Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1441/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1441/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-10-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 1441/R
Ședința publică din data de 17 octombrie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. M.
JUDECĂTOR: F. P.
JUDECĂTOR: F. P.
GREFIER: I. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de părțile civile VLAȘ A. L., VLAȘ L. A. și VLAȘ A. L. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. R. A. V. I. G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 1106 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul ales pentru inculpatul intimat, avocat N. I. din cadrul Baroului M. și apărătorul ales pentru părțile civile recurente Vlaș A. L., Vlaș L. A. și Vlaș A. L., avocat Ș. M. din cadrul Baroului A., lipsă fiind inculpatul intimat, părțile civile recurente și reprezentantul asiguratorului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depusă la dosar, prin registratura instanței, la data de 17.10.2012, o cerere formulată de părțile civile recurente prin apărător, de apelare a cauzei la orele 11:00, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, potrivit art. 38513 C.p.p., acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales pentru părțile civile recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței penale recurate și, în rejudecare, să se dispună acordarea în integralitate a pretențiilor morale, câte 100.000 euro pentru fiecare din părțile vătămate ce s-au constituit părți civile. Cu privire la recursul formulat de către asigurator, solicită respingerea acestuia și depune la dosar factura nr. 1/25.01.2012 privind plata onorariului de avocat.
Apărătorul ales pentru inculpatul intimat depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului părților civile și admiterea recursului formulat de către asigurator și, rejudecând, să se reducă cuantumul sumei reprezentând daune morale.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor recursuri declarate în cauză cu privire la cuantumul daunelor morale.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
P. sentința penală nr. 1106 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul K. N., fiul lui P. și A., născut la data de 26.11.1962 în mun. Timișoara, jud. T., cetățean român, studii 12 clase, conducător auto la S.C. „D. Expediții” S.A., domiciliat în mun. Timișoara, .. 4, ., posesor al C.I. . nr._, CNP 1.62.11.26._, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii ucidere din culpă.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 81, 82 Cod Penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.
A fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal.
În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 14 alin. 3 lit. b) Cod procedură penală și art. 1000 alin. 3 cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Vlaș A. L. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „D. Expediții” S.A. să plătească acestei părți civile suma de: 1735,60 lei (unamieșaptesutetreizecișicincileișișaizecidebani) și 25.000 Euro (douăzecișicincimiieuro) cu titlu de daune din care: suma de 1735,60 lei reprezentând daune materiale, iar suma de 25.000 Euro daune morale și a fost respins restul pretențiilor civile.
În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 14 alin. 3 lit. b) Cod procedură penală și art. 1000 alin. 3 Cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Vlaș L. A. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „D. Expediții” S.A. să plătească acestei părți civile suma de: 25.000 Euro (douăzecișicincimiieuro) cu titlu de daune morale și a fost respins restul pretențiilor civile.
În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 14 alin. 3 lit. b) Cod procedură penală și art. 1000 alin. 3 Cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Vlaș A. L. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „D. Expediții” S.A. să plătească acestei părți civile suma de: 25.000 Euro (douăzecișicincimiieuro) cu titlu de daune morale și a fost respins restul pretențiilor civile.
A fost obligat asiguratorul A. R. A. V. I. G. S.A. la plata tuturor sumelor indicate mai sus cu titlu de despăgubiri civile în măsura în care aceste sume nu sunt achitate de inculpat.
A fost respinsă cererea privind obligarea asiguratorului S.C. „E. ROMANIA” A. R. S.A., Global City Business Park la plata tuturor sumelor indicate mai sus cu titlu de despăgubiri civile în măsura în care aceste sume nu sunt achitate de inculpat.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 2600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. emis în dosar nr. 6636/P/2010 la data de 8.12.2011, înregistrat la Judecătoria A. la data de 14.12.2011, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul K. N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 al. 2 Cod penal.
