Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1764/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1764/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-12-2012

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 1764/R

Ședința publică de la 18 Decembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător L. Ani B.

Judecător A. N.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de asigurătorul S.C. A. – R. A. S.A și de părțile civile A. V., A. D., A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., Alexas L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O., împotriva sentinței penale nr. 2700/23.10.2012, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .

Procedura legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din 06.12.2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru 12.12.2012 și apoi pentru astăzi, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2700 din 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, în baza art. 178 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul A. I., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

În baza art. 81, art. 82 Cod penal și art. 71 al. 5 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei principale aplicate inculpatului, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art.84 Cod penal.

În baza art. 346 Cod procedură penală rap. la art. 14 Cod procedură penală, a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile A. V., A. D., A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., A. L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O., în cadrul procesului penal și în consecință:

A fost obligat inculpatul alături de asigurătorul . SA – S. O., și în limita plafonului de asigurare, la plata următoarelor despăgubiri civile reprezentând daune morale către părțile civile: 15.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății pentru A. V. (mama victimei); 15.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății pentru A. D. (tatăl victimei); câte 7.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății pentru fiecare dintre părțile civile A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., A. L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O. (frații, respectiv surorile victimei), și au fost respinse restul pretențiilor civile formulate de părțile civile.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgență A., și în consecință a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.432, 30 lei despăgubiri civile către această parte civilă, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 191 al 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. emis în dosar nr. 1393/P/2011 la data de 20.08.2012, înregistrat la instanță la data de 24.08.2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A. I., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 178 al. 2 Cod penal.

Prin rechizitoriu s-a reținut în fapt că, în data de 25.02.2011, în jurul orei 11⁴⁵, inculpatul A. I. conducea autoturismul marca Audi A6, cu număr de înmatriculare_, pe DJ 709 dinspre .. A., având ca pasageri pe scaunul din dreapta pe fratele său A. B., iar pe bancheta din spate pe un alt frate, A. N..

În același timp, din sens opus (direcția mun. A. spre . autobuzul marca Temsa, cu număr de înmatriculare_, condus de martorul B. I..

Ajungând la km 13 + 770 m, la circa 2 km de ., inculpatul nu a adaptat viteza autovehiculului la condițiile unui drum acoperit cu zăpadă, a intrat în derapaj și a pătruns pe sensul opus cu partea dreaptă, fiind lovit de autobuzul marca Temsa, condus regulamentar de martorul B. I.. Accidentul rutier a fost anunțat la numărul de urgență 112, astfel că la fața locului au fost trimise echipaje ale ambulanței și ale poliției rutiere.

A. B. și A. N. au fost transportați cu ambulanța la S. C. Județean de Urgență A. pentru a le fi acordate îngrijiri medicale. Inculpatul și martorul B. I. nu au suferit leziuni în urma accidentului (filele 11, 46 și 54-55 dosar u.p.).

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului, pe DJ 709, în zona producerii accidentului, circulația se desfășoară în ambele sensuri de mers, pe câte o bandă de circulație pe sens. Sensurile de mers sunt despărțite de un marcaj discontinuu, banda de circulație având o lățime de 3, 00 m. Partea carosabilă este confecționată din material asfaltic acoperit cu zăpadă, fiind în aliniament, fără declivități (filele 8-10).

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui A. B., căruia i s-a stabilit diagnosticul prezumtiv de contuzie coloană cervicală, contuzie toracică simplă, plagă contuză mâna dreaptă și a lui A. N. cu diagnosticul prezumtiv de hemoragie subrahnoidiană, traumatism toracic, contuzie pulmonară, traumatism abdominal cu hemoragie internă, șoc traumatic și hemoragic, rămânând internat în S. C. Județean de Urgență A., până la data de 02.03.2011, când a intervenit decesul.

Potrivit raportului medico-legal de necropsie nr.58/A3/04.04.2011, efectuat de Serviciul de Medicină Legală A., moartea numitului A. N. a fost violentă, ea datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute urmare a unui politraumatism cu contuzie cerebrală gravă, fractură de coloană vertebrală cervicală, contuzie pulmonară, ruptură de ficat, rupturi de venă cavă inferioară (operate), aceste leziuni traumatice putându-se produce prin lovire cu și de corpuri dure în cadrul unui accident de circulație, moartea datând din 02.03.2011 (filele 47-48).

Inculpatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice (fila 27).

În cauză s-au constituit părți civile A. V. – mama victimei, cu suma de 25.000 euro, A. D. – tatăl victimei, cu suma de 25.000 euro, A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., A. L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O. (frații, respectiv surorile victimei), fiecare cu suma de 20.000 euro.

