Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 92/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 92/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 92/PI
Ședința publică de la 22 iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: D. V.
Grefier: A. S.
Ministerul Public– P. de pe lângă C. de A. Timișoara, este reprezentat de procuror E. B..
Pe rol se află analizarea sesizării formulate de P. de pe lângă C. de A. Timișoara pentru recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale IKZ 301/Z a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Republica Slovenia, din data de 28.11.2014, privind recunoașterea și executarea sentinței penale a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Secția Penală, pronunțată la data de 13.12.2013 în dosarul nr. I K_/2013, rămasă definitivă la data de 07.01.2014 privind persoana condamnată I. T..
Procedura de citare legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru persoana condamnată I. T. lipsă, se prezintă apărător din oficiu avocat C. P. Amina, din cadrul Baroului T., care depune la dosar delegație pentru asistență juridică obligatorie.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța întreabă părțile daca mai au alte cereri de formulat.
Părțile arata ca nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, instanța acorda cuvântul asupra propunerii formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza dispozițiilor ari. 134 și art 153 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea în materie penală, republicată, și a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, solicită recunoașterea sentinței penale IKZ 301/Z a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Republica Slovenia, din data de 28.11.2014 și executarea pedepsei; având în vedere că la dosar au fost depus certificatul prevăzut de Legea nr. 302/2004 precum și toate documentele necesare.
Apărătorul din oficiu al persoanei condamnate, avocat C. P. Amina solicită admiterea sesizării formulată de către P. de pe lângă C. de A. Timișoara, respectiv recunoașterea sentinței de condamnare a persoanei condamnate I. T..
C.
La data de 21 mai 2015 a fost înregistrată pe rolul Curții de A. Timișoara sub nr. dosar_ propunerea Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara privind cererea nr. IKZ 301/Z a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Republica Slovenia, din data de 28.11.2014, privind recunoașterea și executarea sentinței penale a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Secția Penală, pronunțată la data de 13.12.2013 în dosarul nr. I K_/2013, rămasă definitivă la data de 07.01.2014, împotriva persoanei condamnate I. T., de cetățenie română, fiul iui G. și T., născut la data de 07.04.1985 în municipiul Timișoara, jud. T., cu ultimul domiciliu în loc. Timișoara, .. 13, ., posesor ai CI. cu seriaTM și nr._, CN.P._.
În motivare se arată că, prin adresa nr._/SM/20I5 din data de 27.04.2015, înregistrată la P. de pe lângă C. de A. Timișoara în data de 05.05.2015, Direcția D. internațional și Cooperare judiciară Serviciul cooperare judiciară internaționala în materie penală, în temeiul art. 10. alin. 1 și art. 159 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, a înaintat Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara cererea, împreună cu certificatul emis de autoritatea competentă din Republica Slovenia, precum și hotărârea de condamnare, emisă de Tribunalul Districtual din Ljubljana.
Prin sentința penală a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Secția Penală, pronunțată Ia data de 13.12.2013 în dosarul nr. I K_/2013, rămasă definitivă la dala de 07.01.2014, s-a dispus condamnarea numitului I. T. la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare (180 zile) pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și a infracțiunii de tentativă de furt calificat.
Conform notificării întocmite la data de 28.11.2014, în anexa II din Decizia - cadru 200K/909 JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, atașată lucrării, Tribunalul Districtual din Ljubljana a comunicat persoanei condamnate I. T. că va transmite hotărârea de condamnare autorităților române, în scopul recunoașterii și executării de către acesta a pedepsei aplicate.
S-a arătat că persoana condamnată I. T. a fost citată la P. de pe lângă C. de A. Timișoara, pentru data de 19.05.2015, în vederea comunicării sentinței penale a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Secția Penală, pronunțată la data de 13.12.2013 în dosarul nr. I K_/2013, rămasă definitivă la data de 07.01.2014. Potrivit procesului verbal nr. 3980/II/5/2015 al Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, încheiat la data de 20.05.2015, s-a constatat că, la data citării, respectiv 19.05.2015, nu s-a prezentat persoana condamnată I. T..
La data de 07.05.2015, P. de pe lângă C. de A. Timișoara a solicitat Inspectoratului județean de Poliție T. cazierul judiciar al numitului I. T..
La data de 11.05.2015, Inspectoratul Județean de Poliție T. a comunicat cazierul solicitat, din care rezultă că persoana condamnată nu are antecedente penale.
La data de 12.05.2015, au fost efectuate verificări în baza de date ECRIS GLOBAL PERSONS SEARCH cu privire la condițiile prevăzute de art. 153 din Legea nr, 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, constatându-se că, nu sunt incidente nici unul din cazurile prevăzute expres.
P. a solicitat să se dispună citarea numitului I. T., fiul lui G. șt T., născut la dala de 07.04.1985 în municipiul Timișoara, jud. T., cu ultimul domiciliu în loc. Timișoara, .. 13, ., posesor al CI. . și nr._, C.N.P._.
Fală de dispozițiile ar!. 134 art. 153 din Legea nr. 302/2004. republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, și a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce in cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, ratificată de ambele state, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . nr. 327, din data de 05.12.2008 P. de pe lângă C. de A. Timișoara apreciază că, cererea este întemeiată și solicită să se dispună admiterea acesteia.
La dosar au fost depuse, în copie și traducerea acestora în limba română următoarele acte:
-procesul-verbal nr. 3980/II/5/2015 a! Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, din data de 20.05.7015;
-adresa nr._/SM/2015 a Direcției D. Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală, din data de 27.04.2015;
-cererea nr. IKZ 301/Z a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Republica Slovenia, din data de 28.11.2014;
-adresa nr. IKZ 301/Z a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Republica Slovenia, din data de 30.03 2015,
-certificatul emis la dala de 28.11.2014 de autoritățile din Republica Slovenia;
-sentința penală a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Secția Penala, pronunțată la dala de 13.12.2013 in dosarul nr. I K_/2013, rămasă definitivă la data de 07.01.2014;
-adresa nr. 3980/II/5/2015 a Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara din data de 07.05.2015, către l.P.J. T.;
-cazierul judiciar al persoanei condamnate;
-copia citației nr. 3980/II/5/20!5 a Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, din data de 05.05.2015, împreună cu procesul-verbal;
-fișa de evidență și de pașaport a persoanei condamnate;
-extras ECRIS GLOBAL PERSONS SEARCH.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține în fapt următoarele:
Prin sentința penală a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Secția Penala, pronunțată la dala de 13.12.2013 in dosarul nr. I K_/2013, rămasă definitivă la data de 07.01.2014, cetățeanul român I. T., fiul lui G. și T., născut la dala de 07.04.1985 în municipiul Timișoara, jud. T., cu ultimul domiciliu în loc. Timișoara, .. 13, ., posesor al CI. . și nr._, C.N.P._, în prezent aflat în stare de libertate, a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare (180 zile) pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 205 alin. 1 punctul 1 din Codul Penal (Cod pen. – 1B) și o infracțiune de tentativă de furt calificat prevăzută de art. 205 alineatul 1 punctul 1 din Cod penal – 1B coroborat cu articolul 34 din Cod pen. – 1B, fapte incriminate de legea penală română prin art. 228, art. 229 d Cod penal, respectiv:
În data de 28.04.2013 la ora 6.29 a introdus în automatul bancar al băncii SKB Banka d.d. situată la adresa Partizanska cesta nr. 64 în Sezana, cardul de credit Eurocard nr._ 3461, a tastat codul pin și suma în cuantum de 30,00 Euro pe care a ridicat-o, apoi, după ce a primit suma solicitată a introdus în fanta de eliberare a numerarului o unealtă artizanală și a continuat procedura cu cardul menționat, la ora 6.30 a tastat suma de 400,00 Eur, dar tranzacția nu a fost aprobată, apoi a tastat suma de 150,00 Eur care a fost aprobată, iar suma menționată pe care bancomatul a pregătit-o învinuitul a scos-o din bancomat cu forța, cu unealta artizanală, și a luat suma, însușindu-și astfel pe nedrept în dauna băncii SKB Banka d.d. suma de 150,00 Eur.
În data de 28.04.2013 la ora 7.48 a introdus în automatul bancar al băncii SKB Banka d.d. situată la adresa Ajdovscina 4 în Ljubliana, cardul de credit Eurocard nr._ 3461, a tastat codul pin și suma în cuantum de 30,00 Euro pe care a ridicat-o, apoi, după ce a primit suma solicitată a introdus în fanta de eliberare a numerarului o unealtă artizanală și a continuat procedura cu cardul menționat, la ora 7.49 a tastat suma de 150,00 Eur, tranzacția fiind aprobată, iar suma menționată pe care bancomatul a pregătit-o învinuitul a scos-o din bancomat cu forța, cu unealta artizanală, suma de 140,00, însușindu-și astfel pe nedrept în dauna băncii SKB Banka d.d. suma de 140,00 Eur.