P. rechizitoriu s-a reținut că în data de 28.10.2011, în jurul orelor 14 – 14,20 inculpatul K. N., în timp ce conducea pe DN 7 din județul A., din direcția localității Nădlac în direcția localității A., ansamblul format din autotractorul marca Iveco Magirus cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca marca Krone, cu numărul de înmatriculare_, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale referitoare la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice, a accidentat partea vătămată V. A., cauzându-i leziuni traumatice soldate cu decesul acestuia.
Analiza mențiunilor procesului-verbal de cercetare a locului faptei și a planșelor fotografice anexe, relevă împrejurarea că pe tronsonul de drum pe care se deplasa învinuitul, circulația se desfășoară în ambele sensuri, fiecare sens de mers fiind prevăzut cu câte o bandă de circulație. Delimitarea sensurilor de deplasare este realizată prin marcaj rutier longitudinal discontinuu pentru delimitarea și evidențierea acostamentelor fiind utilizat marcajul longitudinal continuu. Mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului atestă de asemenea că pe drumul național nr. 7, în momentul comiterii faptei din direcția, din direcția localității Nădlac în direcția localității A., circulația se desfășura în condiții de vizibilitate bună, specifică zilei, carosabilul fiind uscat, drumul fiind în aliniament, fără declivități în pantă sau rampă.
La un moment dat, în zona km 590 de pe DN 7, inculpatul, fără a se asigura corespunzător și fără a semnaliza, a efectuat o manevră de virare spre partea dreaptă a sensului de mers, autotrenul intrând cu roțile pe acostamentul asfaltic, acroșând astfel partea vătămată Vlaș A., care se deplasa pe acest acostament, în același sens de mers, împingând bicicleta.
Victima a fost lovită în partea stângă a capului de către colțul din dreapta al cabinei, ridicată de la sol, lovită de portiera dreaptă a cabinei, al cărei ornament (flaps) a fost rupt și apoi proiectată pe acostamentul din asfalt, descoperindu-se o urmă de sânge în locul în care a fost aruncată victima (proces-verbal de cercetare a locului faptei – f.2). De pe suportul care susținea flapsul din partea dreaptă a cabinei autotractorului, suport aflat în momentul impactului la înălțimea de 1,77 m de la nivelul solului, a fost prelevată o peliculă cu urme de fire de păr aparținând victimei, aspect care atestă că acel loc este zona cabinei în care s-a lovit victima cu capul.
În urma coliziunii, partea vătămată Vlaș A. a suferit leziuni traumatice soldate cu decesul acestuia, intervenit instantaneu, în momentul impactului.
Din cuprinsul raportului medico-legal de necropsie . 3, nr. 340 întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală A. în data de 05.11.2010, rezultă că moartea numitului Vlaș A. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne consecutive unui traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale și rupturi de organe interne (f. 52).
Inculpatului i-au fost prelevate probe biologice pentru verificarea alcoolemiei, din cuprinsul buletinului de analiză toxicologică reieșind că acesta nu consumase băuturi alcoolice (f. 54).
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică auto, din concluziile raportului întocmit rezultând că inculpatul putea evita accidentul în condițiile în care ar fi circulat pe sensul său de mers și nu ar fi ieșit cu roțile din partea dreaptă pe acostamentul părții carosabile (f.70).
Pe parcursul desfășurării urmăririi penale, inculpatul a încercat să acrediteze ideea unei culpe concurente constând în atitudinea imprudentă a altui conducător auto, această împrejurare constituind, în accepțiunea inculpatului, un factor cauzal al producerii accidentului.
Astfel, potrivit declarațiilor inculpatului, în momentul în care a ajuns în zona km 590 de pe DN 7, a observat în oglinda retrovizoare inițierea unei riscante manevre de depășire de către conducătorul unui microbuz care se deplasa în spatele autotrenului condus de inculpat, manevra fiind riscantă prin prisma faptului că din sensul opus de mers circulau alte autovehicule.
Inculpatul a declarat că a efectuat manevra de virare spre dreapta pentru a facilita reintrarea microbuzului în fața autotrenului pe care îl conducea, evitând astfel o posibilă coliziune între microbuz și autovehiculul ce se deplasa pe sensul opus.
Susținerile inculpatului în acest sens nu au fost reținute de instanța de fond în descrierea situației faptice urmând a fi înlăturate ca fiind nesincere, întrucât nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.
Sub acest aspect se impune observarea faptului că art. 69 Cod procedură penală acordă o valoare relativă declarațiilor învinuitului sau inculpatului, stabilind că acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Deși inculpatul a observat că nu a observat decât foarte târziu pietonul, în momentul în care microbuzul efectua manevra de depășire, moment în care a frânat și a virat spre stânga, pentru a evita coliziunea cu pietonul, nici această apărare nu poate fi reținută, având în vedere că, așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză, inculpatul a observat victima drept potențial pericol de la o distanță de 52,7 metri, luând decizia de a iniția manevra de frânare.
Pe durata desfășurării urmăririi penale, inculpatul a încercat să sugereze ideea unei culpe concurente a victimei, constând în apariția intempestivă a acesteia, fie dintr-un lan de porumb, fie de pe un drum agricol situat în apropiere, în fața autotrenului pe care îl conducea. Susținerile inculpatului în acest sens sunt și ele infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Astfel, din coroborarea mențiunilor inserate în procesul-verbal de cercetare la locul faptei cu mențiunile raportului de expertiză tehnică, precum și din analiza fotografiilor judiciare efectuate rezultă că impactul cu victima a avut loc la o distanță de aproximativ 7,25 metri de capătul de început al urmei de frânare din partea dreaptă a sensului de mers dinspre Nădlac spre A., urma de frânare începând chiar din locul intersecției celor două drumuri (drumul național și cel agricol – foto 15).
În aceste condiții, chiar dacă s-ar lua în considerare ipoteza că victima ar fi pătruns pe acostamentul drumului național venind de pe drumul agricol, instanța de fond a observat că aceasta parcursese o distanță de aproximativ 7 metri pe acostamentul drumului național până la locul în care a fost acroșată de cabina autotrenului. Raportul de expertiză tehnică efectuat concluzionează în sensul că impactul dintre autotren și victimă s-a produs pe traiectoria urmei de frânare din partea dreaptă, aproximativ în dreptul zonei în care lângă partea carosabilă a rămas bicicleta victimei.
Aserțiunea inculpatului în sensul că victima ar fi apărut brusc, dintr-un lan de porumb, nu a putut fi reținută drept veridică în condițiile în care, așa cum atestă procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice (f. 15, 18, 21), acostamentul drumului este succedat pe o lățime de 4-5 metri de un teren acoperit cu vegetație – iarbă cu înălțimea de 20-30 cm. Totodată, important de subliniat sub acest aspect este împrejurarea că victima a fost lovită din spate, aspect ce rezultă din coroborarea mențiunilor raportului de expertiză medico-legală care atestă existența unei leziuni în partea din spate a capului victimei, cu datele rezultate în urma efectuării expertizei tehnice referitoare la dinamica producerii accidentului. Din moment ce victima a fost lovită din spate, rezultă că se deplasa în fața autotrenului condus de inculpat. De asemenea, a fost înlăturată apărarea inculpatului sub aspectul apariției bruște a victimei, întrucât acesta din urmă, împingând o bicicletă, nu se putea deplasa cu o viteză mare, astfel încât să fi apărut brusc în fața autotrenului.
Văzând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (f. 2); proces-verbal de cercetare a locului faptei, planșele fotografice aferente și schița producerii accidentului (f. 7-29); raport medico-legal de necropsie (f. 52); buletin de analiză toxicologică-alcoolemie (f. 55); raport de expertiză tehnică auto (f. 76); completare la raportul de expertiză tehnică auto (f. 80); declarație martori asistenți (f. 84, 85); declarații părți civile (f. 86, 88, 89); declarație învinuit (f. 94); în cursul judecății: constituire de parte civilă (f. 27-34); declarații inculpat (f. 97-99); declarație martor (f. 110),
Instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt:
În cursul zilei de 28 octombrie 2011, mai exact în jurul orelor 1430, inculpatul conducea un ansamblu compus din autotractorul marca Iveco Magirus cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca marca Krone, cu numărul de înmatriculare_ pe DN 7 din direcția localității Nădlac spre municipiul A., după cum rezultă din declarațiile inculpatului de la fila 99 dosar.
În zona kilometrului 590, în același sens de mers, se deplasa în calitate de pieton și în afara părții carosabile și victima Vlaș A. care împinge o bicicletă, după cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului de la filele 7-29 dosar urmărire penală și raportul de expertiză tehnică auto de la fila 76 și următoarele dosar urmărire penală.
Instanța de fond a mai reținut din același proces-verbal de cercetare la fața locului de la filele 7-29 dosar urmărire penală coroborat cu declarațiile inculpatului din fața instanței de la fila 99 dosar și ale martorului Kszenics M. de la fila 110 dosar, că în acea zonă circulația se desfășura în condiții de vizibilitate bună, specifică zilei, carosabilul fiind uscat, drumul fiind în aliniament, fără declivități în pantă sau rampă.
Conform susținerilor inculpatului, în zona sus-indicată, în depășirea ansamblului pe care îl conducea a intrat un microbuz cu numere de Bulgaria. Observând că din sensul opus venea un alt autoturism, inculpatul, fără a se asigura corespunzător și fără a semnaliza, a efectuat o manevră de virare spre partea dreaptă a sensului de mers, pentru a permite reintrarea autoturismului respectiv pe banda sa de mers, autotrenul intrând astfel cu roțile pe acostamentul asfaltic, acroșând astfel victima Vlaș A..
Această dinamică este confirmată de inculpat în declarațiile de la fila 99 dosar: „Arăt că în momentul în care microbuzul a ajuns în dreptul cabinei mele deoarece din față venea un alt autoturism, am considerat necesar să-i fac loc microbuzului pentru a intra pe sensul său de deplasare. Arăt că am ieșit astfel cu roțile de pe partea carosabilă pătrunzând pe acostamentul asfaltic, mai exact am depășit marcajul care delimita banda mea de deplasare”, aceste declarații coroborându-se integral cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto de la fila 76 și următoarele dosar urmărire penală.
În urma impactului deosebit de violent, victima Vlaș A. a suferit leziuni traumatice incompatibile cu viața, decesul intervenind instantaneu, în momentul impactului. Din cuprinsul raportului medico-legal de necropsie . 3, nr.340 întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală A. în data de 05.11.2010, rezultă că moartea numitului Vlaș A. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne consecutive unui traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale și rupturi de organe interne (fila 52 dosar urmărire penală).
Cauzele producerii accidentului și vinovăția părților implicate:
În opinia instanței de fond culpa inculpatului K. N. a reprezentat cauza exclusivă a producerii accidentului rutier, culpă constând în nerespectarea dispozițiilor art. 54 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, care prevăd: „Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.”
Instanța de fond a constatat din ansamblul probelor administrate că inculpatul a inițiat o manevră deosebit de periculoasă fără o minimă asigurare, fiind preocupat doar de autoturismul care rula în paralel și nu a verificat în nici un moment dacă pe acostament se afla vreun obstacol: „Arăt că nu am observat victima deoarece urmăream cu privirea microbuzul aflat în depășirea mea”, „Arăt că nu am observat victima în nici un moment înainte de impact” (declarații inculpat – fila 99 dosar).
De asemenea inculpatul a încercat încă de la începutul urmării penale să acrediteze ideea unei culpe comune bazate pe împrejurarea că victima era în stare de ebrietate la momentul accidentului. Deși din buletinul de analiză toxicologică – cadavre nr. 1188 din 1 noiembrie 2010 de la fila 54 dosar, instanța reține că într-adevăr victima Vlaș A. avea o alcoolemie de 1,20 grame/l, această împrejurare nu poate avea relevanță cu privire la stabilirea vinovăției inculpatului, atât timp cât victima nu se afla pe carosabil, impactul producându-se pe acostament, unde victima se deplasa în calitate de pieton.
Pentru aceste considerente, atât timp cât inculpatul a acroșat victima în afara părții carosabile, instanța de fond a constatat culpa exclusivă a inculpatului K. N. în producerea accidentului rutier.
În dosar s-au constituit părți civile Vlaș A. L., Vlaș L. A. și Vlaș A. L., care au solicitat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „D. Expediții” S.A. la plata către aceste părți civile a sumei de 100,000 Euro fiecare cu titlu de daune morale și suma de 1735,60 lei cu titlu de daune materiale contrând în contravaloarea autoturismului cheltuielilor ocazionate cu funeraliile victimei (fila 27-28 dosar urmărire).
Instanța de fond a mai reținut de asemenea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar de la fila 98 dosar urmărire penală.
În drept:
În latură penală:
Fapta inculpatului care a condus ansamblul auto format din autotractorul marca Iveco Magirus cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca marca Krone, cu numărul de înmatriculare_ pe DN 7 din direcția localității Nădlac spre municipiul A., a pătruns pe acostament și a acroșat victima, accident în urma căruia victima Vlaș A. a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispozițiile art. 178 alin. 2 Cod penal. Instanța de fond a reținut că inculpatul a condus respectivul autoturism cu nerespectarea dispozițiilor art. 54 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, care prevăd: „Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.”. Fapta inculpatului a fost săvârșită în modalitatea culpei fără prevedere, prevăzute de art.19 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod penal, culpa inculpatului rezultând din nerespectarea dispoziției legale sus-menționate.
La individualizarea sancțiunilor aplicabile inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal. Instanța de fond a avut astfel în vedere atitudinea doar parțial sinceră a inculpatului în fața organelor de urmărire penală, recunoașterea parțială a faptelor reținute în sarcina sa și de asemenea împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal este de natură a realiza scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal.
Ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile stabilite de art. 71 Cod penal, inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal. Instanța de fond, în temeiul Art. 3 din Protocolul nr. 1. Dreptul de a vota - Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența în materie Hotărârea din 30 martie 2004 „Hirst c. Marea Britanie”, nu a interzis inculpatului dreptul a alege, reținând că, față de natura infracțiunii care a atras pedeapsa accesorie, nu se impune interzicerea acestui drept, inculpatului fiindu-i interzis doar dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice. Urmare a aceluiași raționament juridic nu au fost interzise nici drepturile prevăzute de art. 71 Cod penal raportat la art. 64 lit. c), d) și e).
Având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal și întrucât inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut parțial săvârșirea faptei, văzând și conduita sa pe parcursul procesului penal, acesta fiind prezent în fața instanței, în baza art. 81 Cod penal, instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare ce a fost aplicată inculpatului. În baza art. 82 Cod penal a stabilit pentru inculpat un termen de încercare de 4 ani (compus din durata pedepsei de 2 ani și intervalul de timp de 2 ani), iar în baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni. În baza art. 71 Cod penal instanța de fond a suspendat de asemenea executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.
În latură civilă:
În dosar s-au constituit părți civile Vlaș A. L., Vlaș L. A. și Vlaș A. L., care au solicitat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „D. Expediții” S.A. la plata către aceste părți civile a sumei de 100,000 Euro fiecare cu titlu de daune morale și suma de 1735,60 lei cu titlu de daune materiale contrând în contravaloarea autoturismului cheltuielilor ocazionate cu funeraliile victimei (fila 27-28 dosar urmărire).
În ceea ce privește daunele materiale solicitate, instanța de fond a constatat că acestea au fost integral dovedite prin factura fiscală de la fila 30 dosar, chitanța de la fila 31, 32 și 33 dosar și bonurile fiscale de la fila 34 dosar. Prima instanță a încuviințat astfel integral constituirea de parte civilă în ce privește daunele materiale, însă urmează a le acorda doar părții civile Vlaș A. L. care a suportat personal aceste cheltuieli ocazionate de înmormântare victimei.
Cât privește daunele morale solicitate, instanța de fond a constatat că acestea sunt parțial întemeiate. Instanța de fond a reținut că, după producerea accidentului și moartea soțului și respectiv a tatălui, părțile civile au fost puternic afectate pe plan social și familial, impactul emoțional fiind cu atât mai puternic cu cât existau puternice relații de afecțiune între membrii familiei, după cum rezultă din declarația martorei P. E. de la fila 47 dosar. Față de aceste considerente instanța de fond a apreciat că prejudiciul moral cauzat fiecăreia dintre cele trei părți civile este în cuantum de 25.000 Euro.
De asemenea, prima instanță, văzând în drept dispozițiile art. 1000 alin. 3 Cod civil, a admis cererea de introducere în cauză a părții responsabile civilmente S.C. „D. Expediții” S.A., calitatea acesteia rezultând din împrejurarea că inculpatul conducea ansamblul auto format din autotractorul marca Iveco Magirus cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca marca Krone, cu numărul de înmatriculare_ aparținând acestei societăți, după cum rezultă din certificatul de înmatriculare de la fila 43 dosar urmărire penală, fiind astfel cert faptul că această societate a încredințat inculpatului însărcinarea de a transporta bunuri, existând astfel un raport de prepușenie.
Pentru aceste motive, instanța de fond, în baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art.14 alin. 3 lit. b) Cod procedură penală și art. 1000 alin. 3 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Vlaș A. L. și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „D. Expediții” S.A. să plătească acestei părți civile suma de: 1735,60 lei (unamieșaptesutetreizecișicincileișișaizecidebani) și 25.000 Euro (douăzecișicincimiieuro) cu titlu de daune din care: suma de 1735,60 lei reprezentând daune materiale iar suma de 25.000 Euro daune morale și a respins restul pretențiilor civile.
În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 14 alin. 3 lit. b) Cod procedură penală și art. 1000 alin. 3 Cod civil, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Vlaș L. A. și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „D. Expediții” S.A. să plătească acestei părți civile suma de: 25.000 Euro (douăzecișicincimiieuro) cu titlu de daune morale și a respins restul pretențiilor civile.
În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 14 alin. 3 lit. b) Cod procedură penală și art. 1000 alin. 3 Cod civil, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Vlaș A. L. și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „D. Expediții” S.A. să plătească acestei părți civile suma de: 25.000 Euro (douăzecișicincimiieuro) cu titlu de daune morale și a respins restul pretențiilor civile.
Instanța de fond a constatat că autotractorul marca Iveco Magirus cu numărul de înmatriculare_ era asigurat valabil la data producerii accidentului, conform poliței de asigurare obligatorie auto ./01/TO/XZ nr._ din 26.11.2009 de la fila 45 dosar urmărire penală. În consecință, prima instanță a obligat asiguratorul A. R. A. V. I. G. S.A. la plata tuturor sumelor indicate mai sus cu titlu de despăgubiri civile în măsura în care aceste sume nu sunt achitate de inculpat.
Pe de altă parte, deși și semiremorca marca Krone cu numărul de înmatriculare_ era asigurată valabil la data producerii accidentului, instanța va constata că dispozițiile art. 51 alin. 2 din Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, exclud răspunderea asiguratorului S.C. „E. ROMANIA” A. R. S.A.: În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este atașată vehiculului tractor, răspunderea aparține vehiculului tractor”. În aceste condiții, instanța de fond a respins cererea privind obligarea asiguratorului S.C. „E. ROMANIA” A. R. S.A., Global City Business Park la plata tuturor sumelor indicate mai sus cu titlu de despăgubiri civile în măsura în care aceste sume nu sunt achitate de inculpat.
Deoarece în cauză inculpatul a fost condamnat, având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfășurarea judecății, cele ocazionate de desfășurarea urmăririi penale, precum și dispozițiilor art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, instanța de fond a obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 2600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței penale nr. 1106 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ din 14.12.2011 au declarat recursuri în termen părțile civile VLAȘ A.-L., VLAȘ L.-A. și VLAȘ A.-L. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. R. A. V. I. G. S.A., înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția penală sub nr._ din 18.06.2012.