Inculpatul, prezent în fața instanței, în ședința publică din data de 09.10.2012 a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa în modalitatea descrisă în rechizitoriu, nu a solicitat probe noi și a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, cerând aplicarea față de el a dispozițiilor prev. de art. 320 ind.1 Cod procedură penală referitoare la reducerea pedepsei în cazul recunoașterii vinovăției.

Văzând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale: procese-verbale de sesizare din oficiu (f.6-7), proces-verbal de cercetare a locului faptei, schiță și planșă foto (f.9-23), procese-verbale de verificare tehnică (f.24-26), buletine de analiză toxicologică-alcoolemie (f.27, 30), proces-verbal de prelevare (f.28, 31), buletin de examinare clinică (f.29, 32), raport medico-legal de necropsie nr.58/A3/04.04.2011 (f.37-40), declarații parte civilă (f.42-43), declarații inculpat (f.46, 48-49), declarații martori (f.53-54, 56, 58), certificat de cazier judiciar (f.52), coroborate cu declarația inculpatului dată în ședința publică din data de 09.10.2012, prin care acesta a recunoscut în totalitate comiterea faptei și a solicitat să-i fie aplicate dispozițiile art.320 ind.1 Cod procedură penală, instanța de fond a reținut în întregime starea de fapt din rechizitoriu mai sus expusă.

Vinovăția inculpatului rezultă din declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, care se coroborează cu schița locului accidentului – fila 13, planșa fotografică (f.15-23), declarația martorului B. I. (f.53, 54), care arată că autoturismul condus de inculpat avea o viteză prea mare pentru condițiile în care se prezenta drumul, care era parțial acoperit cu zăpadă înghețată și că la un moment dat acesta a intrat în derapaj pe sensul de mers pe care se deplasa martorul ce conducea autobuzul marca Temsa, martorul nereușind să evite impactul cu autoturismul condus de inculpat. De asemenea, din concluziile raportului medico-legal de necropsie rezultă că moartea victimei A. N. a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unui politraumatism cu contuzie cerebrală gravă, fractură de coloană vertebrală cervicală, contuzie pulmonară, ruptură de ficat, rupturi de venă cavă inferioară, iar leziunile traumatice datează din 25.02.2011 și sunt în legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul. Moartea datează din data de 02.03.2011.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. I., astfel cum a fost mai sus descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 2 Cod penal.

La stabilirea și individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, art. 52 Cod penal, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, astfel încât instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală și reducând astfel cu o treime limitele de pedeapsă, l-a condamnat la o pedeapsă de 1 și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 2 Cod penal.

Deoarece inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii, instanța a aplicat acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii tuturor drepturilor prevăzute de 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.

Având în vedere că infracțiunea săvârșită de inculpat este una din culpă, că acesta a recunoscut și regretat sincer producerea accidentului ce a avut ca urmare decesul fratelui său, văzând că inculpatul are o vârstă tânără, este căsătorit, are un copil minor în întreținere, instanța de fond a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care în baza art. 81, art. 82 Cod penal și art. 71 al. 5 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei principale aplicate inculpatului, precum și a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unor noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și a dispozițiilor art.84 Cod penal, referitoare la revocarea în cazul neexecutării obligațiilor civile.

Sub aspectul laturii civile, părțile vătămate A. V., A. D., A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., A. L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O. s-au constituit părți civile în cauză după cum s-a menționat mai sus, cu câte 25.000 euro părinții victimei și cu câte 20.000 euro sau echivalentul în lei la data plății fiecare din cei 14 frați ai victimei A. N., reprezentând daune morale.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Instanța a apreciat ca fiind întrunite toate aceste condiții, însă văzând sumele solicitate cu titlu de daune morale, a considerat că acestea sunt prea mari raportat la suferințele de ordin moral pricinuite părților civile.

Este incontestabil faptul că pierderea fiului, respectiv a fratelui, la o vârstă atât de tânără, a constituit și constituie o traumă psihică atât pentru părinți cât și pentru frații victimei.

Astfel cum rezultă din declarația martorului Vasilciuc Vartică, deși erau o familie foarte numeroasă, frații, respectiv părinții, erau foarte uniți și la momentul producerii accidentului atât cei care locuiau în alte zone ale țării cât și cei din străinătate s-au adunat, fiind în mod real și vizibil afectați de accident, respectiv de moartea fratelui lor. Pornind de la faptul că pierderea unui copil, respectiv a unui frate sau soră este producătoare de suferință și traume fizice și psihice indiferent de numărul copiilor pe care l-ar avea o familie, instanța de fond a apreciat că părinții, respectiv frații victimei, sunt îndreptățiți la acordarea daunelor morale.

Reglementările Consiliului Europei au evidențiat următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificația și conținutul său exact prezintă diferențe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane, ca defăimarea, amestecul în viața privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 3. În caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit…5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească și măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparația poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejați împotriva devalorizării monedei;…”

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că acordarea unor sume de câte 15.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății părinților victimei, respectiv câte 7.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății fraților și surorilor acestuia, sunt în măsură să asigure o satisfacție echitabilă a prejudiciului moral încercat de aceștia prin decesul fiului, respectiv fratelui lor.

În cauză, la data producerii accidentului, autovehiculul condus de către inculpat era beneficiarul poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA . 02X1SP nr._ încheiată la . SA – S. O..

Potrivit notelor depuse de asigurător, acesta s-a opus acordării despăgubirilor civile cu titlu de daune morale, învederând în principal faptul că rudele persoanei vinovate pot solicita daune, dar numai pentru prejudiciile rezultate din propria lor vătămare.

Potrivit art. 50 al. 1 și 2 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările, despăgubirile se acordă pentru sumele cu care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului.

Având în vedere că părțile civile au solicitat obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor alături de inculpat, în calitate de succesori ai victimei și că astfel cum s-a menționat mai sus, aceștia sunt îndreptățiți la acordarea daunelor morale în cuantumul menționat, instanța a apreciat că se impune obligarea asigurătorului alături de inculpat la plata acestor despăgubiri. Dreptul la despăgubire RCA îl au toate persoanele care au suferit un prejudiciu material sau nepatrimonial, cu excepția autorului producerii accidentului, în condițiile în care vehiculul beneficia de asigurare RCA.

Față de cele de mai sus, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile A. V., A. D., A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., A. L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O., în cadrul procesului penal și în consecință, a obligat inculpatul alături de asigurătorul . SA – S. O., și în limita plafonului de asigurare, la plata următoarelor despăgubiri civile reprezentând daune morale către părțile civile: 15.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății pentru A. V. (mama victimei); 15.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății pentru A. D. (tatăl victimei); câte 7.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății pentru fiecare dintre părțile civile A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., A. L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O. (frații, respectiv surorile victimei), și respinge restul pretențiilor civile formulate de părțile civile.

De asemenea, în cauză s-a constituit parte civilă S. C. Județean de Urgență A. cu suma de 3.432,30, lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu asistența medicală acordată victimei, și văzând decontul de cheltuieli de la fila 18 dosar, nota de calcul și foaia de observație clinică generală de la fila 19 dosar, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgență A., și în consecință a obligat inculpatul la plata sumei de 3.432, 30 lei despăgubiri civile către această parte civilă, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Împotriva sentinței penale nr. 2700 din 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, au declarat recurs, în termen legal, părțile civile A. V., A. D., A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., Alexas L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O. și asigurătorul . SA, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara la data de 14.11.2012.

În motivarea recursului declarat de asigurător se solicită modificarea sentinței sub aspectul laturii civile prin reanalizarea întregului material probatoriu administrat în fața instanței de fond și pronunțarea unei soluții de respingere a despăgubirilor morale solicitate. Consideră că daunele morale acordate de prima instanță, raportat la starea de fapt, la condițiile producerii accidentului, la gradul de rudenie dintre inculpat, victimă și părțile civile și la probele administrate, sunt necuvenite. Arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010. Precizează că asigurătorul RCA plătește despăgubiri nu pe bază delictuală, ci în baza contractului de asigurare RCA deținut de inculpat pentru autoturismul în cauză, astfel că despăgubirea pe care asigurătorul o poate acorda nu urmează în totalitate dezdăunarea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu art. 999 Cod civil. Menționează că pretențiile sunt exagerate și sunt îndreptate exclusiv împotriva asigurătorului, fiind formulate de 16 părți civile, printre care sunt și frați care domiciliază în străinătate, care consideră că asigurătorul are de unde plăti, indiferent de situație. Solicită instanței să constate că accidentul este unul „de familie”, unul dintre frați fiind vinovat de accident, cauzând decesul altui frate și restul familiei a solicitat despăgubiri pentru „repararea suferinței încercate”. Potrivit reglementărilor în domeniul asigurărilor, pretențiile morale ridicate urmare decesului unui membru de familie în situația în care vinovat de deces se face un alt membru al familiei, nu sunt acoperite prin asigurarea RCA. Solicită să se constate că în cazul de față autorul accidentului este fratele decedatului în accident, ceilalți membri ai familiei constituiți în părți civile nu au fost vătămați direct, deci nu au vocație la despăgubire.