În data de 28.04.2013 la ora 8.19 a introdus în automatul bancar al băncii SKB Banka d.d. situată la adresa Slovenska cesta nr. 56 în Ljubliana, cardul de credit Eurocard nr._ 3461, a tastat codul pin și suma de 30,00 Euro pe care a ridicat-o, apoi, după ce a primit suma solicitată a introdus în fanta de eliberare a numerarului o unealtă artizanală, intenționând să scoată din bancomat bani în scopul obținerii de foloase materiale, dar cu toate că fanta a fost deschisă acesta nu a reușit să scoată banii, fiind astfel o infracțiune intenționată pe care nu a consumat-o.
Potrivit sentinței penală a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Secția Penala, pronunțată la dala de 13.12.2013 in dosarul nr. I K_/2013, rămasă definitivă la data de 07.01.2014, persoana condamnată I. T., a fost prezent la judecată, în stare de deținere, aflându-se în executarea unei pedepse cu închisoarea în Penitenciarul Maribor fiind condamnat prin sentința Tribunalului Districtual din Celje, în dosarul nr. I K_/2013 din 14.10.2013.
În prezent persoana condamnată I. T. se află în România, în stare de libertate, așa cum rezultă din citația nr. 3980/II/5/20!5 a Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, din data de 05.05.2015, având domiciliul în Timișoara, .. 13, ., jud. T..
Din cuprinsul procesului verbal nr. 3980/II/5/2015 al Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, din data de 20.05.7015 rezultă că numitul I. T. nu s-a prezentat în vederea comunicării sentinței penale a Tribunalului Districtual din Ljubljana - Secția Penală, pronunțată la data de 13.12.2013 în dosarul nr. I K_/2013, rămasă definitivă la data de 07.01.2014.
Verificând condițiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, C. observă că acestea sunt îndeplinite în speță:
Hotărârea de condamnare este definitivă și executorie.
Fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, infracțiuni pentru care condamnatul ar fi fost sancționabil:
- faptele descrise ar fi constituit două infracțiuni de furt calificat sancționabile de legea penală română prin art. 228, art. 229 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal.
Condamnatul are cetățenie română.
Nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004.
Pentru aceste considerente, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă C. de A. Timișoara și în temeiul art. 135 din Legea nr. 302/2004 recunoaște hotărârea autorităților din Republica Slovenia, privind pe persoana condamnată I. T., cetățean român, fiul lui G. și T., născut la 07.04.1985 în Timișoara, județul T., domiciliat în Timișoara, .. 13, ., CNP_, posesor al CI ., nr._, astfel:
- hotărârea nr. I K_/2013 din data de 13.12.2013 pronunțată de Tribunalul Districtual din Ljubljana– Republica Slovenia, rămasă definitivă la data de 07.01.2014, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 180 zile închisoare (6 luni închisoare) pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 205 alin.1 pct. 1 Cod penal, și o infracțiune de tentativă de furt calificat, prev. de art. 205 alin.1 pct. 1 Cod penal-1B coroborat cu art. 34 Cod penal -1, fapte incriminate de legea penală română prin art. 228, art. 229 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal.
Va dispune executarea pedepsei de 180 zile închisoare în România.
Va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Va dispune plata sumei de 320 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul acestei proceduri vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă C. de A. Timișoara.
În baza art. 135 din Legea nr. 302/2004 recunoaște hotărârea autorităților din Republica Slovenia, privind pe persoana condamnată I. T., cetățean român, fiul lui G. și T., născut la 07.04.1985 în Timișoara, județul T., domiciliat în Timișoara, .. 13, ., județul T., CNP_, posesor al CI ., nr._, astfel:
- hotărârea nr. I K_/2013 din data de 13.12.2013 pronunțată de Tribunalul Districtual din Ljubljana– Republica Slovenia, rămasă definitivă la data de 07.01.2014, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 180 zile închisoare (6 luni închisoare) pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 205 alin.1 pct. 1 Cod penal, și o infracțiune de tentativă de furt calificat, prev. de art. 205 alin.1 pct. 1 Cod penal-1B coroborat cu art. 34 Cod penal -1, fapte incriminate de legea penală română prin art. 228, art. 229 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal.
Dispune executarea pedepsei de 180 zile închisoare în România.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Dispune plata sumei de 320 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul acestei proceduri rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare cu persoana condamnată.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.06.2015.
Președinte, Grefier,
D. V. A. S.
Red.:DV/23.06.2015
Tehnored:AS/23.06.2015/4EX
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 902/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 135/2015.... → |
|---|