Pentru motivarea recursurilor părților civile VLAȘ A.-L., VLAȘ L.-A. și VLAȘ A.-L. s-a depus la dosar un memoriu, prin care s-a solicitat majorarea daunelor morale la câte 100.000 euro, cu cheltuieli de judecată, arătându-se că: despăgubirile acordate de prima instanță sunt insuficiente față de plafonul maxim și nu corespund acoperirii integrale a prejudiciului; prima instanță nu s-a raporta la practica unitară a Curții de Apel Timișoara; sunt discriminați în raport cu alte persoane aflate în situații similare și cărora li s-au acordat 100.000 euro.
Pentru motivarea recursului său, asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. R. A. V. I. G. S.A. a depus la dosar un memoriu, prin care a solicitat reducerea cuantumului sumelor cu titlu de daune morale, arătând că: daunele morale au fost acordate în sumă prea mare față de jurisprudența în materie; repararea integrală nu poate avea decât un caracter aproximativ.
Verificând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor ce se analizează din oficiu conform art. 3859 alin. 3 C. proc. pen., precum și examinând întreaga cauză sub toate aspectele conform art. 3856 alin. 3 C. proc. pen., Curtea constată, pentru considerentele ce urmează, că recursurile sunt nefondate.
Astfel, daunele morale au fost evaluate în mod corect de prima instanță, în raport de suferința psihică încercată de părțile civile recurente, soția supraviețuitoare a victimei VLAȘ A. (Vlaș A.-L.) și fiii majori ai acestuia (Vlaș L.-A. și Vlaș A.-L.), dintre care unul nu mai locuia cu tatăl său (Vlaș A.-L.). De asemenea, nu trebuie omisă împrejurarea că victima mergea pe jos, pe lângă bicicletă, fapt care îi conferă statutul de pieton, calitate în care avea obligația ca, în lipsa trotuarului, să se deplaseze pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția sa de mers, și nu pe cel din dreapta. Având în vedere aceste elemente concrete ale cauzei, suma de 25.000 euro acordată fiecărei părți civile cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale este proporțională cu prejudiciul moral suferit în urma decesului soțului, respectiv tatălui în accidentul rutier.
Nu poate fi primită susținerea părților civile că ar fi discriminate în raport cu alte persoane aflate în situații similare și cărora li s-au acordat 100.000 euro. Fiecare cauză penală are particularitățile ei, așa încât se impune o evaluare a situației concrete pentru fiecare caz în parte, nefiind justificată decât orientativ comparația cu alte stări de fapt.
Curtea constată că în cauză nu sunt incidente alte motive de recurs ce pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art. 3859 alin. 3 C. proc. pen.
Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de părțile civile VLAȘ A.-L., VLAȘ L.-A. și VLAȘ A.-L. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. R. A. V. I. G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 1106 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ din 14.12.2011.
Față de această soluție nu poate fi admisă cererea părților civile recurente de acordare a cheltuielilor de judecată făcute de ele în recurs.
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata a câte 100 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile civile VLAȘ A. L., VLAȘ L. A. și VLAȘ A. L. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. R. A. V. I. G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 1106 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ din 14.12.2011.
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc.pen. obligă pe fiecare din cei 4 recurenți la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, C. I. M. | JUDECĂTOR, F. P. | JUDECĂTOR, F. P. |
GREFIER,
I. S.
Red. F.P./31.10.2012
Tehnored. I.S. – 2 ex./01.11.2012
Prima inst.. – Judecătoria A. – jud. L. B.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ operator 2711
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 1441/R
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile civile VLAȘ A. L., VLAȘ L. A. și VLAȘ A. L. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. R. A. V. I. G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 1106 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ din 14.12.2011.
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc.pen. obligă pe fiecare din cei 4 recurenți la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, C. I. M. | JUDECĂTOR, F. P. | JUDECĂTOR, F. P. |
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1462/2012. Curtea... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1365/2012. Curtea de Apel... → |
|---|