Recursul declarat de părțile civile nu a fost motivat în scris.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 385/6 C.pr.pen., instanța de recurs apreciază că sunt neîntemeiate recursurile declarate de părțile civile și întemeiat cel declarat de asigurător, pentru considerentele ce vor fi prezentate.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate părților civile, instanța de recurs constată că este solicitarea acestora este neîntemeiată. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, „creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună”. Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei.

În urma accidentului de circulație produs la data de 25.02.2011 de inculpatul A. I., a rezultat decesul fratelui său A. N., pasager pe bancheta din spate a autovehiculului condus de inculpat, părți civile constituite în cauză fiind ceilalți 14 frați ai inculpatului și victimei și părinții acestora.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, prima instanță a avut în vedere atât suferințele cauzate, relațiile unite dintre membrii familiei și impactul psihologic.

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că suma de 15.000 euro acordată părinților și cea de 7000 euro acordată fiecărui frate nu este rezonabilă și echitabilă, neimpunându-se acordarea vreunei sume de bani cu acest titlu.

Pentru ca prejudiciul să antreneze obligația de reparare, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: să fie consecința încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, să fie act direct și personal și să nu fi fost reparat. Certitudinea prejudiciului semnifică faptul că existența sa este neîndoielnică, întinderea este determinată sau determinabilă și poate fi evaluat. În speța de față suntem în prezența unui prejudiciu adus personalității afective a ființei umane, care s-ar concretiza în suferințe psihice intense determinate de decesul copilului, respectiv fratelui, urmare a conduitei culpabile a altui copil, respectiv frate, fiind vorba de un prejudiciu prin ricoșeu sau de afecțiune. Aceste însă este dublu condiționat de legătura afectivă profundă dintre victima mediată care îl invocă – părinții, respectiv frații atât ai inculpatului cât și ai persoanei decedate în accidentul rutier – și victima imediată, cea căreia i-a fost lezat dreptul la viață sau trebuie să fi avut ca urmare decesul, fiind vorba despre persoana decedată și care are față de părțile civile aceeași calitate ca și inculpatul, de fiu și frate. Aceste două condiții sunt relevate și în Rezoluția 75-7 adoptată la 14 martie 1975 de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei, în care se recomandă: „tatăl, mama și soțul victimei care, în rațiunea unei atingeri a integrității fizice ori mentale a acesteia, suportă o suferință psihică, nu pot obține repararea acestui prejudiciu decât în prezența unei atingeri cu caracter excepțional”. Același document recomandă indemnizarea prejudiciului prin ricoșeu în caz de deces, făcând referire la persoanele care au vocație să îl invoce: părinți, copii, soți, logodnici. Fără a exclude de plano dreptul părților, respectiv fraților, la repararea prejudiciului moral cauzat de decesul fiului, respectiv fratelui, instanța de recurs apreciază că în speță daunele morale nu îndeplinesc condițiile menționate mai sus. Moartea fratelui, respectiv fiului, este de natură să cauzeze un prejudiciu moral constând în suferințele psihice intense ale persoanelor apropiate, dar suferă prejudiciu afectiv prin ricoșeu doar acele persoane care dovedesc că aveau relații foarte apropiate, armonioase, de afecțiune cu victima și care îl conștientizează. Calitatea de frate nu presupune prin ea însăși subînțelegerea suferinței cauzate de decesul fratelui într-un accident rutier produs din culpa altui frate, fiind necesară dovedirea atât a legăturilor afective cât și, în cazul de față, a relațiilor dintre frați. Este evident că între cei 16 frați ai familiei A. nu pot exista aceleași relații de afecțiune, armonie, comunicare, dată fiind chiar susținerea acestora potrivit căreia o parte din părțile civile locuiesc de o bună perioadă de timp în străinătate, fapt ce presupune dovedirea de către părțile civile a relațiilor avute cu victima accidentului prin depunerea în fața instanței a oricăror acte și documente ce puteau face dovada existenței și derulării unei apropieri specifice ascendenților (fotografii, scrisori, e-mailuri). În speța supusă analizei o asemenea dovadă se impunea cu atât mai mult cu cât vinovat de producerea accidentului rutier era un alt frate, față de care, în logica solicitată a se avea în vedere de către instanțe, respectiv a legăturii puternice de afecțiune existente între frați, sentimentele erau la fel de profunde. Practic, ceea ce instanța de recurs reproșează primei instanțe este că nu a făcut o verificare efectivă a îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale și nu a interpretat corect dispozițiile legale. Suferă un prejudiciu afectiv prin ricoșeu doar acele persoane care dovedesc că aveau relații foarte apropiate, armonioase cu victima și care îl conștientizează. Conștientizarea prejudiciului – nedovedită de părțile civile – este legată de vârsta victimelor prin ricoșeu, în număr de 14 frați și 2 părinți, de dezvoltarea bio-psihologică a acestora, de sentimente ca forme superioare de manifestare conștientă a trăirilor afective și care presupun relații strânse, continue și nu sporadice, de la distanță, caracterizate prin purtarea aceluiași nume și având aceiași părinți, dar care nu presupun afecțiunea specifică fraților și dovedită.

Concluzionând, instanța de recurs apreciază că ceea ce nu au dovedit părțile civile a fost legătura afectivă puternică cu victima și comunitatea de viață cu aceasta. Cele două condiții permit să se concluzioneze că persoanele care invocă un astfel de prejudiciu afectiv ar fi împărțit intimitatea cu victima decedată. Situația analizată impunea cu atât mai mult dovedirea relației de comunitate de viață cu victima până în momentul decesului și de legătura afectivă puternică cu aceasta, cu cât vinovat de producerea accidentului rutier era un alt frate. Comunitatea la care s-a făcut referire semnifică faptul că între cei 14 frați, părinți și victimă erau relații strânse, erau foarte apropiați, se sprijineau reciproc, își împărtășeau bucuriile și eșecurile, se consiliau una pe cealaltă, relații care, raportat la constituirea de parte civilă în dauna celuilalt frate, s-ar presupune că nu se regăseau față de acesta. Achiesarea inculpatului la despăgubirile civile solicitate de părțile civile, părinții și frații săi, nu poate avea consecințe juridice față de asigurător, nimic neîmpiedicând inculpatul să repare de bună voie consecințele negative ale atitudinii sale culpabile prin oferirea unor sume de bani părinților și fraților încercați de dispariția celuilalt frate, respectiv copil.

Literatura juridică este unanimă în acceptarea punctului de vedere îmbrățișat de instanța de recurs în aprecierea prejudiciului afectiv ca având un caracter subiectiv, ceea ce presupune ca persoana ce îl invocă să facă dovada unor suferințe psihice determinate de faptul morții unei persoane dragi, probă neefectuată de părțile civile.

Astfel, în temeiul art. 385/15 pct.1, lit. b C.p.p. Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile civile A. V., A. D., A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., Alexas L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O., împotriva sentinței penale nr. 2700/23.10.2012, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .

În temeiul art. 385/15 pct. 2, lit. d C.p.p. va admite recursul declarat de asiguratorul S.C. A. – R. A. S.A., împotriva aceleiași hotărâri, va casa sentința penală nr. 2700/23.10.2012, pronunțată de Judecătoria A., în ceea ce privește latura civilă și rejudecând, în baza art. 346 Cpp. va respinge acțiunea civilă ca neîntemeiată și va menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga fiecare parte civilă recurentă la plata a câte 50 lei, cheltuieli judiciare parțiale către stat; în rest cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, vor rămâne în sarcina acestuia conform art. 192 alin. 3 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385/15 pct.1, lit. b C.p.p. respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile civile A. V., A. D., A. B., A. O., A. I., A. P., A. V., A. M., A. M., A. O., Alexas L., A. C., M. E., P. V., B. I. și D. O., împotriva sentinței penale nr. 2700/23.10.2012, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .

În temeiul art. 385/15 pct. 2, lit. d C.p.p. admite recursul declarat de asiguratorul S.C. A. – R. A. S.A., împotriva aceleiași hotărâri.

Casează sentința penală nr. 2700/23.10.2012, pronunțată de Judecătoria A., în ceea ce privește latura civilă și rejudecând:

În baza art. 346 Cpp. respinge acțiunea civilă ca neîntemeiată.

Menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă fiecare parte civilă recurentă la plata a câte 50 lei, cheltuieli judiciare parțiale către stat; în rest cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, rămân în sarcina acestuia conform art. 192 alin. 3 Cpp.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Decembrie 2012.

Președinte,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. B. L. ANI B. A. N.

Grefier,

A. B.

Red. A.N./12.02.2013

Tehnored. A.B.

2 ex./18.02.2013

Prima instanță: M. C.