate la mai multe unități de tip fast–food precum și eventuale expertize pentru evaluarea prejudiciului, pot fi efectuate și cu inculpații în stare de libertate, astfel că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin luarea unei alte măsuri respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.

Se mai observă că inculpaților li s-a instituit o . obligații, pe perioada luării acestei măsuri, care constituie garanții suficiente că inculpații nu se vor sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată.

Prin urmare, nici natura infracțiunii pentru care sunt cercetați inculpații, una de natură economică, nici pericolul social al acesteia nu justifică prelungirea arestării preventive.

Curtea apreciază că încheierea recurată este nelegală doar în ce privește data stabilită de instanța de fond că începe să curgă termenul de 30 de zile pentru măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

În condițiile în care se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă termenul stabilit pentru această măsură începe să curgă din momentul în care se dispune luarea acestei măsuri și nu de la o altă dată ulterioară așa cum greșit s-a stabilit în cauză, întrucât între cele două măsuri, arestarea preventivă, respectiv încetarea acesteia și obligarea de a nu părăsi localitatea, trebuie să existe continuitate.

Prin urmare, pentru acest motiv, va fi admis recursul parchetului, în baza art. 385 15, pct.2 lit. d Cpp, se va casa încheierea recurată și rejudecând cauza, în baza art. 136 lit. b, art. 145 Cpp, se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților K. Ahmed și K. M. cu obligarea de a nu părăsi localitatea Timișoara, începând cu data de 03.12.2012.

Se va dispune punerea în libertate de îndată a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Se vor menține în rest dispozițiile încheierii recurate.

Văzând și prevederile art. 192 al.3 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515 pct.2, lit. d Cpp. admite recursul declarat de P. de pe lângă T. T. împotriva încheierii penale nr. 136/CC/29.11.2012, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .

Casează încheierea recurată și rejudecând cauza:

În baza art. 136 lit. b Cpp rap la art. 145 Cpp. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților K. M. și K. A. cu obligarea de a nu părăsi localitatea Timișoara pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 03.12.2012.

Dispune punerea în libertate a inculpaților de îndată dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Menține în rest dispozițiile încheierii recurate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 03.12.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. C. F. I. V. S.

Grefier,

C. I.

Red. C.C./05.12.12

Tehnored. C.I./18.12.12

PI. – M. B. – Trib. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prelungire durată arestare preventivă dispuse în cursul urmăririi penale. Art. 156 şi urm. C.p.p.. Decizia nr. 1673/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA